Publicat la 24 aprilie 2023 (secțiunea a cincea Cerere nr. 39759/22 M.L. împotriva Franței, introdusă la 6 august 2022), comunicată la 5 aprilie 2023 (INCLUSIV) Cererea se referă la procedura judiciară desfășurată ca urmare a acuzațiilor de viol depuse de reclamantă împotriva unui major de 18 ani, faptele fiind comise atunci când aceasta era minoră și la domiciliul ei. La 13 august 2013, recurenta a depus o plângere împotriva A.H. în legătură cu acte repetate de pătrundere sexuală care nu au avut loc în noaptea de 10-11 iulie 2008 la sfârșitul unei sărbători între prieteni, în timp ce aceasta a avut 16 A. H. a fost arestat la 9 decembrie 2014. În fața anchetatorilor, el a declarat că reclamanta a refuzat o penetrare vaginală din cauza virginității sale. El a recunoscut penetrații digitale, anale și orale, în timp ce acestea au fost sub acoperire de alcool și fără constrângere. La 6 ianuarie 2015, procurorul general al Republicii a clasat plângerea fără răspuns, pe motiv că aceaceasta a fost suficient de caracterizată în ceea ce privește elementul inculpat. La 3 noiembrie 2016, recurenta a depus o plângere cu constituție civilă. La 3 iulie 2017, a fost deschisă o informare judiciară a șefului de viol. Părțile au fost audiate și confruntate între iunie și decembrie 2018. A.H. a fost plasată sub regimul de martor asistat. La 29 mai 2020, instanța judecătorească a emis un ordin de nejudiciare în lipsa unor sarcini suficiente, în special având în vedere faptul că, în cazul în care trauma părții civile ar fi fost incontestabilă, informația judiciară nu a permis să se caracterizeze nici actele de violență, constrângere, amenințare sau surpriză a violului (în sensul articolului 222-23 din Codul Penal) și nici adresa A.H. La 18 mai 2021, camera de l'inginerie a tribunalului judecătoresc din Paris a încheiat o hotărâre de nejudiciare. Aprilie 2022, Curtea de Casație a declarat recursul în casare neacceptat. Pe lângă articolele 3 și 8 din Convenție, reclamanta, în prezent majoră, se plânge că autoritățile judiciare destinatare ale plângerii sale penale sunt în măsură să investigheze în mod efectiv infracțiunile de viol. În plus, aceasta susține că statul pârât nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a o proteja în integritatea sa fizică, psihică și morală. În special, aceasta susține că, așa cum s-a întâmplat în speță, instanțele franceze ar solicita în mod nelegitim, din partea victimei unui viol, dovada că autorul recursului la forță sau la constrângerea de a caracteriza lipsa de consimțământ, fără a lua în considerare vulnerabilitatea care rezultă din minoritate în momentul faptelor sau din În ceea ce o privește, o stare de sidare care ar fi împiedicat să reacționeze în fața actelor de penetrare suferite. A respectat statul pârât, în circumstanțele din speță, obligațiile sale pozitive, care decurg din articolele 3 și 8 din convenție, de a adopta dispoziții în materie penală care sancționează efectiv toate actele sexuale neconseniale, în special violul, și de a le aplica în practică prin intermediul unei anchete și urmăriri penale efective, astfel încât aceste acte să fie, dacă este cazul, incriminate și reprimate ( M.C. c. Bulgaria, nr. 39272/98, § 148 166 și 183, CEDH 2003 XII, M.G.C. c. România, nr. 61495/11, §§ 56-58, 15 martie 2016, Z c. Bulgaria, nr. 39257/17, § 67-70, 28 mai 2020, N.Ç. c. Turcia, nr. 400511, § 113, 9 februarie 2021, și J.L. c. Italia, nr. 5671/16, § 117-120, 27 mai 2021) În special, cadrul juridic intern astfel cum a fost pus în aplicare a fost a fost suficient de eficace pentru a proteja reclamanta, care a denunțat acte de abuz sexual asupra persoanei sale în timp ce aceasta era minoră, ținând cont, pe de o parte, de motivele reținute de instanțele interne pentru a-și aprecia consimțământul și, pe de altă parte, de absența de a lua în considerare circumstanțele din jurul faptelor, de natură să explice lipsa sa de rezistență fizică la aceste acte? Durata procedurii penale urmate în speță, ca urmare a plângerii depuse de reclamant cu constituirea unei părți civile, a fost compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție?
Publié le 24 avril 2023
Requête n
o
39759/22
M.L.
contre la France
introduite le 6 août 2022
communiquée le 5 avril 2023
La requête concerne
la procédure judiciaire menée à la suite des accusations de viols portées par la requérante à l’encontre d’un majeur de 18
ans, les faits s’étant déroulés quand elle était mineure et à son domicile.
Le 13 août 2013, la requérante porta plainte à l’encontre de A.H. pour des actes répétés de pénétrations sexuelles non consentis commis dans la nuit du 10 au 11 juillet 2008 à l’issue d’une fête entre amis, alors qu’elle avait 16
ans. A. H. fut placé en garde à vue le 9 décembre 2014. Devant les enquêteurs, il déclara que la requérante avait refusé une pénétration vaginale en raison de sa virginité. Il reconnut des pénétrations digitale, anale et buccale, alors qu’ils étaient sous l’emprise de l’alcool et sans contrainte. Une confrontation eut lieu.
Le 6 janvier 2015, le procureur de la République classa la plainte sans suite, au motif que l’infraction était insuffisamment caractérisée s’agissant de l’élément intentionnel de l’infraction. Il retint que la «
prise de toxique ou la crainte ressentie
» avaient empêché la requérante de s’opposer aux actes sexuels. Le 3 novembre 2016, la requérante porta plainte avec constitution de partie civile. Le 3 juillet 2017, une information judiciaire fut ouverte du chef de viol. Les parties furent auditionnées et confrontées entre juin et décembre 2018. A.H.
fut placé sous le régime de témoin assisté. Le 29 mai 2020, le juge d’instruction rendit une ordonnance de non-lieu en l’absence de charges suffisantes eu égard, notamment, au fait que si le traumatisme de la partie civile était incontestable, l’information judiciaire n’avait permis de caractériser ni les actes de violence, contrainte, menace ou surprise du viol (au sens de l’article 222-23 du code pénal) ni l’intention de A.H. de forcer le consentement de la requérante. Le 18 mai 2021, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris confirma l’ordonnance de non-lieu. Le
6
avril 2022, la Cour de cassation déclara le pourvoi en cassation non admis.
Sous l’angle des articles 3 et 8 de la Convention, la requérante, aujourd’hui majeure, se plaint de l’incapacité des autorités judiciaires destinataires de sa plainte pénale à diligenter une enquête effective, qui permette de sanctionner l’auteur des faits de viols dénoncés. Elle soutient, en outre, que l’État défendeur n’a pas satisfait à son obligation positive de la protéger dans son intégrité physique, psychique et morale. En particulier, elle fait valoir que, comme ce fut le cas en l’espèce, les juridictions françaises exigeraient de manière illégitime, de la part de la victime d’un viol, la preuve du recours de l’auteur à la force ou à la contrainte pour caractériser l’absence de consentement, sans prendre en considération la vulnérabilité découlant de la minorité au moment des faits ni les «
circonstances environnantes
» des actes dénoncés, à savoir, en ce qui la concernait, un état de sidération qui l’aurait empêchée de réagir face aux actes de pénétration subis.
Sous l’angle de l’article 6 § 1, elle se plaint du délai déraisonnable de la procédure.
1.
L’État défendeur a-t-il respecté, dans les circonstances de l’espèce, ses obligations positives, découlant des articles 3 et 8 de la Convention, d’adopter des dispositions en matière pénale qui sanctionnent effectivement tous actes sexuels non consensuels, notamment le viol, et de les appliquer en pratique au travers d’une enquête et de poursuites effectives, afin que ces actes soient, le cas échéant, incriminés et réprimés (
M.C. c. Bulgarie
, n
o
39272/98, §§
148
‑
166 et 183, CEDH 2003
‑
XII,
M.G
.C. c. Roumanie
, n
o
61495/11, §§
56-58, 15 mars 2016,
Z c. Bulgarie
, n
o
39257/17, §§
67-70, 28 mai 2020,
N.Ç. c. Turquie
, n
o
40591/11, § 113, 9 février 2021, et
J.L. c. Italie
, n
o
5671/16, §§ 117-120, 27
mai 2021)
?
En particulier, le cadre juridique interne tel qu’il a été mis en œuvre était
‑
il suffisamment efficace pour protéger la requérante, qui a dénoncé des actes d’abus sexuels sur sa personne alors qu’elle était mineure, compte tenu, d’une part, des motifs retenus par les juridictions internes pour apprécier son consentement, et d’autre part, de l’absence alléguée de prise en compte des circonstances entourant les faits, de nature à expliquer son absence de résistance physique à ces actes ?
2.
La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce, à la suite de la plainte avec constitution de partie civile déposée par la requérante, était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article
6 §
1 de la Convention
?