1re-295/13 — 313 CPP

1re-295/13 — 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1re-295/2013

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 decembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Constantin Gurschi,

Judecătorii – Ion Arhiliuc și Iurie Diaconu,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de Prim-

adjunct al Procurorului General, Andrei Pîntea, împotriva încheierii judecătorului de

instrucție a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26 aprilie 2013.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

pornit urmărirea penală în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, în cauza penală nr.

2011028080, la plîngerea lui Tatiana Pîrțac, în care s-a solicitat tragerea la

răspundere penală a lui Cojocaru A. și Lari I. care au împrumutat de la ea în anul

2006 mijloace bănești în sumă de 250.000 dolari SUA.

octombrie 2011, bănuitul Cojocaru Anatolie a fost scos de sub urmărirea penală pe

motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal, totodată fiind încetată și urmărirea penală în cauza penală nr.

2011028080, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

februarie 2013, a fost anulată ordonanța procurorului din 31 octombrie 2011 de

încetare a urmăririi penale în cauza penală nr. 2011028080, cu reluarea urmăririi

penale.

temeiul art. 313 CPP, a contestat ordonanța Prim-adjunctului Procurorului General,

Andrei Pîntea din 08 februarie 2013, solicitînd declararea ei nulă.

Chișinău din 26 aprilie 2013, a fost admisă plîngerea avocatului Petru Plămădeală în

numele lui Lari Ion, fiind declarate nule ordonanța Prim-adjunctului Procurorului

General, Andrei Pîntea din 08 februarie 2013 și toate acțiunile de urmărire penală

efectuate pe cauza penală nr. 2011028080 ulterior emiterii ordonanței Prim-

adjunctului Procurorului General din 08 februarie 2013.

La adoptarea soluției sale, judecătorul de instrucție a reținut următoarele:

5.1. Prim-adjunctul Procurorului General Andrei Pîntea a concluzionat că

încălcările și omisiunile depistate, alcătuind o neglijare a dispozițiilor Codului de

procedură penală, au dus la adoptarea unei hotărîri neîntemeiate, și, respectiv, fac

admisibilă anularea acesteia, ceia ce la rîndul său, potrivit explicațiilor date de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cauza Nikitin vs. Rusia hotărîrea din 20.07.2004,

1

nu va constitui o încălcare a art. 4 parag. 2 din protocolul nr.7 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci din contra, un procedeu

legal de restabilire a echității.

Or, această concluzie este una greșită, deoarece ordonanța Prim-adjunctul

Procurorului General din 08.02.2013 nu este motivată sub existența unor fapte noi

sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente

sunt de natură să afecteze ordonanța procurorului ierarhic inferior din 31.10.2011.

5.2. În acest context, instanța relevă că procurorul ierarhic superior în

ordonanța sa de reluare a urmăririi penale, a argumentat erorile caracteristice

viciului fundamental care a afectat ordonanța procurorului în Procuratura sectorului

Buiucani, mun. Chișinău I. Demciucin din 31.10.2011 de scoatere de sub urmărire

penală a lui Cojocaru A. și încetării urmăririi penale, prin existența următoarelor

circumstanțe:

„Prin urmare, în cadrul urmăririi penale urmau a fi eliminate divergențele

dintre declarațiile persoanelor implicate în ce privește argumentul părții vătămate

privind obligațiunea asumată de către numitul A. Cojocaru de transmitere a unei

cote de asociere a întreprinderii, fie angajarea părții vătămate la întreprinderea

fondată.

La fel, s-a omis determinarea concretă a sumei de bani inițial împrumutate și

procentul concret al dobânzii cumulate din tranzacție, suma totală recuperată la

moment, precum și modul de calculare a sumelor pretinse.

Totodată, a fost omisă adresarea întrebărilor părții vătămate privind relațiile

comerciale trilaterale, în care au fost implicați cet. Marcel Butnaru și cet. Alexandru

Ghervas. În acest sens, nu au fost ridicate contractele încheiate între ei și actele

juridice, care certifică transmiterea mijloacelor bănești de la ultimii către partea

vătămată.

La fel, nu este clar nici cine anume din persoanele acuzate Ion Lari sau

Anatolie Cojocaru au primit banii de la partea vătămată, nefiind adresate nici

întrebările ce se impuneau în scopul confirmării sau infirmării versiunii numiților

precum că au fost impuși de a semna recipisa în suma de 250.000 dolari SUA.

Având în vedere omisiunile arătate, se constată că rezultatele acțiunilor

procesuale, care nu au fost efectuate, sunt importante pentru organul de urmărire

penală și procuror pentru a putea fi făcută o apreciere juridică obiectivă cu privire

la caracterul celor întâmplate, al acțiunilor persoanei implicate și la latura

subiectivă, ori împrejurările, așa cum au fost stabilite până la moment pe caz, în

lipsa unor activități efectuate pentru verificarea completă a lor, dau temei rezonabil

de a considera că ele au fost neîntemeiat omise.

Din cele specificate, se relevă faptul că procurorul, la adoptarea hotărârii din

31.10.2011, a apreciat necorespunzător circumstanțele cazului, a admis erori de

drept și de fapt, ceea ce 1-a lipsit de obiectivitate în aprecierea circumstanțelor în

care a avut fapta cercetată, exclude caracterul legal al hotărârii procesuale în cauză

și dă temei pentru anularea ei.”

Așa fiind, instanța indică că aceste circumstanțe nu cad sub incidența condiției

imperative prevăzute de art.22 CPP și art. 4 alin. (2) al protocolului 7 adițional al

Convenției Europene, - „ fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental

2

în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată în

cadrul procedurii precedente”

În acest sens, instanța a statuat pe jurisprudența CEDO, hotărîrea Curții

Europene din 04.08.2005, cauza Stoianova și Nedelcu v.s. România, în care Curtrea a

atenționat că dacă, - „… redeschiderea urmăririi penale a fost ordonată pe motivul

că ancheta inițială nu a fost completă, în acest caz, asemenea lipsuri din partea

autorităților nu pot fi imputate reclamanților și nu ar trebui în concluzie să-i plaseze

pe aceștia într-o situație defavorabilă”.

La fel, instanța a menționat că, ordonanța Prim-adjunctului Procurorului

General, Andrei Pîntea prin care a fost anulată ordonanța din 31.10.2011 de încetare a

urmăririi penale a fost emisă la 08.02.2013, peste mai mult de un an de zile, fapt ce

contravine art.287 alin.(4) CPP, care stipulează în mod expres că în cazul descoperirii

unui viciu fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai tîrziu de un an de la

intrarea în vigoare a ordonanței de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei sau

scoatere a persoanei de sub urmărire.

În acest context, instanța s-a referit la jurisprudența CEDO, hotărîrea Curții

Europene în cazul lui Ghirea c. Moldovei (cererea nr. 15778/05), în care s-a constat

violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, cînd reclamantul a fost dezavantajat față de

acuzare, care putea extinde termenul legal de prescripție și revizuire a hotărârii

judecătorești definitive, și n-a fost acceptat ca fiind compatibil cu principiul egalității

armelor.

(1) Cod de procedură penală, a contestat cu recurs în anulare încheierea judecătorului

de instrucție, solicitînd casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării plîngerii în aceiași

instanță de către un alt judecător.

6.1. În susținerea recursului, procurorul a invocat că, controlul ierarhic realizat

la sesizarea cet. T. Pîrțac a constatat că urmărirea penală în cauza a fost începută la

19.07.2011 de către Procuratura sectorului Rîșcani, în baza art.190 alin. (5) Cod

penal, în temeiul bănuielii rezonabile privind dobândirea prin escrocherie a bunurilor

cet. T. Pârțac, în proporții deosebit de mari.

La 31.10.2011, procurorul în Procuratura sectorului Buiucani, mun. Chișinău I.

Demciucin a dispus încetarea urmăririi penale pe caz, constatând lipsa elementelor

infracțiunii, argumentîndu-și soluția prin persistența unor relații juridice de ordin

civil.

În acest context, recurentul indică că, din conținutul materialelor administrate

în cauza penală, rezulta că decizia procurorului I. Demciucin a fost adoptată urmare a

efectuării unei verificări incomplete a circumstanțelor cazului, nefiind întreprinse

toate măsurile posibile întru stabilirea adevărului obiectiv și elucidarea tuturor

circumstanțelor invocate sub aspectul efectuării unei investigații efective.

Sub acest aspect, recurentul argumentează erorile caracteristice viciului

fundamental care a afectat ordonanța procurorului în Procuratura sectorului

Buiucani, mun. Chișinău I. Demciucin din 31.10.2011 de scoatere de sub urmărire

penală a lui Cojocaru A. și încetării urmăririi penale – circumstanțe care au stat la

baza ordonanței procurorului ierarhic superior din 08.02.2013 și, care nu au fost luate

în considerație de judecătorul de instrucție la adoptarea încheierii din 26.04.2013, - a

se vedea pct.5.2 din prezenta decizie.

3

6.2. În altă ordine de idei, recurentul mai menționează că, potrivit pct.5.3. din

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a RM nr.7 din 04.07.2005 „Cu privire

la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucție în

procesul urmăririi penale”, hotărîrea organului de urmărire penală privind reluarea

urmăririi penale, de regulă, nu poate fi atacată în instanța de judecată pe temei

juridic, datorită faptului că hotărârea nu este definitivă și constituie doar începutul

urmăririi penale, care în continuare duce la punerea sub învinuire a unor persoane și

care se finalizează cu terminarea urmăririi penale și cu întocmirea rechizitoriului, fie

cu încetarea urmăririi penale pe temeiurile prevăzute de Codul de procedură penală.

Alineatul (2) al art. 4 din Protocolul nr.7, care necondiționat are primat asupra

legislației naționale, prevede excepții în trei cazuri de redeschidere a procesului în

cazul în care a fost adoptată o hotărâre definitivă. Astfel, redeschiderea procesului

poate avea loc, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental au

afectat hotărârea pronunțată în cadrul procedurii precedente. Prevederile

internaționale în cauză, se regăsesc și în conținutul art. 22 Cod de procedură penală.

La fel, recurentul invocă și practica relevantă judecătorească deja statuată la

acest compartiment, în special, decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție din 22.05.2012 în dosarul nr.lra-447/12 (procedura recursului ordinar), din

care rezultă că, -

”… instanța de apel neîntemeiat și-a motivat soluția precum că, anularea

ordonanței procurorului V. Sîrbu din 12 octombrie 2009, de încetare a urmăririi

penale în cauza lui Lupoi Victor, este contrară legii, deoarece ordonanța

Procurorului interimar al raionului Ocnița din 15 februarie 2010, este adoptată și

motivată în conformitate cu prevederile art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală.”

6.3. În aspect procedural, recurentul invocă că, potrivit prevederilor art.453

alin.(l) Cod procedură penală, Procurorul General și adjuncții lui, persoanele

menționate la art.401 alin.(l) pct.2) și 3), precum și, în numele acestor persoane,

apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiție

recurs în anulare împotriva hotărîrii judecătorești irevocabile după epuizarea căilor

ordinare de atac.

Faptul că textul legal prevede drept o condiție obligatorie pentru declanșarea

căii ordinare de atac recursul în anulare - epuizarea căilor de atac ordinare, se referă

doar la cazurile în care aceste căi de atac sunt prevăzute de lege, iar în cazul

încheierilor judecătorului de instrucție, devenite irevocabile de la pronunțare,

asemenea căi de atac nefiind prevăzute de lege, această condiție nu este opozabilă,

astfel Curtea Supremă de Justiție ca instanță de recurs urmează să examineze în fond

recursul în anulare declarat.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele considerente.

7.1. La 27 octombrie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 66 din 05 aprilie 2012

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală.

Conform art. I pct. 144) din lege, prevederile expuse în alin. (2) și (3) din art.

452 Cod de procedură penală, s-au abrogat.

Alin. (3) art. 452 Cod de procedură penală, pînă la abrogare, stipula că

persoanele menționate la art. 313 alin. (1) Cod de procedură penală, precum și

4

Procurorul General și adjuncții acestuia, pot declara recurs în anulare împotriva

încheierii irevocabile a judecătorului de instrucție cu privire la pornirea urmăririi

penale, scoaterea persoanei de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

clasarea cauzei penale și reluarea urmăririi penale în cazurile prevăzute la art. 453

Cod de procedură penală.

Articolul 3 CPP stipulează, că în desfășurarea procesului penal se aplică legea

care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanța de

judecătorească.

Potrivit art. 313 alin. (6) Cod de procedură penală, încheierile judecătorului de

instrucție, adoptate pe marginea examinării plîngerilor asupra ordonanțelor

procurorului privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale cu reluarea

urmăririi penale sînt hotărîri irevocabile.

7.2. Autorul recursului, argumentându-și poziția procesuală, s-a axat pe

prevederile alin. (1) al art. 452 CPP, normă care oferă Procurorului General și

adjuncților lui, dreptul de declarare a recursului în anulare, însă această normă se

referă numai în privința a acelor hotărîri judecătorești irevocabile, care pot fi atacate

pe căi ordinare de atac, deci cu apel și recurs împotriva acelor hotărîri care au parcurs

deja aceste căi de atac.

Or, încheierea judecătorului de instrucție, adoptată în speța examinată, nu cade

sub categoria hotărîrilor irevocabile prevăzute de alin. (1) art. 452 Cod de procedură

penală din punctul de vedere că nu a parcurs calea apelului și a recursului, or potrivit

prevederii alin. (6) art. 313 Cod de procedură penală, nici nu putea să le parcurgă,

fiindcă legea nu prevede posibilitatea atacării încheierilor, adoptate în ordinea art.

313 Cod de procedură penală.

Astfel spus, noțiunea de “hotărîrii judecătorești irevocabile după epuizarea

căilor ordinare de atac”, nu cuprinde încheierile adoptate de către judecătorul de

instrucție, dar se referă la sentințele adoptate de instanțele de judecată care au parcurs

căile ordinare de atac, astfel, în acest sens legiuitorul a prevăzut la alin. (2) art. 455

Cod de procedură penală, că cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă:

- denumirea instanței care a pronunțat sentința;

- denumirea instanței care a adoptat decizia în apel;

- denumirea instanței care a adoptat decizia în recurs.

Prin urmare, noile modificări survenite în procedura penală, permit de a

conchide că hotărîrile adoptate de judecătorul de instrucție în ordinea art. 313 Cod de

procedură penală, privind pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub

urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale și reluarea

urmăririi penale, începînd cu 27 octombrie 2012 nu mai pot fi examinate în ordinea

recursului în anulare.

Așa fiind, legiuitorul a exclus din competența Curții Supreme de Justiție

examinarea legalității hotărîrilor adoptate de judecătorul de instrucție în ordinea art.

313 Cod de procedură penală, care devin irevocabile de la pronunțare, astfel încît s-a

limitat la un singur grad de jurisdicție pentru procedura examinării plîngerilor

împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală ce țin de

desfășurarea procesului penal.

Astfel spus, este dreptul statului de a stabili prin lege gradele de control al

jurisdicției aplicate, CEDO reglementînd în Protocolul nr.7 alin.(1) art.2, dreptul la

5

două grade de jurisdicție în materie penală, doar în cazurile cînd persoana deja este

declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal, aceasta avînd dreptul să

ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție

superioară.

În acest context, Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 66 din 05

aprilie 2012 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, în

vigoare la 27 octombrie 2012, a abrogat prevederile expuse în alin. (2) și (3) din art.

452 Cod de procedură penală, ceea ce prezumă excluderea celui de al doilea grad de

jurisdicție.

Pe cale de consecință, se va concluziona ca fiind irelevante argumentele

recurentului, precum că Curtea Supremă de Justiție are competența procesuală de a

examina în fond legalitatea încheierilor judecătorului de instrucție adoptate în baza

art.313 CPP, -

„ Această interpretare a legii procesual - penale nu o considerăm în spiritul

legii, chiar inadmisibilă, necesar a fi revizuită, or, aceasta legiferează „acte de

injustiție”, care din culpă sau intenționat sunt comise de către unii judecători de

instrucție, fapt care, în final, indubitabil va condiționa eventuale condamnări a

Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principal pe

motiv de încălcare a accesului la justiție.

De fapt, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul deciziilor pronunțate în

sensul respingerii ca inadmisibile a recursurilor în anulare declarate împotriva

încheierilor judecătorului de instrucție, a realizat o interpretare a prevederilor

art.452 CPP, această procedură, potrivit art.43 al Legii privind actele legislative,

fiind de competența exclusivă a Parlamentului Republicii Moldova, motiv pentru care

considerăm necesar a sensibiliza Curtea.”

7.3. În contextul argumentului invocat de procuror, precum că dacă Curtea

Supremă de Justiție va respinge acest recurs în anulare pe motiv că legea nu mai

prevede o atare cale de atac și, că în consecință va exista pericolul „…unei eventuale

condamnări a Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în

principal pe motiv de încălcare a accesului la justiție”, - Colegiul penal se va referi

la Hotărârea Curții Europene în cauza Beșliu c. Moldovei din 09 iulie 2013 (caz

similar).

În fapt, Curtea a constatat că împotriva reclamantei Svetlana Beșliu, la data de

07 februarie 2007 procuratura a inițiat o procedură penală pentru samavolnicie, însă

pe 25 aprilie 2008 procuratura a emis o ordonanță de încetare pe motiv că, faptele

incriminate reclamantei poartă caracter civil.

Partea vătămată a contestat, în fața judecătorului de instrucție, ordonanța din 25

aprilie 2008, însă pe 25 iunie 2009, judecătorul de instrucție a respins plângerea părții

vătămate. Ulterior, partea vătămată a înaintat Curții Supreme de Justiție un recurs în

anulare împotriva hotărârii judecătorului de instrucție din 25 iunie 2009, iar la 26

ianuarie 2010 Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea atacată și a trimis cauza la

rejudecare judecătorului de instrucție. La data de 10 iunie 2011 procuratura a emis,

din nou, ordonanța de încetare a procedurii penale împotriva reclamantei.

Curtea Europeană a constatat în unanimitate violarea art. 6 CEDO, notând

că reclamanta a avut o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă, care a fost

anulată în urma admiterii recursului în anulare. Ea a observat că motivul ce a

6

justificat anularea hotărârii din 26 iunie 2009, a fost pretinsa ilegalitate limitată la

reevaluarea constatărilor judecătorului de instrucție. Astfel, Curtea a notat că

recursul în anulare din speță a fost, de fapt, un "apel deghizat", al cărui scop a fost

de a obține o reexaminare a cauzei într-o manieră incompatibilă cu principiul

securității juridice.

În atare circumstanțe, Colegiul penal conchide că recursul în anulare declarat

de Prim-adjunct al Procurorului General, Andrei Pîntea, împotriva încheierii

judecătorului de instrucție a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 26 aprilie 2013,

urmează a fi declarat ca inadmisibil, fiindcă legea nu mai prevede o atare cale de atac.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de Prim-adjunct al Procurorului

General, Andrei Pîntea, împotriva încheierii judecătorului de instrucție a Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 26 aprilie 2013, prin care a fost admisă plîngerea

avocatului Petru Plămădeală în numele lui Lari Ion, fiind declarate nule ordonanța

Prim-adjunctului Procurorului General, Andrei Pîntea din 08 februarie 2013 și toate

acțiunile de urmărire penală efectuate pe cauza penală nr. 2011028080.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 15 ianuarie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecătorii Ion Arhiliuc

Iurie Diaconu

7