1re-231/2014 — art.264-1 alin.1 CP

Dosarul nr.1re-231/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 decembrie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Elena Covalenco,

Judecători – Liliana Catan, Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat împotriva

sentinței Judecătorie Rezina din 07 martie 2014 și deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 26 iunie 2014 de inculpatul

Zaharov Alexandru Serghei, născut la 16

decembrie 1973, originar și domiciliat în

or.Rezina, str.Pirogov 1, ap.29.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art.2641 alin.(1) Cod penal la amendă în mărime de 300 unități

convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen

de 3 ani.

procedură penală, a constatat că Zaharov Alexandru, la 05 ianuarie 2014, ora 02.40,

fiind în stare de ebrietate, deținînd permisul de conducere pe categoria „B”, conducea

automobilul de model „Toyota Rav 4”, cu n/î RZ AG 845, prin or.Rezina, unde în

apropierea postului vamal “Rezina pod”, a fost stopat de către inspectorul plutonului

nr.6 Rezina-Șoldănești a INP, Vîhristiuc Ghenadie, pentru mers neadecvat care, în

timpul descuției, a simțit de la Zaharov Alexandru miros de alcool și, fiind suspus

testării alcooloscopice prin intermediul alcotestului “Drager”, s-a constatat că gradul

de alcool în aerul expirat era de 0,63 mg/l, ce în conformitate cu art.13412 alin.(3)

Cod penal, corespunde stării de ebrietate cu grad avansat.

acesteia în partea stabilirii pedepsei complementare, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărîri, în partea dată, cu înlăturarea pedepsei complementare, invocînd că

instanța la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de prevederile art.75, 79 Cod penal, nu a

luat în considerație cumulul de circumstanțe excepționale prezente în cauză, care

urmau a fi reținute de prima instanță în seama lui, și anume de comportamentul lui pînă

și după consumarea infracțiunii, că și-a recunoscut vina, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii și a solicitat instanței examinarea cauzei în baza probelor

acumulate la faza de urmărire penală; instanța aplicîndu-i pedeapsa complementară, nu

a reținut că infracțiunea comisă de el este una ușoară, iar folosirea mijlocului de

1

transport este necesară pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu, și sancțiunea

dată este una cu mult mai dură decît pedeapsa principală, circumstanță ce se va

răsfrînge și asupra membrilor familiei sale, avînd la întreținere un copil minor și altul

student. Astfel, recurentul consideră că la stabilirea pedepsei, prima instanță nu a dat

deplină eficiență principiilor individualizării pedepsei penale, prescrise de art.61, 75

Cod penal.

fost respins recursul inculpatului A.Zaharov, ca nefondat.

Instanța de recurs a constatat că, prima instanță, acordînd deplină eficiență

prevederilor art.7, 61, 75 și 78 Cod penal, motivat și întemeiat a stabilit categoria și

măsura de pedeapsă inculpatului, care a fost aplicată în limitele legii, iar reținînd

circumstanțele cauzei, persoana acestuia și gravitatea infracțiunii săvîrșite, corect a

concluzionat că atingerea scopului pedepsei penale se va asigura prin aplicarea

amenzii, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, care în cazul dat

este una obligatorie.

La fel, instanța de recurs a respins argumentul recurentului, precum că prima

instanță nu a ținut cont de circumstanțele atenuante prezente în cauză, ce i-ar fi permis

înlăturarea pedepsei complementare, deoarece instanța a reținut datele privind

persoana inculpatului și circumstanțele care influențează asupra pedepsei, la care s-a

ținut cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite și persoana acestuia, iar documentele

prezentate de inculpat, nu influențează soluția privind privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport.

care, fără a invoca vreun temei prevăzut de art.453 Cod de procedură penală, solicită

casarea acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care, în

temeiul art.55 Cod penal, să fie încetat procesul penal în privința sa, cu tragerea la

răspundere contravențională, pe motiv că instanțele nu și-au motivat soluția de ce în

privința lui nu pot fi aplicate dispozițiile normei date, în rest, invocînd aceleași motive

ca și în recurs, descrise la pct.3 al prezentei decizii.

materialele dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă

în referință, care a solicitat declararea recursului inadmisibil, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art.453 alin.(1) Cod de procedură penală,

hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de

drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente a afectat hotărîrea atacată.

După cum rezultă din textul recursului, recurentul, fără a indica vreun viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente care a afectat hotărîrea atacată, ca temei

al recursului în anulare invocă dezacordul său cu pedeapsa stabilită de instanțele de

fond, solicitînd casarea acestora și încetarea procesului penal în temeiul art.55 Cod

penal, liberîndu-l de pedeapsa penală, pe motiv că instanța de recurs nu și-a motivat

soluția de ce în privința sa nu pot fi aplicate dispozițiile normei date.

Analizînd argumentele date la situația în cauză, Colegiul conchide că temeiul

invocat de recurent în prezenta cauză nu constituie acel viciu fundamental, care ar

afecta hotărîrile atacate, negăsindu-și confirmare, deoarece atît prima instanță, cît și

2

instanța de recurs au analizat obiectiv probele administrate și și-au motivat soluțiile în

sensul oferirii răspunsurilor la toate temeiurile recursului, astfel că hotărîrile

judecătorești cuprind motivele pe care se întemeiază soluția.

La fel, din textul recursului rezultă că, unul din principalele argumente pe care

le invocă recurentul este faptul că, în privința sa neîntemeiat a fost dispusă aplicarea

pedepsei complementare - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport,

indicînd că instanțele nu au luat în considerație circumstanțele cauzei, că posibilitatea

de a conduce un mijloc de transport este strîns legată de activitatea lui de serviciu,

într-un fel fiind o sursă de existență a familiei sale.

Colegiul penal menționează că la stabilirea pedepsei lui A.Zaharov, atît prima

instanță, cît și cea de recurs, au ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a

pedepsei prevăzute de art.61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a ei,

stipulate în art.75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei care agravează ori

atenuează răspunderea, de persoana inculpatului, de influența pedepsei aplicate asupra

corijării și reeducării acestuia, numindu-i o pedeapsă, care este cea mai blîndă din

numărul celor alternative, sub formă de amendă, fiind respectate și prevederile

referitor la stabilirea pedepsei în cazul cînd persoana vinovată a solicitat examinarea

cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod

de procedură penală.

De asemenea, Colegiul remarcă că motivul indicat de recurent, precum că

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, va fi

inerentă pentru îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu și înrăutățește situația

familială, automobilul fiind o sursă de existență, nu poate fi reținut, deoarece

pedeapsa are drept scop și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea

inculpatului, cît și a altor persoane. Ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării

legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare. Chestiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor

circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele

prevăzute de lege.

Astfel, reieșind din faptul că inculpatul a condus mijlocul de transport în stare

de ebrietate avansată, prin ce a pus în pericol nu doar viața sa, dar și a altor

participanți la trafic, Colegiul penal conchide că pedeapsa complementară - privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport aplicată condamnatului de către prima

instanță și menținută de instanța de recurs, este stabilită corespunzător gravității

faptei, în raport cu pericolul social al acesteia.

Totodată, instanta de recurs a argumentat motivele neaplicării în privința lui

A.Zaharov a prevederilor art.79 Cod penal, reținînd că la examinarea cauzei nu au

fost stabilite careva circumstanțe excepționale ce ar justifica neaplicarea pedepsei

complementare, iar circumstanțele la care a făcut referire recurentul, fac parte din

categoria celor atenuante, de care s-a ținut cont la individualizarea pedepsei.

De asemenea, este lipsită de temei și afirmația recurentului, precum că instanța

de recurs ordinar nu s-a expus asupra motivului invocat în recurs privind aplicarea în

3

privința sa a dispozițiilor art.55 Cod penal, deoarece, din textul recursului ordinar

declarat, nu rezultă că dînsul și-a exprimat dezacordul cu sentința primei instanțe în

partea dată. Temeiul dat nu a fost invocat de către acesta nici în ședința instanței de

recurs ordinar, prin urmare, neinvocarea în recurs a motivelor invocate în recursul în

anulare echivalează cu nefolosirea căii de atac.

Mai mult, Colegiul penal sub acest aspect reține și prevederile art.24 Cod

penal, care reglementează că persoana care a săvîrșit o infracțiune în stare de

ebrietate, produsă de alcool sau de alte substanțe, nu este liberată de răspundere

penală. Cauzele ebrietății, gradul și influența ei asupra săvîrșirii acțiunii se iau în

considerare la stabilirea pedepsei, astfel instanțele au luat în considerație faptul că

infracțiunea a fost săvîrșită în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Prin urmare, Colegiul penal constată că instanțele de fond și-au motivat soluția

privind aplicarea pedepsei lui A.Zaharov cu amendă și a celei complementare –

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, astfel temeiul invocat de

recurent nu și-a găsit confirmare.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea recursului declarat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

În acest context, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului în

anulare declarat de condamnatul A.Zaharov, fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de condamnatul Zaharov

Alexandru, împotriva sentinței Judecătorie Rezina din 07 martie 2014 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014, în propria lui cauză

penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 24 decembrie 2014.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

4