1ra-874/14 — art. 146 CP

1ra-874/14 — art. 146 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-874/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Liliana Catan,

Ion Guzun,

a judecat în ședința de judecată recursul ordinar declarat de procuror

împotriva sentinței Judecătoriei Călărași din 05 iulie 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 03 februarie 2014, în privința inculpatului

Roșca Dumitru Petru, născut la

28 noiembrie 1996, originar și locuitor al s. Rădeni,

r-nul Călărași, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 07 septembrie 2012 – 05 iulie 2013,

în instanța de apel: 01 august 2013 – 03 februarie 2014,

în instanța de recurs: 01 aprilie – 15 iulie 2014;

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

privind învinuirea minorului Roșca Dumitru, în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 146 Cod penal, a fost încetat, fiindcă inculpatul nu a atins vîrsta pentru tragere

la răspundere penală.

Dumitru, aflîndu-se la domiciliul din s. Rădeni, r-nul Călărași, în urma unui

conflict, soldat în rezultatul relațiilor ostile, fiind amenințat cu moartea și

incendierea, fiind în stare de afect, i-a aplicat tatălui Petru Roșca o lovitură cu un

baston din lemn peste picioare doborîndu-1 la podea și, profitînd de faptul că

ultimul suferea de handicap fizic, manifestat prin fractura piciorului, și se afla

în imposibilitate de a se deplasa fără baston, fiind bolnav și mintal, fapte despre

1

care știa cu certitudine, a luat o bucată de funie, i-a legat-o de gît și cu o deosebită

cruzime l-a ștrangulat pînă a decedat.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut parțial vina și a declarat că Petru

Roșca a încuiat ușa și a început să-l amenințe cu un cuțit cu moartea și incendierea.

Pentru a se apăra, el a luat un băț și l-a lovit pe Petru Roșca la piciorul care era

fracturat, ultimul a căzut jos, el a luat o funie și de spaimă să nu fie tăiat și

incendiat, i-a legat-o la gît. Peste un timp a observat că este deja vînăt pe față și a

înțeles că e mort. S-a gîndit ce să facă, să sune la poliție sau să-l ascundă. L-a legat

cu o funie de la jumate și l-a dus în gradină într-o groapă și l-a astupat cu pămînt.

După cele comise peste 2 zile a plecat la unchiul său în Anenii Noi. În familia lor

mereu au fost certuri, erau bătuți de nenumărate ori de tatăl lor, amenințați cu

moartea, că le va da foc, din motivul că refuzau să-i procure băuturi spirtoase sau

țigări.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 84 din 11.07.2012,

moartea cet. Petru Roșca a survenit în rezultatul asfixiei mecanice prin strangulare

cu lațul, ce confirmă prezența lațului din material sintetic în jurul gîtului și a

șanțului strangulat, circular, continuu în jurul gîtului care a putut surveni în urma

acțiunii lațului sintetic care a fost tras cu mîinile de la spate, posibil la timpul și

împrejurările indicate și se califică ca vătămări corporale grave periculoase pentru

viață.

Conform raportului de expertiză psihiatrică legală ambulatorie nr. 697 din

08.08.2012 și raportului de expertiză psihiatrică legală staționară nr. 1071 din

13.12.2012, minorul Roșca D. de maladii psihice cronice nu suferă. În perioada

savîrșirii infracțiunii dereglări psihice temporare nu manifesta, avea capacitatea de

prevedere și de liberare a acțiunilor sale păstrate și ca nefiind bolnav psihic Roșca

D. urmează a fi recunoscut responsabil.

Totodată, instanța a concluzionat că inculpatul minor a comis infracțiunea

fiind în stare de afect, în urma violențelor abuzive din partea tatălui, care l-au

marcat puternic. Frica permanentă care o avea minorul față de tatăl său ca să nu fie

cumva tăiat sau incendiat și evenimentele din viața lui care au avut loc în ultimele

zile și prezența stresurilor pe perioade lungi, și ultimele evenimente ce au avut loc

înainte de omor, și anume, cuțitul cu care a fost amenințat cu omor, amenințarea cu

incendierea, l-au dus pe minor să-și piardă capacitatea de conștientizare deplină și

adecvată a acțiunilor sale. Minorul a conștientizat că omoară un om, dîndu-și

seama de cele săvîrșite mai tîrziu și din dorința de a ascunde urmele continuă să îi

fie frică de persoana care a lichidat-o.

Instanța a recalificat acțiunile inculpatului din art. 145 alin. (2) lit. a), e), j)

la art. 146 Cod penal, ca omorul săvîrșit în stare de afect survenită în mod subit,

provocată de acte de violență sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau

imorale ale victimei.

Instanța la fel a conchis că, în conformitate cu art. 21 Cod penal, subiectul

omorului comis în stare de afect poate fi persoana ce a împlinit vîrsta de 16 ani, dar

inculpatul a comis omorul în stare de afect avînd vîrsta de 15 ani, ceea ce înseamnă

că nu era subiect al acestei infracțiuni.

2

Deci, în privința lui urmează să fie pronunțată o sentință de încetare a

procesului penal, in baza art. 391 alin (1) pct. 3) Cod de procedură penală, din

motivul că persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală.

și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art.

145 alin. (2) lit. a), e) și j) Cod penal la 8 ani închisoare, cu executare în

penitenciar pentru minori.

Apelantul a invocat că, sentința nu corespunde circumstanțelor comiterii

infracțiunii, deoarece inculpatul a declarat că tatăl a încuiat ușa, a început a-l

amenința cu un cuțit și pentru a se apăra, inculpatul l-a lovit cu un baston peste

piciorul fracturat. Căzînd pe spate victima nu se putea ridica astfel el avînd

posibilitate să iasă din casă. Însă din contra, avînd intenția directă de a-l omorî, a

luat din altă odaie o bucată de funie și l-a strangulat pe la spate pînă a decedat.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii inculpatul a ascuns cadavrul victimei în

grădină îngropîndu-1 în pămînt.

Deci, probele acumulate dovedesc că inculpatul a comis infracțiunea

prevăzută la art. 145 alin. (2) lit. a), e) și j) Cod penal.

Deși, conform raportului de expertiză psihologică cu nr. 186 E, efectuat de

experții din cadrul SRL ,,Credibilitate”, s-a constatat că inculpatul era în stare de

afect fiziologic, acesta nu poate fi pus la baza sentinței din următoarele

considerente.

Conform prevederilor art. 8 al Legii nr. 1086 din 23.06.2000 cu privire la

expertiza judiciară, la constatările tehnico-științifice și medico-legale poate fi

expert judiciar persoana care activează într-o instituție statală de expertiză judiciară

sau a fost atestată, în modul stabilit, ca expert particular și este inclusă în Registrul

de stat al experților judiciari atestați.

Conform listei din registrul de stat aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.

1147 din 22.09.2003, experții Svetlana Rusnac, Roman Rusu, Ștefan Socolovschi

și Aliona Melenteva nu sunt incluși în lista experților judiciari atestați.

Experții Svetlana Rusnac, Ruslan Rusu, Ștefan Socolovschi și Aliona

Melenteva activează în cadrul SRL ,,Credibilitate” care dispune de licență iar

personal nu dispun de licență, licențierea trebuie să fie individuală fiecărui expert

în parte, dar nu întreprinderii la general.

Conform prevederilor alin. (2) din art. 12 din Legea nr. 1086 din 23.06.2000

cu privire la expertiza judiciară, expertiza judiciară poate fi efectuată și de către

experții particulari incluși în Registrul de stat al experților judiciari atestați, cu

excepția expertizelor în cauzele penale privind infracțiunile comise împotriva

vieții, sănătății, libertății și demnității persoanei.

Prin urmare experții Svetlana Rusnac, Ruslan Rusu, Ștefan Socolovschi și

Aliona Melenteva nu sunt în drept de a efectua expertiza psihologică în cazurile de

omor.

Astfel, în baza cumulului de probe examinate în cadrul cercetării

judecătorești s-a stabilit că ultimul nu era în stare de afect, deoarece starea de afect

apare prompt și imediat, durează un timp scurt, iar în cazul dat, inculpatul după ce

l-a lovit pe tatăl său cu bastonul peste piciorul fracturat și ultimul fiind în

imposibilitate de a se ridica, nu a continuat să-l lovească cu bastonul dar s-a

3

deplasat în altă odaie, de unde a luat o bucată de funie, s-a întors în odaia unde se

afla victima la podea și pe la spate l-a strangulat pînă a decedat ce ne denotă că

acțiunile inculpatului au fost premeditate, sîvîrșite cu intenție directă și avînd un

scop bine determinat omorul tatălui său.

După comiterea omorului, inculpatul pentru a ascunde urmele infracțiunii, l-

a îngropat pe tatăl său în grădina casei, apoi a plecat la rude.

În așa mod, instanța de judecată a examinat și a apreciat probele acumulate

unilateral, incomplet, superficial și neobiectiv, recalificînd contrar legii acțiunile

inculpatului din art. 145 alin. (2) lit. a), e) și j) în art.146 Cod penal.

februarie 2014, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a relevat că, conform prevederilor legale, ancheta socială în

acest caz era obligatorie de efectuat, însă contrar acestui fapt, nici la materialele

cauzei penale, nici în cadrul urmăririi penale, nici în cadrul judecării cauzei,

acuzatorul de stat nu a prezentat un asemenea act procedural, deși acesta constituie

un suport considerabil ca document scris, cu caracter consultativ și de orientare la

încadrarea corectă a acțiunilor minorului sau la individualizarea pedepsei. Prin

urmare, pronunțarea sentinței de condamnare în baza art. 145 alin. (2) Cod penal,

în lipsa unui asemenea document procedural este o gravă încălcare și ignorare a

principiului legalității și al unui proces echitabil.

Instanța de fond, încadrînd acțiunile inculpatului ca omor săvârșit în stare de

afect, a ținut pe deplin cont de fapta săvîrșită, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele concrete ale cauzei.

Din conținutul materialelor cauzei penale, reiese că inculpatul minor a fost

supus permanent abuzului din partea tatălui său, victimă a infracțiunii, fapt

confirmat prin necesitatea emiterii ordonanței de protecție în privința copiilor față

de tatăl tor. Iar ulterior, acesta nu a fost asigurat cu asistență psihologică și

protecție socială, fapt ce a generat omorîrea părintelui. Este evident că acesta

fiind abuzat, permanent s-a aflat într-o stare de frică. Acesta fiind supus frecvent

agresiunilor, a învățat să trăiască într-o așteptare anxioasă, într-o stare de

permanentă alertă, specific familiilor în care persistă violența domestică. Certurile

dintre părinți degenerînd în violențe s-au răsfrînt și ele negativ asupra lui Roșca D.

care a crescut într-o atmosferă în care a așteptat în orice clipă să fie agresat.

Potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 186 seria E din 06.05.2013,

grupul de experți psihologi a concluzionat că starea în care se afla inculpatul în

momentul comiterii omorului tatălui său denotă cu certitudine indicele afectului

fiziologic, provocat de stresul suportat pe parcursul a mai multor ani și

manifestat mai puternic în ultimii ani, de frustrarea așteptărilor și starea de frică

pe care a confruntat-o în zilele de 29-30 mai 2012, de abuzul psihic și amenințarea

cu agresiune fizică, făcută în modul în care l-a marcat pe minor.

Deci, conștiința inculpatului a fost parțial afectată, el percepea ce produce,

dar nu înțelegea pe deplin caracterul acțiunilor sale și consecințele propriului

comportament, fiindu-i afectate puternic sfera emoțională și voința, limitîndu-i-se

capacitatea de decizie și comportament voluntar.

Prin urmare, instanța de fond corect a încadrat acțiunile inculpatului în baza

art. 146 Cod penal, apreciind că omorul a fost comis în stare de afect fiziologic și a

4

încetat procesul penal pe motiv că el nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere

penală.

și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanța de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a indicat că inculpatul nu era în stare de afect, deoarece ea apare

prompt și imediat, durează un timp scurt, iar în cazul dat inculpatul a lovit victima

cu bastonul peste piciorul fracturat, ultimul fiind în stare fizică și psihică critică, nu

a încercat să părăsească locuința și să plece să-l demaște, avînd această posibilitate,

dimpotrivă s-a deplasat în altă odaie, de unde a luat o bucată defunie, s-a întors în

odaia unde se afla victima la podea și pe la spate l-a strangulat pînă a decedat.

Rezultă că acțiunile inculpatului au fost premeditate, săvârșite cu intenție directă și

avînd un scop bine determinat – omorul tatălui său. Deasemenea, omorul unei

persoane prin strangulare presupune aplicarea forței fizice cu ajutorul funiei, o

perioadă de timp relativ îndelungată, iar afectul este o stare emoțională cu

desfășurarea puternică de scurtă durată.

În asemenea situație, se reține că inculpatul a acționat avînd capacitatea de

prevedere și deliberare păstrate. Deci, fiind responsabil, el acționînd în

conștientizare deplină și adecvată a acțiunilor îndreptate spre omorul tatălui.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1), pct. 6) Cod de

procedură penală.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală hotărîrile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiurile cînd instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, cînd hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanțele de fond și de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rînd, conform art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în

hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. În

corespundere cu art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Potrivit art. 325 alin. (1) Cod

de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. Conform art. 385 alin. (1) pct. 1) – 4) Cod de procedură

penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a

avut loc fapta de săvîrșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost

săvîrșită de inculpate, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care

5

anume lege penală este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvîrșirea

acestei infracțiuni.

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței, instanța

de fond:

a) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

separat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității lor, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării,

inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept incriminate inculpatului în

rechizitoriu;

b) a constatat în fapt că infracțiunea a fost comisă de inculpat în stare de

afect, dar în continuare se contrazice statuînd în acțiunile ultimului două elemente

constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. e), j) Cod penal,

incriminate inculpatului în rechizitoriu, și improprii stării de afect, cum ar fi că:

„profitînd de faptul că ultimul suferea de handicap fizic, manifestat prin fractura

piciorului, și se afla în imposibilitate de a se deplasa fără baston, fiind bolnav și

mintal, fapte despre care știa cu certitudine, a luat o bucată de funie, i-a legat-o

de gît și cu o deosebită cruzime l-a ștrangulat pînă a decedat”.

Mai mult, instanța și-a combătut concluzia că inculpatul se afla în stare de

afect reținînd ulterior că „minorul a conștientizat că omoară un om...”, că acesta a

comis infracțiunea „pentru a se apăra...” și „de spaimă să nu fie tăiat și

incendiat...” (v. 3, f. 61, pct. 2 din decizie).

Pe lîngă aceasta, în fapt și în drept instanța nu a constatat la concret nicio

circumstanță de natura semnelor componenței infracțiunii prevăzute la art. 146

Cod penal, cum ar fi - stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de

violență sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei.

Astfel, instanța de fond nu a judecat cauza în conformitate cu rigorile legale

și a adoptat o hotărîre care nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază

soluția.

În al doilea rînd, potrivit art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se

pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sînt dacă

fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, dacă probele corect au fost

apreciate în ansamblu, prin prisma cumulului de dovezi anexate la dosar.

Chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel sunt dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă normele de drept procesual și penal au fost

corect aplicate. Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece:

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond și le-a repetat întocmai;

6

Mai mult, a concluzionat în mod absolut neîntemeiat că pronunțarea

sentinței de condamnare în baza art. 145 alin. (2) Cod penal, în lipsa unei anchete

sociale este o gravă încălcare și ignorare a principiului legalității și al unui proces

echitabil, deoarece nu și-a fondat rezumatul pe nicio normă de drept material ți

procedural.

Pe lîngă aceasta, menținînd soluția comiterii infracțiunii de către inculpat în

stare de afect, s-a contrazis în descriptivul deciziei indicînd circumstanțe improprii

stării de afect, că „acesta nu a fost asigurat cu asistență psihologică și protecție

socială, fapt ce a generat omorîrea părintelui..., provocat de stresul suportat pe

parcursul a mai multor ani și manifestat mai puternic în ultimii ani..., nu

înțelegea pe deplin caracterul acțiunilor sale..., limitîndu-i-se capacitatea de

decizie și comportament voluntar”, constatînd și elemente ale responsabilității

reduse prevăzute la art. 23/1 Cod penal.

Este de menționat și faptul că prin raportul de expertiză psihologică din

06.05.2013, de fapt, nu au fost constatate în acțiunile inculpatului elementele stării

de afect regăsite în dispoziția art. 146 Cod penal, cum ar fi „survenită în mod

subit, provocată de acte de violență sau de insulte grave ori de alte acte ilegale

sau imorale ale victimei”. Astfel, experții au indicat că afectul fiziologic a fost

provocat de stresul suportat de inculpat pe parcursul a mai multor ani (v. 3, f.d. 101,

pct. 2 și 4 din decizie);

b) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelul declarat, inclusiv

cele reproduse în pct. 3 din prezenta decizie (pct. 3-5 din decizie).

Prin urmare, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel și a adoptat o decizie care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția.

Circumstanțele expuse denotă în mod lucid că instanțele de fond și de apel

nu au soluționat fondul cauzei penale în condițiile legii.

Or, particularitățile împrejurărilor relevate pe caz și enunțate asupra denotă

că în acțiunile inculpatului se regăsesc, în mod rezonabil, elementele infracțiunii

prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. a), e) și j) Cod penal.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală în cazul în

care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea casează

hotărîrea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Dat fiind că încălcările comise de ambele instanțe, a normelor procedurale

specificate, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se impune

soluția admiterii recursului de pe rol, casării totale a deciziei contestate și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În cadrul rejudecării cauzei instanța de apel urmează să înlăture erorile

menționate, să țină cont de împrejurările expuse, să judece cauza în strictă

conformitate cu legea, să adopte o hotărîre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

7

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procuror, casează total decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 februarie 2014 în privința

inculpatului Roșca Dumitru Petru, și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată la 01 august 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Liliana Catan

Ion Guzun

8