AFFAIRE HAMDANI c. SUISSE
- Instanță
- CtEDO
- Articole
- Articolul 6
- Concluzie
-
- Nicio încălcare — Articolul 6
AFFAIRE HAMDANI c. SUISSE (CtEDO, 2023)
SECȚIUNEA A TREIA
CAUZA HAMDANI c. ELVEȚIA (Cererea nr. 10644/17) HOTĂRÂRE Art 6 § 1 (penal) + Art 6 § 3 c) • Refuzul autorităților naționale de a numi avocatul la alegerea reclamantului în calitate de apărător gratuit de oficiu fără a avea un impact real asupra echității globale a procesului penal al acestuia • Interesele justiției impunând desemnarea unui apărător de oficiu: reclamantul fiind în situație de lipsă de mijloace și cauza nefiind „de mică importanță" • Reclamantul a fost reprezentat și asistat de avocatul său de la instruirea cauzei și cel puțin până la pronunțarea hotărârii de condamnare, inclusiv după respingerea definitivă a cererii sale de asistență juridică STRASBOURG 28 martie 2023 DEFINITIV 25/09/2023 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 § 2 al Convenției.
Ea poate suferi corecturi de formă. În cauza Hamdani c. Elveția, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), funcționând în ședință de Cameră compusă din: Pere Pastor Vilanova, președinte, Georgios A. Serghides, Yonko Grozev, Jolien Schukking, Peeter Roosma, Ioannis Ktistakis, Andreas Zünd, judecători, și Milan Blaško, grefier de secție, Ținând seama de: cererea nr. 10644/17 împotriva Confederației Elvețiene, înaintată Curții de către un cetățean algerian, dl Mohamed Hamdani („reclamantul"), în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția") la 2 februarie 2017, decizia de a comunica cererea guvernului elvețian („Guvernul"), observațiile părților, după deliberarea în ședință de cameră la 28 februarie 2023, Pronunță hotărârea de mai jos, adoptată la această dată: INTRODUCERE
Prezenta cauză se referă la o cerere privind beneficierea asistenței gratuite a unui avocat, depusă de reclamant în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva sa. FAPTE
Reclamantul s-a născut în 1969 și locuia în Geneva la data faptelor. A fost reprezentat de dl O. Peter, avocat.
Guvernul a fost reprezentat de agentul său, dl A. Chablais, din Birou Federal de Justiție.
Reclamantul locuiește în Elveția din 2009. La data faptelor, staționa ilegal și era fără domiciliu fix și fără loc de muncă.
La 19 martie 2016, s-a întins asupra unei genti care era depusă într-o mașină parcată cu una dintre ușile deschisă. Conducătoarea, P., strigând „la hoț", reclamantul i-a restituit geanta și a luat-o la fugă. Fiul lui P. s-a pornit în urmărire, l-a ajuns și l-a reținut până la sosirea poliției.
Interogat de poliție în aceeași zi, reclamantul a declarat că nu avea nevoie nici de avocat, nici de interpret. A contestat faptele de furt dar a admis că se află în situație de ședere ilegală și a menționat că urmează un tratament pentru tulburări de memorie și pentru depresie.
La 20 martie 2016, procuratura a pronunțat o ordonanță penală, declarând reclamantul vinovat de furt și ședere ilegală și condamnându-l la o pedeapsă privativă de libertate de șaptezeci și cinci de zile cu revocare a suspendării care i se acordase la o condamnare anterioară la o pedeapsă pecuniară de nouăzeci de zile-amendă. Interesatul a formulat o opoziție nemotivată împotriva ordonanței penale și a desemnat un avocat, dl Peter, pentru a-l reprezenta și asista în procedură.
La 19 mai 2016, avocatul desemnat a cerut procuraturii beneficierea asistenței juridice gratuite în favoarea mandantului său, invocând lipsa de mijloace ale acestuia.
Avocatul susmenționat a prezentat Curții o procură sub forma unui document pré-completat, lipsit de semnătura reclamantului, prin care acesta din urmă i-a dat mandat să-l reprezinte și asiste în procedura în cauză și s-a obligat „să-și îndeplinească obligațiile de plată".
Printr-o ordonanță a procuraturii din 25 mai 2016, avocatul de oficiu nu a fost desemnat, considerând pe de o parte că cauza nu prezenta dificultăți juridice particulare și, pe de altă parte, că reclamantul era în măsură să se apere eficient singur. Acesta din urmă, prin intermediul dlui Peter, a formulat un recurs împotriva acestei ordonanțe.
La 16 iunie 2016, procuratura a audiat părțile în cadrul procedurii penale. Reclamantul, asistat de dl Peter, a recunoscut furtul și a prezentat scuze lui P. În răspuns la întrebări puse de avocatul său, a menționat că scrisoarea prin care formase opoziție la ordonanța penală a fost redactată de una dintre cunoștințele sale, el însuși nefiind în măsură să redacteze un text asemănător. În fine, a cerut, prin intermediul avocatului său, să nu i se aplice o pedeapsă privativă de libertate.
La 8 iulie 2016, procuratura a trimis dosarul Tribunalului de Poliție al cantonului Geneva, menținând ordonanța penală care servea drept act de acuzare. Ulterior, reclamantul, în continuare prin intermediul dlui Peter, a depus la dosarul cauzei documente privitoare la starea sa de sănătate, precum și o cerere pe care o depusese în scopul regularizării șederii sale în Elveția.
Printr-o hotărâre din 3 august 2016, camera penală de recurs a Curții a respins recursul formulat de reclamant împotriva ordonanței procuraturii din 25 mai 2016 (§10 de mai sus), hotărând totuși să lase taxele procedurii în sarcina statului. Ea a considerat că nu era necesar să examineze chestiunea lipsei de mijloace a interesatului, celelalte condiții necesare pentru desemnarea unui avocat de oficiu nefiind în orice caz îndeplinite. A explicat că deși cauza nu era de mică importanță (reclamantul fiind expus la mai mult de o sută douăzeci de zile-amendă), cauza nu prezenta dificultăți particulare în fapt și în drept pe care interesatul nu ar fi putut să le depășească singur, și a considerat că, din moment ce avusese loc recunoașterea faptelor, reclamantul nu avea nevoie să fie asistat de un avocat pentru a se explica, personal și din nou, asupra evenimentelor litigioase și circumstanțelor acestora.
Reclamantul a formulat împotriva acestei hotărâri un recurs în materie penală, din care a fost respins de prima Cameră de drept public a Tribunalului Federal la 22 noiembrie 2016, considerând pe de o parte că interesatul, care vorbea limba franceză, era capabil să se explice asupra faptelor care i se reproșau și să se adreseze asociațiilor de ajutor persoanelor care trăiesc în situații precibile, și pe de altă parte că chestiunile juridice care se puneau în legătură cu răspunderea penală și circumstanțele atenuante nu prezentau dificultăți particulare.
La 13 martie 2017, Tribunalul de Poliție a ținut o ședință în cauza pe fond. Dl Peter a asistat din nou reclamantul și a solicitat o reducere a pedepsei solicitate în ordonanța penală. La cererea sa, tribunalul a ascultat un martor de moralitate, care a declarat că reclamantul era angajat într-un proiect de reintegrare socială. Interesatul a admis faptele și s-a opus cuantumului pedepsei solicitate de procuratură.
Printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, Tribunalul de Poliție a condamnat reclamantul la o pedeapsă de treizeci de zile-amendă de 30 de franci elvețieni cu suspendare, stabilind perioada de probă la trei ani. A renunțat, totuși, la revocare a suspendării care fusese acordată interesatului la condamnarea penală anterioară, și a pus la sarcina sa taxele procedurii, care se ridicau la un total de 691 de franci elvețieni.
Curtea nu a fost informată de parties cu privire la exercitarea unui recurs împotriva acestei hotărâri.
CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT
18. Articolele relevante ale codului de procedură penală elvețian sunt redactate după cum urmează: Art. 132 Apărare de oficiu „1 Conducerea procedurii dispune o apărare de oficiu: (...) b. dacă inculpatul nu are mijloacele necesare și că asistența unui apărător este justificată pentru protejarea intereselor sale. 2 Apărarea de oficiu în scopul protejării intereselor inculpatului se justifică în special atunci când cauza nu este de mică importanță și prezintă, din punct de vedere al faptelor sau al dreptului, dificultăți pe care inculpatul singur nu ar putea să le depășească. 3 În orice caz, o cauză nu este de mică importanță atunci când inculpatul riscă o pedeapsă privativă de libertate mai mare de patru luni sau o pedeapsă pecuniară mai mare de 120 de zile-amendă." Art. 133 Desemnarea apărătorului de oficiu „1 Apărătorul de oficiu este desemnat de conducerea procedurii competentă la faza considerată.
2 Atunci când desemnează apărătorul de oficiu, conducerea procedurii ține seama de dorințele inculpatului în măsura posibilului." Art. 135 Compensarea apărătorului de oficiu „1 Apărătorul de oficiu este compensat în conformitate cu tariful avocaților Confederației sau al cantonului sedeului procesului. 2 Procuratura sau tribunalul care judecă pe fond stabilesc compensația la sfârșitul procedurii. (...) 4 Atunci când inculpatul este condamnat să suporte taxele procedurii, este obligat să ramburseze imediat ce situația sa financiară o permite: a. Confederației sau cantonului taxele de onorarii; b. apărătorului diferența dintre compensația sa ca apărător desemnat și onorarii pe care i-ar fi primit ca apărător privat.
5 Pretenția Confederației sau a cantonului prescrie în zece ani de la data când decizia a devenit definitivă."
Într-o hotărâre nr. 1B_705/2011 din 9 mai 2012, Tribunalul Federal a enunțat următoarele: „Numai partea în proces care îndeplinește condițiile legale este titulară a unui drept la asistență juridică gratuită (hotărâri 5P.220/2003 din 23 decembrie 2003 considerent 3.1, 5P.164/2005 din 29 iulie 2005 considerent 1.3). Prin urmare, numai persoana a cărei cerere de asistență juridică gratuită a fost respinsă este împuternicită să conteste decizia de respingere. În schimb, avocatul care a depus fără succes o cerere de asistență juridică gratuită în numele persoanei pe care o reprezintă nu poate acționa propriul lui drept împotriva acestei decizii. Este adevărat că, în anumite circumstanțe, are un interes de fapt la infirmarea deciziei de refuz, și anume atunci când creanța de care dispune față de persoana pe care o reprezintă privește prestațiile deja furnizate și se dovedește a fi neîncasabilă. Cu toate acestea, nu are un interes juridic protejat în sensul articolului 81 alin. 1 lit. b [al legii privind Tribunalul Federal] (...)." PE DREPT
PRIVIND PRESUPUSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI
20. Reclamantul se plânge de respingerea cererii sale de a beneficia de asistență gratuită a unui avocat. Invocă art. 6 §§ 1 și 3 c) al Convenției, care este redactat după cum urmează în părțile sale relevante: „1. Orice persoană are dreptul ca causa sa să fie judecată în mod echitabil, (...) de către un tribunal (...) care va decide (...) asupra bunului-cuvânt al oricărei acuzații în materie penală aduse împotriva sa. (...) 3. Orice acuzat are dreptul în special la: (...) c) să se apere singur sau să beneficieze de asistență unui apărător de alegerea sa și, dacă nu are mijloace pentru a-și plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat de oficiu, atunci când interesele justiției o exigă." Cu privire la admisibilitate Tezele părților
Guvernul susține că cererea este evident neîntemeiat (a se vedea paragrafele de mai jos). Reclamantul combate această teză. Aprecierea Curții
Curtea constată de la început că Guvernul nu a pledotat neepuizarea căilor de atac interne cu privire la neformularea unui recurs împotriva hotărârii tribunalului de poliție (paragrafele 16-17 mai sus). Prin urmare, nu se va pronunța asupra acestui criteriu de admisibilitate.
Ea consideră de asemenea că cererea nu este evident neîntemeiat nici inadmisibilă din alte motive prevăzute la art. 35 al Convenției. Prin urmare, Curtea o declară admisibilă. Pe fond Tezele părților
Reclamantul susține că, având în vedere situația sa personală și pedeapsa pe care o risca, avea nevoie de asistența unui avocat și că apărarea asigurată de dl Peter i-a fost utilă. Contestă aprecierea pe care au făcut-o instanțele interne cu privire la situația sa, complexitatea cauzei și necesitatea de a-i acorda o apărare de oficiu ținând seama de „interesele justiției".
Susține că efectivitatea apărării dont a beneficiat în procedura penală inițiată împotriva sa nu poate vala ea singură respectarea dreptului său, protejat de art. 6 § 3 c), de a fi reprezentat gratuit de un avocat de oficiu. În același timp, reclamantul recunoaște că nu a suferit niciun „prejudiciu efectiv", situația sa de lipsă de mijloace punând-ul în imposibilitate de a-și achita suma de onorarii a dlui Peter.
Guvernul consideră că reclamantul nu a fost lipsit de o apărare eficace, explicând că a fost reprezentat de un avocat de alegerea sa pe tot parcursul procesului și că respingerea cererii sale de a se numi un apărător de oficiu nu a avut nicio incidență asupra respectării drepturilor ce decurg pentru el din art. 6.
Susține în plus că interesele justiției nu impuneau desemnarea unui apărător de oficiu în cauză. Se referă la concluziile instanțelor interne (paragrafele 13-14 mai sus), pe care le consideră a fi examinat chestiunea în mod circonstanțiat și contradictoriu. În sfârșit, consideră că pedeapsa pe care o risca reclamantul era de mică importanță. Aprecierea Curții
Curtea constată de la început o evoluție în jurisprudența sa cu privire la dreptul la asistență gratuită a unui avocat. Dacă, în hotărârile mai vechi, ea examina această chestiune drept un element autonom al noțiunii de proces penal echitabil (a se vedea, de exemplu, Pakelli c. Germania, 25 aprilie 1983, §§ 41-42, seria A nr. 64, Alimena c. Italia, 19 februarie 1991, §§ 18-20, seria A nr. 195-D, Quaranta c. Elveția, 24 mai 1991, §§ 27-38, seria A nr. 205, și Pham Hoang c. Franța, 25 septembrie 1992, §§ 39-41, seria A nr. 243), în hotărârile mai recente, inclusiv cele adoptate în formație de Marea Cameră, ea și-a îndreptat abordarea spre o apreciere a echității globale a procesului penal.
Într-adevăr, pentru a aprecia echitatea globală a unui proces, Curtea ia în considerare, după caz, drepturile minime enumerate la art. 6 § 3 al Convenției, care arată prin exemple concrete ce impune echitatea în situațiile procedurale care apar frecvent în cauzele penale. Se poate deci vedea în aceste drepturi aspecte particulare ale noțiunii de proces echitabil în materie penală cuprinsă la art. 6 § 1. Aceste drepturi minime garantate de art. 6 § 3 nu sunt, totuși, scopuri în sine: scopul lor intrinsec este întotdeauna acela de a contribui la preservarea echității procedurii penale în ansamblu (Jemeļjanovs c. Letonia, nr. 37364/05, §§ 77-78 și 100, 6 octombrie 2016, Beuze c. Belgia [Marea Cameră], nr. 71409/10, §§ 120-123 și 147, 9 noiembrie 2018, și Murtazaliyeva c. Rusia [Marea Cameră], nr. 36658/05, § 90, 18 decembrie 2018, și trimiteri din acestea hotărâri).
Curtea reamintește, de asemenea, că dreptul la avocat nu este absolut, dar că este cu necesitate supus anumitor limitări în materia asistenței juridice gratuite, și că aparține tribunalelor să decidă dacă interesele justiției impun dotarea acuzatului cu un apărător de oficiu. Dacă autorităților naționale refuză să restricționeze alegerea liberă a unui apărător de către acuzat în absența unor motive relevante și suficiente de a judeca că interesele justiției o impun, asemenea restricție atrage violare a articolului 6 §§ 1 și 3 c) dacă apărarea reclamantului, ținând seama de procedura în ansamblu, s-a văzut prejudiciată (a se vedea, mutatis mutandis, Dvorski c. Croația [Marea Cameră], nr. 25703/11, § 79, CEDO 2015, și referințele din acolo).
Ținând seama de aceste principii, Curtea trebuie în speța să determine dacă autorităților interne au demonstrat, prin motive relevante și suficiente, că interesele justiției impuneau refuzul de a desemna reclamantului un apărător de oficiu și, în caz negativ, dacă, ținând seama de procedura penală în ansamblu, apărarea reclamantului s-a văzut prejudiciată din cauza acestui refuz.
Nefiind convinsă de argumentele Guvernului, Curtea consideră că în speța, interesele justiției impuneau desemnarea reclamantului unui apărător de oficiu datorită faptului că, pe de o parte, se afla în situație de lipsă de mijloace (lucru care nu este contestat), și pe de altă parte, cauza nu era „de mică importanță", interesatul riscând o pedeapsă semnificativă de privare de libertate (Quaranta, precitat, §§ 27-38, și Benham c. Regatul Unit, 10 iunie 1996, § 61, Recunoașterea hotărârilor și deciziilor 1996-III; a se vedea de asemenea concluzia camerei penale de recurs la acest privire, §13 mai sus). Prin urmare, apare Curții că analiza de către instanțele interne a condiției duble suplimentare privitoare la complexitatea cauzei și personalitatea reclamantului era superflă în circumstanțele speței. Curtea răspunde deci prin negație la prima întrebare expusă mai sus.
Cât privește a doua întrebare, Curtea observă că reclamantul a fost reprezentat și asistat de un avocat de alegerea sa de la etapa instruirii cauzei și cel puțin până la pronunțarea hotărârii de condamnare, inclusiv după respingerea definitivă a cererii sale de asistență juridică. Această asistență i-a permis să se apere eficace și reclamantul a obținut o reducere semnificativă a pedepsei inițial pronunțate de procuratură (a se compara paragrafele 6, 7, 11, 12, 15 și 16 mai sus).
Prezenta cauză se distinge, prin urmare, de acelea în care Curtea a concluzionat la o violare a articolului 6 § 3 c) datorită lipsei asistenței unui avocat care rezulta din refuzul de acordare a asistenței juridice reclamanților (Quaranta, precitat, Pham Hoang, precitat, § 39, Talat Tunç c. Turcia, nr. 32432/96, § 62, 27 martie 2007, Zdravko Stanev c. Bulgaria, nr. 32238/04, § 40, 6 noiembrie 2012, Saranchov c. Ucraina, nr. 2308/06, § 59, 9 iunie 2016, și de asemenea Beuze, precitat, §§ 193-195).
În fine, Curtea nu poate să nu remarce că reclamantul nu i-a furnizat informații cu privire la exercitarea vreunui apel împotriva hotărârii de condamnare, în timp ce asemenea informație era relevantă pentru aprecierea echității globale a procedurii.
Curtea reamintește că respectarea cerințelor procesului echitabil se apreciază caz cu caz ținând seama de desfășurarea procedurii în ansamblu și nu pe baza examinării izolate a unui punct sau incident (Ibrahim și alții c. Regatul Unit [Marea Cameră], nr. 50541/08 și 3 altele, §§ 251 și 272, 13 septembrie 2016). În circumstanțele prezentei cauze, nu poate decât să concluzioneze că refuzul autorităților de a numi dl Peter în calitate de apărător gratuit de oficiu al reclamantului, cât de regretabil ar fi pentru avocat, nu a avut nicio incidență reală asupra echității globale a procesului penal al reclamantului.
Curtea observă ca supliment că acest refuz a trebuit cu siguranță să-l pună pe avocat înaintea unei alegeri deontologice delicate: să renunțe la reprezentarea reclamantului sau să-l continue reprezentând pro bono. Nu îi aparține, totuși, să se pronunțe asupra acestei chestiuni, distinctă de cea privitoare la echitatea procedurii penale inițiate împotriva reclamantului (a se vedea de asemenea §19 mai sus), cu atât mai mult că avocatul nu a introdus cerere în nume propriu.
Prin urmare, Curtea consideră că nu a avut loc în speța violare a articolului 6 §§ 1 și 3 c) al Convenției.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA
Declară, la unanimitate, cererea admisibilă; Zice, cu patru voturi împotriva a trei, că nu a avut loc violare a articolului 6 §§ 1 și 3 c) al Convenției. Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 martie 2023, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului. Milan Blaško Pere Pastor Vilanova Grefier Președinte La prezenta hotărâre se găsește anexată, în conformitate cu articolele 45 § 2 ale Convenției și 74 § 2 ale regulamentului, expunerea opiniei separate a judecătorilor Serghides, Ktistakis și Zünd. P.P.V. M.B.
OPINIE SEPARATĂ COMUNĂ JUDECĂTORILOR SERGHIDES, KTISTAKIS ȘI ZÜND
1. Pentru marele nostru regret, nu suntem în măsură să adezem la opiniile majorității. Autoritățile elvețiene au încălcat art. 6 §§ 1 și 3 c) al Convenției. 2. Conform articolului 6 § 3 c) al Convenției orice acuzat care nu are mijloace pentru a-și plăti un apărător are dreptul de a fi asistat gratuit de un avocat de oficiu, atunci când interesele justiției o exigă. Reclamantul era în situație de lipsă de mijloace, lucru care nu este contestat nici de către autoritățile elvețiene, nici de către majoritate. În plus, reclamantul risca să vină la cunoștință o pedeapsă privativă de libertate de șaptezeci și cinci de zile pronunțată de procuratură cu revocare a suspendării la o pedeapsă pecuniară de nouăzeci de zile-amendă la care fusese condamnat anterior (§ 7 din hotărâre).
Adezem la punctul de vedere al majorității conform căruia, în aceste circumstanțe, în contrast cu opinia instanțelor naționale, interesele justiției impuneau desemnarea unui avocat de oficiu (§ 32 din hotărâre). Aceasta este cu atât mai adevărat din moment ce reclamantul și-a schimbat strategie de apărare grație intervenției avocatului și a admis faptele, pe care le contestase anterior (§§ 6, 11 și 15 din hotărâre). Aceasta a condus la o reducere semnificativă a pedepsei la treizeci de zile-amendă de 30 de franci cu suspendare și la renunțarea la revocarea suspendării acordate cu condamnarea anterioară (§ 16 din hotărâre). Evident, nu se poate spune că reclamantul nu avusese nevoie de ajutor de avocat.
3. După cum s-a deja remarcat, hotărârea noastră constată cu dreptate, în §32, că în speța interesele justiției impuneau desemnarea reclamantului unui apărător de oficiu. Curtea ar fi putut și ar fi trebuit să se oprească aici și să constate o violare a articolului 6 § 3 c) al Convenției. În cauzele Pakelli c. Germania, 25 aprilie 1983, seria A nr. 64, și Quaranta c. Elveția, 24 mai 1991, seria A nr. 205, cele două criterii, și anume absența mijloaselor pentru a-și plăti un apărător și interesul justiției în desemnarea unui avocat de oficiu, fuseseră suficiente pentru a constata o violare a articolului 6 § 3 c). Nu înțelegem de ce, în cauza asupra căreia suntem sesizați, majoritatea a preferat să-și continue examinarea și să caute dacă reclamantul, în ciuda faptului că nu fusese desemnat apărător de oficiu, beneficiase totuși de un proces echitabil pentru că avocatul, fără a fi fost numit de oficiu, continuase să-l apere.
4. Se poate cu siguranță vedea în drepturile enumerate la art. 6 § 3 al Convenției, în special dreptul de a se apera singur, dreptul de a beneficia de asistență unui apărător de alegerea sa, sau dreptul de a fi asistat de un avocat de oficiu, aspecte particulare ale noțiunii de proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 al Convenției. Și ne pare cu totul relevant să considerăm că aceste drepturi minime nu sunt scopuri în sine, dar contribuie la preservarea echității procedurii în ansamblu (§ 29 din hotărâre). Contrar majorității, această concepție teoretică a garanțiilor articolului 6 al Convenției nu ne conduce la a nu acorda nicio greutate aspectului gratuității apărării de către un avocat desemnat de oficiu.
Majoritatea a spus pertinent că cele două condiții pentru a fi asistat gratuit de un avocat de oficiu, și anume lipsa de mijloace și interesul justiției în desemnarea unui avocat de oficiu, erau îndeplinite în cauzei de fată (§ 32 din hotărâre). Prin urmare, Tribunalul Federal ar fi trebuit să admită cererea privind desemnarea unui avocat de oficiu. Majoritatea consideră totuși că se poate renunța a posteriori la gratuitatea apărării pe motiv că avocatul a continuat să apere reclamantul după refuzul cererii de apărare de oficiu. Nu putem accepta această abordare, din mai multe motive. 5. Într-adevăr, în primul rând, chestiunea gratuității este de importanță primordială pentru un acuzat care se află în situație de lipsă de mijloace.
În Elveția, un avocat care cere asistență juridică în numele clientului său este obligat să nu-și cerceie în același timp onorarii sau avans de cheltuieli clientului; dacă o face totuși, se expune la sancțiuni disciplinare (hotărâri ale Tribunalului Federal, ATF 122 I 322 considerent 3b; ATF 108 Ia 11). Această situație se schimbă imediat ce o cerere de asistență juridică este definitiv respinsă. De la acel moment, avocatul poate cere onorarii clientului său, și nimic din dosare nu ne arată că avocatul în speța ar fi renunțat la a fi retribuit și ar fi lucrat pro bono. 6. În al doilea rând, Tribunalul Federal a spus în jurisprudența sa că asistența juridică gratuită poate fi cerută în orice moment al procedurii.
Dacă condițiile sunt îndeplinite, aceasta trebuie acordată cu efect de la momentul depunerii cererii, inclusiv pentru demersurile întreprinse de avocat în conexiune cu o memorandă depusă simultan (ATF 122 I 203 considerent 2c; 122 I 322 considerent 3b; 120 Ia 14 considerent 3f). Rezultă că avocatul lucrul de regulă (cel puțin parțial) fără să fie sigur că va fi desemnat avocat de oficiu și că va fi plătit pentru munca efectuată. A nega dreptul la asistență gratuită pe motiv că munca este deja efectuată pune în pericol însăși instituția. 7. În al treilea rând, majoritatea pierde din vedere aspectul temporal.
Tribunalul Federal a respins cererea de desemnare a unui avocat de oficiu în instanță finală la nivel național printr-o decizie din 22 noiembrie 2016. Reclamantul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 2 februarie 2017. La acel moment nu se putea încă ști cum s-ar desfășura procedura penală, în special dacă avocatul ar apăra acuzatul în timp ce nu fusese desemnat de oficiu. Tribunalul de Poliție a ținut ședință pe fond la 13 martie 2017, o lună după ce Curtea fusese sesizată cu cauza. Rezultă că Elveția a încălcat într-adevăr art. 6 § 3 c) și art. 6 § 1 al Convenției în refuzul de a desemna un avocat de oficiu, pentru că reclamantul era fără avocat în momentul în care a sesizat Curtea.
Intervenția unui terț, avocatul nedesemnat de oficiu, a remediat încălcarea drepturilor omului comisă de statul membru și a - în ochii majorității - împiedicat Elveția să fie răspunzătoare pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil. Nu ar trebui să vedem aceasta ca o corectare de către statul membru însuși al încălcării. 8. În fine, am dori să subliniem că abordarea majorității nu ajută cu mult la promovarea drepturilor omului, pentru că pedepsește avocații care iau riscul recurent de a nu fi în final plătiți pentru munca lor efectuată, fie de acuzat însuși, fie de către statul membru, chiar dacă condițiile pentru desemnarea unui avocat de oficiu ar fi îndeplinite. Drepturile Convenției sunt poate protejate în teorie, dar nu în practică (Fedotova și alții c. Rusia [Marea Cameră], nr. 40792/10 și 2 altele, § 218, 17 ianuarie 2023). Această abordare face mai degrabă ineficient dreptul la asistență gratuită.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.