1ra-364/2016 — art. 155 CP

1ra-364/2016 — art. 155 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-364/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 februarie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Placinta Grigorii în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2015 și a

sentinței Judecătoriei Criuleni din 24 iulie 2015, în cauza penală privindu-l pe

Iacub Ghenadie Grigore, născut la 04 septembrie

1970, originar și domiciliat s. Onițcani r-nul Criuleni.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Grigore, a fost condamnat în baza art. 155 Cod penal, la 1 an închisoare cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

decembrie 2014, în jurul orei 19:00 fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se în

stradă în satul Onițcani, r-nul Criuleni, în timp ce se afla în fața gospodăriei lui

Magurean A., folosind un topor, în baza relațiilor ostile, i-a amenințat cu moartea

pe Magurean A. și fiul acestuia Magurean V., efectuând lovituri cu toporul în

direcția lor, amenințare care ultimii au apreciat-o ca fiind reală.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța de fond a calificat de drept fapta inculpatului în baza art. 155 Cod penal,

amenințarea cu omor ori vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății.

inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei potrivit

modului stabilit pentru prima instanță cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatul să fie achitat.

În motivarea apelului declarat a invocat că:

- prima instanță și-a motivat sentința de condamnare prin declarațiile părților

vătămate Magurean A., Magurean V. și martorului Magurean Z. care de fapt sunt o

1

familie și de mulți ani sunt în relații ostile cu inculpatul, având scopul ca ultimul să

fie judecat;

- consideră declarative și fără suport probant declarațiile părții vătămate

Măgurean V. date în ședința de judecată precum că în timp ce a ieșit în drum cu

tatăl său Măgurean A., stăteau în fața lui Iacub G. care era cu toporul în mână, când

i-au spus să plece acasă ultimul făcea gălăgie și el cu tatăl său i-au luat toporul din

mână și l-au aruncat în grădină, după care inculpatul a plecat acasă, iar

amenințarea cu moartea a apreciat-o ca reală;

- între aceste două familii de o perioadă îndelungată există relații ostile,

necătând la faptul că sunt rude, circumstanță neglijată de prima instanță;

- inculpatul nu a avut intenția de amenințare cu omorul, deoarece deținerea

unui topor în mână, de fapt, era unealta pe care în ziua evenimentului a folosit-o la

tăierea copacilor din pădure, nu poate fi apreciată ca o amenințare reală cu omorul.

2015, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

instanță a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și

coroborării și just a stabilit vinovăția inculpatului în baza art. 155 Cod penal.

Instanța de apel a constatat că vina inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate se confirmă prin declarațiile părții vătămate Magurean A., Magurean

V., martorului Magurean Z. și prin materialele cauzei și anume: plângerea părții

vătămate Magurean A. din 18 decembrie 2014 (f.d. 4); procesul verbal de cercetare

la fața locului din 15 decembrie 2014 (f.d. 9-14); procesul verbal de percheziție din

20 februarie 2015 (f.d. 56-58); procesul verbal de examinare a obiectului din 24

februarie 2015 (f.d. 59-62); procesul verbal de recunoaștere a obiectului din 24

februarie 2015 (f.d. 63); comunicarea telefonică a lui Magurean V., precum că

părinții săi au fost amenințați (f.d. 5); ordonanță de recunoaștere și anexare a

corpurilor delicte la cauza penală (f.d. 60).

În opinia instanței de apel circumstanțe ce ar duce la pronunțarea unei sentințe

de achitare, nu s-au stabilit, iar materialul probator administrat de partea acuzării și

examinat în ședința instanțelor de fond, dovedește prezența, în acțiunile

inculpatului a elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 155 Codul

penal.

La fel, instanța de apel a statuat că în ședința de judecată inculpatul nu a negat

că a avut un topor în mână, menționând că în timp ce se certa cu părțile vătămate

aceștia i-au luat toporul din mână și l-au aruncat, din ce cauză nu cunoaște, ceea ce

impune convingerea instanței că părțile vătămate au considerat că există un pericol

iminent și au perceput această amenințare ca fiind reală, faptul că inculpatul

consideră că nu a comis nici o infracțiune, impune concluzia instanței de

iresponsabilitatea acestuia față de normele legale.

Mai mult, instanța de apel a considerat neîntemeiat argumentul părții apărării,

precum că declarațiile părților vătămate urmează a fi apreciate critic, deoarece

2

acestea sunt în strânsă coroborare cu probele scrise și anume: procesul-verbal de

cercetare la fața locului, procesul-verbal de percheziție, procesul-verbal de

recunoaștere a obiectului, procesul verbal de cercetare a obiectului, procesul-verbal

de confruntare, care parțial sunt confirmate și prin declarațiile inculpatului, iar

instanța nu are temeiuri de a le pune la îndoială. Circumstanțele descrise de părțile

vătămate, martor, sunt confirmate și prin declarațiile inculpatului, care indică la

prezența toporului în mâinile sale și deposedarea lui de către părțile vătămate, care

l-au aruncat peste gard.

În continuare, instanța a apreciat critic și declarațiile inculpatului considerând

că, acestea au fost făcute în sensul prezentat, cu scopul de a se eschiva de la

răspunderea și pedeapsa penală. Incontestabil este faptul că, toporul, este un

instrument ascuțit, tăios, utilizat întru lucrările de tăiere a lemnelor groase, astfel

fiind posibil de a provoca cu acesta și vătămări corporale grave sau chiar și decesul

persoanei fizice, dacă loviturile se aplică în regiunea organelor vitale ale victimei.

Astfel, nu au putut fi admise nici afirmațiile apărătorului referitor la faptul că,

lipsește intenția de amenințare cu omor, fapt combătut prin declarațiile părților

vătămate și martorului, care au comunicat că în acea seară inculpatul a venit la ei la

poartă cu un topor în mână spunând, că dacă nu ies, îi va ucide pe toți cu toporul ce

îl avea cu sine, demonstrându-l, și cu care aplica lovituri în poarta gospodăriei.

Ieșind afară să discute cu inculpatul, ultimul a început să îndrepte toporul în

direcția părților vătămate spunând: „că o să le taie capul”.

În viziunea instanței de apel, susținerile părții apărării că inculpatul nu este

vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate nu echivalează cu achitarea acestuia, o

dată ce probele prezentate în sprijinul învinuirii administrate și apreciate de prima

instanță, relevate în cuprinsul sentinței, verificate în ședința instanței de apel,

dovedesc cu certitudine săvârșirea infracțiunii respective de către inculpat.

Instanța de apel a menționat ca fiind corectă concluzia primei instanțe privind

starea de fapt stabilită, determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de

infracțiune în baza art. 155 Cod penal.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a statuat că prima instanță a luat în

considerație pericolul social al infracțiunii, personalitatea inculpatului și anume că

acesta la locul de trai se caracterizează negativ, anterior a mai comis infracțiuni

similare, deși antecedentul penal este stins, acesta nu a revizuit comportamentul

său, nu s-a integrat în societate, continuă încălcarea normelor sociale de conviețuire

și a ordinii de drept, iar corectarea și reeducarea acestuia fiind posibilă doar în

condițiile izolării de societate. De asemenea, circumstanțe agravante nu au fost

stabilite și se consideră că corect a fost soluționată chestiunea privind pedeapsa

aplicată inculpatului, aceasta fiind în limitele legii, astfel prima instanță a acordat

deplină eficientă prevederilor din articolele 61, 75 Cod penal.

către avocatul Placinta G. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acestora,

3

dispunerea rejudecării cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul

să fie achitat.

În motivarea recursului a invocat motive identice cu cele menționate și în apel.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece din textul recursului depus

se denotă faptul, că acesta nu cuprinde o careva motivare sau argumentare din

punct de vedere al temeiurilor invocate.

7.1. În referința depusă de către partea vătămată, privind opinia sa asupra

recursului declarat, se solicită respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece

inculpatul se caracterizează negativ, are un comportament neadecvat față de

societate. Pe parcursul anilor a săvârșit mai multe infracțiuni.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal atestă că, deși autorul nu a indicat temeiul de drept pentru

recurs, însă, solicitând achitarea inculpatului rezultă că semnalează temeiul

prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care prevede că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, atunci când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Sub aspectul situației de “neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg

acele cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este

subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura

cauzală dintre acestea).

Din textul recursului rezultă că, apărătorul inculpatului critică hotărârea

instanței de apel adoptată invocând că partea vătămată și inculpatul de mai mulți

ani sunt în relații ostile, astfel între ei s-a iscat un conflict în care inculpatul nu a

avut intenția de amenințare cu omor. Deținerea unui topor în mână, care de fapt

este unealtă de lucru pe care inculpatul a folosit-o la tăierea copacilor, nu poate fi

apreciată ca o amenințare reală, astfel probele administrate la caz nu indică direct la

săvârșirea de către inculpat a faptei incriminate.

Colegiul penal reiterează, că argumentele invocate de către partea apărării au

fost invocate și în instanța de apel cărora le-a fost dat o apreciere justă, fiind

argumentate atât în fapt, cât și în drept și descrise la pct. 5 al prezentei decizii. Astfel

din materialele dosarului rezultă, că instanța de apel la judecarea cauzei, a ținut

cont în deplină măsură de prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a cercetat

sub toate aspectele probele administrate de părți, le-a verificat minuțios, dându-le o

apreciere justă, prin prisma pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor,

4

care în ansamblul lor au confirmat vinovăția inculpatului, în săvârșirea infracțiunii

imputate.

Mai mult, conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată detaliat

și multiaspectual în textul deciziei instanței de apel, iar temeiuri de a pune la

îndoială veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit, deoarece ele au fost obținute cu

respectarea normelor de procedură penală, mai mult ca atât, nici partea apărării nu

invocă ilegalitatea obținerii cărorva probe pe parcursul procesului penal.

De menționat este și faptul, că infracțiunea comisă de inculpat întrunește

elementele infracțiunii, adică latura obiectivă - care se realizează prin amenințarea

cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, dacă a

existat pericolul realizării acestei amenințări. Totodată prin amenințare se înțelege

o acțiune de influență psihică prin care făptuitorul insuflă victimei temerea de a i se

produce o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății sau a lipsirii de

viață. Metodele amenințării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon,

prin alte persoane, prin semne simbolice etc. Acțiunea de amenințare trebuie să fie

de natură să alarmeze pe cel amenințat, să fie percepută de el ca reală, serioasă,

prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.

Respectiv din declarațiile părților vătămate și a martorului, care au dat declarații

analogice rezultă că inculpatul a îndreptat toporul în direcția acestora amenințând

cu moartea (f.d. 109-112). În asemenea circumstanțe amenințarea cu omor a avut

loc direct prin prezentarea toporului care îl ținea în mână îndreptându-l în regiunea

capului victimei, organ vital.

Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenție directă ce se

caracterizează prin acțiuni și expresii, utilizate de către inculpat „ieșiți, să ne

clarificăm, în caz contrar vă tai la toți capul”, amenințând cu toporul în direcția

părților vătămate, circumstanțe ce determină și stabilesc intenția și atitudinea

psihică a ultimului.

În opinia Colegiului instanța de apel, întemeiat a considerat declarațiile

inculpatului privind nerecunoașterea vinovăției în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 155 Cod penal, ca fiind combătute prin materialele cauzei și anume prin

cumulul de probe, menționat la pct. 5 al prezentei decizii. În esență, în opinia

Colegiului, pe parcursul procesului penal în cauză au fost administrate suficiente

probe, ce dovedesc vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunii imputate.

Ce ține de critica apărătorului inculpatului precum că învinuirea adusă lui

Iacub G. este bazată doar pe declarațiile părții vătămate, și a martorului Magurean

Z. care sunt în relații ostile cu inculpatul, de asemenea Magurean Z. fiind soția, și

respectiv mama părților vătămate, declarațiile căreia în opinia recurentului pot fi

apreciate critic, Colegiul penal, la fel, o consideră nefondată. Magurean Z. este un

martor ocular, care a văzut personal circumstanțele comiterii faptei, iar conform

declarațiilor date de către acest martor, atât în cadrul urmăririi penale, cât și în

ședințele instanțelor de fond, acesta a indicat clar, că ”la data de 12 decembrie 2014,

era acasă, a ieșit la poartă la auzul lătratului câinelui. La poartă se afla inculpatul, care avea

5

un topor. Apoi la poartă a ieșit Magurean V. și Magurean A., care au încercat calm să

discute cu Iacub G., însă acesta continua să îi amenințe cu moartea” (f.d.112)

Instanța de recurs conchide că, faptul aflării martorului Magurean Z. în relații

ostile cu inculpatul, nu poate influența într-un mod oarecare soluția adoptată în

cauză, precum și declarațiile acestuia nu pot fi apreciate critic, deoarece

coroborează cu declarațiile părților vătămate, date la toate etapele procesului penal,

și care confirmă cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 155 Cod penal, precum și prezența elementelor acestei infracțiuni,

în acțiunile săvârșite de către inculpat.

În opinia instanței de recurs, instanța de apel s-a expus asupra tuturor

argumentelor, elucidând faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a

cauzei date, pătrunzând în esența problemei de fapt și de drept, cercetând

amănunțit aspectele învinuirii înaintate și a apreciat conform prevederilor art. 101

Cod de procedură penală fiecare probă, iar în concluziile sale a motivat admiterea

probelor. Astfel, Colegiul penal statuează că, nu se constată prezența a careva dubii

privind nevinovăția inculpatului, în săvârșirea acțiunilor incriminate lui.

Rezumând cele menționate mai sus, Colegiul apreciază că situația de fapt a

fost stabilită de instanța de apel în urma analizei coroborate a întregului ansamblu

probator administrat, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde

situației de fapt reținute, în mod corect apreciind că sunt îndeplinite în cauză

condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii

reținute în sarcina lui.

În aceste condiții, instanța de recurs, consideră că n-a fost constatată prezența

în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Având ca reper cele menționate, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Placinta G. în numele

inculpatului ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Placinta

Grigorii în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 13 octombrie 2015, în cauza penală în privința lui Iacub

Ghenadie Grigore, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 24 februarie 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

6