1ra-473/2015 — art. 186 alin. 2 lit. b, c, d CP

1ra-473/2015 — art. 186 alin. 2 lit. b, c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-473/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

08 aprilie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

MORARU Petru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul

în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Radu Sîli, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2014,

în cauza penală privindu-i pe

ROMANOV Valerii Vitalii, născut la 15

februarie 1993, originar din or. Chișinău, domiciliat

în sat. Isacova, r-nul Orhei;

COVBASA Serghei Tudor, născut la 19

noiembrie 1991, originar și domiciliat în mun.

Chișinău, com. Stăuceni, str. Florilor 2, ap. 43.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.04.2014 – 25.07.2014;

Instanța de apel: 20.08.2014 – 05.12.2014;

Instanța de recurs: 13.03.2015 – 08.04.2015.

A C O N S T A T A T:

încetat procesul penal privind învinuirea imputată lui Romanov Valerii, de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal, în legătură cu

împăcarea părților.

Prin aceeași sentință, Covbasa Serghei a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal la 2 ani închisoare, iar în conformitate

cu prevederile art. 85 Cod penal, lui Covbasa Serghei i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă pentru concurs de sentințe, de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip închis.

împreună și de comun acord cu Covbasa S., la 13.02.2014, aproximativ pe la orele

21.00, avînd scopul sustragerii bunurilor altei persoane și însușirii lor ulterioare,

1

dîndu-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzînd urmările lor și

dorind în mod conștient survenirea acestora, împărțind rolurile între ei și anume,

Romanov V. aflîndu-se de veghe în fața blocului din str. Dimo 1/2, mun. Chișinău, iar

Covbasa S., prin forțarea geamului confecționat din termopan, a pătruns în

apartamentul nr.44 de pe adresa menționată, de unde au sustras bunuri materiale în

valoare totală de 44 130 lei, cauzîndu-i părții vătămate Burac Alexandru o daună

materială considerabilă, după care au părăsit locul comiterii infracțiunii.

La fel, s-a reținut că Covbasa S., la data de 06.02.2014, în intervalul de timp

dintre orele 11:00 pînă la 14:45, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane,

aflîndu-se în casa de locuit de pe str-la Vasile Alecsandri 1, com. Stăuceni, mun.

Chișinău, ce aparținea bunicii sale, Covbasa A., pe ascuns, a sustras un laptop de

model „ASUS” la preț de 9 100,15 lei, ce aparținea lui Alexa Alexei și cu bunul

sustras de la locului infracțiunii a dispărut într-o direcție necunoscută, cauzîndu-i

astfel părții vătămate o daună în proporții considerabile, în sumă totală de 9100,15 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului Covbasa S. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal,

furtul adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrșită de două

persoane, prin pătrundere în încăpere și cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Totodată, instanța de fond a conchis asupra dispunerii încetării procesului penal

în privința lui Romanov V. pe faptul sustragerii bunurilor de la partea vătămată Burac

Alexandru și a lui Covbasa S. pe faptul sustragerii bunurilor de la partea vătămată

Alexa Alexei, din motivul împăcării părților.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către

acuzatorul de stat și inculpatul Covbasa S.

3.1. În apelul procurorului s-a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi

hotărîri prin care inculpații să fie recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (4) Cod penal, cu stabilirea pedepsei lui Romanov V. - 5

ani închisoare, cu aplicarea art. 90 Cod penal și lui Covbasa S. - 7 ani închisoare și

prin prisma art. 85 Cod penal, a-i se stabili definitiv pedeapsa de 8 ani închisoare, cu

executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis. În motivarea apelului său,

procurorul a invocat că partea vătămată a dat declarații false, care urmează a fi

apreciate critic de către instanță, cu privire la prejudiciul cauzat acesteia și pedeapsa

stabilită inculpaților este prea blîndă.

3.2. Potrivit apelului declarat de inculpatul Covbasa S. acesta a solicitat casarea

sentinței și aplicarea în privința sa a unei pedepse mai blînde, deoarece dînsul a

restituit prejudiciul cauzat prin infracțiune părții vătămate și s-a împăcat cu ea și are la

întreținere un copil minor.

2

2014, pronunțată integral la 05 ianuarie 2015, apelul inculpatului Covbasa S. a fost

respins, ca nefondat și, totodată, a fost admis parțial apelul procurorului și a

inculpatului Covbasa S., în partea aplicării pedepsei definitive în privința lui Covbasa

S. cu casarea sentinței și pronunțarea, în această parte, a unei noi hotărîri potrivit

căreia ultimul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186

alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal și condamnat la 2 ani închisoare, cu stabilirea

pedepsei definitive, în baza art. 84 alin. (4) Cod penal, de 3 ani și 6 luni închisoare și

cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

fiecărei cereri de apel în parte, a reținut că alegațiile apelanților privitor la chestiunea

de individualizare a pedepsei, urmează a fi admise, doar în partea ce ține de stabilirea

pedepsei definitive inculpatului Covbasa S., iar celelalte motive ale apelurilor sunt

nefondate și urmează să fie respinse, iar în susținerea acestei statuări instanța de apel a

specificat următoarele.

Din materialele cauzei, rezultă că instanța de fond a făcut o justă încadrare

juridică a acțiunilor inculpaților, bazîndu-se pe probele administrate și verificate în

cadrul ședinței instanței de fond. De asemenea, s-a conchis că, la faza urmăririi

penale, toate obiectele sustrase de la Al. Burac au fost evaluate superficial, din spusele

părții vătămate, neținîndu-se cont nici de costurile de piață, nici de uzura acestora. În

ședință însă, partea vătămată a venit cu alte argumente, indicînd alte prețuri, mai

aproape de cele reale și corespunzătoare cu prețurile, pe care le aveau obiectele la

momentul comiterii faptei.

Din aceste considerente, instanța de apel a considerat că instanța de fond a făcut

o reîncadrare corectă a acțiunilor inculpaților, reieșind din circumstanțele stabilite în

timpul examinării cauzei, iar faptul că partea vătămată a concretizat mărimea pagubei

abia în ședința de judecată, nu poate servi drept temei pentru admiterea apelului

procurorului în această parte.

De asemenea, instanța de apel a reținut că nu poate fi admis apelul inculpatului

Covbasa S., care solicită aplicarea unei pedepse mai blînde, pe motiv că s-a împăcat

cu partea vătămată și că are la întreținere un copil minor. Or, instanța de fond a luat în

considerație aceste circumstanțe la stabilirea pedepsei și i-a numit o pedeapsă aproape

de limita minimă a legii pentru care el a fost condamnat. Reieșind din particularitățile

personalității lui Covbasa S., instanța de apel a reiterat că nu are careva temei să-i

aplice acestuia o altă categorie de pedeapsă, mai blîndă, deoarece el anterior fiind de

vîrstă minoră a comis o infracțiune similară, pentru care a fost și condamnat cu

privațiune de libertate.

recurs ordinar solicitînd casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași

instanța de apel, în alt complet de judecată, din motiv că instanța nu s-a expus asupra

tuturor argumentelor invocate în apelul procurorului, hotărîrea atacată nu cuprinde

3

motivele pe care se întemeiază soluția și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Recurentul a specificat în textul recursului declarat, că instanța de apel nu

a supus verificării probele prezentate în sprijinul acuzării, făcînd trimitere

unilateral la declarațiile părții vătămate, fără ca acestea să fie supuse unei

analize minuțioase în coroborare cu alte probe.

Astfel, instanța de judecată a dat o apreciere juridică incorectă probelor și

faptelor prezentate de partea acuzării și nu a apreciat multilateral și obiectiv probele

administrate la caz, care în cumul dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului

Covbasa S. în comiterea infracțiunii încriminate prin rechizitoriu.

În același context, recurentul a menționat că instanța de fond a comis

următoarele erori, care au fost lăsate fără apreciere și nu au fost corectate de către

instanța de apel. În primul rînd, titularul cererii de recurs a specificat că vina

inculpatului Covbasa S. în săvîrșirea infracțiunii incriminate este dovedită pe deplin

prin următoarele fapte și probe administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în

instanța de judecată, fiind indicate și ca motive ale apelului procurorului, iar instanța

de apel nu s-a expus asupra lor, ori nu le-a apreciat, ori le-a apreciat eronat, fiind

respinsă puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă sau bazată pe probe ce ar

combate învinuirea incriminată inculpaților.

Instanța de judecată, recalificînd acțiunile inculpaților, a pus la baza sentinței

declarațiile părții vătămate Burac Al., care însă urmau a fi apreciate critic referitor la

cuantumul daunei cauzate.

În asemenea circumstanțe, avînd la bază cele sus menționate, recurentul a

specificat că consideră că instanța neîntemeiat a recalificat acțiunile inculpaților din

art. 186 alin. (4) Cod penal în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal și a admis

acordul de împăcare în privința inculpatului Romanov V.

În drept, procurorul își întemeiază recursul ordinar declarat pe prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat și expune următoarele considerente în vederea susținerii acesteia statuări.

Așadar, pornind de la expunerea argumentelor privitor la soluția de

inadmisibilitate a recursului ordinar declarat de partea acuzării, Colegiul penal

amintește că potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală

instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sunt vădit neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute exhaustiv de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

4

Din textul recursului declarat de acuzatorul de stat se constată că, în drept, acesta

își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură

penală. Pct. 6) menționat, stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în

cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. Pct. 12) poate fi

invocat de recurent în cazul în care se constată că la judecarea cauzei a fost admisă de

către instanțele ierarhic inferioare eroarea de drept - cînd faptei săvîrșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Analizînd criticile formulate, prin prisma temeiurilor circumscrise cazurilor de

casare prevăzute de pct. 6) și 12) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală,

instanța de recurs apreciază argumentele invocate de recurent ca fiind nefondate,

avînd în vedere în acest sens următoarele considerente.

La caz, se constată că titularul cererii de recurs critică soluția instanței de apel,

de altfel și cea a primei instanțe, din considerentul că instanțele au recalificat acțiunile

inculpaților din prevederile art. 186 alin. (4) Cod penal, în cele prevăzute de art. 186

alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal, din motiv că nu a fost demonstrat de partea acuzării

cauzarea unui prejudiciu în proporții mari, iar din declarațiile părții vătămate rezultă

că prejudiciul care i-a fost cauzat acesteia prin infracțiune este unul considerabil.

Astfel, în probarea alegațiilor invocate, recurentul a descris în conținutul

recursului un șir de probe și circumstanțe, care în opinia lui nu au fost apreciate de

instanța de apel la justa valoare sau au fost apreciate unilateral, creindu-se astfel

impresia că instanța este părtinitoare.

Însă, verificînd materialele dosarului în raport cu criticele enunțate, Colegiul

penal conchide că la judecarea apelurilor instanța a examinat prezenta cauză penală

sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă privitor la

menținerea condamnării în privința inculpatului Covbasa S. în baza art. 186 alin. (2)

lit. b), c) și d) Cod penal și cu privire la modificarea pedepsei definitive aplicate

acestuia în baza art. 84 alin. (4) Cod penal, de 3 ani și 6 luni închisoare.

Or, în opinia instanței de recurs soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept stabilite în cauză.

Prin urmare, cu referire la pretinsa încălcare admisă de instanța de apel prevăzută

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează că,

așa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în

conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel,

decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției

expuse desfășurat în pct. 4 din prezenta decizie și a cărei redare repetată nu este

necesară.

5

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recurs privitor la

chestiunea de apreciere eronată a probelor, Colegiul penal amintește că la etapa

judecării recursului ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o

nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea

constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al

instanțelor de fond și de apel. Deci, instanța de recurs nu va examina criticile

referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a

anumitor elemente faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanța de apel, corectitudinea condamnării inculpaților privind învinuirea imputată

acestora prin rechizitoriu.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor

stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării

de fapt reținute în cauză.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru a

constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între

cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care

materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs. Or, în fapt și în drept, decizia instanței de apel corespunde tuturor normelor de

drept procesual penal.

Autorul recursului invocă că instanțele au apreciat unilateral probele

administrate, însă din actele cauzei se constată că instanța de fond și cea de apel le-au

creat părților condițiile necesare, cercetînd probele așa cum au fost prezentate de părți

și au conchis corect asupra circumstanțelor de fapt ale cauzei, efectuînd o încadrare

juridică corectă.

Tot în acest context, Colegiul penal reține că, după cum rezultă din prevederile

art. 314 Cod de procedură penală, instanța de judecată este obligată, în procesul

judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit și sub toate aspectele, probele prezentate de

părți, creîndu-le acestora condiții necesare pentru cercetarea multilaterală și în deplină

măsură a circumstanțelor cauzei.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificînd

materialele dosarului, specifică că judecînd apelurile instanța a examinat cauza sub

toate aspectele, adoptînd o soluție corectă în cauza deferită judecății.

Cît privește critica subsidiară invocată de recurent precum că instanța de apel la

judecarea apelului declarat de partea acuzării nu s-a pronunțat asupra tuturor

6

motivelor invocate în apel, Colegiul penal menționează că motivarea hotărîrii este un

proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atîta timp cît sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza

de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării

judecătorești, a expus situația de fapt reținută și a concluzionat corect că aceasta se

circumscrie încadrării juridice în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal.

Astfel, făcînd o analiza minuțioasă a materialelor cauzei, Colegiul penal constată

că alegațiile recurentului privitor la pretinsa eroare judiciară reținută la calificarea

juridică a acțiunilor inculpaților sunt vădit nefondate, iar instanța de apel, de altfel și

cea de fond, corect și-au motivat soluția de respingere a argumentelor invocate de

acuzatorul de stat în acest sens.

Or, din toate probele examinate și cercetate de către prima instanță și instanța de

apel s-a constatat indubitabil că inculpații au acționat cu intenție directă și au urmărit

incipient scopul săvîrșirii infracțiunii de furt, iar valoarea bunurilor sustrase i-a cauzat

proprietarului un prejudiciu considerabil, ci nu în proporții mari, după cum pretinde

acuzatorul de stat.

În consecință, Colegiul penal apreciază că, instanța de apel a făcut o analiză

amplă a probelor acumulate în cauză, argumentînd detaliat respingerea probelor ce au

fost administrate în suportul învinuirii aduse inculpaților în baza art. 186 alin. (4) Cod

penal. Astfel, toate probele au primit o apreciere la justa valoare, concluziile făcute de

instanța de apel rezultă din materialul factologic acumulat în cauză.

Instanța de apel corect a menținut constatările instanței de fond referitor la

valoarea bunurilor sustrase de la partea vătămată Burac Alexandru, care constituie

suma de 44 130 lei.

Argumentele recurentului cu privire la aprecierea unilaterală a probelor nu are

nici un suport legal, fiindcă, potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) Cod de procedură

penală, concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri, toate dubiile în probarea învinuirii imputate, care nu pot fi

înlăturate, se interpretează în favoarea inculpaților.

Față de cele ce preced, Colegiul penal amintește că aceste motive au fost obiectul

judecării în instanța de apel, iar materialul probator al cauzei penale dovedește

legalitatea temeiurilor de fapt și de drept, care au dus la pronunțarea hotărîrii de

condamnare a inculpatului Covbasa S. în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod

penal.

Din atare considerente, Colegiul penal menționează că, în cauza deferită

judecății, nu au fost admise careva erori de drept, atît de către instanța de fond, cît și

de cea de apel, iar alegațiile recurentului în acest aspect sunt vădit nefondate, neavînd

nici un suport probator.

7

Pe cale de consecință, se reiterează că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

întemeiată.

În virtutea considerentelor expuse constatînd că în cauză există o concordanță

deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea

de apel în privința inculpaților, nefiind identificată de instanța de recurs prezența

erorilor judiciare prevăzute de pct. 6) și 12) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

penală, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest

aspect de către titularul cererii de recurs.

temeiul art. 432 alin. (1) – (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Radu Sîli, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 decembrie 2014, în cauza penală privindu-i pe

Romanov Valerii Vitalii și Covbasa Serghei Tudor, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 08 mai 2015.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător MORARU Petru

8