1ra-1147/2014 — art. 145 alin. 1 CP

1ra-1147/2014 — art. 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul 1ra-1147/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

02 iulie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Ghenadie Nicolaev și Constantin Alerguș,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Radu Sîli, de inculpat și

de avocatul acestuia, Tatiana Gaeva, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 01 noiembrie 2013, în cauza penală privindu-l pe

Meșcereacov Alexandr Grigori, născut la 14

martie 1982, originar și domiciliat în mun. Chișinău,

str. Ghioceilor 25.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 15.02.2011 – 14.06.2011;

Instanța de apel:

1) 15.07.2011 – 07.12.2011;

2) 30.05.2013 – 01.11.2013 (rejudecarea cauzei);

Instanța de recurs:

1) 23.10.2012 – 29.01.2013 (dispusă rejudecarea);

2) 27.05.2014 – 02.07.2014.

C O N S T A T Ă:

Meșcereacov Al. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 95 alin. (2) Cod

penal (în redacția Legii din 1961), la 8 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis.

Meșcereacov A., la 10 ianuarie 2002, aproximativ la ora 17:00, aflîndu-se la

domiciliul său situat pe str. Ghioceilor, casa nr. 25 din mun. Chișinău, în timpul unei

bătăi cu fratele Meșcereacov M., i-a aplicat ultimului multiple lovituri cu mîinile și

picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzîndu-i astfel leziuni corporale grave, în

1

rezultatul cărora Meșcereacov M. a decedat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 95 alin. (2) Cod penal (în red. Legii din 1961), după

semnele calificative, vătămarea intenționată gravă a integrității corporale urmată de

moartea victimei.

Prin rechizitoriu lui Meșcereacov Al., i-a fost înaintată învinuirea în baza art.

145 alin. (2) lit. j) Cod penal, adică omorul unei persoane cu o deosebită cruzime,

însă instanța de fond a ajuns la concluzia de a reîncadra acțiunile inculpatului în

temeiul art.95 alin.(2) Cod penal (în red. Legii din 1961), din motiv că din probele

administrate și cercetate nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi folosit un obiect

contondent dur cu care ar fi lovit victima, în afară de mîini și picioare, or toate dubiile

în probarea vinovăției urmează a fi interpretate în favoarea inculpatului.

prevăzut de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către

procuror și avocații Țurcan V. și Berlinschi M. în numele inculpatului.

3.1. Potrivit apelului declarat de procuror s-a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 88 pct.6) Cod penal

(în redacția Legii din 1961) și în baza acestui articol să i se aplice sancțiunea de 18 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În motivarea apelului declarat, acuzatorul de stat a menționat că instanța de fond

eronat a dispus recalificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 95 alin. (2) Cod penal

(în red. Legii din 1961), dat fiind că pe parcursul judecării cauzei s-a constatat cu

certitudine intenția inculpatului de a săvîrși anume infracțiunea de omor cu o

deosebită cruzime a fratelui său, pentru a lipsi familia de prezența acestuia și de

comportamentul imoral al victimei, care mereu îi înjosea.

De asemenea, procurorul a menționat că, latura obiectivă a omorului se

realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate ilegală care cauzează

moartea unui om. După cum s-a stabilit, inculpatul aplicîndu-i multiple lovituri în cap,

care este organ vital, își dădea seama că atentează la viața persoanei și și-a dorit

anume survenirea morții victimei. Acuzarea a susținut că timpul scurt de 2-3 ore în

care a survenit decesul lui Meșcereacov M., indicat în concluziile din raportul de

expertiză medico-legală și în sentință, dovedesc incontestabil intenția inculpatului de

a-1 omorî pe fratele său și nu de a-i cauza vătămări corporale.

Totodată, acuzarea a menționat că deși la fața locului nu a fost depistat obiectul

cu care inculpatul 1-a lovit pe fratele său în cap, deoarece cercetarea a fost efectuată la

a șasea zi după omor, în cadrul urmăririi penale toate persoanele audiate au indicat că

Meșcereacov Al. 1-a lovit pe Meșcereacov M. cu o halteră, conform raportului de

expertiză - un obiect contondent dur, iar acesta era necesar reieșind din constituția

2

fizică a inculpatului și cea a părții vătămate - care era mai bine dezvoltat fizic.

3.2. În apelul declarat de avocații Țurcan V. și Berlinschi M., în interesele

inculpatului, s-a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și dispunerea achitării

lui Meșcereacov Al., pe motiv că fapta nu a fost comisă de ultimul.

Apărarea a menționat că la baza condamnării inculpatului instanța de fond a pus

declarațiile contradictorii ale singurului martor Suhari S., care contrazic cele relatate

de inculpat și nu a combătut cu nici o probă versiunea apărării precum că tatăl

inculpatului Meșcereacov Gr., ar fi comis infracțiunea de omor asupra fiului său

Meșcereacov M., care l-a obligat pe inculpat să-și asume vina asupra sa.

2011 apelul procurorului și apelurile avocaților Țurcan V. și Belinschi M. au fost

respinse ca nefondate, cu menținerea sentinței contestate, fără modificări.

instanței de fond privind încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art.95 alin.(2) Cod

penal (în redacția Legii din 1961), corespund circumstanțelor stabilite, deoarece

învinuirea înaintată în baza art. 145 alin.(2) lit. j) Cod penal (în redacția Legii din

2002), nu s-a confirmat, nefiind prezentate probe ce ar demonstra intenția inculpatului

Meșcereacov Al., în comiterea omorului cu deosebită cruzime.

De asemenea, instanța de apel a menționat că au rămas necombătute concluziile

instanței de fond expuse în sentință, precum că aplicarea loviturilor de către inculpat,

nu au avut un caracter bine determinat de a cauza omorul fratelui Meșcereacov M.,

însă erau îndreptate spre a-i lua apărare tatălui - Meșcereacov Gr. și al calma pe fratele

său. Existența acestei incertitudini a fost tratată în favoarea inculpatului și respectiv

instanța de judecată a concluzionat că prin acțiunile sale intenționate Meșcereacov

Al., a dorit cauzarea leziunilor corporale grave fratelui său, iar decesul victimei a

survenit din imprudență.

Zmeu Al. în numele lui Meșcereacov Al., au declarat recursuri ordinare.

6.1. Potrivit recursului ordinar declarat de procuror, întemeiat pe art. 427 alin.

(1) pct.6) Cod de procedură penală, s-a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu

dispunerea rejudecării cauzei, pe motiv că în cazul în care instanța de apel nu a fost de

acord cu probatoriul administrat, adus de către acuzare în sprijinul învinuirii formulate

în privința lui Meșcereacov Al. și a ajuns la concluzia menținerii sentinței, prin care

au fost reîncadrate acțiunile inculpatului de la art. 145 alin.(2) lit. j) Cod penal, la

art.95 alin.(2) Cod penal (în redacția Legii din 1961), instanța urma să dezvăluie

această concluzie, expunîndu-și punctul său de vedere asupra fiecărei probe în parte,

fapt ce nu a avut loc, fiind înfăptuită o apreciere eronată a probelor și circumstanțelor

prezentei cauze.

Recurentul a opinat că în acțiunile inculpatului Meșcereacov Al. persistă

elementele constitutive anume ale infracțiunii prevăzute de dispoziția art. 88 pct. 6)

3

Cod penal (în redacția Legii din 1961), iar reîncadrarea acțiunilor acestuia de către

instanța de fond și ulterior preluată de către instanța de apel, în baza art.95 alin.(2)

Cod penal (în redacția Legii din 1961), este vădit contrară legii și nefondată. Deși

ambele instanțe de judecată, la adoptarea soluției, corect au stabilit că, anume

inculpatul Meșcereacov Al., i-a aplicat părții vătămate Meșcereacov M., multiple

lovituri de la care ultimul a decedat, însă nemotivat și eronat au încadrat acțiunile

inculpatului.

6.2. Potrivit recursurilor ordinare declarate de inculpat la: 12.03.2012,

06.06.2012, 13.06.2012, 15.06.2012, s-a solicitat casarea deciziei instanței de apel, ca

fiind ilegală, rejudecarea cauzei și dispunerea achitării sale, din motiv că dînsul nu a

comis infracțiunea imputată, iar la baza hotărîrii de condamnare au fost puse doar

declarațiile unui martor, cauza penală fiind examinată în lipsa sa, fapt prin care i s-a

încălcat dreptul la un proces echitabil.

6.3. Avocatul Zmeu Al., în recursul declarat în numele inculpatului Meșcereacov

Al., în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei penale, din motiv că în

acțiunile inculpatului lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate, mai

mult ca atît, în momentul comiterii infracțiunii, ultimul nici nu era prezent.

La fel, apărarea a indicat că martorul Suhari S. a fost maltratat de către

colaboratorii de poliție, pentru a depune mărturii împotriva inculpatului, iar martorul

ocular Meșcereacov G., nici nu a fost interogat de instanțele de judecată, pentru a

confirma nevinovăția fiului său, Meșcereacov A..

2013, s-au respins, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de inculpatul

Meșcereacov Al. și de avocatul Zmeu Al. în interesele ultimului și s-a admis recursul

ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău,

Devder D., cu casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07

decembrie 2011 și cu dispunerea rejudecării cauzei în privința lui Meșcereacov Al. de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Măsura preventivă în privința lui Meșcereacov Al. s-a menținut arestarea

preventivă.

ordinare declarate de avocatul Zmeu A., în interesele inculpatului Meșcereacov A.,

precum și de însuși inculpat, a menționat că recurenții invocînd pct. 8) alin. (1) al art.

427 Cod de procedură penală, nu au motivat recursurile în aspectul temeiului stipulat

la punctul respectiv menționînd cu totul alte argumente. Nu a fost reținut argumentul,

precum că inculpatul nu a săvîrșit infracțiunea incriminată și urmează a fi achitat,

deoarece nerecunoașterea vinovăției nu echivalează cu achitarea acestuia, de vreme ce

materialele cauzei, dovedesc indubitabil faptul că Meșcereacov Al. i-a aplicat fratelui

său multiple lovituri pe diferite părți ale corpului, îndeosebi în cap, organ de

4

importanță vitală, în urma cărora victima a decedat.

Cu privire la faptul că martorul Suhari S. a fost maltratat de către colaboratorii

de poliție pentru a depune mărturii false în defavoarea inculpatului Meșcereacov A.,

nu poate fi reținut, deoarece conform raportului de examinare medico-legală nr. 361

din 18.01.2002, la examinarea lui Suhari S. nu au fost depistate leziuni corporale.

În ceea ce privește recursul ordinar declarat de procuror, instanța de recurs a

menționat că hotărîrea adoptată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apelul declarat de procuror și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Altfel spus, instanța de apel adoptînd soluția de respingere a apelului declarat de

procuror, s-a limitat la o motivare insuficientă și contrară probatoriului administrat în

cauză, or recurentul invocă probe concrete, care în opinia sa confirmă cu certitudine

vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 88 pct. 6) Cod penal

(în redacția Legii din 1961). Intenția de a săvîrși omorul, se deduce din următoarele

împrejurări de fapt: folosirea mijloacelor apte de a produce moartea, locul sau

regiunea corporală unde s-au aplicat loviturile, numărul acestora, intensitatea și

repetabilitatea loviturilor ori a altor acte de violență exercitate asupra victimei, natura

relațiilor dintre făptuitor și victimă, atitudinea făptuitorului după săvîrșirea faptei,

ascunderea cadavrului victimei.

Totodată, s-a menționat că instanța de apel, la menținerea calificării acțiunilor

inculpatului, în baza art. 95 alin. (2) Cod penal, nu a ținut cont de faptul că inculpatul

a aplicat victimei multiple lovituri în cap, își dădea seama că atentează la viața

persoanei și dorea anume survenirea morții, știind cu certitudine că victima, care

consuma în continuu băuturi alcoolice, în cazul în care, va rămîne în viață, se va

răzbuna foarte crunt, mai mult ca atît, după săvîrșirea faptei, inculpatul l-a îngropat pe

Meșcereacov M. sub podeaua casei și toate aceste împrejurări, au determinat Colegiul

penal să conchidă asupra necesității admiterii recursului ordinar declarat de procuror,

cu casarea deciziei instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei în ordine de apel

de către aceiași instanță în alt complet de judecători, deoarece eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

01 noiembrie 2013, s-a admis apelul acuzatorului de stat, s-a casat sentința, cu

pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia Meșcereacov Al., a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

suplimentar probele administrate de instanța de fond și apreciindu-le din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, călăuzindu-se de propria convingere, s-a constatat

următoarea stare de fapt.

5

Meșcereacov Al. la data de 10.01.2002, aproximativ la orele 17.00, aflîndu-se la

domiciliul său din casa nr. 25 de pe str. Ghioceilor din mun. Chișinău în timpul unei

bătăi cu fratele său Meșcereacov M., i-a aplicat ultimului multiple lovituri cu mîinile

și picioarele și cu un obiect contondent dur peste diferite părți ale corpului, cauzîndu-i

conform raportului de expertiză medico-legală nr. 125 din 25.02.2002, vătămări

corporale grave, periculoase pentru viață, în rezultatul cărora Meșcereacov M. a

decedat la fața locului în scurt timp. Apoi, inculpatul a îngropat cadavrul victimei sub

podeaua casei și a plecat într-o direcție necunoscută, ascunzîndu-se de organul de

urmărire penală.

În drept, acțiunile inculpatului Meșcereacov Al. au fost încadrate în baza art. 145

alin. (1) Cod penal după indicii - omorul unei persoane.

Astfel, instanța de apel a stabilit cert că aplicarea loviturilor de către inculpatul

Meșcereacov Al. erau îndreptate spre a-i lua apărare tatălui - Meșcereacov Gr. și a-1

calma pe fratele său Meșcereacov M..

Colegiul penal a reiterat că, latura subiectivă a infracțiunii de omor se exprimă

prin intenție directă, și anume, infractorul își dă seama de acțiunile sale, că acestea

atentează la viața persoanei și dorește survenirea morții sau o admite în mod conștient.

Prin urmare, inculpatul chiar dacă nu dorea moartea fratelui său, dar aplicîndu-i

multiple lovituri cu pumnii și picioarele, probabil încălțat, pe diferite părți ale

corpului, inclusiv în regiunea capului, unde și sunt depistate mai multe leziuni, trebuia

să-și dea seama că în urma acestora pot surveni consecințe grave, inclusiv moartea

persoanei care a fost lovită.

În ceea ce privește învinuirea adusă inculpatului de comiterea omorului calificat

- cu deosebită cruzime, instanța de apel a statuat că aceasta nu este probată prin

probele cercetate în ședința de judecată. Acuzatorul de stat în favoarea calificativului -

deosebitei cruzimi, a invocat doar prezența multiplelor plăgi depistate la cadavru, ceea

ce nu demonstrează intenția făptuitorului de a-i cauza suferințe deosebite victimei de

ordin fizic sau psihic, care sunt intense, inutile și prelungite în timp. Cruzimea ca atare

este inerentă oricărui omor, deoarece în momentul lipsirii de viață victima simte

dureri fizice și morale, dar omorul săvîrșit cu o deosebită cruzime presupune o

intensitate mult mai mare a acestor dureri, aceasta rezultînd atît din metoda aleasă de

făptuitor pentru a provoca suferințe deosebite, chinuitoare, cît și de alte circumstanțe.

De exemplu, adesea, cauzarea unor multiple plăgi poate fi explicată prin forța fizică

mai slabă a făptuitorului ori prin starea lui de agitație, incapacitatea lui de a evalua

adecvat situația, opunerea rezistenței active de către victime ș.a..

Totodată, instanța a menționat că făptuitorul la săvîrșirea infracțiunii de omor cu

deosebită cruzime trebuia să fie conștient de faptul că-i provoacă victimei suferințe

deosebite.

Mai mult, instanța de apel a specificat că învinuirea adusă persoanei trebuie să

conțină expres mențiunea referitor la aceea prin ce se manifestă deosebita cruzime,

6

imputată făptuitorului, însă lecturînd ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriul

în privința lui Meșcereacov Al., instanța a reținut că acestea nu conțin astfel de

mențiuni, precum că el dorind și conștientizînd cauzarea suferințelor deosebite, a

întreprins acțiuni în scopul omorului.

În consecință, colegiul a conchis că este dovedită vina inculpatului Meșcereacov

Al. în săvîrșirea infracțiunii prevăzute art. 145 alin. (1) Cod penal în redacția Legii din

18.04.2002 și nu conform art. 88 Cod penal în redacția Legii din 24.03.1961, din

motiv că sancțiunea acestei norme este mai aspră și prevedea o pedeapsă cu

închisoarea pînă la 20 ani.

în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sîli R., inculpatul și avocatul

acestuia, T. Gaeva.

11.1. Prin recursul ordinar declarat de procuror se solicită casarea deciziei

instanței de apel din 01.11.2013 în privința lui Meșcereacov Al., cu remiterea cauzei

la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată, deoarece eroarea judiciară

nu poate fi corectată de instanța de recurs.

Recurentul critică soluția instanței de apel prin prisma excluderii calificativului

cu deosebită cruzime, specificînd că instanța a apreciat eronat probatoriul administrat

în favoarea învinuirii incriminate inculpatului prin rechizitoriu în acest aspect.

Acuzarea consideră că săvîrșirea omorului cu o deosebită cruzime se deduce din

următoarele împrejurări de fapt: folosirea mijloacelor apte de a produce moartea, locul

sau regiunea corporală unde s-au aplicat loviturile, numărul, intensitatea și

repetabilitatea loviturilor ori a altor acte de violență exercitate asupra victimei.

Prin urmare, instanța de apel pripit a ajuns la concluzia că în acțiunile

inculpatului lipsește calificativul „cu deosebită cruzime", pe motiv că „cruzimea ca

atare este inerentă oricărui omor, deoarece în momentul lipsirii de viață victima

simte dureri fizice și morale, dar omorul săvîrșit cu o deosebită cruzime presupune o

intensitate mult mai mare a acestor dureri, aceasta rezidînd atît din metoda aleasă de

făptuitor pentru a provoca suferințe deosebite, chinuitoare, cît și de alte circumstanțe.

De exemplu, adesea, cauzarea unor multiple plăgi poate fi explicată prin forța fizică

mai slabă a făptuitorului ori prin starea lui de agitație, incapacitatea lui de a evalua

adecvat situația, opunerea rezistenței active de către victimă ș.a.”

Astfel, recurentul invocînd aspectele doctrinare, menționează că semnul unei

cruzimi deosebite există în cazurile în care, înainte de a-i curma viața sau în procesul

săvîrșirii omorului victima este supusă torturilor, schingiuirilor, batjocurii sau omorul

a fost săvîrșit prin aplicarea față de victimă a unor suferințe deosebite, printre care și

aplicarea unui număr mare de leziuni corporale.

Or, aplicarea unui număr mare de leziuni corporale peste cap, se consideră ca

fiind o deosebită cruzime, fapt omis de instanța de apel.

De asemenea, acuzarea de stat nu este de acord cu soluția instanței de apel

7

privind aplicarea prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, pe motivul

că examinarea cauzei penale în instanțele de judecată a durat cîțiva ani, reducînd

astfel termenul pedepsei, fără a motiva existența tergiversării examinării cauzei

penale.

La acest capitol este necesar de menționat următoarele: cauza s-a aflat pe rol în

instanța de fond începînd cu data de 15.02.2011 pînă la 14.06.2011, în instanța de apel

de la dala de 15.07.2011 pînă la 07.12.2011, în instanța de recurs de la data de

23.10.2012 pînă la 29.01.2013 și repetat în instanța de apel de la data 30.05.2013 pînă

la 01.11.2013.

În atare circumstanțe nu este clară opinia instanței de apel privind existența

tergiversării examinării cauzei din vina instanței sau al acuzatorului de stat, iar

inculpatul s-a eschivat de la răspunderea penală pe parcursul perioadei desfășurării

procesului penal, pînă la extrădarea sa din Federația Rusă.

Instanța de apel, în sensul art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală, era obligată

să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă n-a respectat aceste

prevederi legale și nu s-a pronunțat argumentat asupra motivelor indicate în apelul

procurorului.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile expuse în art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală.

11.2. Prin recursul declarat de avocata Gaeva T., în numele inculpatului din 30

decembrie 2013, se solicită casarea deciziei instanței de apel din data de 01 noiembrie

2013 în privința lui Meșcereacov Al., cu menținerea sentinței în vigoare, potrivit

căreia inculpatul a fost condamnat în baza art. 95 alin. (2) Cod penal (în red. Codului

din 1961), însă, totodată să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului de la 8

ani închisoare la 5 ani.

Recurentul invocă că decizia motivată a instanței de apel nu a primit-o, însă

depune prezentul recurs exprimîndu-și dezacordul cu decizia instanței de apel, dat

fiind că instanța nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și nici nu a

examinat apelul declarat de inculpat, ci doar cel declarat de procuror.

Faptele inculpatului au fost încadrate greșit în baza art. 145 alin (1) Cod penal,

dat fiind că din materialele cauzei se constată cu certitudine că inculpatul a săvîrșit

infracțiunea prevăzută de art. 95 alin. (2) Cod penal (în redacția Legii din 1961).

Ulterior, la 30 iunie 2014, avocata a depus încă un recurs suplimentar, prin care

solicită trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, menționînd că din

materialele cauzei rezultă că infracțiunea de omor a fost săvîrșită de tatăl decedat al

inculpatului și nu de Meșcereacov Al., iar ultimul în baza art. 390 Cod de procedură

penală, urmează a fi achitat.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile expuse în art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală.

8

11.3. Potrivit recursului declarat de inculpat, acesta solicită casarea hotărîrilor

judecătorești în privința sa și dispunerea achitării lui în baza art. 145 alin. (1) Cod

penal, din motiv că nu este dovedită vinovăția lui în săvîrșirea infracțiunii incriminate,

iar în recursul suplimentar se solicită trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de

apel.

Astfel, inculpatul menționează că hotărîrile judecătorești adoptate în privința sa

sunt ilegale, iar condamnarea lui în baza art. 145 alin (1) Cod penal este contrar

dispoziției art. 10 Cod penal, care prevede efectul retroactiv al legii penale.

În continuare, în recursul suplimentar declarat de acesta inculpatul menționează

că teoria acuzatorului de stat privitor la săvîrșirea omorului de către acesta nu este

probată, or faptul cauzării multiplelor lovituri în regiunea capului nu demonstrează

intenția făptuitorului de a omorî victima și de a prevedea posibilitatea survenirii

decesului acesteia.

Mai mult, inculpatul a menționat că decesul victimei a survenit după 2-3 ore de

la aplicarea loviturilor, iar această circumstanță exclude intenția inculpatului de a-l

omorî pe fratele său, întrucît dacă ar fi urmărit acest scop Meșcereacov Al., s-ar fi

asigurat că victima a decedat pe loc.

Inculpatul opinează că la calificarea acțiunilor sale, instanța de apel nu a analizat

elementele constitutive ale infracțiunii imputate acestuia și i-a încadrat eronat

acțiunile sale în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, executînd astfel indicațiile instanței

de recurs fără o analiză corespunzătoare și o motivare a soluției adoptate.

În drept, recurentul invocă că instanța de apel ar fi admis eroarea de drept

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală.

penală, inculpatul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de

către partea acuzării, menționînd că recursul acestuia urmează a fi respins, ca fiind

vădit neîntemeiat, deoarece argumentele recursului sunt în susținerea agravării

situației inculpatului și nu corespunde cerințelor art. 429 și 430 Cod de procedură

penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea sunt vădit neîntemeiate, pentru

următoarele considerente.

Avînd în vedere că, la caz, sunt declarate mai multe recursuri ordinare, printre

care se regăsește și cel declarat de procuror, Colegiul penal se va expune mai întîi în

privința acestuia.

13.1. Astfel, potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este vădit

neîntemeiat.

9

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or,

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel la judecarea cauzei.

Din conținutul recursului declarat rezultă că acuzatorul de stat invocă ca temei de

drept pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală. Pct. 6) menționat,

prevede că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței.

Acuzarea consideră că instanța de apel nu și-a argumentat corespunzător soluția

sa privitor la recalificarea acțiunilor inculpatului, iar săvîrșirea omorului cu o

deosebită cruzime se deduce din următoarele împrejurări de fapt: folosirea mijloacelor

apte de a produce moartea, locul sau regiunea corporală unde s-au aplicat loviturile,

numărul, intensitatea și repetabilitatea loviturilor, precum și alte acte de violență

exercitate asupra victimei.

În acest context, instanța de recurs amintește că la etapa judecării recursului nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al

instanței de fond și al instanței de apel. Deci, Colegiul penal nu va examina criticile

referitoare la greșita reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci va verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de

apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor săvîrșite de Meșcereacov Al..

Așadar, referitor la criticile enunțate, instanța de recurs verificînd materialele

dosarului specifică că, judecînd apelul, instanța de apel a examinat cauza sub toate

aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de condamnare a inculpatului

în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, care este argumentată și corespunzătoare

cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în ședințele de judecată a

instanței de apel în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, au

fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza

cărora s-au stabilit cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept și s-a ajuns la

concluzia că inculpatul a săvîrșit infracțiunea de omor a unei persoane.

Din actele cauzei se constată că, prin rechizitoriu Meșcereacov Al. a fost pus sub

învinuire în baza art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal, adică pentru săvîrșirea omorului

cet. Meșcereacov M., cu o deosebită cruzime.

10

Ulterior, prin sentință inculpatul a fost condamnat în baza art. 95 alin. (2) Cod

penal (în red. Legii din 1961). Recalificarea acțiunilor inculpatului făcută de prima

instanță a fost criticată de partea acuzării în instanțele ierarhic superioare și după

rejudecarea cauzei prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01

noiembrie 2013, s-a dispus admiterea apelului acuzatorului de stat, s-a casat sentința,

cu pronunțarea unei noi hotărîri potrivit căreia Meșcereacov Al., a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Asupra celor menționate, Colegiul penal verificînd materialele cauzei în raport

cu argumentele recursului, constată că instanța de apel, corect a apreciat probele

administrate în cauză, ajungînd la o concluzie întemeiată privind calificarea acțiunilor

lui Meșcereacov Al. în baza art. 145 alin. (1) Cod penal.

Astfel, studiind materialele dosarului Colegiul penal conchide că instanța de apel

just a statuat că, faptul decesului cet. Meșcereacov M., a fost cauzat în urma acțiunilor

directe a inculpatului Meșcereacov Al., ceea ce se confirmă din declarațiile martorului

Suhari S. precum și reieșind din:

- procesul-verbal de examinare a locului infracțiunii din 16.01.2002 și planșele

fotografice, conform cărora cadavrul lui Meșcereacov M. s-a depistat sub podeaua

șopronului situat în casa din mun. Chișinău, str. Ghioceilor 25 și de la locul faptei a

fost ridicat un topor;

- raportul de expertiză medico-legală nr. 125 din 25.02.2002, potrivit căruia

moartea lui Meșcereacov M. a survenit în rezultatul hemoragiilor intracerebrale,

consecință a traumei cranio-cerebrale închisă. La examinarea medico-legală a

cadavrului s-au depistat multiple plăgi contuze în regiunea piloasă a capului și pe față,

echimoze pe față, revărsat hemoragie masiv în țesuturile moi ale capului, hemoragia

subarahnoidană și subdurală, care se află în legătură cauzală directă cu decesul și în

comun se califică ca vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, de la care

Meșcereacov M., peste aproximativ 2-3 ore a decedat la fața locului și care au putut fi

produse prin lovire cu obiecte contondente: cu pumnii și picioarele, precum și cu

orișice alt obiect contondent dur.

În continuare, Colegiul penal constată că, contrar prevederilor art. 281 alin. (2) și

art. 296 Cod de procedură penală, acuzatorul de stat, în speța discutată, nu a adus

învinuirea în aspectul în care a susținut-o pe parcursul judecării cauzei, și anume, că

probele administrate demonstrează vinovăția lui Meșcereacov Al. în săvîrșirea

omorului premeditat cu o deosebită cruzime, or în învinuirea adusă acestuia, nu s-a

specificat în ce constau aceste elemente calificative, de deosebită cruzime.

Nici în cadrul urmăririi penale, nici în ședințele de judecată a instanțelor de fond

și de apel, acuzatorul nu a adus probe ce ar confirma prezența elementelor ce sînt

caracteristice pentru omorul săvîrșit cu o deosebită cruzime, însă, în actul de învinuire

a lui Meșcereacov Al., acuzarea a descris doar mecanismul producerii leziunilor

11

corporale la victimă (aplicarea multiplelor lovituri în regiunea capului), fără a

specifica în ce s-au manifestat acțiunile inculpatului, care ar permite de a deduce că

omorul a fost săvîrșit cu o deosebită cruzime. În atare circumstanțe, dat fiind că în

actul de învinuire (rechizitoriu) partea acuzării nu a specificat în ce s-a exprimat

deosebita cruzime pe care ar fi manifestat-o inculpatul.

În consecință, referitor la calificarea faptelor inculpatului în conformitate cu art.

145 alin. (2) lit. j) Cod penal, așa cum a fost înaintată învinuirea, Colegiul penal

consideră că în cadrul examinării cauzei aceasta nu s-a confirmat, iar fapta

inculpatului corect a fost recalificată în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, pentru

următoarele considerente.

La calificarea faptei în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal, adică la

reținerea în calitate de circumstanță agravantă săvîrșirea infracțiunii de omor a unei

persoane cu o deosebită cruzime, acuzatorul de stat a ținut cont și s-a bazat doar pe

multiplele lovituri aplicate de inculpat în regiunea capului cu pumnii și picioarele,

precum și cu un obiect contondent dur.

Sub acest aspect, Colegiul penal menționează că prezența multiplelor lovituri în

prezentul caz nu sunt suficiente pentru a reține în acțiunile inculpatului circumstanța

agravantă a omorului - cu o deosebită cruzime, or pentru o atare calificare este necesar

ca inculpatul la comiterea infracțiunii să-și dea seama de faptul că săvîrșește

infracțiunea cu o deosebită cruzime, să prevadă urmarea prejudiciabilă a faptei sale și

să-și dorească în mod conștient survenirea acestei urmări manifestate prin cauzarea

unor suferințe fizice intense victimei.

Conform art. 145 alin. (2) lit. j) Cod penal și practicii judiciare a Curții Supreme

de Justiție, noțiunea de „cruzime deosebită” se îmbină atît cu metodele omorului, cît și

cu alte circumstanțe care demonstrează manifestarea unei cruzimi deosebite de către

vinovat.

Semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în care înainte de a curma viața

sau în procesul săvîrșirii omorului victima a fost supusă torturilor, schingiuirilor sau s-

a săvîrșit o batjocură asupra jertfei, sau omorul a fost săvîrșit prin metoda, care cu

bună știință vinovatului îi este îmbinată cu pricinuirea unor suferințe deosebite

victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, periculoase pentru viața,

sănătatea victimei, utilizarea unei toxine cu acțiune chinuitoare, arderea de viu,

înecarea, înăbușirea, lipsirea îndelungată de hrană, apă etc.).

Săvîrșirea omorului cu o deosebită cruzime presupune în primul rînd comiterea

infracțiunii prin cauzarea unor suferințe fizice sau psihice intense, inutile, printr-o

prelungire nejustificată a acestor suferințe în timp. De asemenea, la reținerea

circumstanței agravante cu o deosebită cruzime, urmează a se ține cont de faptul că

persoana făptuitorului la săvârșirea infracțiunii se evidențiază prin trăsături negative

evidente, ferocitate, cruzime extremă, neîndurare, necruțare etc.

12

Cruzimea este inerentă oricărui omor, deoarece în momentul omorului, victima

simte dureri fizice și morale, totuși, omorul săvârșit cu deosebită cruzime presupune o

intensitate mult mai mare a acestor dureri, întrucât făptuitorul nu se mulțumește să

curme viața victimei, dar îi prelungește agonia, torturînd-o, maltratînd-o, molestînd-o.

Nu are importanță dacă deosebita cruzime a constituit singura cauză a decesului, este

necesar ca deosebita cruzime să fi fost exercitată pînă la consumarea omorului.

Aprecierea cruzimii deosebite la săvârșirea omorului se poate manifesta prin

cauzarea unor multiple lovituri (cînd există probe suficiente care dovedesc intenția de

a comite omorul cu deosebită cruzime), însă atestarea uneia din metodele prezentate

mai sus nu întotdeauna poate fi considerată expresie a cruzimii deosebite.

Astfel, adesea, cauzarea multiplelor lovituri poate fi explicată prin forța fizică

slabă a făptuitorului ori prin calitățile vulnerante reduse ale mijlocului sau

instrumentului de săvârșire a infracțiunii (care nu a fost ales special de către

făptuitor). De asemenea, numărul loviturilor cauzate își poate găsi explicația în starea

de agitație a făptuitorului, în incapacitatea lui de a evalua adecvat situația, în năzuința

lui de a săvârși mai repede infracțiunea începută, luînd în considerație eficacitatea

scăzută a metodei de comitere a infracțiunii, opunerea activă de rezistență de către

victimă, superioritatea fizică a victimei sau alți asemenea factori. La fel, suferințele

victimei nu vor fi deosebite, atunci cînd cauzarea multiplelor lovituri se realizează în

toiul altercației și într-un interval de timp relativ scurt, cum a avut loc în cazul

respectiv.

Or, instanța de apel a stabilit, că circumstanțele în care a acționat inculpatul,

aplicarea loviturilor în regiunea organelor vitale cu intensitate și putere, denotă faptul

că acțiunile lui au fost cuprinse de intenția de a cauza moartea lui Meșcereacov M..

Raportînd cele enunțate la circumstanțele cauzei, instanța de recurs relevă că

conform raportul de expertiză medico-legală nr. 125 din 25.02.2002, potrivit căruia

moartea lui Meșcereacov M. a survenit în rezultatul hemoragiilor intracerebrale,

consecință a traumei cranio-cerebrale închisă, iar la examinarea medico-legală a

cadavrului s-au depistat multiple plăgi contuze în regiunea piloasă a capului și pe față,

echimoze pe față, revărsat hemoragie masiv în țesuturile moi ale capului, hemoragia

subarahnoidană și subdurală, care se află în legătură cauzală directă cu decesul și în

comun se califică ca vătămări corporale grave, periculoase pentru viață, de la care

Meșcereacov M., peste aproximativ 2-3 ore a decedat la fața locului și care au putut fi

produse prin lovire cu obiecte contondente: cu pumnii și picioarele, precum și cu

orișice alt obiect contondent dur.

Prin urmare, Colegiul penal reține că moartea biologică a victimei a fost cauzată

în urma acelor lovituri în regiunea capului, iar localizarea acestor lovituri

demonstrează faptul că inculpatul a dorit survenirea rapidă a morții victimei, acesta nu

și-a dorit crearea de suferințe inutile, intense și prelungite în timp a persoanei, or zona

capului este o regiune vitală a corpului uman.

13

Aplicarea mai multor lovituri este justificată prin starea de agitație a

făptuitorului, în incapacitatea lui de a evalua adecvat situația, or din materialele cauzei

rezultă cu certitudine că înainte de săvîrșirea infracțiunii între inculpatul Meșcereacov

Al. și victima Meșcereacov M., au avut loc mai multe certuri în familie și ambii erau

în stare de ebrietate alcoolică.

În consecință, instanța de recurs constată că probele administrate în cauză

coroborează în ansamblu între ele, instanța de apel le-a apreciat prin prisma

pertinenței, concludenței și utilităților lor, astfel încît se consideră că acestea dovedesc

faptul săvârșirii de către inculpatul Meșcereacov Al., a infracțiunii de omor, însă nu

cu o cruzime deosebită, ci infracțiunea de omor prevăzută de art. 145 alin. (1) Cod

penal – adică omorul unei persoane.

La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța de recurs menționează că instanța de

apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă, în raport cu fapta săvîrșită și

urmările provocate.

13.2. Cu privire la recursurile declarate de avocatul Gaeva T., în interesele

inculpatului și cel declarat de însuși inculpat potrivit cărora în primul se solicită

casarea deciziei instanței de apel din 01 noiembrie 2013 în privința lui Meșcereacov

Al., cu menținerea sentinței în vigoare, potrivit căreia inculpatul a fost condamnat în

baza art. 95 alin. (2) Cod penal (în red. Codului din 1961), însă, totodată să se dispună

reducerea pedepsei aplicate inculpatului de la 8 ani închisoare la 5 ani, iar prin

recursul suplimentar se solicită trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel,

menționîndu-se că din materialele cauzei rezultă că infracțiunea de omor a fost

săvîrșită de tatăl decedat al inculpatului și nu de Meșcereacov Al., iar ultimul în baza

art. 390 Cod de procedură penală, urmează a fi achitat, aceleași solicitări fiind

invocate și de inculpat și asupra acestora instanța de recurs relevă următoarele.

Așadar, Colegiul penal constată că avocatul susține două poziții diferite privitor

la vinovăția inculpatului, și anume, în primul recurs solicită menținerea sentinței prin

care Meșcereacov Al., a fost condamnat în baza art. 95 alin. (2) Cod penal (în red.

Legii din 1961), cu redozarea pedepsei, iar în al doilea recurs, la fel ca inculpatul,

solicită achitarea acestuia invocînd că fapta nu a fost săvîrșită de ultimul.

Contrar susținerilor recurenților, se apreciază că vinovăția inculpatului în

săvîrșirea infracțiunii de omor premeditat al unei persoane prevăzută de art. 145 alin.

(1) Cod penal, este dovedită indubitabil reieșind din probatoriul administrat și amplu

analizat în hotărîrea atacată.

Versiunea apărării precum că tatăl decedat al inculpatului ar fi săvîrșit

infracțiunea imputată lui Meșcereacov Al., a fost combătută prin probele administrate

în cauză și rezultă și din declarațiile martorului Suhari S., astfel încît instanța de

recurs conchide că argumentele expuse în textul recursurilor declarate sub acest aspect

sunt vădit neîntemeiate, neavînd nici un suport probatoriu.

14

În esență, analizînd recursurile declarate se constată că partea apărării critică

soluția instanței de apel din motiv că nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în

apel și nici nu a examinat apelul declarat de inculpat, ci doar cel declarat de procuror

după rejudecarea cauzei, iar faptele inculpatului au fost încadrate greșit în baza art.

145 alin (1) Cod penal, dat fiind că din materialele cauzei se constată cu certitudine că

inculpatul a săvîrșit infracțiunea prevăzută de art. 95 alin. (2) Cod penal (în redacția

Legii din 1961).

Astfel, cu referire la cele menționate de recurent precum că, instanța de apel la

judecarea apelului declarat nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

Colegiul penal menționează că motivarea hotărârii este un proces de analiză și sinteză

a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor

elementelor amănunțit, atâta timp cît sunt valorificate toate aspectele relevante din

punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei

motivări a hotărârii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față. Investită

cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a

expus situația de fapt reținută și a concluzionat corect că aceasta se circumscrie

încadrării juridice în baza art. 145 alin. (1) Cod penal, adică omorul unei persoane.

Reieșind din cele expuse supra, instanța de recurs conchide că instanța de apel a

dat răspuns la toate argumentele invocate de apelant, specificînd motivele pe care și-a

întemeiat soluția adoptată. Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor

prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

În continuare, referitor la pretinsa eroare invocată de recurent prevăzută de pct.

12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, adică situația cînd faptei săvîrșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită, Colegiul penal amintește că pentru o atare concluzie,

trebuie să se țină seamă de fapta săvîrșită și cum aceasta a fost stabilită de către

instanța de fond și apel, și dacă această faptă a fost încadrată în norma penală corectă,

iar dacă fapta s-a încadrat într-o altă normă penală, înseamnă că acesteia i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Însă, privitor la calificarea juridică a acțiunilor inculpatului instanța de recurs s-a

expus în pct. 13.1. din prezenta decizie și, respectiv, reluarea argumentelor deja

menționate nu este necesară.

Dar revenind la criticele recurentului, precum că după rejudecarea cauzei de

către instanța de apel, aceasta nu s-a expus asupra apelului declarat de inculpat, se

menționează că potrivit dispozitivului deciziei Colegiului penal al Curții Supreme de

Justiție din 29 ianuarie 2013, s-au respins, ca inadmisibile, recursurile ordinare

declarate de inculpatul Meșcereacov Al. și de avocatul Zmeu Al. în interesele

ultimului și s-a admis recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de apel Chișinău, Devder D., cu casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

apel Chișinău din 07 decembrie 2011 și cu dispunerea rejudecării cauzei în privința lui

Meșcereacov Al. de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

15

Prin urmare, instanța de recurs a dispus rejudecarea cauzei doar în privința

apelului declarat de acuzatorul de stat și a respins argumentele invocate de partea

apărării, astfel încît la rejudecarea cauzei instanța de apel nu trebuia să revină la

acestea, dar în conformitate cu dispoziția art. 436 Cod de procedură penală, urma să se

pronunțe în limitele în care hotărîrea recurată a fost casată.

Călăuzitoare în acest sens sunt și prevederile din pct. 32) al Hotărîrii Plenului

Curții Supreme de Justiție a RM din 30.10.2009, nr. 9 - Cu privire la judecarea

recursului ordinar în cauza penală //Buletinul CSJ a RM 5/4, 2010, potrivit căreia se

specifică că art.436 Cod de procedură penală fixează următoarele limite de care

instanța de apel trebuie să țină cont:

- conformitatea cu decizia instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt

rămîne cea avută în vedere la judecarea recursului;

- respectarea limitelor în care hotărîrea a fost casată. Astfel, cînd hotărîrea este

casată numai cu privire la unele fapte sau la unele persoane ori numai în ceea ce

privește latura penală sau civilă (cerere parțială), instanța de rejudecare se pronunță în

limitele în care hotărîrea a fost casată.

În speță, instanța de apel a respectat rigorile legii procesual-penale în acest sens

și s-a încadrat în limitele rejudecării cauzei expuse mai sus, iar criticele recurentului

în acest aspect sunt vădit nefondate.

În consecință, față de toate argumentele expuse, se constată că nu sunt incidente

cazurile de casare a hotărîrii instanței de apel prevăzute în art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12)

Cod de procedură penală, din care motive recursurile se declară inadmisibile.

penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Radu Sîli, de inculpat și de avocatul acestuia, Tatiana

Gaeva, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01

noiembrie 2013, în cauza penală privindu-l pe Meșcereacov Alexandr Grigori, ca fiind

vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 iulie 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Constantin Alerguș

16