1ra-1093/2014 — art. 191 alin. 2 lit. c CP

1ra-1093/2014 — art. 191 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1093/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

15 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Elena Covalenco, Liliana Catan, Iurie Diaconu, Ion Guzun,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Formusatii Andrei, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 27 martie 2014, în cauza penală în

privința lui

Jacot Viorel Ion, născut la 14 februarie 1976, originar și

domiciliat r-l Edineț, s. Bădragii Noi.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

fost condamnat în baza art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, la amendă în mărime de 500

unități convenționale, ce constituie 10 000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita

activitatea de păstorit pe termen de 1 an.

Acțiunea civilă înaintată de părțile vătămate Botnari A., Cebanu L., Martea I.,

Sofroni D., Strugaru C., Balan V. și Bodiu A. a fost admisă în principiu și lăsată

pentru soluționare în procedura civilă.

lunii mai pînă la sfîrșitul lunii octombrie a anului 2012, activând în calitate de cioban

principal la stâna din extravilanul s. Badragii Noi, r-l Edineț, cu scopul însușirii

ilegale a bunurilor altei persoane, având înțelegere prealabilă cu Botnari Alexandru,

de a se răsplăti pentru păscutul a 7 oi, cu brînză și urdă, prin delapidare a însușit 80

kg de brînză la prețul unui kilogram de 50 lei, în sumă de 4 000 lei și 20 kg de urdă,

la prețul unui kilogram de 25 lei, în sumă de 500 lei, cauzându-i astfel prejudiciu

material considerabil în sumă totală de 4 500 lei.

Tot el, continuîndu-și acțiunile sale criminale în aceleași circumstanțe, cu

scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, având înțelegere verbală cu

Cebanu Ludmila, de a se răsplăti pentru păscutul a 25 oi, cu brînză și urdă, prin

delapidare a însușit 272 kg de brînză, la prețul unui kilogram de 50 lei, în sumă de 13

1

600 lei și 80 kg de urdă, la prețul unui kilogram de 25 lei, în sumă de 2 000 lei,

cauzându-i prejudiciu material considerabil în sumă totală de 15 600 lei.

Jacot V., cu scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoanei, având înțelegere

verbală cu Martea Ion, de a se răsplăti pentru păscutul a 7 oi, cu brînză și urdă, prin

delapidare a însușit 100 kg de brînză, la prețul unui kilogram de 50 lei, în sumă de

5000 lei și 30 kg de urdă, la prețul unui kilogram de 25 lei, în sumă de 750 lei,

cauzîndu-i astfel prejudiciu material considerabil în sumă totală de 7 650 lei.

În aceleași circumstanțe, Jacot V., cu scopul însușirii ilegale a bunurilor altei

persoane, având înțelegere verbală cu Sofroni Dina, de a se răsplăti pentru păscutul

a 4 capre, cu brînză și urdă, prin delapidare a însușit 60 kg de brînză, la prețul unui

kilogram de 50 lei, în sumă de 3 000 lei, cauzîndu-i astfel prejudiciu material

considerabil în sumă totală de 3 000 lei.

La fel, cu scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, Jacot V., având

înțelegere verbală cu Strugaru Chiril, de a se răsplăti pentru păscutul a 27 oi, cu

brînză și urdă, prin delapidare a însușit 300 kg de brânză, la prețul unui kilogram de

50 lei, în sumă de 15 000 lei și 60 kg de urdă, la prețul unui kilogram de 25 lei, în

sumă de 1 500 lei, cauzându-i astfel prejudiciu material considerabil, în sumă totală

de 16 500 lei.

De asemenea, Jacot V., în aceleași circumstanțe, cu scopul însușirii ilegale a

bunurilor altei persoane, având înțelegere verbală cu Bălan Vasile, de a se răsplăti

pentru păscutul a 7 oi și 2 capre cu brînză și urdă, prin delapidare a însușit 89,5 kg

de brînză, la prețul unui kilogram de 50 lei, în sumă de 4 475 lei și 20 kg de urdă, la

prețul unui kilogram de 25 lei, în sumă de 500 lei, cauzându-i astfel prejudiciu

material considerabil în sumă totală de 4 975 lei.

Tot el, în aceleași circumstanțe, cu scopul însușirii ilegale a bunurilor altei

persoane, având înțelegere verbală cu Bodiu Aurica, de a se răsplăti pentru păscutul

a 2 capre cu brînză și urdă, prin delapidare a însușit 30 kg de brînză, la prețul unui

kilogram de 50 lei, în sumă de 1 500 lei și 4 kg de urdă, la prețul unui kilogram de 25

lei, în sumă de 100 lei, cauzându-i astfel prejudiciu material considerabil în sumă

totală de 1 600 lei.

Astfel, în perioada de timp, de la începutul lunii mai pînă la sfîrșitul lunii

octombrie a anului 2012, prin acțiunile sale criminale, Jacot V., a însușit de la părțile

vătămate bunuri materiale în sumă totală de 53 825 lei.

Acțiunile lui Jacot V., de către instanța de judecată au fost încadrate în baza art.

191 alin. (2) lit. c) Cod penal, delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor

altei persoane încredințate în administrarea vinovatului, săvîrșite cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

numele inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu

achitarea inculpatului.

În motivarea apelului a invocat că latura obiectivă a delapidării se realizează

prin însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea

2

vinovatului. În cazul dat inculpatul nu a însușit bunul încredințat. Toate oile au fost

restituite, doar posibilele venituri nu au fost restituite, ce nu se cunoșteau cu

certitudine care vor fi. Totuși inculpatul și-a asumat responsabilitatea și s-a achitat

cu cetățenii sub formă de brînză, adică veniturile de la oile, care au fost încredințate.

Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul, că poate fi săvârșită numai

de un funcționar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din

avutul proprietarului. Cu referire la Hotărârea Plenului CSJ invocă, că delapidare a

averii străine trebuie calificate acțiunile persoanelor, care conform funcțiilor lor de

răspundere, raporturilor contractuale sau însărcinărilor speciale a proprietarului,

înfăptuiesc în privința bunurilor încredințate împuternicirile de dispunere,

administrare, transportare sau păstrare. De obicei cu aceste persoane proprietarul

încheie contracte de răspundere materială deplină pentru averea încredințată. În

cazul de față, părțile nu au încheiat astfel de contract. Doar bunul simț al

inculpatului a făcut să ajungă în situația de risc, fiind prezentă o dezamăgire ale

părților între venitul posibil și venitul faptic, dar nici într-un caz, nu însușirea

bunului de către inculpat, vara fiind una secetoasă, ce a dezamăgit așteptările. Însăși

părțile vătămate au menționat, că nu este vina inculpatului, că anul a fost secetos, ci

nu a fost un administrator competent pentru a regla problemele cu angajații, care

deseori serveau băuturi alcoolice. Consideră, că nu a fost dovedită nici prezența

laturii subiective, ce se caracterizează prin intenție directă și prin scop de profit. Din

cei 60 de oameni, care au adus oile la stână, doar 6 nu au fost despăgubiți integral.

Menționează, că pentru a se ajunge la concluzia de condamnare a inculpatului, este

necesar să fie confirmată învinuirea de ansamblul probelor administrate, fapt ce nu

este caracteristic acestei cauze.

admis apelul declarat, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care, Jacot V., a fost achitat de sub învinuirea în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal, din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

probele prezentate de acuzare și administrate de instanțele de judecată că nu a fost

demonstrată prezența laturii obiective a infracțiunii imputate inculpatului.

În acest context instanța de apel a reținut că, din învinuirea formulată rezultă,

că Jacot V. lucra ca cioban principal la stâna din extravilanul s. Badragii Noi, r-ul

Edineț și părțile vătămate pe cauză au predat oi și capre la păscut, iar ultimul urma

să le dea brînză și urdă. Din materialele cauzei rezultă, că de fapt s-a creat o datorie a

lui Jacot V. față de aceste 7 părți vătămate, ce au predat oile, dar nu că a avut loc o

delapidare a avutului încredințat, însă nici o persoană nu s-a plâns, că a fost sustrasă

vre-o oaie sau capră, care au fost date pentru păscut lui Jacot V. Faptul, că el nu a

îndeplinit obligația de predare a brînzei și a urdei, după cum a fost înțelegerea cu

proprietarii animalelor, aduse la păscut, nu se încadrează în componența laturii

obiective a infracțiunii de delapidare a averii străine, ci ține de un raport civil între

3

părți, care și urmează a fi soluționat în procedura civilă. În suportul acestei concluzii

este și faptul, că între părți a fost numai o înțelegere verbală, nefiind sprijinită prin

probe referitor la condițiile de predare a animalelor pentru păscut și obligația lui

Jacot V. ca cioban, în raport cu proprietarii oilor și caprelor, ce au fost primite pentru

a le paște.

De asemenea a fost menționat, că potrivit actului de învinuire lui Jacot V. i se

incriminează însușirea bunurilor materiale în sumă totală de 53 825 lei, acuzarea atât

pe parcursul urmăririi penale, cât și în ședințele de judecată, n-a prezentat anumite

probe scrise, ce ar demonstra cantitatea de brînză și urdă, ce urma a fi transmisă de

către Jacot V. fiecărei părți vătămate, din care ar rezulta prejudiciul indicat în sumă

de 53 8251ei. Prin urmare n-a fost concretizat și fondat mărimea prejudiciului,

pretins ca fiind cauzat părților vătămate.

Instanța de apel a notat că de către partea acuzării au fost prezentate ca mijloace

de probe scrise patenta de întreprinzător, potrivit căreia genul de activitate a titularului

patentei Jacot Ivan Gheorghi este păstoritul, contractul de arendă a terenului agricol din

23.03.2012, potrivit căruia Jacot V. a luat în arendă un teren agricol, însă aceste

înscrisuri nicidecum nu dețin careva informație, din care s-ar deduce faptul

delapidării averii străine. Cât privește certificatul, eliberat de către piața orășenească

Edineț din 27.06.2013, acest înscris conține numai informația privitor la costul unui

kilogram de brînză, ce este în sumă de 45-50 lei și de urdă, în sumă de 20-25 lei

pentru vara anului 2012, însă de către acuzare nu a fost prezentate probe, ce ar arăta

câte capete de animale au fost transmise de către fiecare din cele 7 părți vătămate pe

cauză și cum a fost stabilită cantitatea de brînză și urdă, ce urma a fi dată fiecăreia

din părțile vătămate.

Totodată, instanța de apel, a considerat că pe cauză nu a fost dovedită nici

prezența laturii subiective, ce se realizează numai prin intenție directă. Atît la

urmărirea penală cât și în ședințele de judecată inculpatul a susținut, că nu s-a

achitat cu părțile vătămate cu brînză și urdă din motiv, că a fost un an nefavorabil,

secetos și a fost în imposibilitatea de a îndeplini înțelegerea avută cu oamenii

privitor la cantitatea de brînză și urdă, ce trebuia să o dea, fapt confirmat în ședința

de judecată de martorul Pirojoc V., iar partea acuzării n-a prezentat probe contrarii,

prin ce s-ar combate cele susținute de către inculpat. Lipsa laturii subiective în

acțiunile inculpatului este și faptul, că ultimul nici odată n-a negat, că este dator la

oameni și că intenționează să se achite pentru datoria ce o are față de ei.

În circumstanțele date, instanța de apel a conchis de a-l achita pe Jacot V.,

deoarece de către organul de urmărire penală nu a fost demonstrată prezența laturii

obiective și subiective în acțiunile inculpatului, iar fapta acestuia nu întrunește

elementele infracțiunii.

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală prin care solicită casarea acesteia, cu

remiterea cauzei spre o nouă rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului

său invocă, că:

4

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii și instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței;

- consideră că instanța de apel a făcut aprecieri a probelor care nu se acordă la

valoarea acestora, a reținut inutilitatea unor probe, care întrunesc toate calitățile unei

probe ce poate fi pusă la baza unei sentințe de condamnare, a făcut concluzii care nu

se racordă la ansamblul probatoriu acumulat pe cauză;

- instanța de apel ilegal a adoptat o decizie de achitare, dînd prioritate în

exclusivitate depozițiilor inculpatului, care a negat vinovăția, însă a recunoscut pe

deplin datoria față de părțile vătămate, care a și achitat-o integral după pronunțarea

sentinței. Totodată, instanța de apel nu a apreciat nici într-un fel declarațiile părților

vătămate și fără a analiza din care cauză au fost excluse și restul probelor prezentate,

iar partea apărării nu a prezentat nici o probă pertinentă și concludentă, limitîndu-se

doar la critica generală a probelor acuzării;

- instanța de apel urma să soluționeze dacă infracțiunea a fost corect calificată

conform art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, însă acțiunile inculpatului puteau fi

recalificate de instanța de apel chiar în baza art. 196 alin. (1) Cod penal, cu

elementele constitutive ale căreia sunt prezente mai multe semne de tangență;

- consideră că probele prezentate de acuzare cu certitudine dovedesc vinovăția

inculpatului în săvîrșirea infracțiunii imputate, care sunt veridice, utile, concludente

și coroborează reciproc și care ilegal au fost respinse de către instanță, fără a

argumenta motivarea, astfel nu a clarificat obiectiv circumstanțele cauzei.

lărgit al Curții Supreme de Justiție concluzionează că acesta urmează a fi respins, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța de recurs este în drept să-l respingă ca inadmisibil, cu menținerea

hotărîrii atacate.

Reieșind din textul recursului procurorul, contestă hotărîrea instanței de apel

invocînd temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, menționînd că hotărîrea instanței de apel nu cuprinde o motivare

corespunzătoare, fără a oferi răspuns asupra tuturor motivelor invocate în apel și a

examinat unilateral probele, bazîndu-se pe versiunea apărării și ignorînd aprecierea

probelor prezentate de acuzare.

Însă, în raport cu textul hotărîrii atacate, în opinia Colegiului aceste temeiuri

invocate de procuror în recursul său, nu persistă în cauză, întrucît din decizia

instanței de apel reiese că aceasta a analizat obiectiv probele administrate și a dat

răspuns la toate motivele expuse în apel.

Instanța de apel, în corespundere cu art. 414 Cod de procedură penală, judecînd

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe

5

noi prezentate instanței de apel, poate da o nouă apreciere probelor și instanța de

apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Prin urmare, potrivit cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de

fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care

prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-

a săvîrșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis,

dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

Colegiul penal, consideră că instanța de apel just a stabilit starea de fapt și de

drept, apreciind fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei și toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor, adoptînd în așa mod o hotărîre legală și întemeiată, ținînd cont de

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, just ajungînd la concluzia că

infracțiunea imputată inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Procurorul critică soluția instanței de apel, deoarece instanța a pus la baza

hotărîrii de achitare a inculpatului, declarațiile ultimului, care sînt declarative și

urmăresc scopul de eschivare de la răspundere penală, în viziunea sa, neluînd în

considerație probele prezentate de partea acuzării, care dovedesc vinovăția lui Jacot

V. în comiterea infracțiunii imputate.

La această alegație, Colegiul menționează că în conformitate cu art. 93 alin. (2)

Cod de procedură penală, declarațiile inculpatului, părților vătămate și a martorilor

se consideră probe egale, legea nu stipulează că declarațiile părților vătămate și alte

probe prezentate de partea acuzării sînt cu valoare mai mare față de cele ale apărării,

iar instanța de judecată respectînd egalitatea părților în proces, este obligată să

asigure cercetarea tuturor circumstanțelor cauzei și probelor prezentate de către

părți, în egală măsură, ca ulterior să le dea acestora o apreciere obiectivă și sub toate

aspectele.

Analizînd prevederile legale menționate, Colegiul conchide că instanța de apel

a respectat această obligație și a apreciat în mod obiectiv atît declarațiile inculpatului

și martorului Pirojoc V., cît și declarațiile părților vătămate Botnari A., Martea I.,

Strugaru Ch., Balan V., Ceban L., Sofroni D., Bodiu A. audiate în cadrul ședinței de

judecată în instanța de fond și date citirii în instanța de apel, în cumul cu alte probe

înscrisuri recercetate în cadrul ședințelor instanței de apel, care nu au confirmat

faptele incriminate inculpatului. După cum rezultă din textul deciziei, instanța de

apel a descris conținutul acestor probe în modul în care dînșii au expus

circumstanțele cauzei și informațiile cunoscute, prin urmare apreciindu-le obiectiv și

corect, constatînd că probele prezentate de către acuzare nu pot sta la baza

condamnării lui Jacot V.

Instanța de recurs menționează că, instanța de apel în motivarea soluției

adoptate just a menționat că faptele de care a fost învinuit inculpatul sînt bazate

numai pe presupuneri, din care rezultă dubii rezonabile privind vinovăția lui, ceea

ce potrivit art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, se interpretează în favoarea

inculpatului.

6

În acest context, Colegiul penal, argumentele procurorului, precum că partea

apărării nu a prezentat probe pertinente și concludente, limitîndu-se doar la critica

generală a probelor acuzării le consideră neîntemeiate, fiindcă alin. (2) al art. 8 Cod

de procedură penală, stipulează că nimeni nu este obligat să-și dovedească nevinovăția sa.

Astfel, prezentarea probelor ce ar dovedi vinovăția inculpatului în săvîrșirea faptei

imputate este prerogativa părții acuzării, iar apărarea este doar în drept să prezinte

careva probe ce ar dovedi nevinovăția inculpatului și la fel este în drept de a se

limita doar la critica probelor acuzării.

Totodată, instanța de recurs apreciază ca vădit neîntemeiate argumentele

recurentului referitor la adoptarea unei decizii ilegale de către instanța de apel în

privința lui Jacot V., și consideră că Curtea de Apel Bălți a ajuns la concluzia corectă

că probele cercetate dovedesc nevinovăția inculpatului.

Din conținutul deciziei rezultă că, instanța de apel și-a motivat soluția adoptată

în sensul oferirii răspunsurilor la motivele apelului declarat de apărătorul

inculpatului, care în caz contrar, ar fi contestat-o cu recurs ordinar. Din

considerentul menționat, Colegiul, nu poate reține argumentul procurorului, precum

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor indicate în apel,

apreciindu-l ca alogic, deoarece această alegație o poate susține autorul apelului, în

cazul dat fiind apărătorul inculpatului, care prin neatacarea deciziei instanței de apel

se prezumă a fi de acord cu aceasta, fiindu-i oferite răspunsuri la argumentele

abordate.

Cu referire la cele invocate de recurent precum că, instanța de apel la judecarea

apelului declarat nu și-a motivat soluția corespunzător, Colegiul penal menționează

că motivarea hotărîrii este un proces de analiză și sinteză a actelor și lucrărilor

dosarului, care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor elementelor de

amănunt, atît timp cît sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere

probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărîrii

penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în speța dată. Investită cu o situație de fapt,

instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de

fapt reținută și a concluzionat corect că aceasta nu se circumscrie elementelor

infracțiunii de care a fost învinuit Jacot V. și anume delapidare a averii străine.

În continuare, referitor la argumentele recurentului, că în acțiunile inculpatului

există componența de infracțiune prevăzută de art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal,

Colegiul statuează că instanța de apel a decis achitarea inculpatului de săvîrșirea

infracțiunii sus menționate, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele

infracțiunii nominalizate.

Conform art. 191 Cod penal, delapidarea averii străine constă în însușirea

ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului.

Potrivit doctrinei juridice obiectul material al faptei incriminate la art. 191 Cod

penal îl constituie bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca

omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine

pentru făptuitor. În afară de aceste calități, există o calitate specială care este

7

caracteristică numai pentru obiectul material al delapidării averii străine - bunuri

încredințate de către o altă persoană în administrarea făptuitorului.

Așadar din materialele cauzei și declarațiilor părților vătămate, rezultă că

inculpatului ca cioban principal, i-au fost transmise oi și capre pentru a le păstori,

astfel în administrarea lui Jacot V., se constată că i-au fost încredințate aceste animale

ce reprezintă bunuri în cauza dată, însă părțile vătămate au declarat în ședințele de

judecată că au pretenții materiale pentru neachitarea cu brînză și urdă ce a rezultat

de la oile și caprele încredințate pentru păstorit. Nici o parte vătămată nu s-a plîns că

a fost delapidat de oile sau caprele încredințate inculpatului, toate fiind restituite de

către acesta la sfîrșitul sezonului de păstorit, cu excepția celor ce s-au îmbolnăvit și

despre care au fost anunțați proprietarii acestora, ceea ce denotă că inculpatul nu a

atentat la bunurile încredințate lui pentru administrare.

Prin urmare, este corectă constatarea instanței de apel că lipsește și latura

obiectivă a infracțiunii analizate și anume acțiunea de însușire ilegală, dat fiind

faptul că oile și caprele transmise inculpatului pentru păstorit au fost restituite

părților vătămate, iar faptul că au pretenții materiale la produsele ce au rezultat de la

animalele lor, nu se încadrează în latura obiectivă a infracțiunii de delapidare a

averii străine, dar ține de niște relații civile între părți ce au avut în urma

înțelegerilor verbale, fără a fi confirmate prin careva înscrisuri și urmează a fi

soluționate în procedura civilă. Ba mai mult, inculpatul nu a refuzat de a-și respecta

obligațiile asumate de a se achita pentru produsele lactate ce au rezultat de la

animalele transmise pentru păstorit. Obligații, care nu și le-a onorat din cauza

condițiilor climaterice nefaste, însă pe parcursul examinării cauzei inculpatul a

restituit datoriile acumulate, ceea ce indică și la neprezența laturii subiective a

infracțiunii prevăzute de art. 191 Cod penal, care se exprimă în primul rînd, de

vinovăție sub formă de intenție directă, ceea ce nu s-a confirmat în cauza dată.

Astfel, Colegiul penal consideră că instanța de apel corect a reținut că în

acțiunile lui Jacot nu se conțin elementele respective a infracțiunii, avînd în vedere,

totodată, că onorarea obligațiilor referitor la bunurile și anume produsele lactate ce

au fost produse de animalele transmise inculpatului pentru păstorit, țin de

competența domeniului civil, nu și de cel penal.

Privitor la argumentul recurentului precum că instanța de apel în cazul

dezacordului cu calificarea faptei imputate inculpatului, o putea recalifica în baza

art. 196 alin. (1) Cod penal, elemente ale cărei sunt prezente mai multe semne de

tangență, instanța de recurs le consideră nefondate, deoarece o astfel de abordare nu

a fost obiectul discuției în cadrul instanței de apel și nici nu a fost invocată măcar de

către procuror, ce în conformitate cu art. 53 alin. (1) pct. 4), 8) Cod de procedură

penală, intră în atribuțiile sale, potrivit cărora acesta modifică încadrarea juridică a

infracțiunii săvîrșite de inculpat dacă cercetările judiciare confirmă că inculpatul a săvîrșit

această infracțiune, precum și își expune părerea în dezbaterile judiciare asupra faptei

infracționale săvîrșite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale. Însă, reieșind din

procesul verbal al ședinței de judecată în instanța de apel, procurorul nu a pus în

discuție și nu a atenționat instanța la recalificarea acțiunilor inculpatului în baza art.

8

196 alin. (1) Cod penal, dar a și-a susținut poziția sa de a menține condamnarea

acestuia în baza art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Elocvente la capitolul dat, în opinia Colegiului sînt și dispozițiile art. 24 alin. (2)

Cod de procedură penală, care stipulează că instanța de judecată nu este organ de

urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau apărării și nu exprimă alte

interese decît interesul legii.

Conform legislației în vigoare, vinovăția persoanei în săvîrșirea faptei se

consideră dovedită numai în cazul cînd instanța de judecată, călăuzindu-se de

principiul prezumției nevinovăției, cercetînd nemijlocit toate probele prezentate, iar

îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului și în

urma unei proceduri legale, a dat răspuns la toate chestiunile prevăzute de Cod de

procedură penală.

Rezumînd cele expuse mai sus, Colegiul penal lărgit conchide că temeiurile

invocate de către procuror în recurs sunt neîntemeiate, fapt ce determină concluzia

de respingere a recursului ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii contestate.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Formusatii Andrei, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 27 martie 2014, în cauza penală în

privința lui Jacot Viorel Ion, cu menținerea hotărîrii atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 iulie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Liliana Catan

Iurie Diaconu

Ion Guzun

9