Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 08.04.2014
admis

1cs-59-2014 — tîlhărie

HOTĂRÂRE
08.04.2014
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
tîlhărie
Temei legal
art.188 alin.2 CP
Citează această cauză
1cs-59-2014 — tîlhărie (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr.lcs-59/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 08 aprilie 2014 mun.Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte - Constantin Gurschi, Judecătorii - Elena Covalenco, Iurie Diaconu, examinînd cererea de strămutare a cauzei penale privind învinuirea lui Arpentiev Iurie de săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de art.188 alin.(2) lit.b), c), d), e), f) Cod penal, înaintată de președintele Judecătoriei Ștefan Vodă, Iurie Silarin. Termenul examinării cauzei de la 07.04.2014 pînă la 08.04.2014.

C O N S T A T Ă : 1. Președintele Judecătoriei Ștefan Vodă, Iurie Silarin, la 03 aprilie 2014, a înaintat cerere de strămutare a cauzei penale privind învinuirea lui Arpentiev Iurie de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.188 alin.(2) lit.b), c), d), e), f) Cod penal, din Judecătoria Ștefan Vodă în altă instanță egală în grad, pe motivul imposibilității formării completului de judecată pentru judecarea cauzei penale, deoarece judecătorii Ion Nașco, Iurie Silarin și Andrei Negurița s-au abținut de la judecarea cauzei penale, și anume - judecătorul I.Nașco, pe motiv că anterior a examinat cauza penală în învinuirea lui I.Marinescu, care a comis fapta în coparticipare cu inculpatul Iu.Arpentiev, judecătorul Iu.Silarin, că se află în relație de rudenie cu procurorul S.Durguz, care a condus urmărirea penală și reprezintă învinuirea de stat în prezenta cauză, judecătorul A.Negurița, că se află în relație de prietenie cu partea vătămată V.Morozov, cu care au fost și colegi de școală, iar judecătorul Judecătoriei Slobozia, D.Dubcovețchi, exercitînd anterior atribuțiile judecătorului de instrucție în cadrul Judecătoriei Ștefan Vodă, a autorizat în prezenta cauză un șir de acțiuni de urmărire penală, și astfel de circumstanțe ar putea pune la îndoială obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor, care urmează să judece cauza.

2. Examinînd cererea de strămutare a cauzei penale, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente. În temeiul prevederilor art.46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Conform art.46 alin.(2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți.

Din materialele cauzei s-a stabilit că, la 07.03.2014, cauza penală menționată a fost distribuită aleatoriu prin intermediul PIGD judecătorului I.Nașco, care s-a abținut de la examinarea cauzei, pe motiv că anterior a examinat cauza penală în învinuirea lui 1 I.Marinescu, care a comis fapta în coparticipare cu inculpatul Iu.Arpentiev. La fel, de la examinarea cauzei s-au abținut și judecătorii Iu.Silarin și A.Negurița, pe motiv că primul este în relație de rudenie cu procurorul S.Durguz, care a condus urmărirea penală și reprezintă învinuirea de stat, iar al doilea pe motiv că se află în relație de prietenie cu partea vătămată V.Morozov. De asemenea, de la examinarea prezentei cauzei s-a abținut și judecătorul Judecătoriei Slobozia, D.Dubcovețchi, deoarece dînsul exercitînd anterior atribuțiile judecătorului de instrucție în cadrul Judecătoriei Ștefan Vodă, a autorizat în prezenta cauză un șir de acțiuni de urmărire penală.

Analizînd situația creată, Colegiul penal consideră că motivele invocate în cererea de strămutare sînt relevante împrejurărilor care generează temeiul strămutării cauzei la o altă instanță egală în grad, în vederea obținerii soluționării ei rapide și asigurării desfășurării normale a procesului. În acest aspect, este aplicabilă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Gregory vs Marea Britanie (1997), Castillo Algarvs Spania (1998)), în care Curtea a accentuat că „instanța trebuie să fie imparțială și din punct de vedere obiectivă, adică trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință. Ceea ce este în joc, e încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire populației, inclusiv și acuzatului”.

Astfel, reieșind din circumstanțele constatate și prevederile Legii, întru soluționarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei, pentru excluderea oricăror dubii a părților participante la proces în obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor Judecătoriei Ștefan Vodă, și asigurarea desfășurării normale a unui proces echitabil, Colegiul penal conchide asupra necesității strămutării cauzei penale menționate pentru judecare în altă judecătorie egală în grad. 3. În conformitate cu prevederile art.46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E : Admite cererea de strămutare a cauzei penale privind învinuirea lui Arpentiev Iurie de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.188 alin.(2) lit.b), c), d), e), f) Cod penal, înaintată de președintele Judecătoriei Ștefan Vodă, Iurie Silarin, cu transmiterea cauzei penale pentru judecare în fond la Judecătoria Căușeni.

Încheierea este irevocabilă. Președinte Constantin Gurschi Judecători Elena Covalenco Iurie Diaconu 2

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2014-01-28
0,94
1cs-14-2014 — art.145 alin.2 CP
Dosarul nr.1cs-14/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 28 ianuarie 2014 mun.Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte – Constantin Gurschi, Judecători – Elena Covalenco, Iurie Diaconu, exam
CSJ 2014-06-03
0,93
1cs-83/2014 — art.320 alin.1 Cod penal
Dosarul nr. 1cs-83/14 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e Î N C H E I E R E 03 iunie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte – Petru Ursache, judecători - Constantin Alerguș, Ghenadie Nicolaev, a exa
CSJ 2013-12-03
0,93
1cs-109/2013 — art. 42, art.324, alin. 3,lit.a C.P.
Dosarul nr. 1cs-109/13 C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e Î N C H E I E R E 03 decembrie 2013 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte – Constantin Gurschi, judecători - Constantin Alerguș, Andrei Harghel
CSJ 2014-10-01
0,93
1cs-161/2014 — art.42 alin.2, 326 alin.2 lit.b CP
Dosarul nr. 1cs-161/2014 CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE Î N C H E I E R E 01 octombrie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în componența: președinte – Nicolae Gordilă, judecători – Nadejda Toma, Petru Mor
CSJ 2014-09-24
0,93
1cs-152/2014 — art. 141 CP
Dosarul nr. 1cs-152/2014 CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE Î N C H E I E R E 24 septembrie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în componența: președinte – Ghenadie Nicolaev, judecători – Vladimir Timofti și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă