1ra-754/2013 — vătămarea intenționată gravă a integrității corporale

1ra-754/2013 — vătămarea intenționată gravă a integrității corporale (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra–754/2013

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

10 decembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte – Constantin Gurschi,

judecători – Andrei Harghel, Ion Arhiliuc, Svetlana Novac, Tatiana Vieru,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de procurorii în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron și Pavel Guțan,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie 2013,

în cauza penală privindu-l pe

Marcuța Denis Nicolae, născut la 16.04.1987,

originar din or. Ungheni, domiciliat în mun.

Chișinău, str. Cuza Vodă 23, ap. 123.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.11.2002 – 22.05.2003;

Instanța de apel: 22.08.2003 – 16.12.2003;

Instanța de recurs: 20.07.2009 – 04.11.2009;

Rejudecare: 21.06.2010 – 13.07.2010;

Instanța de apel: 09.09.2010 – 16.12.2010;

Instanța de recurs: 20.04.2011 – 28.06.2011;

Plenul CSJ: 08.11.2011 – 20.02.2012;

Instanța de apel: 19.04.2012 – 09.04.2013;

Instanța de recurs: 11.06.2013 – 10.12.2013.

Procedura de citare a fost legal executată.

În ședință s-au prezentat:

Procurorul Dumitru Graur, care a susținut recursul în sensul declarat și a

solicitat casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie

2013, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de

judecată.

Avocatul Silvia Timuș, acționînd în numele inculpatului Marcuța D., precum

și însuși inculpatul, au solicitat respingerea recursului declarat de procurori, ca

fiind vădit neîntemeiat și s-au pronunțat pentru menținerea decizie Curții de Apel

Chișinău din 09 aprilie 2013, fără modificări.

C O N S T A T Ă :

Marcuța D. a fost recunoscut vinovat și condamnat:

- în baza art. 121 alin. (2) pct. 1), 2), 3), 7) CP (red. 1961), la 10 ani

închisoare, fără confiscarea averii;

- în baza art. 95 alin. (2) CP (red. 1961), la 7 ani închisoare;

- în baza art. 119 alin. (2) CP (red. 1961), la 2 ani închisoare, fără confiscarea

averii.

În temeiul art. 39 CP (red. 1961), pentru concurs de infracțiuni, prin

absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsa mai gravă, Marcuța D. a fost

condamnat definitiv la 10 ani închisoare, fără confiscarea averii, cu executarea

pedepsei în colonie de educare prin muncă cu regim comun.

Acțiunea civilă a fost lăsată fără examinare.

Prin aceiași sentință au fost condamnați și Cușmaunsa Al. și Untila O., în

privința cărora hotărîrile nu se contestă.

D., la 01 iulie 2002, ora 03.00, fiind în stare de ebrietate, prin înțelegere

prealabilă, împreună cu Untila O. și Cușmaunsa Al., avînd scopul sustragerii

bunurilor altei persoane, s-au deplasat la depozitul magazinului SRL „Pangel-

Com”, amplasat în subsolul casei nr. 29/1 din str. Trandafirilor, mun. Chișinău,

unde Untila O. a rămas la pază, iar Cușmaunsa Al. și Marcuța D., care avea la ei o

țeavă metalică, au pătruns prin fereastră în depozit, unde l-au atacat pe paznicul

Moscovciuc A., ambii aplicîndu-i lovituri cu țeava metalică în regiunea capului și

în diferite părți ale corpului, cauzîndu-i vătămări corporale grave, periculoase

pentru viață, după care în mod deschis au sustras bunurile ce aparțineau cet. Calmîș

T. în sumă de 546 lei și cet. Moscovciuc A. în sumă de 40 lei, cauzîndu-le părților

vătămate o daună materială considerabilă în valoare totală de 686 lei.

Tot el, la 01 iulie 2002, ora 03.00, fiind în stare de ebrietate, prin înțelegere

prealabilă, împreună cu Cușmaunsa Al., în timpul comiterii atacului tîlhăresc, i-

au aplicat cu țeava de metal paznicului Moscovciuc A., de nenumărate ori,

lovituri în cap și în diferite părți ale corpului, cauzîndu-i, conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 478/193 din 23 decembrie 2005, vătămări corporale

grave, periculoase pentru viață, în rezultatul cărora victima a decedat.

Tot el, la 27 noiembrie 2002, ora 15.40, aflîndu-se pe str. Dacia, mun.

Chișinău, avînd scopul sustragerii bunurilor altei persoane, prin acces liber a

2

pătruns în încăperea internet-cafe „Atlantis”, de unde a sustras pe ascuns de la cet.

I. Goric, bunuri materiale în valoare totală de 579 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului Marcuța D. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 121 alin. (2) pct. 1), 2), 3), 7) CP

(red. 1961) – tîlhăria adică atacul săvîrșit în scopul însușirii avutului

proprietarului, însoțit de violență periculoasă pentru viață sau sănătatea

persoanei care a fost supusă atacului, în urma înțelegerii prealabile de către un

grup de persoane, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă, cu

pricinuirea unor leziuni corporale grave, prin pătrundere în încăpere, și în baza

art. 95 alin. (2) CP (red. 1961), adică vătămarea intenționată gravă a integrității

corporale urmată de moartea victimei și art. 119 alin. (2) CP (red. 1961), furtul

adică sustragerea pe ascuns a bunurilor din avutul proprietarului săvîrșit în

săvîrșită în mod repetat cu cauzarea de daune considerabile.

prevăzut de art. art. 401- 402 CPP, a fost atacată cu apeluri de către avocatul S.

Șleahtici în interesele inculpatului Marcuța D. și de către reprezentantul legal al

inculpatului, G. Marcuța, care au solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunile lui Marcuța D. să fie încadrate în

prevederile art. 119 alin. (3) CP (red. 1961), iar pentru infracțiunea prevăzută de

art. 119 alin. (2) CP (red. 1961) să fie achitat.

În motivarea apelurilor s-a menționat că Marcuța D. nu a comis atacul

tîlhăresc, doar a participat la sustragerea bunurilor, iar intenția lui în sustragerea

bunurilor cet. I. Goric, nu a fost dovedită prin careva probe, în legătură cu ce pe

acest episod ultimul urmează a fi achitat.

2003, au fost respinse, ca nefondate, apelurile avocatului Șleahtici S. în interesele

inculpatului Marcuța D. și a reprezentantului său legal, Marcuța G..

În baza art. 409 CPP, din oficiu, a fost casată sentința Judecătoriei Botanica,

mun. Chișinău, din 22 mai 2003, în privința inculpatului Marcuța D. în partea

stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Marcuța D. a fost recunoscut vinovat și condamnat:

- în baza art. 121 alin. (2) pct. 1), 2), 3), 7) CP (red. 1961), cu aplicarea

prevederilor art. 79 CP, la 5 ani închisoare;

- în baza art. 95 alin. (2) CP (red. 1961), la 6 ani închisoare;

- în baza art. 119 alin. (2) CP (red. 1961), la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 39 CP (red. 1961), pentru concurs de infracțiuni, prin

absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsa mai gravă, Marcuța D. a fost

condamnat definitiv la 6 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

3

pentru minori. În rest sentința judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 22 mai

2003, s-a menținut, fără modificări.

D., la momentul săvîrșirii infracțiunilor, era minor, anterior n-a săvîrșit infracțiuni,

de aceea în conformitate cu prevederile art. 409 CPP, a conchis de a aplica în

privința acestuia prevederile art. 79 CP și a-i stabili o pedeapsă mai blîndă.

solicitat casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16

decembrie 2003, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

În motivarea recursului inculpatul a menționat că nu este de acord cu decizia

instanței de apel, pe motiv că examinarea cauzei a avut loc în lipsa lui, ingnorîndu-

se faptul că la acel moment se afla în spital și era în imposibilitate de a se prezenta

în ședința de judecată, la fel, instanța de apel nu a verificat faptul maltratării lui de

către colaboratorii de poliție și în decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 16 decembrie 2003, lipsește descrierea faptei, considerată ca fiind

dovedită, pe care el a comis-o, prin ce s-au încălcat prevederile art. 417 CPP.

2010, s-a admis recursul ordinar declarat de inculpatul Marcuța D., s-a casat

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2003, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

decizie, avînd ca reper prevederile art. 321 CPP, și menționînd că în materialele

cauzei lipsesc date care ar confirma că s-au întreprins măsurile necesare pentru

asigurarea dreptului de participare la ședința instanței de judecată a lui Marcuța D..

Astfel, constatîndu-se că acesta nu a fost citat în modul cuvenit, fapt ce se

consideră o eroare de drept, care lezează dreptul părții la un proces echitabil.

din 16 decembrie 2010, s-au admis, în afara temeiurilor invocate și cererilor

formulate, apelurile avocatului Șleahtici S. în numele inculpatului minor Marcuța

D. și a reprezentantului legal al ultimului, Marcuța G., casînd sentința Judecătoriei

Botanica mun. Chișinău din 22 mai 2003, rejudecînd cauza și pronunțînd o nouă

hotărîre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, după cum urmează.

În temeiul prevederilor art. 10 CP, modificărilor și completărilor operate prin

Legea nr. 277-XVl din 18 decembrie 2008, inculpatul Marcuța D. s-a liberat de

răspunderea penală în baza art. 95 alin. (2) (red. 1961), art. 186 alin. (1) și art. 188

alin. (3) lit. c) CP, în legătură cu expirarea termenului de prescripției de tragere la

răspundere penală prevăzut la art. 60 CP.

4

Potrivit art. 195 alin. (6) CPP, măsura de reprimare în privința inculpatului

Marcuța D. a fost încetată de drept. În rest sentința a fost menținută.

prin care a solicitat casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apei Chișinău din

16.12.2010, în partea aplicării prevederilor art. 60 alin. (7) CP, cu trimiterea cauzei

la rejudecare în instanța de apel, în alt complet le judecată, motivînd că termenul

de prescripție curge din ziua săvârșirii infracțiunii și până la data rămînerii

definitive a hotărârii instanței de judecată, totodată, acesta poate fi redus în

jumătate pentru persoanele care la data săvârșirii infracțiunii erau minori, însă

instanța de apel aplicînd prevederile art.60 CP, la adoptarea soluției de încetare a

procesului penal în privința lui Marcuța D. în baza art. 188 alin. (3) lit. c) CP, nu a

ținut cont de faptul, că începînd cu 26 iunie 2003, de cînd ultimul a fost anunțat în

căutare, s-a constatat sustragerea lui de la judecată, iar potrivit prevederilor alin.

(5) al aceleiași Legi, curgerea termenului de prescripție în asemenea cazuri se

suspendă.

iunie 2011, s-a respins, ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procuror, cu

menținerea hotărîrii atacate, din motiv că partea descriptivă a recursului de pe rol

nu conține o motivare a soluției cerute de recurent, adică necesitatea casării

deciziei atacate doar în partea aplicării prevederilor art. 60 CP, recurentul a evitat

s-o argumenteze corespunzător.

La fel, Colegiul lărgit a constatat că recurentul a făcut o concluzie vădit

eronată, dat fiind că potrivit art. 60 alin. (1) CP, termenul de aplicare a prescripției

tragerii la răspundere penală se calculează în coraport cu numărul de ani expirați de

la data săvîrșirii infracțiunii imputate, dar nu în raport cu mărimea pedepsei

conținute în sancțiunea unui articol concret din Codul penal.

casarea deciziei instanței de recurs ordinar, cu restituirea cauzei la rejudecare în

instanța de apel, în alt complet de judecată. Recurentul a invocat că instanța de apel

eronat a aplicat prevederile art.60 CP, în privința lui Marcuța D., liberîndu-1 de

pedeapsă pe motiv că au expirat mai mult de 7 ani 6 luni din ziua săvîrșirii ultimei

infracțiuni, deoarece potrivit materialelor cauzei penale, incontestabil se constată

faptul sustragerii inculpatului de la judecată, fapte care nu necesita a fi dovedite de

către procuror Colegiului penal al Curții de Apel.

În ce privește deciziile instanțelor de apel și de recurs ordinar, recurentul

consideră că acestea urmează a fi casate, deoarece motivele pe care se întemeiază

soluția de liberare de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de

prescripție nu sunt plauzibile și pertinente, precum și, în mod vădit sunt afectate de

un viciu fundamental, fapt ce impune redeschiderea procesului penal în cauză.

5

a hotărît de a fi admis recursul în anulare declarat, cu casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2010 și decizia Colegiului penal

al Curții Supreme de Justiție din 28 iunie 2011 în privința lui Marcuța D. și

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță în ordine de apel, de un alt

complet de judecată.

coerentă și care să rezulte din materialele cauzei, adoptă o soluție care are ca efect

eliberarea persoanei vinovate de executarea pedepsei, însă care nu rezultă din

materialele dosarului, aceasta afectează o instituție fundamentală a dreptului,

instituția pedepsei, care este o manifestare a societății față de infractor și are ca

scop ocrotirea valorilor sociale (la caz, proprietatea și viața persoanei), precum și

oferirea unei satisfacții victimelor infracțiunii comise. Prin hotărîrea adoptată

instanța de apel nu a respectat dreptul părților vătămate de a obține, prin

intermediul instituțiilor statului, o satisfacție că infractorul și-a primit pedeapsa

meritată, astfel din acest punct de vedere hotărîrea este afectată de viciul

fundamental.

Plenul a constatat că instanța de apel corect a recalificat faptele

condamnatului Marcuța D. în baza art.186 alin. (1), art.188 alin. (3) lit. c) CP

(red.2003), cu menținerea calificării faptei în baza art. 95 alin. (2) CP (red.1961).

Astfel, instanța de apel a menținut în totul concluziile instanței de fond privind

vinovăția și măsura de pedeapsă stabilită lui Marcuța D. Însă dispozitivul în

această parte este neclar, deoarece nu conține concluzia instanței de fond în ce

privește a săvîrșit sau nu Marcuța D. infracțiunile prevăzute de art. 95 alin. (2) CP

(red.1961), art. 188 alin. (3) lit. c) și 186 alin. (1) CP (red. 2003). Aplicînd

prevederile art.60 CP instanța a decis liberarea de răspundere penală a lui Marcuța

D., însă nu a ținut seama că, o asemenea soluție poate fi adoptată numai cînd

termenul prescripției tragerii la răspundere penală, cade atunci cînd cauza penală se

afla în faza de urmărire penală ori pînă la punerea pe rol a acesteia în instanța de

judecată. În speța discutată această situație nu există. În cauză s-a adoptat o

sentință de condamnare, așa că, de fapt, eventual, putea fi pusă în discuție

chestiunea de absolvire de pedeapsă ori de neexecutare a sentinței de condamnare

în legătură cu prescripția, dar și în atare situație era necesară o verificare a

termenului prescripției, dacă aceasta nu a fost întreruptă ori suspendată.

Chișinău din 09 aprilie 2013, s-au admis parțial apelurile avocatului Șleahtici

(Timuș) S. și reprezentantului legal Marcuța G., ambele declarate în interesele

inculpatului Marcuța D., s-a casat inclusiv din alte motive, sentința Judecătoriei

sect. Botanica, mun. Chișinău din 22 mai 2003 și s-a pronunțat o hotărîre nouă

6

după cum urmează.

Marcuța D. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 95 alin. (2) CP

(redacția 1961), stabilindu-i pedeapsa cu aplicarea art. 79 CP, de 4 (patru) ani

închisoare și conform art. 90 CP, pedeapsa s-a suspendat condiționat, cu stabilirea

unui termen de probă de 4 (patru) ani, totodată, s-a dispus încetarea procesului

penal în privința lui Marcuța D. pe art. 186 alin. (1) și 188 alin. (3) lit. c) CP,

conform art. 1 al Legii nr. 188-XVI privind amnistia în legătură cu declararea

anului 2008 - Anul Tineretului.

administrate în cauză prin prisma prevederilor art. 101 CPP, a concluzionat că

instanța de fond corect a conchis asupra vinovăției inculpatului Marcuța D. în

comiterea infracțiunilor incriminate.

Totodată, reieșind din prevederile art. 10 CP, care expres preved, că legea

penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa, ori

în alt mod ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea are caracter

retroactiv, iar legea care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei

vinovate de săvîrșirea infracțiunii nu are aspect retroactiv, Colegiul a considerat

necesar reîncadrarea acțiunilor inculpatului Marcuța D. în baza art.186 alin. (1) CP

și art. 188 alin. (3) lit. f) CP, menținînd calificarea pe art. 95 alin. (2) CP

(red.1961), or anume această reîncadrare se menține și prin hotărîrea Plenului

Curții Supreme de Justiție din 20.02.2012.

În continuare, Colegiul a respins argumentul inculpatului cu referirea la

maltratarea acestuia la urmărirea penală de către colaboratorii de poliție în scopul

recunoașterii vinovăției infracțiunilor pe care nu le-a comis, deoarece acest

moment a fost verificat și la materialele cauzei este anexată ordonanța de refuz în

începerea urmării penale din 15.12.2010.

Colegiul a menționat că din momentul comiterii infracțiunilor de către

inculpatul Marcuța D. și pînă la pronunțarea sentinței de condamnare – 22 mai

2003, produc efecte juridice Codul Penal în redacția legii din anul 1961, cu

modificările și completările ulterioare. Sancțiunea art. 95 alin. (2) CP (red. 1961,

cu modificările și completările ulterioare) se încadra în limitele de la CINCI la

CINCISPREZECE ani privațiune de libertate, art. 119 alin. (2) CP (redacția legii

din a. 1961, cu modificările și completările ulterioare) – de la DOI la ȘAPTE ani

privațiune de libertate, iar art. 121 alin. (2) pct. 1), 2), 3), 7) CP (redacția legii din

a. 1961, cu modificările și completările ulterioare) – de la ZECE la DOUĂZECI și

CINCI ani privațiune de libertate.

Însă, la momentul rejudecării apelurilor produce efecte juridice noul Cod

Penal adoptat prin Legea nr. 985-XV din 18 aprilie a. 2002, în vigoare din 12 iunie

2003, iar conform acestuia acțiunile inculpatului Marcuța D. urmează a fi calificate

7

în baza art. 186 alin. (1) și art. 188 alin. (3) lit. c), încadrarea pe art. 95 al. 2 CP

(red. 1961) menținîndu-se.

În acest context, ținîndu-se cont și de prevederile art. 70 (3) CP, Colegiul a

considerat legală aplicarea față de inculpat pe art. 186 alin. (1) și 188 alin. (3) lit. c)

CP a prevederilor art. 1 al Legii RM nr.188-XVI privind amnistia în legătură cu

declararea anului 2008 - Anul Tineretului, care are drept urmare încetarea

procesului penal pe cauză. La acest capitol, în cadrul rejudecării apelului inculpatul

a depus o cerere privind acordul aplicării amnistiei.

Cu referire la pedeapsa stabilită lui Marcuța D. conform art. 95 alin. (2) CP

(red. 1961) Colegiul a considerat oportună, (și de fapt obligatorie) la stabilirea

acesteia, să se aplice prevederile art. 79 CP, ținînd cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul educativ și motivele faptei, rolul

vinovatului în săvîrșirea infracțiunii, de comportamentul lui în timpul și după

consumarea infracțiunii, de minoratul persoanei care a săvîrșit infracțiunea, dar și a

dispus, totodată, aplicarea prevederilor art. 90 CP, suspendînd condiționat

executarea pedepsei.

solicitînd casare acesteia, în partea stabilirii pedepsei inculpatului Marcuța D., cu

dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul invocă, în recurs, că potrivit art. 62 CP, pedeapsa penală este o

măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului ce are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea

condamnaților, cît și a altor persoane.

Însă, cu toate că instanțele corect au menținut încadrarea juridică a faptelor

săvîrșite de inculpat, dar la stabilirea pedepsei în privința ultimului nu s-a ținut

cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 7, 75 CP.

Așadar, instanța de apel, la aplicarea pedepsei, urma să ia în considerație că anume

inculpatul este cel care i-a instigat pe complicii săi la comiterea infracțiunii, și

anume, dînsul a venit cu inițiativa de a lua un obiect de metal și a neutraliza

paznicul și tot el l-a lovit de cîteva ori pe paznic, provocîndu-i leziuni corporale

grave, în urma cărora a survenit decesul victimei.

În consecință, recurentul consideră că lui Marcuța D., urmează să i se

stabilească o pedeapsă reală cu închisoarea, fiind excluse prevederile art. 79 și 90

CP, deoarece astfel, pedeapsa aplicată inculpatului este prea blîndă.

În drept, recursul procurorului se fundamentează pe prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 10) CPP.

ajunge la concluzia, că acesta urmează a fi respins, cu menținerea hotărîrii atacate,

8

pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 1) CPP, judecînd recursul, instanța

este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate, în

cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor

legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat atunci cînd hotărîrea atacată este legală, întemeiată și

motivată.

Conform art. 384 alin. (3), 410 alin. (1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419

CPP, instanța de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii

atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

dosar, iar rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. Decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției respective.

Din textul recursului, se constată că recurentul invocă drept temei de declarare

a acestuia prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) CPP, care stipulează că, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul în care s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Însă, în raport cu textul deciziei atacate, Colegiul lărgit constată că instanța de

apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8)

CPP și a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, iar decizia cuprinde

temeiurile de fapt și de drept, care au dus, la caz, la admiterea parțială a apelurilor

declarate de avocatul Șleahtici (Timuș) S. și a reprezentantului legal a inculpatului,

Marcuța G., ambele declarate în interesele inculpatului Marcuța D., cu casarea

inclusiv din alte motive, a sentinței Judecătoriei sect. Botanica, mun. Chișinău din

22 mai 2003 și cu pronunțarea unei hotărîri noi, prin care Marcuța D. a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 95 alin. (2) CP (redacția 1961),

stabilindu-i pedeapsa cu aplicarea art. 79 CP, de 4 (patru) ani închisoare și conform

art. 90 CP, pedeapsa s-a suspendat condiționat, cu stabilirea unui termen de probă

de 4 (patru) ani, totodată, s-a dispus încetarea procesului penal în privința lui

Marcuța D. pe art. 186 alin. (1) și 188 alin. (3) lit. c) CP, conform art. 1 al Legii nr.

188-XVI privind amnistia în legătură cu declararea anului 2008 - Anul Tineretului.

În același timp, Colegiul lărgit menționează că instanța de apel corect a ajuns

la concluzia de a reîncadra acțiunile inculpatului Marcuța D. în baza art.186 alin.

(1), art.188 alin. (3) lit. c) CP (red.2003), cu menținerea calificării faptei, în baza

art. 95 alin. (2) CP (red.1961), or anume această încadrare s-a menținut și prin

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție din 20 februarie 2012.

La fel, instanța de recurs apreciază că just s-a dispus de către Colegiul penal

9

al Curții de Apel Chișinău, de a înceta procesul penal în privința lui Marcuța D. în

baza art. 186 alin. (1) și 188 alin. (3) lit. c) CP, conform art. 1 al Legii nr. 188-XVI

privind amnistia în legătură cu declararea anului 2008 - Anul Tineretului.

Or, soluția adoptată pe aceste capete de învinuire este conformă dispoziției

art. 70 alin. (3) CP, cu aplicarea față de inculpat pe art. 186 alin. (1) și 188 alin. (3)

lit. c) CP, a prevederilor art. 1 al Legii nr.188-XVI privind amnistia în legătură cu

declararea anului 2008 - An al Tineretului, care are drept urmare încetarea

procesului penal pe cauză.

Prin urmare, instanța de apel, respectînd exigențile art. 1 al Legii menționate,

care prevede că procesul penal încetează la faza de urmărire penală sau la cea de

judecare referitor la infracțiunea, săvîrșită pînă la intrarea în vigoare a prezentei

legi de către persoana în vîrstă de pînă la 21 de ani, femeia gravidă, precum și

femeia cu copil în vîrstă de pînă la 8 ani și nedecăzută din drepturile părintești,

pentru care Codul penal nr.985-XV din 18 aprilie 2002 sau Codul penal aprobat

prin Legea R.S.S. Moldovenești din 24 martie 1961 prevede, în calitate de

pedeapsă principală maximă, o pedeapsă nu mai aspră decît pedeapsa cu

închisoare pe un termen de 7 ani, a adoptat o hotărîre legală și întemeiată în acest

sens.

Încetarea procesului penal, conform prevederilor alin. (1) din legea

menționată, are loc cu acordul scris al persoanei inculpate, ceea ce s-a respectat de

către instanța de apel, în cadrul rejudecării apelului, la materialele dosarului fiind

anexată cererea inculpatului Marcuța D., potrivit căreia, ultimul își exprimă

acordul pentru a fi aplicată față de dînsul prevederile Legii nr.188-XVI privind

amnistia în legătură cu declararea anului 2008 - An al Tineretului. (f.d. 79, vol. IV)

Mai mult, din materialele dosarului rezultă, că instanța de apel la examinarea

cauzei, a ținut seama în deplină măsură de prevederile art. 27, 99 - 101 CPP, a

cercetat sub toate aspectele probele administrate, le-a verificat minuțios, dându-le o

apreciere justă, prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor,

care în ansamblul lor au confirmat vinovăția inculpatului Marcuța D. în săvîrșirea

infracțiunilor imputate, însă reieșind din cele expuse mai sus, a ajuns la concluzia

expusă în pct. 15 din prezenta decizie.

Or, în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și întemeiată, prin care s-a dat răspuns la toate

argumentele invocate de apelanți, specificând motivele pe care și-a întemeiat

soluția adoptată.

În continuare, referitor la argumentele recurentului privind pretinsa

individualizare incorectă a pedepsei aplicate inculpatului Marcuța D., în baza art.

95 alin. (2) CP (red. 1961), de către instanța de apel, Colegiul lărgit constată că,

recurentul este de acord cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului Marcuța D.,

10

iar hotărîrea Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie 2013, este

criticată doar referitor la stabilirea pedepsei prin prisma art. 79 și 90 CP, care se

consideră a fi prea blîndă și, din care considerente, se solicită aplicarea unei

pedepse mai aspre în privința inculpatului, pentru fapta săvîrșită pe acest capăt de

acuzare.

Pedeapsa penală, potrivit art. 61 CP, este o măsură de constrîngere statală și

un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, care are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din partea acestuia, cît și a altor persoane. Or, ca

măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv are și o

finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării

legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor

elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, Colegiul lărgit menționează că, reieșind din principiul

individualizării pedepsei prevăzut de art.7 CP, în coroborare cu criteriile generale

de individualizare a pedepsei stipulate la art.75 alin.(1) CP, instanța de apel ia

stabilit lui Marcuța D. o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în art. 95 alin. (2) CP

(red. 1961), cu aplicarea prevederilor părții generale a Codului penal, și anume, art.

79 și 90 CP.

În acest context, Colegiul lărgit consideră necesar de a menționa că, temei

pentru stabilirea unei pedepse mai blînde, decît cea prevăzută de lege, servește

existența unor circumstanțe excepționale ce micșorează considerabil prejudiciul

infracțiunii săvîrșite.

La stabilirea pedepsei cu aplicarea prevederilor art.79 și 90 CP, instanța

urmează să identifice circumstanța excepțională pentru stabilirea unei pedepse sub

limita minimă sau altă pedeapsă mai blîndă și alte circumstanțe importante care ar

permite condamnarea cu suspendarea pedepsei.

Drept urmare, art. 79 alin. (1) CP, concretizează conținutul acestor

circumstanțe excepționale, ele fiind legate de:

- scopul și motivele infracțiunii;

- rolul vinovatului în săvîrșirea infracțiunii, comportamentul acestuia în

timpul și după consumarea infracțiunii;

- contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvîrșite în grup la

descoperirea acesteia;

- alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor

11

acesteia.

Totodată, legea penală prevede că minoratul persoanei care a săvîrșit

infracțiunea se consideră circumstanță excepțională.

Călăuzitoare în acest sens sunt și prevederile expuse în pct. 13 din Hotărîrea

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din 11 noiembrie 2013, cu privire la unele

chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale, potrivit cărora „la stabilirea

pedepsei în privința persoanelor minore este necesar să se țină cont de

circumstanțele prevăzute de art.475 CPP.

La adoptarea sentinței în procesul unui minor, în afară de chestiunile

indicate în art.385 CPP, instanța de judecată urmează să examineze posibilitatea

liberării de pedeapsa penală a minorului în conformitate cu dispozițiile art.93 din

Codul penal sau suspendării condiționate a executării pedepsei de către minor

conform dispozițiilor art. 90 din Codul penal, cu argumentarea în sentință a

soluției adoptate.

Instanțele de judecată, la stabilirea pedepsei minorilor sub formă de

închisoare, urmează să respecte prevederile art.70 alin.(3) CP, conform cărora

pentru persoana care, la data săvîrșirii infracțiunii, nu a atins vîrsta de 18 ani,

termenul închisorii se stabilește din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală

pentru infracțiunea săvîrșită, reduse la jumătate.”

Așadar, din decizia instanței de apel, se constată că, la stabilirea și aplicarea

pedepsei inculpatului, instanța a avut în vedere scopul și criteriile de

individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61, 75 CP, apreciind ca circumstanțe

excepționale faptul că inculpatul Marcuța D., era minor cînd a săvîrșit infracțiunea,

nu are antecedente penale, la locul de trai se caracterizează pozitiv, precum și, alte

circumstanțe ale cauzei, cum ar fi durata examinării cauzei în instanțele

judecătorești, iar toate, în ansamblu, au servit ca temei pentru aplicarea art.79 și 90

CP. Or, instanța stabilindu-i inculpatului o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută

de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sub formă de închisoare pe un

termen de patru ani, a ajuns la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, considerînd necesar de a suspenda condiționat executarea

pedepsei aplicate, cu stabilirea termenului de probă de patru ani.

Referitor la această concluzie, Colegiul lărgit conchide că, pedeapsa cu

suspendarea condiționată a executării acesteia, aplicată de către instanța de apel, a

fost stabilită corespunzător gravității faptei și personalității autorului, în raport cu

pericolul social concret al faptei comise și atitudinea procesuală a inculpatului pe

tot parcursul judecării cauzei. Din această perspectivă, corect a apreciat instanța de

apel că inculpatul poate fi reeducate și fără să execute pedeapsa închisorii în mod

real.

12

În cazul concret, față de toate aspectele expuse, Colegiul apreciază că criticile

formulate de recurent sunt vădit neîntemeiate, iar circumstanțele reale ale săvîrșirii

faptei infracționale și cele personale ale inculpatului nu sunt de natură să atragă

după sine adoptarea unei soluții de modificare a pedepsei aplicate, mai mult,

neexistând nici motive care, examinate din oficiu, ar determina instanța de recurs

să caseze hotărîrea atacată.

Această concluzie a fost formulată și de instanța de apel, pe care Colegiul

lărgit o susține în întregime, referitor la aplicarea pedepsei condiționate în privința

inculpatului, avînd în vedere că de la comiterea infracțiunii de către minor au trecut

peste 10 ani și deși este imposibil aplicarea termenului de prescripție prin motivele,

inclusiv cele invocate în Hotărîrea Plenului, instanța de apel a considerat

inadecvate și insuficiente măsurile întreprinse de organele statale în vederea găsirii

și prezentării inculpatului în fața justiției, cu atît mai mult, cu cît acuzarea nu a mai

prezentat careva dovezi prin care s-ar combate argumentele inculpatului, cît și

reprezentantului său legal (or la momentul anunțării în căutare el era minor) vis-a-

vis de faptul, că s-a aflat permanent acasă și nu a fost căutat de nimeni (în acest

sens vine și Încheierea C/A Chișinău din 09.07.12, ultimul fiind găsit la domiciliu

imediat, f.d.180-184, v.3), iar pe parcursul anilor inculpatul a avut un

comportament adecvat, a dus un mod de viață activ, inclusiv fiind încadrat în

cîmpul muncii, nefiind înregistrate careva conflicte cu legea.

Cele enunțate mai sus în viziunea Colegiului fac posibilă aplicarea pedepsei

condiționate, prezentîndu-i inculpatului posibilitatea auto reeducării și

conștientizării celor comise fără privarea de libertate, alături de familiei și în

societate, or careva impedimente nu sunt prezente, la caz.

O atare statuare poate fi conchisă și din prevederile art. 385 alin. (4) CPP,

potrivit cărora dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat

încălcări ale drepturilor inculpatului, precum și s-a stabilit din vina cui au fost

comise aceste încălcări, instanța examinează posibilitatea reducerii pedepsei

inculpatului drept recompensă pentru aceste încălcări.

Din materialele cauzei, rezultă că în privința lui Marcuța D. pentru concurs de

infracțiuni, i s-a stabilit o pedeapsă de 10 ani închisoare, însă organele de drept nu

au întreprins toate măsurile necesare pentru căutarea inculpatului și punerea în

executare a sentinței. Astfel încît, aproximativ după 10 ani din momentul pronunțării

sentinței, inculpatul s-a aflat la libertate, fără a fi căutat corespunzător de către

organele de drept. Or, în cazul în care Marcuța D. și-ar fi executat real pedeapsa

stabilită prin sentință, atunci executarea acesteia urma să fie în penitenciar pentru

minori, așa cum prevede art. 72 CP, iar în prezent în cazul aplicării față de inculpat a

unei pedepse reale cu închisoarea, aceasta urmează să fie executată în penitenciar

pentru adulți. Prin urmare, Colegiul lărgit, la acest capitol reține că, eroarea și

13

neglijența comisă de organele competente de punerea în executare a sentinței și de

căutarea inculpatului, nu poate fi imputabilă ultimului, iar orice greșeală admisă

independent de vina inculpatului, se apreciază în favoarea sa. În concluzie, se

conchide că individualizarea pedepsei de către instanța de apel în baza art. 95 alin.

(2) CP (red. 1961), a fost una corectă și care se menține, reieșind din circumstanțele

cauzei, și de Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție.

lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de procurorii în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron și Pavel Guțan,

cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 aprilie

2013, în cauza penală privindu-l pe Marcuța Denis Nicolae.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată în ședință publică la 24 decembrie 2013.

Președinte /semnătura/ Constantin Gurschi

Judecători /semnătura/ Andrei Harghel

/semnătura/ Ion Arhiliuc

/semnătura/ Svetlana Novac

/semnătura/ Tatiana Vieru

Copia corespunde originalului

Președinte Constantin Gurschi

14