1ra-913/2013 — omorul intenționat al unei persoane

Dosarul 1ra-913/2013

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

23 octombrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Constantin Gurschi,

judecători – Iurie Diaconu, Ion Arhiliuc,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

inculpatul Ivanov Serghei Nicolae, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 13 februarie 2013, în cauza penală privindu-l pe

Ivanov Serghei Nicolae, născut la 08.06.1980,

originar și domiciliat în or. Strășeni, str. Alexei

Mateevici 1, bl. 3, ap. 42.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 19.06.2012 – 07.12.2012;

Instanța de apel: 31.01.2013 – 13.02.2013;

Instanța de recurs: 08.08.2013 – 23.10.2013;

C O N S T A T Ă:

recunoscut vinovat și condamnat pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 145

alin. (1) CP, la 10 (zece) ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

închis.

Începutul termenului de ispășire a pedepsei stabilit inculpatului s-a calculat

începînd cu data de 07 decembrie 2012, cu includerea termenului aflării acestuia

sub arest, din data de 15 martie 2012 pînă la data de 07 decembrie 2012. Măsura

preventivă - arestul, s-a menținut pînă la intrarea în vigoare a sentinței.

noaptea de 13 spre 14 martie 2012, inculpatul Ivanov S., fiind în stare de ebrietate

alcoolică, aflându-se în apartamentul cet. Pustovit Iu., situat în or. Strășeni, str.

Ștefan cel Mare 88, ap. 2, a inițiat un conflict cu ultimul, în rezultatul căruia, având

intenția de a-l omorî, i-a aplicat acestuia multiple lovituri cu pumnii și cu un obiect

1

din lemn (picior de la masă) peste diferite părți ale corpului, astfel cauzându-i

vătămări corporale grave periculoase pentru viață, în rezultatul cărora Pustovit Iu. a

decedat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 145 alin. (1) CP, adică omorul intenționat a unei

persoane.

prevăzut de art. art. 401- 402 CPP, a fost atacată cu apel de către inculpat, sub

aspectul asprimii pedepsei stabilite de către prima instanță în privința sa, în raport

cu circumstanțele cauzei și ținînd seama de comportamentul inculpatului.

În motivarea cerințelor expuse apelantul invocă că, instanța de fond la

stabilirea cuantumului pedepsei nu a apreciat faptul că acesta a participat activ la

etapa urmării penale la acumularea probelor și nu s-a eschivat de organele de drept,

are un copil minor la întreținere și a recunoscut integral vinovăția sa și se căiește

sincer de cele săvîrșite.

2013, apelul inculpatului Ivanov S. a fost respins, ca nefondat, cu menținerea

sentinței Judecătoriei Strășeni din 07 decembrie 2012, fără modificări.

fond la stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale în privința inculpatului, a

dat deplină eficiență dispozițiilor art. 61 și 75 CP, ce se referă la scopul pedepsei

penale de restabilire a echității sociale și de educare a celui vinovat, întru

prevenirea comiterii de către el a altor infracțiuni, precum și, criteriile generale de

individualizare a pedepsei penale cum sunt: gravitatea și prejudiciabilitatea faptei

comise, personalitatea inculpatului care a recunoscut integral vinovăția în cele

imputate, căindu-se sincer de cele săvîrșite.

Prin urmare, Colegiul a conchis, că pedeapsa stabilită prin sentința

judecătorească lui Ivanov S., este una corectă și echitabilă, care își va atinge

obiectivele de corectare a celui vinovat și prevenirea comiterii de către el a altor

infracțiuni, iar argumentul referitor la stabilirea unei pedepse mai blînde în privința

sa, este unul nefondat, urmînd a fi respins pe motivele expuse mai sus.

declarat recurs ordinar, prin care solicită stabilirea unei pedepse mai blînde.

În susținerea motivelor din recurs, recurentul a invocat că la etapa urmăririi

penale el nu a fost asistat de interpret, întrucît posedă rău limba de stat, iar din

momentul reținerii și pe parcursul urmării penale i s-a schimbat de cîteva ori

apărătorul, ceea ce a influențat negativ la formarea tacticii apărării în privința sa.

2

De asemenea, a menționat că a fost supus presiunilor morale și fizice din

partea colaboratorilor de poliție, pentru a face declarații, fiind amenințat și

maltratat de persoane pe care nu le cunoaște din cadrul comisariatului de poliție

respectiv.

Recursul declarat, în drept, nu se întemeiază pe nici o normă procesual

penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat, pentru

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) CPP, instanța de recurs, examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul

în care constată că recursul declarat este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) CPP, instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 CPP, care în mod

obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427 alin. (1) CPP, prevede

că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

În speță, se reține că recursul declarat de inculpatul Ivanov S. nu se

întemeiază pe nici unul din temeiurile stipulate expres de dispoziția art. 427 alin.

(1) CPP, mai mult, recurentul nu reflectă în ce constă problema de drept de

importanță generală care persistă în cauză, care este eroarea comisă de instanța de

apel ce ar duce la casarea hotărârii atacate prin prisma temeiurilor din art. 427 alin.

(1) CPP, însă, recursul este motivat cu referire la chestiunea de individualizare a

pedepsei aplicate de către intanțele ierarhic inferioare.

Prin urmare, Colegiul penal reține că, potrivit textului recursului, argumentele

invocate se cuprind în temeiul prescris de pct. 10) alin.(1) art.427 CPP, care

stipulează că, hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Recurentul nu este de acord cu cuantumul pedepsei stabilite prin sentința

primei instanțe, care, ulterior, a fost menținută și prin decizia Curții de Apel

Chișinău, și solicită redozarea pedepsei aplicate în privința sa pentru fapta

săvîrșită.

Verificînd recursul în acest aspect, Colegiul menționează că pedeapsa penală,

potrivit art. 61 CP, este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de corectare și

reeducare a condamnatului, care are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni, atît din

partea acestuia, cît și din partea altor persoane. Or, ca măsură de constrângere,

3

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce

privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia stabilită în

sarcina inculpatului Ivanov S., trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să

se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii

unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces

obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având

ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea art. 145

alin. (1) CP.

Colegiul penal menționează că la individualizarea pedepsei trebuie avut în

vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând ca

celelalte două criterii alăturate și distincte, persoana infractorului și împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală să fie avute în vedere după ce

instanța și-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității

infracționale ori gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, și anume că, în

urma acțiunilor inculpatului Ivanov S. a survenit decesul victimei Pustovit Iu.

Prin urmare, reieșind din hotărîrile pronunțate de instanțele ierarhic inferioare,

se constată că, la stabilirea și aplicarea pedepsei inculpatului, instanțele au avut în

vedere scopul și criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 61, 75 CP,

au ținut seama de căința sinceră a inculpatului, recunoașterea vinovăției, faptul că

infracțiunea se atribuie la categoria celor deosebit de grave, modul cum a fost

săvîrșită infracțiunea și săvîrșirea acesteia în stare de ebrietate de către inculpat, or,

circumstanțe care, per ansamblu, permit instanțelor stabilirea unei pedepse

privative de libertate, pe un termen de 10 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis.

Așadar, modalitatea de executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicată pentru

infracțiunea săvîrșită de Ivanov S., este în acord cu principiul proporționalității

având în vedere fapta comisă și urmările produse.

În cazul concret, față de toate aspectele expuse, Colegiul apreciază că criticile

formulate de recurent sunt vădit neîntemeiate, iar circumstanțele reale ale săvîrșirii

faptei infracționale și cele personale ale inculpatului nu sunt de natură să atragă

după sine adoptarea unei soluții de redozare a pedepsei aplicate, mai mult,

neexistând nici motive care, examinate din oficiu, ar determina instanța de recurs

să caseze hotărîrea atacată.

În continuare, în privința criticilor formulate de recurent cu referire la faptul

maltratării acestuia în perioada cînd se afla în custodia poliției și lipsa asistenței din

partea interpretului la faza urmăririi penale, Colegiul expune următoarele.

Din materialul existent la dosarul cauzei, se reține că inculpatul nu ridică

aceste întrebări față de instanțele ierarhic inferioare, din care considerente acestea

4

nu au fost cercetate la fazele corespunzătoare de examinare a cauzei penale

nominalizate.

Din procesul-verbal de audiere a învinuitului, se constată că Ivanov S. a

menționat că dorește să facă declarații în limba de stat, pe care o cunoaște și pentru

care fapt a și semnat. (f.d. 285 vol. II)

Ulterior, pe parcursul examinării cauzei, atît în prima instanță, cît și în

instanța de apel, inculpatul a fost asistat de un interpret, ceea ce se confirmă prin

procesele verbale ale ședințelor de judecată.

Prin urmare, cele invocate de recurent cu privire la neparticiparea

interpretului la faza urmăririi penale, în opinia Colegiului penal, nu pot fi reținute

ca temei pentru casarea hotărîrilor judecătorești pronunțate în cauză.

Cu referire la criticele recurentului privitor la faptul maltratării dînsului de

către colaboratorii de poliție, în custodia cărora s-a aflat la faza urmăririi penale,

Colegiul penal menționează că, potrivit pct. 21.1 al Hotărîrii Plenului Curții

Supreme de Justiție nr. 22 din 12 decembrie 2005 „Cu privire la practica judecării

cauzelor penale în ordine de apel”, cu modificările ulterioare, în condițiile cînd

inculpatul înaintează versiuni de aplicare a constrîngerii în timpul urmăririi penale

și dacă acestea n-au fost obiect de discuții în prima instanță, reieșind din faptul că

apelul este continuarea judecării cauzei, instanța de apel, amînînd examinarea, va

întreprinde măsuri adecvate de verificare a acestor circumstanțe prin intermediul

procurorului. Acesta în termenul stabilit va prezenta instanței în scris concluzia cu

rezultatele verificării circumstanțelor invocate.

Or, legea procesual penală permite inculpatului de a invoca chestiunea cu

privire la pretinsa maltratare a sa, pe tot parcursul judecării cauzei, la etapa de

urmărire penală, la judecarea cauzei în instanța de fond și apel, creînd mecanisme

de examinare a plîngerilor respective.

Însă, cu referire la examinarea recursului ordinar, în lumina jurisprudenței

constante a Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție, se reține că regula

generală desprinsă din dispozițiile art. 427 alin. (1) CPP, prevede că la etapa de

judecare a recursului ordinar instanța de recurs verifică erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în baza temeiurilor stipulate expres de norma

respectivă, dar nu cercetează în fapt și în drept circumstanțe ce țin de starea de fapt

reținută în speță, care nu au fost obiect de cercetare în instanțele ierarhic inferioare.

În același context, Colegiul penal menționează că potrivit art. 427 alin. (2)

CPP, temeiurile menționate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care

au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Or, avînd în vedere textul legii menționate mai sus, temeiurile și criticele

formulate de recurent, care nu au fost obiect de cercetare în apel, Colegiul

5

conchide că acestea nu pot fi invocate la etapa examinării recursului ordinar, iar

dacă s-au invocat nu au temei de a fi admisibile.

În consecință, raportând situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin.

(2) CPP, Colegiul concluzionează că la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța

de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 CPP, iar

recursul declarat de inculpatul Ivanov S. Este vădit neîntemeiat și se respinge ca

inadmisibil.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Ivanov Serghei

Nicolae, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13

februarie 2013, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 30 octombrie 2013.

Președinte /semnătura/ Constantin Gurschi

Judecători /semnătura/ Iurie Diaconu

/semnătura/ Ion Arhiliuc

Copia corespunde originalului

Președinte Constantin Gurschi

6