1ra-1792/2014 — art. 27, 145 alin. 1 CP

1ra-1792/2014 — art. 27, 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1792/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

17 decembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Liliana Catan și Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul, Vahnovan Anatolii, în numele inculpatului, împotriva sentinței

Judecătoriei Ocnița din 04 iulie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 01 octombrie 2014, în cauza penală în privința lui

Vacar Ion Vasile, născut la 28 ianuarie 1970, originar și

domiciliat s. Hădărăuți, r-ul Ocnița.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, la 10 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, aflîndu-se în locuința lui

Scofercea Diomid, situată în s. Hădărăuți r-ul Ocnița, cu consătenii săi, Alexa

Valentin și Prodan Olga, din motive de gelozie față de ultima, și din cauza că aceasta

nu dorea să meargă la domiciliul lui Vacar I., care apoi a plecat în gospodăria sa,

situată în același sat, de unde s-a întors cu un topor, cu care intenționat l-a lovit de

două ori pe Alexa V. în regiunea capului, cauzîndu-i conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 22 D din 22.01.2014, vătămări corporale grave. După

comiterea faptei, Vacar I., a părăsit locul săvîrșirii infracțiunii, iar în rezultatul

leziunilor primite, Alexa V., a fost internat la spitalul raional Ocnița.

Acțiunile lui Vacar I. au fost calificate în baza art. 27, 145 alin. (1) Cod penal –

tentativa la omorul unei persoane.

numele inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care inculpatul să fie tras la răspundere penală în baza art. 151 alin. (1)

1

Cod penal, stabilindu-i pedeapsă neprivativă de libertate. În motivarea apelului său

a invocat că:

- instanța de fond nu a aplicat corect norma materială și a calificat acțiunile

inculpatului în baza art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, însă în opinia apărătorului,

acțiunile inculpatului urmau a fi recalificate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal;

- inculpatul a recunoscut că, a aplicat părții vătămate o lovitură cu muchia

toporului, însă nu a avut intenția de a-l omori pe Alexa V. și nici nu i-a dorit

moartea;

- declarațiile martorului, Prodan O., urmau a fi apreciate critic, deoarece se

combat de cumulul de probe administrat la dosar și anume raportul de expertiză

medico-legală, declarațiile martorilor, Balan L., Crușelnițchi A., Alexa A., Lichi N.,

Bălănuță E., Cernei A., care nu au fost luate în considerație;

- instanța de judecată nu a aluat în considerație starea psihică a condamnatului,

care este invalid de gr. II și se află la evidența medicului psihiatru;

- în acțiunile inculpatului nu se întrevede intenția directă, deoarece el nu a

prevăzut survenirea morții și nu a dorit omorârea părții vătămate.

fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

fond, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a verificat

complet sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a apreciat

probele administrate legal din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității

și veridicității lor, corect ajungînd la concluzia privind vinovăția inculpatului, ce se

confirmă prin probele acumulate la dosar și cercetate în instanța de fond.

Argumentele invocate în apel, privind aplicarea în privința inculpatului a unei

pedepse ce nu corespunde acțiunilor acestuia și recalificarea acțiunilor inculpatului

din art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, instanța de

apel le-a considerat ca fiind contradictorii circumstanțelor și împrejurărilor de fapt

stabilite de către instanța de fond pe parcursul judecării cauzei.

În opinia instanței de apel, circumstanțele de fapt stabilite în prezenta cauză

penală, cînd inculpatul în mod repetat i-a aplicat victimei lovituri cu muchia

toporului în regiunea capului, adică în regiunea organelor vitale importante, denotă

că el real a prevăzut și a dorit survenirea decesului părții vătămate.

Instanța de apel a menționat că, inculpatul folosind obiectul contondent -

toporul, i-a aplicat victimei două lovituri în regiunea organelor vitale importante,

apreciate ca grave, periculoase pentru viață, avînd în vedere că inculpatul a fost în

posibilitate să aplice loviturile în alte regiuni ale corpului și cu un alt obiect.

Totodată, după aplicarea loviturilor, inculpatul a lăsat victima în sînge și în stare de

inconștiență, și a plecat acasă fără să-i acorde sau să cheme ajutor. Aceste împrejurări

constituie dovadă că, Văcari I. a prevăzut și a urmărit rezultatul faptei sale, adică a

lovit cu intenție. De asemenea inculpatul a fost recunoscut responsabil de fapta

comisă, conform raportului de expertiză psihiatrico-legală staționară (f.d. 135-138).

2

Astfel, moartea victimei nu a survenit din cauze independente de inculpat și anume,

datorită acordării primului ajutor de către medici.

Totodată, instanța de apel a statuat că declarațiile inculpatului au fost verificate

în raport cu alte probe, care din conținutul lor probant combat declarațiile lui, de

aceia prima instanță just a pus la baza sentinței de condamnare anume aceste probe.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale, instanța de apel a

considerat că instanța de fond a respectat prevederile art. 61, 75 Cod penal, ținînd

cont de scopul pedepsei penale întru restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, de criteriile generale de

individualizare a pedepsei penale, atitudinea societății față de pedeapsa penală, ce

urmează a-i fi stabilită inculpatului pentru faptele săvîrșite, corect stabilindu-i

inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare.

avocatul, Vahnovan Anatolii, în numele inculpatului, prin care solicită casarea

acestora și pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunile inculpatului să fie

recalificate din art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, cu

aplicarea unei pedepse mai blînde, luînd în considerație toate circumstanțele cauzei.

În motivare recursului a invocat că:

- concluziile instanței de apel sînt neîntemeiate și contradictorii cu declarațiile

părții vătămate și raportul de expertiză medico-legală nr. 22-D din 22.01.2014;

- nu a fost dovedită intenția directă a inculpatului de săvîrșirea omorului,

deoarece s-a dovedit că inculpatul și partea vătămată sînt prieteni;

- concluziile instanței de apel precum că inculpatul a lăsat victima în sînge și a

plecat fără să-i acorde sau să cheme ajutor, acțiuni făcute conștient de către inculpat,

contravin declarațiilor inculpatului și martorilor, care au declarat că după săvîrșirea

faptei, Vacar I., era speriat și inconștient a părăsit locul infracțiunii;

- nu au fost luate în considerație circumstanțele atenuante și anume:

caracteristica pozitivă a inculpatului, faptul că este bolnav din copilărie, fiind invalid

de gradul II, a recunoscut vina, se căiește sincer, partea vătămată l-a iertat și a

declarat că nu are pretenții materiale și morale față de inculpat, după săvîrșirea

infracțiunii nu au fost depistate consecințe grave a stării sănătății la partea vătămată.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, deoarece

criticile formulate de recurent au constituit obiect de examinare la judecarea cauzei

în instanța de apel. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale, instanțele

de judecată au ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

3

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 al

aceluiași Cod.

Dispoziția art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și apel doar în prezența temeiurilor menționate de norma dată.

Colegiul penal atestă că, în recursul declarat, autorul, la temeiul de drept a

menționat art. 427 Cod de procedură penală, însă nu a specificat în baza cărui punct

din cele 16 prevăzute la alin. (1) al normei date își întemeiază recursul. Totodată, din

conținutul acestuia, rezultă că recurentul invocă dezacordul cu calificarea acțiunilor

inculpatului, considerînd că faptele ultimului conțin elementele infracțiunii

prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod penal, deoarece în opinia sa în prezenta speță nu

a fost dovedită intenția inculpatului de a săvîrși omorul părții vătămate. De

asemenea, autorul recursului consideră că pedeapsa inculpatului nu a fost

individualizată conform prevederilor legale. Luînd în considerație cele invocate,

Colegiul, întrevede semnalarea temeiurilor pentru recurs stipulate de art. 427 alin.

(1) pct. 10) și 12) Cod de procedură penală, ce prevăd că hotărîrile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale; precum și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Referitor la criticile enunțate și pretinsele erori de drept la care se referă

recurentul, Colegiul penal, verificînd materialele dosarului constată că, instanța de

apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod

de procedură penală, cuprinzînd temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la

respingerea apelului declarat de partea apărării, ca nefondat, cu menținerea

sentinței.

La fel, instanța de recurs reține că, în conformitate cu prevederile art. 414 Cod

de procedură penală, instanța de apel, judecînd apelul, a verificat legalitatea și

temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță și conform

materialelor din dosar, ajungînd la concluzia corectă privitor la legalitatea și

temeinicia sentinței contestate, la adoptarea căreia, instanța de fond, a apreciat just

probele administrate și corect a ajuns la concluzia expusă în pct. 4. al prezentei

decizii.

În continuare, referitor la aspectul legat de pretinsa eroare semnalată de

recurent și prevăzută de pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, adică

situația cînd faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, Colegiul penal notează

că, pentru o astfel de concluzie, trebuie să se țină cont de fapta săvîrșită și cum

aceasta a fost stabilită de către instanța de fond și apel, și dacă această faptă a fost

4

încadrată în norma penală corectă, iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă

penală, înseamnă că acesteia i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Revenind la textul recursului, Colegiul atestă că, argumentul esențial invocat de

apărător este lipsa intenției în acțiunile inculpatului de a săvîrși omorul, considerînd

că acțiunile acestuia urmează a fi încadrate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, adică

vătămarea intenționat gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este periculoasă

pentru viață. În opinia Colegiului penal, criticele recurentului referitor la încadrarea

juridică greșită a acțiunilor inculpatului în baza art. art. 27, 145 alin. (1) Cod penal cu

reîncadrarea faptelor comise de acesta, în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, nu sînt

incidente în cazul supus judecării. Mai mult ca atît, acestea au format obiect de

discuție atît în instanța de fond, cît și în cea de apel, care au făcut o analiză completă

și obiectivă a tuturor probelor administrate la caz, stabilind corect vinovăția

inculpatului la săvîrșirea infracțiunii imputate prin rechizitoriu.

Așadar, în prezenta speță, inculpatul a fost învinuit și condamnat pentru

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 27, 145 alin. (1) Cod penal și anume –

tentativa la omorul unei persoane.

Instanța de recurs reiterează că, potrivit doctrinei penale, intenția de a săvîrși

omorul se poate deduce din următoarele împrejurări de fapt: folosirea unor mijloace

apte de a produce moartea (ținînd seama de felul mijloacelor, dimensiunile

soliditatea, greutatea acestora); locul sau regiunea corporală unde s-au aplicat

loviturile ori asupra căreia s-a acționat; numărul, intensitatea și repetabilitatea

loviturilor ori a altor acte de violență exercitate asupra victimei; perseverența

făptuitorului în exercitarea violențelor; natura relațiilor dintre făptuitor și victimă

anterioare săvîrșirii faptei (normale, prietenești, de dușmănie); atitudinea

făptuitorului după săvîrșirea faptei (a încercat să dea un prim ajutor victimei sau a

lăsat-o în starea în care a adus-o); locul și timpul săvîrșirii infracțiunii;

particularitățile victimei (vîrsta, condiția fizică etc.); nivelul de instruire, experiența

de viață, cunoștințele profesionale, aptitudinile făptuitorului; alte împrejurări

preexistente, concomitente sau subsecvente. Aceste împrejurări nu au relevanță în

sine privite în mod individual sau invariabil, ci numai de la caz la caz și apreciate în

ansamblu.

Tentativa de omor este posibilă în prezența intenției directe, nu și a celei

indirecte. Astfel, dacă acțiunile violente au condus la vătămarea integrității corporale

sau a sănătății, iar decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voința

făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa de omor (în cazul intenției

directe) sau vătămarea intenționat gravă a integrității corporale sau a sănătății (în

cazul intenției indirecte).

Reieșind din lucrările dosarului, Colegiul penal constată că, inculpatul a folosit

la comiterea infracțiunii imputate ca obiect - toporul, cu care i-a aplicat victimei două

lovituri în regiunea capului, adică organ vital important, apreciate ca grave

periculoase pentru viață, fapt confirmat prin raportul de expertiză medico-legală nr.

22-D din 22 ianuarie 2014 (f.d. 66) și declarațiile martorului Prodan O. (f.d. 182-183).

5

Potrivit declarațiilor martorului Prodan O., după aplicarea loviturilor, inculpatul cu

forța a condus-o și a încuiat-o în casă, abandonînd victima, în sînge și în stare de

inconștiență, fără să-i acorde ajutor sau să cheme ajutor.

Colegiul relevă că, latura subiectivă a infracțiunii de omor intenționat mai este

caracterizată de motiv și scop. În special, omorul neagravat, prevăzut la alin. (1) art.

145 Cod penal, poate fi săvîrșit din următoarele motive: răzbunare, gelozie, ură,

invidie, vanitate, lașitate, compătimire, motive huliganice etc.

Prin urmare, instanța de recurs atestă din declarațiile părții vătămate,

martorilor Prodan O., Scofercea D., chiar și a inculpatului că acesta a săvîrșit fapta

imputată, din motiv că partea vătămată i-a ținut apărarea martorului Prodan O., care

era îndemnată de inculpat să meargă la el acasă. Deci, în cauza dată, deși partea

vătămată și inculpatul erau în relații de prietenie, în viziunea instanței de recurs,

ultimul a acționat din motive de răzbunare și gelozie. La baza răzbunării fiind

supărarea și nemulțumirea de faptele părții vătămate, care a ținut apărarea

martorului Prodan O., cu care inculpatul credea că este în relații afectuoase, iar

gelozia fiind reprezentată de neîncrederea pasionată în ce privește devotamentul

deplin al martorului Prodan O.

Faptul că, după săvîrșirea infracțiunii la partea vătămată nu au fost depistate

consecințe grave a sănătății, nu are relevanță asupra calificării faptei ca tentativă de

omor, dacă intenția inculpatului a fost de a lipsi victima de viață.

Astfel, analizînd în ansamblu toate împrejurările săvîrșirii infracțiunii, Colegiul

consideră că instanțele ierarhic inferioare just au conchis că inculpatul, Vacar I., a

acționat cu intenție directă pentru a săvîrși infracțiunea de omor, însă moartea

victimei nu a survenit din cauze independente de inculpat, datorită acordării

primului ajutor de către medici.

Cu referire la alegațiile recurentului precum că concluziile instanței de fond și

apel vin în contradicție cu declarațiile părții vătămate, Colegiul le consideră

neîntemeiate, deoarece nu doar declarațiile ultimului au fost puse la baza concluziei

despre acționarea cu intenție a inculpatului la săvîrșirea infracțiunii imputate, ci în

coraport cu alte probe administrate, la caz. Cu atît mai mult că, declarațiile părții

vătămate nu redau deplin desfășurarea evenimentelor, fiindcă și-a pierdut

cunoștința după aplicarea loviturii, revenindu-și abia la venirea ambulanței.

Argumentul că, potrivit expertizei medico-legale nr. 22-D din 22 ianuarie 2014,

la victimă a fost depistată doar o singură plagă, ceea ce denotă că inculpatul a aplicat

o singură lovitură, în viziunea instanței de recurs, este doar o interpretare a părții

apărării, care a neglijat în continuare mențiunea din concluzia expertizei enunțate și

anume faptul prezenței fracturii multiple de compresie a oaselor temporal și parietal.

De fapt, această concluzie medicală nu indică la aplicarea doar a unei singure

lovituri.

Privitor la argumentul apărării precum că concluziile instanțelor de judecată

referitor la faptul că inculpatul nu a acordat ajutor victimei, contravin declarațiilor

inculpatului și martorilor, Colegiul, îl consideră nefondat și este combătut prin

6

declarațiile martorului Prodan O., care a fost unicul martor, de fapt, la cele petrecute,

fiindcă martorul Scofercea D., a declarat că nu a văzut exact cum totul s-a întâmplat,

deoarece se afla după sobă și era în stare de ebrietate.

De asemenea, Colegiul penal, consideră neincident în speța dată temeiul pentru

recurs semnalat de apărător și prevăzut de pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, întrucât pedeapsa stabilită inculpatului pentru fapta săvîrșită a

fost individualizată în corespundere cu art. 75 Cod penal.

Sub acest aspect, instanța de recurs menționează că, sancțiunea infracțiunii

pentru care a fost condamnat inculpatul, în baza art. 27, 145 alin. (1) Cod penal,

prevede pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 ani și se clasifică potrivit art. 16 alin.

(5) Cod penal, ca infracțiune deosebit de gravă.

Conform alin. (3) art. 81 Cod penal, mărimea pedepsei pentru tentativă de

infracțiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăși trei pătrimi din maximul celei

mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a

prezentului cod pentru infracțiunea consumată.

Deci, instanțele de judecată, în cazul condamnării pentru infracțiunea săvîrșită

urmau să-i aplice inculpatului pedeapsă cu închisoare, în limitele de la 10 ani la 11

ani și 3 luni. Alte pedepse alternative, sancțiunea normei imputate inculpatului nu

prevede, fiindcă pericolul social deosebit pe care îl reprezintă infracțiunile contra

vieții persoanei în general atinge gradul cel mai ridicat în cazul infracțiunii de omor

intenționat, prevăzute la art. 145 Cod penal. Cu atît mai mult, într-o societate

pătrunsă de spiritul umanitar, în care persoana este considerată valoarea cea mai de

preț, ceea ce explică severa sancționare prevăzută pentru această infracțiune în

dispoziția legii penale.

Totodată, lecturînd hotărîrea primei instanțe, menținută și de instanța de apel,

Colegiul atestă că, a fost luat în considerație faptul recunoașterii parțiale a vinei,

căința sinceră a inculpatului pentru fapta săvîrșită, persoana inculpatului, care se

caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnat, precum și faptul că și-a cerut

iertare de la partea vătămată. Astfel, instanța de recurs consideră justă hotărîrea

instanței de fond de a stabili minimul pedepsei prevăzute de sancțiunea art. 145 alin.

(1) Cod penal și anume 10 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

Din considerentele enunțate, Colegiul penal, statuează că pedeapsa

individualizată de prima instanță, menținută și cea de apel, răspunde atît

principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal,

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și a altor persoane.

Avînd în vedere cele expuse, Colegiul conchide că, la judecarea cauzei în ordine

de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419

Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar declarat de către avocatul,

Vahnovan Anatolii, în numele inculpatului, urmează a fi declarat ca inadmisibil,

deoarece este vădit neîntemeiat.

7

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul, Vahnovan

Anatolii, în numele inculpatului, împotriva sentinței Judecătoriei Ocnița din 04 iulie

2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 01 octombrie 2014, în

cauza penală în privința lui Vacar Ion Vasile, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 14 ianuarie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

8