1ra-614/2015 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-614/2015 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-614/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 mai 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători –Catan Liliana, Guzun Ion,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Popescu Ion în numele inculpatului Beca Roman, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 24 iunie 2014 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2015, în cauza penală

privindu-l pe

Beca Roman Mihai, născut la 18 iulie 1990, originar din or.

Orhei, fără loc permanent de trai

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Roman Mihai, a fost condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 5 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 Cod penal, i-a fost suspendat condiționat executarea pedepsei

pe un termen de probă de 4 ani, dacă nu va comite o altă infracțiune și prin muncă

cinstită și comportare exemplară va îndreptăți încrederea acordată.

jurul orei 18.30 în timp ce se afla în apartamentul nr. 4 amplasat pe str. Doina 113 A,

mun. Chișinău, în rezultatul unui conflict iscat cu Artin Gheorghe, cu care se

cunoșteau anterior, urmărind scopul cauzării vătămărilor corporale, l-a agresat fizic,

aplicându-i o lovitură cu cuțitul în regiunea abdomenului, în rezultatul căreia lui

Artin Gh., conform raportului de expertiză medico-legală nr. 3185/D din 19.12.2013,

i-a fost cauzat vătămare corporală gravă.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului a fost calificată de drept în baza art. 151 alin. (1) Cod penal și anume –

vătămarea intenționată gravă a sănătății, care este periculoasă pentru viață.

3.1 Procurorul, prin care a solicitat casarea parțială a acesteia, cu pronunțarea

unei noi hotărâri prin care Beca R. să fie condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod

1

penal, la 7 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului a fost invocat:

- instanța de judecată constatând în sentință că inculpatul într-adevăr a săvârșit

infracțiunea, nu a luat în considerație toate circumstanțele cauzei și anume

prevederile art. 75 Cod penal, adică nu a ținut cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite de inculpat, de circumstanțele și motivul

comiterii acestora, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, de comportarea lui în timpul și după

consumarea infracțiunii;

- inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă contra sănătății persoanei, vina sa în

comiterea infracțiunii atât la faza de urmărire penală, cât și în instanța de judecată

nu a recunoscut-o, se caracterizează negativ, nu este încadrat în câmpul muncii,

obține surse de trai prin activități nestabilite, duce un mod de viață parazitar,

totodată s-a sustras timp îndelungat de la urmărirea penală, fiind anunțat în căutare.

3.2 Avocatul Popescu I., în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea

acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta nu a fost

săvârșită de inculpat.

În motivarea apelului declarat a invocat:

- sentința adoptată constituie o imitare a rechizitoriului prezentat de partea

acuzării. Mai mult ca atât, sentința a fost pronunțată concluzionându-se că, probele

acumulate în ședința de judecată dovedesc integral vina inculpatului, însă din

conținutul tuturor probelor este posibil a se referi doar la cele din instanța de

judecată;

- învinuirea înaintată și reținută în sentință nu corespunde circumstanțelor

reale, nu este legală, ceea ce se confirmă prin depozițiile inculpatului, victimei Artin

Gh. și a martorilor Groza N., Manole I.;

- concluzia instanței de judecată despre vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal este întemeiată pe presupuneri;

- la aprecierea acțiunilor lui Beca R., atât acuzatorul de stat, cât și instanța de

judecată s-au condus doar de consecințele survenite, dar nu și de cauzele și

circumstanțele care au adus la ele;

- martorii audiați în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești nu

confirmă că, Beca R. ar fi acționat cu intenție de a pricinui leziuni corporale lui Artin

Gh.;

- în calitate de probe care dovedesc vinovăția inculpatului sunt puse declarațiile

martorului Groza N., care nu a văzut momentul, circumstanțele conflictului și nu

declară că Beca R. i-ar fi aplicat lovitură cu cuțitul lui Artin Gh.;

- din sentință este de reținut faptul că, martorii audiați în ședința de judecată au

declarat contrariul învinuirii aduse și unica motivație a instanței de a respinge

declarațiile inculpatului este insuficient pentru a emite o sentință de condamnare;

2

- sentința de condamnare a lui Beca R. nu se bazează pe probe exacte, iar

concluzia despre vinovăția persoanei de săvârșire a infracțiunii nu poate fi

întemeiată pe baza presupunerilor. În speță, nu au fost verificate toate versiunile, iar

divergențele apărute nu au fost înlăturate și apreciate în modul corespunzător;

- învinuirea înaintată și starea de fapt constatată de prima instanță nu și-a găsit

deplin confirmarea în cadrul cercetării judecătorești, iar probele administrate de

către acuzatorul de stat au fost apreciate în mod greșit, existând în cazul dat probe

suficiente care stabilesc cu certitudine lipsa în acțiunile inculpatului a elementelor

constitutive ale infracțiunii de care este învinuit;

- apărarea consideră că, Beca R. nu a avut intenția să provoace leziuni corporale

grave lui Artin Gh., nu a avut motiv de a provoca astfel de leziuni corporale. În

opinia apărării, numai concursul de împrejurări a adus la rezultatul cauzării

leziunilor corporale lui Artin Gh.

au fost respinse ca nefondate apelurile declarate, fiind menținută sentința.

instanța de apel a considerat că vina acestuia în săvârșirea infracțiunii imputate este

dovedită prin declarațiile martorilor Artin Gh., Groza N., Manole I., precum și

materialele cauzei: certificatul de vizită la medic a lui Artin Gh. (f.d. 7 v. 1); procesul-

verbal de cercetare la fața locului din 30.11.2013 (f.d. 9 v. 1); procesul verbal de

cercetare la fața locului din 30.11.2013 cu fototabel (f.d. 13-19 v. 1); procesul-verbal

de ridicare din 02.12.2013 (f.d. 30 v. 1); procesul-verbal de examinare a obiectelor din

02.12.2013 cu fototabelă(f.d. 31-39 v. 1); raportul de expertiză medico-legală nr. 6001

din 04.12.2013 privind examinarea lui Beca R. (f.d. 49 v. 1); raportul de expertiză

medico-legală nr. 1379 din 25.12.2013(f.d. 53-56 v. 1); raportul de expertiză medico-

legală nr. 1380 din 17.12.2013(f.d. 61-63 v. 1); raportul de expertiză medico-legală nr.

3185/D din 31.12.2013 privind examinarea lui Artin Gh.(f.d. 68-69 v. 1); procesul-

verbal de recunoaștere a persoanei din 04.12.2014 (f.d. 74-75 v. 1).

În opinia instanței de apel, prima instanță analizând probele administrate în

cadrul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești a stabilit corect

situația de fapt și a încadrat juridic faptele reținute în sarcina inculpatului, în baza

art. 151 alin. (1) Cod penal.

5.1 Referitor la apelul declarat de către apărătorul Popescu I., instanța de apel a

menționat că, prin procesul-verbal de audiere a bănuitului din 01 decembrie 2013 se

atestă faptul recunoașterii de către Beca R. a aplicării cu cuțitul a unei lovituri lui

Artin Gh. în regiunea abdomenului, iar potrivit procesului verbal de audiere a

învinuitului din 03 decembrie 2013, se atestă că Beca R. a menționat despre aplicarea

de către el a unei lovituri cu cuțitul lui Artin Gh., posibil în partea dreaptă. În acest

context, instanța de apel a constatat în acțiunile inculpatului întrunirea laturii

obiective a infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal, exprimată prin fapta

prejudiciabilă sub formă de acțiune, de natură fizico-mecanică, și anume înjunghiere

îndreptată spre integritatea lui Artin Gh. Iar urmările prejudiciabile ca consecință a

acțiunilor inculpatului se exprimă sub forma vătămării grave a integrității corporale

3

a lui Artin Gh., fapt confirmat prin raportul de expertiză medico-legală nr. 3185/D

din 31 decembrie 2013.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiate argumentele avocatului Popescu I.,

referitoare la faptul că învinuirea înaintată inculpatului și cele reținute de instanța de

judecată în sentința sa nu corespund circumstanțelor reale și nu este legală, fiindcă în

viziunea apărării din declarațiile inculpatului, victimei și martorilor audiați Groza N.

și Manoli I. săvârșirea faptelor imputate lui Beca R. nu se confirmă. La acest capitol,

instanța de apel a notat că declarațiile victimei și martorilor sus menționați, urmează

a fi reținute și apreciate în coroborare cu întreg materialul probator administrat la

cauza penală. În această ordine de idei, instanța de apel nu a reținut concluzia

apărării precum că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate este

bazată pe presupuneri, deoarece prima instanță a cercetat sub toate aspectele probele

administrate la cauza penală prin prisma pertinenței, concludenței și utilității.

Totodată, instanța de apel a respins și poziția avocatului Popescu I., potrivit

căruia, urmărirea penală nu putea fi pornită în lipsa plângerii prealabile a victimei,

deoarece reieșind din dispoziția art. 276 Cod de procedură penală, în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal, urmărirea penală poate fi

pornită și în lipsa plângerii prealabile, iar recunoașterea victimei în calitate de parte

vătămată poate avea loc doar cu acordul acesteia, în speță, victima Artin Gh. a depus

cerere prin care a solicitat să nu fie recunoscut în calitate de parte vătămată.

5.2 În privința apelului declarat de către procuror, instanța de apel a considerat

că acuzarea nu a invocat careva temeiuri legale și nu a făcut careva trimitere la probe

pertinente și concludente ce ar justifica necesitatea aplicării inculpatului a unei

pedepse mai aspre, deoarece din materialele cauzei penale nu se confirmă faptul

caracterizării negative, precum și obținerea surselor de trai prin activități nestabilite

și faptul ducerii unui mod de viață parazitar. Astfel, instanța de apel a considerat

întemeiată concluzia primei instanțe precum că corectarea și reeducarea inculpatului

este posibilă în condițiile neizolării acestuia de societate, deoarece în privința lui nu

au fost reținute careva circumstanțe agravante, nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, prin urmare în speță nu persistă temeiuri privind agravarea

pedepsei penale, iar pedeapsa aplicată ultimului de 5 ani închisoare, cu suspendare

condiționată pe un termen de probă de 4 ani, este una echitabilă în raport cu fapta

săvârșită și de natură să atingă scopul pedepsei penale și restabilirea echității sociale,

precum și de corectare a inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

ordinar de către avocatul Popescu Ion în numele inculpatului, prin care solicită

casarea acestora, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt

complet de judecată, invocând argumente similare cu cele invocate în apel. Subsidiar

menționând că, în hotărârile judecătorești nu este descrisă latura subiectivă a

infracțiunii, nu este indicat clar motivul, scopul săvârșirii infracțiunii, precum nici nu

a fost descrisă și latura obiectivă. Astfel, în opinia recurentului, instanța de apel nu a

soluționat fondul apelului, nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

4

apelul apărării, iar hotărârea adoptată nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6), 8) și 12) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

menționând că reieșind din textul acestuia, autorul își exprimă dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor, însă reaprecierea probelor nu se încadrează în

prevederile art. 427 Cod de procedură penală. Mai menționează că, recursul declarat

nu conține argumentele ilegalității deciziei instanței de apel, precum și în ce constă

problema de drept de importanță generală așa cum prevede art. 430 pct. 5) Cod de

procedură penală, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului în sensul art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sânt vădit neîntemeiate.

Autorul își întemeiază recursul său în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod

de procedură penală, care prevede că hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; nu au fost întrunite

elementele infracțiunii; precum și faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

În argumentarea temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, recurentul a indicat că, instanța de apel în motivarea

hotărârii sale nu a descris latura subiectivă a infracțiunii incriminate, nu este clar

indicat motivul și scopul săvârșirii infracțiunii, la fel nu este descrisă nici latura

obiectivă, fără a fi indicate care acțiuni au fost săvârșite de către inculpat și cele ce le-

a întreprins victima, astfel hotărârea instanței de apel, în opinia apărătorului, nu

cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs, analizând textul deciziei atacate constată că, temeiul invocat

de către recurent și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală nu

și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța

de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8)

Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, cuprinzând și motivele pe care se întemeiază soluția

adoptată. Din textul deciziei recurate se constată că instanța de apel, a cercetat toate

probele prezentate și le-a apreciat din punct de vedere al pertinenței, concludenței și

5

utilității acestora și care în ansamblul lor, au confirmat corectitudinea condamnării

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii imputate.

Criticile recurentului referitor la faptul precum că, instanța de apel în hotărârea

sa nu a descris latura obiectivă și cea subiectivă sânt neîntemeiate, deoarece din

cuprinsul acestei hotărâri, Colegiul constată că, la pct. 5.4-5.9 (f.d. 42-44 v. 2) este

descrisă latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal, fiind

menționat desfășurat prin care acțiuni anume ale inculpatului s-a realizat latura

obiectivă a infracțiunii imputate ultimului, și care de fapt reieșind din declarațiile

inculpatului pe tot parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești nu a negat

fapta prejudiciabilă săvârșită și urmările prejudiciabile survenite în urma acesteia.

Cât privește argumentul de nedescriere a laturii subiective și neindicării motivului și

scopului infracțiunii săvârșite de inculpat, în viziunea instanței de recurs, acesta nu

este suficient pentru a desființa hotărârea instanței de apel, în prezenta speță,

deoarece din studiul prezentei hotărâri, rezultă că acest element al infracțiunii a fost

dedus în urma analizei cumulului de probe menționat în pct. 5 al prezentei decizii și

asupra căruia, Colegiul penal se va expune la sinteza incidenței temeiului pentru

recurs invocat și prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Cu referire la temeiul pentru recurs, invocat de recurent – hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, stipulat la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, Colegiul penal menționează că, acest temei poate fi aplicat în

cazul când nu s-a motivat întemeiat hotărârea judecătorească. Adică, este necesar ca

hotărârea pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și în drept.

Lecturând textul deciziei atacate în coraport cu materialul probator al prezentei

cauze, Colegiul apreciază că, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu

prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel decizia cuprinde

temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției de menținere a

hotărârii primei instanțe. Iar considerentele apărătorului invocate ca temei pentru

recurs, precum că hotărârea atacată nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția, instanța de recurs le apreciază ca o opinie subiectivă și neîntemeiată.

În continuare, instanța de recurs reține că, autorul recursului invocă în prezenta

speță simultan temeiurile pentru recurs prevăzute la pct. 8) și 12) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală. Însă, din conținutul recursului declarat Colegiul atestă că,

recurentul critică stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii

imputate, deoarece în opinia sa probele administrate la caz nu confirmă vina și nu

sânt suficiente pentru condamnarea inculpatului. Deci, în astfel de împrejurări,

instanța de recurs consideră că, de fapt apărătorul în recursul declarat semnalează

temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

prin prisma neîntrunirii elementelor infracțiunii în acțiunile inculpatului, Beca R.

Respectiv, este alogică invocarea concomitentă și a temeiului pentru recurs stipulat

la pct. 12) al aceleiași norme, precum că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită, deoarece în asemenea abordare se subînțelege că totuși inculpatul a săvârșit o

careva infracțiune, însă aceasta nu a fost încadrată juridic corect. Totodată, din

6

conținutul recursului nici nu se atestă o argumentare desfășurată a acestui temei

pentru recurs, fiind doar indicat la temeiurile de drept.

Pe această linie de considerente, Colegiul penal va examina recursul prin

prisma incidenței temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală.

De remarcat este, că acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu a

fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii, ori

când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale

infracțiunii.

Din textul recursului rezultă că, în viziunea recurentului probele administrate

nu confirmă vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1)

Cod penal. Din declarațiile martorilor audiați nu rezultă că inculpatul a acționat cu

intenție pentru a cauza leziuni corporale grave lui Artin Gh., deoarece nu a avut

necesitatea de a aplica lovituri cu cuțitul, iar totul s-a petrecut în urma unor

împrejurări neprevăzute și nefericite, astfel instanțele de judecată l-au condamnat pe

baza presupunerilor. Deci, în esență recurentul contestă în cauza dată prezența a

careva probe ce ar confirma existența laturii subiective a infracțiunii imputate

inculpatului.

Reieșind din materialele dosarului se constată, că inculpatul a fost învinuit,

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal și anume –

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este gravă pentru

viață.

În prezenta speță instanța de recurs consideră că, prima instanță și cea de apel

corect au stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de

probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, astfel corect ajungând la

concluzia privind vinovăția inculpatului, Beca R., în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 151 alin. (1) Cod penal.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

Dat fiind faptul că în prezenta speță autorul recursului își exprimă dezacordul

cu prezența în acțiunile inculpatului a elementului infracțiunii – latura subiectivă a

infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal, Colegiul va purcede la analiza

acestui element în prezenta speță în coraport cu circumstanțele constatate și probele

administrate și remarcă că, acest element al infracțiunii imputate inculpatului se

exprimă în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă.

Potrivit doctrinei penale, dacă intenția făptuitorului a fost directă sau indirectă,

aceasta se stabilește analizând circumstanțele faptice ale celor comise: obiectul

vulnerant folosit; zona corpului spre care au fost îndreptate și exercitate actele de

violență; intensitatea actelor de violență; gravitatea leziunilor corporale;

comportamentul ante - și postagresional al făptuitorului etc.

7

Așadar, din declarațiile inculpatului și a victimei, Artin Gh., rezultă că în urma

unui conflict iscat în ziua săvârșirii infracțiunii, după consumarea băuturilor

alcoolice, victima, Artin Gh., a luat un cuțit de bucătărie amenințându-l pe inculpat,

însă acesta i l-a smuls din mână. Prin urmare, Colegiul penal consideră că instanța

de apel întemeiat a reținut declarațiile inculpatului date în cadrul urmăririi penale,

atât în calitate de bănuit, cât și de învinuit, prin care acesta a recunoscut că victima a

manifestat față de el comportament agresiv, fiindu-i provocate și vătămări corporale

ușoare, fapt confirmat și prin raportul de expertiză medico-legală nr. 6001 din

04.12.2013 (f.d. 49 v. 1), și în rezultat neavând altă ieșire din situație și nevrând, i-a

aplicat o lovitură cu cuțitul lui Artin Gh., în regiunea abdomenului posibil în partea

dreaptă (f.d. 82, 91 v. 1). În urma aplicării acestei lovituri cu cuțitul de către inculpat,

potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 3185/D din 31 decembrie 2013, lui

Artin Gh., i-au fost cauzate vătămări corporale grave (f.d. 68-69 v. 1). Faptul că a

avut loc acest conflict a fost confirmat indirect prin declarațiile martorului Groza N.,

care a relatat că l-a văzut pe inculpat cu cuțitul în mână și ca după bătaie ambii atât

inculpatul, cât și victima erau agresive (f.d. 170 v. 1). De asemenea și martorul

Manole I. a declarat că după săvârșirea infracțiunii, inculpatul a recunoscut cele

săvârșite, menționând că era la bucătărie și l-a înjunghiat pe Artin Gh. (f.d. 168 v. 1)

Analizând în cumul probele administrate și circumstanțele constatate, Colegiul

admite că inculpatul nu a avut intenție directă de a provoca victimei leziuni

corporale grave, însă luînd în considerație și aplicarea vătămărilor corporale ușoare

de către Artin Gh., se statuează că inculpatul a acționat la săvârșirea infracțiunii cu

intenție indirectă. Adică, inculpatul a prevăzut posibilitatea survenirii reale a

urmării prejudiciabile, nu a dorit-o, însă a admis-o în mod conștient. Deposedând

victima de cuțitul cu care a fost amenințat, inculpatul a avut posibilitate reală de a

înlătura acest cuțit din vizorul victimei agresive și anume aruncându-l,

transmițându-l surorii sale care era martor ocular la conflictul iscat sau acționând în

alt mod în cazul în care el real intenționa evitarea unui conflict sau urmărilor

prejudiciabile, însă acesta manifestând atitudine de indiferență, de nepăsare față de

producerea urmărilor prejudiciabile, a reținut acest cuțit în mâna sa, mai mult ca atât

îndreptându-l cu partea ascuțită în direcția victimei, în consecință survenind

înjunghierea ultimei.

În ce privește alegațiile recurentului, precum că instanțele de judecată la

stabilirea vinovăției inculpatului au dat o mai mare însemnătate consecințelor

survenite în urma săvârșirii faptei prejudiciabile, instanța de recurs le apreciază ca

neîntemeiate, deoarece precum indică considerentele teoretice mai sus menționate,

anume circumstanțele faptice printre care și gravitatea leziunilor corporale au

importanță la stabilirea laturii subiective a infracțiunii prevăzute de art. 151 Cod

penal.

De asemenea, Colegiul consideră neîntemeiat și argumentul apărătorului,

precum că în hotărârile judecătorești adoptate la caz nu este indicat motivul și

scopul săvârșirii infracțiunii, deoarece potrivit considerentelor teoretice aceste semne

secundare ale laturii subiective a infracțiunii prevăzute de art. 151 Cod penal, nu au

8

relevanță la calificare, cu excepția cazurilor când prezența lor este un temei de

agravare a răspunderii penale.

Rezumând în ansamblu probele administrate, Colegiul penal statuează că, nu se

constată prezența a careva dubii privind vinovăția inculpatului, Beca R., în

săvârșirea infracțiunii imputate, iar acțiunile acestuia sânt incidente elementelor

infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal și în cele din urmă temeiul

pentru recurs invocat și stipulat la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

nu și-a găsit confirmarea.

În virtutea considerentelor expuse mai sus, constatând că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima

instanță și instanța de apel în privința inculpatului, nefiind identificată de instanța

de recurs vreunei erori judiciare, care ar putea servi drept temei de casare a

hotărârilor judecătorești atacate, Colegiul penal consideră ca fiind vădit neîntemeiate

criticile formulate de către recurent în recursul ordinar deferit spre examinare.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Popescu Ion în

numele inculpatului Beca Roman, împotriva sentinței Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 24 iunie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

28 ianuarie 2015, în cauza penală privindu-l pe Beca Roman Mihai, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 03 iunie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Catan Liliana

Guzun Ion

9