1ra-1769/14 — Art. 164, 287 CP

Prin sentința Judecătoriei Nisporeni din 27 mai 2014 au fost recunoscuți vinovați și condamnați: - Andriuță Valeriu, în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal la 3 (trei) ani închisoare și în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare; În conformitate cu art. 84 Cod penal, pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial, s-a stabilit 4 (patru) ani închisoare; Conform art. 90 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de 3 (trei) ani. -Ciorici Vasilii, în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal la 3 (trei) ani închisoare și în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare; În conformitate cu art. 84 Cod penal, pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial, s-a stabilit 4 (patru) ani închisoare. Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de 3 (trei) ani. Acțiunea civilă înaintată de Dihtearenco Gheorghe a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea civilă.

Instanța de fond a constatat că, la 04.12.2013, aproximativ pe la ora 20:00, Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii, împreună și prin înțelegere prealabilă cu o persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, acționînd intenționat, manifestînd un cinism și o obrăznicie deosebită și încălcînd grosolan ordinea publică însoțită de aplicarea violenței, fără motiv, i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste corp lui Dihtearenco Gheorghe, cauzîndu-i contuzia țesuturilor moi a capului și regiunii cervicale, excoriații a membrelor și regiunii faciale ce se califică ca vătămări corporale neînsemnate. Tot inculpații, Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii, continuîndu-și acțiunile sale infracționale împreună cu o persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, din intenții huliganice, l-au urcat cu forța pe Dihtearenco Gheorghe în portbagajul automobilului de model „VAZ 2101” cu n/î UN AM 418, unde l-au ținut o perioadă de timp și după o bucată de drum parcurs, Ciorici Vasilii împreună cu o persoană, în privința căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, l-au eliberat, astfel împiedicîndu-l să acționeze în conformitate cu voința sa.

Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, solicitînd casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care: - Andriuță Valeriu să fie condamnat în baza art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal la 3 (trei) ani închisoare, în baza art. 164 alin.(2) lit. e) Cod penal la 7 (șapte) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Conform art.84 Cod penal, prin cumul parțial de pedepse inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 8 (opt) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. - Ciorici Vasilii să fie condamnat în baza art.287 alin.(2) lit. b) Cod penal la 3 (trei) ani închisoare, în baza art.164 alin.(2) lit. e) Cod penal la 6 (șase) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Conform art.84 Cod penal, prin cumul parțial de pedepse inculpatului să-i fie stabilită pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 7 (șapte) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Totodată, apelantul a mai solicitat aplicarea în privința inculpaților a măsurii preventive - arestul preventiv, pînă la intrarea în vigoare a sentinței, iar corpul delict – automobilul de model „VAZ 2101” cu n/î UN AM 418, să fie confiscat ca fiind considerat mijloc de săvîrșire a infracțiunii. Acțiunea civilă să fie admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului prejudiciului moral și material să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile. În motivarea apelului partea acuzării a indicat că, instanța de judecată nejustificat a recalificat acțiunile inculpaților din răpirea persoanei (art.164 alin.(2) lit. 2 e) Cod penal) în privarea ilegală de libertate (art.166 alin.(2) lit. d) Cod penal), precum și a dispus restituirea corpului delict - automobilul de model „VAZ 2101” cu n/î UN AM 418, fără a se expune asupra faptului că, acesta a fost un mijloc de săvîrșire a infracțiunii. Calificarea faptelor inculpaților și stabilirea pedepselor prin sentință sunt necorespunzătoare prevederilor legale, sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării și reeducării condamnaților, avînd în vedere rezonanța crimei în teritoriu, personalitatea inculpaților, conștientizarea faptei după comiterea acțiunilor incriminate în învinuire. Instanța de fond nu a clarificat obiectiv circumstanțele cauzei, adoptînd ca urmare, o sentință blîndă, neîntemeiată și ilegală. De rînd cu cele expuse, apelantul a considerat că și măsura de pedeapsă fixată inculpaților este una necorespunzătoare stării de fapt și acțiunilor întreprinse de inculpați. Instanța de judecată incorect a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, reținînd în acțiunile inculpaților doar privarea ilegală de libertate, bazîndu-se pe prezența la Dihtearenco Gheorghe a vătămărilor corporale neînsemnate, a apreciat critic declarațiile lui Bădărău Vasile și a interpretat eronat declarațiile Silviei Marian și a părții vătămate Dihtearenco Gheorghe or, modul de acționare, procedura folosită și anume, scoaterea din casă a părții vătămate contrar voinței sale, aplicarea loviturilor peste corp în scopul dovedirii supremației, înspăimîntării, înfricoșării victimei și urcarea forțată în portbagajul automobilului, supravegherea acestuia însoțită de cuvinte de amenințare, denotă cu certitudine prezența infracțiunii de răpire de persoane.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2014, a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței fără modificări. 4.1. În motivarea soluției instanța de apel a indicat că, instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a tras concluzia că, inculpații au săvîrșit anume infracțiunile de huliganism și privațiune ilegală de libertate. Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate, respectîndu-se prevederile art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Colegiul penal a reiterat că, prima instanță corect a reîncadrat acțiunile inculpaților din prevederile art.164 alin.(2) lit. e) Cod penal la art.166 alin.(2) lit. d) Cod penal or, pentru a fi în prezența laturii obiective a infracțiunii de răpire a persoanei este necesară, prezența acțiunii principale, care de regulă presupune existența a trei etape succesive: 1) capturarea victimei, 2) deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu și 3) reținerea victimei împotriva voinței sale sau neținând cont de voința ei și a acțiunii-inacțiunii adiacente, în una din modalitățile ei, astfel că, în speță acestea, nu se regăsesc. Mai mult, nu s-a regăsit în speță nici latura subiectivă care se exprimă, în primul rînd în vinovăție sub formă de intenție directă, precum nici motivul comiterii acesteia, 3 ultimul ca regulă fiind cel de înlesnire a săvîrșirii unei alte infracțiuni, situație demonstrată prin probele cercetate în cadrul instanței de fond și verificate în cadrul instanței de apel și anume: declarațiile inculpaților, a părții vătămate și a martorilor. Astfel, Colegiul a conchis că, prima instanță corect a apreciat imobilizarea părții vătămate acasă la Silvia Marian ca fiind făcută în contextul infracțiunii de huliganism dar nu pentru a-l răpi și a reținut captarea lui Dihtearenco Gheorghe în portbagajul automobilului lui Andriuță Valeriu în scopul deplasării acestuia în beciul ultimului, în caz contrar, cum s-ar explica eliberarea acestuia din portbagaj și ajungerea la un consens benevol din partea părții vătămate, de a merge acasă la Andriuță Valeriu, fapt confirmat prin declarațiile părților, context în care instanța de apel a reiterat că, prin privațiune ilegală de libertate, se înțelege împiedicarea victimei de a se deplasa conform voinței sale, de a-și alege liber locul aflării sale, pe calea izolării victimei în locul aflări ei permanente sau provizorii, loc în care, ea a ajuns benevol. Respectiv, urmează de făcut o delimitare între momentul cînd s-a consumat infracțiunea de huliganism și cînd a început privațiunea ilegală de libertate. Însuși Dihtearenco Gheorghe a declarat că s-a urcat benevol cu inculpații în autoturism, pentru a merge să marcheze momentul împăcării, iar ajungînd în beciul lui Andriuță Valeriu restrîngerea libertății sale fizice s-a manifestat prin constrîngerea psihică din partea inculpaților, circumstanțe confirmate prin reacția lui Dihtearenco Gheorghe, care, în momentul intrării inspectorului Bădărău Vasile în beci, cînd l-a văzut, a început să plîngă și a zis că, a fost bătut și pus în portbagaj. Totodată, Colegiul penal a reținut faptul că, la stabilirea categoriei și a măsurii de pedeapsă inculpaților, instanța de fond a ținut cont de toate circumstanțele reale și personale privind individualizarea pedepsei, aplicîndu-le o pedeapsă echitabilă și legală și anume: de caracterul prejudiciabil al infracțiunilor, de personalitatea inculpaților, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lor, de persoana acestora – că nu au antecedente penale, de faptul că, vina și-au recunoscut-o parțial, motive pentru care, just a conchis că, corectarea lui Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii este posibilă fără izolarea lor de societate, cu aplicarea în privința acestora a prevederilor art. 90 Cod penal. De asemenea, Colegiul penal a reiterat că, instanța de fond corect și cu respectarea prevederilor art. 225 Cod de procedură penală, a decis admiterea în principiu a acțiunii civile înaintată de partea vătămată Dihtearenco Gheorghe, după cum corect și cu respectarea prevederilor art.162 alin.(1) pct.4 Cod de procedură penală, a dispus restituirea automobilul de model „VAZ 2101” cu n/î UN AM 418 și cheia de la dispozitivul de pornire a motorului lui Andriuță Valeriu.

Împotriva hotărîrii menționate procurorul a declarat recurs ordinar, invocînd prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicitînd casarea acesteia, cu dispunea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată. 4 În argumentarea recursului a invocat că instanța de apel a dat o apreciere incorectă probelor prezentate de acuzare, care dovedesc vinovăția inculpaților de comiterea infracțiunilor incriminate și anume în partea ce ține de reîncadrarea acțiunilor de la art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal la art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal, fără a avea careva obiecții la calificarea acțiunilor pe art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal. Recurentul indică că, în acțiunile lui Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii sunt prezente incontestabil elementele infracțiunii de răpire de persoană determinate de gelozie și huliganism, deoarece Andriuță Valeriu anume din acest motiv s-a deplasat la locuința lui Marian Silvia în seara zilei de 04.12.2013, neconștientizînd pe deplin gravitatea și cinismul acțiunilor săvîrșite împotriva lui Dihtearenco Gheorghe. Recurentul menționează că intenția inculpaților era directă și clară, odată ce nu au permis părții vătămate să se încalțe și să se îmbrace în modul corespunzător scoțînndu-l din locuință. Mai mult ca atît, văzînd că partea vătămată inițial a încercat să fugă, prin agresivitate și acțiuni violente asupra lui ultimul a fost reîntors și la indicația lui Andriuță Valeriu a fost urcat forțat în portbagajul automobilului, totodată, acțiunile fiind însoțite și de amenințare. În altă ordine de idei, recurentul consideră că calificarea faptelor inculpaților și stabilirea pedepselor este necorespunzătoare prevederilor legale, sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării și reeducării acestora.

Judecînd recursul ordinar în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente. Conform prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de apel. În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală, trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date. Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs. Recurentul a criticat decizia recurată, invocînd temeiul de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. 5 Totodată, după cum s-a menționat mai sus, Colegiul lărgit precizează că recurentul critică decizia instanței de apel doar în latura condamnării inculpaților în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal, fără a se referi la condamnarea în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal de aceea, instanța de recurs nu se va expune în această parte. Astfel, instanța de recurs consideră că, în prezenta cauză se pronunță eroarea de drept invocată de recurent. Conform actului de învinuire, fapta inculpaților întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal – răpirea unei persoane, însă instanța de fond a reîncadrat acțiunile lui Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal, adică privațiunea ilegală de libertate, încadrare care a fost menținută și prin decizia instanței de apel contestate. Instanța de apel în acest context a concluzionat că, „ instanța de fond corect a reîncadrat acțiunile inculpaților din prevederile art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal în art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal or, pentru a fi în prezența laturii obiective a infracțiunii de răpire a persoanei este necesară, prezența acțiunii principale, care de regulă presupune existența a trei etape succesive: 1) capturarea victimei, 2) deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu și 3) reținerea victimei împotriva voinței sale sau neținînd cont de voința ei și a acțiunii-inacțiunii adiacente, în una din modalitățile ei, astfel că, în speță acestea, nu se regăsesc. Mai mult, nu s-a regăsit în speță nici latura subiectivă care se exprimă, în primul rînd în vinovăție sub formă de intenție directă precum nici motivul comiterii acesteia, ultimul ca regulă fiind cel de înlesnire a săvîrșirii unei alte infracțiuni, situație demonstrată prin următoarele probe, cercetate în cadrul instanței de fond și verificate în cadrul instanței de apel și anume prin declarațiile inculpaților, a părții vătămate și a martorilor.” Instanța de recurs consideră că, o astfel de abordare a problemei de drept în speță nu poate fi susținută pe motiv că, instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, a susținut o poziție eronată a instanței de fond în ce privește tălmăcirea noțiunii „libertate fizică”, acceptînd niște concluzii eronate cu privire la lipsa laturii obiective a infracțiunii încriminate prin rechizitoriu. În cazul în care instanța de apel nu este de acord cu aprecierea probelor de către procuror și a ajuns la concluzia reîncadrării juste de către instanța de fond a acțiunilor inculpaților de la art. 164 alin. (2) lit. e) Cod penal la art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal, ea urma să dezvăluie această concluzie expunîndu-și punctul său de vedere asupra fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii și puse la baza sentinței, fapt ce pe caz nu a avut loc, fiind dată o apreciere prematură și formală de ordin general probelor și circumstanțelor cauzei penale. Astfel, în ceea ce privește aspectul de ilegalitate invocat de procuror, privind greșita încadrare a acțiunilor inculpaților, Colegiul constată că acesta este întemeiat din considerentele că, instanțele practic motivează recalificarea acțiunilor lui Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii prin lipsa în acțiunile acestora a laturii obiective, deoarece 6 inculpații l-au închis în portbagaj pe Dihtearenco Gheorghe cu scopul de a-l imobiliza ca să nu fugă îndată după săvîrșirea acțiunilor de huliganism și nicidecum pentru mutarea într-un alt loc de unde se afla, fapte care nu corespund circumstanțelor infracțiunii comise. De rînd cu aceasta, instanța de recurs menționează că, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 164 Cod penal, are o singură modalitate de realizare: răpirea persoanei. Sintagma răpire a unei persoane semnifică privarea de libertate a unei persoane prin mutare, împotriva voinței acesteia, într-un alt loc de unde se afla. Latura obiectivă a infracțiunii se realizează dacă persoana în cauză a fost constrînsă la nivel psihic sau fizic, de către făptuitor să se deplaseze din locul în care se afla. Celelalte circumstanțe: locul de unde-i răpită persoana, locul în care aceasta este deplasată, rezistența persoanei supuse răpirii, durata privării de libertate nu au relevanță. Astfel, Colegiul lărgit consideră că, instanța de apel în speța dată nu a analizat în modul cuvenit acțiunile inculpaților și anume faptul că din intenția acestora, care era directă și clară, locul părții vătămate a fost schimbat, mai mult, acțiunile inculpaților au fost însoțite de amenințare. De asemenea, nu s-a luat în considerație existența motivelor din care a fost săvîrșită infracțiunea, deoarece ele sunt variate și anume: răzbunare, gelozie, motive huliganice. Totodată, instanța de recurs menționează că, deosebirea dintre răpirea persoanei și privațiunea ilegală de libertate, constă în faptul că indiciul principal al infracțiunii de răpire este schimbarea locului de aflare al victimei, fără voia acesteia, în raport cu infracțiunea de privațiune ilegală de libertate a persoanei, care se săvîrșește în locul în care persoana dată se afla benevol. Modalitățile care însoțesc acțiunea principală de răpire a unei persoane sunt: constrîngerea fizică, constrîngerea psihică, înșelăciunea sau abuzul de încredere, profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Studiind materialele cauzei, Colegiul penal lărgit reține, că instanța de apel a omis să se expună asupra modului de acționare a inculpaților și anume scoaterea din casă a părții vătămate contrar voinței sale, aplicarea de lovituri peste corp în scopul dovedirii supremației, înspăimîntării și înfricoșării victimei și urcarea în portbagajul automobilului, deplasarea pe o anumită porțiune de drum cu victima în portbagaj, supravegherea ulterioară a acestuia după eliberarea din portbagaj, la rugămintea și plînsetele ultimului, însoțită de cuvinte de amenințare. Astfel, instanța de recurs relatează că, instanța de apel la emiterea soluției sale nu a luat în considerație că în cazul privațiunii ilegale de libertate, persoana nu este scoasă în afara micromediului său social, nu este deplasată dintr-un loc în altul și anume prin aceasta infracțiunea prevăzută la art. 166 Cod penal se deosebește de infracțiunea de răpire a unei persoane prevăzută la art. 164 Cod penal. 7 Reieșind din situația descrisă mai sus, Colegiul reiterează, că deși în cadrul judecării apelului instanța a audiat repetat inculpații și partea vătămată, nu a pătruns în esența probelor administrate la materialele cauzei. Criticile formulate de recurent privind aprecierea unilaterală a probelor și a altor caracteristici ignorate de instanța de apel, sunt întemeiate. Motivarea soluției denotă că, instanța de apel nu a apreciat probele nominalizate în ansamblu din punct de vedere al pertinenței, utilității, coroborării acestora, apreciind eronat o parte din probele prezentate de părți. Procedînd în asemenea mod, instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 414 alin. (3), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, ceea ce echivalează cu eroarea de drept cuprinsă în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, deoarece se referă la procedura de motivare a soluției instanței de apel și se consideră temei de recurs, astfel, la caz reflectîndu-se și prevederile pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, fiind aplicabile din punct de vedere al prezenței erori de drept, deoarece instanțele de judecată au făcut o altă încadrare juridică a faptelor comise de către ambii inculpați, decît cea în baza căreia aceștia au fost puși sub învinuire. Prin urmare, instanța de recurs precizează că, nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, iar decizia urmează a fi casată cu rejudecarea cauzei în apel potrivit cerințelor art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele acesteia. La o nouă examinare instanța de apel urmează să cerceteze minuțios toate probele, inclusiv și cele invocate în apel, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate de apelant, să verifice profund probele administrate și examinate în instanță, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate ținînd cont de motivele casării deciziei atacate, de prevederile Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22, din 12 decembrie 2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”. Colegiul penal lărgit de asemenea consideră, că în procesul rejudecării cauzei instanța urmează să țină cont de argumentele formulate în apel, în recurs și cele expuse în prezenta decizie, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

În conformitate cu art. art. 434, 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, 8 DECIDE: Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2014, în cauza penală în privința lui Andriuță Valeriu și Ciorici Vasilii, în partea condamnării în baza art. 166 alin. (2) lit. d) Cod penal și aplicării art. 84 Cod penal și dispune rejudecarea cauzei în această parte, în aceiași instanță de apel în alt complet de judecată. În rest, decizia se menține. Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată. Decizia motivată publicată la 17 februarie 2015. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Liliana Catan Elena Covalenco Iurie Diaconu Ion Guzun 9