1ra-531/2015 — art. 264-1 al.4 CP

Dosarul nr. 1ra-531/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 mai 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

examinînd, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar declarat de procuror împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 01 iulie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11

decembrie 2014, în privința inculpatului

Caic Ivan Nicolai, născut la

09 februarie 1983, originar și locuitor al mun. Chișinău, str.

Piața Unirii Principatelor 1, ap. 268, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale;

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 14 aprilie – 01 iulie 2014,

în instanța de apel: 18 august – 11 decembrie 2014,

în instanța de recurs 31 martie – 06 mai 2015;

C O N S T A T Ă :

fiind judecată conform prescripțiilor din art. 364/1 Cod de procedură penală, Caic Ivan a

fost condamnat în baza art. 264/1 alin. (4) Cod penal, la amendă în mărime de 600

unități convenționale, ce constituie 12.000 lei.

Caic Ivan, aflîndu-se în stare de ebrietate provocată de stupefiante, fiind anterior privat

de dreptul de a conduce unități de transport, conducea automobilul de model „Dacia

Logan”, n/î C OX 332 și a fost stopat de către colaboratorii de poliție pe bd. Ștefan cel

Mare nr. 198, mun. Chișinău și condus la sediul Instituției Medico-Sanitare Publice

Dispensarul Republican de Narcologie pentru confirmarea și aprecierea gradului stării

de ebrietate.

Conform procesului-verbal al examinării medicale de constatare a stării de

ebrietate și naturii ei, nr. 7097, din 19.10.2013, la Caic Ivan a fost constatată starea de

ebrietate provocată de stupefiante.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vinovăția și a solicitat

instanței de judecată examinarea cauzei penale pe baza probelor administrate în faza de

1

urmărire penală, pe care le cunoaște și asupra cărora nu are obiecții.

Astfel, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 264/1 alin. (4) Cod

penal, ca conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate provocată de

stupefiante, fiind persoană privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a recunoscut integral vina și a regretat cele comise, că circumstanțe

agravante nu au fost stabilite, concluzionînd că corectarea și reeducarea lui este posibilă

prin stabilirea unei pedepse sub formă de amendă.

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 264/1

alin. (4) Cod penal la 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Apelantul a invocat că se atestă o creștere tot mai mare a infracțiunilor ce țin de

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, că instanța nu a ținut cont de

scopul pedepsei care primordial trebuie să restabilească echitatea socială și să prevină

săvîrșirea de noi infracțiuni atît din partea condamnatului cît și a altor persoane.

Pedeapsa cu amendă va duce la încurajarea pe viitor a comiterii infracțiunilor

similare și de către alte persoane.

Inculpatul anterior a fost judecat pentru comiterea infracțiunii similare, prevăzute

de art. 264/1 alin. (3) Cod penal, astfel scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate

în privința lui nu poate fi atins decît prin aplicarea pedepsei reale, mai ales că în prezent

se comit cu o frecvență sporită infracțiuni similare ce majorează gradul prejudiciabil al

acestora precum și rezonanța socială.

Nu este rațional ca inculpatul să nu execute pedeapsa cu închisoarea prevăzută de

lege.

Pedeapsa stabilită inculpatului este prea blîndă, contrară prevederilor art. 61 Cod

penal, nu-și va atinge scopul de corectare a condamnatului, precum și prevenirea

săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea lui cît și din partea altor persoane.

2014, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că la stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de

prevederile art. 7, 75 Cod penal, de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvîrșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează

răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

inculpatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Totodată, instanța a ținut cont că infracțiunea săvîrșită este una ușoară, că

inculpatul a recunoscut vinovăția și s-a căit sincer, că circumstanțe agravante nu au fost

stabilite.

Instanța de fond corect a concluzionat că corectarea și reeducarea inculpatului

este posibilă cu aplicarea sancțiunii amenzii prevăzute de sancțiunea art. 264/1 alin. (4)

Cod penal, în coroborare cu art. 364/1 alin. (8) CPP.

dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că opinia publică incriminează iresponsabilitatea

conducătorilor auto. Aceștia nu sesizează nici sub o formă gravitatea acțiunilor lor,

folosind conștient și direct mijloacele cu izvor de pericol sporit, la exploatarea cărora

este obligatorie respectarea necondiționată și strictă a regulilor ce asigură securitatea

funcționării lor, precum sunt Regulamentul circulației rutiere.

Pedeapsa aplicată inculpatului este prea blîndă, datorită pericolului social sporit al

2

infracțiunii comise de către inculpat, dat fiind faptul că în ultima perioadă de timp, se

atestă o creștere tot mai mare a infracțiunilor ce țin de conducerea mijlocului de

transport în stare de ebrietate, însă instanța nu a ținut cont de scopul pedepsei care

primordial trebuie să restabilească echitatea socială și să prevină săvîrșirea de noi

infracțiuni atît din partea condamnatului cît și a altor persoane. Pedeapsa cu amendă va

duce la încurajarea pe viitor a comiterii infracțiunilor similare și de către alte persoane.

Totodată, Caic Ivan anterior a fost judecat pentru comiterea infracțiunii similare,

prevăzute de art. 264/1 alin. (3) Cod penal, iar concluziile necesare nu le-a făcut

comițind din nou o infracțiune cu intenție de același gen, astfel scopul educativ și

preventiv al pedepsei aplicate în privința lui nu poate fi atins decît prin aplicarea unei

pedepse reale, mai ales că în prezent se comit cu o frecvență sporită infracțiuni similare

ce majorează gradul prejudiciabil al acestora precum și rezonanța socială.

Nu este rațional ca inculpatul să nu execute pedeapsa cu închisoarea prevăzută de

lege și solicitată de acuzare.

Pedeapsa stabilită este contrară prevederilor art. 75 Cod penal, este una

neechitabilă în raport cu fapta comisă, persoana și comportamentul inculpatului în

timpul și după comiterea infracțiunii, conștientizarea consecințelor și lipsa căinței

sincere.

Numărul îngrijorător de mare al accidentelor reflectă o problema majoră legată de

reprezentările, percepția și poziționarea conducătorilor auto față de risc.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală.

din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta

urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această instanțele

de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și cu privire la argumentele invocate în recursul procurorului (pct. 5

din decizie), în care nici nu se conțin referiri la erori de drept concret definite, se atestă că

în rechizitoriu este menționat că circumstanțe agravante pe caz nu sunt, iar împrejurările

menționate în partea descriptivă a hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2

și 4 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

corect au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa

aplicată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

și prescripțiilor de drept material, ținînd cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal și art.

364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, conform cărora persoanei recunoscute vinovate

de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului. Inculpatul care a

recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o

3

pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Deci pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale.

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5

din prezenta decizie, este întemeiat pe critica modului în care instanța de apel a apreciat

circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5 din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în

latura pedepsei în alt sens decît cel pe care îl propune procurorul este o competență și

prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură și, astfel, invocarea acestei chestiuni

în recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că instanțele au

aplicat o pedeapsă inculpatului individualizată conform prevederilor legale și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procuror împotriva sentinței

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 01 iulie 2014 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2014, în privința inculpatului Caic Ivan

Nicolai, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 03 iunie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

4