1ra-1102/2014 — art. 187 alin. 2 lit. e, f CP

Dosarul nr. 1ra-1102/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

25 iunie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Liliana Catan și Iurie Diaconu,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Gavriliță Vitalie,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 martie 2014, în

cauza penală în privința lui,

Andriesi Dumitru Mihail, născut la 11 iulie 1982,

originar și domiciliat mun. Chișinău or. Codru str.

Prepeliței, 34.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

Andriesi Dumitru Mihail, a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal, la 3 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

pe termen de probă de 1 an, obligîndu-l să nu-și schimbe domiciliul fără

consimțământul organului competent.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, Ghizea Cristina, a fost admisă

integral, fiind încasat de la Andriesi D.M. în beneficiul acesteia suma de 150 dolari

SUA.

martie 2012 în jurul orei 23.45 – 22 martie 2012 în jurul orei 00.15, urmărind scopul

sustragerii bunurilor altei persoane, aflîndu-se pe str. Prepeliței 46 B, or. Codru,

mun. Chișinău, a agresat-o pe Ghizea Cristina, aplicîndu-i două lovituri cu palma

peste față. Ulterior, i-a sustras în mod deschis telefonul mobil de model „Samsung

C3050”, la prețul de 600 lei și bani în valoare de 150 dolari SUA, care conform

datelor oficiale ale BNM, la data de 21.03.2012, constituiau suma de 1 781 lei, după

care a părăsit locul săfîrșirii infracțiunii, cauzîndu-i părții vătămate, Ghizea C.,

daună materială în proporții considerabile în valoare totală de 2 381 lei.

1

Acțiunile inculpatului, au fost încadrate în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal și anume: jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, cu aplicarea

violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune

considerabile.

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 187

alin. (2) lit. e), f) Cod penal, la 3 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, cu amendă în mărime de 500 unități convenționale, ce constituie 10 000

lei.

În motivarea apelului procurorul a invocat, că:

- instanța de fond la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de pericolul social sporit

al acțiunilor inculpatului, care exprimînd o neglijare premeditată a conduitei în

societate, a încălcat grosolan normele etice, ordinea publică și liniștea persoanelor,

acțiunile lui deosebindu-se printru-un cinism și obrăznicie deosebită, însoțite de

aplicarea violenței asupra victimei. Luînd în considerație că infracțiunea în cauză are

o amploare răspîndită și faptul că viața și integritatea corporală ale persoanei sunt

valori supreme, ocrotite atît de Constituție, cît și de legea penală, și orice atentat la

aceste valori este pasibil de pedeapsă, astfel instanța de judecată urma să aplice

inculpatului o pedeapsă mai aspră;

- inculpatul anterior a fost condamnat, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă

de amendă, antecedentele penale fiind stinse, însă concluzii nu a făcut și a săvîrșit cu

intenție din nou o infracțiune gravă, după avîrșirea căreia a încercat să fugă de la

fața locului, însă a fost reținut de către colaboratorii de poliție;

- consideră că instanța de judecată a pronunțat o sentință prea blîndă și nu se va

asigura atingerea scopului pedepsei penale, corectarea și reeducarea vinovatului.

fost respins apelul declarat și menținută sentința.

la stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

În opinia instanței de apel, scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate

inculpatului poate fi atins și prin aplicarea pedepsei cu închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Instanța de apel a menționat că inculpatul se caracterizează satisfăcător la locul

de trai, a restituit prejudiciul cauzat prin infracțiune, a recunoscut vina, se căiește

sincer, circumstanțe care au permis în ansamblu instanței de judecată de a aplica în

mod absolut legal, prevederile art. 90 Cod penal, stabilindu-i termen de probă, dacă

2

nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportare exemplară, muncă cinstită va

îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, prin care solicită

casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet

de judecată.

În motivarea recursului invocă, că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, a aplicat pedeapsă

individualizată contrar prevederilor legale;

- consideră că prin condamnarea inculpatului cu suspendare condiționată, nu

va fi atins scopul principal și anume prevenirea comiterii de noi infracțiuni de către

acesta, precum și de către alte persoane;

- instanța de apel nu și-a motivat pe deplin concluzia de aplicare a prevederilor

art. 90 alin. (1) Cod penal și greșit a concluzionat că corectarea inculpatului este

posibilă fără izolarea de societate;

- instanța de judecată urma să acorde o deosebită atenție circumstanțelor

comiterii infracțiunii, în urma cărora partea vătămată doar în judecată și-a recuperat

prejudiciul, mai mult ca atît inculpatul nu și-a recunoscut vina, nu s-a căit sincer,

anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, concluzii nu și-a făcut, fapt ce

dovedește că nu a conștientizat gravitatea infracțiunii;

- în cadrul examinării acestei cauze penale nu au fost stabilite careva motive ce

ar indica că este irațional să execute inculpatul pedeapsa reală cu închisoare.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care se constată că este vădit neîntemeiat.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temeiuri de casare a deciziei

instanței de apel, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, ce

stipulează că hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul cînd instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice

dispozitivului hotărîrii; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Supunînd sintezei temeiurile sus enunțate, în raport cu motivele invocate și

materialele cauzei, Colegiului consideră, că în prezenta speța nici unul din ele nu și-

au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, deoarece instanța de apel a

respectat prevederile art. 414-417 Cod de procedură penală la judecarea apelului.

3

La fel, Colegiul penal reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului și critică hotărîrile adoptate numai referitor la aplicarea suspendării

condiționate a executării pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, pe termen

de probă.

Alegațiile recurentului, precum că instanța de apel incorect a menținut

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, Colegiul le consideră neîntemeiate.

În același rînd, instanța de recurs remarcă că, conform art. 75 Cod penal,

persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a prezentului Cod. Așa dar, persoanei declarate vinovate trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată, iar după caz, instanța este îndrept să aplice și

prevederile Părții generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art. 90 Cod

penal.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se

aplică persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, cauzînd anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, avînd drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea condamnaților, cît și

din partea altor persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip și acea mărime a

pedepsei care vor fi cele mai eficiente pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa mai

aspră, în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în care o

pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului scontat.

Sancțiunea art. 187 alin. (2) Cod penal, în baza căruia inculpatul a fost

condamnat, pînă la modificările operate în Codul penal, prin Legea 119 din

23.05.2013, prevedea pedeapsă de la 3 la 6 ani închisoare cu (sau fără) amendă în

mărime de la 500 la 1 000 unități convenționale. Această infracțiune, clasificîndu-se

ca infracțiune gravă, potrivit art. 16 Cod penal.

Conform alin. (1) art. 90 Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un

termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru

infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare

condiționată a executării pedepsei și termenul de probă, iar aceste prevederi potrivit

dispoziției alin. (5) al aceleiași norme nu se aplică în cazul persoanelor care au

săvîrșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave, precum și în cazul

recidivei.

4

Prin urmare, din materialele cauzei se constată că inculpatul se caracterizează

satisfăcător, a recunoscut vina, s-a căit sincer, a restituit prejudiciul material,

împrejurări ce constituie, conform art. 76 alin. (1) lit. e), f) Cod penal, circumstanțe

atenuante. De asemenea, Colegiul reține că anterior inculpatul a fost condamnat,

însă antecedentul penal este stins, careva circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

Ținînd cont de aceste împrejurări, avînd în vedere atît principiul umanismului,

prevăzut de art. 4 Cod penal, cît și prevederile art. 61 alin. (2) Cod penal, instanța de

recurs consideră că nu este rațională executarea pedepsei reale cu închisoarea de

către inculpat, iar instanța de apel just a conchis de a menține aplicarea în privința

acestuia a prevederilor art. 90 Cod penal, fiindu-i suspendată condiționat executarea

pedepsei pe termen de probă, deoarece careva interdicții la aplicarea acestei norme

nu se atestă.

În opinia Colegiului penal, este nefondat argumentul recurentului, precum că

inculpatul nu a recunoscut vina, nu s-a căit sincer și nu va fi atins scopul pedepsei

penale, deoarece din procesul verbal al ședinței de judecată în instanța de apel (f.d.

215), inculpatul a confirmat faptul recunoașterii vinei și căinței sincere, mai mult ca

atît potrivit recipisei (f.d. 210) a restituit integral prejudiciul material și a cerut scuze

de la partea vătămată, ceea ce demonstrează că inculpatul a conștientizat asupra

celor săvîrșite, iar aplicarea pedepsei reale nu este necesară.

Din considerentele menționate, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu au

fost admise erorile de drept la care face referire recurentul și nu sînt temeiuri de

casare a soluției adoptate, fiindcă instanța s-a pronunțat detaliat și motivat asupra

tuturor argumentelor indicate în apel, hotărîrea atacată cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției nu contrazice dispozitivului, care este expus

clar, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată potrivit legii.

Astfel, instanța de recurs conchide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat de procuror, acesta fiind vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în procuratura

de nivelul Curții de Apel Chișinău, Gavriliță Vitalie, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 13 martie 2014, în cauza penală în privința lui,

Andriesi Dumitru Mihail, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 iulie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

5