1re-37/2014 — prelungirea măsurii preventive - arestul

Dosarul nr. 1re-37/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

05 februarie 2014 mun. Chișinău

Colegul penal în componența :

președinte – Constantin Gurschi,

judecători – Ion Arhiliuc și Liliana Catan,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de

inculpatul Canuda Valeriu Constantin, împotriva încheierii Judecătoriei Ialoveni

din 18 iulie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15

august 2013 privind prelungirea măsurii preventive,

C O N S T A T Ă :

demersului înaintat de procuror privind prelungirea termenului de ținere în stare de

arest, în faza judecării cauzei penale în privința lui Canuda V., specificînd că

inculpatului Canuda V., este învinuit de săvîrșirea infracțiunilor excepțional de

grave prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. i), m), o) CP, art. 27,145 alin. (2) lit. g), i),

m), o) CP, și mai puțin gravă prevăzută de art. 290 alin. (1) CP, pentru care legea

prevede pedeapsa maximă cu detenție de viață, iar temeiurile în baza cărora a fost

aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv și-a păstrat actualitatea.

încheierea nominalizată, solicitînd casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin

care măsura de reprimare – arestul – aplicată în privința lui Canuda V., să fie

înlocuită cu o măsură non privativă de libertate, din motiv că, la materialele

dosarului lipsesc careva date, care ar argumenta necesitatea ținerii ultimului în

stare de arest, iar instanța nu a motivat excepționalitatea prelungirii arestului

preventiv aplicat.

2013, a fost respins, ca nefundat, recursul inculpatului Canuda V., cu menținerea

fără modificări a încheierii atacate.

1

dată sunt cumulate condițiile prevăzute de art. 176 CPP, care rezultă și din

jurisprudența CtEDO și urmează a fi interpretate în lumina acesteia: riscul

eschivării de la judecată, riscul ingerinței în cursul normal al justiției, riscul

comiterii de infracțiuni sau provocarea dezordinii publice.

Astfel, la caz, există bănuieli rezonabile că, Canuda V. a săvîrșit faptele

pentru care este pus sub învinuire, iar infracțiunile comise de către inculpat se

consideră, potrivit prevederilor art. 16 CP, ca excepțional de grave, pentru care

legea prevede detențiune pe viață.

Instanța de recurs a invocat, în acest sens, și prevederile art. 5 alin. (1) lit. c)

din CEDO, potrivit cărora orice persoană are dreptul la libertate și siguranță,

nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția dacă a fost arestat sau reținut

în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci cînd există

motive verosimile de a bănui că a săvîrșit o infracțiune sau cînd există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârșească o infracțiune

sau să fugă, după săvârșirea acesteia.

Astfel, instanța de recurs a considerat că în privința inculpatului Canuda V.,

există mai multe motive pertinente și suficiente în favoarea menținerii ultimului în

detenție pe parcursul cercetării judecătorești, și anume:

- reieșind din complexitatea cauzei penale, gravitatea infracțiunilor

incriminate, păstrarea pericolului de dispariție a inculpatului. Aceste bănuieli

rezonabile reiese din caracterul faptei imputate lui Canuda V., care se învinuiește

în comiterea infracțiunii grave pentru care legea penală prevede pedeapsa cu

închisoare pînă la 6 ani;

- reieșind din făptul că cercetarea judecătorească nu este finisată, nefiind

audiați, martorii și cercetate probele.

- reieșind din faptul că anterior inculpatul nu s-a prezentat la examinarea

cauzei, fiind dispusă aducerea silită a acestuia.

De asemenea, Colegiul Penal a admis motivul că aflarea la libertate a

inculpatului poate crea impedimente, care se vor solda cu urmări grave al

corectitudinii, obiectivității și caracterului complet și deplin al cercetării

judecătorești, totodată, nu s-a exclus nici posibilitatea influențării de către inculpat

a martorilor pentru a tăinui datele referitoare la comiterea faptei, precum și,

indicarea unor date care ar induce instanța de judecată în eroare, sau ar mări

esențial volumul de lucru al acesteia în scopul evitării sau pierderii probelor și

datelor esențiale și necesare întru soluționarea completă și legală a cauzei.

2

În prezenta cauză, gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului și

împrejurările comiterii acestora sunt suficiente pentru a menține aprecierea că

acesta prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, probele care dovedesc

acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența

și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței

Curții Europene, temei de a menține în continuare persoana sub arest.

al Curții de Apel Chișinău din 15 august 2013 și încheierea Judecătoriei Ialoveni

din 18 iulie 2013, exprimîndu-și dezacordul cu prelungirea termenului ținerii în

stare de arest aplicat în privința sa și solicitînd casarea hotărîrilor judecătorești.

În drept, recursul în anulare înaintat este întemeiat pe prevederile art. 452-457

Cod de procedură penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, pentru următoarele considerente.

Ordinea de declarare a recursului în anulare este reglementată de art.452 CPP,

potrivit căruia, Procurorul General și adjuncții lui, persoanele menționate la art.401

alin. (1) pct. 2) și 3), precum și, în numele acestor persoane, apărătorul sau

reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare

împotriva hotărîrii judecătorești irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.

Astfel, potrivit alin. (1) din norma citată, o hotărîre judecătorească irevocabilă

poate fi atacată pe calea extraordinară de atac – calea recursului în anulare, numai

dacă persoana respectivă a epuizat căile ordinare de atac.

Principiul irevocabilității hotărîrilor judecătorești rezultă din principiul

stabilității și siguranței raporturilor juridice, element esențial al preeminenței

dreptului într-o societate democratică, așa cum este consacrat și în preambulul

Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Or, se menționează că dreptul de a declara recurs în anulare, poate fi exercitat

numai în privința acelor hotărîri judecătorești irevocabile, care au epuizat căile

ordinare de atac, reglementate de Capitolul IV, Secțiunea I și Secțiunea a II-a a

Codului de procedură penală – calea apelului și a recursului ordinar.

Aceste condiții sînt prescrise și în textul art.455 CPP, care stipulează expres

cerințele cărora trebuie să corespundă cererea de recurs în anulare, în special,

conținutul acesteia, inclusiv obligația recurentului de a aduce în textul recursului

argumentarea ilegalității hotărîrilor atacate, cu indicarea temeiurilor prevăzute de

art.453 CPP (unul sau mai multe din acestea), și în ce constă problema de drept ce

3

persistă în cauză, ori care este eroarea comisă de instanță ce se poate solda cu

casarea hotărîrilor atacate.

Potrivit art. 453 alin. (1) CPP, la care recurentul s-a referit la general, prevede

care sunt temeiurile de declarare a recursului în anulare, și anume, hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept

comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente a afectat hotărârea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a

Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea

cererii.

Aliniatul (2) al aceluiași articol, prevede că, recursul în anulare este

inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul articol sau

este declarat repetat.

În speță, Colegiul reține că recurentul invocă că la adoptarea încheierii privind

prelungirea termenului de arest, judecătorii nu au formulat o motivare

corespunzătoare pentru menținerea stării de arest în privința inculpatului Canuda

V..

Însă, dacă cade această situație sub noțiunea viciului fundamental comis în

cadrul procedurii precedente recurentul nu specifică. Din punct de vedere al

întocmirii recursului în anulare și al conținutului acestuia, argumentarea prezenței

viciului fundamental este necesară, iar nerespectarea cerințelor de conținut a

recursului în anulare este temei de declarare a acestuia ca inadmisibil.

De asemenea, Colegiul consideră necesar a menționa că nu oricare hotărîre

judecătorească poate fi atacată în ordinea recursului în anulare, întrucît legea

procesuală a stabilit expres și exhaustiv cazurile în care hotărîrile irevocabile pot fi

contestate cu recurs în anulare.

Or, conform art.175 CPP, arestarea preventivă este o măsură de constrîngere

temporară, care se stabilește în condițiile prevăzute de art.176, 185 – 186 CPP, de

către instanța de judecată – judecător de instrucție.

La caz, după cum rezultă din materialele dosarului, în privința lui Canuda V.

s-a dispus prelungirea arestării preventive pe un termen de 90 zile.

Art. 311 CPP, reglementează dreptul procurorului, bănuitului, învinuitului,

apărătorului său, reprezentantului său legal, de a declara recurs împotriva încheierii

judecătorului de instrucție privind prelungirea arestării preventive, în instanța care

a adoptat încheierea ori prin intermediul administrației locului de deținere, în

termen de 3 zile de la data adoptării încheierii. Pentru persoana arestată, termenul

de 3 zile începe să curgă de la data înmînării copiei încheierii.

4

Inculpatul Canuda V. a atacat cu recurs încheierea privind prelungirea

arestului preventiv pe un termen de 90 zile în instanța de recurs – Curtea de Apel

Chișinău, care în conformitate cu art.312 CPP, a verificat legalitatea hotărîrii

judecătorești și a constatat că corect s-a aplicat această măsură preventivă în

privința inculpatului Canuda V., respingînd recursul, ca neîntemeiat.

Conform textului art. 312 CPP, care reglementează procedura controlului

judiciar al legalității încheierii instanței de judecată privitor la măsura preventivă –

arestul și, în special, alin.(5) al normei citate prevede că instanța de recurs, se

pronunță asupra cazului, prin adoptarea unei decizii inclusiv și de respingere a

recursului. Această decizie nu mai are o careva cale de atac, deoarece nu se

stipulează în norma vizată, dreptul părților de a o ataca într-o altă instanță mai

superioară, decizia adoptată fiind irevocabilă.

Așadar, legislatorul a stabilit pentru asemenea hotărîri judecătorești numai o

singură cale de atac, cale pe care recurentul a folosit-o.

Colegiul constată că această prevedere a art.312 CPP, este conformă cu

exigențele prescrise de art.5 și art.13 ale Convenției pentru apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților fundamentale.

În sprijinul acestei concluzii, se rețin și constatările expuse de către Curtea

Europeană pentru Drepturile Omului în pct.27 a Hotărîrii din 01 noiembrie 2007 în

cauza Mușuc v. Moldova, cităm:

„Curtea reamintește că articolul 5 § 4 nu garantează ca atare un drept de a

contesta deciziile prin care se dispune sau se prelungește arestarea, deoarece

prevederea de mai sus face referire la „proceduri”, și nu la „căi de atac”.

Intervența unei singure autorități este conformă articolului 5 §4, cu condiția că

procedura urmată are un caracter judiciar și acordă persoanei vizate garanții

adecvate în privința modului lipsirii de libertate în cauză ( a se vedea Jecius v.

Lithuania, nr. 34578/97, § 100, ECHR 2000 - IX). Prin urmare, pretenția este

incompatibilă ratione materiae cu prevederile Convenției în sensul articolului 35

În consecință, recursul în anulare declarat împotriva hotărîrii judecătorești,

referitoare la prelungirea măsurii preventive, inclusiv și, a arestării preventive,

hotărîre care s-a verificat în ordinea recursului ordinar, nu cade sub incidența

prevederile art. 452, 453 CPP, și nu este pasibilă de a fi atacată cu recurs în anulare

la Curtea Supremă de Justiție în ordinea art. 453 CPP.

În atare circumstanțe, reieșind din cele expuse, Colegiul penal conchide că,

recursul în anulare declarat de inculpatul Canuda V. urmează a fi respins, ca

inadmisibil.

5

penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de inculpatul Canuda Valeriu

Constantin, împotriva încheierii Judecătoriei Ialoveni din 18 iulie 2013 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 august 2013 privind prelungirea

măsurii preventive.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 februarie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecător Ion Arhiliuc

Judecător Liliana Catan

6