1ra-346/2015 — art. 186 alin. 2 lit. c CP

1ra-346/2015 — art. 186 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-346/2015

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

31 martie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Gordilă Nicolae,

Judecători – Covalenco Elena, Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion,

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Cahul, Calendari Dumitru, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 02 decembrie 2014, în

cauza penală privindu-l pe

Belocurenco Iurie Simion, născut la 17 noiembrie 1982,

originar și domiciliat or. Cahul str. C. Negruzzi, 43

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

au fost recalificate din art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, în art. 186 alin. (2) lit. c) Cod

penal și încetat procesul penal în legătură cu împăcarea părților.

urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, a pătruns pe ascuns în

biroul de serviciu al Centrului de Sonorizare a Secției Cultură al Sanatoriului „Nufărul

Alb", amplasat în or. Cahul, str. Nucilor 1, de unde a sustras pe ascuns o geantă, în care

era notebook de model „Lenovo B560", cauzîndu-i întreprinderii daune în sumă de 7200

lei.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Belocurenco I.S., a săvîrșit infracțiunea

prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal, furtul, adică, sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane, săvîrșit prin pătrundere în încăpere.

Tot el, la 28 ianuarie 2014, în jurul orelor 14.30, urmărind scopul de a sustrage pe

ascuns bunurile altei persoane, a pătruns pe ascuns într-o odaie de locuit, al

restaurantului „Codreanu", amplasat în or. Cahul, str. Prospectul Republicii 15, de

unde a sustras pe ascuns o geantă, în valoare de 500 lei, care-i aparține cet. Coteț Alina

1

Gheorghe, în care se aflau acte personale, card bancar, mănuși în valoare de 250 lei, un

portmoneu în valoarea de 450 lei, în care erau bani în sumă de 1000 lei, cauzîndu-i

acesteia daune în proporții considerabile, în sumă totală de 2200 lei.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Belocurenco I.S. a săvîrșit infracțiunea

prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal, furtul, adică, sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane, săvîrșit prin pătrundere în încăpere.

casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri în

această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Belocurenco I.S.

să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, la 7

ani închisoare, cu amendă în mărime de 500 unități convenționale. Conform art. 85 Cod

penal, pentru cumul de sentințe, să fie adăugate parțial, la pedeapsa aplicată prin noua

sentință, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Cahul din

31.10.2013 – 1 an 6 luni închisoare și prin sentința Judecătoriei Cantemir din 20.12.2013

– 1 an închisoare, stabilindu-i acestuia pedeapsa definitivă de 7 ani 6 luni închisoare, în

penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 500 u.c.

În motivarea apelului procurorul a invocat că probele administrate la caz

dovedesc vinovăția inculpatului de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2)

lit. e), f) Cod penal, ca urmare instanța de judecată neîntemeiat a recalificat acțiunile

inculpatului pe acest episod în baza art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal și a încetat

procesul penal în baza art. 109 Cod penal.

fost respins apelul declarat ca nefondat și menținută sentința, fără modificări.

Instanța de apel a constatat că, prima instanță corect a stabilit situația de fapt și de

drept, și întemeiat a stabilit circumstanțele cauzei, și anume, că fapta imputată lui

Belocurenco I.S. se încadrează în prevederile art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal, și

întemeiat a ajuns la concluzia de a înceta procesul penal pe infracțiunile prevăzute de

art. 186 alin. (2) lit. c) și art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal, în legătură cu împăcarea

părților, fiind administrate și verificate în mod corespunzător de către prima instanță

toate probele prezentate, cît și probele cercetate direct și în instanța de apel.

Totodată, instanța de apel a constatat că, în calitate de temei de calificare a

acțiunilor inculpatului începute ca sustragere pe ascuns a bunurilor părții vătămate

Coteț A.G. în jaf, organul de urmărire penală a indicat că, după sustragerea ascunsă din

apartament a unei genți, inculpatul fiind depistat la ieșire din odaie de Coteț M.C.,

inculpatul nu a ținut cont de faptul că a fost depistat cu geanta sustrasă în procesul

comiterii infracțiunii de furt și aplicând violența nepericuloasă pentru viața victimei, a

împins-o într-o parte și și-a prelungit acțiunile sale infracționale, cu scopul sustragerii

deschise a bunurilor.

Însă, în viziunea instanței de apel nu și-a găsit confirmare faptul că inculpatul a

fost depistat (observat ) în timpul luării bunurilor; nu s-a confirmat faptul că inculpatul

a aplicat violență cu scopul reținerii bunurilor sustrase, cît și faptul că martora Coteț M.

a întreprins măsuri în vederea împiedicării sustragerii.

2

Mai mult, nu este constatat, în opinia instanței de apel, că inculpatul a

conștientizat faptul depistării acțiunilor sale infracționale, dat fiind că afirmațiile

acestuia despre săvîrșirea sustragerii pe ascuns, nu au fost infirmate prin alte probe.

Totodată, se atestă faptul că, în conformitate cu cererea depusă de către

reprezentantul părții vătămate Sanatoriului „Nufărul Alb", Stoian I. (f.d. 118), și cererea

părții vătămată Coteț A. (f.d. 120), prin care au solicitat încetarea procesului penal,

invocînd că pretenții de natură materială și morală față de inculpat nu au și că s-au

împăcat. Iar inculpatul le-a cerut scuze părților vătămate, și a solicitat încetarea

procedurii în legătură cu împăcarea lui cu părțile vătămate.

Luînd în considerație art. 109 Cod penal, s-a constatat că, sancțiunea prevăzută de

art. 186 alin. (2) Cod Penal, prevede aplicarea pedepsei cu închisoare de pînă la 4 ani,

iar în conformitate cu prevederile art. 16 Cod penal, după clasificarea infracțiunii,

infracțiunea comisă de către inculpat, se atestă la categoria infracțiune mai puțin gravă.

Din considerentul în cauză, legea penală admite împăcarea părților fiindcă infracțiunile

fac parte din categoria celor mai puțin grave și sînt prevăzută la capitolul VI din Partea

specială a Codului penal.

Astfel, instanța de apel după analiza probelor prezentate de către procuror și

cercetarea ce a avut loc în cadrul ședinței de judecată, a ajuns la concluzia că vina

inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal și-a

găsit confirmare, însă din considerentul că au fost înaintate cereri cu privire la

împăcarea părților în baza prevederilor art. 109 CP, concluzia primei instanțe cu privire

la încetarea procesului penal în privința inculpatului, este justă.

Procuratura de nivelul Curții de Apel Cahul, Calendari Dumitru, prin care se solicită

casarea acesteia, în partea recalificării acțiunilor inculpatului de la art. 187 alin. (2) lit.

e), f) Cod penal, la art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal, cu dispunerea rejudecării cauzei în

această parte pe motiv că s-a făcut o încadrare juridică greșită. La fel nu s-a dat răspuns

la toate argumentele invocate în apel.

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat urmează a fi

admis din următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună rejudecarea

de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond. Instanța de

3

apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat

sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel

sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvîrșit ori nu, dacă fapta a fost comisă

de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual penal sau

administrativ au fost corect aplicate și hotărîrea adoptată să conțină răspuns la toate

motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu

au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs. Luînd în considerație faptul că instanța de

apel a menținut concluziile instanței de fond privind aprecierea probelor și încadrarea

acțiunilor inculpatului, Colegiul întru expunerea concluziilor sale va purcede la

verificarea deciziei în cumul cu sentința adoptată pe caz.

Din analiza textuală a recursului declarat, Colegiul constată că se contestă decizia

instanței de apel numai în partea acuzării lui Belocurenco I.S. de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, invocînd faptul că în rezultatul

aprecierii eronate a probelor administrate la caz, instanța de apel greșit a menținut

recalificarea efectuată de către instanța de fond, a acțiunilor inculpatului din

prevederile art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal în cele ale art. 186 alin. (2) lit. c) Cod

penal, ca urmare fiind încetat procesul penal, în legătură cu împăcarea părților.

La acest capitol Colegiul atestă faptul că, conform rechizitoriului inculpatul pe

episodul supus judecăîrii a fost învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187

alin. (2) lit. e), f) Cod penal, jaful, adică, sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,

săvîrșită cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile, însă instanța de fond a recalificat acțiunile inculpatului în baza art. 186

alin. (2) lit. c) Cod penal, furtul, adică, sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane

săvîrșită prin pătrundere în locuință, concluzie menținută de către instanța de apel.

Instanța de apel în acest aspect a conchis că: „Astfel, de către instanța de fond, just s-a

considerat necesar de a fi recalificate acțiunile inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.

187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, conform indicilor: jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor

altei persoane, săvîrșit cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața, cu cauzarea de daune

în proporții considerabile, în infracțiunea prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal,

conform indicilor: furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane săvîrșit prin

pătrundere în locuință”. La baza acestei constatări au fost puse declarațiile martorei

principale Coteț M.C.

4

În acest aspect, Colegiul remarcă faptul că, la etapa urmăririi penale martora Coteț

M.C., fiindu-i explicate drepturile și obligațiile sale, precum și fiind avertizată pentru

darea de declarații cu bună știință false, conform procesului-verbal de audiere din 28

ianuarie 2014, a declarat că: „La 28 ianuarie 2014, în jurul orelor 14.30, mă urcam pe scări la

apartamentul unde locuiește fiica mea Grădinaru Aurelia împreună cu ginerele Grădinaru

Vasile, care se afla la et. 3 deasupra complexului „Codreanu" or. Cahul. Urcând pe scări

ajungând la ușa apartamentului care era deschis, din apartament brusc a ieșit o persoană care

mai apoi a aflat că se numește Belocurenco Iurie, care avea pe umăr o geantă neagră mare și în

mână ținea o geantă pentru femei pe care am recunoscut-o ca fiind a fiicei Alina Coteț care în

acel moment se afla în apartament. Eu am încercat să-l rețin, unde acesta m-a împins în perete

și a fugit pe scări în jos, eu am fugit după el unde am observat cum Belocurenco Iurie ajungând

la etajul 2 a scos portmoneul din geantă și a aruncat geanta pe geamul de la scară. Am fugit

după el afară și nu l-a mai văzut. Am plecat înapoi în apartament unde am comunicat fiicelor

despre cele întâmplate. Tot în ziua aceiași, în jurul orelor 15.30, l-am observat pe Belocurenco

Iurie care s-a coborât dintr-un taxi și a intrat în sala cu jocuri de noroc care se afla lângă

farmacia veterinară. Tot atunci l-a telefonat pe Grădinari Vasile, care se afla cu colaboratorii de

poliție" (f.d.37).

În instanța de fond martora în cauză a fost audiată, preventiv fiind avertizată de

răspunderea penală pentru declarațiile false, ea declarînd că: „Eu m-am întîlnit cu el, el

pur și simplu se cobora și atingîndu-mă a fugit repede jos…Lățimea scării este de 1,5 m., cînd s-

a atins de mine nu era special era natural…” (f.d. 147-149).

În cadrul ședinței de judecată în instanța de apel tot aceiași martoră, fiind

avertizată de răspunderea penală pentru declarațiile false, a menționat: „…cînd mă

urcam Domnul se cobora jos, am în vedere pe Belocurenco, din grabă noi ne-am atins și el a

fugit jos… Nu, eu nu am fost amenințată, influențată… El nu m-a împins special, pur și

simplu acolo trecerea este mică, de aceea m-a atins” (f.d.201-202).

Apreciind aceste declarații contradictorii, instanța de apel în decizia sa a conchis

doar că: “In prima instanță cît și instanța de apel martora Coteț M. a declarat că în momentul

cînd s-a întîlnit cu inculpatul pe scară, nu i-a spus nimic sau să întreprindă careva acțiuni față

de inculpat pentru a-l împiedica în săvîrșirea sustragerii”.

Astfel, Colegiul constată că, instanța de apel constatînd divergențele apărute în

declarațiile depuse de martoră la diferite etape a procesului penal, nu s-a expus asupra

faptului contradictorialității acestora, nu a efectuat nici o analiză a acestora, cu

argumentarea concluziilor sale de apreciere, ca urmare, nu a elucidat motivul

schimbării declarațiilor. În acest context Colegiul atenționează asupra faptului că,

scopul instanței de apel în acest sens nu este doar de a depista și constata prezența

contradicțiilor în declarațiile participanților la proces, dar și de a înlătura aceste

divergențe, fapt ignorat de către instanța de apel.

Colegiul remarcă că o astfel de abordare a problemei menționate de către instanța

de apel este contrară prevederilor art. 105, 109 și 260 Cod de procedură penală.

Raportînd prevederile menționate la modalitatea audierii martorei de către persoana ce

a efectuat urmărirea penală, Colegiul evidențiază că, martorei i-au fost explicate

5

drepturile și obligațiile sale, aceasta a fost avertizată pentru darea de declarații cu bună

știință false, după audierea ei declarațiile fiind citite au fost contrasemnate de ea, astfel,

nefiind depistate careva încălcări. Instanțele de fond și de apel nu au dat apreciere

acestor circumstanțe.

Ca urmare, instanța de apel, ignorînd declarațiile depuse de martoră la etapa

urmăririi penale, a admis și a apreciat prioritar numai declarațiile date de ea la etapa

instanței de fond și de apel, precum și declarațiile inculpatului, care are dreptul de a nu

se autoincrimina, declarații care și au fost puse la baza soluției de recalificare a

acțiunilor inculpatului.

În acest context, Colegiul menționînd prevederile art. 100 alin. (4) și art. 101 alin.

(1)-(4) Cod de procedură penală, și invocînd doctrina juridică națională, remarcă faptul

că, verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea veridicității

probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba cu realitatea

obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor strânse, coroborarea lor cu alte probe,

verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea loc doar

prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele

procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cît și mijloacele de probă

din care au fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale

prevăzute de prezentul cod, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele de urmărire,

instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi

dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere trebuie să

se bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea

tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele complet și obiectiv.

Termenul "convingere intimă" exprimă atitudinea imparțială, independentă, fără

prejudecăți față de o probă sau alta. Judecătorul este independent la aprecierea

probelor, nefiind legat de opiniile altor persoane sau instanțe. La aprecierea probelor

nu pot fi date anumite indicații referitor la valoarea probantă a unei sau altei probe.

Aceasta determină una din regulile esențiale ale aprecierii probelor - nici o probă nu

are o valoare dinainte stabilită.

Legea stabilește că probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludenta

și utilitatea acestora. De menționat că proba trebuie apreciată și după veridicitatea

acesteia. Veridicitatea probelor poate fi caracterizată ca o corespundere a datei de fapt

examinată de către instanță cu realitatea pe care o probează această dată. Toate probele

în ansamblul lor sunt apreciate din punctul de vedere al coroborării lor.

Cu referire la același argument, Colegiul consideră necesar de specificat raportul

procurorului Procuraturii de nivelul Curții de Apel Cahul, Calendari D. din 02.12.2014

(f.d. 232-verso) și ordonanța procurorului în Procuratura r-lui Cahul, Țurcan

Alexandru din 31.12.2014 (f.d.233), conform cărora la 08.12.2014 a fost începută

urmărirea penală în baza art. 312 alin. (2) lit. a) Cod penal în privința lui Coteț M.C. iar

6

la 31.12.2014 a fost încetată urmărirea penală, clasat procesul penal, cu pornirea

procesului contravențional, pentru declarațiile false depuse de ea în cadrul ședințelor

de judecată în instanța de fond și de apel, pe cazul supus judecării. Fiind audiată în

cadrul acestui proces, Coteț M.C. a recunoscut integral vinovăția sa în cele imputate,

comunicînd că dînsa, a depus declarații minciunoase în instanțele judecătorești din

motivul că i s-a făcut milă de mama inculpatului Belocurenco I.S., care permanent

plîngea.

Astfel, în opinia instanței de recurs, instanța de apel nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, fiind prezentă discrepanța între cele reținute de instanțe

și conținutul real al probelor, ignorarea unor aspecte evidente, ce au avut drept

consecință pronunțarea de către instanța de apel a unei concluzii premature, precum:

„Însuși, acestea circumstanțe privind transformarea sustragerii închise în deschisă nu au fost

confirmate prin probe veridice, pertinente și concludente în ședințe de judecată”, nefiind

analizată la modul cuvenit acțiunile și intenția inculpatului, prin prisma aprecierii juste

a decarațiilor martorei Coteț M., de la etapa urmăririi penale, fapt ce permitea a trezi

bănuieli rezonabile privind observarea lui de către o altă persoană în momentul

sustragerii bunurilor, întreprinderea măsurilor de către Coteț M.C. în vederea

împiedicării sustragerii, precum și aplicarea de către inculpat a violenței nepericuloase

pentru viață, circumstanțe care trebuiau verificate minuțios de către instanța de apel.

În consecință, instanța de apel a admis o eroare de fapt, urmată de o încadrare

juridică greșită, exprimată prin recalificarea acțiunilor inculpatului din art. 187 alin. (2)

lit. e), f) Cod penal în art. 186 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Rezumînd cele menționate, Colegiul constată că, instanța de apel urma să

cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, încadrarea juridică corectă a

acțiunilor lui Belocurenco I.S., să aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor și în concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau respingerea

altora (art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală). Contrar acestor stricte

prevederi legale instanța de apel selectiv a apreciat cîteva probe, ignorînd celelalte, fără

să le aprecieze pe fiecare în parte și să se expună asupra admisibilității sau

inadmisibilității lor, expunînd temeiul respectiv și argumentînd clar concluziile sale în

decizia adoptată.

Alt aspect, pe care Colegiul îl consideră necesar de elucidat este conținutul

apelului declarat de către procuror. Astfel, Colegiul menționează că procurorul, nefiind

de acord cu concluzia instanței de fond, în apel a invocat aprecierea eronată de către

instanța de fond a probelor administrate la caz, care confirmă vinovăția inculpatului de

cele incriminate, menționînd și declarațiile martorei Coteț M. la etapa urmăririi penale.

Lecturînd textul deciziei supuse judecării, Colegiul constată că acesta a fost

ignorat totalmente.

7

Din prevederile art. 414 alin.(3) Cod de procedură penală, rezultă că instanța de

apel, judecînd apelul, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

apel.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței,

fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Din conținutul deciziei instanței de apel, instanța de recurs constată că aceste

prevederi legale totalmente au fost ignorate, și anume instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra motivelor invocate în apel.

Nepronunțîndu-se asupra motivelor invocate de apelanți, instanța de apel s-a

redus la o frază generală „apelul este neîntemeiat”, fără a stabili temeiurile de fapt și de

drept care au dus la respingerea apelului declarat.

În această situație, Colegiul atestă temeinicia invocării de către partea acuzării în

cererea de recurs ordinar a acelorași argumente care au fost invocate și în cererea de

apel, luînd în considerație ignorarea lor de către instanța de apel.

Astfel, Colegiul constată că și-au găsit confirmare temeiurile invocate de recurent

și prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală: „instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea instanței de apel nu

cuprinde motivile pe care se întemeiază soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței, faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită”, ceea ce duce la

casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel.

Tot odată Colegiul remarcă faptul că, recurentul a invocat ca temei pentru recurs

și art. 427 alin. (1) pct. 16) Cod de procedură penală: „norma de drept aplicată în hotărîrea

atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea

Supremă de Justiție”. În argumentarea acestui temei recurentul a menționat Hotărîrile

Plenului al Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28.06.2004 și nr. 22 din 12.12.2005.

Însă Colegiul atenționează că legislatorul la acest temei, în calitate de „hotărîre de

aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție” a învederat o

hotărîre adoptată anterior pe un caz concret de către Curtea Supremă de Justiție, unde

au fost aplicate și interpretate norme de drept, similare cu cele aplicate în hotărîrea

contestată, dar nu o hotărîre explicativă ale Plenului Curții Supreme de Justiție privind

aplicarea prevederilor legale în practica judiciară, ce are un caracter de recomandare.

În aceste împrejurări, Colegiul penal lărgit consideră că, erorile comise de către

instanța de apel, nu pot fi reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură,

deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza pe fond,

substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesual penale.

La rejudecarea cauzei Curtea de Apel Cahul urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și

limitele acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

prevederile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apel; să verifice

și să aprecieze profund probele administrate și examinate în instanță în strictă

8

conformitate cu cerințele legii; să le dea apreciere cuvenită în ansamblu, cu

argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate; să verifice

motivul schimbării delarațiilor de către martora Coteț M.C., luînd in considerație

ordonanța de încetare a urmăririi penale cu tragere la răspundere contravențională din

31.12.2014; să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a

cauzei date; să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate; să-și argumenteze

clar concluziile sale în decizia adoptată, ținînd cont de motivele casării deciziei atacate

și de practica unitară în acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să pronunțe o

hotărîre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură

penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Cahul, Calendari Dumitru, se casează total decizia Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 02 decembrie 2014, în cauza penală privindu-l pe

Belocurenco Iurie Simion și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 21 aprilie 2015.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

9