1ra-238-2014 — escrocherie
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- escrocherie
- Temei legal
- art.190 alin.2 CP
1ra-238-2014 — escrocherie (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr.1ra-238/14
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
04 martie 2014 mun.Chișinău
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:
Președinte – Elena Covalenco,
Judecători – Iurie Diaconu, Ion Arhiliuc, Liliana Catan, Ion Guzun,
a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat împotriva deciziei Colegiului
penal al Curții de Apel Bălți din 25 septembrie 2013 de inculpatul
Brînzaru Sergiu Dumitru, născut la 07 octombrie 1974,
originar și domiciliat în or.Ungheni, str.Nuferilor 19.
Termenul examinării cauzei:
16.07.2012 - 15.04.2013 - prima instanță,
03.05.2013 - 25.09.2013 - instanța de apel,
13.11.2013 - 04.03.2014 - instanța de recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-au prezentat:
Avocatul Ion Podaru și inculpatul Sergiu Brînzaru, care și-au susținut recursul
ordinar, solicitînd admiterea acestuia în sensul declarat.
Procurorul Dumitru Graur, care s-a pronunțat pentru respingerea recursului, ca
neîntemeiat.
Colegiul penal lărgit asupra recursului,
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Ungheni din 15 aprilie 2013, Brînzaru Sergiu a fost
recunoscut vinovat și condamnat în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal la amendă în
mărime de 700 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de
răspundere materială pe un termen de 3 ani.
Potrivit sentinței s-a constatat că Brînzaru Sergiu, la 16 spre 17 aprilie 2012,
aflîndu-se la serviciu în calitate de pază la cazinoul „Guliver” din or.Ungheni,
str.Națională 20a, ce aparține SRL „Simon -Service”, prin înșelăciune și abuz de încredere,
i-a solicitat operatorul Martin Daniela, să-i încarce aparatul de joc, fără a-i plăti și
introduce bani în casă, promițîndu-i că pînă la finele serviciului va achita suma de bani,
care avînd încredere în Brînzaru Sergiu i-a încărcat de mai multe ori, pe parcursul serii,
aparatul de joc cu sume de bani, care pînă la finele serviciului s-a evaluat la suma de
13603 lei, pe care ultimul nu a achitat-o cauzîndu-i întreprinderii menționate un prejudiciu
material considerabil.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care a solicitat casarea acesteia,
rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare, deoarece dînsul nu a comis
infracțiunea incriminată și nu a dobîndit ilicit bunurile altei persoane prin înșelăciune sau
abuz de încredere, în cazul dat operatoarea D.Martin cu care SRL „Simon Service” avea
încheiat contract de răspundere materială, urma să se facă responsabilă de cauzarea
prejudiciului în valoare de 13603 lei, fiindcă dînsa nu a respectat contractul de muncă și
nu trebuia să-i încarce aparatul de joc, fără achitarea plății pentru jocuri.
1
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 25 septembrie 2013, a
fost respins, apelul inculpatului, ca nefondat.
Instanța de apel a constatat că probele cercetate de prima instanță din punct de
vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, confirmă
vinovăția inculpatului S.Brînzaru în comiterea infracțiunii imputate și acțiunile lui corect
au fost încadrate în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal.
Concluzia dată instanța de apel și-a bazat-o pe:
- declarațiile reprezentantului legal a părții vătămate Iu.Ursu, care a declarat că la
17.04.2012 administratorul cazinoului „Guliver”, V.Livițchi i-a comunicat că l-a depistat
pe S.Brînzaru, care era angajat în calitate de paznic, jucînd la aparatele de noroc în timpul
serviciului, iar în urma verificării aparatelor de joc a depistat un neajuns de 13603 lei,
întocmind actul de inventariere, iar D.Martin a recunoscut că, la rugămintea lui
S.Brînzaru, i-a încărcat aparatul de mai multe ori cu sume de bani, acesta promițînd că le
va restitui, fapt ce a fost recunoscut de inculpat;
- declarațiile martorului D.Martin, care a lămurit că în ziua de 16 spre 17.04.2012,
s-a aflat la serviciu cu agentul de pază S.Brînzaru, care a rugat-o să-i încarce aparatul de
joc cu 200 lei, la care juca un prieten de al său, care avea pierdută suma de 500 lei și nu
mai avea bani, profitînd de încrederea ei i-a garantat că personal îi va restitui în cazul că
va pierde și, cu toate că nu avea voie, juca de unul singur la aparatele de joc, astfel dînsa i-
a încărcat aparatele de joc cu o sumă ce depășea 8000 lei, iar cînd a venit administratorul
V.Livițchi, l-a depistat pe S.Brînzaru jucînd la aparat, după care verificînd conturile
aparatelor de noroc și banii pe care îi avea în casă, a depistat un neajuns în sumă de 13603
lei, acești bani au rămas în aparat, nefiind introduși în casă de către inculpat;
și actele cauzei – procesul-verbal de ridicare a înregistrărilor din incinta cazinoului
din 19.06.2012, actul de inventariere a conturilor aparatelor de noroc din 17.07.2012,
probe care, luate în ansamblu, confirmă că inculpatul a comis infracțiunea incriminată.
La fel, instanța de apel a conchis că vina inculpatului se confirmă prin însăși
declarațiile sale date în cadrul ședinței de judecată în prima instanță, unde a recunoscut
parțial vina și nu a fost de acord doar cu suma prejudiciului cauzat, considerînd că a adus
cazinoului un prejudiciu în mărime de 4000 lei.
Totodată, instanța a considerat neîntemeiat argumentul inculpatului că operatorul
D.Martin se face responsabilă de cauzarea prejudiciului în valoare de 13603 lei, pe motiv
că dînsa avea încheiat contract de răspundere materială, deoarece reieșind din însuși
declarațiile acestuia, rezultă că anume la rugămintea sa, operatorul punea puncte, dînsul
asugurînd-o că personal se va clarifica cu patronul, că aceasta nu ar fi încărcat aparatul de
joc altei persoane fără achitarea sumei, iar lui i-a încărcat avînd încredere în el, că îi va
achita suma dată, ceea ce demonstrează faptul că inculpatul a făcut abuz de încrederea lui
D.Martin, prin care a cauzat daune SRL „Simon Service”.
Referitor la măsura de pedeapsă stabilită inculpatului, instanța de apel a
concluzionat că, prima instanță i-a aplicat acestuia o pedeapsă echitabilă, ținînd seama de
gradul de pericol social al faptei săvîrșite, de persoana inculpatului, de atitudinea lui față
de fapta săvîrșită.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar inculpatul care,
invocînd temeiurile prevăzute la art.427 alin.(1) pct.8), 9) Cod de procedură penală, a
solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare,
motivînd că în acțiunile sale lipsește latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie,
deoarece dînsul nu a intrat în posesia ilegală asupra bunurilor altei persoane, și nu a
obținut posibilitatea reală de a se folosi și dispune de acestea la dorința sa, în rest,
invocînd repetat aceleași argumente descrise la pct.3 al prezentei decizii.
2
Judecînd recursul ordinar în raport cu materialele dosarului și motivele invocate,
Colegiul penal lărgit consideră că recursul urmează a fi admis din următoarele
considerente.
Conform prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecînd
apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrilor atacate în baza probelor examinate de
prima instanță, conform materialelor din dosar, și în baza oricăror probe noi prezentate
instanței de apel, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu
nerezolvarea fondului apelului.
Fiecare probă, cu respectarea art.101 Cod de procedură penală, urmează să fie
apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar
toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.
Colegiul penal constată că aceste prevederi ale legii procesuale nu au fost respectate
întocmai la judecarea apelului și pripit s-a menținut hotărîrea primei instanțe.
La examinarea probelor care confirmă sau infirmă vinovăția persoanei, instanța de
judecată urmează să argumenteze în hotărîre motivele admiterii sau respingerii probelor,
atît de învinuire, cît și de apărare, și este obligată să aprecieze toate probele examinate în
ședință, indiferent de faptul dacă sînt cuprinse în dosar sau au fost prezentate de părți în
ședința de judecată.
Din conținutul apelului declarat de inculpatul S.Brînzaru, rezultă că dînsul
consideră că neîntemeiat a fost condamnat în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal,
deoarece în acțiunile sale lipsește latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, deoarece
dînsul nu a intrat în posesia ilegală asupra bunurilor altei persoane, și nu a obținut
posibilitatea reală de a se folosi de acestea, adică de suma de bani cu care a fost prejudiciat
cazinoul.
Instanța de apel, judecînd apelul, nu s-a pronunțat asupra motivului invocat de
inculpat în acest sens, limitîndu-se la o analiză generală a probelor, indicînd că prin
probele prezentate de partea acuzării, și anume declarațiile reprezentantului legal a părții
vătămate Iu.Ursu, a martorului D.Martin și actele cauzei, se confirmă comiterea de către
inculpat a infracțiunii de escrocherie, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane
prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.
Colegiul atestă că, conform practicii judiciare și teoriei dreptului penal, escrocheria
reprezintă acțiuni de dobîndire ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de
încredere. În cazul escrocheriei este necesar ca victima să fi fost indusă în eroare și să fi
ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări. Infracțiunea de escrocherie
este materială și se consideră consumată din momentul trecerii ilegale a bunurilor
proprietarului la cel vinovat, iar făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a
dispune de bunurile străine după bunul său plac.
Reieșind din materialelor cauzei s-a constatat că, l-a solicitarea inculpatului, i-a fost
încărcat electronic aparatul de joc în sumă totală de 13603 lei, fără ca acesta să primească
bani în realitate și să-i introducă în aparatul de casă, avînd scopul de a obține profituri de
sine stătător, și nu din bunurile sustrase, ci prin exploatarea ilegală a bunurilor
proprietarului care urmau să fie predate în contul proprietarului (suma de bani încărcată
electronic în aparatul de joc a fost folosită cu scopul de a obține un cîștig).
Astfel, adoptînd decizia de respingere a apelului declarat în cauză și menținînd
sentința, prin care acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art.190 alin.(2) Cod
penal, instanța de apel nu a verificat dacă inculpatul în urma acțiunilor sale a avut intenția
de însușire (sustragere) a bunurilor proprietarului și dacă a obținut posibilitatea reală de a
se folosi sau a dispune de bunurile acestuia la propria sa dorință, în cazul în care dînsul nu
3
a introdus în casă suma încărcată electronic în aparatul de joc, pe care a folosit-o în scopul
de a obține cîștig, de unde rezultă că masa patrimonială a părții vătămate a fost diminuată,
aducîndui-se un prejudiciu în mărime de 13603 lei, fără însă a spori masa patrimonială a
făptuitorului.
Prin urmare, țînînd seama de cele menționate mai sus, Colegiul penal consideră că
concluziile instanței de apel sînt pripite, nu corespund materialelor dosarului, în urma
căruia instanța urmează să verifice dacă în acțiunile acestuia persistă elementele
constitutive ale altor norme penale.
Astfel, Colegiul penal conchide că instanța de apel la judecarea apelului a comis
erori de drept, prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, deoarece nu s-
a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde
motivele prin care să se întemeieze soluția adoptată.
Procedînd în asemenea mod, instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor
art.414 alin.(2) și 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, ceea ce echivalează cu erori
judiciare, ce s-au soldat cu o hotărîre neîntemeiată și nemotivată. Avînd în vedere că
erorile de drept invocate nu pot fi corectate de către instanța de recurs, decizia instanței de
apel urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță.
La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația să înlăture erorile
menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției
adoptate și, cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să verifice
legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă probelor
administrate în cauză, avînd în vedere prevederile art.93, 95, 101 Cod de procedură
penală, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel și recurs, și, în dependență
de datele obținute, să pronunțe o hotărîre legală, întemeiată și motivată, care să
corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală.
În conformitate cu prevederile art.434, art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de
procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Admite recursul ordinar declarat de inculpatul Brînzaru Sergiu, casează total
decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 25 septembrie 2013, în cauza penală în
privința lui Brînzaru Sergiu și dispune rejudecarea cauzei în aceeași instanță de apel, în alt
complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Decizia pronunțată în ședință publică la 25 martie 2014.
Președinte Elena Covalenco
Judecători Iurie Diaconu
Ion Arhiliuc
Liliana Catan
Ion Guzun
Copia corespunde originalului
Judecător Elena Covalenco
4