1ra-1321/2014 — art.303 alin.3, 328 alin.1 CP

1ra-1321/2014 — art.303 alin.3, 328 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1321/14

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

04 noiembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Constantin Alerguș,

Judecători – Nadejda Toma, Petru Moraru, Iurie Diaconu, Ion Druță,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, S. Brigai și

de avocatul Gumeniuc Ion în numele inculpatului Șargo Ilie, împotriva

sentinței Judecătoriei Strășeni din 05 mai 2012 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014, în cauza penală în privința

lui

Șargo Ilie Andrei,

născut la 02 august 1970, originar și domiciliat în

or. Strășeni, str. M. Eminescu 52, ap. 53.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

de la 30 iulie 2013 – pînă la 03 aprilie 2014

(instanța de apel);

de la 03 iulie 2014 – pînă la 04 noiembrie 2014

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă :

achitat de sub învinuirea adusă în baza art. 303 alin.(3) Cod penal, din motivul

lipsei faptei infracțiunii.

Prin aceiași sentință, Șargo Ilie a fost condamnat în baza art. 309 1 alin.(1)

Cod penal, la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele afacerilor interne pe un termen de 5 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

1

deținînd în baza ordinului MAI nr. 314-EF din 17.07.2009, funcția de Șef al

Secției de Poliție a CPR Strășeni, avînd gradul special locotenent colonel de

poliție, fiind în virtutea prevederilor art. 123 din Codul penal, persoană cu

funcție de răspundere, contrar art. 3 din CEDO, alin. (2) al art. 24 din

Constituția RM, art. art. 12-15 din Legea cu privire la poliție, lit. a), b) pct. 16

din Codul de etică și deontologie al polițistului și atribuțiilor funcționale

stipulate în fișa de post a funcției deținute, care îl obligau să nu supună pe

nimeni la torturi, să nu aplice forța fizică, decît curmarea infracțiunilor,

pentru înfrîngerea rezistenței opuse cerințelor legale, dacă metodele

nonviolente nu asigură îndeplinirea obligațiilor ce le revin, să respecte

Constituția și legile RM, să nu aplice acte de tortură, tratamente sau pedepse

inumane sau degradante, în orice circumstanță s-ar afla, să nu recurgă la forță

cu excepția cazurilor de necesitate absolută și numai în măsura necesară

atingerii unui obiectiv legitim, pe data de 05.07.2011, aproximativ la orele 0900-

1000, avînd scopul obținerii ilegale de la bănuitul Taserb Ion, a informațiilor

vizînd descoperirea infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual asupra

lui Pereu L., aflîndu-se în incinta biroului sectorului de poliție din or. Strășeni,

i-a aplicat intenționat multiple lovituri cu pumnul în regiunea capului,

provocându-i astfel dureri, suferințe fizice și psihice puternice.

De către organul de urmărire penală Șargo Ilie a fost învinuit de faptul

că, acționînd în scopul amestecului la înfăptuirea urmăririi penale, și

împiedicării cercetării rapide, complete și obiective a circumstanțelor cauzei

penale pornite în privința sa, folosind situația de serviciu, intenționat la 27

octombrie 2011 în or. Strășeni, s-a apropiat de Taserb Ion și în cadrul discuției

l-a amenințat pe ultimul, că se v-a răzbuna, în caz dacă nu-și retrage cererea

de acuzare depusă la Procuratura r-lui Strășeni, adică, fiind persoană cu

funcție de răspundere și acționînd cu titlu oficial, prin acțiunile sale

intenționate, a intervenit în activitatea organelor de urmărire penală.

Gumeniuc I. în numele inculpatului Șargo I. care au solicitat:

- procurorul, casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Șargo I. să fie condamnat în

baza art. 3091 alin.(1) Cod penal la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții pe un termen de 5 ani și în baza art. 303 alin. (3) Cod

penal, la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții

2

pe un termen de 3 ani. În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, prin cumul parțial

al pedepselor, de stabilit definitiv 4 ani 6 luni închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de 5 ani.

În motivarea apelului s-a invocat interpretarea unilaterală a probelor de

către instanță și aprecierea incorectă a lipsei semnelor componenței de

infracțiune prevăzută la art. 303 Cod penal, deoarece acțiunile realizate de

inculpat au fost orientate în scopul imixtiunii exercitării obiective a urmăririi

penale de către procurorul din Procuratura r-lui Strășeni, care era responsabil

conform atribuțiilor sale să exercite urmărirea penală în baza art. 309 1 Cod

penal.

- avocatul în numele inculpatului, casarea sentinței în partea

condamnării inculpatului în baza art. 3091 alin.(1) Cod penal, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, din motivul lipsei faptei

infracțiunii. În motivarea apelului a menționat că din cauza, că termenul de

declarare a apelului deja expiră, iar procesul—verbal integral al ședinței de

judecată, contrar prevederilor art. 336 CPP, încă nu a fost întocmit și nu a fost

semnat de către președintele ședinței, din care cauză este lipsit de posibilitatea

de a face cunoștință cu el, apelul desfășurat și motivat va fi înaintat în instanța

de apel.

2013, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și

avocatului Gumeniuc I. în numele inculpatului.

Gumeniuc I. în numele inculpatului apel motivat nu a depus în instanță, iar în

susținerea apelului și dezbaterile judiciare a menționat că urmează a fi dată

apreciere declarațiilor părții vătămate, care urmărește scopul de răzbunare, că

partea vătămată a fost bătută în alte circumstanțe și în altă zi decît arată el, că

prin raportul de expertiză se dovedește nevinovăția clientului său iar

inculpatul nu este subiectul infracțiunii prevăzute de art. 303 Cod penal și că

la urmărirea penală inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Instanța de apel a conchis că, instanța de fond analizînd cumulul de

probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, corect a ajuns la

concluzia de vinovăție a lui Șargo Ilie în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 309 1 alin.(1) Cod penal și nevinovăția pe învinuirea adusă în baza art.303

alin.(3) Cod penal.

3

Referitor la motivele invocate în apelul avocatului Gumeniuc I. declarat

în numele inculpatului, instanța de apel a constatat că, nerecunoașterea vinei

în comiterea faptei prejudiciabile reținute de prima instanță nu echivalează cu

achitarea inculpatului, de vreme ce din declarațiile părții vătămate, martorilor

Taserb T., Ciobanu M., Dumbrava V., Șimciuc A., expertului Vicol A., precum

și actele cauzei: raportul de expertiză medico-legală nr. 2845/D, procesul-

verbal de verificare a declarațiilor părții vătămate la locul infracțiunii rezultă

că inculpatul fiind persoană cu funcție de răspundere, care acționează cu titlu

oficial, în scopul de a obține de la Taserb I. informații și mărturisiri, i-a

provocat ultimului dureri, suferințe puternice fizice și psihice.

Cît privește afirmațiile martorilor Corghencea V., Șimcic A., Bîtcă V.,

Cospormac A., Taran N., precum că nu au văzut la partea vătămată Taserb I.

careva leziuni corporale, instanța de apel la fel ca și cea de fond le-a apreciat

critic ca fiind depuse în scopul ușurării situației în care se află colegul și șeful

lor, menționînd că, dispoziția art. 309 1 alin.(1) Cod penal, nu condiționează

răspunderea penală cu provocarea de leziuni corporale cu un anumit grad de

pericol pentru viața și sănătatea persoanei. Durerea, suferința fizică sau

psihică trebuie să fie puternică, iar cum rezultă din declarațiile părții

vătămate, acestuia i-au fost aplicate 3-4 lovituri puternice cu pumnii peste

organul vital – capul, care au dus la apariția, cel puțin vînătăilor la ochi, au

dus la frică, planțete și strigături „mama”, ce permit concluzionarea

indiscutabilă că durerile și suferințele cauzate lui sunt de intensitate

puternică.

La fel, instanța de apel a reținut că nu și-a găsit confirmare afirmația

avocatului că inculpatului Șargo I. i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, sau

acesta a fost pus sub învinuire pentru comiterea unei infracțiuni ușoare și altei

mai puțin grave. Din mandatul avocatului Toderenco E., nu rezultă că aceasta

a fost desemnată de către Consiliul Național pentru Asistența Juridică

Garantată de Stat, nefiind făcute mențiunile de rigoare în mandatul acesteia,

iar la momentul punerii sub învinuire în baza art. 328 alin.(2) lit.a),c) Cod

penal, a refuzat să depună declarații.

Inculpatul are studii superioare, iar pînă la comiterea faptelor

infracționale a deținut funcția de șef al secției de poliție a CPR Strășeni, deci,

acesta cunoaște drepturile și obligațiile persoanei bănuite, învinuite sau

inculpate. Mai mult ca atît, nu există o cerere din partea lui Șargo I. de a i se

acorda asistență juridică de către un avocat calificat.

4

Totodată, instanța de apel a constatat că motivele invocate de acuzatorul

de stat nu și-au găsit confirmare, iar instanța de fond corect a concluzionat

achitarea lui Șargo I. pe învinuirea adusă în baza art. 303 alin.(3) Cod penal.

de stat și avocatul Gumeniuc I. în numele inculpatului, care au solicitat:

- procurorul, casarea parțială a deciziei instanței de apel, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată, din motiv

că instanța de apel nu a apreciat la justa valoare realizarea infracțiunii

prevăzute la art. 303 Cod penal, și greșit a aplicat prevederile art. 90 Cod

penal.

- avocatul, casarea deciziei contestate și dispunerea rejudecării cauzei de

către instanța de apel, menționînd că la 26.07.2012 a înaintat un apel motivat,

care l-a înregistrat în cancelaria Curții de Apel Chișinău cu nr. 8835, însă

acesta a dispărut în circumstanțe necunoscute, iar instanța de apel nu s-a

expus asupra mai multor motive invocate în el. Totodată, a invocat că au fost

comise încălcări de procedură, deoarece la ședințele din 17.01.2013 și

01.02.2013 din componența Colegiului penal a fost prezent doar judecătorul

raportor Iovu Gh., iar președintele ședinței Catan L. și Buruian M. la ședințe

nu s-au prezentat.

09 iulie 2013, au fost admise recursurile ordinare declarate, casată total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 martie 2013 și dispusă

rejudecarea cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a constatat că instanța de apel urmează să se

pronunțe asupra apelului suplimentar depus de avocatul Gumeniuc I. la 26

iulie 2012, verificînd dacă acesta a fost depus în termen, să analizeze

multilateral și minuțios episodul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 303

alin.(3) Cod penal de către inculpat, să verifice și să se expună asupra

individualizării pedepsei inculpatului în partea aplicării prevederilor art. 90

Cod penal.

Chișinău din 03 aprilie 2014, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

acuzatorul de stat, admis apelul avocatului Gumeniuc I. în numele

inculpatului din alte motive, casată sentința în partea condamnării lui Șargo I.

în baza art. 3091 alin.(1) Cod penal și pronunțată o nouă hotărîre.

Șargo Ilie a fost condamnat în baza art. 328 alin.(1) Cod penal, la amendă

5

în mărime de 400 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții de răspundere în organele MAI pe un termen de 2 ani. În rest, sentința

a fost menținută.

MAI nr. 314-EF din 17.07.2009, funcția de Șef al Secției de Poliție a CPR

Strășeni, avînd gradul special locotenent colonel de poliție, fiind în virtutea

prevederilor art. 123 din Codul penal, persoană cu funcție de răspundere,

contrar art. 3 din CEDO, alin. (2) al art. 24 din Constituția RM, art. art. 12-15

din Legea cu privire la poliție, lit. a), b) pct. 16 din Codul de etică și

deontologie al polițistului și atribuțiilor funcționale stipulate în fișa de post a

funcției deținute, care îl obligau să nu supună pe nimeni la torturi, să nu

aplice forța fizică, decît curmarea infracțiunilor, pentru înfrîngerea rezistenței

opuse cerințelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea

obligațiilor ce le revin, să respecte Constituția și legile RM, să nu aplice acte de

tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante, în orice

circumstanță s-ar afla, să nu recurgă la forță cu excepția cazurilor de

necesitate absolută și numai în măsura necesară atingerii unui obiectiv

legitim, pe data de 05.07.2011, aproximativ la orele 0900-1000, avînd scopul

obținerii ilegale de la bănuitul Taserb Ion, a informațiilor vizînd descoperirea

infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual asupra lui Pereu L., aflîndu-

se în incinta biroului sectorului de poliție din or. Strășeni, i-a aplicat

intenționat multiple lovituri cu pumnul în regiunea capului, provocându-i

astfel dureri, suferințe fizice și psihice puternice.

Aceste acțiuni ale lui Șargo I. au fost încadrate în dispoziția art. 328

alin.(1) Cod penal și anume, săvîrșirea de către o persoană publică a unor

acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate

prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile intereselor

publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau

juridice.

Instanța de apel a menționat că nu poate reține argumentul apărătorului

că nu este dovedit faptul cauzării a careve leziuni corporale lui Taserb I. la

data de 05 iulie 2011 și că prin raportul de expertiză s-a constatat că acestea au

fost cauzate la 16.06.2011, deoarece acest argument nu are temei probant.

Potrivit declarațiilor expertului Vicol A., reieșind din materialele prezentate,

se consideră posibil cauzarea vătămărilor corporale la acesta în circumstanțele

și timpul indicat în ordonanța procurorului, însă, acel fapt că la 02 august

6

2011 după ce a parvenit de la partea vătămată Taselb I. cererea la procuratură,

nu au fost ridicate înregistrările video de la comisariat și nu a fost îndreptat

acesta imediat la expertiza medico-legală vorbește doar despre unele lacune și

scăpări ale organului de urmărire penală, dar nu infirmă cele constatate prin

probele indicate mai sus.

Astfel, s-a constatat că în cauză s-au stabilit toate elementele

componente ale infracțiunii imputate lui Șargo I., inclusiv vinovăția în baza

art. 328 alin.(1) Cod penal. Mai mult ca atît, verificînd ansamblu de probe care

au fost administrate, nu s-a depistat careva încălcări de procedură sau a

drepturilor și intereselor inculpatului ori a părții vătămate.

Referitor la apelul acuzatorului de stat și anume la faptul că Șargo I.

urmează să fie condamnat în baza art. 3091 alin.(1) Cod penal, instanța a

menționat că în acțiunile inculpatului persistă anume elementele infracțiunii

prevăzute de art. 328 alin.(1) Cod penal, adică depășirea atribuțiilor de

serviciu, deoarece inculpatul fiind colaborator de poliție, în atribuțiile lui intra

aducerea persoanelor la comisariatul de poliție, audierea acestora, chiar și

aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale, dar numai în anumite cazuri,

unde inculpatul a depășit în mod vădit atribuțiile lui de serviciu.

Instanța a conchis că nu este posibilă menținerea condamnării

inculpatului în baza acestei norme, deoarece prin Legea nr. 252 din 08.11.2012

a fost abrogat art. 3091 Cod penal, iar răspunderea pentru faptele de tortură

este stabilită prin o nouă normă din cod – art. 1661. Astfel, încadrarea

acțiunilor inculpatului Șargo I. conform art. 1661 alin.(2) nu este posibilă, din

motiv că sancțiunea acestei norme este mai gravă decît cea prevăzută de art.

3091 alin.(1), iar potrivit art. 10 alin.(2) Cod penal, legea penală care înăsprește

pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvîrșirea unei

infracțiuni nu are efect retroactiv. Norma art. 1661 a fost introdusă ulterior

comiterii infracțiunii de către inculpat și nu poate fi aplicată în privința lui

Șargo I.

Cît privește argumentul procurorului privind condamnarea lui Șargo I.

în baza art. 303 Cod penal, instanța de apel a menționat că consideră ca

întemeiată concluzia instanței de fond privind achitarea inculpatului, din

lipsa faptului infracțiunii.

Dispoziția art. 303 alin.(3) Cod penal, prevede răspundere pentru

amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu

scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei penale,

7

săvîrșită cu folosirea de serviciu.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 303 alin.(2) sau (3) poate

fi exprimată în acțiunea de exercitare a amestecului, sub orice formă, în

activitatea OUP, exercitarea influenței asupra unui ofițer de urmărire penală,

de către o persoană care nu dispune de competența pentru a-i da astfel de

indicații. Este necesar ca exercitarea amestecului să se refere tocmai la

activitatea organelor de urmărire penală, nu la alte aspecte, precum:

activitatea de menținere a ordinii publice, activitatea de control sau de

exercitare a activității speciale de investigații, relația ofițerului de urmărire

penală cu colectivul de muncă etc. Nu constituie un amestec în activitatea

OUP ultragierea colaboratorului de poliție, critica neajunsurilor admise de

ofițerul de urmărire penală sau înaintarea cererilor și demersurilor din partea

participanților la procesul penal în condițiile prevăzute de lege.

Dacă la infracțiunea prevăzută la alin.(1) sau (2) poate fi orice persoană

fizică responsabilă care a atins vîrsta de 16 ani, componența de infracțiune

prevăzută la alin.(3) Cod penal, are un subiect special – persoana cu funcție de

răspundere sau care gestionează o organizație comercială, obștească și care se

folosește de situația de serviciu.

Instanța a conchis că nu este dovedit faptul că Șargo I., chiar dacă a

vorbit cu martorul Pereu L. și partea vătămată, a acționat ca persoană cu

funcție de răspundere. Acțiunile lui trebuiau să fie îndreptate împotriva

reprezentanților organului de urmărire penală în scopul de a împiedica

cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei penale, dar, după cum se

învinuiește Șargo I. el a influențat doar participanții în această cauză,

persoane fizice și nu cele oficiale.

și avocatul Gumeniuc I. în numele inculpatului Șargo I., care au solicitat:

- procurorul, invocînd temeiul prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, solicită casarea parțială a deciziei instanței de apel, cu

remiterea cauzei la rejudecare, deoarece ce ține de învinuirea adusă lui Șargo

I. în baza art. 3091 alin.(1) Cod penal, a menționat că instanța de apel greșit a

calificat acțiunile în baza art. 328 alin.(1), fiindcă chiar dacă art. 3091 Cod penal

a fost abrogat, infracțiunea de tortură, care a fost constatată de către instanța

de fond nu a fost descriminalizată. Necătînd la faptul că la moment acțiunile

lui Șargo I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art.

1661 alin.(3) Cod penal, însă, din motivul că limitele minimă și maximă ale

8

sancțiunii din norma veche sunt mai mici, decît cele din norma nouă, urmează

să fie menținută calificarea în baza art. 3091 alin.(1) Cod penal.

Referitor la capătul de acuzare prevăzut de art. 303 alin.(3) Cod penal a

invocat că instanțele de judecată nu au apreciat la justa valoare probele

acuzării, bazîndu-se doar pe declarațiile inculpatului, fiind încălcate

prevederile art. 101 CPP. Consideră că acțiunile realizate de Șargo I. au fost

orientate în scopul imixtiunii exercitării obiective a urmăririi penale de către

procurorul în procuratura r-lui Strășeni, care era responsabilă să exercite

urmărirea penală în baza art. 309 Cod penal. Încercarea acestuia de a

manipula cu partea vătămată, servea pentru el o sursă de a se eschiva de la

răspunderea penală fiindcă exista la acel moment riscul de a fi condamnat

pentru o infracțiune de rezonanță social sporită, în special cu statutul pe care

îl deținea fiind o persoană cu funcție de răspundere într-o instituție publică

cum este CPS Strășeni și anume șef al unei subdiviziuni din cadrul acestuia.

- avocatul Gumeniuc I. în numele inculpatului, care, invocînd temeiul

de drept prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) și 12) Cod de procedură penală,

casarea deciziei instanței de apel și dispunerea achitării lui Șargo I. în baza art.

328 alin.(1) Cod penal, din motivul lipsei faptului infracțiunii.

În argumentarea recursului a invocat că instanța de apel în decizia

contestată a menționat că vina lui Șargo I. în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 328 alin.(1) Cod penal este dovedită prin declarațiile părții vătămate

Taserb I. și ale martorilor Taserb T., Ciobanu M., Dumbravă V., raportul de

expertiză medico-legală nr. 3845/D din 28.10.2011, declarațiile expertului Vicol

A. Consideră că declarațiile persoanelor menționate urmează a fi apreciate

critic, din motiv că aceștia au avut destule motive de a se răzbuna pe Șargo I.,

care la moment era șeful sectorului de poliție din or. Strășeni, care permanent

se ocupa cu examinarea contravențiilor și infracțiunilor săvîrșite de către

Taserb I.

Totodată nu poate fi pus la baza condamnării inculpatului raportul de

expertiză medico-legală nr. 2845/D din 28.10.2011 potrivit căruia, analizînd

datele documentelor medicale prezentate pe numele cet. Taserb I. s-a constatat

diagnosticul clinic: traumă cranio-cerebrală închisă manifestat prin comoție cerebrală,

sindrom asteno-vegetativ, cefalee cronică post traumatică, care nu se supune

aprecierii medico-legale în conformitate cu prevederile Regulamentului de apreciere

medico-legală a gravității vătămării corporale din motivul neconfirmării prin

simptomatică neurologică obiectivă.

9

Mai mult ca atît, la baza raportului de expertiză medico-legală

nominalizat se află concluzia consultativă nr. 152326 IMSP a Institutului de

Neurologie și Neurochirurgie din 19.10.2011, din care rezultă că, Taserb I. a

fost bătut pe data de 16.06.2011, dar nu la 05 iulie 2011.

Astfel, decizia contestată este bazată doar pe presupuneri, iar potrivit

art. 389 alin.(1) CPP, sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în

care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului a fost confirmată

prin ansamblul de probe cercetate în instanța de judecată.

Totodată, la etapa urmăririi penale a fost grav încălcat dreptul

inculpatului la apărare, deoarece la 26.09.2011 procurorul a solicitat de la OT

Chișinău al CNAJGS desemnarea unui avocat pentru acordarea lui Șargo I. a

asistenței juridice calificate garantate de stat, unde a fost desemnat avocatul

Grigoraș M., însă necătînd la faptul că a fost desemnat un anumit avocat,

procurorul l-a dus în eroare pe inculpat, prezentîndu-l ca avocat din oficiu pe

o fostă colegă Toderenco Ef., care recent primise licența de avocat. Consideră,

că prin acțiunile menționate a fost încălcat dreptul lui Șargo I. la apărare

efectivă, iar potrivit art. 94 alin.(1) pct.2) CPP, în procesul penal nu pot fi

admise ca probe și, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate în

instanța de judecată și nu pot fi puse la baza sentinței sau a altor hotărîri

judecătorești datele care au fost obținute: prin încălcarea dreptului la apărare

al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părții vătămate, martorului.

Conform art.251 alin.(1) Cod de procedură penală, încălcarea

prevederilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage

nulitatea actului procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a

normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui

act.

Astfel, deoarece lui Șargo I. i-a fost încălcat dreptului învinuitului de a fi

apărat de către avocatul care i-a fost desemnat din oficiu și de care el ar fi fost

deacord să fie apărat, este contrar prevederilor legale, consideră că nu poate fi

înlăturată decît prin anularea ordonanțelor de punere sub învinuire din

26.09.2011 și 28.12.2011, cu încetarea procesului penal.

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat de avocatul Gumeniuc I. în numele inculpatului

Șargo I., solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece instanța de

apel pronunțînd o hotărîre de condamnare a ținut cont de cumulul de probe

10

care au fost cercetate în instanță, precum și la etapa urmăririi penale

inculpatul a fost asistat de apărătorul Toderenco Ef., careva cereri sau

demersuri din partea ultimului nu au fost înaintate pentru ca să-i fie acordat

alt apărător.

Colegiul penal lărgit consideră că recursul declarat de procuror urmează a fi

admis, iar cel al avocatului Gumeniuc I. în numele inculpatului respins, din

următoarele considerente.

Potrivit art.414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și

oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar

probele administrate de prima instanță, fiind în drept să dea o nouă apreciere

probelor din dosar.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sînt:

dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvîrșit ori nu, dacă fapta a fost

comisă de inculpat și împrejurările în care s-a comis, dacă probele

administrate în cauză corect au fost apreciate prin prisma prevederilor art.101

Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept

procesual penal sau administrativ au fost corect aplicate și dacă hotărîrea

adoptată conține răspuns la toate motivele invocate.

După cum s-a menționat mai sus, instanța de fond, cercetînd și apreciind

în ansamblu probele administrate în cauză, a conchis că vinovăția

inculpatului Șargo Ilie este dovedită, încadrînd acțiunile acestuia în

prevederile art.309 1 alin.(1) Cod penal – tortura, adică acțiunile de provocare

a durerilor, suferințelor puternice fizice și psihice, comise de către o persoană

cu funcție de răspundere și care acționează cu titlu oficial, cu scopul de a

obține de la o persoană informații și mărturisiri precum și de a-l pedepsi

pentru un act care a fost comis de către ultimul.

Instanța de apel, făcînd trimitere la modificările operate în Codul penal

prin Legea nr. 252 din 08.11.2012, în vigoare din 21.12.2012, a considerat că

acțiunile inculpatului urmează a fi reîncadrate în prevederile art.328 alin.(1)

11

Cod penal – depășirea atribuțiilor de serviciu, adică săvîrșirea de către o

persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în

proporții considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor

ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

Colegiul penal lărgit menționează că, potrivit modificărilor operate prin

Legea nr.252 din 08.11.2012, în vigoare din 21.12.2012, în Codul penal a fost

introdus art.1661, care prevede răspunderea penală pentru tortură,

tratamentul inuman sau degradant.

Totodată, a fost modificat și alin. (2) al art. 123 Cod penal potrivit căruia,

prin persoană publică se înțelege: funcționarul public, inclusiv funcționarul

public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului

vamal, al organelor apărării, securității naționale și ordinii publice, altă

persoană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților

publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau

municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul

persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită

de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească

activități de interes public.

Prin urmare, tortura, precum este în speța dată, după modificările

operate în Codul penal prin Legea nr. 252 nu a fost decriminalizată, în

continuare fiind pasibile de pedeapsă penală faptele prejudiciabile comise de

către colaboratorii de poliție, în baza art. 166 1 Cod penal.

Totodată, Colegiul penal consideră greșită concluzia instanței de apel

precum că acțiunile inculpatului Șargo Ilie urmează a fi reîncadrate din

prevederile art.3091 alin. (1) în cele ale art. 328 alin. (1) Cod penal, necătînd la

faptul că instanța de apel a constatat fapta de tortură.

Potrivit art. 8 Cod penal, caracterul infracțional al faptei și pedeapsa

pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvîrșirii

faptei.

Conform art.10 alin.(1) Cod penal, legea penală, care înlătură caracterul

infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează

situația persoanei ce a comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde

asupra persoanelor care au săvîrșit faptele respective pînă la intrarea în

vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori

care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale.

12

Aliniatul (2) al aceluiași articol stipulează că, legea penală care

înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvîrșirea

unei infracțiuni nu are efect retroactiv.

Prin urmare, reieșind din faptul că Legea nr.252 din 08.11.12, în vigoare

din 21.12.2012, nu conține careva prevederi care ar înlătura caracterul

infracțional al faptei de tortură, ce ar ușura pedeapsa ori în alt mod ar

ameliora situația persoanei care a comis infracțiunea, aceasta nu are efect

retroactiv în speța dată, și, acțiunile subiecților infracțiunilor care cad sub

incidența legii în cauză, urmează a fi calificate, potrivit prevederilor art.8 Cod

penal, în baza legii penale în vigoare la data săvîrșirii infracțiunii.

Avînd în vedere că sancțiunea art. 1661 alin. (3) Cod penal, introdus prin

Legea sus menționată, prevede o pedeapsă mai aspră decît sancțiunea art.

3091 alin. (1) Cod penal, aplicînd prevederile art. 8, 10 Cod penal, Colegiul

penal conchide că în speță, urmează a fi menținută încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului Șargo Ilie la momentul săvîrșirii faptei, efectuată de

instanța de fond, în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal (red.2008), aceasta fiind

corectă, fără a agrava situația inculpatului.

La baza concluziei date instanța de fond întemeiat și argumentat a pus

declarațiile părții vătămate Taserb I., a martorilor Taserb T., Ciobanu M.,

Dumbrava V., precum și actele cauzei: raportul de expertiză medico-legală

2845/D din 28.10.2010 și declarațiile expertului Vicol A., care a explicat că

raportul de expertiză a fost întocmit în baza examinării persoanei și a avizului

consultativ din 19.10.2011, și deoarece diagnosticul nu a fost argumentat

suficient, lipseau datele medicale referitor la manifestarea comoției cerebrale,

concluzia fiind acea care este indicată, dar aceste neajunsuri nu permit a

considera nul diagnosticul sau a concluziona lipsa comoției cerebrale la

pacient, sau concluziile date de medicul neurochirurg în privința lui Taserb I.

nu prezintă dubii, astfel se confirmă faptul că în privința lui Taserb I. pe data

de 05 iulie 2011 a fost aplicată violență fizică, inclusiv în regiunea capului.

Aceste probe sînt pertinente, concludente și veridice, iar în ansamblu

coroborează între ele, se completează unele pe altele, nu trezesc nici o îndoială

și dovedesc cert că Șargo I. a comis acte de tortură, adică prin acțiunile sale

intenționate, i-a provocat lui Taserb I. dureri, suferințe puternice fizice și

psihice, comise de către o persoană cu funcție de răspundere și care

acționează cu titlu oficial, cu scopul de a obține de la acesta informații și

mărturisiri precum și de a-l pedepsi pentru un act care a fost comis de către

13

ultimul.

Totodată și instanța de apel a constatat că Șargo I. se face vinovat de

comiterea faptei incriminate numai că greșit au încadrat acțiunile acestuia.

Prin urmare, argumentele avocatului Gumeniuc Ion în numele

inculpatului Șargo I., precum că inculpatul nu a comis infracțiunea pentru

care a fost condamnat, sunt neîntemeiate și contravin materialelor din dosar,

de vreme ce există probe pertinente și concludente, care, în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăția lui în

săvîrșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 309 1 alin.(1) Cod penal, nu poate servi temei de achitare a

acestuia și urmează a fi apreciată drept o modalitate de exercitare a dreptului

la apărare, inculpatul urmărind scopul de a se eschiva de la răspunderea

penală.

Afirmația avocatului, precum că instanțele de judecată incorect au

apreciat probele punîndu-le la baza sentinței de condamnare, nu poate fi

reținută ca temei de admitere a acestui recurs, deoarece, ca probe acestea au

fost adunate cu respectarea procedurii penale, verificate și apreciate de

instanțe în modul corespunzător conform procedurii penale. Cu atît mai mult

că critica referitor la procedura de apreciere a probelor ține de stare de fapt a

cauzei și care deja a fost efectuată de două instanțe de judecată.

Argumentele invocate de avocatul Gumeniuc I. în numele inculpatului,

referitor la faptul că în cadrul urmăririi penale lui Șargo I. i-a fost încălcat

dreptul la apărare, deoarece nu i-a fost acordată asistența juridică de către

avocatul care a fost desemnat de către Oficiul teritorial al Consiliului Național

pentru Asistență Juridică Garantată de Stat – Grigoraș M. dar nu Toderenco

E., sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, deoarece potrivit art. 66 alin.(1)

Cod procedură penală, învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la

apărare. Organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată îi

asigură învinuitului, inculpatului posibilitatea de a-și exercita dreptul la

apărare prin toate mijloacele și formele ne interzise de lege. Art. 69 Cod de

procedură penală prevede cazurile participării obligatorie a apărătorului în

cazul în care aceasta o cere bănuitul, învinuitul, inculpatul, precum și în alte

cazuri.

Din materialele cauzei rezultă, că Șargo I. avînd calitatea de bănuit, s-a

folosit de dreptul de a nu face careva declarații, de a nu conlucra cu organele

14

de urmărire penală, nu s-a folosit de posibilitatea de a-și exercita dreptul la

apărare prin toate mijloacele și metodele neinterzise de lege, precum și nu a

cerut asigurarea cu asistență juridică garantată de stat.

Concluzia dată instanțele ierarhic inferioare și-au motivat-o prin faptul

că inculpatul Șargo Ilie este o persoană cu studii superioare juridice,

colaborator al organelor de poliție care trebuie, în virtutea funcțiilor sale, să

contribuie la respectarea drepturilor persoanelor ce sunt în raport cu aceste

organe. Cu toate acestea, procurorul a solicitat avocat din oficiu pentru

apărarea intereselor lui. Mai mult ca atît, din mandatul avocatului Toderenco

Ef., se constată că în mandat nu este indicat că este desemnat de către Oficiul

teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat

(f.d.50 a, vol.I). Astfel, argumentul lui Șargo I. precum că el nu a cunoscut

despre faptul cine a fost desemnat ca apărător garantat de stat, iar dacă

cunoștea că a fost Grigoraș M. și nu Toderenco E., care i-a apărat interesele,

atunci el l-ar fi ales pe primul, nu poate fi reținut de instanță, deoarece din

partea lui Șargo Ilie nu a fost depusă nici o cerere privind acordarea asistenței

juridice de către un alt avocat sau că nu este de acord cu avocatul care a

participat în cadrul urmăririi penale.

Totodată, inculpatul nu este o persoană absolut lipsită de drepturi și

care nu este cunoscut cu procesul penal și drepturile prevăzute de lege pentru

persoane învinuite de comiterea unor fapte ilegale.

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente

ale infracțiunii, inclusiv vinovăția inculpatului Șargo I., după cum rezultă din

textul sentinței, care s-a pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și și-a

motivat concluzia prin cumulul de probe administrate pe parcursul judecării

cauzei și ulterior apreciate în conformitate cu prevederile art.101 Cod de

procedură penală, în mod obiectiv.

Instanța de recurs conchide că temei legal pentru admiterea recursului

ordinar declarat de avocatul Gumeniuc I. în numele inculpatului nu există și,

potrivit legii, se impune respingerea lui ca inadmisibil.

În același rînd Colegiul menționează că, argumentele acuzatorului de

stat precum că prin probele prezentate de partea acuzării s-a dovedit cu

certitudine existența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de

norma penală a art. 303 alin.(3) Cod penal în acțiunile lui Șargo I., urmează a

fi respins, deoarece, infracțiunea dată prevede răspundere pentru amestecul,

15

sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a

împiedica cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei penale, săvârșite

cu folosirea situației de serviciu.

Obiectul juridic special al infracțiunii date îl constituie relațiile sociale

cu privire la neadmiterea imixtiunii în activitatea organelor de urmărire

penală.

Infracțiunea în cauză poate avea obiect material atunci cînd presupune

influențare directă infracțională asupra corpului victimei, care poate fi ofițerul

de urmărire penală, procurorul.

Prin exercitarea amestecului în activitatea organelor de urmărire penală se are

în vedere exercitarea influențării, asupra unui ofițer de urmărire penală, de

către o persoană care nu dispune de competența de a-i da acestuia indicații,

emise în limitele competenței sale și în conformitate cu legislația în vigoare.

De menționat în acest sens, că imixtiunea în cauză, trebuie să fie de o

așa natură încît să influențeze asupra cercetării rapide, complete și obiective a

cauzei penale.

Așadar, nu pot fi reținute alte aspecte de exercitare a amestecului

asupra organului de urmărire penală cum ar fi: activitatea de menținere a

ordinii publice; activitatea de control sau de exercitare a activității operative

de investigații; relația ofițerului de urmărire penală cu colectivul de muncă;

activitățile didactice sau științifice etc. Nu constituie un amestec în activitatea

OUP ultragierea colaboratorului de poliție, critica neajunsurilor admise de

ofițerul de urmărire penală sau înaintarea cererilor și demersurilor din partea

participanților la procesul penal în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, instanța de recurs consideră că Șargo I. prin acțiunile sale de la

27 octombrie 2011 nu a amestecat în activitatea organelor de urmărire penală

cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei

penale, sau amestecul în activitatea organelor de urmărire penală prevede

exercitarea influenței nemijlocit asupra acestor organe, dar nu asupra altor

participanți la proces.

Mai mult ca atît, nu este dovedită vinovăția lui Șargo I. că pe 27.10.2011

în or. Strășeni s-a apropiat de Taserb I. și în cadrul discuției i-a cerut,

amenințîndu-l că se va răzbuna, în caz dacă nu-și va retrage cererea de

acuzare depusă la Procuratură.

Declarațiile lui Taserb I. și martorului Taserb T. precum că la 27.10.2011

inculpatul l-a amenințat pe Taserb I. să retragă cererea cu privire la tragerea

16

ultimului la răspundere penală, în caz contrar va pune pe cineva ca să-l bată,

nu pot atrage după sine existența componenței infracțiunii prevăzute de art.

303 alin.(3) Cod penal, deoarece nu sunt confirmate de însăși partea vătămată,

adică cel cui i-au fost adresate chipurile amenințările.

Aceste acțiuni nici cum nu dovedește faptul imixtiunii lui Șargo I. în

activitatea organelor de urmărire penală.

Astfel, inculpatul adresîndu-se către Taserb I. și mama sa cu cerere ca

să-și retragă plîngerea, el acționa ca persoană învinuită de ceva, în scopul de

a-și ușura situația, precum și din declarațiile victimei nu rezultă că inculpatul

a invocat cumva statutul său de colaborator de poliție.

Reieșind din cele menționate, Colegiul penal conchide că instanțele

judecătorești corect l-au achitat pe Șargo I. pe motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii prevăzute de art. 303 alin.(3) Cod penal.

Instanța de recurs menționează că potrivit art. 436 alin.(1) Cod de

procedură penală, procedura de rejudecare a cauzei, după casarea hotărîrii în

recurs, se desfășoară conform regulilor generale pentru examinarea ei.

Aliniatul (2) al aceluiași articol, menționează că pentru instanța de

rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care

situația de fapt rămîne cea care a existat la soluționarea recursului ordinar.

Colegiul penal lărgit constată că aceste prevederi legale deși sunt

obligatorii, au fost ignorate la rejudecarea cauzei.

Astfel, prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

din 09 iulie 2013, s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de apel fiind

semnalizate următoarele momente: - să verifice dacă apelul suplimentar din 26

iulie 2012 a fost depus în termen, în caz că termenul de declarare a apelului nu a fost

depășit și să se expună asupra argumentelor invocate în acesta, - să analizeze

multilateral și minuțios episodul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 303 alin.(3)

Cod penal, - să verifice și să se expună asupra individualizării pedepsei inculpatului

și anume în partea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

La rejudecarea cauzei de către instanța de apel a rămas aceeași faptă

care a existat la soluționarea recursului, însă necătînd la cele menționate s-a

adoptat o soluție prin care a fost casată sentința în partea condamnării lui

Șargo I. în baza art. 3091 alin.(1) și pronunțată o nouă hotărîre, prin care a fost

condamnat în baza art. 328 alin.(1) Cod penal.

Procedînd în asemenea mod, instanța de apel a neglijat indicațiile

specificate de către instanța de recurs, evidențiind că una din indicații ale

17

Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție menționate în decizia sa

din 09 iulie 2013 a fost verificarea și expunerea asupra individualizării pedepsei

inculpatului în partea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal și nu corectitudinea

încadrării faptei pe acest capăt de învinuire.

Necătînd la cele menționate, indicația dată a fost ignorată de către

instanța de apel, ca urmare, rejudecînd cauza, Curtea de Apel Chișinău a dat

o altă calificare acțiunilor inculpatului conform art. 328 alin.(1) Cod penal,

care este apreciată de către instanța de recurs ca una greșită.

Totodată, instanța de recurs concluzionează că la individualizarea

executării pedepsei lui Șargo Ilie stabilite în baza art. 309 1 alin. (1) Cod penal,

instanța de fond nu a ținut cont în deplină măsură de scopul pedepsei,

prevăzute în dispoziția art. 61 Cod penal, de prevenirea săvîrșirii de noi

infracțiuni atît din partea inculpatului cît și a altor persoane.

Astfel, Colegiul reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, echitabilă, în limitele sancțiunii legii în baza căreia

persoana se declară vinovată. În același rînd, după caz, instanța este în drept

să aplice și prevederile Părții generale a Codului penal, în special, a

prevederilor art. 90 Cod penal.

Reieșind din sensul legislației în vigoare cu privire la aplicarea în

practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale, la

examinarea cauzelor penale în ordine de recurs este necesar de verificat

minuțios respectarea de către instanțele ierarhic inferioare a cerințelor legii la

aplicarea pedepselor și de a lichida la timp erorile comise.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sînt

determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii

săvîrșite. Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvîrșire a

faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se

stabilește avînd în vedere persoana celui vinovat, care include date privind

gradul de dezvoltare psihică, situația materială, familială sau socială, prezența

sau lipsa antecedentelor penale, comportamentul inculpatului pînă sau după

săvîrșirea infracțiunii, deci este vorba de personalitatea infractorului.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este

în dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76 –

77 Cod penal, precum și, efectele acestora prescrise în art.78 Cod penal.

18

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, s-

au valorificat anume în această ordine, fiind stabilit inculpatului termenul de

pedeapsă principală și complementară, prevăzute de art. 309 1 alin. (1) Cod

penal, în limitele sancțiunii.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilirea

duratei și cuantumului pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă

operațiunea de individualizare a acesteia, dar în aspectul de executare a

pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și soluționarea

chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, urmează a fi pusă în executare

ori sub condiția personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate fi trasă

concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării

pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de probă, de încercare.

Colegiul menționează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal –

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte de

pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia.

În literatura juridică, referindu-se la suspendarea condiționată a

executării pedepsei s-a expus că această măsură constă în esență – în

dispoziția luată de instanța de judecată prin însăși hotărîrea de condamnare,

de a o suspenda pe o anumită durată și în anumite condiții executarea

pedepsei pronunțate.

Rezultatul principal al aplicării pedepsei constă în aceea că deși

pedeapsa este definitiv aplicată, aceasta nu este pusă în executare, astfel că

instituția suspendării condiționate a pedepsei ține de condițiile de executare a

pedepsei închisorii deja stabilite de către instanța de judecată pe întregul

termen de încercare.

Astfel, executarea pedepsei devine dependentă de comportamentul

condamnatului pe această durată, iar suspendarea executării poate fi revocată

în caz de nerespectare a condițiilor.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei

instanța după ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea

concretă a acesteia în baza criteriilor generale de individualizare, completează

acest rezultat printr-un act de individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei numită de către instanța de judecată prin hotărîre de condamnare de

a se suspenda pe o perioadă anumită durată de timp executarea pedepsei

19

aplicate, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Prin urmare, urmează a fi delimitată noțiunea de individualizare a

pedepsei de cea de individualizare a executării pedepsei.

În această ordine de idei, suspendarea condiționată a executării

pedepsei se dovedește a fi o problemă privind executarea pedepsei, dat fiind

faptul că obiectul suspendării este executarea pedepsei. Se suspendă

executarea pedepsei și nu aplicarea acesteia.

Totodată, Colegiul remarcă că, textul art. 90 alin.(1) Cod penal, prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a

aplica prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, poate fi aplicată sau exclusă

la orice etapă a procesului penal, întru înlăturarea erorii admise la etapa

anterioară.

În speță, instanța de recurs, constată că, concluzia instanței de fond,

precum că, corijarea inculpatului este posibilă prin aplicarea prevederii art. 90

Cod penal - suspendarea condiționată a pedepsei, este greșită și neîntemeiată,

aceasta fiind semnalizat și prin decizia Curții Supreme de Justiție din

13.03.2013, prin care s-a decis rejudecarea cauzei în instanța de apel. Din

aceste considerente o va exclude, nefiind considerat faptul că, prin această

soluție se înrăutățește situația condamnatului.

Ca agravare a situației condamnatului se subînțeleg situațiile de

schimbare a soluției din achitare în condamnare, de încadrare juridică la o

infracțiune mai gravă, sau un alt aliniat nou, literă, de înlocuire a sancțiunii

cum ar fi a măsurii educative în pedeapsă prevăzută de sancțiune, din

amendă în închisoare, prin mărirea cuantumului aceleiași pedepse ori

adăugarea la pedeapsa principală a pedepsei complementare, de aplicarea

unor măsuri de siguranță la care nu fusese inițial condamnat, de reținere în

recurs a stării de recidivă, a concursului de infracțiuni în loc de infracțiune

continuată; situații de învinuire care esențial, după circumstanțele reale,

diferă de cea de la început ori orice altă modificare a învinuirii (imputarea

altor acțiuni în locul celor imputate anterior, imputarea infracțiunii care diferă

de cea imputată după obiectul atentat, caracterul faptei și acțiunii), care

afectează dreptul inculpatului la apărare.

Din considerentele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, recursul

declarat de acuzatorul de stat urmează a fi admis, casată parțial hotărîrile

judecătorești contestate în partea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

20

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de avocatul

Gumeniuc Ion în numele inculpatului Șargo Ilie.

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Brigai, casează parțial sentința

Judecătoriei Strășeni din 05 mai 2012 și decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 03 aprilie 2014, în cauza penală în privința lui Șargo Ilie

Andrei în latura penală, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărîre, conform

căreia exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Șargo Ilie Andrei se consideră condamnat în baza art. 309 1 alin. (1) Cod

penal la 3 (trei) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele afecerilor interne pe un termen de 5 (cinci) ani, cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Se menține achitarea lui Șargo Ilie Andrei în baza art. 303 alin.(3) Cod

penal.

Termenul de executare a pedepsei lui Șargo Ilie Andrei se calculează

din momentul reținerii acestuia.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 25 noiembrie 2014.

Președinte Constantin Alerguș

Judecători Nadejda Toma

Petru Moraru

Iurie Diaconu

Ion Druță

21