1ra-1599/2014 — art. 187 alin. 2 lit. e, f CP

1ra-1599/2014 — art. 187 alin. 2 lit. e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul 1ra-1599/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

22 octombrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Ghenadie Nicolaev,

judecători – Vladimir Timofti și Nadejda Toma,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Mardari Valeriu în numele inculpatului, prin care solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 25 iunie 2014, în cauza penală privindu-l pe

Lupan Daniel Simion, născut la 12 noiembrie

1993, originar din or. Criuleni și domiciliat în mun.

Chișinău, str. Ismail 42/2, ap. 2.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 26.02.2014 – 30.04.2014;

Instanța de apel: 23.05.2014 – 25.06.2014;

Instanța de recurs: 28.08.2014 – 22.10.2014.

C O N S T A T Ă:

în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor administrate

la faza urmăririi penale, Lupan D. a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, la 3 ani și 6

luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

data de 20.10.2013, în perioada de timp de la 22.30 pînă la 22.40, urmărind scopul

sustragerii bunurilor altei persoane, aflîndu-se pe scările blocului locativ din str. Hristo

Botev 25, mun. Chișinău, a sustras în mod deschis de la Țîcu M. o geantă de culoare

neagră în valoare de 200 lei, în care se aflau bani în sumă de 200 euro, ceia ce constituie

3569 lei, conform ratelor oficiale de schimb valutar ale BNM, 6000 ruble rusești ceia ce

constituie 2451 lei, conform ratelor oficiale de schimb valutar ale BNM, un suport de

memorie cu capacitatea de 4 GB în valoare de 100 lei, cauzîndu-i astfel părții vătămate o

daună materială considerabilă în sumă totală de 6320 lei.

Tot el, la 17.02.2014, aproximativ la ora 20:20, aflîndu-se în curtea blocului locativ

din str. Muncești 170, mun. Chișinău, urmărind scopul sustragerii deschise a bunurilor

altei persoane, aplicînd violența periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei,

1

manifestată prin îmbrîncirea persoanei și smulgerea genții, în mod deschis a sustras de la

Panco T., geanta de dame în valoarea de 600 lei, în care se afla o placă de păr de modelul

„Phillips”, în valoare de 1200 lei, două telefoane mobile unul de modelul „IPHONE 4”,

cu cartela SIM 078801055, în valoare de 10000 lei și un telefon de modelul „Nokia C5”,

cu cartela SIM 069748074, în valoare de 3500 lei, produse cosmetice, portmoneu în

valoare de 400 lei, în care se aflau 200 dolari SUA, care conform cursului valutar al

BNM, la data comiterii infracțiunii constituiau 2698 lei, 2 euro, care conform cursului

valutar al BNM, la data comiterii infracțiunii constituiau 36,98 lei și bani în sumă de 270

lei, buletinul de identitate, permisul de conducere, cardul bancar BC „Moldindconbank”

SA, cartele de reduceri, după care cu bunurile sustrase a părăsit locul comiterii

infracțiunii însușindu-le și cauzîndu-i astfel părții vătămate o daună materială în proporții

considerabile în sumă totală de 18704,98 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmate de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, jaful adică sustragerea în mod

deschis a bunurilor altei persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau

sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către avocatul Mardari

V. în interesele inculpatului Lupan D., care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care lui Lupan D. să-i fie stabilită o pedeapsă

neprivativă de libertate, menționînd că inculpatul Lupan D. a recunoscut integral vina, s-a

căit sincer de cele comise, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, astfel față de

dînsul sunt pasibile aplicării prevederile art. 90 Cod penal.

respins, ca nefundat, apelul declarat de către avocatul Mardari V. în interesele

inculpatului Lupan D., cu menținerea în vigoare a sentinței.

fapt și de drept reținută de către instanța de fond este în concordanță cu circumstanțele

stabilite și probele administrate și expuse în cuprinsul hotărîrii atacate.

Cu referire la pedeapsa aplicată, în opinia instanței de apel, corect s-a conchis că în

privința inculpatului Lupan D., urmează a fi aplicată sancțiunea penală, sub formă de

închisoare, astfel încît aceasta din urmă, fiind justă, echitabilă și proporțională faptelor

comise de ultimul.

În același context, instanța de apel a mai specificat că sunt nejustificate argumentele

avocatului cu referire la asprimea pedepsei, ținînd cont de rigorile art. 61 Cod penal și

luînd în considerație faptul că în privința inculpatului nu s-au constatat careva

circumstanțe agravante prevăzute de dispoziția art. 77 Cod penal, iar în calitate de

circumstanțe atenuante prevăzute de art. 76 Cod penal, au fost reținute recunoașterea

vinovăției, căința sinceră, recunoașterea probelor administrate în faza de urmărire penală.

De asemenea, instanța de apel a respins argumentul invocat de avocat, precum că

instanța de fond determinînd limitele aplicării pedepsei, urma să îi stabilească

2

inculpatului pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, or, în cazul de față, instanța de fond

aplicînd prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, reducînd 1/3 din limita

minimă și cea maximă a pedepsei, corect a stabilit limitele de aplicare a pedepsei de la 3

ani și 4 luni pînă la 4 și 8 luni.

În consecință, s-a statuat că instanța de fond aplicînd inculpatului pedeapsa în

cuantum de 3 ani și 6 luni închisoare, a individualizat corect pedeapsa stabilită

inculpatului Lupan D..

reprezentînd interesele inculpatului, a atacat-o cu recurs ordinar, prin care solicită casarea

deciziei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care lui Lupan D. să-i fie

aplicată o pedeapsa non privativă de libertate.

În vederea susținerii poziției invocate, recurentul specifică că, instanța nu a

individualizat corect pedeapsa, după cum se cere în art. 61, 75 Cod penal, ceea ce

presupune aplicarea unei pedepse în alte limite decît cele prevăzute de lege.

Prin urmare, apărătorul consideră că, la caz, sunt întrunite toate condițiile pentru ca

instanțele să aplice față de Lupan D. pedeapsa cu suspendarea executării acesteia.

Or, în sensul normei prevăzute de art.90 din Codul penal se înțelege, că ținînd cont

de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, se va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca dînsul să executate pedeapsa stabilită, atunci se poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului și se stabilește un termen de probă.

În speță, argumentele instanței de apel la care s-a făcut trimitere, sunt neîntemeiate,

deoarece nu s-a luat în considerație circumstanțele reale ale cazului, și anume faptul că

Lupan D. acceptînd examinarea cauzei în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, a mizat pe faptul că va fi condamnat la o pedeapsă non privativă de

libertate, cu atît mai mult că legea prevede și permite aceasta.

Toate aceste circumstanțe au fost ignorate de către instanța de apel care ilegal nu a

aplicat prevederile art.90 Cod penal, în privința lui Lupan D..

Reieșind din cele expuse, partea apărării consideră că instanța de apel nu a clarificat

obiectiv circumstanțele cauzei examinate, adoptînd o soluție ilegală cu privire la

individualizarea pedepsei.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat pe prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) și 10) Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar declarat de

apărătorul inculpatului menționînd că acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil,

deoarece temeiurile invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 427 Cod

procedură penală, iar măsura de pedeapsă stabilită lui Lupan D. este în limitele sancțiunii

articolului incriminat.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat, pentru

următoarele considerente.

3

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi atacate cu

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la

judecarea cauzei.

Din conținutul recursului ordinar declarat de partea apărării se conchide că

recurentul invocă ca temei de drept pct. 6) și 10) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură

penală. Pct. 6) menționat, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, lecturînd textul recursului ordinar Colegiul penal conchide că recurentul, cu

toate că a invocat ca temei de drept eroarea prevăzută de pct. 6) din alin. (1) al art. 427

Cod de procedură penală, nu a adus careva argumente în vederea motivării recursului

prin prisma acestei erori.

Colegiul penal amintește că, conform art. 424 alin. (2), 429 alin. (1), 430 alin. (5),

432 Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să fie motivată, să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală și argumentarea

ilegalității hotărîrii atacate. Instanța de recurs, se pronunță doar în limitele motivelor

invocate în recurs. Dar, în pofida prevederilor enunțate, în recursul ordinar declarat de

avocatul Mardari V. cu referire la eroarea de drept prevăzută de pct. 6) din alin. (1) al art.

427 Cod de procedură penală, nu este specificat în ce constă problema de drept de ce

există în cauză și care este eroarea comisă de instanțele de judecată care se încadrează în

pct. 6), și care ar motiva casarea hotărîrilor anterioare, cu pronunțarea soluției invocate.

În continuare, revenind la textul recursului se reține că apărătorul critică soluția

instanței de apel, de altfel și cea a primei instanțe, deoarece în privința inculpatului nu a

fost individualizată corect pedeapsa aplicată în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod

penal, pretinsa eroare fiind încadrată în temeiul prevăzut de pct. 10), potrivit căruia

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Totodată, avînd în vedere că cauza a fost examinată în ordinea stipulată de art. 3641

Cod de procedură penală, instanța de recurs constată că autorul recursului nu contestă

starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte, dar se

4

critică atît sentința cît și decizia instanței de apel numai referitor la chestiunea de

individualizare a pedepsei.

Așadar, Colegiul penal consideră că temeiul pentru recurs invocat de recurent nu

este incident în prezenta cauză, iar instanța ierarhic inferioară și-a motivat just soluția

adoptată, acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilite

conform sancțiunii articolului imputat acestuia prin rechizitoriu, or în sprijinul statuării

respective se relevă următoarele.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în

măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru

infractorul care a comis această infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în vederea

realizării operațiunii respective, ținînd seama de regulile și principiile prevăzute de Codul

penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei

penale, potrivit art.61 Cod penal, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a

Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sînt determinate de

încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii săvîrșite. Gravitatea acesteia

constă în modul și mijloacele de săvîrșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în

care fapta a fost comisă, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Termenul pedepsei, în afară de gravitatea infracțiunii săvîrșite, se stabilește avînd în

vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică,

situația materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul inculpatului pînă sau după săvîrșirea infracțiunii, deci este vorba de

personalitatea infractorului.

Categoria și termenul (limita) de pedeapsă ce urmează a fi stabilit este în

dependență de circumstanțele atenuante și agravante, prevăzute de art.76 – 77 Cod penal,

precum și, efectele acestora prescrise în art.78 Cod penal.

Aceste criterii generale și speciale privind individualizarea pedepsei, au fost

valorificate de instanțele ierarhic inferioare anume în această ordine, fiindu-i stabilit

inculpatului termenul de pedeapsă prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, de

3 ani și 6 luni închisoare, adică în limitele sancțiunii normei respective, reieșind din

faptul că inculpatul a beneficiat de o reducere cu 1/3 a pedepsei în urma aplicării

prevederilor procesuale de la art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală. Astfel, noile

limite ale sancțiunii prevăzute de legea penală pentru săvîrșirea infracțiunii în baza art.

187 alin. (2) Cod penal, au fost stabilite de la 3 ani și 4 luni, pînă la 4 ani și 8 luni

închisoare, marja de apreciere de la limita minimă spre maximă aparținînd instanței.

După efectuarea acestei proceduri de individualizare și stabilire a duratei și

cuantumului pedepsei, în cazul aplicării închisorii, continuă operațiunea de

individualizare, în aspectul executării pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de

penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită inculpatului, urmează a fi

5

pusă în executare ori sub condiția personalității acestuia de a se corecta și reeduca, poate

fi trasă concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei

aplicate vinovatului pe un termen de probă, de încercare.

Colegiul menționează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal – suspendarea

condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o

măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracțiunea comisă de ea este un

incident în viața acesteia.

În practica judiciară, cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei s-a

expus opinia că această măsură constă în esență – în dispoziția luată de instanța de

judecată prin însăși hotărîrea de condamnare, privitor la suspendarea pe o anumită durată

și în anumite condiții, a executării pedepsei aplicate.

Rezultatul principal al aplicării pedepsei constă în aceea că deși pedeapsa este

definitiv stabilită, aceasta nu este pusă în executare, survenind instituția suspendării

condiționate a acesteia, care ține de condițiile de executare a pedepsei închisorii deja

stabilite de către instanța de judecată pe întregul termen de încercare. Astfel, executarea

pedepsei devine dependentă de comportamentul condamnatului pe această durată, iar

suspendarea executării poate fi revocată în caz de nerespectare a condițiilor.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei instanța după ce

realizează individualizarea pedepsei prin determinarea concretă a acesteia în baza

criteriilor generale de individualizare, completează acest rezultat printr-un act de

individualizare a executării pedepsei.

Pe această linie de considerente, urmează a fi delimitată noțiunea de individualizare

a pedepsei de cea de individualizare a executării pedepsei. Or, suspendarea condiționată a

executării pedepsei se dovedește a fi o problemă privind executarea pedepsei, dat fiind

faptul că obiectul suspendării este executarea pedepsei. În final, se suspendă executarea

pedepsei și nu aplicarea acesteia.

Totodată, Colegiul penal remarcă că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal, prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația pentru instanțele de judecată de a

aplica prevederile acestei norme.

În consecință, se reiterează că, judecarea cauzei penale vizate în recursul ordinar a

avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu

respectarea prevederilor art.3641 Cod de procedură penală, iar potrivit pct. (8) al acestui

articol, inculpatul, care a recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a

solicitat ca judecata să fie înfăptuită pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de

reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

amendă.

Instanțele ierarhic inferioare, luînd în considerație stipulările legale expuse, i-au

stabilit inculpatului pedeapsa închisorii în limite prevăzute de art. 3641 Cod de procedură

penală, reieșind din limitele minimă și maximă ale sancțiunii art.187 alin.(2) Cod penal,

6

pentru care a fost condamnat inculpatul, care prevede închisoarea de la 5 la 7 ani, cu sau

fără aplicarea amenzii în mărime de la 500 la 1000 unități convenționale.

În speță, instanța de recurs consideră întemeiate motivele instanțelor ierarhic

inferioare, în susținerea poziției cu privire la aplicarea în privința inculpatului a unei

pedepse cu închisoarea pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip închis. Or, instituția suspendării condiționate a pedepsei nu trebuie

privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc

preventiv de apărare socială care derivă din organizarea unei politici penale adaptate la

realitatea socială concretă.

Așadar, modalitatea de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicate inculpatului

Lupan D., pentru infracțiunea imputată acestuia, este în acord cu principiul

proporționalității avînd în vedere fapta comisă și urmările produse. Mai mult, nu poate fi

reținută circumstanța că săvîrșirea infracțiunii de jaf, este un incident în viața lui Lupan

D., întrucît acestuia i se incriminează două epizoade de sustragere deschisă a bunurilor

altei persoane, săvîrșită în proporții considerabile.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept prevăzută în pct. 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, la care se face

referință, deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate, pedeapsa stabilită

inculpatului fiind aplicată de către instanța de fond în limitele legii, din care considerente

se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Avînd în vedere considerentele expuse și raportînd situația reținută în cauză, la

prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură penală, Colegiul penal concluzionează că

la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța de apel a respectat prevederile legale

relevante, prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală, iar recursul declarat de

avocatul D. Mardari este vădit neîntemeiat și urmează a fi respins ca inadmisibil.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Mardari Valeriu în numele

inculpatului, prin care solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 25 iunie 2014, în cauza penală privindu-l pe Lupan Daniel Simion, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 05 noiembrie 2014.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecători Vladimir Timofti

Nadejda Toma

7