1ra-851-2014 — art.217-1 alin.3 lit.b, CP

Dosarul nr.lra-851/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 iunie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Nicolae Gordilă,

Judecătorii - Elena Covalenco, Ion Guzun,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Ciobanu, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2014 în cauza penală în privința

lui

Loghin Vitalie Vasile, născut la 11 septembrie 1982,

originar și domiciliat în or.Cahul, str.Vișinilor 55.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Vitalie a fost achitat în baza art.217 alin.(3) lit.b) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii.

06 mai 2011, aproximativ la orele 09.20, avînd scopul circulației ilegale a substanțelor

psihotrope, fiind în înțelegere prealabilă și în comun acord cu Mamalîga Iulia, aflîndu-se în

or.Vatra, mun.Chișinău, i-a transmis acesteia un tub din sticlă, în care se afla conform

raportului de constatare tehnico-științifică nr.257 din 11 mai 2011, substanță străvezie, ce

constituie metamfetamin (pervitin), substanță psihotropă, preparată artizanal din efedrină,

pseudoefedrină în volum de 6 ml, care urma să fie transmisă deținutului Mamalîga Sergiu în

Penitenciarul nr.9, com.Pruncul, și care în urma percheziției a fost depistată și ridicată de la

Mamalîga Iulia.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care V.Loghin să fie condamnat

în baza art.217 alin.(3) lit.b) Cod penal la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, invocînd că instanța incorect a apreciat

critic declarațiile martorului I.Mamalîga, deoarece ultima a fost condamnată pe cazul dat,

iar declarațiile martorului nu au fost apreciate din punct de vedere al veridicității; sentința

de achitare este bazată doar pe declarațiile inculpatului, care încearcă să se eschiveze de la

răspunderea penală, și nu au fost luate în considerație probele acumulate la urmărirea

penală și nici faptul că inculpatul a fost anterior condamnat pentru o infracțiune analogică.

fost respins, ca nefondat, apelul procurorului, cu menținerea sentinței.

Instanța de apel a constatat că, prima instanță obiectiv și sub toate aspectele, prin

prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat și apreciat probele administrate în

cauză și corect a considerat că învinuirea înaintată inculpatului nu și-a găsit confirmare în

totalitate și este bazată pe presupuneri, care nu pot fi puse la baza unei sentințe de

condamnare, nefiind administrate careva probe incontestabile care ar dovedi vinovăției lui

V.Loghin în săvîrșirea infracțiunii imputate.

De asemenea, instanța de apel a menționat că, procurorul a pus la baza învinuirii doar

declarațiile martorului I.Mamalîga, care nu sînt corespunzătoare adevărului, fiind date cu

scopul de a atenua pedeapsa aplicată ei pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, și

pentru a se răzbuna pe inculpat, pe motiv că acesta a încetat relația de concubinaj cu ea. Mai

mult că, lămuririle acesteia sînt declarative și nu se confirmă prin alte probe pertinente și

concludente.

Totodată, instanța de apel a indicat că, nici procesul-verbal de percheziție din

06.05.2011, conform căruia la I.Mamalîga a fost depistată și ridicată o sticluță cu o

substanță de culoare străvezie, cu miros specific de substanță narcotică și nici raportul de

constatare tehnico-științifică nr.257 din 11.05.2011, conform căruia substanța depistată la

I.Mamalîga constituie metanfetamin (pervitin), substanță psihotropă în cantitate de 6 ml, nu

pot servi ca probe ce ar demonstra vinovăția inculpatului, deoarece sticluța cu substanță

prihotropă a fost depistată la I.Mamalîga, dar nu la inculpat.

La fel, instanța a conchis că, concluziile primei instanțe privind lipsa probelor certe

ce ar demonstra intenția inculpatului de a păstra și expedia substanțe psihotrope nu au fost

prezentate de acuzatorul de stat în cadrul cercetării judecătorești, iar probele prezentate nu

demonstrează vina inculpatului în cele imputate și întră în contradicție cu dispozițiile art.8

alin.(2), (3) Cod de procedură penală, care prevăd că, nimeni nu este obligat să dovedească

nevinovăția sa, precum și vinovăția persoanei nu poate fi demonstrată doar pe presupuneri.

De asemenea, instanța a menționat că sentința de condamnare se adoptă numai în

condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului a fost confirmată

prin ansamblul de probe cercetate în instanță, iar sentința nu poate fi bazată pe presupuneri.

Astfel, instanța de apel a conchis că inculpatul corect a fost achitat în baza art.217

alin.(3) lit.b) Cod penal, pe motiv că în acțiunile acestuia nu s-a constatat existența faptei

infracționale.

de art.427 alin.(l) pct.6) Cod de procedură penală, se solicită casarea deciziei instanței de

apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță, pe motiv că hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, considerînd că instanțele de judecată nu au

apreciat obiectiv probele aduse de acuzare, acordînd prioritare declarațiilor inculpatului;

instanțele incorect au apreciat critic declarațiile martorului I.Mamalîga și nu a fost luat în

considerație faptul că ea a fost condamnată pentru că a încercat să transmită substanța

psihotropă în penitenciar altei persoane; instanțele neîntemeiat au ignorat probele aduse de

acuzare în confirmarea vinovăției inculpatului.

dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității acestuia din

următoarele considerente.

Conform art.432 alin.(1) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temei de casare a deciziei instanței

de apel prevederile art.427 alin.(l) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că

2

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau aceasta nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Colegiul penal constată că temeiul invocat de recurent nu este aplicabil din punct de

vedere al prezenței erori de drept, care ar servi temei de implicare a instanței de recurs în

sensul casării deciziei instanței de apel.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord cu

achitarea lui V.Loghin învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art.217 alin.(3) lit.b)

Cod penal, considerînd că a fost demonstrată vinovăția acestuia în păstrarea și expedierea

ilegală a substanțelor psihotripice în proporții mari, fără scop de înstrăinare, săvîrșită de

două persoane.

La acest capitol, Colegiul penal constată că prima instanță, conform prevederilor

art.314 Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele

probele prezentate de părți, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ce au format convingerea

instanței că vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii incriminate nu a fost dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus

unei verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra temeiniciei soluției

pronunțate de prima instanță, deoarece învinuirea înaintată de acuzatorul de stat nu și-a

găsit confirmare în ședința de judecată.

Colegiul constată că, instanțele corect au conchis că acuzarea nu a prezentat probe

incontestabile care ar confirma învinuirea imputată inculpatului, iar declarațiile martorului

I.Mamalîga, care a relatat că sticluța cu substanță prihotropă i-a dat-o V.Loghin, nu pot fi

puse la baza condamnării inculpatului, deoarece nu se confirmă prin careva probe pertinente

și concludente, iar inculpatul neagă acest fapt, indicînd că la 06.05.2011 se afla în or.Cahul,

nu a fost în or.Vatra și nu a transmis tubul de sticlă lui I.Mamalîga, că din 2010 cînd au

înrerupt relațiile de concubinaj, ei nu s-au mai văzut. Aceste declarații ale inculpatului nu

au fost dezbătute de partea acuzării.

La fel, întemeiat instanța a menționat că nu pot fi puse la baza sentinței de

condamnare nici procesul-verbal de percheziție din 06.05.2011 în urma căruia la

I.Mamalîga a fost depistată și ridicată sticluța cu o substanță străvezie și nici raportul de

constatare tehnico-științifică nr.257 din 11.05.2011, potrivit căruia substanța depistată

constituie metanfetamin (pervitin), substanță psihotropă în cantitate de 6 ml, deoarece

această substanță a fost depistată și ridicată de I.Mamalîga, și nu au fost prezentate probe

certe, ce ar confirma faptul că aceasta a fost transmisă ultimei de către inculpat.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal consideră că instanțele de fond s-au expus

corect asupra probelor menționate, elucidînd faptele importante pentru soluționarea justă a

cauzei date, ca urmare fiind întemeiată soluția primei instanțe, menținută de instanța de

apel, privind achitarea inculpatului, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În acest context, Colegiul reține că, sentința de condamnare a unei persoane se

adoptă în condiția în care vina inculpatului a fost demonstrată prin ansamblul de probe

cercetate de instanța de judecată, și nu poate fi bazată doar pe presupuneri.

Astfel, Colegiul constată că prevederile art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură

penală nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului declarat de procuror, dat fiind

faptul că acestea pot fi aplicate numai în cazul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii, pe cînd

instanța de apel, respectînd prevederile art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, a examinat

cauza penală fără careva abateri de la normele materiale și procedurale, corect apreciind

circumstanțele de fapt și de drept sub toate aspectele, argumentîndu-și hotărîrea, care

cuprinde motivele ce au stat la baza soluției adoptate, concluzie ce este susținută și de

instanța de recurs.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru

admiterea recursului ordinar declarat de procuror și, potrivit legii, decide inadmisibilitatea

recursului, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Ciobanu Sergiu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 21 ianuarie 2014, în cauza penală în privința lui Loghin Vitalie, fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 02 iulie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Ion Guzun

4