1ra-185/15 — art. 151 alin. 4, 287 alin. 1 CP

1ra-185/15 — art. 151 alin. 4, 287 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-185/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 februarie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Ursache Petru,

Judecători – Timofti Vladimir, Alerguș Constantin,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul, Bulgaru Anatolie, în numele inculpatului Casap Octavian, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 octombrie

2014, în cauza penală privindu-l pe

Casap Octavian Semion, născut la 25 august 1993, originar

și domiciliat r-ul Soroca, s. Stoicani.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Semion, a fost condamnat în baza:

- art. 149 alin. (1) Cod penal, la 1 an 6 luni închisoare;

- art. 287 alin. (1) Cod penal, la 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilit pedeapsă definitivă pentru

concurs de infracțiuni prin cumul total, 3 ani închisoare cu executare în penitenciar

de tip semiînchis.

A fost admisă în principiu acțiunea civilă a lui Solovei Liubovi, fiindu-i explicat

dreptul de a se adresa în judecată cu acțiune în ordinea procedurii civile.

în intervalul de timp 20.00 și 21.00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se în

stradă, în centrul s. Stoicani, r-l Soroca, a manifestat o vădită lipsă de respect față de

societate, încălcând grosolan ordinea publică și normele de conviețuire în societate,

cu o deosebită obrăznicie, în lipsa unor motive întemeiate, se exprima cu cuvinte

necenzurate în adresa lui Solovei Ivan și Mihai Alina. Apoi a lovit de cîteva ori cu

picioarele în automobilul de model VAZ 2107 ce aparținea lui Solovei Ivan, după

care, intenționat i-a aplicat mai multe lovituri cu palma și cu piciorul lui Mihai Alina

cauzându-i astfel dureri fizice.

1

Tot el, după comiterea acțiunilor huliganice, fiind în stare de ebrietate, văzând

automobilul, la volanul căruia se afla Solovei Ivan, care se deplasa în direcția sa, a

aruncat cu o piatra în automobil, spărgând parbrizul și lovindu-l pe șofer în față. În

continuare automobilul, a derapat de pe drum, lovindu-se de un pilon din beton. În

rezultatul leziunilor cauzate, Solovei Ivan, a decedat, astfel lipsindu-l pe acesta de

viață din imprudență.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, instanța de fond a calificat de drept faptele

inculpatului în baza art. 149 alin. (1) Cod penal – lipsirea de viață din imprudență și art.

287 alin. (1) Cod penal, huliganismul, adică acțiunile intenționate care încalcă grosolan

ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței, precum și acțiunile care, prin conținutul lor,

se deosebesc prin obrăznicie deosebită.

acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la

7 ani 6 luni închisoare și în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, la 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penala, pentru concurs de infracțiuni a-i stabili pedeapsă

definitivă de 9 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Acțiunea

civilă în sumă de 132 000 lei de o admis în principiu și de o lăsat pentru examinare în

ordinea procedurii civile.

În motivarea apelului procurorul a invocat că, instanța de fond nu a ținut cont

de toate circumstanțele cazului și probele prezentate în vederea dovedirii vinovăției

lui Casap O. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) Cod penal. La

calificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, nu s-a ținut

cont de prevederile Hotărîrii explicative a Plenului CSJ nr. 11 din 24.12.2012 „Cu

privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracțiunile săvîrșite prin

omor (145-148)”, care prevede că instanța judecătorească, soluționând chestiunea

despre vinovăția de omor a persoanei, va reieși din cumulul tuturor circumstanțelor

infracțiunii săvîrșite, va ține cont, în special, de anturajul, modul de săvîrșire a

infracțiunii, numărul, caracterul și localizarea rănilor și a altor leziuni corporale,

comportarea anterioară a vinovatului și a victimei, relațiile dintre ei.

Indică, că latura subiectivă a infracțiunii de omor se realizează cu vinovăție

manifestată prin intenția directă sau indirectă. Potrivit art. 17 din Cod Penal, se

consideră că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție dacă persoana care a săvârșit-o

își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut

urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conștient, survenirea

acestor urmări. În cazul dat făptuitorul Casap O., aruncînd piatra în regiunea

capului lui Solovei I., organ important pentru viața și sănătatea omului, avea intenția

indirectă pentru comiterea omorului. El trebuia în mod conștient, aruncând piatra,

să prevadă survenirea urmării - decesului victimei.

Menționează faptul că, latura subiectivă a infracțiunii de omor intenționat este

caracterizată și de motiv. În instanța de judecată s-a constatat, că omorul a fost

săvîrșit din motive huliganice și din relații ostile apărute anterior. Consideră că,

2

instanța de fond incorect a calificat acțiunile inculpatului în baza art. 149 alin. (1)

Cod penal, aplicîndu-i o pedeapsă prea blîndă pentru fapta săvîrșită.

fost admis apelul declarat, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Casap O. a fost condamnat în

baza:

- art. 151 alin. (4) Cod penal, cu aplicarea art. 70 alin. (3) Cod penal, la 7 ani 6

luni închisoare;

- art. 287 alin. (1) Cod penal, la 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 8 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

cauzei respective instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor art. 93-101, 26-27

Cod de procedură penală, instanța nu a cercetat cauza multiaspectual, nu a dat

aprecieri probelor prezentate prin prisma pertinenței, concludenței, coroborării lor,

în baza probelor acumulate nu a reținut just starea de fapt pe cauză.

Instanța de apel a menționat că soluția instanței de fond privind calificarea

acțiunilor inculpatului în baza art. 287 alin. (1) Cod penal este una corectă, în această

parte sentința nu a fost contestată. Totodată, instanța de apel a considerat soluția

instanței de fond privind calificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 149 alin. (1)

Cod penal, ca incorectă și contravine bazei probante existente pe cauză, care nu a

fost pe deplin verificată și apreciată la justa valoare.

În viziunea instanței de apel, acțiunile inculpatului urmează a fi calificate în

baza art. 151 alin. (4) Cod penal și nu în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, precum se

solicită în apel.

În rezultatul cercetării, printr-o verificare suplimentară a împrejurărilor de fapt

și aspectelor de drept a cauzei penale, instanța de apel a ajuns la concluzia, că baza

probantă administrată în prezenta cauză demonstrează cu certitudine vinovăția

inculpatului în săvîrșirea vătămării intenționate grave a integrității corporale sau a

sănătății, care este periculoasă pentru viață, care a provocat decesul părții vătămate, astfel că

acțiunile lui urmează a fi corect încadrate în baza art. 151 alin. (4) Cod penal.

Pentru astfel de concluzie în ședința instanței de apel a fost audiat inculpatul,

succesorul părții vătămate, Solovei L., martorii Danilă A., Mihailov V., Ursu V.,

precum și fiind cercetate următoarele probe scrise: procesul-verbal de cercetare la

fața locului accidentului rutier din 29.04.2011 (v.1, f.d. 10-12); procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 29.04.2011, prin care a fost supus cercetării automobilul

de model „VAZ 2107" cu n/î EDAL 804 (v.1, f.d. 13-14); procesul-verbal de cercetare

la fața locului din 30.04.2011; (v.1, f.d. 46-47); procesul-verbal de cercetare la fața

locului din 04.05.2011 (v. 1 f.d. 53); procesul-verbal de verificare a declarațiilor la

locul accidentului din 04.05.2011, cu fototabele, (v.1, f.d. 55-61); procesul-verbal de

cercetare a obiectelor din 29.05.11, (v.1, f.d. 42); raportul de expertiză medico-legală

nr. 93 „A” din 07.06.2011 (v. 1 f.d. 102-103); raportul de expertiză medico-legală în

3

comisie nr. 377 din 16.12.2011 ( v. 1 f.d. 240-247); raportul de expertiză medico-legală

nr. 26 din 18.09.2012 (v. 2 f.d. 27-38); raport de constatare medico-legală nr. 107 din

08.06.2012 (v. 2 f.d. 39-43); raportul de expertiză medico-legală nr. 6 din 28.03.2013

(v. 2 f.d. 103-109).

La fel, instanța de apel a cercetat și declarațiile părții vătămate, Mihai A., date în

ședința primei instanțe, pe care le-a considerat ca consecvente pe tot parcursul

procesului penal, fiind confirmate și de declarațiile martorului Danilă A. și Cibotari

M., declarațiile date la urmărirea penală de către martorii Horov A. și Nagorneac N.

Veridicitatea declarațiilor părții vătămate Mihai A. se confirmă și prin

ordonanța procurorului r-l Soroca din 22.08.2013 (v. 2, f.d. 159) prin care a fost

refuzat în începerea urmăririi penale pe faptul primirii banilor (100 euro) de la

Danilă Larisa, pentru a da declarații mincinoase. Totodată prin aceeași ordonanță se

constată că Mihailov V. a dat declarații cu scopul de a-l ajuta pe prietenul său Casap

O. și din acest motiv, instanța de apel, a respins declarațiile martorului, Mihailov V.,

pe care le-a apreciat critic, avînd ca scop de a-l ajuta pe inculpat să se eschiveze de la

răspundere penală.

Analizînd în cumul probele sus enunțate, instanța de apel a conchis că, este

greșită concluzia primei instanțe privind calificarea acțiunilor inculpatului în baza

art. 149 alin. (1) Cod penal, ca lipsirea de viață din imprudență, deoarece nu au fost

confirmate semnele calificative ale acestei infracțiuni. Declarațiile martorilor oculari

și probele scrise cercetate în instanța de apel confirmă că, inculpatul intenționat a

aruncat piatra în automobilul condus de partea vătămată. Modul cum a acționat

inculpatul, care prin acțiuni intenționate a aruncat o piatră de dimensiuni și greutate

impunătoare într-un automobil ce se mișca exclud elementul de imprudență în

acțiunile inculpatului.

Instanța de apel a statuat că, în cazul dat inculpatul a acționat intenționat,

aruncînd piatra cu scopul de a cauza leziuni corporale grave și ținînd cont de

circumstanțele în care a fost aruncată piatra (mișcarea automobilului, dimensiunile și

greutatea pietrei), acțiune conștient întreprinsă de inculpat, i-a cauzat victimei

vătămări corporale grave, aflate în legătură cauzală cu survenirea morții.

Din punct de vedere al laturii obiective, fapta infracțională a inculpatului

cuprinde cauzarea intenționată a vătămărilor grave a integrității corporale sau a

sănătății (urmările prejudiciabile primare), prin aruncarea pietrei în automobilul ce

se mișca, acțiuni care, la rîndul său, a implicat producerea unor urmări prejudiciabile

și mai grave - decesul victimei (urmările prejudiciabile secundare). Orientarea

principală a faptei inculpatului a format-o vătămarea integrității corporale a

victimei, iar decesul acesteia a reprezentat consecințele firești ale faptei, însă nedorite

și neadmise de inculpat.

În opinia instanței de apel, incorectă este și calificarea solicitată de procuror

privind calificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, ca omor

intenționat, deoarece nu a fost confirmată în ședință judiciară intenția inculpatului

de a omorî partea vătămată. Inculpatul a avut posibilitatea de a-l omorî pe Solovei I.,

însă acesta nu a comis fapte ce ar indica la intenția de a omorî victima.

4

De către instanța de apel au fost apreciate critic declarațiile inculpatului,

considerîndu-le ca o metodă de eschivare de la răspundere penală. Inculpatul la

diferite etape a procesului penal a dat declarații diferite, indicînd inițial, că nu ține

minte ce s-a întîmplat, ulterior în prima instanță și în cea de apel acesta a declarat că

nu i-a aplicat lovituri părții vătămate, Mihai A., că nu el a aruncat piatra, și că el nu

s-a aflat la locul comiterii infracțiunii, fiind plecat acasă.

Din declarațiile inculpatului, care indică că a avut discuție cu partea vătămată

Mihai A., însă n-a lovit-o, raportate cu declarațiile celorlalți martori și a părții

vătămate Mihai A., reiese că inculpatul s-a aflat la locul infracțiunii la timpul indicat

și anume el a comis infracțiunile și nu altă persoană, fapt ce exclude versiunea

inculpatului, precum că el se afla în alt loc în momentul săvîrșirii infracțiunii.

De asemenea, instanța de apel, a considerat întemeiate concluziile primei

instanțe referitor la aprecierea critică a declarațiilor martorilor Bantiș Z. și Mihailov

V., martori care au depus declarații pe cazul dat deja la judecarea cauzei, la

rugămintea inculpatului, care nu a înaintat demersuri în acest sens în cadrul

urmăririi penale.

Inculpatul la faza urmăririi penale nu a declarat că Dănilă A. ar fi aruncat piatra,

această versiune a apărut mai tîrziu. Argument în acest sens servește și faptul, că

inculpatul nu a atacat sentința de condamnare.

Luînd în considerație cele menționate, instanța de apel, referitor la acest episod

a constatat că, Casap O., după comiterea acțiunilor huliganice, fiind în stare de

ebrietate, intenționat, avînd scopul de vătămare a integrității corporale, în urma unor

relații ostile, văzând că automobilul lui Solovei Ivan se întoarce înapoi, a luat de jos o

piatră de forma sferică neregulată cu greutate de 9 kg, dimensiunile 21x16 cm, și

dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sale, văzându-l pe Solovei

Ivan, care se afla la volanul automobilului, a aruncat cu piatra menționată în

automobil. În continuare automobilul a derapat de pe drum, lovindu-se de un pilon

din beton, provocîndu-i lui Solovei Ivan leziuni corporale grave, periculoase pentru

viață, în rezultatul cărora ultimul a decedat.

La capitolul stabilirii pedepsei, instanța de apel a ținut cont de gravitatea și

gradul de pericol social a crimei săvârșite de inculpat, de circumstanțele cauzei,

precum și de personalitatea acestuia, considerând că corectarea și reeducarea

inculpatului este posibilă doar fiind izolat de societate, luînd în considerație urmările

prejudiciabile survenite în urma infracțiunii, care s-a soldat cu decesul unei

persoane. La stabilirea pedepsei inculpatului urmează a fi aplicate și prevederile art.

70 alin. (3) Cod Penal, luînd în considerație minoratul inculpatului la momentul

săvîrșirii faptei, cu reducerea la jumătate a limitei maxime a sancțiunii prevăzute de

norma penală pentru articolul dat.

Bulgaru Anatolie, în numele inculpatului prin care solicită casarea acesteia, cu

menținerea sentinței sau remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță în alt

complet de judecată.

În susținerea poziției sale, recurentul a invocat că:

5

- instanța de apel nu a verificat legalitatea și temeinicia argumentelor și

probelor noi prezentate acestei instanțe, precum ar fi scrisoarea (explicație-cerere) a

lui Sochirca Romina și nu a dat o apreciere cuvenită circumstanțelor cauzei bazate pe

probele administrate pe parcursul judecării cauzei, ce ar confirma nevinovăția

inculpatului;

- referitor la infracțiunea de huliganism, decizia instanței de apel este ilegală și

neîntemeiată, deoarece în prezenta cauză penală au fost admise încălcări de

procedură penală, ce afectează interesele inculpatului în ce privește demersurile

privind prelungirea termenului arestului preventiv, nejustificarea arestării

inculpatului și nemotivarea judecătorului de instrucție, motive asupra cărora

instanța de apel nu s-a pronunțat, astfel examinînd unilateral cauza dată;

- instanța de apel nu a audiat suplimentar martorii pentru a verifica minuțios

declarațiile acestora, iar probele materiale verificate nu au fost apreciate conform

prevederilor legale, ce a dus la concluzii incorecte privind condamnarea inculpatului

în baza art. 151 alin. (4), 287 alin. (1) Cod penal;

- instanța de apel nu a ținut cont de toate circumstanțele cauzei și nelegitim l-a

declarat vinovat pe inculpat pentru omor intenționat, iar probele administrate la caz

nu dovedesc intenția de omor;

- modificarea învinuirii în instanța de apel nu poate avea loc, doar în cazul

prezentării altor probe decît cele menționate în rechizitoriu.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

12) Cod de procedură penală și anume faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece potrivit art. 430 CPP,

recurentul este obligat să indice temeiurile pentru recurs prevăzute la art. 427 CPP și

în ce constă problema de drept de importanță generală abordată în cauză și care este

eroarea de drept comisă de instanță, ce duce la casarea hotărîrii. Însă, recurentul

solicită reaprecierea probelor considerîndu-le că au fost administrate nu în raport cu

dispoziția art. 101 Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Din dispoziția art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală se reține că, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și apel doar în prezența temeiurilor menționate de norma dată.

Recurentul își întemeiază recursul în baza pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, care prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

6

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel, în

cazul cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Referitor la prezența temeiului de casare invocat și anume - faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită, instanța de recurs notează că, e necesar de a ține cont

de fapta săvîrșită și cum aceasta a fost stabilită de către prima instanță și cea de apel,

și dacă această faptă a fost încadrată în norma penală corect, iar dacă fapta s-a

încadrat într-o altă normă penală, rezultă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică

greșită.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv

și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar va ține

seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească definitivă.

Așadar, avînd în vedere argumentele recursului și pretinsa eroare de drept la

care se referă recurentul, Colegiul, verificînd materialele dosarului constată că,

judecînd apelul, instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și

obiectiv, adoptînd o soluție corectă de calificare a acțiunilor inculpatului, în baza art.

287 alin. (1) și art. 151 alin. (4) Cod penal, care este argumentată și corespunzătoare

cumulului de probe administrat. Probele prezentate atît de partea acuzării, cît și

partea apărării, au fost nemijlocit verificate suplimentar în ședințele de judecată în

condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată au fost just apreciate

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-au

stabilit cu certitudine că inculpatul, Casap O., a săvîrșit infracțiunea prevăzută de

art. 151 alin. (4) Cod penal și anume, vătămarea intenționată gravă a integrității

corporale, care a provocat decesul victimei. Astfel, Colegiul penal consideră neîntemeiate

alegațiile recurentului precum că instanța de apel nu a audiat suplimentar martorii

pentru a verifica minuțios declarațiile acestora și nu a apreciat toate probele conform

prevederilor legale, fapt ce se confirmă prin procesul verbal al ședinței de judecată în

instanța de apel (v.3 f.d. 54-55).

Conform materialelor dosarului se atestă că inculpatul a fost învinuit de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) și art. 287 alin. (1) Cod penal și

anume omorul unei persoane, precum și huliganismul, adică acțiunile intenționate care

încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței, precum și acțiunile care, prin

conținutul lor, se deosebesc prin obrăznicie deosebită, însă acțiunile acestuia au fost

recalificate de prima instanță și inculpatul a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 149 alin. (1) și 287 alin. (1) Cod penal și anume lipsirea de viață din

imprudență și huliganism.

Prin urmare, instanța de recurs remarcă că, nefiind de acord cu recalificarea

acțiunilor inculpatului de către prima instanță din art. 145 alin. (1) Cod penal în art.

149 Cod penal, procurorul a atacat hotărîrea în această parte, în rest condamnarea

pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) Cod penal nu a fost contestată.

Reieșind din lucrările dosarului, Colegiul penal consideră că, soluția adoptată

de către instanța de apel în partea calificării de drept a acțiunilor inculpatului în baza

art. 151 alin. (4) Cod penal, este corectă și întemeiată prin ansamblul de probe expus

7

și analizat în hotărîrea contestată și menționat în pct. 5 al prezentei decizii. În opinia

Colegiului, instanța de apel just a apreciat cumulul de probe, reținînd ca decisive ce

confirmă vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii de vătămare intenționată

gravă a integrității corporale, care a provocat decesul victimei, anume declarațiile

martorului Danilă A., date în cadrul ședinței de judecată a instanței de apel (v.3 f.d.

16-19), declarațiile martorului Mihai A. date în cadrul ședinței de judecată a primei

instanțe (v. 1 f.d. 217), de unde rezultă cert că anume inculpatul intenționat a aruncat

piatra în automobilul condus de către partea vătămată. Astfel, sînt întemeiate

concluziile instanței de apel că modul în care a acționat inculpatul, care prin

acțiunile sale intenționate a aruncat o piatră de dimensiuni și greutate impunătoare

într-un automobil ce se mișca, exclud elementul de imprudență, considerat prezent

de prima instanță. Din declarațiile specialistului Herescu M. ( v. 1 f.d. 223-224) și

expertizele medico-legale, raportul de constatare medico-legală efectuate în prezenta

cauză, rezultă că nu a fost cert dovedit survenirea directă a decesului de la lovitura

cu piatra, însă au fost constatate vătămări corporale grave, ce au cauzat moartea

victimei.

Avînd în vedere aceste împrejurări, Colegiul penal statuează ca juste

considerentele instanței de apel precum că orientarea principală a faptei inculpatului

a format-o vătămarea integrității corporale a victimei, ce a generat decesul victimei,

reprezentînd consecințe firești ale faptei, însă nedorite și neadmise de inculpat, ceea

ce dovedește prezența elementelor infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod

penal.

Totodată, Colegiul atestă ca corecte concluziile instanței de apel și primei

instanțe referitor la aprecierea critică a declarațiilor martorilor Mihailov Vasile,

Mihailov Vera, Bantiș Zinaida, Lisnic Serghei, deoarece acești martori sînt în relații

prietenești cu inculpatul și au fost solicitați de a da declarații abia la etapa examinării

cauzei în prima instanță și în instanța de apel, nefiind solicitați de a da declarații în

cadrul urmăririi penale, mai ales în cazul cînd inculpatul se consideră nevinovat de

faptele imputate lui. Declarațiile acestor martori, precum și explicația scrisă a

martorului Sochirca Romina, care a fost admisă pentru a fi audiată în instanța de

apel ca martor, însă partea apărării nu a asigurat prezența acesteia în instanță, de

asemenea se combat și prin ordonanța procurorului r-l Soroca din 22 august 2013

(v.2 f.d. 159), de unde se constată neconfirmarea versiunii apărării precum că partea

vătămată, Mihai A., a fost plătită pentru a da declarații împotriva inculpatului.

Cu referire la argumentele recurentului privind dezacordul și cu condamnarea

inculpatului în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, instanța de recurs le consideră

inadmisibile. Avînd în vedere dispoziția alin. (2) art. 427 Cod de procedură penală,

ce stipulează că temeiurile menționate la alin. (1), pot fi invocate în recurs doar în cazul în

care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel, Colegiul reține că,

inculpatul și nici apărătorul acestuia, nu au contestat cu apel sentința, astfel

rezultînd acordul lor cu hotărîrea primei instanțe privind condamnarea în baza art.

287 alin. (1) Cod penal. Acest fapt rezidă și din solicitarea recurentului propusă în

recurs de a menține sentința.

8

Ce ține de critica apărătorului în privința erorilor esențiale de procedură comise

la reținerea, aplicarea măsurii preventive arestarea și prelungirea arestării în privința

inculpatului, Colegiul constată că, analizînd materialele cauzei nu au fost stabilite

careva încălcări esențiale de ordin procedural. Inculpatul la aplicarea măsurii

arestarea preventivă a fost asigurat cu apărător și pedagog, fiind prezent de fiecare

dată și reprezentantului său legal, Casap L. În cadrul urmăririi penale, procurorul a

solicitat prelungirea măsurii arestarea preventivă, însă instanța de judecată l-a

solicitarea apărătorului inculpatului, i-a aplicat ultimului o măsură preventivă mai

blîndă și anume arestarea la domiciliu. De fiecare dată cînd instanța de judecată

prelungea, la demersul procurorului, termenul arestării la domiciliu în privința

inculpatului, încheierile date nu au fost contestate de către apărător sau inculpat,

ceea ce denotă că nu erau contra măsurii preventive aplicate. Nici apărătorul și nici

inculpatul sau reprezentantul legal nu au depus careva plîngeri în ordinea art. 313

Cod de procedură penală. La finele urmăririi penale aceștia nu au înaintat careva

cereri, demersuri, obiecții privind careva încălcări admise în acest sens. La fel, nici în

cadrul examinării cauzei în prima instanță nu au semnalat erori procedurale admise

la aplicarea măsurii preventive, acestea fiind invocate abia la examinarea cauzei în

instanța de apel, de către avocatul ce a intervenit la etapă dată a procesului. Instanța

de recurs evidențiază că, criticele invocate sub aspectul erorilor procedurale la

aplicarea măsurii preventive, de fapt au fost preluate din referința apărătorului la

apelul declarat și susținerile verbale scrise ale acestuia la ședința instanței de apel,

fiind identice cu cele menționate în recurs, astfel acestea poartă un caracter

declarativ.

Din conținutul recursului rezultă că autorul acestuia își exprimă dezacordul

privind prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii privind omorul

intenționat, însă Colegiul penal consideră, în speța dată, irelevante argumentele

invocate sub acest aspect, fiindcă inculpatul nu a fost condamnat pentru săvîrșirea

infracțiunii de omor intenționat prevăzută de art. 145 alin. (1) Cod penal, însă pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (4) Cod penal, condamnarea fiind

bazată pe probele administrate în cauză.

De asemenea, instanța de recurs constată că nu corespund realității susținerile

recurentului precum că procurorul a modificat învinuirea în sensul agravării în

instanța de apel. La acest capitol, Colegiul atestă că, apărătorul a apreciat ca

modificare a învinuirii în sensul agravării în instanța de apel, faptul că acesta a atacat

cu apel sentința, nefiind de acord cu calificarea efectuată de către prima instanță a

acțiunilor inculpatului în baza art. 149 alin. (1) Cod penal, alta decît cea indicată în

actul de învinuire, adică în baza art. 145 alin. (1) Cod penal. Însă, potrivit normei

prevăzute la art. 401 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, procurorul poate declara

apel, în ce privește latura penală și latura civilă, deci este un drept al acestuia, iar faptul

dat nu constituie modificare a învinuirii aduse inculpatului, în sensul art. 326 Cod de

procedură penală.

Alegațiile recurentului precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

motivelor indicate în referința sa împotriva apelului declarat de procuror, astfel fiind

9

examinată cauza unilateral, Colegiul le consideră nefondate, deoarece conform

prevederilor art. 414 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 417 alin. (1) pct. 8) al Codului

de procedură penală, instanța de apel trebuie să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel, iar decizia trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date,

rigori care în prezenta cauză au fost respectate. Potrivit acestor prevederi legale,

instanța de apel nu este obligată să se expună asupra considerentelor din referința

depusă la apelul declarat, însă din textul deciziei instanței de apel se atestă că,

această instanță s-a expus în privința versiunii apărării și probelor prezentate în

acest sens.

Avînd în vedere cele menționate, Colegiul penal consideră că, n-a fost

constatată prezența în speța examinată a erorii de drept invocată și prevăzută de art.

427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante prescrise de art. 414-

419 Cod de procedură penală, ce impune soluția inadmisibilității recursului ordinar

declarat de inculpat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul, Bulgaru

Anatolie, în numele inculpatului Casap Octavian, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 14 octombrie 2014, în cauza penală privindu-l pe

Casap Octavian Semion, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 12 martie 2015.

Președinte Ursache Petru

Judecători Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

10