1ra-947/2014 — Art.220 alin.1 CP

Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 20 iunie 2013, Ciudin Diana a fost condamnată în baza art. 220 alin.(1) Cod penal, la 2 ani închisoare. În temeiul art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa aplicată i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei fixate prin încheierea judecătorului de instrucție al Judecătoriei Cimișlia din 12 martie 2013, definitiv fiindu-i stabilită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executarea în penitenciar pentru femei.

Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că, Ciudin Diana, în luna iunie 2009, după o înțelegere prealabilă și împreună cu o persoană de origine turcă, nestabilită de către organele de urmărire penală, avînd scopul înlesnării practicării prostituției, aflîndu-se în or. Chișinău în cadrul convorbirilor pe care le-a avut cu Gamurari Marina, s-a angajat ca 1 acesteia să-i organizeze plecarea în Turcia, unde urma să practice prostituția. Ulterior, la 24 iunie 2009, întru atingerea scopului său, Ciudin D., acordîndu-i ajutor material la organizarea deplasării cet. Gamurari M. în or. Istambul, Turcia, prin procurarea biletului de călătorie la ruta aeriană Chișinău-Istambul, unde trebuia să fie întîlnită în aeroport de către persoana nestabilită de organul de urmărire penală, și să practice prostituția, însă a fost reținută de organele de poliție.

Sentința menționată a fost atacată cu apel de către inculpata Ciudin Diana, care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, deoarece nu este vinovată de infracțiunea incriminată. A menționat că nu o cunoaște pe partea vătămată Gamurari M. și pentru prima dată a văzut-o în cadrul acțiunii procesuale de confruntare. Atît partea vătămată, cît și martorul Botnari C. pe parcursul urmăririi penale își schimbau declarațiile, iar ale sale au fost obținute prin maltratare, fiind impusă să recunoască vinovăția.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2013, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.

La adoptarea soluției date, instanța de apel a reținut că, instanța de fond în baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată prin prisma art. 100 Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității lor, iar toate în ansamblu – din punct de vedere al coroborării, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel, ajungînd la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatei Ciudin Diana de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 220 alin. (1) Cod penal. Instanța de apel a menționat că afirmațiile inculpatei cu privire la nevinovăția sa le apreciază ca o modalitate de apărare a acesteia în scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru fapta comisă, deoarece declarațiile ultimei fiind combătute de întreg ansamblul probelor prezentate și cercetate în cadrul ședinței de judecată. Cît privește argumentul inculpatei precum că la urmărirea penală a depus declarații sub presiune, fiind maltratată, instanța de apel l-a considerat ca nefondat, care nu și-a găsit confirmare, menționînd că de către procuror la cererea inculpatei a fost inițiată o procedură de verificare în urma cărui fapt la 2 06.12.2012, de către procurorul adjunct al Procuraturii de transport, Gh. Guzun, a fost adoptată ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale în privința colaboratorilor CPT Chișinău, din lipsă în acțiunilor lor a componenței de infracțiune. Ulterior, ordonanța nominalizată fiind contestată, iar prin încheierea judecătorului de instrucție din 20.03.2013 a fost respinsă, plîngerea inculpatei. Totodată, instanța a conchis că partea vătămată Gamurari M. și martorul Butnaru C. au afirmat că declarațiile depuse le-au dat benevol, fără careva presiune din partea colaboratorilor de poliție. Referitor la măsura de pedeapsă stabilită inculpatei, instanța de apel a conchis că prima instanță la stabilirea acesteia a ținut seama de prevederile art.61, 75-77 Cod penal și corect a ajuns la concluzia că corectarea și reeducarea acesteia poate avea loc doar cu izolarea ei de societate, aceasta fiind una echitabilă.

Împotriva hotărîrilor nominalizate a declarat recurs ordinar inculpata Ciudin D., care fără a invoca vre-un temei de drept prevăzut la art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri în partea stabilirii pedepsei, prin care să-i fie fixată o pedeapsă mai blîndă, cu aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, luîndu-se în considerație că are la întreținere un copil minor, care are nevoie de educația și întreținerea ei.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat în raport cu motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente. Conform prevederilor art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel. Din conținutul cererii de recurs se poate deduce, avînd în vedere că recurenta critică pedeapsa stabilită, considerînd-o prea aspră, solicitînd să-i fie stabilită una mai blîndă, cu aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, temeiul prevăzut de pct. 10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală. Potrivit art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, instanța de recurs este în drept să intervină în soluțiile adoptate în latura pedepsei cînd se constată că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. Însă, acest temei pentru recurs nu persistă în cauza dată. 3 Lui Ciudin Diana în baza art. 220 alin.(1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 85 Cod penal, prin cumulul de sentințe, definitiv, fiindu-i stabilită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. Pedeapsa penală, potrivit art. 61 Cod penal, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni din partea condamnaților, cît și a altor persoane. Or, ca măsură de constrîngere, pedeapsa are pe lîngă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa fel, încît inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. Colegiul menționează că, reieșind din criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal, instanța de judecată îi stabilește persoanei recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în articolul corespunzător din partea specială a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia. Din hotărîrile judecătorești inferioare se constată că, la stabilirea și aplicarea pedepsei, instanțele au ținut seama de scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61, 75 Cod penal. Astfel, temeiul invocat de inculpată privind aplicarea unei pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege, potrivit art. 79 Cod penal, nu poate servi drept temei de casare a hotărîrilor judecătorești. Mai mult, instanța de recurs menționează că aceste motive nu au fost invocate în apel, iar potrivit art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, temeiurile menționate la alin. (1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel. Astfel, argumentul inculpatei privind aplicarea în privința sa a prevederilor art. 79 Cod penal și stabilirea unei pedepse mai blînde, nu poate fi reținute, deoarece atît din textul apelului, cît și din procesul-verbal al 4 ședinței instanței de apel, nu rezultă că avocatul inculpatei sau inculpata ar fi solicitat casarea sentinței din motivele relatate mai sus, solicitîndu-se achitarea inculpatei din motiv că probele prezentate nu dovedesc vinovăția acesteia în infracțiunea imputată (f.d.165-166,185-189), astfel că motivele invocate în recurs sînt în contradicție cu prevederile art. 427 alin.(2) Cod de procedură penală. În situația în care temeiurile date nu au fost invocate în apel, instanța de recurs este în imposibilitate de a verifica aceste temeiuri în procedura recursului ordinar. Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să concluzioneze asupra inadmisibilității recursului ordinar declarat pe motiv că acesta este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, DECIDE : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpata Ciudin Diana, împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 20 iunie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2013, în cauza penală în privința lui Ciudin Diana Vasile, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 09 iulie 2014. Președinte Petru Ursache Judecători Constantin Alerguș Ghenadie Nicolaev 5