1ra-286/2015 — art. 287 alin. 1 CP

1ra-286/2015 — art. 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-286/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

11 martie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev și Petru Moraru,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpat,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2014

în cauza penală privindu-l pe

Sandu Tudor Grigore, născut la 31 octombrie

1961, originar din s. Boșcana, r-nul Criuleni și

domiciliat în s. Mardareuca, r-nul Criuleni.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.04.2014 – 29.08.2014;

Instanța de apel: 10.09.2014 – 13.11.2014;

Instanța de recurs: 05.02.2015 – 11.03.2015.

A C O N S T A T A T:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 200 unități convenționale, ceea ce

constituie 4000 lei.

24 august 2013, aproximativ la ora 22.00, aflîndu-se în fața barului Î.I. „Menșoi

Sergiu” din sat. Mardareuca, r-nul Criuleni, în timpul programului de lucru al

acestuia, încălcînd grosolan ordinea publică și manifestînd o obrăznicie deosebită, în

prezența mai multor persoane care se odihneau în localul respectiv, fără nici un motiv,

intenționat i-a aplicat lui Al. Menșoi o lovitură cu pumnul în regiunea feței, din care

motiv ultimul a căzut jos fără cunoștință, prin acțiunile lui Sandu T. părții vătămate i-

au fost cauzate vătămări corporale neînsemnate.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, de drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal – huliganism, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței

1

asupra persoanelor.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

avocatul Erhan A. în numele inculpatului, prin care acesta a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitarea în privința lui Sandu T. pe

art. 287 alin. (1) Cod penal.

În argumentarea apelului, apărătorul a invocat că raportul de expertiză medico-

legală dovedește doar faptul că părții vătămate i-au fost cauzate vătămări corporale,

dar nu și că inculpatul a comis infracțiunea de huliganism imputată acestuia.

De asemenea, de apelant s-a menționat că instanța de fond nu și-a motivat soluția

adoptată corespunzător exigenților legale, în particular, s-a specificat că aceasta a pus

la baza condamnării lui Sandu T. declarațiile părții vătămate, iar probele în favoarea

inculpatului nu au fost apreciate de instanță corespunzător.

2014, pronunțată integral la 11 decembrie 2014, apelul avocatului Erhan A. declarat în

numele inculpatului Sandu T. a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței

atacate fără careva modificări.

totalitatea mijloacelor probatorii acumulate legal și verificate în cadrul ședințelor de

judecată, s-a conchis că instanța de fond corect a încadrat acțiunile inculpatului în

baza art. 287 alin. (1) Cod penal, fiind cert stabilit faptul lipsei cărorva dubii

rezonabile ce țin de demonstrarea vinovăției lui Sandu T. în acțiunile infracționale

incriminate.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 287 alin. (l) Cod penal, nu poate servi ca temei de achitare a acestuia de cele

incriminate, mai mult această poziție a inculpatului fiind apreciată de instanța de apel

ca o metodă de apărare și un drept a lui de a nu se auto incrimina.

Astfel, în contextul celor menționate mai sus, instanța de apel a constatat că

acțiunile inculpatului corect au fost încadrate în baza art. 287 alin. (1) Cod penal,

deoarece probele la care face trimitere instanța de fond și care au fost puse la baza

sentinței, demonstrează indubitabil că inculpatul a încălcat grosolan ordinea publică,

însoțită de aplicarea violenței asupra unei persoane în circumstanțele descrise în actul

de învinuire.

Totodată, instanța de apel a punctat în decizie că argumentele aduse de către

avocatul Erhan A. în interesele inculpatului au făcut obiectul cercetării în instanța de

fond și nu și-au găsit confirmarea nici la etapa judecării apelului, iar sentința de

condamnare pronunțată în privința lui Sandu T. este una legală, motivată și

întemeiată.

Verificînd legalitatea și temeinicia pedepsei stabilite inculpatului, și anume, cea

sub formă de amendă în mărime de 200 unități convenționale, instanța de apel a

2

menționat că cuantumul pedepsei stabilite este în limitele sancțiunii normei penale în

baza căreia acesta a fost condamnat.

Din considerentele expuse, instanța de apel a statuat asupra respingerii apelului

declarat de către avocatul Erhan Al. în numele inculpatului Sandu T., întrucît

argumentele invocate sunt nefondate.

ordinar solicitînd casarea acesteia și dispunerea achitării în privința lui de cele

incriminate prin actul de sesizare a instanței.

În esență, recurentul în cererea de recurs repetă aceleași argumente invocate și la

etapa judecării apelului de către apărătorul său Erhan A, subsidiar, menționînd că

consideră hotărîrea instanței de apel drept neîntemeiată și ilegală din următoarele

considerente:

- latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, se

caracterizează prin comiterea cu intenție directă a infracțiunii respective, ceea ce

presupune că persoana care comite această infracțiune să conștientizeze că încalcă

ordinea publică, exprimînd astfel o lipsă vădită de respect față de societate, însă așa

cum se conchide din circumstanțele de fapt ale cauzei, intenția făptuitorului de a

comite anume această infracțiune nu a fost demonstrată prin careva probe pertinente și

concludente de către acuzatorul de stat;

- contrar celor imputate inculpatului privitor la încălcarea ordinii publice, dînsul

consideră că în această parte instanțele au eșuat să înlăture dubiul judiciar în ceea ce

privește atribuirea locului desfășurării acțiunilor cu un loc public;

- declarațiile părții vătămate au fost puse la baza condamnării inculpatului, iar

cele ale inculpatului și a martorului, nu au fost luate în considerație de către instanțe.

De drept, recurentul nu specifică pe care anume temeiuri din cele exhaustiv

reglementate de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, își întemeiază recursul

ordinar declarat.

penală, acuzatorul de stat a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului

inculpatului, menționînd că recursul urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece

criticele recurentului nu au fost argumentate conform exigenților stipulate de art. 427

din Codul de procedură penală și acesta nu îndeplinește cerințele de formă și conținut

stipulate în art. 429 – 430 Cod de procedură penală.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat, or în vederea acestei statuări se expun următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia

în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

3

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

La caz, din conținutul recursului declarat rezultă că recurentul nu invocă careva

temeiuri de drept stipulate exhaustiv în art. 427 Cod de procedură penală.

Art. 430 Cod de procedură penală prevede căror anume cerințe trebuie să

corespundă cererea de recurs pentru a fi preluată pentru examinare, în special, textul

recursului trebuie să conțină argumentarea ilegalității hotărîrii atacate, cu indicarea

expresă a temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală (unul sau mai

multe din acestea) și cu invocarea problemei de drept ce persistă în cauză, indicînd

care este eroarea de drept comisă de instanțele ierarhic inferioare în opinia celui care

declară recursul.

Așadar, Colegiul penal verificînd textul recursului declarat, constată că

inculpatul în argumentarea acestuia, expune desfășurat circumstanțele de fapt ale

cauzei, așa cum au avut loc acestea în opinia sa și invocă că instanța de apel greșit a

reținut în sarcina lui vinovăția de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1)

Cod penal.

De asemenea, recurentul specifică că instanța de apel nu a apreciat la justa

valoare probele administrate în cauză, acordînd mai mare prioritate celor în probarea

învinuirii imputate.

Însă, verificînd materialele dosarului în raport cu criticele enunțate, Colegiul

penal conchide că la judecarea apelului instanța a examinat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă privind condamnarea inculpatului în

baza art. 287 alin. (1) Cod penal, care este argumentată și corespunzătoare

circumstanțelor de fapt și de drept stabilite în cauză.

Mai mult, din materialele dosarului rezultă că instanța de apel, în conformitate cu

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a examinat probele administrate la

dosar, verificîndu-le sub aspectul pertinenții și concludenții, atît cele ale apărării, cît și

cele ale acuzării, fapt ce face, ca concluzia despre vinovăția inculpatului Sandu T., de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, să fie una legală și

întemeiată, iar pedeapsa aplicată - în limita sancțiunii prevăzute de articolul respectiv.

Cu referire la cele menționate de recurent precum că instanța de fond și cea de

apel, la judecarea cauzei, au pus la baza condamnării inculpatului declarațiile părții

vătămate și nu au luat în considerație declarațiile inculpatului și altor martori,

Colegiul penal expune următoarele.

Referitor la faptul dacă o asemenea situație reprezintă o eroare de drept, Colegiul

penal menționează că, în conformitate cu art. 93 alin. (2) Cod de procedură penală,

declarațiile părții vătămate, a martorului și ale inculpatului se consideră probe egale,

legea nu stipulează că depozițiile date de partea vătămată au prioritate față de cele ale

inculpatului sau a martorilor. Instanța de judecată, avînd în vedere egalitatea părților

4

în proces, este obligată să asigure cercetarea tuturor circumstanțelor cauzei și probele

prezentate de părți, în egală măsură, ca, ulterior, să le dea acestora o apreciere

obiectivă și sub toate aspectele.

Din analiza prevederilor legale menționate și în raport cu decizia recurată,

Colegiul penal statuează că instanța de apel a respectat această obligație, a apreciat în

mod obiectiv atît declarațiile părții vătămate Menșoi Al., cît și ale inculpatului Sandu

T. și martorului Bounegru M.

Declarațiile date de partea vătămată și-au găsit confirmarea prin alte probe

cercetate în cadrul ședinței instanței de fond și cea de apel. După cum rezultă din

textul deciziei, instanța de apel a descris conținutul acestor probe în modul în care

dînșii au relatat informațiile cunoscute de ei, referitor la infracțiunea de huliganism

comisă de Sandu T. și le-a dat o apreciere obiectivă și corectă.

Cu referire la faptul că inculpatul pe tot parcursul judecării cauzei nu și-a

recunoscut vina în săvîrșirea infracțiunii imputate, instanța de recurs apreciază că

nerecunoașterea vinovăției de către acesta nu echivalează cu achitarea lui, dat fiind că

din materialul probator administrat în cauză, se conchide indubitabil vinovăția sa de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal.

În continuare, referitor la alegația recurentului ce se referă la chestiunea de

apreciere a probelor, și anume acesta consideră că instanța de apel a încălcat

prevederile legale și nu a apreciat fiecare probă administrată și cercetată în cauza

deferită judecării, prin prisma pertinenței, utilității și concludenții, admițînd astfel o

eroare gravă de fapt, care în consecință a dus la dispunerea condamnării eronate a

inculpatului în baza art. 287 alin. (1) Cod penal.

Asupra celor invocate se impune mențiunea că, chestiunea de apreciere a

probelor dată de instanțele ierarhic inferioare, invocată de recurent, ține de starea de

fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia este de competența instanței de fond și apel. Prin

urmare, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții Supreme de

Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală, prevede că la etapa de judecare a recursului ordinar instanța de

recurs verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza

temeiurilor stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o

reapreciere a stării de fapt reținute în speță. Deci, Colegiul lărgit nu va examina

criticile referitoare la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în

cauză, a anumitor elemente faptice.

De asemenea, Colegiul lărgit ține să remarce că criticile formulate de recurent în

recursul ordinar declarat, cu privire la dispunerea achitării sale, au format obiect de

discuție la judecarea cauzei penale, atît în instanța de fond, cît și în cea de apel și,

cărora instanțele le-au dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă

în hotărîrile adoptate, soluție pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a

cărei reluare nu se mai impune, avînd în vedere și faptul că verificînd hotărîrea atacată

5

în raport cu prevederile art. 424 alin.(2) Cod de procedură penală, temeiuri de casare a

hotărîrii recurate nu s-au stabilit, or concluzionînd asupra celor expuse, instanța de

recurs consideră, că în prezenta cauză nu se constată careva erori de drept, care ar

putea servi ca temei de casare a unei hotărîri judecătorești.

Pe această linie de considerente, subsidiar la cele menționate de instanța de apel,

Colegiul penal expune cîteva argumente în susținerea concluziei de inadmisibilitate a

recursului declarat.

Așadar, instanța de recurs menționează că instanțele ierarhic inferioare, au

constatat și au motivat argumentat că partea acuzării a prezentat probe incontestabile

în confirmarea vinovăției inculpatului în cele incriminate și, astfel, corect a fost

concluzionat că fapta imputată acestuia întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal și, întemeiat a pronunțat sentința

de condamnare, referindu-se la probele invocate de procuror în sprijinul acuzării, care

au constituit obiectul cercetării judecătorești și, în sensul art. 94 Cod de procedură

penală, nu au fost contestate de către partea apărării în condițiile legii, la etapele

respective ale procesului penal.

Deci, așa cum reiese în mod evident din actele dosarului, instanța de fond a dat

deplină eficiență probelor cercetate, evaluîndu-le în mod unitar și evidențiind

aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii

imputate prin rechizitoriu.

Mai mult, Colegiul penal consideră greșite argumentele inculpatului precum că

acțiunile lui nu cad sub incidența infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal

și urmează a fi dispusă achitarea dînsului pe acest capăt de învinuire, din motiv că

locul desfășurării acțiunilor descrise în actul de sesizare a instanței nu cade sub

incidența noțiunii de loc public.

Or, pornind de la dispoziția art. 287 alin. (1) Cod penal, componența de

infracțiune există în cazul cînd de către inculpat au fost săvîrșite acțiuni intenționate

care încalcă grosolan ordinea publică și exprimă o vădită lipsă de respect față de

societate.

Prin urmare, trăsătura esențială a huliganismului este încălcarea grosolană a

ordinii publice, exprimată printr-o vădită lipsă de respect față de societate.

Ordine publică a fost definită în doctrina judiciară ca fiind o totalitate de relații

sociale, ce asigură o ambianță liniștită de conviețuire în societate, de inviolabilitate a

persoanei și a integrității patrimoniului, precum și activitatea normală a instituțiilor de

stat și publice.

Potrivit pct. 3 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 4 din

19.06.2006, cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism, prin

încălcare grosolană a ordinii publice ce exprimă o vădită lipsă de respect, se are în

vedere săvîrșirea unor acțiuni intenționate ce atentează la regulile sociale și morale de

conviețuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan și demonstrativ de către

6

violatorul ordinii publice prin necuviință, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu

cetățenii, prin înjosire a onoarei și demnității personalității, încălcare îndelungată și

insistentă a ordinii publice, zădărnicire a activităților de masă, suspendare temporară a

activității normale a întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, transportului obștesc

etc.

Prin huliganism însoțit de aplicarea violenței asupra persoanelor se are în vedere

violența fizică ce se poate manifesta prin cauzarea unor prejudicii sănătății, care pot

surveni în urma săvîrșirii unor acțiuni cu caracter violent produse prin aplicarea de

lovituri, prin imobilizarea, îmbrîncire, punerea unei piedici victimei, urmate de

cauzarea vătămărilor intenționate ușoare a integrității corporale sau sănătății.

Latura subiectivă a infracțiunii de huliganism se caracterizează prin vinovăție

intenționată, intenție directă, adică făptuitorul înțelege că încalcă ordinea publică și

exprimă o vădită lipsă de respect față de societate, că aplică o violență asupra

persoanelor sau amenință cu aplicarea violenței, precum și faptul că acțiunile sale,

prin conținutul lor se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită și dorește

săvîrșirea acestor acțiuni și survenirea consecințelor.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de huliganism se realizează

printr-o acțiune, care poate consta în săvîrșirea, în public, de acte sau gesturi, în

proferarea de cuvinte ori expresii sau în orice alte manifestări, acțiune care aduce

atingere bunelor moravuri sau produce un scandal public.

Huliganismul este o faptă săvîrșită în public, dar nu neapărat într-un loc public.

Conform lit. c) și e) art. 131 Cod penal, fapta se consideră a fi săvîrșită în public și

atunci cînd e comisă: într-un loc inaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie

auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs față de două sau mai multe persoane, prin

orice mijloace recurgînd la care făptuitorul își dădea seama că fapta ar putea ajunge la

cunoștința publicului.

Din cele menționate reiese cu claritate că întotdeauna infracțiunea de huliganism

presupune ipostaze cu implicații publice. Dar, numai în unele cazuri este săvîrșită în

locuri publice.

Revenind la caz, se constată că sunt vădit neîntemeiate argumentele inculpatului

date la faza judecării cauzei în prima instanță și în instanța de apel precum că: „La

acel moment magazinul era închis, dar era deschisă încăperea de alături, unde erau

vreo 10-15 persoane, care beau bere și jucau în cărți. Din încăpere nu se vedea ce se

petrece afară. Conflictul a avut loc afară și în timpul conflictului nu a ieșit nimeni din

încăpere.”, în vederea probării faptului că locul unde s-au desfășurat acțiunile, nu

cade sub incidența noțiunii de loc public, în sensul dispoziției art. 287 alin. (1) Cod

penal.

Pe cale de consecință, în contextul celor expuse, Colegiul penal conchide că

concluziile la care au ajuns instanțele ierarhic inferioare privitor la vinovăția

inculpatului sunt corecte și corespund materialului probator.

7

În virtutea considerentelor expuse supra, constatînd că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța

de fond și cea de apel în privința inculpatului Sandu T., nefiind identificată de instanța

de recurs prezența vreunei erori judiciare, care ar putea servi drept temei de casare a

deciziei recurate, Colegiul penal consideră ca fiind neîntemeiate criticile formulate de

către inculpat în cererea de recurs ordinar deferit spre examinare.

penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Sandu Tudor Grigore,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 noiembrie 2014,

în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 15 aprilie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecător Ghenadie Nicolaev

Judecător Petru Moraru

8