1cs-209/14 — art. 313 CC
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CC
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-209/14 — art. 313 CC (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr. 1cs-209/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 30 decembrie 2014 mun.
Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: președinte –Ursache Petru, judecători –Timofti Vladimir și Nicolaev Ghenadie, examinînd cererea privind strămutarea judecării cauzei contravenționale înaintate de către contravenienții Medinschi Vasile și Cebotari Ivan, învinuiți de săvîrșirea contravenției prevăzute de art. 313 Cod contravențional, termenul de examinare a strămutării: 29 decembrie 2014 – 30 decembrie 2014. C O N S T A T Ă : 1. La data de 29 decembrie 2014, în baza art. 46 Cod de procedură penală, contravenienții Medinschi Vasile și Cebotari Ivan au înaintat o cerere, prin care au solicitat strămutarea examinării cauzei contravenționale de învinuire în privința acestora în săvîrșirea contravenției prevăzute de art. 313 Cod contravențional, de la Judecătoria Rezina la o altă instanță de judecată egală în grad, deoarece în cauza dată, prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 02 iulie 2014 ei au fost recunoscuți vinoveți de comiterea contravenției prevăzute de art. 313 Cod contravențional, dar prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 septembrie 2014 a fost casată hotărîrea Judecătoriei Rezina din 02 iulie 2014 în privința lor, cu dispunerea rejudecării cauzei tot în Judecătoria Rezina, în alt complet de judecată, ei consideră că în legătură cu faptul că inițial cauza a fost judecată ilegal, e necesar de strămutat cauza.
2. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Colegiul penal menționează că, motivele invocate de autori în cerere, nu pot servi ca temei de strămutare a cauzei contravenționale date, întrucît în cerere nu sunt indicate motive relevante ce confirmă faptul că strămutarea cauzei date la o altă instanță de judecată egală în grad cu Judecătoria Rezina ar duce la examinarea obiectivă, rapidă și completă a ei.
La fel, în conținutul cererii de strămutare, contravenienții invocă o posibilă examinare ilegală a cauzei în Judecătoria Rezina, necunoscînd nici judecătorul care va examina cauza contravențională în privința acestora, însă, Colegiul penal menționează că în cazul cînd există circumstanțele prevăzute de art. 33 Cod de procedură penală, judecătorul poate fi recuzat de către părțile la proces și nu strămutată cauza. Prin urmare, Colegiul penal, reieșind din circumstanțele stabilite, ajunge la concluzia că cererea de strămutare urmează a fi respinsă, ca fiind vădit neîntemeiată.
3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art.46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Respinge cererea privind strămutarea judecării cauzei contravenționale înaintate de către contravenienții Medinschi Vasile și Cebotari Ivan, învinuiți de săvîrșirea contravenției prevăzute de art. 313 Cod contravențional, ca fiind vădit neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 30 decembrie 2014. Președinte Ursache Petru Judecători Timofti Vladimir Nicolaev Ghenadie
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.