1ra-1117/2014 — Art.186 alin.2,90 CP

Dosarul nr. 1ra-1117/2014

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

25 iunie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Elena Covalenco,

Judecători –Liliana Catan și Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva sentinței

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău, din 25 ianuarie 2013 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2014, declarat de inculpata:

Cebotari Ala Ion, născută la

14.07.1980, originară din s. Costești,

raionul Ialoveni, domiciliată în mun.

Chișinău, str. Hîncești nr. 182/A.

Termenul de examinare a cauzei:

- instanța de fond - 03.01.2013 - 25.01.2013;

- instanța de apel - 20.02.2013- 30.05.2013;

27.02.2014-20.03.2014;

- instanța de recurs - 08.10.2013- 04.02.2014;

27.05.2014 - 25.06.2014;

C O N S T A T Ă :

Cebotari Ala a fost condamnată în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 1 an 4 luni

închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe un termen de probă de 1 an.

S-a admis acțiunea civilă și s-a încasat din contul inculpatei în beneficiul lui

Camencean Ecaterina prejudiciul moral în mărime de 2000 lei.

14 octombrie 2012, în jurul orei 01.36, aflîndu-se în localul „Eventus" din str. Nicolae

Milescu Spătaru 2/3, mun. Chișinău, pe ascuns a sustras din geanta aflată pe scaunul din

preajma ei un telefon mobil de model „Samsung GT-S 8530", cu număr IME1

358888040566495, la prețul de 5000 lei, în care se afla cartela SIM 079652629, la

prețul de 30 lei, cauzîndu-i părții vătămate Camencean Ecaterina o daună în proporții

considerabile în sumă totală de 5030 lei.

casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie

aplicate prevederile art. 55 Cod penal.

1

În motivarea apelului s-a invocat, că în cadrul ședinței de judecată s-a solicitat

încetarea procesului penal, însă instanța neîntemeiat a refuzat această solicitare, fără să

argumenteze în sentință temeiurile refuzului. De asemenea, inculpata a solicitat

repunerea în termen a apelului, motivînd omiterea termenului, prin înrăutățirea stării

sănătății, anexînd la materialele cauzei certificatul medical.

fost admis apelul, casată sentința, pronunțată o hotărîre nouă, prin care în temeiul art. 55

Cod penal, a fost încetat procesul penal în privința inculpatei pe art. 186 alin. (2) Cod

penal, cu tragerea la răspundere contravențională, stabilindu-i sancțiune sub formă de

amendă în mărime de 150 unități convenționale.

4.1. Instanța de apel a menționat că, instanța de fond corect a stabilit

circumstanțele de fapt și vinovăția inculpatei Cebotari Ala, acțiunile ei corect fiind

încadrate în dispoziția art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Totodată, în opinia instanței de apel, la stabilirea pedepsei instanța de fond nu a

acordat eficiență deplină tuturor circumstanțelor stabilite. Astfel, instanța de fond a

constatat în privința inculpatei ca circumstanțe atenuante recunoașterea vinovăției și

căința sinceră, iar careva circumstanțe agravante nu s-au stabilit. De asemenea, s-a

reținut, că ea pentru prima dată se trage la răspundere pentru o infracțiune mai puțin

gravă, are la întreținere un copil minor, a recuperat prejudiciul și partea vătămată nu are

careva pretenții față de inculpată, de aceea instanța de apel a considerat că corectarea ei

este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale, aplicînd în privința ultimei prevederile

art. 55 Cod penal.

procuror, care solicită casarea acesteia, cu menținerea sentinței fără modificări, deoarece

apelul a fost greșit admis.

În motivarea recursului s-a invocat că, instanța de apel a ignorat faptul depunerii

tardive a apelului inculpatei și greșit a soluționat apelul declarat în fond.

februarie 2014, s-a admis recursul declarat de procuror și dispusă rejudecarea cauzei de

către aceiași instanță, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea soluției sale, instanța de recurs a menționat că, deși în cererea

de apel inculpata a solicitat repunerea în termen, instanța de apel prin decizia sa din 30

mai 2013, nu s-a expus asupra termenului de declarare a apelului inculpatei, l-a

considerat întemeiat, și ca urmare l-a admis din motivele invocate.

Astfel, Colegiul a considerat că instanța de apel urma în mod obligatoriu să

stabilească cu certitudine care au fost acele motive întemeiate care au dus la întîrzierea

declarării apelului, adică să verifice dacă actele confirmative prezentate demonstrau că

întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate, ce justifica cererea de repunere a

apelului în termen, apoi să constate dacă inculpata a fost în imposibilitate să respecte

cea dea doua condiție, dacă ea era în posibilitatea fizică și psihică de a executa dreptul

la un apel efectiv.

2

Instanța de recurs urma să verifice minuțios circumstanțele invocate pentru

repunerea în termen a apelului, să se expună pe acest motiv și doar în cazul în care ar fi

constatat că apelanta a omis termenul de apel pe motive întemeiate, urma să purceadă la

soluționarea în fond a apelului declarat.

2014, a fost repus în termen apelul inculpatei și respins, ca fiind nefondat, cu

menținerea sentinței fără modificări.

7.1. Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, potrivit materialelor

cauzei, inculpatei i s-a înmînat copia sentinței redactate la 25 ianuarie 2013, fapt

confirmat prin semnătura acesteia pe recipisă (f.d.82), însă inculpata a declarat apel abia

la 13 februarie 2013,conform ștampilei aplicate pe cererea de apel (f.d.85-87).

Instanța de apel a făcut trimitere la prevederile art. 403 Cod de procedură penală,

repunerea în termen a apelului reprezintînd mijlocul procesual prin care titularul

dreptului de apel, care nu a putut declara apel din cauze independente de voința lui, este

repus în dreptul lui din care fusese decăzut după expirarea termenului de apel.

Totodată, instanța de apel a considerat că instanța de fond a stabilit în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatei care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc,

dînd faptei săvîrșite de Cebotari Ala încadrarea juridică corespunzătoare materialului

probator administrat.

Colegiul penal a considerat că liberarea inculpatei de la răspunderea penală cu

tragerea la răspundere contravențională nu-și va atinge scopul, care are menirea de a

apăra împotriva infracțiunilor persoanele, drepturile și libertățile acestora, precum și

întreaga ordine de drept, prevenirea de noi infracțiuni.

Astfel, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza dată penală în

privința inculpatei Cebotari Ala nu poate fi atins decît prin executarea pedepsei penale

stabilită de instanța de fond, iar aplicarea prevederilor art. 55 Cod penal nu va restabili

echitatea socială, corectarea inculpatei, prevenirea din partea acesteia, precum și altor

persoane de noi infracțiuni. Inculpata nu lucrează, are la întreținere copil minor, a comis

crima fiind în stare de ebrietate alcoolică, deci în atare circumstanțe nu poate fi aplicată

o pedeapsă cu amendă neavînd surse financiare de a achita amenda, nu va fi posibil a

aplica nici pedeapsa închisorii ori ea are copil minor la întreținere.

Colegiul penal a Curții de Apel a mai menționat, că la determinarea tipului și

măsurii de pedeapsă, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75, 76, 77

Cod penal, a ținut cont de faptul că infracțiunea în cauză este una mai puțin gravă, de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, după cum expres stabilește și art. 75 Cod penal. Mai mult decît atît, inițial

inculpata a negat categoric vina în cele incriminate și doar prin prezentarea de probe

incontestabile a fost silită a recunoaște că anume ea a sustras bunurile altei persoane,

circumstanță apreciată la justa valoare de către instanța de fond, ceia ce a și determinat

anume stabilirea pedepsei condiționate. Ce ține de argumentele invocate în apelul

3

declarat de către avocat în interesele inculpatei, acestea au fost considerate ca fiind

nefondate și nu au fost luate în considerație, deoarece poartă un caracter declarativ,

îndreptate exclusiv spre eschivarea de la răspunderea penală.

invocînd prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicitînd casarea

acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care să fie dispusă

încetarea procesului penal, conform art. 55 Cod Penal, cu tragerea la răspundere

administrativă.

Recurenta și-a motivat recursul prin faptul că, la 30.05.2013 Colegiul penal al

Curții de Apel Chișinău a admis apelul ei, a fost încetat procesul penal, cu tragerea la

răspundere contravențională, stabilindu-i sancțiunea sub formă de amendă în mărime de

150 unități convenționale, iar la 21 iunie 2013, amenda aplicată a fost achitată de

inculpată.

Totodată, recurenta a indicat că, la 20 martie 2014, la judecarea apelului instanța

de apel nu a reflectat situația de fapt și drept, ignorînd faptul că inculpata a comis pentru

prima dată infracțiunea mai puțin gravă, vina a recunoscut-o integral, se căiește sincer în

cele întîmplate, are la întreținere un copil minor, a recuperat prejudiciul adus părții

vătămate împăcîndu-se cu aceasta.

respingerea acestuia, deoarece instanța de apel s-a expus asupra tuturor motivelor

invocate, indicînd temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea lor.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestuia,

din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Recurenta a invocat în recursul ordinar ca temei pentru recurs pct. 6) alin. (1) al

art. 427 Cod de procedură penală, că instanța de apel a admis o eroare gravă de fapt

care a afectat soluția instanței, dar de fapt referindu-se la dezacordul său cu aprecierea

probelor și la modul de aplicare a pedepsei.

Raportînd norma nominalizată la situația în cauză, Colegiul penal constată că

temeiurile la care se referă inculpata nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței

erorii de drept, care ar fi motiv de implicare a instanței de recurs în sensul casării

deciziei instanței de apel, or, instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărîrii

atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar,

iar conținutul deciziei corespunde prevederilor art. 414, 417 Cod de procedură penală,

astfel, argumentul expus în recurs este neîntemeiat și se respinge, deoarece soluția

criticată este una corectă ce rezultă din cumulul de probe prezentate și anexate la

4

materialele cauzei și respectiv cercetate în ordinea prevăzută de lege, dîndu-li-se

aprecierea cuvenită.

Totodată, instanța de recurs menține argumentarea instanței de apel expusă la p.

7.1 al prezentei decizii cu referire la stabilirea pedepsei. Argumentele aduse în recurs

întru motivarea solicitării aplicării prevederilor art. 55 Cod penal au făcut obiectul

discuției în instanța de apel, însă nu au fost găsite suficiente motive pentru liberarea

inculpatei de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională, iar în ultimă

instanță, aplicarea acestor prevederi este o prerogativă a instanței, reieșind din cumulul

unor circumstanțe, și nu o obligație.

Tot aici, Colegiul menționează că, instanța de fond a judecat cauza conform art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, pedeapsa de fapt fiind redusă atît din limita

maximă, cît și din limita minimă a sancțiunii art. 186 alin. (2) Cod penal.

Argumentul recurentei precum că s-ar fi împăcat cu partea vătămată și aceasta nu

are pretenții față de ea, se respinge ca unul pur declarativ, or conform materialelor

cauzei, în ședința de judecată a instanței de fond, partea vătămată a înaintat o cerere în

care a indicat că nu are pretenții față de inculpată, însă a solicitat recuperarea

prejudiciului material în sumă de 2000 lei, ce rezultă din faptul că la întoarcerea

telefonului mobil acesta era zgîrîiat și a suportat cheltuieli pe transport (f.d. 71), iar în

cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, partea vătămată la fel a declarat că nu are

pretenții față de Cebotari Ala, însă nu și-a retras cererea prin care a solicitat recuperarea

prejudiciului de 2000 lei, de aici reiese că dînsa în continuare își susținea cerința

înaintată.

În altă ordine de idei, Colegiul mai reține, că instanța de apel făcînd o motivare

teoretică generală privitor la posibilitatea legală de repunere a apelului în termen, omite

să reflecte situația reținută în speță privitor la temeiurile și posibilitatea legală de

repunere în termen a apelului inculpatei, însă, în lipsa unui recurs al acuzatorului,

Colegiul este în imposibilitate de a agrava situația recurentului în propriul recurs.

În virtutea celor menționate, Colegiul penal menționează, că instanța de apel prin

decizia din 20 martie 2014, printr-o apreciere justă a probelor, corect a menținut

hotărîrea instanței de fond, motivele recursului au fost obiectul judecării în instanța de

apel, iar materialul probator al cauzei penale dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și

de drept care au adus la pronunțarea hotărîrii judiciare.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal apreciază ca fiind corecte concluziile

instanțelor de fond, deoarece corespund circumstanțelor de fapt ale cauzei, temeiurile

invocate de recurentă și anume art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu

persistă în cauză, iar hotărîrile atacate sunt legale și întemeiate, ceea ce impune soluția

inadmisibilității recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

5

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Ciocana,

mun. Chișinău, din 25 ianuarie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 martie 2014, declarat de inculpata Cebotari Ala, în propria cauză

penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 16 iulie 2014.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

6