1ra-1715/2014 — art.264 alin.3 lit.b, art.266 CP

1ra-1715/2014 — art.264 alin.3 lit.b, art.266 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra- 1715/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

16 decembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în componența:

președinte – Constantin Alerguș,

judecători – Nadejda Toma, Petru Moraru, Iurie Bejenaru, Sveatoslav

Moldovan,

judecînd, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de

succesorul părții vătămate Indoitu Piotr și avocatul Cevdari Vladimir în

numele inculpatului Ceban Piotr împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Bender din 13 mai 2014, în cauza penală în privința lui

Ceban Piotr Efim, născut la 16.02.1986,

originar și domiciliat în or. Căușeni, str.

Dragoș Vodă, nr.24.

Datele referitoare la termenul de

examinare a cauzei:

Rejudecare: 23.01.2014 – 13.05.2014;

1)17.09.2013 – 10.12.2013, dispusă rejudecarea;

2) 10.10.2014 – 16.12.2014.

C O N S T A T Ă :

Piotr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 (patru) ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2

(doi) ani;

- art. 266 Cod penal – 1 (un) an închisoare;

În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă

de 5 (cinci) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 2 (doi) ani.

1

Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a

pedepsei pe un termen de probă de 2 (doi) ani.

Acțiunea civilă a reprezentantului părții vătămate Indoitu Piotr a fost

admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se

pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

22-00, Ceban P., conducînd pe str. Alba Iulia, or. Căușeni, automobilul de

model VAZ-2102 cu n/î TG AB 274, din neglijență a încălcat prevederile art.

45 alin. (2) din Regulamentul Circulației Rutiere, dîndu-și astfel seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, dar considerînd în mod ușuratic

că acestea vor putea fi evitate, observînd pe partea carosabilă în limita

vizibilității o persoană culcată, care ulterior s-a dovedit a fi Indoitu Pavel,

nu a redus viteza și nu a oprit mijlocul de transport pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului, dar a manevrat cu scopul de a o ocoli, însă nu a

reușit și ca urmare l-a traversat pe ultimul cu automobilul, cauzându-i

leziuni corporale grave periculoase pentru viață, în urma cărora partea

vătămată a decedat.

Tot el, Ceban P., la 31 ianuarie 2011, în jurul orelor 22-00, după

comiterea accidentului rutier, care s-a soldat cu decesul lui Indoitu P., în

scopul de a nu fi identificat, a părăsit locul accidentului rutier.

vătămate Indoitu P. și de avocatul Cevdari V. în numele inculpatului Ceban

Piotr.

3.1. Reprezentantul părții vătămate a solicitat casarea sentinței, cu

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care lui Ceban P. să-i fie aplicată o

pedeapsă mai aspră și să fie admisă integral acțiunea civilă.

3.2. Avocatul Cevdari V. în numele inculpatului Ceban P. a solicitat

casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să

fie achitat de sub învinuirea de comiterea infracțiunilor incriminate,

invocând faptul că Ceban P. nu a încălcat Regulamentul Circulației Rutiere,

deoarece deplasîndu-se pe str. Alba Iulia, or. Căușeni, el a observat în vizor

un obiect negru, care semăna cu un sac de gunoi și a hotărît să-l ocolească,

dar nu a reușit și a mers peste el. A considerat că în cazul dat partea

vătămată a încălcat regulile circulației rutiere, deoarece fiind în stare de

ebrietate, a creat obstacole circulației rutiere.

ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea sentinței, fără modificări.

instanța de fond corect a dat apreciere tuturor probelor existente și

2

reieșind din circumstanțele cauzei, corect a calificat acțiunile inculpatului în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) și art. 266 Cod penal, cu aplicarea unei pedepse

corespunzătoare faptelor săvîrșite.

La fel, a conchis că instanța de fond corect a admis în principiu acțiunea

civilă, dar a lăsat ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile din motiv că nu au fost prezentate

probe ce ar fi confirmat cuantumul pretențiilor înaintate.

succesorul părții vătămate Indoitu P., invocînd ca temei art. 427 alin.(1) pct.

6) Cod de procedură penală, și anume că, instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul său, deoarece nu s-a expus

asupra solicitării privind aplicarea unei pedepse mai aspre inculpatului și

incorect nu a examinat acțiunea civilă înaintată, lăsînd-o spre soluționare în

ordinea procedurii civile.

Din motivul nerestituirii prejudiciului material și moral, a considerat

că pedeapsa stabilită sub formă de închisoare inculpatului nu putea fi

suspendată condiționat pe un termen de probă, concomitent solicitînd și

admiterea acțiunii civile înaintate, cu încasarea prejudiciului material și

moral cauzat.

6.1. Inculpatul Ceban P. și avocatul său n-au atacat cu recurs decizia

Curții de Apel Bender din 23 mai 2013.

admis recursul ordinar, casată decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Bender din 23 mai 2013 în partea stabilirii pedepsei și în latura civilă, cu

dispunerea rejudecării cauzei în această privință de către aceeași instanță

de apel în alt complet de judecători.

instanța de apel insuficient a motivat faptul menținerii concluziei instanței

de fond privind admiterea în principiu a acțiunii civile înaintate de apelant,

lăsînd-o spre examinare în ordinea procedurii civile, argumentînd că „nu au

fost prezentate probe ce ar confirma cuantumul pretențiilor înaintate”,

fiindcă conform materialelor cauzei, succesorul părții vătămate a prezentat

probe în ședința de judecată ce ar fi confirmat cuantumul prejudiciului

material solicitat. Astfel, instanța urma să se expună asupra suficienței

acestora pentru stabilirea cuantumului exact al pagubei materiale cauzate

succesorului părții vătămate.

La fel, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a menținut tacit

argumentul instanței de fond, precum că succesorul părții vătămate Indoitu

P. nu a fost împuternicit în mod legal de către partea vătămată Indoitu A., de

3

a-i reprezenta interesele în instanța de judecată, deoarece la materialele

cauzei, există ordonanța de recunoaștere în calitate de succesor al părții

vătămate și părții civile din 28 noiembrie 2011 a lui Indoitu P., cît și cererea

lui Indoitu A., prin care ea confirmă împuternicirile acordate recurentului

pentru a o reprezenta în ședințele de judecată.

Totodată, instanța de recurs a conchis că instanța de apel contrar

legislației procesual - penale nu s-a expus privitor la argumentul invocat de

recurent privind blândețea pedepsei stabilite inculpatului cu aplicarea art.

90 Cod penal, în raport cu faptele comise.

de reprezentantul părții vătămate Indoitu P. a fost admis, casată parțial

sentința în latura civilă, rejudecată cauza cu pronunțarea unei noi hotărîri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care acțiunea civilă a

fost admisa parțial, dispunându-se încasarea din contul lui Ceban P. în

folosul lui Indoitu A. a prejudiciului material în sumă de 13 060 lei și a

prejudiciul moral în sumă de 50000 lei.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de

avocatul Cevdari V. în numele inculpatului Ceban P., deoarece avocatul n-a

atacat cu recurs ordinar decizia Curții de Apel Bender din 23 mai 2013, iar

prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 10 decembrie

2013 au fost determinate limitele rejudecării cauzei, instanța de apel

urmînd să rejudece cauza numai în ce privește stabilirea pedepsei și în

latura civilă.

decizia Curții de Apel Bender din 23 mai 2013 a fost respins apelul declarat

de către avocatul Cevdari V. în numele inculpatului Ceban P. ca nefondat cu

menținerea sentinței Judecătoriei Căușeni din 18 februarie 2013, deoarece

instanța de fond corect a dat apreciere tuturor probelor existente și

reieșind din circumstanțele cauzei, just a calificat acțiunile inculpatului în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) și art. 266 Cod penal. Decizia Curții de Apel

Bender din 23 mai 2013 n-a fost contestată cu recurs de către inculpat și

avocatul său, iar prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție

din 10 decembrie 2013 au fost determinate limitele rejudecării cauzei,

instanța de apel urmînd să rejudece cauza numai în ce privește stabilirea

pedepsei și în latura civilă.

Instanța de apel, cu referire la apelul depus de către reprezentantul

părții vătămate Indoitu P., a constatat că instanța de fond corect a stabilit

pedeapsa inculpatului, în corespundere cu faptele săvîrșite, deoarece nu au

fost constatate circumstanțe agravante, iar circumstanțe atenuante au fost

4

recunoscute – căința sinceră, lipsa antecedentelor penale, caracteristica

pozitivă, vîrsta, culpa combinată a inculpatului și a victimei.

Instanța de apel a conchis că instanța de fond corect a ajuns la

concluzia privind aplicarea art. 90 Cod penal, considerînd că această

măsură de constrîngere statală va fi un mijloc eficient și suficient de

corectare și reeducare a inculpatului, precum și de prevenire a săvîrșirii

altor infracțiuni.

Instanța de apel a constatat că Indoitu P. a fost recunoscut în calitate de

succesor al părții vătămate prin ordonanța procurorului din 28.11.2011 și

totodată, la materialele cauzei este anexată cererea lui Indoitu A., prin care

îi încredințează lui Indoitu P. participarea în calitate de reprezentant al ei în

cauza penală.

Referitor la acțiunea civilă înaintată de Indoitu P., instanța de apel a

considerat că prejudiciul material solicitat în sumă de 13 060 lei este

argumentat prin probele anexate la materialele cauzei, urmînd a fi încasat,

iar în ce privește mărimea prejudiciului moral a considerat că suma de

50000 lei va fi o sumă proporțională suferințelor suportate de către Indoitu

A.

reprezentantul părții vătămate Indoitu P. și de către avocatul Cevdari V. în

numele inculpatului Ceban P.

11.1. În motivarea recursului reprezentantul părții vătămate Indoitu P.

invoca că nu este de acord cu pedeapsa stabilită inculpatului, care este prea

blîndă, deoarece pentru infracțiunea săvîrșită este necesar ca inculpatul să

fie izolat de societate și totodată, să fie încasat prejudiciul moral în mărimea

solicitată în acțiunea civilă.

Solicită casarea parțială a hotărîrilor judecătorești cu dispunerea

rejudecării cauzei în instanța de apel.

11.2. Avocatul Cevdari V. în numele inculpatului Ceban P. solicită

casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare,

invocînd prevederile art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală.

Consideră că, Ceban P. nu este vinovat de cele întîmplate, deoarece

toate probele acumulate în cauza dată confirmă că vinovat este partea

vătămată care era culcată pe partea carosabilă.

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece

temeiurile invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală.

5

12.1. De asemenea, a depus referință și reprezentantul părții vătămate,

care a solicitat respingerea recursului declarat de avocatul în numele

inculpatului, deoarece este depus peste termen, cu încălcarea art. 422 Cod

de procedură penală, totodată, menționînd că vinovăția inculpatului este

dovedită pe deplin prin toate probele administrate în cauza dată.

Colegiul lărgit consideră că recursul declarat de reprezentantul părții

vătămate urmează a fi admis, iar recursul declarat de avocat în numele

inculpatului urmează a fi respins, din următoarele considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecînd recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea

totală sau parțială a hotărîrii atacate și să rejudece cauza, cu pronunțarea

unei noi hotărîri, dacă nu se agravează situația condamnatului.

Astfel, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze parțial, atunci cînd se constată comiterea unei erori

de drept, care a dus la adoptarea unei hotărîri ilegale.

Conform art. 384 alin. (3), 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct.

8), 419 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, verifică

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, iar rejudecarea cauzei de

către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

În recursul ordinar declarat de către reprezentantul părții vătămate

Indoitu P. se semnalizează temeiurile prevăzute în art. 427 alin. (1) pct.6) și

10) Cod de procedură penală – hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

După cum rezultă din recurs, reprezentantul părții vătămate este de

acord cu starea de fapt stabilită de instanța de apel, precum și cu încadrarea

juridică a acțiunilor condamnatului în baza art. 264 alin.(3) lit. b) și art. 266

Cod penal, însă, aduce critici hotărîrii contestate în partea stabilirii

pedepsei, nefiind de acord cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal -

suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea aplicată lui

Ceban P. pe termen de probă.

În conformitate cu prevederile art. 414-417 Cod de procedură penală,

instanța de apel urma să soluționeze paralel cu starea de fapt și chestiunile

de drept, inclusiv: dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă

normele de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect

aplicate. În cazul în care s-ar constata încălcări ale prevederilor legale

6

referitor la ele, hotărîrea instanței de fond urmează a fi desființată cu

rejudecarea cauzei.

13.1. Colegiul lărgit conchide, că în cauza dată instanțele inferioare n-

au individualizat pedeapsa potrivit prevederilor art. 61, 75 Cod penal, iar

aceasta s-a soldat cu stabilirea unei pedepse neechitabile.

Potrivit prevederilor art. 75 Cod penal, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de

care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei

pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă

instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a

principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în

strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și

stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sînt

determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii

săvîrșite. Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvîrșire a

faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se

stabilește avînd în vedere persoana celui vinovat, care include date privind

gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială,

prezența sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului

pînă sau după săvîrșirea infracțiunii, deci este vorba de personalitatea

infractorului.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este

în dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de

art.76 – 77 CP, precum și, efectele acestora prescrise în art.78 Cod penal. În

cazul constatării unor circumstanțe excepționale, corespunzătoare

prevederilor art.79 Cod penal, termenul pedepsei poate fi coborît sub limita

minimă a sancțiunii normei penale respective ori o altă categorie de

pedeapsă mai blîndă.

7

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei,

sau valorificat anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului termenul

de pedeapsă principală și complementară, prevăzute de art. 264 alin.(3) lit.

b) Cod penal.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea

duratei și cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă

operațiunea de individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a

pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și soluționarea

chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, acesta trebuie să o execute

real ori sub raportul personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate

fi trasă concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea

executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă, de

încercare.

Colegiul menționează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal –

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie

aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra

că infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia.

Totodată, Colegiul remarcă că, textul art.90 alin.(1) Cod penal, prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de

a aplica prevederile acestei norme.

Legea specifică: „ ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana

celui vinovat va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei, indicînd numaidecât în hotărîre motivele…”.

Prin urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei

pentru stabilirea pedepsei principale, după caz, și a celei complimentare,

instanța trebuie să de-a o suplimentară motivare de ce trage concluzia că

vinovatul nu este rațional ca să execute real termenul pedepsei stabilite. Din

examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea executării

pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al vinovatului, ci o facultate a

instanței de judecată, care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să

o acorde.

Raționamentul instanței de-a suspenda executarea pedepsei, depinde,

de rînd cu celelalte împrejurări ale cauzei, de personalitatea vinovatului, de

comportamentul acestuia anterior și după săvîrșirea infracțiunii, în timpul

urmăririi penale sau al judecății.

În cazul infracțiunilor săvîrșite din imprudență, aprecierea conduitei

persoanei vinovate depinde de atitudinea sa față de fapta comisă, față de

victimă ori de partea vătămată, de compasiunea ce o manifestă în privința

8

ultimilor, cărora, deși neintenționat, însă li s-au produs daune materiale și

în special, morale, care, după caz, nu mai pot fi recuperate. În cazul cînd

vinovatul nu manifestă părerea de rău față de nenorocirile, suferințele

aduse prin acțiunile sale ilegale, convingerea că acesta nu trebuie să execute

real pedeapsa închisorii, nu are temei.

În prezenta cauză, instanța de recurs, găsește întemeiate motivele

recursului declarat de reprezentantul părții vătămate și constată că,

concluzia instanțelor inferioare, precum că, corijarea inculpatului este

posibilă prin aplicarea prevederii art. 90 Cod penal - suspendarea

condiționată a pedepsei, este greșită, neîntemeiată și din aceste

considerente o va exclude, nefiind considerat faptul că, prin această soluție

se înrăutățește situația condamnatului.

Ca agravare a situației condamnatului se subînțeleg situațiile de

schimbare a soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o

infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii

cum ar fi a măsurii educative în pedeapsă prevăzută de sancțiune, din

amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori

adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicarea

unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în

recurs a stării de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune

continuată; situații de învinuire care esențial, după circumstanțele reale,

diferă de cea de la început ori orice altă modificare a învinuirii (imputarea

altor acțiuni în locul celor imputate anterior, imputarea infracțiunii care

diferă de cea imputată după obiectul atentat, caracterul faptei și acțiunii),

care afectează dreptul inculpatului la apărare.

Cele menționate în acest aliniat nu se referă la situația din speță.

Din aceste motive recursul va fi admis cu casarea parțială a hotărîrii în

partea numirii pedepsei cu excluderea aplicării art. 90 Cod penal.

13.2. Referitor la recursul declarat de avocatul Cevdari P. în numele

inculpatului Ceban P., Colegiul penal statuează că, din cuprinsul textului

recursului, reiese că, se invocă temeiul prevăzut de pct.8) alin.(1) art.427

Cod de procedură penală – „nu au fost întrunite elementele infracțiunii”.

Colegiul menționează că prin decizia Curții de Apel Bender din 23 mai

2013 a fost respins apelul declarat de către avocatul Cevdari V. în numele

inculpatului Ceban P. ca nefondat cu menținerea sentinței Judecătoriei

Căușeni din 18 februarie 2013, deoarece instanța de fond corect a dat

apreciere tuturor probelor existente și reieșind din circumstanțele cauzei,

just a calificat acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit. b) și art.

9

266 Cod penal. Decizia Curții de Apel Bender din 23 mai 2013 n-a fost

contestată cu recurs de către inculpat și avocatul său.

Colegiul de asemenea subliniază faptul că prin decizia Curții de Apel

Bender din 13 mai 2014 a fost respins ca nefondat apelul declarat de

avocatul Cevdari V. în numele inculpatului Ceban P., deoarece avocatul n-a

atacat cu recurs ordinar decizia Curții de Apel Bender din 23 mai 2013, iar

prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 10 decembrie

2013 au fost determinate limitele rejudecării cauzei, instanța de apel

urmînd să rejudece cauza numai în ce privește stabilirea pedepsei și în

latura civilă.

Mai mult decît atît, recursul a depus de către avocatul Cevdari V. la data

de 08 august 2014, deși a fost prezent la pronunțarea dispozitivului

deciziei la 13 mai 2014, neprezentîndu-se la data de 04 iunie 2014, cînd s-a

pronunțat decizia motivată.

Astfel, Colegiul lărgit constată că recursul depus de către avocatul

V.Cevdari în numele inculpatului Ceban P. este depus peste termenul

stabilit de prevederile art. 422 Cod de procedură penală, care stabilește că

termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Potrivit prevederilor art. 432 al.(2) pst. 2) Cod de procedură penală

este inadmisibil recursul declarat peste termen.

Reieșind din cele sus-expuse Colegiul consideră necesar de a respinge

ca inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Cevdari Vladimir în

numele inculpatului Ceban Piotr, ca fiind declarat peste termen.

13.3. Referitor la acțiunea civilă, Colegiul lărgit conchide că instanța

de apel corect a admis parțial acțiunea civilă, dispunîndu-se încasarea

prejudiciului material în sumă de 13 060 lei, care se confirmă prin probele

prezentate de către partea vătămată, iar prejudiciul moral în mărime de

50000 lei, considerînd suma dată proporțională suferințelor suportate de

către Indoitu A.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, recursul

declarat de succesorul părții vătămate Indoitu Piotr., urmează a fi admis,

casată parțial decizia instanței de apel în partea stabilirii pedepsei cu

excluderea aplicării art. 90 Cod penal, iar recursul avocatului Cevdari P. în

numele inculpatului Ceban P. urmează a fi respins, ca fiind declarat peste

termen.

procedură penală, Colegiul lărgit,

D E C I D E :

10

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de avocatul Cevdari

Vladimir în numele inculpatului Ceban Piotr, ca fiind declarat peste termen.

Admite recursul ordinar declarat de succesorul părții vătămate Indoitu

Piotr, casează parțial sentința Judecătoriei Căușeni din 18 februarie 2013 și

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bender din 13 mai 2014 în cauza

penală în privința lui Ceban Piotr Efim în latura penală, rejudecă cauza și

pronunță o nouă hotărîre, conform căreia exclude aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal.

Ceban Piotr Efim se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal la 4 (patru) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 2 (doi) ani și în baza art. 266 Cod

penal la un an închisoare.

În temeiul art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul total al pedepselor aplicate, se stabilește lui Ceban Piotr Efim

pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 5 (cinci) ani

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

2 (doi) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Termenul de executare a pedepsei în privința lui Ceban Piotr Efim se

calculează din momentul reținerii acestuia.

În rest, celelalte dispoziții ale deciziei se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Publicată integral la data de 27 ianuarie 2015.

Președinte Constantin Alerguș

Judecători Nadejda Toma

Petru Moraru

Iurie Bejenaru

Sveatoslav Moldovan

11