1ra-911/2014 — art. 186 alin. 2 lit. b,c, d CP

Dosarul nr. 1ra-911/2014

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

11 iunie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Elena Covalenco și Liliana Catan,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 24 octombrie 2013, declarat de către

avocatul Turculeț Mariana, în numele inculpatului,

Bîrcă Victor Gheorghe, născut la 21 decembrie 1992,

originar și domiciliat r-l Cantemir, s. Haragîș.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, la

amendă în mărime de 8000 lei.

în s. Haragîș, r-1 Cantemir, împreună și de comun acord cu Soltuz Andrei și Vitalii,

la propunerea ultimului, avînd intenția sustragerii bunurilor altor persoane,

distribuind între ei rolurile, a pătruns în gospodăria cet. Jorovlea Galina din s.

Haragîș, r-1 Cantemir, de unde au sustras un măgar la prețul de 1100 lei și doi iepuri

la prețul de 200 lei și 50 lei, cauzîndu-i astfel lui Jorovlea G. o pagubă materială în

proporții considerabile, în sumă totală de 1350 lei.

Acțiunile lui Bîrcă V.Gh. au fost încadrate în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d)

Cod penal, furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrșită de mai

multe persoane, prin pătrunderea în alt loc de depozitare, cu cauzarea pe daune cu proporții

considerabile.

parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea în această partea a unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Bîrcă V.Gh. să fie

condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, invocînd stabilirea greșită a

pedepsei sub formă de amendă, luînd în considerație situația materială a

inculpatului.

a fost admis apelul declarat, casată sentința în partea aplicării pedepsei și pronunțată

o nouă hotărîre în această parte, prin care Bîrcă V.Gh. a fost condamnat în baza art.

1

186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, la 6 luni închisoare. În rest sentința fiind

menținută.

Verificînd aspectele de drept operate de instanța de fond la stabilirea și

individualizarea pedepsei pentru inculpatul Bîrcă V.Gh., instanța de apel a

considerat că apelul necesită a fi admis cu casarea sentinței în latura penală, și

adoptarea unei noi hotărîri în partea stabilirii pedepsei.

Instanța de apel a menționat că, la stabilirea și individualizarea pedepsei pentru

inculpat, prima instanță a aplicat pedeapsa cu amenda, în lipsa propriu-zisă a

inculpatului sau al reprezentantului acestuia, instanța fiind lipsită de posibilitatea de

a lua în calcul starea materială a inculpatului. Ascunderea inculpatului de justiție nu

prezintă nici o siguranță a reeducării inculpatului prin executarea eventualei

pedepse sub formă de amenda, și exclude eventuala pedeapsă cu munca

neremunerată în folosul comunității, ultima fiind posibilă spre aplicare doar cu

acordul inculpatului. Circumstanțele în cauză, în viziunea instanței de apel au

atestat faptul că, unica pedeapsă capabilă să restabilească echitatea socială și să

asigure reeducarea inculpatului este închisoarea, care în funcție de prezența

circumstanțelor atenuante ale răspunderii inculpatului, urmează a fi apropiată de

limita minimă a acestei pedepse, stabilită de art.186 alin.(2) Cod penal.

în numele inculpatului, în care se solicită casarea acesteia, cu menținerea sentinței,

invocînd că instanța de apel neîntemeiat a aplicat pedeapsa cea mai aspră.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de

către apărător, solicitînd respingerea acestuia ca depus peste termen, deoarece

recurentul, declarînd recursul a depășit termenul de 30 de zile.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Partea apărării invocă dezacordul cu decizia instanței de apel, în partea stabilirii

pedepsei, astfel, în privința calificării acțiunilor inculpatului Bîrcă V.Gh. în baza art.

186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, instanța de recurs nu se va expune.

Analizînd conținutul recursului declarat, Colegiul constată că apărătorul a

invocat aplicarea neîntemeiată a celei mai aspre pedepse.

În acest sens Colegiul reține că, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza

art. 186 alin. (2) lit. b),c),d) Cod penal, sancțiunea căruia prevede: “amendă în mărime

de la 300 la 1000 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de

la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani”.

2

Instanța de fond i-a stabilit inculpatului pedeapsa sub formă de: „amendă în

mărime de 8000 lei”. Însă instanța de apel i-a stabilit pedeapsa sub formă de: „6 luni

ani închisoare”.

În prezența circumstanțelor descrise, Colegiul consideră necesar de

specificat faptul că, sancțiunea art. 186 alin. (2) Cod penal, prevede următoarele

pedepse alternative: amendă, muncă neremunerată în folosul comunității și

închisoare.

Astfel, în cazul în care sancțiunea articolului prevede pedepse alternative,

individualizarea categoriei pedepsei se începe de la pedeapsa cea mai blândă, care

întotdeauna este înscrisă prima în sancțiune conform ierarhiei pedepselor legiferate

în art. 62 Cod penal. La individualizarea categoriei pedepsei, instanța de judecată

trebuie să țină cont de criteriile prevăzute de art. 75 Cod penal și scopurile pedepsei

prevăzute în art. 61 Cod penal.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute

de art. 75 alin. (2) Cod penal, o pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative,

prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o

pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei. Concluzia instanței cu privire la aplicarea unei pedepse mai aspre

urmează a fi motivată. Instanța de judecată urmează de fiecare dată să argumenteze

în sentință motivul neaplicării unei pedepse mai blânde prevăzute de lege în

sancțiunea articolului respectiv.

Raportînd cele menționate la cazul supus judecării, instanța de recurs consideră

că, în mod just instanța de apel la soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsă a

admis apelul procurorului și a casat decizia instanței de fond, aplicînd pedeapsa sub

formă de închisoare, motivînd corespunzător temeiurile neaplicării pedepselor mai

blînde prevăzute de sancțiunea articolului în baza căruia este condamnat inculpatul,

adică amenda și munca neremunerată în folosul comunității.

Astfel, în viziunea Colegiului este întemeiată concluzia instanței de apel că: „la

stabilirea și individualizarea pedepsei pentru inculpat, prima instanță a aplicat pedeapsa cu

amenda, în lipsa propriu-zisă a inculpatului sau al reprezentantului acestuia, instanța fiind

lipsită de posibilitatea de a lua în calcul starea materială a inculpatului. Ascunderea

inculpatului de justiție nu prezintă nici o siguranță a reeducării inculpatului prin executarea

eventualei pedepse sub formă de amenda, și exclude eventuala pedeapsă cu munca

neremunerată în folosul comunității, ultima fiind posibilă spre aplicare doar cu acordul

inculpatului. Circumstanțele în cauză, în viziunea instanței de apel au atestat faptul că,

unica pedeapsă capabilă să restabilească echitatea socială și să asigure reeducarea

inculpatului este închisoarea, care în funcție de prezența circumstanțelor atenuante ale

răspunderii inculpatului, urmează a fi apropiată de limita minimă a acestei pedepse, stabilită

de art.186 alin.(2) Cod penal”.

Colegiul atestă corectitudinea acestei constatări luînd în considerație

prevederile art. 64 alin.(3) Cod penal, "…mărimea amenzii pentru persoanele fizice

se stabilește în limitele de la 150 la 1000 unități convenționale, în funcție de

3

caracterul și gravitatea infracțiunii săvîrșite, ținîndu-se cont de situația materială a

celui vinovat…". Deci, raportînd posibilitatea aplicării pedepsei sub formă de

amendă, la cazul supus judecării, Colegiul consideră just enunțul instanței de apel

precum în lipsa propriu-zisă a inculpatului la judecarea cauzei, instanța de judecată

a fost în imposibilitate de a elucida chestiunea cu privire la starea materială a

inculpatului la moment și ca urmare posibilitatea achitării amenzii stabilite.

Constatarea de către instanța de apel a imposibilității aplicării inculpatului

pedepsei sub formă de munca neremunerată în folosul comunității, Colegiul de

asemenea o consideră justificată, deoarece spre deosebire de pedepsele cu închisoare

sau amendă, care pot fi aplicare coercitiv indiferent de voința infractorului,

sancțiunile și măsurile comunitare necesită cooperarea acestuia pentru a-și atinge

scopurile, de aceea munca neremunerată în folosul comunității poate fi aplicată doar

persoanelor care acceptă să execute o asemenea pedeapsă. Inculpatul prin eschivarea

de la prezentarea în fața instanței de judecată, și-a creat situația imposibilității de a-și

exprima acordul în fața instanței de judecată la executarea pedepsei sub formă de

munca neremunerată, ca urmare fiind imposibilă și aplicarea unei asemenea

pedepse.

Colegiul constată că, pedeapsa astfel cum a fost individualizată de instanța de

apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61

Cod penal, și se apreciază că pedeapsa sub formă de închisoare, față de natura și

gravitatea faptei comise, a circumstanțelor reale de săvîrșire a acesteia și a celor

personale ale inculpaților, este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii,

contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia

față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale. Mai

mult ca atît, Colegiul remarcă faptul că, deși sancțiunea art. 186 alin. (2) lit. b),c),d)

Cod penal, prevede: “ închisoare de pînă la 4 ani”, instanța de apel reieșind din

circumstanțele menționate, în mod just i-a stabilit cuantumul minim prevăzut de

sancțiunea în cauză – 6 luni.

În recursul ordinar recurentul deși a indicat ca temei pentru recurs doar art. 427

Cod de procedură penală, însă lecturînd textul recursului se întrevede temeiul de

casare prevăzut la pct. 10) alin. (1) ale art. 427 Cod de procedură penală.

Colegiul analizînd cazul de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, cu referire la aplicarea pedepsei individualizate contrar

prevederilor legale, a constatat că acesta nu este incident în cauză, fiind analizat

detaliat în prezentul punct al deciziei, precum și instanța de apel a examinat cauza

penală fără careva abateri de la normele materiale și de procedură, corect a apreciat

circumstanțele de fapt și de drept sub toate aspectele, stabilind corect tipul și

cuantumul pedepsei inculpatului.

În urma celor supra indicate, Colegiul conchide că temeiurile invocate de

recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar

da temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărîrilor judecătorești

4

adoptate pe caz și potrivit legii, se impune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 24 octombrie 2013, declarat de către avocatul Turculeț

Mariana, în numele inculpatului, Bîrcă Victor Gheorghe, în cauza penală în privința

acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 09 iulie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Liliana Catan

5