1ra-243/2014 — art. 186 alin. 2 lit. c,d CP

Dosarul nr.1ra-243/14

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

05 februarie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

președinte –Petru Ursache,

judecătorii –Ghenadie Nicolaev și Constantin Alerguș,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat

procurorul, în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 februarie

2013 în cauza penală în privința lui

Kostiucik Roman Vitali, născut la 22 iulie 1986,

originar și domiciliat în mun. Chișinău, str. Țarinei

10;

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

Asupra admisibilității recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție

C O N S T A T Ă :

Kostiucik Roman Vitali a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost

comisă de inculpat.

Kosticiuk Roman pentru faptul că el, la data de 27 februarie 2012, între orele

19:30-21:30, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, coborînd geamul

de la portiera din partea dreaptă spate a automobilului de model „VAZ 2170”, cu

n/î C PP 819, parcat pe str. Țarinei 5, mun. Chișinău, intrînd în interiorul salonului,

pe ascuns a sustras bunuri și bani în sumă de 6 200 lei, cauzîndu-i părții vătămate

Miron Iacob o daună materială considerabilă.

1

- acuzatorul de stat, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului prevăzut pentru prima instanță, prin

care Kostiucik Roman să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă de 3 ani

închisoare, iar în temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa să fie suspendată condiționat

pe un termen de probă de 2 ani, motivînd că la pronunțarea sentinței de achitare,

prima instanță nu a ținut cont de probele administrate de organul de urmărire

penală, care au demonstrat integral vina lui Kostiucik Roman de comiterea

infracțiunii incriminate;

- partea vătămată Iacob Miron, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei

și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului prevăzut pentru prima instanță,

prin care Kostiucik Roman să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, stabilindu-i-se o pedeapsă în

limitele sancțiunii, motivînd că prima instanță a făcut o analiză eronată a probelor

administrate în cauză, neluînd în considerație faptul că Kostiucik Roman a dat

declarații în favoarea sa, inducînd instanța în eroare.

2013, apelurile procurorului și a părții vătămate Miron Iacob au fost respinse ca

nefondate, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea deciziei sale, instanța de apel a menționat faptul că nu sunt

suficiente probe pentru condamnarea inculpatului în baza art.186 alin. (2) lit. c), d)

Cod penal deoarece probele prezentate de acuzare cum ar fi: procesele-verbale de

examinare a obiectelor din 24 aprilie 2012 (f.d. 20); din 07 mai 2012 (f.d. 50); din

31 mai 2012 (f.d. 68), nu demonstrează faptul sustragerii telefonului mobil și a

banilor de către Kostiucik Roman.

La fel, a indicat și faptul că organul de urmărire penală, nu a întreprins careva

măsuri întru identificarea și stabilirea persoanei, indicate de către inculpat, ca fiind

persoana de la care a procurat telefonul mobil, deși acesta 1-a descris după

înfățișare.

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecători.

Recurentul menționează că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, criticînd aprecierea probelor ce dovedesc vinovăția inculpatului

în cele imputate. Consideră că la baza deciziei de achitare, instanța de apel

unilateral a pus declarațiile inculpatului, care atît la urmărirea penală cît și în

cadrul cercetării judecătorești nu a recunoscut vina, declarații care urmează a fi

apreciate critic, date cu scop de apărare și de eschivare de la răspunderea penală.

Instanța de apel s-a minimalizat la aprecierile date de către prima instanță, ulterior

dîndu-le putere probatorie în instanța de apel. Ca temei de declarare a recursului a

invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea recursului, ca vădit

neîntemeiat, din următoarele considerente.

2

În recursul procurorului este invocat ca temei pentru recurs - prevederile art.

427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, conform căruia, o hotărîre a instanței

de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept în cazul cînd

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În fapt, decizia atacată corespunde tuturor prevederilor legii de procedură

penală, ea fiind legală și întemeiată.

Colegiul penal constată că temeiul pe care s-a bazat autorul recursului nu

persistă în cauză, deoarece din deciziile instanțelor de fond rezultă că instanța de

apel a analizat obiectiv probele administrate și a dat răspuns la toate motivele

invocate în apel.

Astfel, instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, a examinat complet și obiectiv probele administrate la dosar ca

declarațiile inculpatului Kostiucik Roman, al părții vătămate Miron Iacob, ale

martorilor Ivaha Anton, Procopii Andrei, verificîndu-le sub aspectul pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității, fapt ce face ca concluziile despre achitarea

lui Kostiucik Roman Vitali de sub învinuirea de săvîrșire a infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal din motiv că fapta nu a fost comisă de

inculpat, să fie juste și întemeiate.

Instanța de apel, respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură penală, a

supus unei verificări minuțioase probele administrate, examinîndu-le sub toate

aspectele, complet și obiectiv, apreciindu-le cu fermitate și constatînd că învinuirea

nu a prezentat probe incontestabile de acuzare a lui Kostiucik Roman în cele

incriminate, și astfel, corect a conchis asupra temeiniciei soluției pronunțate de

prima instanță privind achitarea acestuia pe motiv că fapta nu a fost comisă de

inculpat, respingînd apelul procurorului.

Astfel, instanțele de fond, conform prevederilor art. 314 Cod de procedură

penală, judecînd cauza, au cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, a audiat inculpatul, partea vătămată, martorii, a examinat și

documentele cauzei și, ținînd seama de stipulările art. 27 Cod de procedură penală,

le-a apreciat în mod obiectiv, care au format convingerea judecătorului că nu a fost

dovedită existența faptei infracțiunii.

Afirmațiile recurentului, precum că instanțele de fond incorect au apreciat

probele sus indicate pronunțînd hotărîri de achitare, nu pot fi reținute ca temei de

admitere a acestui recurs, deoarece, ca probe, acestea au fost apreciate în cumul cu

respectarea procedurii procesual penale.

Potrivit art. 27 și 414 alin. (2) Cod de procedură penală, aprecierea probelor

și circumstanțelor de fapt ale cauzei ține de competența instanțelor de fond.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și s-o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, însă va

ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîre judecătorească definitivă.

Astfel, instanțele judecătorești corect au remarcat faptul că, deși inculpatul

Kostiucik Roman Vitalii, la data de 27 februarie 2012 între orele 22:39:55 –

22:43:17 a purtat convorbiri telefonice de pe telefonul său mobil cu nr. 069004607

și se afla în zona antenei de emisie și recepție a apelurilor telefonice a companiei

3

Orange, cu nr. 1433, denumirea „Zorile”, acest fapt nu poate servi temei de a

considera că anume inculpatul a comis furtul telefonului și a banilor, întrucît acesta

locuiește în acest raion, deoarece însăși inculpatul nu a negat faptul aflării lui în

acea perioadă în acel loc.

În această ordine de idei, instanța de apel a menționat că versiunea înaintată

de către inculpat, precum că dînsul s-a întors acasă la data de 27 februarie 2012,

după orele 22:00, a fost confirmată integral prin procesul-verbal de examinare al

descifrărilor telefonice din 31 mai 2012, potrivit căruia telefonul său mobil, cu

numărul 069004607, între orele 22:39:55 și 22:43:17, se afla în zona antenei de

emisie și recepție a apelurilor telefonice a companiei Orange cu nr. 1433,

denumirea „Zorile”.

Astfel, analizînd declarațiile părții vătămate Miron Iacob și ale martorului

Procopii Andrei, instanța de apel just a menționat despre apariția dubiilor

neelucidate de către organul de urmărire penală privind ora comiterii infracțiunii,

întrucît partea vătămată a indicat ora 21:22, cînd a fost informat de vecini, că

automobilul său împiedica la trecerea în garaj a vecinilor, iar martorul – a indicat

intervalul de timp de la 19:20, în concluzie, fiind stabilită ora mixtă 19:30-21:30.

Mai mult, instanța de apel, justificat a concluzionat despre faptul că organul

de urmărire penală, nu a întreprins careva măsuri întru identificarea și stabilirea

persoanei, indicate de către inculpat, ca fiind persoana de la care a procurat

telefonul mobil, deși acesta 1-a descris după înfățișare.

Instanța de recurs reține faptul că sunt întemeiate și concluziile instanței de

apel privind credibilitatea versiunii inculpatului precum că dînsul a procurat

telefonul mobil de la o persoană necunoscută, deoarece dacă dînsul ar fi sustras

telefonul mobil, acesta nu î1 vindea lui Ivaha Anton, conștientizînd pericolul că

putea fi identificat, avînd posibilitatea de a scăpa de el prin nimicire sau prin alte

metode.

Ca urmare a celor invocate, Colegiul Penal corect a remarcat faptul că deși

sustragerea a avut loc la data de 27 februarie 2012, partea vătămată s-a adresat

către organele de poliție, abia a doua zi după comiterea furtului, iar organul de

urmărire penală, nu a întreprins careva acțiuni de examinare a vehiculului în cauză,

a genții din care a fost sustras telefonul mobil și banii, precum și a amprentelor

lăsate în automobil sau pe geantă.

Dezacordul autorului recursului cu aprecierea probelor de către instanța de

apel, nu se încadrează în temeiurile de recurs, prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală. Colegiul subliniază că, la etapa recursului ordinar instanța de

recurs nu declanșează un control asupra fondului cauzei, ci controlează doar dacă

s-a aplicat corect dreptul la faptele constatate de instanța de fond ori, după caz, de

instanța de apel. Acest control se efectuează numai în limita temeiurilor prevăzute

de art. 427 Cod de procedură penală, control efectuat, astfel, Colegiul penal

constată că erori de drept în speța examinată nu s-au stabilit.

Astfel, instanța de recurs menționează că conform art. 389 Cod de procedură

penală, sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma

cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost

confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată, iar conform

4

art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei, de

săvîrșirea unei infracțiuni nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în

probarea învinuirii se interpretează în favoarea inculpatului, iar instanței de apel nu

i-au fost prezentate alte probe concludente și pertinente care ar confirma cu

certitudine vinovăția inculpatului, iar în lipsa acestora, îndoielile care nu pot fi

înlăturate corect au fost interpretate în favoarea acestuia.

Ținînd cont de cele enunțate, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

enunță că recursul procurorului urmează a fi declarat inadmisibil, fiindcă

argumentele invocate sunt vădit neîntemeiate.

Reieșind din aceste motive, instanța de recurs a ajuns la concluzia că

recursul ordinar declarat de procuror urmează a fi respins ca inadmisibil, fiind

vădit neîntemeiat.

Cod de procedură penală, Colegiul penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul, în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Tudor Cojocaru împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 05 februarie 2013 în cauza penală în privința

lui Kostiucik Roman Vitali, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 26 februarie 2014.

Președinte Judecător Judecător

Petru Ursache Ghenadie Nicolaev Constantin Alerguș

5