1ra-147/2015 — art. 312 alin. 1 CP

1ra-147/2015 — art. 312 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-147/2015

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

04 februarie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev și Nadejda Toma,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Talambuța Leonid în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2014, în cauza penală

privindu-l pe

Chiriac Ivan Ivan, născut la 18 septembrie

1981, originar din Federația Rusă și domiciliat în

mun. Chișinău, str. Toma Ciorbă 10.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 12.12.2011 – 18.11.2013;

Instanța de apel: 15.01.2014 – 02.10.2014;

Instanța de recurs: 23.12.2014 – 04.02.2015.

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) Cod penal,

cu încetarea procesului penal și liberarea lui de răspundere penală în legătură cu

expirarea termenului de prescripție.

2011, în cadrul procesului penal privindu-i pe Solomatin A. și Zavgorodnii Al.

învinuiți de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. b), d), e) Cod

penal săvîrșite la 30 martie 2000 în s. Roșu din r-nul Cahul asupra lui Mustață S.,

Chiriac I. la ședința de judecată în Curtea de Apel Cahul pe cauza penală nr. 05-la-

735-12082010 și în Judecătoria Cahul pe aceiași cauză, fiind audiat în calitate de

martor, fiind prevenit de răspunderea penală în baza art. 312 Cod penal, pentru

prezentarea cu bună știință a declarațiilor mincinoase și avînd scopul de a prezenta cu

bună știință declarații mincinoase, a declarat că nu-i cunoaște pe inculpații Solomatin

A. și Zavgorodnii Al., că în anul 2000 nu știa nimic despre arma cu țeava lisă ce

aparținea tatălui său, Chiriac I., care se păstra la domiciliul său, că nu a văzut

1

niciodată arma dată și aceasta nu a fost luată de către Solomatin A. de la domiciliul

său, că declarațiile date în calitate de martor în cadrul urmăririi penale nr.

2000150295, din 26 mai 2000 și, respectiv din 10 iunie 2000, precum și în cadrul

confruntărilor cu bănuiții Basarab V. și Pavlenco D., sunt false și au fost date sub

influența psihică a colaboratorilor de poliție din cadrul CPR Cahul exercitată asupra

lui.

Starea de fapt, expusă anterior, a fost probată prin declarațiile inculpatului,

declarațiile martorilor, procese-verbale de confruntare.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) Cod penal - declarații mincinoase, adică

prezentarea cu bună știință a declarației mincinoase de către martor, dacă această

acțiune a fost săvîrșită în cadrul judecării cauzei în instanța de judecată.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

avocatul Talambuța L. în numele inculpatului, care a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare în privința lui Chiriac I., din

motiv că există circumstanțe care exclud răspunderea penală împotriva acestuia.

Apelantul în argumentarea cererii a menționat că probele puse la baza sentinței

de condamnare nu dovedesc vinovăția lui Chiriac I. de săvîrșirea infracțiunii imputate,

iar sentința a fost bazată pe presupuneri și interpretări eronate ale instanței de fond.

Din atare considerente, apelantul a solicitat să fie dată o nouă apreciere probatoriului

administrat, iar inculpatul să fie achitat, întrucît partea acuzării nu a adus probe ce ar

demonstra indubitabil vinovăția lui.

2014, pronunțată integral la 03 noiembrie 2014, apelul avocatului Talambuța L.

declarat în numele inculpatului Chiriac I. a fost respins, ca nefondat, cu menținerea

sentinței atacate.

adoptate, a menționat că criticele apelantului privitor la achitarea inculpatului și

aprecierea eronată a probelor dată de prima instanță sunt nefondate, iar urmărirea

penală și judecarea cauzei de către instanța inferioară s-a desfășurat cu respectarea

procedurii prevăzute de lege și, respectiv, nu au fost constatate încălcări care ar atrage

nulitatea actelor procedurale efectuate.

Mai mult, instanța de apel a conchis că starea de fapt și de drept constatată de

prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate, iar sentința

cuprinde elementele definitorii prevăzute de art. 394 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală. Probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza sentinței, au fost

obținute legal, sunt admisibile și au fost apreciate conform prevederilor art. 101 Cod

de procedură penală.

2

Totodată, s-a menționat că criticile cu privire la aprecierea probelor efectuată de

instanța de judecată exprimă opinia subiectivă a apelantului, care nu are suport legal,

în sensul de a da o nouă apreciere probelor puse la baza recunoașterii vinovăției

inculpatului în vederea achitării acestuia.

inculpatului a declarat recurs ordinar solicitînd casarea acesteia și trimiterea cauzei la

rejudecare în aceeași instanță de apel în alt complet de judecată, din motiv că instanța

ar fi admis o eroare gravă de fapt, care nu poate fi corectată de instanța de recurs.

În esență, recurentul în cererea de recurs menționează că instanța de apel la

examinarea apelului depus de către partea apărării a ignorat prevederile legale și nu s-

a expus asupra tuturor argumentelor invocate în apel, limitîndu-se doar la expresii

generale precum că apelul este nefondat, iar vinovăția lui Chiriac I. se confirmă prin

probe admisibile și veridice administrate legal de către organul de urmărire penală,

cercetate și verificate de instanța de judecată.

Din aceste considerente, apărătorul consideră că la etapa judecării apelului a fost

încălcat principiul prezumției nevinovăție în privința inculpatului. În afară de aceasta,

instanța de apel a ignorat argumentul apelantului precum că instanța de fond nu a

stabilit motivul săvîrșirii infracțiunii, prin ce a încălcat cerințele care sunt obligatorii

la pronunțarea unei sentințe de condamnare, stipulate în art. 394 Cod de procedură

penală.

De asemenea, s-a făcut referire și la acea că, atît instanța de fond, cît și instanța

de apel au admis o eroare gravă de fapt, întrucît în hotărîrile judecătorești adoptate nu

este indicată data comiterii infracțiunii de către Chiriac I. în Judecătoria Cahul, cînd el

ar fi dat declarații false fiind audiat în calitate de martor.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

penală, acuzatorul de stat a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului

declarat de către apărătorul inculpatului menționînd că recursul urmează a fi declarat

inadmisibil, deoarece criticele recurentului nu au fost argumentate conform

exigenților stipulate de art. 427 din Codul de procedură penală, mai mult ca atît

recurentul în cererea sa se referă la chestiunea de apreciere a probelor.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat și expune următoarele considerente în vederea susținerii acestei statuări.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia

în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

3

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute exhaustiv de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Din conținutul recursului declarat rezultă că recurentul invocă ca temei de drept

eroarea prevăzută de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală. Pct. 6)

menționat, stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței.

În esență, lecturînd textul recursului declarat putem conchide că apărătorul

Talambuța L. consideră că instanța de apel nu s-a expus argumentat asupra tuturor

motivelor invocate de partea apărării la etapa judecării apelului și în particular asupra

faptului că, în cauza deferită judecății instanța de fond nu a stabilit care a fost motivul

săvîrșirii infracțiunii de către inculpat, nu au fost apreciate declarațiile martorului

Chiriac I., tatăl inculpatului, nu a fost verificată versiunea înaintată de inculpat cu

privire la nevinovăția sa.

Însă, verificînd materialele dosarului în raport cu criticele enunțate, Colegiul

penal conchide că la judecarea apelului instanța a examinat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă privitor la menținerea condamnării

inculpatului în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, care este argumentată și

corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept stabilite în speța dată.

Prin urmare, cu referire la pretinsa încălcare admisă de instanța de apel prevăzută

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează că,

așa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în

conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel,

decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției

expuse în pct. 4 din prezenta decizie.

Mai mult, din materialele dosarului rezultă, că instanța de apel, în conformitate

cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a examinat complet și obiectiv

probele administrate la dosar, verificându-le sub aspectul pertinenții și concludenții,

atît cele ale apărării, cît și cele ale acuzării, fapt ce face, ca concluzia despre vinovăția

inculpatului Chiriac I., de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) Cod

penal, să fie una legală și întemeiată.

Cît privește critica subsidiară invocată de recurent precum că instanța de apel la

judecarea apelului declarat de partea apărării nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, Colegiul penal menționează că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atâta timp cît sunt valorificate toate

4

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele

obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în

cauza de față. Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută și a concluzionat corect că

aceasta se circumscrie încadrării juridice în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, adică

prezentarea cu bună știință a declarației mincinoase de către martor.

În continuare, privitor la alegațiile apărătorul ce țin de achitarea inculpatului,

Colegiul penal făcînd o analiza minuțioasă a materialelor cauzei, constată că acestea

sunt vădit nefondate, iar instanța de apel corect și-a motivat soluția de respingere a

argumentelor invocate de apărător sub acest aspect.

Pe această linie de considerente, la raționamentele expuse de instanța de apel în

vederea respingerii apelului, Colegiul penal mai relevă următoarele argumente în

susținerea acestei statuări.

În primul rînd pornind de la prevederile art. 52 Cod penal, menționăm că se

consideră componență de infracțiune totalitatea semnelor obiective, stabilite de legea

penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă. Lipsa unei părți

componente ale infracțiunii echivalează cu lipsa elementelor constitutive a

infracțiunii, iar în condițiile cînd din învinuirea adusă lipsesc caracteristici care sînt

obligatorii pentru componența de infracțiune, instanța de judecată va ajunge la

concluzia de a pronunța o hotărîre de achitare în privința persoanei puse sub învinuire.

Potrivit hotărîrilor judecătorești contestate, instanțele ierarhic inferioare au

constatat vinovăția lui Chiriac I. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 312 alin.

(1) Cod penal, adică prezentarea cu bună știință a declarației mincinoase de către

martor, dacă această acțiune a fost săvîrșită în cadrul judecării cauzei în instanța de

judecată.

Astfel, obiectul juridic al infracțiunii respective îl constituie relațiile sociale

privitoare la activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiției, relații

puse în pericol prin acordarea declarațiilor mincinoase.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 312 Cod penal, constă în fapta

prejudiciabilă exprimată în acțiune, și anume, prezentarea declarației mincinoase de

către martor sau parte vătămată, prin care se denaturează adevărul, astfel creîndu-se

condiții pentru comiterea de erori judiciare, pentru aprecierea incorectă a

circumstanțelor cauzei, pentru tragerea la răspundere penală sau contravențională a

unei persoane nevinovate.

Subiectul infracțiunii nominalizate poate fi persoana fizică responsabilă care la

momentul săvîrșirii infracțiunii a atins vîrsta de 16 ani și are una din calitățile

procesuale, fie de martor sau parte vătămată, fie de specialist sau expert.

Latura subiectivă a infracțiunii analizate se caracterizează prin intenție directă,

adică făptuitorul cu bună știință prezintă o declarație mincinoasă pentru a acuza pe

5

cineva de săvîrșirea unei infracțiuni sau a duce în eroare organele de drept cu privire

la săvîrșirea unei infracțiuni.

Din materialele cauzei rezultă că inculpatul, la 30 martie 2011 în cadrul

procesului penal în privința lui Solomatin A. și Zavgorodnii Al. desfășurat în ședința

de judecată din Curtea de Apel Cahul pe cauza penală nr. 05-la-735-12082010 și la

etapa judecării cauzei și în Judecătoria Cahul, fiind audiat în calitate de martor și fiind

preîntîmpinat în baza art. 312 Cod penal de răspunderea penală în caz de acordare a

declarațiilor mincinoase, avînd scopul de a prezenta cu bună știință declarații

mincinoase, a afirmat că nu-i cunoaște pe inculpații Solomatin A. și Zavgorodnii Al.,

că în anul 2000 nu știa nimic despre arma cu țeava lisă ce aparținea tatălui său,

Chiriac I., care se păstra la domiciliul său, că nu a văzut niciodată arma dată și aceasta

nu a fost luată de către Solomatin A. de la domiciliul său, că declarații date în calitate

de martor în cadrul urmăririi penale nr. 2000150295, la data de 26 mai 2000 și,

respectiv la 10 iunie 2000, precum și în cadrul confruntărilor cu bănuiții Basarab V. și

Pavlenco D., sunt false și au fost date sub influența psihică a colaboratorilor de poliție

din cadrul CPR Cahul exercitată asupra sa.

Față de cele ce preced și contrar celor susținute de inculpat, Colegiul penal

menționează că din probele administrate în cauză se conchide că afirmațiile lui

Chiriac I. nu corespund adevărului, iar susținerea poziției de nevinovăție este

apreciată ca o tactică a apărării, luată în vederea absolvirii de răspundere penală

pentru cele comise de către inculpat.

În același context, în vederea respingerii argumentelor din recurs privitor la

chestiunea de apreciere a probelor, Colegiul penal amintește că la etapa judecării

recursului ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea

constatată de instanțele ierarhic inferioare, acestea fiind atributul exclusiv al

instanțelor de fond și de apel.

Mai mult, în lumina jurisprudenței constante a Colegiului penal al Curții

Supreme de Justiție, se reține că regula generală desprinsă din dispozițiile art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că la această etapa instanța de recurs

verifică erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor

stipulate expres de norma respectivă, dar nu apreciază sau face o reapreciere a stării

de fapt reținute în cauză.

Totodată, Colegiul penal pe această linie de considerente specifică că, pentru a

constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între

cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care

materialul probator o susține.

6

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către instanța de

recurs.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal verificînd

materialele dosarului specifică că, judecînd apelul, instanța de apel a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de menținere a

sentinței în privința lui Chiriac I..

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind motivată, mai mult, instanța de apel a dat răspuns la toate

argumentele invocate de apelant, a apreciat just probatoriul administrat, specificînd

motivele pe care și-a întemeiat soluția de respingere a apelului ca nefondat, iar

criticele din recursul declarat de partea apărării în acest aspect, sunt vădit

neîntemeiate.

Pe cale de consecință, se reiterează că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

întemeiată.

În virtutea considerentelor expuse constatînd că în cauză există o concordanță

deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța de fond și cea

de apel în privința inculpatului Chiriac I., nefiind identificată de instanța de recurs

prezența erorii judiciare prevăzute de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

penală, Colegiul penal consideră ca recursul urmează a fi declarat inadmisibil.

temeiul art. 432 alin. (1) – (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Talambuța Leonid în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 02 octombrie 2014, în cauza penală privindu-l pe Chiriac Ivan Ivan, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 19 februarie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

7