1ra-1769/14 — art. 164, 287 CP

1ra-1769/14 — art. 164, 287 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-31/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 ianuarie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Liliana Catan, Elena Covalenco, Iurie Diaconu și Ion Guzun,

judecînd, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul

în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2014, în cauza penală în

privința lui:

Andriuță Valeriu Petru, născut la 04

septembrie 1974, originar și domiciliat: s.

Șendreni, r-nul Nisporeni;

și

Ciorici Vasilii Ivan, născut la 19 august

1984, originar și domiciliat: s. Șendreni, r-nul

Nisporeni;

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 12.03.2014- 27.05.2014;

Instanța de apel : 18.06.2014 -01.10.2014 ;

Instanța de recurs: 06.11.2014-27.01.2015;

C O N S T A T Ă :

vinovați și condamnați:

- Andriuță Valeriu, în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal la 3 (trei) ani

închisoare și în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare;

În conformitate cu art. 84 Cod penal, pedeapsa definitivă pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul parțial, s-a stabilit 4 (patru) ani închisoare;

Conform art. 90 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate pe un termen de 3 (trei) ani.

-Ciorici Vasilii, în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal la 3 (trei) ani

închisoare și în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare;

În conformitate cu art. 84 Cod penal, pedeapsa definitivă pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul parțial, s-a stabilit 4 (patru) ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate pe un termen de 3 (trei) ani.

Acțiunea civilă înaintată de Dihtearenco Gheorghe a fost admisă în principiu,

urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea civilă.

20:00, Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii, împreună și prin înțelegere prealabilă cu o

persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată,

acționînd intenționat, manifestînd un cinism și o obrăznicie deosebită și încălcînd

grosolan ordinea publică însoțită de aplicarea violenței, fără motiv, i-au aplicat

multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste corp lui Dihtearenco Gheorghe,

cauzîndu-i contuzia țesuturilor moi a capului și regiunii cervicale, excoriații a

membrelor și regiunii faciale ce se califică ca vătămări corporale neînsemnate.

Tot inculpații, Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii, continuîndu-și acțiunile sale

infracționale împreună cu o persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă

într-o procedură separată, din intenții huliganice, l-au urcat cu forța pe Dihtearenco

Gheorghe în portbagajul automobilului de model „VAZ 2101” cu n/î UN AM 418,

unde l-au ținut o perioadă de timp și după o bucată de drum parcurs, Ciorici Vasilii

împreună cu o persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură

separată, l-au eliberat, astfel împiedicîndu-l să acționeze în conformitate cu voința sa.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care:

- Andriuță Valeriu să fie condamnat în baza art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal la

3 (trei) ani închisoare, în baza art. 164 alin.(2) lit. e) Cod penal la 7 (șapte) ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Conform art.84

Cod penal, prin cumul parțial de pedepse inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă

definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 8 (opt) ani, cu executarea pedepsei

în penitenciar de tip semiînchis.

- Ciorici Vasilii să fie condamnat în baza art.287 alin.(2) lit. b) Cod penal la 3

(trei) ani închisoare, în baza art.164 alin.(2) lit. e) Cod penal la 6 (șase) ani închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Conform art.84 Cod penal,

prin cumul parțial de pedepse inculpatului să-i fie stabilită pedeapsă definitivă sub

formă de închisoare pe un termen de 7 (șapte) ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, apelantul a mai solicitat aplicarea în privința inculpaților a măsurii

preventive - arestul preventiv, pînă la intrarea în vigoare a sentinței, iar corpul delict –

automobilul de model „VAZ 2101” cu n/î UN AM 418, să fie confiscat ca fiind

considerat mijloc de săvîrșire a infracțiunii. Acțiunea civilă să fie admisă în principiu,

urmînd ca asupra cuantumului prejudiciului moral și material să se pronunțe instanța în

ordinea procedurii civile.

În motivarea apelului partea acuzării a indicat că, instanța de judecată

nejustificat a recalificat acțiunile inculpaților din răpirea persoanei (art.164 alin.(2) lit.

2

e) Cod penal) în privarea ilegală de libertate (art.166 alin.(2) lit. d) Cod penal),

precum și a dispus restituirea corpului delict - automobilul de model „VAZ 2101” cu

n/î UN AM 418, fără a se expune asupra faptului că, acesta a fost un mijloc de

săvîrșire a infracțiunii. Calificarea faptelor inculpaților și stabilirea pedepselor prin

sentință sunt necorespunzătoare prevederilor legale, sub aspectul restabilirii echității

sociale, corectării și reeducării condamnaților, avînd în vedere rezonanța crimei în

teritoriu, personalitatea inculpaților, conștientizarea faptei după comiterea acțiunilor

incriminate în învinuire. Instanța de fond nu a clarificat obiectiv circumstanțele cauzei,

adoptînd ca urmare, o sentință blîndă, neîntemeiată și ilegală.

De rînd cu cele expuse, apelantul a considerat că și măsura de pedeapsă fixată

inculpaților este una necorespunzătoare stării de fapt și acțiunilor întreprinse de

inculpați. Instanța de judecată incorect a apreciat circumstanțele de fapt și de drept,

reținînd în acțiunile inculpaților doar privarea ilegală de libertate, bazîndu-se pe

prezența la Dihtearenco Gheorghe a vătămărilor corporale neînsemnate, a apreciat

critic declarațiile lui Bădărău Vasile și a interpretat eronat declarațiile Silviei Marian și

a părții vătămate Dihtearenco Gheorghe or, modul de acționare, procedura folosită și

anume, scoaterea din casă a părții vătămate contrar voinței sale, aplicarea loviturilor

peste corp în scopul dovedirii supremației, înspăimîntării, înfricoșării victimei și

urcarea forțată în portbagajul automobilului, supravegherea acestuia însoțită de

cuvinte de amenințare, denotă cu certitudine prezența infracțiunii de răpire de

persoane.

2014, a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței fără

modificări.

4.1. În motivarea soluției instanța de apel a indicat că, instanța de judecată

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a tras concluzia că, inculpații

au săvîrșit anume infracțiunile de huliganism și privațiune ilegală de libertate.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală, fiind corect apreciate, respectîndu-se prevederile art.101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar

toate în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

Colegiul penal a reiterat că, prima instanță corect a reîncadrat acțiunile

inculpaților din prevederile art.164 alin.(2) lit. e) Cod penal la art.166 alin.(2) lit. d)

Cod penal or, pentru a fi în prezența laturii obiective a infracțiunii de răpire a

persoanei este necesară, prezența acțiunii principale, care de regulă presupune

existența a trei etape succesive: 1) capturarea victimei, 2) deplasarea acesteia din

habitatul ei permanent sau provizoriu și 3) reținerea victimei împotriva voinței sale sau

neținând cont de voința ei și a acțiunii-inacțiunii adiacente, în una din modalitățile ei,

astfel că, în speță acestea, nu se regăsesc.

Mai mult, nu s-a regăsit în speță nici latura subiectivă care se exprimă, în primul

rînd în vinovăție sub formă de intenție directă, precum nici motivul comiterii acesteia,

3

ultimul ca regulă fiind cel de înlesnire a săvîrșirii unei alte infracțiuni, situație

demonstrată prin probele cercetate în cadrul instanței de fond și verificate în cadrul

instanței de apel și anume: declarațiile inculpaților, a părții vătămate și a martorilor.

Astfel, Colegiul a conchis că, prima instanță corect a apreciat imobilizarea părții

vătămate acasă la Silvia Marian ca fiind făcută în contextul infracțiunii de huliganism

dar nu pentru a-l răpi și a reținut captarea lui Dihtearenco Gheorghe în portbagajul

automobilului lui Andriuță Valeriu în scopul deplasării acestuia în beciul ultimului, în

caz contrar, cum s-ar explica eliberarea acestuia din portbagaj și ajungerea la un

consens benevol din partea părții vătămate, de a merge acasă la Andriuță Valeriu, fapt

confirmat prin declarațiile părților, context în care instanța de apel a reiterat că, prin

privațiune ilegală de libertate, se înțelege împiedicarea victimei de a se deplasa

conform voinței sale, de a-și alege liber locul aflării sale, pe calea izolării victimei în

locul aflări ei permanente sau provizorii, loc în care, ea a ajuns benevol. Respectiv,

urmează de făcut o delimitare între momentul cînd s-a consumat infracțiunea de

huliganism și cînd a început privațiunea ilegală de libertate. Însuși Dihtearenco

Gheorghe a declarat că s-a urcat benevol cu inculpații în autoturism, pentru a merge să

marcheze momentul împăcării, iar ajungînd în beciul lui Andriuță Valeriu restrîngerea

libertății sale fizice s-a manifestat prin constrîngerea psihică din partea inculpaților,

circumstanțe confirmate prin reacția lui Dihtearenco Gheorghe, care, în momentul

intrării inspectorului Bădărău Vasile în beci, cînd l-a văzut, a început să plîngă și a zis

că, a fost bătut și pus în portbagaj.

Totodată, Colegiul penal a reținut faptul că, la stabilirea categoriei și a măsurii

de pedeapsă inculpaților, instanța de fond a ținut cont de toate circumstanțele reale și

personale privind individualizarea pedepsei, aplicîndu-le o pedeapsă echitabilă și

legală și anume: de caracterul prejudiciabil al infracțiunilor, de personalitatea

inculpaților, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lor, de

persoana acestora – că nu au antecedente penale, de faptul că, vina și-au recunoscut-o

parțial, motive pentru care, just a conchis că, corectarea lui Andriuță Valeriu și Ciorici

Vasilii este posibilă fără izolarea lor de societate, cu aplicarea în privința acestora a

prevederilor art. 90 Cod penal.

De asemenea, Colegiul penal a reiterat că, instanța de fond corect și cu

respectarea prevederilor art. 225 Cod de procedură penală, a decis admiterea în

principiu a acțiunii civile înaintată de partea vătămată Dihtearenco Gheorghe, după

cum corect și cu respectarea prevederilor art.162 alin.(1) pct.4 Cod de procedură

penală, a dispus restituirea automobilul de model „VAZ 2101” cu n/î UN AM 418 și

cheia de la dispozitivul de pornire a motorului lui Andriuță Valeriu.

invocînd prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicitînd

casarea acesteia, cu dispunea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de

judecată.

4

În argumentarea recursului a invocat că instanța de apel a dat o apreciere

incorectă probelor prezentate de acuzare, care dovedesc vinovăția inculpaților de

comiterea infracțiunilor incriminate și anume în partea ce ține de reîncadrarea

acțiunilor de la art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal la art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal,

fără a avea careva obiecții la calificarea acțiunilor pe art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Recurentul indică că, în acțiunile lui Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii sunt

prezente incontestabil elementele infracțiunii de răpire de persoană determinate de

gelozie și huliganism, deoarece Andriuță Valeriu anume din acest motiv s-a deplasat

la locuința lui Marian Silvia în seara zilei de 04.12.2013, neconștientizînd pe deplin

gravitatea și cinismul acțiunilor săvîrșite împotriva lui Dihtearenco Gheorghe.

Recurentul menționează că intenția inculpaților era directă și clară, odată ce nu

au permis părții vătămate să se încalțe și să se îmbrace în modul corespunzător

scoțînndu-l din locuință. Mai mult ca atît, văzînd că partea vătămată inițial a încercat

să fugă, prin agresivitate și acțiuni violente asupra lui ultimul a fost reîntors și la

indicația lui Andriuță Valeriu a fost urcat forțat în portbagajul automobilului, totodată,

acțiunile fiind însoțite și de amenințare.

În altă ordine de idei, recurentul consideră că calificarea faptelor inculpaților și

stabilirea pedepselor este necorespunzătoare prevederilor legale, sub aspectul

restabilirii echității sociale, corectării și reeducării acestora.

invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din

următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da

o nouă apreciere probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe

probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de

judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal.

Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței, fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii,

nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs.

Recurentul a criticat decizia recurată, invocînd temeiul de casare prevăzut de art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume: instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

5

Totodată, după cum s-a menționat mai sus, Colegiul lărgit precizează că

recurentul critică decizia instanței de apel doar în latura condamnării inculpaților în

baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal, fără a se referi la condamnarea în baza art. 287

alin. (2) lit. b) Cod penal de aceea, instanța de recurs nu se va expune în această parte.

Astfel, instanța de recurs consideră că, în prezenta cauză se pronunță eroarea de

drept invocată de recurent.

Conform actului de învinuire, fapta inculpaților întrunește elementele

infracțiunii prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal – răpirea unei persoane,

însă instanța de fond a reîncadrat acțiunile lui Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii în

baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal, adică privațiunea ilegală de libertate, încadrare

care a fost menținută și prin decizia instanței de apel contestate.

Instanța de apel în acest context a concluzionat că, „ instanța de fond corect a

reîncadrat acțiunile inculpaților din prevederile art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal în

art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal or, pentru a fi în prezența laturii obiective a

infracțiunii de răpire a persoanei este necesară, prezența acțiunii principale, care de

regulă presupune existența a trei etape succesive: 1) capturarea victimei, 2)

deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu și 3) reținerea victimei

împotriva voinței sale sau neținînd cont de voința ei și a acțiunii-inacțiunii adiacente,

în una din modalitățile ei, astfel că, în speță acestea, nu se regăsesc. Mai mult, nu s-a

regăsit în speță nici latura subiectivă care se exprimă, în primul rînd în vinovăție sub

formă de intenție directă precum nici motivul comiterii acesteia, ultimul ca regulă

fiind cel de înlesnire a săvîrșirii unei alte infracțiuni, situație demonstrată prin

următoarele probe, cercetate în cadrul instanței de fond și verificate în cadrul

instanței de apel și anume prin declarațiile inculpaților, a părții vătămate și a

martorilor.”

Instanța de recurs consideră că, o astfel de abordare a problemei de drept în

speță nu poate fi susținută pe motiv că, instanța de apel nu a pătruns în esența

problemei de fapt și de drept, a susținut o poziție eronată a instanței de fond în ce

privește tălmăcirea noțiunii „libertate fizică”, acceptînd niște concluzii eronate cu

privire la lipsa laturii obiective a infracțiunii încriminate prin rechizitoriu.

În cazul în care instanța de apel nu este de acord cu aprecierea probelor de către

procuror și a ajuns la concluzia reîncadrării juste de către instanța de fond a acțiunilor

inculpaților de la art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal la art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal,

ea urma să dezvăluie această concluzie expunîndu-și punctul său de vedere asupra

fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii și puse la baza sentinței, fapt ce pe caz nu a

avut loc, fiind dată o apreciere prematură și formală de ordin general probelor și

circumstanțelor cauzei penale.

Astfel, în ceea ce privește aspectul de ilegalitate invocat de procuror, privind

greșita încadrare a acțiunilor inculpaților, Colegiul constată că acesta este întemeiat din

considerentele că, instanțele practic motivează recalificarea acțiunilor lui Andriuță

Valeriu și Ciorici Vasilii prin lipsa în acțiunile acestora a laturii obiective, deoarece

6

inculpații l-au închis în portbagaj pe Dihtearenco Gheorghe cu scopul de a-l imobiliza

ca să nu fugă îndată după săvîrșirea acțiunilor de huliganism și nicidecum pentru

mutarea într-un alt loc de unde se afla, fapte care nu corespund circumstanțelor

infracțiunii comise.

De rînd cu aceasta, instanța de recurs menționează că, latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute la art. 164 Cod penal, are o singură modalitate de realizare:

răpirea persoanei.

Sintagma răpire a unei persoane semnifică privarea de libertate a unei

persoane prin mutare, împotriva voinței acesteia, într-un alt loc de unde se afla.

Latura obiectivă a infracțiunii se realizează dacă persoana în cauză a fost constrînsă la

nivel psihic sau fizic, de către făptuitor să se deplaseze din locul în care se afla.

Celelalte circumstanțe: locul de unde-i răpită persoana, locul în care aceasta este

deplasată, rezistența persoanei supuse răpirii, durata privării de libertate nu au

relevanță.

Astfel, Colegiul lărgit consideră că, instanța de apel în speța dată nu a analizat în

modul cuvenit acțiunile inculpaților și anume faptul că din intenția acestora, care era

directă și clară, locul părții vătămate a fost schimbat, mai mult, acțiunile inculpaților

au fost însoțite de amenințare. De asemenea, nu s-a luat în considerație existența

motivelor din care a fost săvîrșită infracțiunea, deoarece ele sunt variate și anume:

răzbunare, gelozie, motive huliganice.

Totodată, instanța de recurs menționează că, deosebirea dintre răpirea persoanei

și privațiunea ilegală de libertate, constă în faptul că indiciul principal al infracțiunii

de răpire este schimbarea locului de aflare al victimei, fără voia acesteia, în raport cu

infracțiunea de privațiune ilegală de libertate a persoanei, care se săvîrșește în locul în

care persoana dată se afla benevol. Modalitățile care însoțesc acțiunea principală de

răpire a unei persoane sunt: constrîngerea fizică, constrîngerea psihică, înșelăciunea

sau abuzul de încredere, profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și

exprima voința.

Studiind materialele cauzei, Colegiul penal lărgit reține, că instanța de apel a

omis să se expună asupra modului de acționare a inculpaților și anume scoaterea din

casă a părții vătămate contrar voinței sale, aplicarea de lovituri peste corp în scopul

dovedirii supremației, înspăimîntării și înfricoșării victimei și urcarea în portbagajul

automobilului, deplasarea pe o anumită porțiune de drum cu victima în portbagaj,

supravegherea ulterioară a acestuia după eliberarea din portbagaj, la rugămintea și

plînsetele ultimului, însoțită de cuvinte de amenințare.

Astfel, instanța de recurs relatează că, instanța de apel la emiterea soluției sale

nu a luat în considerație că în cazul privațiunii ilegale de libertate, persoana nu este

scoasă în afara micromediului său social, nu este deplasată dintr-un loc în altul și

anume prin aceasta infracțiunea prevăzută la art. 166 Cod penal se deosebește de

infracțiunea de răpire a unei persoane prevăzută la art. 164 Cod penal.

7

Reieșind din situația descrisă mai sus, Colegiul reiterează, că deși în cadrul

judecării apelului instanța a audiat repetat inculpații și partea vătămată, nu a pătruns în

esența probelor administrate la materialele cauzei.

Criticile formulate de recurent privind aprecierea unilaterală a probelor și a altor

caracteristici ignorate de instanța de apel, sunt întemeiate. Motivarea soluției denotă

că, instanța de apel nu a apreciat probele nominalizate în ansamblu din punct de vedere

al pertinenței, utilității, coroborării acestora, apreciind eronat o parte din probele

prezentate de părți.

Procedînd în asemenea mod, instanța de apel nu a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 414 alin. (3), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, ceea ce

echivalează cu eroarea de drept cuprinsă în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, deoarece se referă la procedura de motivare a soluției instanței de apel și se

consideră temei de recurs, astfel, la caz reflectîndu-se și prevederile pct. 12) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, fiind aplicabile din punct de vedere al prezenței

erori de drept, deoarece instanțele de judecată au făcut o altă încadrare juridică a

faptelor comise de către ambii inculpați, decît cea în baza căreia aceștia au fost puși

sub învinuire.

Prin urmare, instanța de recurs precizează că, nepronunțarea instanței de apel

asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, iar

decizia urmează a fi casată cu rejudecarea cauzei în apel potrivit cerințelor art. 436

Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia.

La o nouă examinare instanța de apel urmează să cerceteze minuțios toate

probele, inclusiv și cele invocate în apel, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă

conformitate cu prevederile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate de

apelant, să verifice profund probele administrate și examinate în instanță, să le dea

apreciere cuvenită cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe

examinate ținînd cont de motivele casării deciziei atacate, de prevederile Hotărîrii

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22, din 12 decembrie 2005 „Cu privire la

practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”.

Colegiul penal lărgit de asemenea consideră, că în procesul rejudecării cauzei

instanța urmează să țină cont de argumentele formulate în apel, în recurs și cele expuse

în prezenta decizie, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărîre legală și

întemeiată în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

8

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru, casează parțial decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2014, în cauza penală în privința lui

Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii, în partea condamnării în baza art. 166 alin. (2) lit.

d) Cod penal și aplicării art. 84 Cod penal și dispune rejudecarea cauzei în această

parte, în aceiași instanță de apel în alt complet de judecată.

În rest, decizia se menține.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată publicată la 17 februarie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

9