1ra-1117/2014 — Art.186 alin.2,90 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Art.186 alin.2,90 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 6 CPP
1ra-1117/2014 — Art.186 alin.2,90 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr. 1ra-1117/2014
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
25 iunie 2014 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte – Elena Covalenco,
Judecători –Liliana Catan și Iurie Diaconu,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva sentinței
Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău, din 25 ianuarie 2013 și deciziei Colegiului penal
al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2014, declarat de inculpata:
Cebotari Ala Ion, născută la
14.07.1980, originară din s. Costești,
raionul Ialoveni, domiciliată în mun.
Chișinău, str. Hîncești nr. 182/A.
Termenul de examinare a cauzei:
- instanța de fond - 03.01.2013 - 25.01.2013;
- instanța de apel - 20.02.2013- 30.05.2013;
27.02.2014-20.03.2014;
- instanța de recurs - 08.10.2013- 04.02.2014;
27.05.2014 - 25.06.2014;
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău, din 25 ianuarie 2013,
Cebotari Ala a fost condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 1 an 4 luni
închisoare.
Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării
pedepsei pe un termen de probă de 1 an.
S-a admis acțiunea civilă și s-a încasat din contul inculpatei în beneficiul lui
Camencean Ecaterina prejudiciul moral în mărime de 2000 lei.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a constatat că, Cebotari Ala la
14 octombrie 2012, în jurul orei 01.36, aflîndu-se în localul „Eventus" din str. Nicolae
Milescu Spătaru 2/3, mun. Chișinău, pe ascuns a sustras din geanta aflată pe scaunul din
preajma ei un telefon mobil de model „Samsung GT-S 8530", cu număr IME1
358888040566495, la prețul de 5000 lei, în care se afla cartela SIM 079652629, la
prețul de 30 lei, cauzîndu-i părții vătămate Camencean Ecaterina o daună în proporții
considerabile în sumă totală de 5030 lei.
Sentința în cauză a fost contestată cu apel de către inculpată, care a solicitat
casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie
aplicate prevederile art. 55 Cod penal.
1
În motivarea apelului s-a invocat, că în cadrul ședinței de judecată s-a solicitat
încetarea procesului penal, însă instanța neîntemeiat a refuzat această solicitare, fără să
argumenteze în sentință temeiurile refuzului. De asemenea, inculpata a solicitat
repunerea în termen a apelului, motivînd omiterea termenului, prin înrăutățirea stării
sănătății, anexînd la materialele cauzei certificatul medical.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2013, a
fost admis apelul, casată sentința, pronunțată o hotărîre nouă, prin care în temeiul art. 55
Cod penal, a fost încetat procesul penal în privința inculpatei pe art. 186 alin. (2) Cod
penal, cu tragerea la răspundere contravențională, stabilindu-i sancțiune sub formă de
amendă în mărime de 150 unități convenționale.
4.1. Instanța de apel a menționat că, instanța de fond corect a stabilit
circumstanțele de fapt și vinovăția inculpatei Cebotari Ala, acțiunile ei corect fiind
încadrate în dispoziția art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.
Totodată, în opinia instanței de apel, la stabilirea pedepsei instanța de fond nu a
acordat eficiență deplină tuturor circumstanțelor stabilite. Astfel, instanța de fond a
constatat în privința inculpatei ca circumstanțe atenuante recunoașterea vinovăției și
căința sinceră, iar careva circumstanțe agravante nu s-au stabilit. De asemenea, s-a
reținut, că ea pentru prima dată se trage la răspundere pentru o infracțiune mai puțin
gravă, are la întreținere un copil minor, a recuperat prejudiciul și partea vătămată nu are
careva pretenții față de inculpată, de aceea instanța de apel a considerat că corectarea ei
este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale, aplicînd în privința ultimei prevederile
art. 55 Cod penal.
Decizia instanței de apel a fost contestată cu recurs ordinar de către
procuror, care solicită casarea acesteia, cu menținerea sentinței fără modificări, deoarece
apelul a fost greșit admis.
În motivarea recursului s-a invocat că, instanța de apel a ignorat faptul depunerii
tardive a apelului inculpatei și greșit a soluționat apelul declarat în fond.
Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 04
februarie 2014, s-a admis recursul declarat de procuror și dispusă rejudecarea cauzei de
către aceiași instanță, în alt complet de judecată.
6.1. În motivarea soluției sale, instanța de recurs a menționat că, deși în cererea
de apel inculpata a solicitat repunerea în termen, instanța de apel prin decizia sa din 30
mai 2013, nu s-a expus asupra termenului de declarare a apelului inculpatei, l-a
considerat întemeiat, și ca urmare l-a admis din motivele invocate.
Astfel, Colegiul a considerat că instanța de apel urma în mod obligatoriu să
stabilească cu certitudine care au fost acele motive întemeiate care au dus la întîrzierea
declarării apelului, adică să verifice dacă actele confirmative prezentate demonstrau că
întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate, ce justifica cererea de repunere a
apelului în termen, apoi să constate dacă inculpata a fost în imposibilitate să respecte
cea dea doua condiție, dacă ea era în posibilitatea fizică și psihică de a executa dreptul
la un apel efectiv.
2
Instanța de recurs urma să verifice minuțios circumstanțele invocate pentru
repunerea în termen a apelului, să se expună pe acest motiv și doar în cazul în care ar fi
constatat că apelanta a omis termenul de apel pe motive întemeiate, urma să purceadă la
soluționarea în fond a apelului declarat.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 martie
2014, a fost repus în termen apelul inculpatei și respins, ca fiind nefondat, cu
menținerea sentinței fără modificări.
7.1. Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, potrivit materialelor
cauzei, inculpatei i s-a înmînat copia sentinței redactate la 25 ianuarie 2013, fapt
confirmat prin semnătura acesteia pe recipisă (f.d.82), însă inculpata a declarat apel abia
la 13 februarie 2013,conform ștampilei aplicate pe cererea de apel (f.d.85-87).
Instanța de apel a făcut trimitere la prevederile art. 403 Cod de procedură penală,
repunerea în termen a apelului reprezintînd mijlocul procesual prin care titularul
dreptului de apel, care nu a putut declara apel din cauze independente de voința lui, este
repus în dreptul lui din care fusese decăzut după expirarea termenului de apel.
Totodată, instanța de apel a considerat că instanța de fond a stabilit în mod corect
situația de fapt și vinovăția inculpatei care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc,
dînd faptei săvîrșite de Cebotari Ala încadrarea juridică corespunzătoare materialului
probator administrat.
Colegiul penal a considerat că liberarea inculpatei de la răspunderea penală cu
tragerea la răspundere contravențională nu-și va atinge scopul, care are menirea de a
apăra împotriva infracțiunilor persoanele, drepturile și libertățile acestora, precum și
întreaga ordine de drept, prevenirea de noi infracțiuni.
Astfel, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza dată penală în
privința inculpatei Cebotari Ala nu poate fi atins decît prin executarea pedepsei penale
stabilită de instanța de fond, iar aplicarea prevederilor art. 55 Cod penal nu va restabili
echitatea socială, corectarea inculpatei, prevenirea din partea acesteia, precum și altor
persoane de noi infracțiuni. Inculpata nu lucrează, are la întreținere copil minor, a comis
crima fiind în stare de ebrietate alcoolică, deci în atare circumstanțe nu poate fi aplicată
o pedeapsă cu amendă neavînd surse financiare de a achita amenda, nu va fi posibil a
aplica nici pedeapsa închisorii ori ea are copil minor la întreținere.
Colegiul penal a Curții de Apel a mai menționat, că la determinarea tipului și
măsurii de pedeapsă, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 76, 77
Cod penal, a ținut cont de faptul că infracțiunea în cauză este una mai puțin gravă, de
gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de
circumstanțele cauzei, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării
vinovatului, după cum expres stabilește și art. 75 Cod penal. Mai mult decît atît, inițial
inculpata a negat categoric vina în cele incriminate și doar prin prezentarea de probe
incontestabile a fost silită a recunoaște că anume ea a sustras bunurile altei persoane,
circumstanță apreciată la justa valoare de către instanța de fond, ceia ce a și determinat
anume stabilirea pedepsei condiționate. Ce ține de argumentele invocate în apelul
3
declarat de către avocat în interesele inculpatei, acestea au fost considerate ca fiind
nefondate și nu au fost luate în considerație, deoarece poartă un caracter declarativ,
îndreptate exclusiv spre eschivarea de la răspunderea penală.
Recurs ordinar împotriva hotărîrilor menționate a declarat inculpata,
invocînd prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicitînd casarea
acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care să fie dispusă
încetarea procesului penal, conform art. 55 Cod Penal, cu tragerea la răspundere
administrativă.
Recurenta și-a motivat recursul prin faptul că, la 30.05.2013 Colegiul penal al
Curții de Apel Chișinău a admis apelul ei, a fost încetat procesul penal, cu tragerea la
răspundere contravențională, stabilindu-i sancțiunea sub formă de amendă în mărime de
150 unități convenționale, iar la 21 iunie 2013, amenda aplicată a fost achitată de
inculpată.
Totodată, recurenta a indicat că, la 20 martie 2014, la judecarea apelului instanța
de apel nu a reflectat situația de fapt și drept, ignorînd faptul că inculpata a comis pentru
prima dată infracțiunea mai puțin gravă, vina a recunoscut-o integral, se căiește sincer în
cele întîmplate, are la întreținere un copil minor, a recuperat prejudiciul adus părții
vătămate împăcîndu-se cu aceasta.
Procurorul a depus referință asupra recursului declarat, solicitînd
respingerea acestuia, deoarece instanța de apel s-a expus asupra tuturor motivelor
invocate, indicînd temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea lor.
Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în baza
materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestuia,
din următoarele considerente.
Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii
instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în
care constată că este vădit neîntemeiat.
Recurenta a invocat în recursul ordinar ca temei pentru recurs pct. 6) alin. (1) al
art. 427 Cod de procedură penală, că instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt
care a afectat soluția instanței, dar de fapt referindu-se la dezacordul său cu aprecierea
probelor și la modul de aplicare a pedepsei.
Raportînd norma nominalizată la situația în cauză, Colegiul penal constată că
temeiurile la care se referă inculpata nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței
erorii de drept, care ar fi motiv de implicare a instanței de recurs în sensul casării
deciziei instanței de apel, or, instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărîrii
atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar,
iar conținutul deciziei corespunde prevederilor art. 414, 417 Cod de procedură penală,
astfel, argumentul expus în recurs este neîntemeiat și se respinge, deoarece soluția
criticată este una corectă ce rezultă din cumulul de probe prezentate și anexate la
4
materialele cauzei și respectiv cercetate în ordinea prevăzută de lege, dîndu-li-se
aprecierea cuvenită.
Totodată, instanța de recurs menține argumentarea instanței de apel expusă la p.
7.1 al prezentei decizii cu referire la stabilirea pedepsei. Argumentele aduse în recurs
întru motivarea solicitării aplicării prevederilor art. 55 Cod penal au făcut obiectul
discuției în instanța de apel, însă nu au fost găsite suficiente motive pentru liberarea
inculpatei de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională, iar în ultimă
instanță, aplicarea acestor prevederi este o prerogativă a instanței, reieșind din cumulul
unor circumstanțe, și nu o obligație.
Tot aici, Colegiul menționează că, instanța de fond a judecat cauza conform art.
3641 alin. (8) Cod de procedură penală, pedeapsa de fapt fiind redusă atît din limita
maximă, cît și din limita minimă a sancțiunii art. 186 alin. (2) Cod penal.
Argumentul recurentei precum că s-ar fi împăcat cu partea vătămată și aceasta nu
are pretenții față de ea, se respinge ca unul pur declarativ, or conform materialelor
cauzei, în ședința de judecată a instanței de fond, partea vătămată a înaintat o cerere în
care a indicat că nu are pretenții față de inculpată, însă a solicitat recuperarea
prejudiciului material în sumă de 2000 lei, ce rezultă din faptul că la întoarcerea
telefonului mobil acesta era zgîrîiat și a suportat cheltuieli pe transport (f.d. 71), iar în
cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, partea vătămată la fel a declarat că nu are
pretenții față de Cebotari Ala, însă nu și-a retras cererea prin care a solicitat recuperarea
prejudiciului de 2000 lei, de aici reiese că dînsa în continuare își susținea cerința
înaintată.
În altă ordine de idei, Colegiul mai reține, că instanța de apel făcînd o motivare
teoretică generală privitor la posibilitatea legală de repunere a apelului în termen, omite
să reflecte situația reținută în speță privitor la temeiurile și posibilitatea legală de
repunere în termen a apelului inculpatei, însă, în lipsa unui recurs al acuzatorului,
Colegiul este în imposibilitate de a agrava situația recurentului în propriul recurs.
În virtutea celor menționate, Colegiul penal menționează, că instanța de apel prin
decizia din 20 martie 2014, printr-o apreciere justă a probelor, corect a menținut
hotărîrea instanței de fond, motivele recursului au fost obiectul judecării în instanța de
apel, iar materialul probator al cauzei penale dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și
de drept care au adus la pronunțarea hotărîrii judiciare.
Reieșind din cele expuse, Colegiul penal apreciază ca fiind corecte concluziile
instanțelor de fond, deoarece corespund circumstanțelor de fapt ale cauzei, temeiurile
invocate de recurentă și anume art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu
persistă în cauză, iar hotărîrile atacate sunt legale și întemeiate, ceea ce impune soluția
inadmisibilității recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,
5
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Ciocana,
mun. Chișinău, din 25 ianuarie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel
Chișinău din 20 martie 2014, declarat de inculpata Cebotari Ala, în propria cauză
penală, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă.
Decizia motivată publicată la 16 iulie 2014.
Președinte Elena Covalenco
Judecători Liliana Catan
Iurie Diaconu
6