1ra-1389/2014 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1389/2014 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1389/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

DISPOZITIV

21 octombrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Elena Covalenco, Liliana Catan, Iurie Diaconu, Ion Guzun,

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul,

Felișcan Victor, în numele inculpatului, împotriva sentinței Judecătoriei Soroca din

09 august 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 aprilie

2014, în cauza penală în privința lui

Lupașco Valeriu Fiodor, născut la 30 septembrie 1963,

originar și domiciliat r-ul Soroca s. Zastînca.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

Fiodor, a fost condamnat în baza art. 190 alun. (5) Cod penal, la 8 ani 6 luni

închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a

exercita activitate privind administrarea bunurilor materiale și sumelor bănești pe

un termen de 3 ani.

mod intenționat, avînd drept scop dobîndirea prin înșelăciune a bunurilor altei

persoane, cunoscînd cu certitudine faptul că la 21.03.2012 de către Judecătoria

Soroca a fost aplicat sechestru asupra apartamentului nr. 13 de pe str. D. Cantemir

13, or. Soroca, care-i aparține cu drept de proprietate, fapt care i-a fost adus la

cunoștință la data de 29.03.2012 de către registratorul Oficiului Cadastral Teritorial

Soroca, Arhiliuc Alexandru, care concomitent i-a comunicat acestuia că nu are

dreptul de a înstrăina bunul imobil nominalizat, inclusiv fapt cunoscut de Lupașco

V. și din mențiunea efectuată în acest sens în extrasul din Registrul bunurilor

imobile din 29.03.2012, eliberat la aceiași dată lui Lupașco V. de către OCT Soroca la

cererea scrisă personală a acestuia, în care erau prezente datele privind

înregistrarea oficială în baza de date la 22.03.2012 a sechestrului aplicat pe

apartamentul nr. 13 de pe str. D. Cantemir 13, or. Soroca, a primit de la Tîmco

Serghei, drept arvună suma de 4 000 Euro, care conform cursului valutar oficial

1

stabilit de BNM constituia suma de 62 734 lei, pentru vînzarea apartamentului

sechestrat cu nr. 13 de pe str. D. Cantemir, 13 din or. Soroca.

Ulterior, urmărind același scop, continuîndu-și intenția criminală de dobîndire

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, la 17.04.2012 în procesul

autentificării contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 13 de pe str.

D. Cantemir 13, or. Soroca a prezentat notarului public, Radu Boldescu, un alt

extras din Registrul bunurilor imobile, datat cu 20.03.2012, care a fost eliberat

anterior de către OCT Soroca, pînă la faptul înregistrării sechestrului în Registrul

bunurilor imobile, în care lipseau datele cu privire la aplicarea sechestrului de către

Judecătoria Soroca asupra imobilului respectiv, concomitent declarînd în fața

notarului sub responsabilitate proprie că bunul imobil supus vînzării, la data

încheierii prezentului contract, nu a fost vîndut anticipat, sechestrat, gajat, nu

formează obiectul unui litigiu, acțiuni prin care a dus în eroare cumpărătorul,

Tîmco S. și notarul, obținînd restul sumei de bani în mărime de 148 000 lei.

Astfel, prin metoda descrisă de mai sus Lupașco V. a însușit mijloace bănești în

sumă totală de 210 734 lei, cauzîndu-i lui Tîmco S. daune în proporții deosebit de

mari.

Acțiunile lui Lupașco V. au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

escrocherie, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin abuz de încredere cu

cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

Mazniuc V., care au solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de

achitare.

În motivarea apelului au invocat că la data primirii arvunei inculpatul a

transmis apartamentul lui Tîmco S., nu știa și nici nu avea cum să cunoască despre

faptul acționării în judecată de către fosta sa soție cu cerere de partajare a

apartamentului în cauză, fiind citat în instanță pentru prima dată la data de

04.04.2012. Astfel, expunînd apartamentul pe numele său spre vînzare inculpatul

era ferm convins că acționează în mod legitim. Consideră, că calificarea de către

instanță a acțiunilor inculpatului, drept intenționate și în scop de dobîndire a

bunurilor altei persoane, adică escrocherie, ca fiind eronată și care contravine pct. 8

al Hotărîrii Curții Supreme de Justiție din 06.07.1992 „Cu privire la practica

judiciară în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului”. De

asemenea, consideră exagerate concluziile instanței despre faptul, că la momentul

semnării contractului de vânzare-cumpărare, inculpatul cert a acționat cu intenții

criminale. La moment, conștientizează faptul că a comis greșeala de a nu citi

contractul, deoarece ar fi cerut tălmăcirea noțiunii de „litigiu”, iar notarul la sigur

ar fi refuzat autentificarea contractului, iar inculpatul imediat ar fi aplanat situația

cu cumpărătorul pe cale amiabilă. Consideră, că între inculpat și partea vătămată,

Tîmco S., persistă relații pur civile.

fost respins apelul declarat, ca nefondat și menținută sentința.

2

la examinarea cauzei și adoptarea sentinței în cauză a dat eficiență prevederilor art.

26-27, 93-101 Cod de procedură penală, a examinat cauza sub toate aspectele, a

verificat toate versiunile înaintate de participanții la proces, a dat aprecieri corecte

probelor acumulate, prin prisma cerințelor stipulate la art. 101 Cod de procedură

penală, just a reținut starea de fapt și de drept, corect a încadrat acțiunile

inculpatului în baza legii respective. În conformitate cu cerințele legale, instanța de

fond și-a argumentat concluziile sale privind vinovăția lui Lupașco V., concluziile

respective rezultînd direct din probatoriul acumulat pe cauză.

Instanța de apel verificînd probele administrate, inclusiv la solicitarea apărării

a menționat că acestea dovedesc prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

constitutive ale infracțiunii imputate. Vinovăția inculpatului se dovedește prin

declarațiile părții vătămate, Tîmco S., martorului Podborschi L., precum și prin

materialele cauzei: copia certificatului de vânzare-cumpărare din 17.04.2012 a

apartamentului nr. 13 de pe str. D. Cantemir 13, or. Soroca încheiat între vînzătorul,

Lupașco V. și cumpărătorul, Tîmco S. (f.d. 139-l45); informația B.C. „Banca

Socială”SA, filiala Bălți nr. 15008 din 18.09.2012, (f.d. 146-147); ordonanța și

procesul-verbal de ridicare din 30.08.2012, (f.d. 55-56); procesul-verbal de

examinare a documentelor din 03.09.2012, (f.d. 57-78); ordonanța privind

recunoașterea și atașarea la dosar a mijloacelor materiale de probă din 03.09.2012

(f.d. 79); ordonanța și procesul-verbal de ridicare din 30.08.2012 (f.d. 82-83);

procesul-verbal de examinare a documentelor din 03.09.2012 (f.d. 84-100);

ordonanța privind recunoașterea și atașarea la dosar a mijloacelor materiale de

probă din 03.09.2012 (f.d. 101); ordonanța de recunoaștere în calitate de parte

vătămată a lui Tîmco S., (f.d. 103); cererea lui Tîmco S. (f.d. 104); ordonanța de

recunoaștere în calitate de parte civilă a lui Tîmco S. (f.d. 105); ordonanța și

procesul-verbal de ridicare din 30.08.2012, (f.d. 110-111); procesul-verbal de

examinare a documentelor din 03.09.2012 (f.d. 112-137); ordonanța privind

recunoașterea și atașarea la dosar a mijloacelor materiale de probă din 03.09.2012

(f.d. 138).

De asemenea, instanța de apel a notat că, vina inculpatului se dovedește prin

declarațiile martorilor Șapovalov C., David O., Arhiliuc A., Erghelidji N., care au

fost audiați în instanța de fond, probe ce au fost verificate în ședința instanței de

apel și preluate respectiv ca fiind utile pentru menținerea soluției adoptate de către

instanța de fond.

Referitor la argumentul apărării, precum că instanța de fond incorect a

încadrat acțiunile inculpatului, deoarece acesta datorează părții vătămate doar

4 000 euro, instanța de apel, le-a considerat irelevante fiindcă la momentul

încheierii tranzacției această sumă, precum și suma de 148 000 lei, inculpatul a

intrat în posesia acestor sume, ascunzînd de la partea vătămată că locuința propusă

spre vînzare este sub sechestru, prezentînd cu bună știință și notarului certificat ce

nu reflectă realitatea la ziua întocmirii contractului de vânzare-cumpărare. Faptul

3

că toată suma respectivă a revenit inculpatului și a dispus de ea după bunul său plac,

demonstrează că acesta inițial, cunoscînd cu bună știință despre prezența

impedimentelor de a înstrăina locuința, avea intenție de a comite act de escrocherie

în raport cu pătimitul.

Cu referire la alegațiile precum că inculpatul se considera unicul proprietar și

nu recunoștea dreptul la proprietate a fostei soții, că a fost consultat greșit de

avocat, instanța de apel a menționat că nu servea temei de a purcede la vânzarea

unui imobil ce se afla în sechestru, indiferent de motivul acestui sechestru, după

cum nu justifică faptul, că acesta a ascuns de la partea vătămată, cît și de la notar

informația despre sechestru. Iar faptul, cunoașterii ori necunoașterii că soția l-a

acționat în judecată, în opinia instanței de apel nu are relevanță, pentru că din

declarațiile martorului, Arhiliuc A., rezultă, că inculpatul a fost avertizat prompt, că

nu poate și nu este în drept de a înstrăina imobilul, atîta timp cît acesta este sub

sechestru, însă inculpatul i-a răspuns, că nu ar trebui să-l intereseze ce va face el cu

locuința.

De asemenea, susținerile apărării precum că acțiunile inculpatului nu conțin

elementele infracțiunii, dar au caracter civil, fapt ce rezultă și din adresarea părții

vătămate în instanța de judecată cu privire la încasarea arvunei, instanța de apel nu

le-a reținut, deoarece această chestiune poate fi soluționată doar în ordine civilă și

nu înlătură răspunderea penală a inculpatului pentru suma primită ilicit pentru

tranzacția cu imobilul menționat.

Argumentele privind legalitatea ori ilegalitatea partajării locuinței între

inculpat și fosta sa soție, instanța de apel a considerat că nu pot fi puse în discuție

în prezenta cauză penală, deoarece hotărîrea instanței de judecată la acest capitol,

are valoarea lucrului judecat. Asupra acestor relații dintre soți s-a expus instanța

competentă.

Susținerile apelanților precum că nevinovăția inculpatului se demonstrează

prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 04 iunie 2013, in opinia instanței de apel sînt

nefondate, deoarece prin hotărîrea respectivă s-a constatat ilegalitatea înscrisului

„sechestru”, dar nu a însăși acțiunii procedurale în raport cu imobilul respectiv.

În privința argumentului apelanților precum că inculpatul a achitat creditul la

bancă pînă la pornirea urmăririi penale, instanța de apel nu l-a reținut în suportul

cerințelor de achitare, fiindcă sînt un șir de probe care dovedesc intenția

inculpatului de a dobîndi toată suma în contul cumpărării-vânzării locuinței și a

dispus ulterior de toată suma după bunul său plac.

Prin urmare, instanța de apel a menționat că la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, aplicîndu-i o pedeapsă echitabilă inculptului.

Felișcan Victor, în numele inculpatului, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală, prin care solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie achitat. În motivarea

recursului său invocă că:

4

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii și anume în acțiunile inculpatului

lipsește latura subiectivă, deoarece nu s-a dovedit că ultimul a încheiat cu bună

știință tranzacția de vânzare-cumpărare, pentru a nu produce efecte juridice, avînd

scopul de a încasa suma primită, pentru a nu o restitui;

- inculpatul cu bună știință era încrezut că este unicul proprietar al imobilului

vîndut, deoarece termenul de partajare a bunului proprietate comună a fost omis,

fiind divorțat cu fosta soție mai bine de 15 ani;

- din declarațiile părții vătămate rezultă că inculpatul a restituit banii la bancă

încă pînă la intentarea dosarului penal, ce denotă faptul că nu a avut scopul de a

însuși banii pentru imobilul vîndut, prin escrocherie;

- nu poate fi privat de liberate, din motiv că nu este în măsură să execute

obligația contractuală, potrivit dispozițiilor art. 1 Protocolul nr. 4 CEDO;

- prin deciziei Colegiului civil al Curții de Apel Bălți din 06.05.2014, a fost

statuat că notarul a avut obligația să verifice actele și documentele la încheierea

tranzacției de vânzare-cumpărare și nu era obligația inculpatului să anunțe notarul

despre careva impedimente, mai ales că el avea buna credință că acționează legitim;

- prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 22.03.2012 (f.d. 295) s-a constatat

ilegalitatea înscrisului „sechestru”, iar instanțele de judecată la examinarea

prezentei cauze penale au neglijat acest fapt;

- reieșind din declarațiile părții vătămate, motivarea soluției contrazice

dispozitivul sentinței, deoarece ultimul în pofida faptului a solicitat declararea nulă

a actului juridic încheiat cu inculpatul, nu a renunțat la apartament, continuă să

locuiască, fapt confirmat și prin înscrisul „Raport” întocmit de ofițerul de sector nr.

1;

- consideră că lipsește obiectul material al sustragerii, deoarece inculpatul este

coproprietar al bunului imobil, iar persoana care urmărește îmbogățirea prin

înșelăciune nu ar semna un antecontract (recipisă) cu garanția executării obligației –

arvună.

procedură penală, a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece au fost ignorate prevederile

art. 422 Cod de procedură penală.

lărgit concluzionează respingerea acestuia, ca inadmisibil, din următoarele

considerente:

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, judecînd recursul, instanța de recurs este în drept să-l respingă ca

inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate.

Din textul recursului, autorul acestuia invocă ca temei pentru casare

prevederile pct. 6), 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, și anume că

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

5

comise în cazul cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîri; nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

Instanța de recurs specifică, că temeiurile pentru recurs invocate de către

autorul recursului, prevăzute de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și

anume instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sînt

incidente în cazul cînd instanța de apel la examinarea apelului declarat nu a

respectat cerințele art. 414, 415 Cod de procedură penală, nu a răspuns la motivele

invocate de apelant, nu s-a expus asupra tuturor probelor și nu a argumentat în

toate cazurile motivele pentru care a respins o parte din probele cercetate și pe alte

le-a admis. Iar temeiul invocat și prevăzut la același pct. 6) al normei sus

menționate și anume motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, este valabil în

situația cînd motivarea hotărîrii instanței de apel, contrazice dispozitivul hotărârii

Colegiul penal, constată că temeiurile pentru recurs stipulate în pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală și invocate de recurent în recursul declarat, nu

persistă în cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că ultima a analizat

obiectiv probele administrate și a dat răspuns la toate motivele expuse în apel, iar

conținutul deciziei atacate corespunde prevederilor art. 414, 417 Cod de procedură

penală.

În prezenta cauză penală, Colegiul consideră că instanța de apel, judecînd

apelul declarat, a supus unei cercetări suplimentare și minuțioase toate probele

administrate la dosar, astfel conform procesului verbal al ședinței de judecată, au

fost audiați suplimentar inculpatul și partea vătămată, martorul Podborschi L., au

fost verificate și cercetate actele cauzei, declarațiile martorilor, care sînt în

coroborare cu înscrisurile anexate la dosar și cu celelalte probe, ce au permis

întemeiat instanței de apel de a conchide corectă concluzia instanței de fond,

referitor la vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (5) Cod penal.

De asemenea, instanța de recurs, statuează că dispozitivul, fiind o parte

esențială a hotărîrii și reprezentînd soluția aleasă de instanță, în speța dată,

corelează cu motivarea unei asemenea soluții. Argumentele recurentului invocate

sub acest aspect cum ar fi:

- partea vătămată nu a renunțat la apartament, continuă să locuiască în acest

apartament, menționînd f.d. 256 v. I;

- partea vătămată renunță la tranzacția de vînzare cumpărare, dar concomitent

solicită dublul arvunei achitate;

- partea vătămată recunoaște că a instalat ferestre, a schimbat ușa, iar din

raportul întocmit de către ofițerul de sector rezultă, că Tîmco S. locuiește în

apartamentul cumpărat cu soția sa;

- precum și fraze din declarațiile martorului Podborschi L., în viziunea

Colegiului, sînt declarative și neîntemeiate, deoarece declarațiile părții vătămate și

a martorului, Podborschi L., au fost indicate și analizate în hotîrîrea instanței de

apel, care coroborează între ele, nu se contrazic și nu trezesc careva dubii în

6

săvîrșirea infracțiunii imputate. Ba mai mult, potrivit declarațiilor părții vătămate,

acesta clar a indicat că nu locuiește în apartamentul vîndut de inculpat, fapt ce se

confirmă și prin cererea de chemare în judecată (f.d. 256), unde e menționată altă

adresă, decît cea a apartamentului vîndut, totodată a specificat că după încheierea

tranzacției la notar a instalat altă ușă, a schimbat fereastra, are chei de la ușă doar

el. Partea vătămată nu a restituit bunul imobil tranzacționat ilegal de inculpat,

fiindcă nu i-au fost restituiți toți banii și în acest caz este logică acționarea

inculpatului în judecată cu privire la încasarea a dublului arvunei, deoarece

legalitatea acestui mijloc de garanție a executării obligațiilor asumate, se verifică în

procedura civilă.

În ce privește, Raportul din 26.02.2014, întocmit de către ofițerul de sector,

instanța de recurs, atestă din textul acestuia, că au fost repartizate pliante, în cadrul

companiei naționale „Cunoașteți polițistul”, dar nu confirmă cert că anume în

apartamentul nr. 13 str. D. Cantemir, 13 locuiește de fapt partea vătămată cu familia

sa. Totodată, potrivit certificatului nr. 29 din 17.05.2013, eliberat de șeful Direcției

Gospodăriei Locativ - Comunale or. Soroca, în apartamentul menționat nu locuiește

nici o persoană.

Cu referire la temeiul pentru recurs, invocat de către recurent prevăzut de la

pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume nu au fost întrunite

elementele infracțiunii, Colegiul penal relevă că este aplicabil în situația cînd s-a

produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre

acestea). Însă, nici acest temei de casare nu s-a confirmat în cauza dată, deoarece

Colegiul consideră, că instanțele de fond și apel, în baza probelor administrate legal

de către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată cu

respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o

apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect au ajuns la concluzia privind

încadrarea juridică a acțiunilor lui Lupașco V., în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

avînd ca substrat conglomeratul de probe administrate și menționate în pct. 5 al

prezentei decizii.

În privința argumentelor recurentului precum că în acțiunile inculpatului

lipsește latura subiectivă a infracțiunii imputate, deoarece acesta nu a acționat cu

scopul de a nu produce efecte juridice la încheierea contractului de vânzare-

cumpărare; a crezut cu bună știință că este unicul proprietar al apartamentului,

fiindcă a expirat termenul de prescripție a partajării acestui imobil ce a aparținut în

devălmășie cu fosta soție; inculpatul a restituit banii împrumutați de partea

vătămată de la bancă, Colegiul menționează că acestea au fost obiect de discuție în

cadrul instanței de fond și apel, concluzii pe care le susține.

Suplimentar la acest capitol, Colegiul penal remarcă că potrivit doctrinei

juridice, latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie se manifestă, în primul rînd

7

sub formă de intenție directă. De asemenea, la calificarea faptei este obligatorie

stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate.

Așadar, intenția directă și scopul de cupiditate, în speța dată se dovedește prin

declarațiile martorului, Podborschi L., (f.d. 48-49 v. II), din care rezultă că

inculpatul a dorit tot apartamentul, fiind anterior preîntîmpinat că aceasta dorește

să partajeze acest imobil cu inculpatul, însă ultimul nu i-a propus să-l vîndă și să

împartă banii. În cumul cu aceste declarații, scopul de cupiditate, rezultă și din

declarațiile martorului Arhiliuc A. – registrator la OCT Soroca (f.d. 241-244 v. I), din

care rezultă că a comunicat inculpatului la 29.03.2012, că asupra apartamentului nr.

13 din str. D. Cantemir, 13 or. Soroca, este aplicat sechestru, fapt pentru care

inculpatul a semnat (f.d. 128) și nu v-a putea încheia tranzacția la notar, însă

inculpatul a insistat să-i fie eliberat extras din Registrul bunurilor imobile,

menționînd, că el achită bani și nu trebuie să intereseze pe nimeni ce va face cu

aceste acte.

Critica recurentului referitor la faptul condamnării inculpatului pentru faptul

că nu a fost în măsură să-și execute obligațiile contractuale, Colegiul o consideră

nefondată pentru că acțiunile inculpatului nimeresc sub incidența legii penale,

acesta la încheierea tranzacției de vânzare-cumpărare cu partea vătămată, acționînd

cu rea credință. Adică, inculpatul cunoscînd despre faptul, că fosta soție,

Podborschi L., intenționează să partajeze cu el apartamentul proprietate în

devălmășie, fiind preîntîmpinat de către registratorul OCT Soroca, Arhiliuc A., în

cadrul perfectării actelor pentru tranzacția de vânzare-cumpărare, despre faptul că

apartamentul dat este sechestrat, nu a comunicat acest fapt cumpărătorului – Tîmco

S. și notarului, prezentînd în mod dolosiv un alt extras din Registrul bunurilor

imobile, obținut anterior, fără mențiunea „sechestru”. Analizînd aceste

circumstanțe rezultă, că inculpatul urmărind scopul de a încheia în mod neapărat

contractul de vânzare-cumpărare, pentru a încasa costul integral al apartamentului

nominalizat, cunoscînd despre pretențiile fostei soții. Deoarece, inculpatul a recurs

la procedee frauduloase în detrimentul, părții vătămate Tîmco S., (care a declarat în

instanța de apel, că inițial a avut încrederea că apartamentul dat este fără probleme

(f.d. 43-44 v. II), el nu se mai poate prevala de imposibilitatea sa de a-și executa

obligațiile contractuale, față de partea vătămată. În concluzie, nu poate fi invocată

imposibilitatea inculpatului de a găsi mijloace materiale pentru a-și îndeplini

obligațiile asumate – ca temei de a nu fi aplicată răspunderea penală, pentru că a

manifestat rea-voință față de obligațiunile asumate în raport cu partea vătămată.

Faptul că inculpatul a restituit partea de bani părții vătămate, care a fost

împrumutată de către ultimul de la bancă, nu poate fi considerat ca lipsa intenției

inculpatului de săvîrși infracțiunea de escrocherie, deoarece din probele

administrate în cauză este evident că acesta a avut scopul de a însuși întreaga

suma, ba chiar a dispus totalmente de această sumă o anumită perioadă. Totodată,

Colegiul penal atenționează, că restul sumei decît cea creditată de la bancă, părții

vătămate nu i-a fost recuperată și nici nu a întreprins careva măsuri de a o restitui,

ceea ce reprezintă o circumstanță de prezență a intenției cu privire la sustragere și

8

anume lipsa de fundamentare economică și caracterul irealizabil al angajamentului

asumat.

Argumentul apărării, precum că instanțele au neglijat hotărîrea Judecătoriei

Soroca din 04 iunie 2013, prin care s-a constatat ilegalitatea înscrisului „sechestru”,

instanța de recurs îl consideră nefondat și fără relevanță în speța dată, dat fiind

faptul că sechestrul a fost aplicat prin încheierea din 21.03.2012, iar prin hotîrirea

Judecătoriei Soroca din 15 ianuarie 2013, a fost dispus ca sechestrul să fie anulat

după intrarea hotărîrii în vigoare. Ulterior acest litigiu fiind examinat în ordine de

apel și recurs. Adică încheierea de aplicare a sechestrului din 21.03.2012, nu a fost

casată de către instanțele ierarhice superioare, aceasta fiind valabilă, pînă la

pronunțarea încheierii irevocabile emisă de Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție la 29 ianuarie 2014.

Cît privește alegațiile apărării precum că este în sarcina notarului să verifice

informația actualizată privitor la bunul, care face obiectul tranzacției de vânzare-

cumpărare și nu a fost obligația inculpatului care a acționat ca vînzător, fapt

susținut și prin decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții de Apel Bălți din 06 mai 2014, instanța de recurs le consideră neîntemeiate.

Conform alin. (4) art. 50 din Legea cu privire la notariat nr. 1453-XV din 08.11.2002,

la autentificarea actelor notariale, proprietarul bunului este obligat să comunice

notarului și celeilalte părți locul aflării bunului înstrăinat (gajat). Răspunderea pentru

tăinuirea faptului aflării bunului înstrăinat (gajat) sub interdicție (sechestru, arest, gaj),

comunicarea prețului nereal al bunului, altor date eronate sau prezentarea de documente

false (nevalabile) în procesul încheierii actului juridic o poartă partea vinovată. Totodată,

alin. (2) art. 51 al aceleiași legi, stipulează că la autentificarea contractului de

înstrăinare și contractului de gaj al bunurilor supuse înregistrării, răspunderea pentru

comunicarea informației false sau incomplete o poartă persoana care înstrăinează sau

gajează bunurile.

Reieșind din declarațiile martorului, Boldescu R., notarul public, care a

autentificat contractul de înstrăinare a bunului imobil (f.d. 247-249 v. I), a fost

preîntîmpinat de conținutul prevederilor legale sus enunțate, iar inculpatul a

declarat sub responsabilitate proprie că la data încheierii prezentului contract

bunul imobil nominalizat nu a fost vîndut anticipat, sechestrat, gajat, nu formează

obiectul unui litigiu, fapt menționat în pct. 4 al contractului de vânzare-cumpărare

din 17.04.2012. (f.d. 140 v. I). Fapt, ce încă odată denotă manifestarea de către

inculpat a relei credințe la autentificarea contractului de înstrăinare a imobilului

nominalizat, care la rîndul său este o circumstanță ce stă la baza laturii subiective a

infracțiunii imputate acestuia.

Privitor la argumentul recurentului că lipsește obiectul material al sustragerii,

deoarece inculpatul este coproprietar al bunului imobil, iar persoana care

urmărește îmbogățirea prin înșelăciune nu ar semna un antecontract (recipisă) cu

garanția executării obligației – arvună, instanța de recurs le consideră irelevante.

Doctrina juridică, definește obiectul material al escrocheriei ca fiind format din

bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de

9

valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

În speța dată, în calitate de obiect material, este suma bănească care a primit-o de la

partea vătămată, în mod fraudulos știind că tranzacția nu poate fi încheiată

deoarece apartamentul este sechestrat, chiar și în cazul cînd acesta este

coproprietar, inclusiv și în cazul cînd a primit arvuna, la 30.03.2012, aflînd despre

existența sechestrului la 29.03.2012.

Așadar, Colegiul reiterează că în acțiunile inculpatului, Lupașco V., sunt

prezente toate elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal,

escrocherie, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin abuz de încredere cu

cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.

În temeiul celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide că motive relevante

pentru a interveni în soluțiile adoptate nu sînt prezente, iar temeiurile pentru

recurs ordinar indicate de către avocatul, Felișcan Victor, în numele inculpatului,

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, nu și-au găsit

confirmarea în instanța de recurs și din aceste considerente recursul declarat

urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrilor atacate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul, Felișcan

Victor, în numele inculpatului, împotriva sentinței Judecătoriei Soroca din 09

august 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 aprilie 2014,

în cauza penală în privința lui Lupașco Valeriu Fiodor, cu menținerea hotărîrilor

atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 noiembrie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Liliana Catan

Iurie Diaconu

Ion Guzun

10