1ra-1066/13 — art. 201/1 al.2 CP

Dosarul nr. 1ra-1066/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 noiembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Constantin Gurschi,

Judecători – Ion Arhiliuc și Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 iulie 2013, în cauza penală

în privința lui

Sîrghi Vasile Petru, născută la 17 martie 1974, originar și

domiciliat în sat. Horești, r-nul Ialoveni, moldovean, cetățean

al Republicii Moldova.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Colegiul penal asupra recursului,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 201/1 alin. (2) lit. a) Cod penal la 3 ani închisoare, iar conform

art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoare a fost suspendată condiționat pe un termen

de probă de 2 ani.

Vasile la 26 august 2012, în jurul orei 17:00, aflîndu-se în stare de ebrietate la

domiciliu din s. Horești, r-nul. Ialoveni, cu scopul comiterii unei violențe în familie,

manifestată fizic și verbal, în urma conflictului cu soția sa, Sîrghi Natalia, intenționat,

i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii în regiunea feții, cauzîndu-i leziuni corporale

ușoare, iar cînd în conflict a intervenit fiica minoră, Sîrghi Tatiana, a.n. 1996,

inculpatul prelungind acțiunile sale violente, a îmbrîncit-o, de la ce ultima a căzut jos,

cauzîndu-i dureri fizice și exprimîndu-se în adresa ei cu cuvinte necenzurate.

casarea cesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de achitare, din motiv că probele

administrate la dosar nu confirmă vinovăția sa în comiterea infracțiunii imputate. La

fel, a invocat că dînsul nu a fost violent cu soția sa, doar a îmbrîncit-o și nu a lovit-o cu

pumnii, iar martorii audiați în instanța de fond nu au confirmat cu certitudine că el a

fost violent în familie.

1

Inculpatul și apărătorul său au modificat cerințele apelului în ședința instanței de

apel, astfel solicitînd aplicarea unei pedepse sub formă de muncă neremunerată în

folosul comunității.

fost admis apelul inculpatului Sîrghi Vasile, casată parțial sentința instanței de fond, în

partea stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă hotărîri, prin care inculpatului Sîrghi

Vasile condamnat în baza art. 201/1 alin. (2) lit. a) Cod penal, i-a fost stabilită

pedeapsa de 200 de ore muncă neremunerată în folosul comunității.

4.1. La adoptarea soluției sale, instanța de apel a constatat că, probele pe cauza

dată au fost analizate și verificate prin prisma art. 101 CPP, din punct de vedere al

pertinenței, concludentei, utilității, veridicității și în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, care confirmă vinovăția inculpatului Sîrghi Vasile în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 201/1 alin. (2) lit. a) Cod penal și, vinovăția acestuia se

dovedește pe deplin prin următoarele probe:

 declarațiile inculpatul Sîrghi Vasile;

 declarațiile părților vătămate Sîrghi Natalia și Sîrghi Tatiana;

 declarațiile martorilor Braga Pelagheia și Braga Domnica;

 raportul de expertiză medico-legală în privința lui Sîrghi Natalia (f.d. 23-24).

Colegiul a apreciat critic declarațiile inculpatului Sîrghi Vasile, privind

nevinovăția sa în cele imputate, deoarece acestea fiind o metodă de apărare întru

eschivarea de la răspunderea penală, iar probatoriul menționat supra dovedește

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate.

Instanța de apel a menționat că, instanța de fond la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei inculpatului a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, de

gravitatea infracțiunii comise, de motivul acesteia, de personalitatea inculpatului, de

circumstanțele atenuante, însă, contrar art. 394 alin. (2) pct. 1) CPP, nu a motivat în

sentință necesitatea aplicării anume a pedepsei cu închisoare, în situația în care, legea

penală incriminată inculpatului prevede și pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul

comunității. Astfel, ținîndu-se cont de prevederile art. 61 Cod penal, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, instanța de apel i-a

stabilit inculpatului pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității.

art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) CPP, prin care a solicitat casarea acesteia, cu menținerea

sentinței instanței de fond fără modificări, din motivul blîndeții pedepsei aplicate

inculpatului.

În susținerea cerințelor sale, procurorul recurent a invocat că instanța de apel la

stabilirea pedepsei, nu a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, de gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de comportamentul inculpatului pînă și după

comiterea infracțiunii, exprimat prin violența sistematică fizică și verbală în privința

părților vătămate, în consecință, fiindu-i aplicată o pedeapsă neechitabilă pentru

infracțiunea săvîrșită.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestuia,

din următoarele considerente.

6.1. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) CPP, hotărîrea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazurile cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

2

în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Însă, aceste temeiuri pentru declararea recursului ordinar nu și-au găsit

confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de recurent.

6.2. Potrivit textului recursului, recurentul este de acord cu circumstanțele de

fapt stabilite, însă, critică hotărîrea instanței de apel sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei aplicate, însă, nu aduce argumente concrete în raport cu

temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) CPP.

În acest context, Colegiul penal menționează că, potrivit art. 424 alin. (2) CPP,

instanța de recurs judecă cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427

CPP, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnatului. Această dispoziție legală definește natura juridică a recursului ca fiind

o cale de atac devolutivă de drept.

De aici rezultă că, în cazul în care recursul nu este motivat, instanța de recurs se

află în imposibilitate de a judeca cauza în sensul agravării situației condamnatului, dat

fiind că lipsește obiectul judecării respective. Concomitent, avînd obligația de a judeca

recursul în conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) CPP, instanța poate lua în

considerație, din oficiu, temeiurile prevăzute de art. 427 CPP, dar cu condiția să nu

înrăutățească situația inculpatului.

Instanța de recurs nu poate, din oficiu, să evalueze alte temeiuri în drept ale

cazului de casare, decît cele invocate de recurent cu referire la textul de lege citat, cu

excepția cînd, prin soluție, nu se agravează situația părții împotriva căreia este declarat

recursul.

Astfel, în ipoteza în care recurentul și-a motivat recursul fără a indica temeiul de

casare prevăzut în art. 427 CPP, neexistînd o sancțiune procesuală pentru omisiunea

arătată, instanța de recurs va analiza criticile recursului fără a influența hotărîrea în

defavoarea condamnatului.

6.3. Așa fiind, Colegiul penal reține că, criticele formulate de recurent, enunțate

la pct. 5 al prezentei decizii, prin care se susține că instanța de apel la stabilirea

pedepsei inculpatului a ignorat prevederile art. 61, 75 Cod penal, - instanța de apel le-a

dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la

pct. 4.1 și decizia instanței de apel în totul corespunde prevederilor art. 414, 417 CPP,

soluție, pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai

impune.

Instanța de recurs, respinge argumentele recurentului, precum că la

individualizarea pedepsei inculpatului instanța de apel neîntemeiat i-a stabilit munca

neremunerată în folosul comunității și, că pedeapsa nu este echitabilă în raport cu

circumstanțele cauzei, or, în acest aspect, instanța de apel just a ținut cont de criteriile

generale de individualizare a pedepsei, luînd în considerație gradul pericolului social al

infracțiunii comise, că infracțiunea imputată inculpatului este mai puțin gravă (art. 16

alin. (3) Cod penal) și prevede o pedeapsă alternativă – muncă neremunerată în folosul

comunității, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele atenuante ale cauzei,

inculpatul a conștientizat fapta comisă, și-a recunoscut vinovăția, astfel fiind respectate

în integritate dispozițiile art. 7, 61, 75 Cod penal.

3

În acest context, Colegiul penal remarcă că, deși procurorul recurent a făcut

trimitere la prevederile „art.75 Cod penal”, acesta a trecut cu vederea faptul că, prima

instanță la individualizarea pedepsei inculpatului n-a respectat cerințele alin. (2) al

acestui articol, care stipulează că, - „O pedeapsă mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care

o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei”.

La fel, Colegiul penal menționează, că persoanei declarate vinovate trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată și executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe

fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate, precum și posibilitatea

obținerii corectării și reeducării vinovaților, avînd în vedere atît principiul prevăzut în

art. 4 Cod penal – umanismul legii penale, cît și prevederile art. 61 Cod penal.

În atare circumstanțe, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432

alin. (2) CPP, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare a hotărîrii adoptate în cauza

inculpatului Sîrghi Vasile și, prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursului

ordinar declarat de procuror, ca fiind vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 03 iulie 2013, în cauza penală în privința lui Sîrghi Vasile

Petru, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 18 decembrie 2013.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Ion Arhiliuc

Iurie Diaconu

4