1ra-1379/14 — art. 312 alin 1 CP

Dosarul nr. 1ra-1379/2014

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 septembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Ghenadie Nicolaev,

Judecători – Petru Moraru și Nadejda Toma,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 aprilie 2014, declarat de către

inculpata

Cebotari Ana Vasilii, născută la 25 februarie

1990, originară și locuitore a s. Peresecina, r-nul Orhei,

cetățeană a R. Moldova;

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 06.11.2012 - 04.07.2013;

Instanța de apel: 01.08.2013- 29.04.2014;

Instanța de recurs: 28.07.- 24.09.2014;

C O N S T A T Ă :

Ana a fost condamnată în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare, fără

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate,

iar în baza art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a fost suspendată condiționat pe un

termen de probă de 1 an.

28 ianuarie 2012, a depus cerere la CPS Centru, mun. Chișinău, solicitînd să fie trase

la răspundere penală persoanele necunoscute, care la 28 ianuarie 2012, i-au sustras

telefonul mobil de model „Stockholm” cauzîndu-i un prejudiciu considerabil în

sumă de 1750 lei. Drept urmare, la 02 martie 2012 a fost pornită cauza penală nr.

2012010183, în cadrul căreia, Cebotari A. fiind audiată în calitate de parte vătămată,

la 10 februarie și 26 martie 2012, fiind preîntîmpinată pentru darea depozițiilor false,

cunoscînd cu certitudine că telefonul mobil de model „Stockholm” personal l-a

vîndut cet. Climentovschii Ivan, a declarat cu bună știință declarații mincinoase că

telefonul mobil i-a fost sustras în mod tainic de persoane necunoscute.

solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de

achitare în privința sa, deoarece faptele ei nu întrunesc elementele infracțiunii.

În susținerea cerințelor sale, apelanta a invocat că, organul de urmărire penală

nu a prezentat nici o probă ce ar confirma că inculpata Cebotari A. a avut intenția

directă de a da declarații mincinoase, că telefonul mobil i-a fost sustras în mod tainic

de persoane necunoscute. Astfel, inculpata Cebotari A. consideră că, în acțiunile ei

lipsește latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) Cod penal.

1

a fost respins ca nefondat apelul inculpatei A. Cebotari și menținută sentința

instanței de fond fără modificări.

4.1. La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut că, cercetând

suplimentar probele administrate de către organul de urmărire penală și verificate de

către instanța de fond conform prevederilor art. 101 Co de procedură penală, în

raport cu motivele apelului, instanța de fond a verificat complet, obiectiv și sub toate

aspectele toate circumstanțele cauzei, la fel și probatoriul a fost apreciat legal din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că, apelul inculpatei A. Cebotari este

nefondat, aceasta fiind legal recunoscută vinovată și condamnată în baza art. 312

alin. (1) Cod penal, la 1 an închisoare, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcții sau de a exercita o anumită activitate, iar în baza art. 90 Cod penal, pedeapsa

aplicată corect i-a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an.

În acest sens, instanța de apel a menționat că prima instanță, la baza sentinței

adoptate, a reținut corect următoarele probe:

- Declarațiile martorilor Ivanenco V. (f. d. 134-136), Climentovschii I. (audiat

suplimentar f.d. 80);

- Procesul-verbal de confruntare din 09.10.2012 (f.d. 81-82);

- Procesul-verbal de sesizare despre săvîrșirea infracțiunii (f. d. 65);

- Procesul-verbal de audiere a părții vătămate Cebotari A. (f. d. 66, 74);

- procesul-verbal de recunoaștere a persoanei din 26.03.2012 (f. d. 72-73);

- procesul-verbal de confruntare din 24.10.2012 (f. d. 83);

De asemenea, instanța de apel a menționat că declarațiile inculpatei prin care

ultima nu recunoaște vina de săvîrșirea infracțiunii incriminate, au fost date cu

scopul evitării răspunderii penale, fiind o metodă de apărare.

Instanța de apel a mai reiterat că noțiunea de a prezenta declarații mincinoase,

înseamnă a face declarații în care se denaturează adevărul, se spune ceva ce nu

corespunde cu cele cunoscute de martor sau de către partea vătămată, astfel, acțiunea

de a prezenta declarații mincinoase trebuie să se refere la acele împrejurări de fapt,

pe care martorul le știe în legătură cu cauza respectivă și care pot servi la constatarea

fondului cauzei sau a altor împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei.

4.2. La individualizarea pedepsei, instanța de apel a menționat că instanța de

fond a ținut cont de prevederile art. art. 7, 61, 75, 90 Cod penal.

procedură penală, a contestat cu recurs ordinar hotărîrile pronunțate, solicitînd

casarea acestora, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei hotărîri de achitare în privința

ei, deoarece instanțele de judecată nu au cercetat obiectiv și sub toate aspectele

cauza penală, au dat o apreciere greșită probelor acumulate iar instanța de apel nici

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În acest sens, inculpata a invocat că, instanța de apel, menținînd sentința de

condamnare, practic n-a examinat fondul apelului și nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, care, fiind luate în considerație ar demonstra nevinovăția

inculpatei și anume că „în cadrul urmăririi penale Cebotari A. nu i-au fost explicate

drepturile și obligațiile părții vătămate, prevăzute de art. 60 Cod de procedură penală

și anume dreptul de a retrage plîngerea depusă de ea”.

2

În această ordine de idei și cu trimitere la practica CtEDO, recurenta a

menționat că argumentul dat a fost formulat întru-un mod clar și precis, care necesita

un răspuns specific și explicit și în lipsa unui astfel de răspuns, este imposibil să se

stabilească dacă instanța de apel pur și simplu a neglijat acest argument sau dacă a

intenționat să-l respingă și dacă avea intenția de a-l respinge, care au fost motivele

de a decide astfel.

Concomitent inculpata a supus criticii și faptul că nici prima instanță nici cea

de apel nu l-a audiat pe martorul Climentovschii Ivan, declarațiile căruia fiind

decisive și au fost puse la baza hotărîrilor de condamnare.

La fel, reieșind din practica oferită de CtEDO, inculpata a subliniat referitor la

martorul vizat supra că, absența ultimului trebuia justificată de un motiv serios, iar în

cazul în care condamnarea ultimei a fost bazată pe depozițiile acestui martor și

inculpata nu i-a putut adresa întrebări, consideră că drepturile ei la apărare au fost

restrînse în mod incompatibil cu garanțiile prevăzute la art. 6 CEDO.

În același context, recurenta a specificat că în fiecare cauză în care problema

caracterului echitabil al procedurii se pune în raport cu o depoziție a unui martor

absent, este necesar să se stabilească dacă există elemente care să compenseze

suficient inconvenientele legate de admiterea unei asemenea probe pentru a permite

o apreciere corectă și echitabilă a credibilității acesteia, Examinare acestei chestiuni

permite pronunțarea unei condamnări numai în cazul în care depoziția martorului

absent este suficient de credibilă ținînd seama de importanța ei în cauză.

Totodată, inculpata în recursul său a invocat dezacordul său cu modalitatea de

apreciere a probelor, inclusiv că:

a) instanțele de judecată nu au luat în considerație depozițiile inculpatei și

ale martorului Ivanenco V., potrivit cărora inculpata nu a indicat că

telefonul mobil i-a fost sustras de o persoană concretă;

b) declarațiile martorului Climentovschii I. depus de două ori, sunt diferite

și acestea nu au fost confirmate prin alte probe, fapt pentru care

instanțele de judecată urmau să le aprecieze critic.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, hotărîrea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazurile cînd: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și în cazul cînd nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Însă, aceste temeiuri pentru declararea recursului ordinar nu și-au găsit

confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de recurent.

Instanța de recurs, menționează că temeiul invocat de recurent - „nu sînt

întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, cînd instanța ce a judecat

3

cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin care în

hotărîrea judecătorească s-a făcut referire la săvîrșirea infracțiunii, dar nu au fost

stabilite faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale

infracțiunii respective. Prin urmare, temeiul, la care se face trimitere în recurs, nu

este aplicabil în speța examinată din punctul de vedere al prezenței erorii de drept,

care ar determina necesitatea casării hotărîrilor pronunțate în cauza penală privind-o

pe Cebotari Ana.

Or, temeiul invocat include cazurile cînd nu a fost stabilită fapta care

corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin

intermediul căror s-au constatat elementele constitutive, ori cînd nu au fost stabilite

faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii. Din

conținutul hotărîrilor menționate supra rezultă că instanțele ierarhic inferioare corect

au constatat fapta și circumstanțele săvîrșirii infracțiunii incriminate inculpatei

Cebotari A., descriindu-le în partea descriptivă, ulterior motivîndu-se concluzia de

vinovăție a acesteia.

Colegiul penal, reține că instanțele de fond și de apel, judecînd cauza și

verificînd probele administrate legal de către organul de urmărire penală și cercetate

în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală, le-au dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungînd

la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatei Cebotari A. în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 312 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă

echitabilă ținîndu-se cont de prevederile art. 7, 61, 75, 90 Cod penal.

Deci, criticile formulate de recurent, enunțate la pct. 5 al prezentei decizii,

prin care se susține că inculpata Cebotari A. nu se fac vinovată de săvîrșirea

infracțiunii incriminate, - acestea au format obiect de discuție la judecarea cauzei în

instanța de apel și, cărora, instanța le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată

și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4.1, soluție, pe care instanța de recurs și-

o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, avînd în vedere și faptul că

verificînd hotărîrea atacată în raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de

procedură penală, în sensul că nu se identifică existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul înaintat în

cauză este vădit neîntemeiat.

La fel, instanța de recurs, menționează că din textul recursului înaintat, se

evidențiază că recurentul în mod decisiv, își motivează recursul prin dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor și a nevinovăției sale de săvîrșirea infracțiunii

incriminate, or, motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile

prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, astfel, criticele formulate de

aceasta nu sunt motivate sub aspectul casării hotărîrii recurate, ca fiind ilegală.

Totodată, verificînd procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel

(f.d. 196-199) și, lecturînd textul deciziei adoptate în cauză, rezultă că instanța de

apel la judecarea apelului înaintat de inculpata Cebotari A., a respectat întocmai

prevederile art. 413-417 Cod de procedură penală, astfel întemeindu-și concluziile

sale pe probele legal administrate și verificate în ședința de judecată a instanței de

apel, acestea fiind date citirii în ședința de judecată și reflectate în procesul-verbal.

4

În acest context, Colegiul penal, reține concluzia instanței de apel referitor la un

șir de probe decisive, invocate în pct. 4.1 al prezentei decizii, în confirmarea

vinovăției inculpatei Cebotari A., inclusiv: declarațiile martorilor Ivanenco V. (f. d.

134-136), Climentovschii I. (audiat suplimentar f.d. 80); procesul-verbal de

confruntare din 09.10.2012 (f. d. 81-82); procesul-verbal de sesizare despre

săvîrșirea infracțiunii (f. d. 65); procesul-verbal de audiere a părții vătămate Cebotari

A. (f. d. 66, 74); procesul-verbal de recunoaștere a persoanei din 26.03.2012 (f. d.

72-73); procesul-verbal de confruntare din 24.10.2012 (f. d. 83), este corectă,

probele menționate confirmă vinovăția inculpatei în cele imputate.

În atare circumstanțe, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art.

432 alin. (2) Cod de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare

a hotărîrilor adoptate în cauza inculpatei Cebotari Ana și, prin urmare, se impune

soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de inculpată, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpata Cebotari Ana

Vasilii, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 aprilie

2014, în propria cauză penală, fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată la 08 octombrie 2014.

Președinte Ghenadie Nicolaev

Judecători Petru Moraru

Nadejda Toma

5