1ra-1059/2014 — Art. 188 alin.2, lit.b,d,e CP

Prin sentința Judecătoriei Cahul, din 19 iulie 2010, Solomatin (Zavgorodnii) Anatolii Vasile și Zavgorodnii Alexandr Vasile au fost achitați de sub învinuire de comiterea infracțiunii prevăzute de art.188 alin. (2) lit. b), d) e) Cod penal, pe motiv că fapta nu a fost comisă de către inculpați.

De către organul de urmărire penală, Solomatin (Zavgorodnii) Anatolii și Zavgorodnii Alexandr, au fost învinuiți de faptul că la 31 martie 2000, aproximativ pe la orele 0200 fiind în stare de ebrietate alcoolică, acționînd 1 împreună și prin înțelegere prealabilă cu Pavlenco Dmitrii și Besarab V., urmărind scopul însușirii bunurilor altei persoane prin atac tîlhăresc, fiind înarmați cu o armă de vînătoare cu o țeavă, au pătruns în domiciliul cet. Musteață Sergiu din s. Roșu, r-nul Cahul, unde i-au aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu patul armei peste cap și diferite părți ale corpului, cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 124/D din 08 iunie 2000, vătămări corporale mai puțin grave, după care l-au legat, și au sustras bani în sumă de 400 lei și suma de 520 dolari SUA, cauzîndu-i o pagubă materială în sumă de 6952 lei.

Sentința nominalizată a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat, casarea acesteia, și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care Solomatin (Zavgorodnii) Anatolii Vasile și Zavgorodnii Alexandr Vasile să fie condamnați în baza art. 188 alin. (2) lit. b),d),e) Cod penal, la 8 ani închisoare, fiecare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În argumentarea soluției solicitate, procurorul a invocat că instanța de fond incorect a apreciat probele administrate, deoarece partea acuzării a prezentat suficiente probe care, în opinia acestuia, confirmă vinovăția inculpaților în săvîrșirea infracțiunii imputate, acestea nefiind apreciate de instanță la justa lor valoare, și anume: declarațiile părții vătămate Musteață S., martorilor și alte probe care au fost puse la baza învinuirii și, neîntemeiat a adoptat o sentință de achitare.

Prin decizia Colegiul penal al Curții de Apel Cahul din 24 noiembrie 2011, apelul acuzatorului de stat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței contestate. Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, prima instanță corect a constatat circumstanțele de fapt și de drept, just a apreciat probele prezentate și a pronunțat o sentință legală și întemeiată. Astfel, instanța de apel a conchis că partea acuzării nu a prezentat suficiente probe obiective, veridice și concludente ce ar demonstra că infracțiunea incriminată a fost săvîrșită de inculpați. La fel, Colegiul penal a conchis că declarațiile martorului asistent Gorbenco (Cialîcu) A. sunt bazate doar pe declarațiile lui Pavlenco D., care a renunțat la declarațiile anterioare, iar partea apărării în confirmarea alibiului inculpaților a prezentat declarațiile martorului Drangoi A. 2

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar acuzatorul de stat care a solicitat casarea hotărîrii contestate și dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată, argumentînd următoarele: - instanța de apel a dat apreciere greșită probelor prezentate în sprijinul acuzării, astfel, nu au fost luate în considerație declarațiile părții vătămate Musteață S., martorilor Chiriac I.N., Gorbenco A., care confirmă cu certitudine vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii incriminate; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar hotărîrea contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - în decizia instanței de apel nu este invocat nici un argument referitor la declarațiile părții vătămate privitor la recunoașterea inculpaților după o perioadă de timp, condiționată de boală și starea sănătății produsă în urma infracțiunii; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra admiterii sau respingerii probelor – plîngerea cet. Musteață S., procesul verbal – de cercetare la fața locului, procesul-verbal de autodenunțare a lui Pavlenco D., sentința Judecătoriei Cahul din 21.02.2001 și decizia Curții de Apel a R.Moldova din 02.10.2001, care au fost cercetate în cadrul ședinței de judecată; - la fel instanța nu s-a pronunțat asupra argumentului invocat privind respingerea ca probă a declarațiilor martorului Drangoi A., care a fost audiat în calitate de martor după ce a asistat la toate ședințele instanței de fond, deoarece administrarea acestei probe a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură penală.

Prin decizia Colegiului Penal Lărgit al Curții Supreme de Justiție din 03 iulie 2012 a fost admis recursul ordinar declarat, casată decizia Curții de Apel Cahul din 24 noiembrie 2011 și dispusă rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea soluției adoptate instanța de recurs a constatat că, instanța de apel nu s-a pronunțat sau s-a pronunțat superficial, fără o argumentare cuvenită asupra motivelor invocate în apel de acuzatorul de stat . La fel, Colegiul penal a conchis că motivarea deciziei instanței de apel contrazice cu declarațiile părții vătămate Mustață Sergiu, care în direct indică, că l-a recunoscut pe Anatol ca participant la tîlhărie; - martorului asistent Gorbenco (Calciu) A., care în mod legal a fost interogată și a declarat 3 tot ce cunoaște în legătură cu cazul dat. Decizia atacată nu cuprinde motive credibile de respingere a declarațiilor ei, greșit statuîndu-se că probele indirecte nu pot fi probe în procesul penal. Instanța de apel urma a da o apreciere prin prisma art. 101 Cod de procedură penală declarațiilor martorilor Chiriac I.I. și Chiriac I. N. care au dat declarații contradictorii, statuînd care din declarații sunt mai veridice. Totodată, are o importanță deosebită pentru aprecierea credibilității declarațiilor – motivul schimbării declarațiilor, verificarea acestui motiv, legalitatea, oportunitatea motivului. Instanța de apel nu a analizat în motivarea deciziei – motivul schimbării declarațiilor de acești martori, limitîndu-se doar la constatarea faptului, ce nu poate fi acceptat.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 30 decembrie 2013, apelul declarat de acuzatorul de stat a fost respins ca nefondat.

Analizînd probele instanța de apel a ajuns la concluzia că de către acuzatorul de stat nu au fost prezentate probe ce ar confirma participarea lui Zavgorodnii Alexandr și Solomatin (Zavgorodnii) Anatolii la comiterea infracțiunii incriminate. Instanța de apel a dat o apreciere critică declarațiilor părții vătămate Musteață S. date în cadrul ședinței instanței de apel, referitor la faptul că el l-a recunoscut pe unul dintre inculpați concluzionînd totodată că declarațiile părții vătămate nu pot fi acceptate ca probe suficiente și absolute ale vinovăției inculpaților. Referitor la argumentul invocat de procuror asupra faptului că prin sentința Judecătoriei Cahul din 18 noiembrie 2013 martorul Chiriac I. a fost condamnat în baza art. 312 alin. (1) Cod penal, iar declarațiile date de acest martor în cadrul cercetării judecătorești în prezenta cauză penală sunt false, instanța de apel a invocat că acest fapt nu poate fi acceptat deoarece această sentință nu este definitivă, fiind contestată cu apel. La fel, instanța de apel a conchis că nu pot fi acceptate ca probe care confirmă vinovăția inculpaților procesele verbale de audiere a învinuitului Besarab V. și cel de confruntare a lui Besarab V. cu martorul Chiriac I., deoarece Besarab V., la etapele anchetei nu a fost avertizat de depunerea mărturiilor false, concomitent, conform depozițiilor acestui martor el nu a participat la comiterea infracțiunii, iar la audierea în instanța de judecată pe 4 prezenta cauză penală dînsul nu a confirmat participarea inculpaților la comiterea infracțiunii incriminate.

Hotărîrea nominalizată a fost contestată cu recurs ordinar de către acuzatorul de stat, care invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și decizia adoptată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, argumentînd că instanța nu a dat o apreciere corespunzătoare probelor prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, pripit și greșit a concluzionat despre nevinovăția inculpaților. Consideră că instanța de apel prematur a concluzionat că nu a fost dovedită vinovăția inculpaților de vreme ce probele prezentate de procuror în sprijinul învinuirii și menționate în cererea de apel, nu și-au găsit o soluționare sub toate aspectele. Prin urmare Curtea de Apel a comis aceleași erori, examinînd superficial cauza, nepronunțîndu-se la modul cuvenit asupra tuturor motivelor invocate în apel și anume: - respingerea ca probă a declarațiilor martorului Drangoi A., care a fost interogată după ce a asistat la toate ședințele de judecată, astfel administrarea acestei probe a fost efectuată cu încălcarea art. 94 alin. (1) pct. 9) și art. 95 Cod de procedură penală. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra admiterii sau respingerii probelor – plîngerea cet. Musteață S., procesul - verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de autodenunțare a lui Pavlenco D., sentința Judecătoriei Cahul din 21.02.2001 și decizia Curții de Apel a R.Moldova din 02.10.2001, care au fost cercetate în cadrul ședinței de judecată; La fel, în decizia contestată Colegiul penal a menționat că martorii Chiriac I.I., Chiriac I.N. au renunțat la declarațiile anterioare, însă nu a apreciat critic declarațiile acestor martori date în cadrul urmăririi penale și care au fost date citirii în instanța de apel.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, partea vătămată Musteață Sergiu, a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de acuzatorul de stat, solicitînd admiterea acestuia. 11.1 Referință supra recursului declarat a depus și avocatul Talambuța Leonid în numele inculpaților Solomatin (Zavgorodnii) Anatolii și Zavgorodnii 5 Alexandr, care a solicitat respingerea acestuia, argumentînd că recursul declarant de acuzatorul de stat este declarat peste termen, și nu abordează probleme de drept de importanță generală pentru jurisprudență, iar decizia contestată este una legală și întemeiată.

Judecînd recursul ordinar în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că recursul urmează a fi admis din următoarele considerente. Potrivit art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. În conformitate cu art.414 Cod de procedură penală instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Reținînd această ultimă prevedere, Colegiul penal conchide că instanța de apel nu a dat răspuns la toate motivele invocate de procuror în apel. Astfel, în apelul declarat de procuror se invocă motivele privind ilegalitatea și netemeinicia hotărîrii atacate prin faptul că instanța pripit a decis asupra soluției adoptate ignorînd probele prezentate în sprijinul învinuirii. Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 03 iulie 2012 a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia instanței de apel din 24 noiembrie 2011 dispunîndu-se rejudecarea cauzei în alt complet de judecată. Colegiul penal lărgit și-a motivat soluția prin argumentele că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor examinate și asupra tuturor motivelor invocate în apel, nu a verificat și nu a apreciat profund probele administrate și examinate în instanță, la fel nu a verificat care probe și circumstanțe sunt pertinente și importante pentru speța dată, pentru justa soluționare a fondului cauzei, indicîndu-se că la rejudecarea apelului instanța de apel urmează cu strictețe să îndeplinească cerințele art.414, 417, 101, 436 Cod de procedură penală, și ținînd cont de motivele casării deciziei atacate să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată (f.d.165-170 vol. II). Instanța de apel, încălcînd prevederile art.436 alin.(2) Cod de procedură 6 penală, care stipulează că pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sînt obligatorii în măsură în care situația de fapt rămîne cea care a existat la soluționarea apelului, n-a îndeplinit indicațiile instanței de recurs specificate la pct.7 al prezentei hotărîri, superficial și unilateral a cercetat probele prezentate, fără a se pronunța argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul procurorului, deși acesta invocă probe concrete care, în opinia lui, confirmă vinovăția inculpaților de comiterea atacului asupra unei persoane cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane, însoțit de violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei, săvîrșit de două sau mai multe persoane, prin pătrunderea în încăpere, cu aplicarea armei. Astfel, instanța de apel examinînd cauza a conchis că apelul procurorului urmează a fi respins, deoarece acuzarea nu a prezentat probe suficiente și admisibile ce ar confirma vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii ce li se incriminează, iar ca rezultat a menținut sentința Judecătoriei Cahul din 19 iulie 2010 (f.d.389-397, vol. III). Prin urmare, Colegiul penal, conchide că la argumentarea necesității respingerii apelului declarat de acuzatorul de stat, instanța de apel a apreciat unilateral probele administrate la dosar, acordînd o valoare primară probelor care, în opinia instanței, demonstrează nevinovăția inculpaților, în detrimentul celor aduse de partea acuzării. La acest capitol Colegiul evidențiază că, n-au fost apreciate declarațiile părții vătămate Musteață S. date în cadrul urmăririi penale care a declarat că „a fost atacat de patru persoane care i-au aplicat mai multe lovituri” (f.d.43-44, vol. I), ulterior fiind audiat în cadrul ședinței de apel a declarat că „în seara cînd a fost jefuit cînd a încercat să înlăture lanterna cu care i se lumina în față l-a văzut pe Anatol, care l-a lovit” (f.d. 48-54, vol. II). La fel, fără justă apreciere au fost lăsate declarațiile martorilor Gorbenco (Cialîcu) Ana și Bogdan Natalia din care rezultă că acestea au participat la reconstituirea faptei prin verificarea declarațiilor la fața locului din 26 mai 2001, unde Pavlenco D. benevol, fără careva presiune a relatat detaliat, circumstanțele comiterii infracțiunii, indicînd totodată și numele coparticipanților (f.d.387-388, 389, vol. I, 71 vol. II). În continuare instanța de apel nu a dat careva apreciere declarațiilor martorului Chiriac Ivan Nicolae date la urmărirea penală (f.d.49-60) din care rezultă că el în luna mai 2000 a aflat de la fiul său că arma pe care a adus-o din Federația Rusă a fost luată de cineva dintre prietenii ultimului. Ulterior, fiul i-a 7 comunicat că la ei în casă au fost frații Zavgorodnii Alexandr și Anatolii care au putut să ia arma. Totodată, fiind audiat în ședința instanței de fond după ce i-au fost prezentate procesele - verbale de audiere în calitate de martor în cadrul urmăririi penale (f.d.59,127 vol. I) la întrebarea procurorului martorul Chiriac I.N. a declarat „așa declarații am dat la urmărirea penală, la momentul cînd am dat declarațiile în anul 2000 țineam minte mai bine ca acum, deoarece au trecut mulți ani”(f.d.375-376, vol. I). La acest capitol Colegiul evidențiază că, instanțele de judecată deși au redat în hotărîrile sale declarațiile acestor martori, acestea nu au fost analizate, cu argumentarea desfășurată a concluziilor sale, fiind doar invocat „instanța nu le poate accepta ca probe ale vinovăției inculpaților”, fapt ce contravine prevederilor art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, care stipulează că fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, ca apoi să se expună asupra admisibilității sau inadmisibilității probei respective, expunînd temeiul respectiv în decizia sa. Ca urmare, probele enunțate nu au primit o apreciere la justa lor valoare, iar concluziile făcute de instanța de apel sunt formale, premature ce au reiterat concluziile instanței de fond, care nu rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză. Mai mult Colegiul penal reține și faptul că nu au fost verificate și apreciate actele cauzei cum sunt: - procesul-verbal de autodenunțare a lui Pavlenco Dmitrii din 26 mai 2000 (f.d.35, vol.I), potrivit căruia acesta a recunoscut săvîrșirea atacului asupra părții vătămate Musteață S. împreună cu Zavgorodnii Alexandr și Zavgorodnii Anatolie; - procesul-verbal de reconstituire a faptei cu bănuitul Pavlenco D. din 26.05.2000, unde ultimul în prezența martorilor Bogdan Natalia și Cialîcu Ana a relatat cu lux de amănunte circumstanțele comiterii infracțiunii precum și numele complicilor, care au participat la comiterea atacului tîlhăresc (f.d.14-15 vol. I), - sentința Judecătoriei Cahul din 18 noiembrie 2013 prin care Chiriac Ivan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 312 Cod penal (f.d.336-337 vol. II), unde s-a constatat că declarațiile făcute de Chiriac Ivan la ședința de judecată din data de 30 martie 2011 în prezenta cauză penală sunt false. Totodată, Colegiul remarcă că la materialele cauzei (f.d.279-285 vol. II), este anexată copia sentinței Judecătoriei Cahul din 21 februarie 2001 de condamnare a lui Pavlenco Dmitrii în baza art.121 alin. (2) pct. 1),2),7) Cod 8 penal (red. 1961), unde s-a constatat că Pavlenco D. împreună cu inculpații Solomatin (Zavgorodnii) Anatolii și Zavgorodnii Alexandr, l-au atacat pe Musteață S., cauzîndu-i vătămări corporale mai puțin grave și un prejudiciu material în sumă de 6952, hotărîre, care prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel a Republicii Moldova din 02 octombrie 2001 a fost menținută în partea condamnării lui Pavelenco D., adică sentința nominalizată are putere de lucru judecat. La fel, Colegiul penal statuează că instanța de apel în decizia adoptată nu s-a pronunțat asupra argumentului procurorului privind respingerea ca probă a declarațiilor martorului Drangoi A. deoarece, acest martor a fost audiat după ce a asistat la toate ședințele de judecată, nefiind înlăturată din sala de ședință. Prin urmare, Colegiul penal conchide că toate aceste motive nu și-au găsit reflectare în hotărîrea instanței de apel și nepronunțarea asupra acestora reprezintă prin sine neexaminarea fondului apelului de către instanța de apel, ce se consideră eroare de drept și este temei pentru recurs. Astfel, Colegiul penal conchide că instanța de apel la judecarea apelului a comis erori de drept, prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, deoarece nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția adoptată. Procedînd în asemenea mod, instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.414 alin.(2) și 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, ceea ce echivalează cu erori judiciare, ce s-au soldat cu adoptarea unei hotărîri neîntemeiate și nemotivate. Avînd în vedere că erorile de drept invocate nu pot fi corectate de către instanța de recurs, decizia instanței de apel urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță. La rejudecarea cauzei instanța de apel are obligația cu strictețe să respecte prevederile art.414 Cod de procedură penală, să înlăture erorile enumerate mai sus, să verifice minuțios legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor prezentate, minuțios să studieze și corect să aprecieze juridic materialele cauzei în tot ansamblul lor, să țină seama de cele expuse în decizia Curții Supreme de Justiție din 03.07.2012 legate de justa apreciere, sub toate aspectele, complet și obiectiv a tuturor împrejurărilor cauzei, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel și recurs și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărîre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală. 9

În conformitate cu prevederile art. 434, 435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție DECIDE : Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia, Andronic Natalia, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Comrat din 30 decembrie 2013 în cauza penală în privința lui Solomatin (Zavgorodnii) Anatolii Vasile și Zavgorodnii Alexandr Vasile și dispune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac, publicată la 12 august 2014. Președinte Elena Covalenco Judecători Constantin Alerguș Ion Guzun Liliana Catan Iurie Bejenaru 10