Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
1cs-12/2014
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
Data
28 ianuarie 2014
Părțile
Ganbarov Elşan
Pe scurt
Art. 145, 186 CP

1cs-12/2014 — Art. 145, 186 CP

Dosarul nr. 1cs-12/14 CURTEASUPREMĂDEJUSTIȚIE ÎNCHEIERE 28 ianuarie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: președinte – Constantin Gurschi, judecători – Andrei Harghel și Iurie Diaconu, examinînd cererea de strămutare declarată de Președintele Judecătoriei Sîngerei, I. Popescu, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Ganbarov Elșan Guseinhan Ogli, învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.art.

145 alin.(2) lit. g), 186 alin. (2) lit. d) CP, CONSTATĂ : 1. Președintele Judecătoriei Sîngerei, I. Popescu, a înaintat o cerere prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Ganbarov Elșan Guseinhan Ogli în altă instanță egală în grad, pe motivul, că inculpatului nominalizat i se incriminează comiterea faptei infracționale excepțional de gravă și aceste cauze penale se judecă în instanța de fond, în complet format din 3 judecători, după cum cer prevederile art. 30 alin. (3) Cod de procedură penală. Însă, în Judecătoria Sîngerei activează 6 judecători dintre care 3 judecători au examinat mandatul de arest în privința inculpatului, iar un judecător se află în concediu pentru întreținerea copilului.

În prezent, nu este posibil de format completul din trei judecători pentru examinarea cauzei penale nominalizate. 2. Verificînd cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Din materialele cauzei rezultă că în Judecătoria Sîngerei a parvenit spre examinare cauza penală în privința lui Ganbarov Elșan Guseinhan Ogli învinuit în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 145 alin.(2) lit. g), 186 alin. (2) lit. d) CP, sancțiune a cărui articol prevede închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.

În temeiul art. 16 alin.(6) Cod penal, infracțiunea prevăzută de art. 145 alin.(2) lit. g) Cod penal, se consideră excepțional de gravă și aceste cauze penale se judecă în instanța de fond, în complet format din 3 judecători, după cum cer prevederile art. 30 alin. (3) Cod de procedură penală. Însă Judecătoria Sîngerei este în imposibilitatea formării completului de judecată în condițiile art. 30 alin. (3) Cod de procedură penală pe motiv că trei din șase judecători au participat în dosarul dat în calitate de judecător de instrucție, ce se confirmă prin următoarele documente: încheiere din 25 iunie 2013 (volum II, f.d.77), din 19 iulie 2013 (vol. II, f.d. 85), din 19 septembrie 2013 (vol. II, f.d.

96), din 17 1 octombrie 2013 (vol. II, f.d. 99), din 18 decembrie 2013 (vol. II, f.d. 110) judecătorul V. Mirinov; încheiere din 20 august 2013 (volum II, f.d. 88), judecătorul I. Popescu; încheiere din 18 noiembrie 2013 (volum II, f.d.104), judecătorul N Corcea, iar judecătorul N. Iordachi se află în concediu pentru întreținerea copilului. În aceste împrejurări, reieșind din prevederile Legii, se impune strămutarea cauzei pentru judecare în altă judecătorie egală în grad. 3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, în numele Legii DECIDE : Admite cererea de strămutare înaintată de Președintele Judecătoriei Sîngerei, I. Popescu, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Ganbarov Elșan Guseinhan Ogli, cu transmiterea cauzei penale pentru judecare în fond la Judecătoria Bălți.

Încheierea nu este susceptibilă căilor de atac. Președinte Judecător Judecător Constantin Gurschi Andrei Harghel Iurie Diaconu 2

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.