1ra-979-2014 — art.188 alin.2 lit.f CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.188 alin.2 lit.f CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.8 CPP
1ra-979-2014 — art.188 alin.2 lit.f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul 1ra-979/14
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
10 iunie 2014 mun.Chișinău
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:
Președinte - Elena Covalenco,
Judecători - Ion Guzun, Liliana Catan, Constantin Alerguș, Iurie Bejenaru,
a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate împotriva deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05 februarie 2014 de procurorul în
Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Andrei Formusatii și de avocatul Mariț
Marcela în numele inculpatului
Grădinaru Andrei Serghei, născut la 19 septembrie
1987, originar și domiciliat în mun.Bălți,
str.Lăpușneanu 6 ap.2.
Termenul examinării cauzei:
22.11.2010 - 26.09.2011- prima instanță;
15.12.2011 - 12.07.2012; 12.03.2013 - 05.02.2014
- instanța de apel,
18.10.2012 - 05.02.2013; 24.04.2014 - 10.06.2014
- instanța de recurs.
Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală legal
executată.
Colegiul penal lărgit asupra recursurilor,
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Bălți din 26 septembrie 2011, procesul penal de
învinuire a lui Grădinaru Andrei în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.188 alin.(2)
lit.f) Cod penal a fost încetat, cu atragerea acestuia la răspundere contravențională în
baza art.78 alin.(1) Cod contravențional.
A fost încetată procedura cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale pe
art.78 alin.(1) Cod contravențional în privința lui Grădinaru Andrei în legătură cu
expirarea termenului de prescripție.
Acțiunea civilă a părții vătămate Oleg Tomuz a fost admisă în principiu, urmînd
ca asupra cuantumului prejudiciului să se expună instanța în ordinea procedurii civile.
De către organul de urmărire penală, Grădinaru Andrei a fost învinuit pentru
faptul că el, la 03 iulie 2010, în jurul orei 23.00, aflîndu-se pe str.Conev, mun.Bălți,
lîngă clubul de biliard „Svoiac”, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, l-
a atacat pe cet.Tomuz Oleg, aplicînd în privința acestuia violența periculoasă pentru
viața și sănătatea acestuia, manifestată prin aplicarea unei lovituri cu pumnul în
regiunea feței, în urma căreia cet.Tomuz Oleg a căzut jos, lovindu-se cu capul de asfalt,
iar Grădinaru Andrei continuîndu-și acțiunile violente, i-a mai aplicat o lovitură cu
piciorul în regiunea feței, sustrăgîndu-i de la degetul inelar al mîinii drepte un inel de
aur la prețul de 9350 lei, după care, nereacționînd la cerințele lui Tomuz Oleg de a-i
1
înapoia inelul, i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feței, cauzîndu-i părții
vătămate, conform raportului de expertiză medico-legală nr.272/ D din 24 august 2010,
leziuni corporale ușoare și o daună materială considerabilă în mărime de 9350 lei.
Sentința a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat casarea
acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie
recunoscut vinovat în baza art.188 alin.(2) lit.f) Cod penal, pe motiv că instanța nu a
apreciat la justa valoare probele prezentate de partea acuzării, ignorîndu-le, astfel
adoptînd o sentința neîntemeiată.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 12 iulie 2012, a fost
respins, apelul procurorului, ca depus peste termen, pe motiv că despre redactarea și
semnarea sentinței, procurorul a fost informat la 17 octombrie 2011, dar a depus apel
abia la 13 decembrie 2012, cu depășirea termenului prevăzut de art.402 alin.(1) Cod de
procedură penală.
Nefiind de acord cu hotărîrea nominalizată, a declarat recurs ordinar
procurorul care, invocînd ca temei de recurs art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură
penală, a solicitat, casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că
instanța de apel neîntemeiat a respins apelul ca tardiv, deoarece, reieșind din
prevederile art.399 alin.(2) Cod de procedură penală, în cazul cînd la materialele cauzei
exista solicitarea procurorului de expediere a copiei sentinței redactate, termenul de
declarare a apelului de 15 zile, conform art.402 alin.(1) Cod de procedură penală,
pentru procurorul care a susținut acuzarea în cauza dată, curge de la data de 29
noiembrie 2011, astfel apelul a fost depus în termen.
Prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 05 februarie
2013, recursul procurorului a fost admis, casată decizia instanței de apel și dispusă
rejudecarea cauzei în aceiași instanță, pe motiv că instanța de apel incorect a constatat
că termenul de declarare a apelului urmează a fi calculat din 17 octombrie 2011, cînd
procurorul a fost înștiințat prin scrisoarea nr.17668 despre redactarea sentinței
integrale, deoarece la materialele cauzei există interpelarea procurorului nr.13436 din
07 octombrie 2011, anterioară datei de 17 octombrie 2011, prin care a solicitat
expedierea în adresa Procuraturii a sentinței redactate.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05 februarie 2014, a
fost admis apelul procurorului, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre, potrivit
modului stabilit pentru prima instanță, prin care Gărdinaru Andrei a fost recunoscut
vinovat și condamnat în baza art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal la 4 ani închisoare, fără
amendă. În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspedarea executării pedepsei pe un
termen de probă de 2 ani.
În partea acțiunii civile, s-a menținut dispozițiile primei instanțe.
7.1. Pentru pronunțarea hotărîrii date instanța de apel a constatat că Grădinaru
Andrei, la 03 iulie 2010, în jurul orei 23.00, aflîndu-se pe str.Conev, mun.Bălți, lîngă
clubul de biliard „Svoiac”, urmărind scopul sustragerii a bunurilor altei persoane, a
aplicat față de cet.Tomuz Oleg violența periculoasă pentru viața și sănătatea acestuia,
manifestată prin aplicarea unei lovituri cu pumnul în regiunea feței, în urma căreia
ultimul a căzut jos, lovindu-se cu capul de asfalt, iar Grădinaru Andrei, continuîndu-și
acțiunile violente, i-a mai aplicat acestuia o lovitură cu piciorul în regiunea feței,
după care i-a sustras deschis, de la degetul inelar al mîinii drepte, un inel de aur la
prețul de 9350 lei, după care, nereacționînd la cerințele lui Tomuz Oleg de a-i înapoia
inelul, i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feței cauzîndu-i, conform
raportului de expertiză medico-legală nr.272/D din 24 august 2010, leziuni corporale
2
ușoare și o daună materială considerabilă în mărime de 9350 lei.
Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, verificînd probele cauzei, și
anume declarațiile părții vătămate O.Tomuz, care indică direct la inculpat, ca autorul
infracțiunii, deoarece în urma lovitururii ce i-a fost aplicată de acesta, dînsul a căzut
jos la pămînt, moment în care inculpatul i-a sustras inelul de aur, a martorilor
V.Nagoreanschii, A.Zaporojan, V.Timoșco, G.Bodolina, P.Strungari, care unanim au
relatat că între A.Grădinaru și O.Tomuz a avut loc un conflict, că inculpatul i-a aplicat
lovituri, însă nu au văzut ca acesta să se fi aplecat asupra părții vătămate și să-i fi
sustras inelul de aur, precum și probele scrise - raportul de expertiză medico-legală
nr.272/D din 24.08.2010, procesele-verbale de recunoaștere a persoanei, prin care
V.Nagoreanschii și O.Tomuz îl recunosc pe A.Grădinaru ca persoană ce a aplicat
lovituri, și apreciindu-le sub aspectul pertinenței, concludenței, utilității și veridicității,
a ajuns la concluzia că acestea confirmă vinovăția inculpatului, însă acțiunile lui, ținînd
seama de recomandarea Curții Supreme de Justiție nr.51 „Cu privire la aplicarea
semnului calificativ al art.188 alin.(1) Cod penal”, corect urmează a fi încadrate în baza
art.187 alin.(2) lite), f) Cod penal, și, prin urmare, este greșită concluzia primei instanțe
de încetare a procesului penal, din motiv că fapta constituie o contravenție prevăzută de
art.78 alin.(1) Cod contravențional.
La fel, instanța de apel a considerat că delarațiile martorilor, care nu indică
direct că anume inculpatul ar fi sustras inelul părții vătămate, dar au declarat că în
momentul cînd O.Tomuz și-a revenit, dînsul a spus că și-a pierdut inelul de aur,
confirmă veridicitatea declarațiilor date de către partea vătămată, iar reieșind din faptul
că conflictul între părți a avut în timpul nopții și la o anumită distanță de martorii
oculari, aceștea nici nu puteau vedea momentul sustragerii inelului.
La stabilirea pedepsei, instanța de apel, ținînd cont de prevederile art.7, 61, 75
Cod penal, de persoana inculpatului, care se carcaterizează pozitiv, anterior nu a fost
tras la răspundere penală, a considerat posibilă aplicarea unei pedepse în limita
sancțiunii art.187 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.78 Cod penal, considerînd-o
corespunzătoare faptei comise și care își va atinge scopul pedepsei penale.
Instanța reținînd atitudinea părții vătămate, care a solicitat ca inculpatul să nu fie
pedepsit aspru, a considerat oportun de a aplica în privința acestuia dispozițiile art.90
Cod penal. Totodată, instanța de apel a considerat întemeiată soluția primei instanțe
referitor la acțiunea civilă, pe care a admis-o în principiu, urmînd ca asupra
despăgubirilor să se expună instanța în ordinea procedurii civile.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recursuri ordinare procurorul
A.Formusatii și avocatul M.Mariț în numele inculpatului, solicitînd:
- procurorul care, invocînd prevederile art.427 alin.(1) pct.12) Cod de procedură
penală, casarea acesteia și remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță, pe motiv că
instanța de apel incorect a reîncadrat acțiunile inculpatului din prevederile art.188
alin.(2) lit.f) în cele ale art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal, aceasta contravine
prevederilor art.394 alin.(1) Cod de procedură penală, cît și hotărîrii Plenului Curții
Supreme de Justiție nr.23 “Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre
sustragerea bunurilor”;
- avocatul în numele inculpatului care, invocînd prevederile art.427 alin.(1)
pct.12) Cod de procedură penală, casarea acesteia cu menținerea sentinței, invocînd că
instanța nu a luat în considerație explicațiile părții vătămate date în prima instanță, unde
a relatat că nu cunoaște cu certitudine dacă avea sau nu pe mînă în seara de 03.07.2010
3
inelul de aur pe care l-a declarat ca sustras și că în instanță dînsul nu a fost deacord cu
apelul procurorului, neavînd careva pretenții materiale sau morale față de inculpat și nu
a dorit ca acesta să fie tras la răspundere penală, precum și declarațiile martorilor, pe
care le-a pus la baza vinovăției inculpatului, care au declarant că nu au văzut ca acesta
să fi sustras inelul de la partea vătămată, sau să-i aplicat multiple lovituri, probe care
urmau a fi interpretate în favoarea inculpatului.
Judecînd recursurile ordinare în raport cu materialele cauzei și motivele
invocate, ținînd cont de opinia procurorului expusă în referință, Colegiul penal
consideră că recursul procurorului urmează a fi respins, iar a avocatului în numele
inculpatului urmează a fi admis, din următoarele considerente.
Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot
fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de
apel în cazurile stipulate în acest articol.
După cum rezultă din materialele cauzei, prima instanță, verificînd și apreciind
probele administrate în cauză, cu respectarea prevederilor art.26, 27, 99-101 Cod de
procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și
veridicității, iar în ansamblu - din punct de vedere al colaborării lor, și anume
declarațiile:
- inculpatului A.Grădinaru, care a explicat că i-a aplicat părții vătămate doar o
singură lovitură cu pumnul în față, după care a pleca de la locul infracțiunii, nu s-a
aplecat către pătimit și nu a sustras inelul, iar despre dispariția acestuia a auzit de la
colaboratorii de poliție;
- părții vătămate O.Tomuz, care a lămurit că aflîndu-se lîngă clubul “Svoiac”,
între el și inculpat s-a iscat un conflict, acesta i-a aplicat o lovitură în regiunea nasului,
de la care a căzut jos, apoi ridicîndu-se, a fost lovit de inculpat în frunte, în momentul
cînd dînsul a căzut jos, A.Grădinaru i-a sustras inelul de pe degetul inelar, după care a
mai fost lovit o dată cu piciorul în regiunea feței;
- martorului T.Tomuz, care a declarat că este mama părții vătămate, și că întra-
devăr feciorul său avea un inel de aur, iar din spusele acestuia cunoaște că dînsul a fost
lovit de A.Grădinaru, care i-a sustras inelul;
- martorului V.Nagoreaschii, care a relatat că a văzut cum inculpatul l-a lovit pe
O.Tomuz cu pumnul în față și acesta a căzut joc, cineva s-a apropiat de el și a încercat
să-l ajute, nu a văzut ca cineva să caute partea vătămată prin buzunare, la fel nu a văzut
ca A.Grădinaru să scoată inelul de pe mîna părșii vătămate, nu a văzut ca inculpatul să
se aplece de asupra acestuia, însă a văzut că inculpatul, imediat după aplicarea loviturii,
s-a dat într-o parte, iar cînd el s-a apropiat de O.Tomuz, acesta nu i-a spus nimic despre
inel, despre dispariția acestuia a aflat doar cînd partea vătămată se afla în ambulanță;
- martorilor A.Zaporojan, S.Scalițchi, V.Timoșco, care au explicat că nici unul
din ei după ce inculpatul i-a aplicat o lovitură lui O.Tomuz, nu au văzut ca acesta să se
fi aplecat asupra părții vătămate și să-i fi sustras inelul de pe deget, dimpotrivă au văzut
că după ce A.Grădinaru i-a aplicat lovitura și partea vătămată a căzut jos, inculpatul
îndată s-a dat într-o parte;
- raportul de expertiză medico-legală nr.272/D din 23.08.2010, conform căruia
O.Tomuz s-a ales cu vătămări corporale ușoare.
Astfel, reținînd aceste probe, prima instanță a ajuns la concluzia că inculpatul
A.Grădinaru nu a comis fapta cu scopul sustragerii bunurilor altei persoane, însoțită de
violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate, cu cauzarea de daune
în proporții considerabile, dar a săvîrșit contravenția administrativă prevăzută de art.78
4
alin.(1) Cod contravențional, încetînd procedura contravențională în legătură cu
expirarea termenului de prescripție.
Declarațiile susmenționate a martorilor necointeresați în cauză, prima instanță le-
a apreciat ca corespunzătoare circumstanțelor de fapt și care confirmă nevinovăția lui
A.Grădinaru în comiterea infracțiunii de tîlhărie, iar declarațiile părții vătămate
O.Tomuz, referitor la faptul că inculpatul i-ar fi sustras inelul, ca necorspunzătoare,
neconfirmîndu-se prin alte probe.
Instanța de apel casînd sentința, și recunoscîndu-l vinovat pe A.Grădinaru de
săvîrșirea infracțiunii de jaf prevăzută la art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal, la baza
soluției a pus doar declarațiile părții vătămate O.Tomuz, care a explicat că după ce a
fost lovit de către inculpat și a căzut jos, acesta i-a sustras inelul de pe deget.
Trăgînd o atare concluzie de vinovăție a lui A.Grădinaru, instanța de apel însă, a
neglijat și nu a supus verificării și aprecierii în ansamblu depozițiile inculpatului
A.Grădinaru, care ca probă au aceiași putere ca și a părții vătămate. Mai mult că
martorii V.Nagoreaschii, A.Zaporojan și S.Scalițchi au relatat instanței că au văzut că
inculpatul a lovit partea vătămată și nu au văzut ca acesta să-i fi sustras inelul ultimului,
deoarece după ce i-a aplicat părții vătămate lovitura, acesta îndată s-a ferit într-o parte,
iar despe dispariția inelului dînșii au aflat doar cînd O.Tomuz s-a urcat în ambulanță.
Astfel că, analizînd probele date, Colegiul penal constată că în acțiunile
inculpatului nu s-au stabilit careva elemente ale infracțiunii de jaf, pentru care a fost
condamnat de instanța de apel, cît și de tîlhărie sub care acesta a fost pus sub învinuire,
deoarece conflictul între partea vătămată și inculpat a avut loc în prezența mai multor
persoane și care nu a durat mult timp, nu a fost predecedat de un scop definit de
sustragere a bunului părții vătămate.
În sensul dispoziției art.188 Cod penal, prin “atac” se înțelege acțiunile agresive
ale făptuitorului care urmărește scopul sustragerii averii persoanei agresate și care sînt
însoțite de violență periculoasă pentru viața sau sănătatea acestuia ori amenințarea cu
aplicarea unei asemenea violențe.
Astfel, în cauza dată lipsește latura subiectivă a infracțiunii de tîlhărie și de jaf,
care se caracterizează prin comiterea cu “intenție directă” a infracțiunii, bazată pe
motiv de profit, deoarece acțiunile violente a inculpatului nu au fost însoțite de
sutragerea de bunuri, adică a inelului de aur a victimei.
Însăși din declarațiile părții vătămate rezultă că conflictul a apărut spontan din
cauza neînțelegerilor personale ale acestuia cu inculpatul. Declarații analogice au fost
date și de către martorul V.Nagoreanschii, iar martorii V.Timoșco, S.Scalițchi, au
lămurit că inițiatorul conflictului a fost partea vătămată, care se afla în stare de ebrietate
și nimeni din ei nu a declarat că inculpatul ar fi înaintat careva cerințe de a-i fi
transmise bunuri sau că acesta ar fi sustras de la partea vătămată careva bunuri, inclusiv
inelul din aur.
Sub acest aspect, Colegiul penal apreciază concluziile primei instanțe privind
lipsa în acțiunile inculpatului A.Grădinaru a elementelor infracțiunii de tîlhărie juste,
iar privind vinovăția lui, cît și încadrarea faptei în baza art.78 alin.(1) Cod
contravențional drept unele corecte și legale, ce se bazează pe cumulul de probe
administrate, amplu analizate și just apreciate. Totodată, Colegiul constată că
concluziile instanței de apel referitor la prezența în acțiunile inculpatului a elementelor
infracțiunii prevăzute de art.187 Cod penal, sînt incorecte și neîntemeiate.
Astfel, reieșind din circumstanțele constatate în cauză, Colegiul penal consideră
că instanța de apel greșit a admis apelul procurorului, pronunțînd o nouă hotărîre de
5
condamnare a lui A.Grădinaru.
Potrivit art.427 pct.8) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi
supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această instanță în cazul
cînd fapta persoanei nu întrunește elementele infracțiunii.
Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit.a) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
judecînd recursul și stabilind prezența temeiului prevăzut de art.427 Cod de procedură
penală, urmează să caseze hotărîrea instanței de apel cu menținerea hotărîrii primei
instanțe.
Prin urmare, Colegiul conchide că eroarea comisă de instanța de apel urmează a
fi corectată avînd în vedere că apelul neîntemeiat a fost admis, prin casarea deciziei
instanței de apel, cu menținerea sentinței primei instanțe în privința lui A.Grădinaru.
Totodată, pe motivele susmenționate, Colegiul penal consideră că recursul
procurorului urmează a fi respins, iar recursul avocatului în numele inculpatului este
întemeiat și urmează a fi admis.
În conformitate cu prevederile art.434, 435 alin.(1) pct.2) lit.a) Cod de
procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura
de nivelul Curții de Apel Bălți, Andrei Formusatii împotriva deciziei Colegiului penal
al Curții de Apel Bălți din 05 februarie 2014.
Admite recursul ordinar declarat de avocatul Mariț Marcela în numele
inculpatului Grădinaru Andrei, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel
Bălți din 05 februarie 2014 în cauza penală în privința lui Grădinaru Andrei, cu
menținerea sentinței Judecătoriei Bălți din 26 septembrie 2011.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 iulie 2014.
Președinte Elena Covalenco
Judecători Liliana Catan
Ion Guzun
Constantin Alerguș
Iurie Bejenaru
Copia corespunde originalului:
Judecător Elena Covalenco
6