1ra-652/2014 — Jaful

Prima instanță: 28.06.2012 – 02.07.2013;

Instanța de apel: 01.08.2013 – 27.11.2013;

Instanța de recurs: 26.02.2014 – 02.04.2014. CONSTATĂ : 1. Prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 02 iulie 2013, Suharenco S. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.187 alin.(2) lit. e),f) CP la 3 (trei) ani închisoare, fără amendă, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Conform art.90 CP s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii cu stabilirea unui termen de probă de 2 (doi) ani. Măsura preventivă a fost menținută obligarea de a nu părăsi localitatea pînă la intrarea sentinței în vigoare. 2. Potrivit sentinței s-a stabilit că, la 04.07.2009 în jurul orei 04:30, Suharenco S., aflîndu-se la stația de alimentare cu petrol „Lukoil” nr. 20, amplasată în comuna Budești, mun. Chișinău, împreună cu Litwinzew Gh., în privința căruia prin ordonanța din 18 martie 2011 a fost încetat procesul penal din motivul împăcării părților (f.d. 10- 11, vol. II), în baza relațiilor ostile spontan apărute, i-au aplicat lovituri cu pumnii peste diferite regiuni ale corpului lui Lavrov R., provocîndu-i vătămări corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății. În continuare, Suharenco S., prelungindu-și acțiunile sale ilegale, avînd scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, în timp ce aplica lovituri asupra victimei, i-a smuls din carabina șiretului pentru telefon care se afla la gîtul lui Lavrov 1 R., telefonul mobil de model „Sony Ericsson K550i” la prețul de 2700 lei, în care se afla cartela SIM cu numărul 069902183 la prețul de 50 lei, cauzîndu-i părții vătămate un prejudiciu material în proporții considerabile în sumă totală de 2750 lei. 3. Sentința a fost atacată cu apel de către avocatul Ailoi I. în numele inculpatului Suharenco S., solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Suharenco S. să fie achitat, deoarece partea acuzării nu a reușit să prezinte probe care ar confirma cu certitudine vinovăția lui Suharenco S. în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.187 alin.(2) lit.e), f) CP, iar probele care au constituit obiectul cercetării judecătorești infirmă vinovăția lui Suharenco S. în săvîrșirea infracțiunii incriminate, el doar implicîndu-se în bătaie pentru a-i despărți pe partea vătămată și Litwinzew Gh., toate bunurile fiind sustrase de ultimul. Astfel, apelantul a menționat că, o sentință de condamnare nu poate fi bazată exclusiv pe declarațiile părții vătămate, care a fost audiată doar la urmărirea penală și care nu a fost prezentă nemijlocit în ședința de judecată pentru a-și susține depozițiile, și pentru a da posibilitate părții apărării să adreseze întrebări. Prin urmare, la judecarea cauzei în privința lui Suharenco S. a fost încălcat principiul contradictorialității, iar toate dubiile în probarea învinuirii, care nu pot fi înlăturate se interpretează în favoarea persoanei acuzate.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2013, a fost respins apelul declarat de avocatul Ailoi I. în numele inculpatului Suharenco S., cu menținerea sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 02 iulie 2013.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a constatat că, instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizînd obiectiv cumulul de probe prin рrisma art.101 CPP, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării și just a stabilit vinovăția inculpatului Suharenco S. în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e), f) CP. Referitor la motivele invocate de avocat, instanța de apel a concluzionat că, citirea declarațiilor părți vătămate în ședința instanței de fond, nu încalcă dreptul la un proces contradictoriu, deoarece la urmărirea penală între Lavrov R. și Suharenco S. a fost efectuată confruntarea, care s-a petrecut în prezența apărătorului, ce-i acorda asistență juridică la acel moment inculpatului – Digori F., împuternicit prin mandatul din 07 iulie 2009, eliberat în conformitate cu contractul nr. 2494 (f.d. 66, vol. I), iar potrivit procesului-verbal din 22 iulie 2009, atât inculpatului, cât și apărătorului acestuia, li s-au acordat posibilitatea de a pune întrebări, la care partea vătămată a răspuns, indicînd la Suharenco S., ca fiind persoana ce în mod deschis i-a sustras telefonul mobil de la gît (f.d. 220, vol. I). Mai mult ca atît, cele declarate de partea vătămată, au fost confirmate prin depozițiile martorilor: Papușa C., Șaidan N., Iușevici A., Talmaci V., audiați atît în faza urmăririi penale, cît și în ședințele de judecată, precum și de declarațiile făcute de Litwinzew Gh. în calitate de bănuit și învinuit în susținerea vinovăției lui Suharenco S. în cele incriminate lui. Instanța de apel a reținut că, inculpatul pe întreg procesul penal a avut o poziție unică de nerecunoaștere a vinei, însă aceasta nu poate fi admisă, deoarece contravine probelor administrate de acuzare. 2 De asemenea, instanța de apel a considerat că, instanța de fond i-a stabilit inculpatului Suharenco S. o pedeapsă echitabilă și legală pentru infracțiunea săvîrșită, ținîndu-se cont de prevederile art. 7, 61, 75, 90 CP, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana inculpatului, care anterior n-a fost judecat, se caracterizează pozitiv, circumstanțe agravante, fiind săvîrșirea acțiunii în stare de ebrietate, de motivele faptei și rolul vinovatului în săvîrșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii.

Decizia instanței de apel este atacată cu recurs ordinar de către avocatul Ailoi I. în numele inculpatului Suharenco S., care solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Suharenco S. să fie achitat în baza art.187 alin.(2) lit. e), f) CP, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin. (1) pct. 6) - „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția” și pct. 8) CPP - „nu au fost întrunite elementele infracțiunii” , fiind descrise aceleași motive ca și în cererea de apel. Subsidiar, recurentul a mai menționat că, instanța de apel nu a verificat probele administrate în cadrul urmăririi penale, cît și cele verificate în ședințele de judecată a primei instanțe, inclusiv și versiunea inculpatului Suharenco S., precum că el nu a săvîrșit această infracțiune, și nu le-a apreciat în așa măsură încît să se pronunțe din care motiv le acceptă pe unele probe și le exclude pe altele.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza motivelor invocate în recurs și în raport cu materialele dosarului, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) CPP, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate. Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. 7.1. Recurentul invocă pct. 6) alin. (1) art. 427 CPP - „instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția”. Colegiul penal constată că, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de către avocatul Ailoi I. în cererea de apel, cu descrierea lor în partea descriptivă a deciziei adoptate și motivate corespunzător, fiind verificate probele administrate de organul de urmărire penală și cercetate de instanța de fond, în corespundere cu prevederile art.414 – 419 CPP. 7.2. De asemenea, se invocă temeiul prescris de pct. 8) alin. (1) art. 427 CPP „nu au fost întrunite elementele infracțiunii”. Colegiul penal menționează că, temeiul invocat de recurent, precum că - „nu sînt întrunite elementele infracțiunii”, include cazurile cînd nu a fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de probă prin 3 intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori cînd nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii. În speța dată, inculpatul a fost pus sub învinuire, recunoscut vinovat și condamnat în baza art.187 alin.(2) lit. e), f) CP – jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile. Potrivit doctrinei penale, în cazul infracțiunii de jaf, modul deschis al sustragerii nu doar sporește obiectiv pericolul social al acestei infracțiuni, dar mărturisește și despre periculozitatea socială mai mare a făptuitorului. Or, în acest caz făptuitorul ignoră prezența altor persoane și, implicit, sfidează riscul de a fi descoperit și reținut. Persoana care săvîrșește jaful se bizuie nu pe lipsa martorilor oculari sau pe faptul că aceștia nu înțeleg caracterul celor săvîrșite, ci pe alte împrejurări: fizicul slab al victimei (în majoritatea cazurilor, victime ale jafului sunt persoanele de sex feminin, iar făptuitori – persoanele de sex masculin); caracterul inopinat și impertinent al acțiunilor sale; dezorientarea, surprinderea și șovăiala martorilor oculari; teama martorilor oculari de o eventuală aplicare a violenței; părăsirea rapidă de către făptuitor a locului infracțiunii etc. În cazul infracțiunii prevăzute de art.187 CP, făptuitorul este convins că acțiunea de sustragere, pe care o realizează, este vădită pentru alte persoane, deși acțiunea în cauză nu a fost văzută de acestea. Colegiul menționează că, singura circumstanță agravantă specifică jafului este ”cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe”, (lit. e) alin. (2) art. 187 CP). Aplicarea unei asemenea violențe îndeplinește, în cadrul faptei prejudiciabile, rolul de acțiune adiacentă. Nu contează cînd a fost realizată acțiunea adiacentă – pînă la deposedarea victimei de bunuri, concomitent cu aceasta sau nemijlocit după deposedare. Important este ca această acțiune adiacentă să fie realizată pînă la consumarea sustragerii. Consumarea infracțiunii de jaf se realizează în momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile sustrase la propria sa dorință. În speța dată, inculpatul a săvîrșit infracțiunea, adică sustragerea telefonului mobil, prin smulgerea din carabina șiretului pentru telefon, care se afla la gîtul părții vătămate Lavrov R., în momentul aplicării loviturilor asupra victimei, provocîndu-i vătămări corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății, și a părăsit rapid locul infracțiunii. La acel moment, nu a fost văzută de martorii oculari sustragerea telefonului, deoarece au fost luați prin surprindere de acțiunile lui Litwinzew Gh. și a inculpatului (aplicarea violenței asupra părții vătămate), ci abia după plecarea lor grabnică. Deci, inculpatul a obținut posibilitatea reală de a se folosi sau de a dispune la propria sa dorință de telefonul mobil sustras. Colegiul reiterează că, acest fapt a fost confirmat prin depozițiile martorilor: Papușa C., Șaidan N., Iușevici A., Talmaci V., Litwinzew Gh.. Din cuprinsul părții constatatoare a deciziei rezultă că, instanța de apel a stabilit fapta săvîrșită de inculpat, care constituie infracțiune, cu toate elementele sale 4 constitutive și astfel că temeiul de recurs prevăzut de pct.8) alin.(1) art.427 CPP, nu se circumscrie speței discutate. Decizia instanței de apel, conform art. 417 CPP, cuprinde fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept, care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției date, din care considerente Colegiul apreciază că aceasta este motivată. Colegiul penal conchide că, instanța de apel just a apreciat probele în sensul art.101 CPP, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, ajungînd la concluzia corectă privind condamnarea inculpatului Suharenco S., întrucît în acțiunile ultimului sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art.187 alin.(2) lit. e), f) CP. În consecință, instanța de recurs reține că, temeiurile invocate de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) CPP, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului, iar hotărîrea atacată este legală și întemeiată, fiind adoptată în corespundere cu prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 CPP, de aceia recursul ordinar declarat de avocatul Ailoi I. în numele inculpatului Suharenco S., se declară inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, Colegiul penal, DECIDE: Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ailoi Ion în numele inculpatului Suharenco Sergiu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 noiembrie 2013, în cauza penală privindu-l pe Suharenco Sergiu Anatolie, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Semnată la 10 aprilie 2014. Pronunțată integral la 16 aprilie 2014. Președinte: Constantin Gurschi Judecători: Iurie Diaconu Elena Covalenco 5