1ra-468/2013 — art. 27, 42, 195 CP

1ra-468/2013 — art. 27, 42, 195 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul 1ra-468/2013

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 mai 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componență:

președinte – Andrei Harghel,

judecători – Ion Arhiliuc, Elena Covalenco, Iurie Bejenaru și Valentina Clevadî,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Constantin Miron, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 18 decembrie 2012 în cauza penală în privința lui

Stăvila Tudor Ion, născut la 13 august 1957, originar din s.

Hulboaca, r-nul Orhei, domiciliat în mun. Chișinău, str.

Iazului 57.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 02.04.08 pînă la 02.06.09;

Instanța de apel de la 10.06.09 pînă la 20.05.10;

Instanța de recurs de la 30.09.2010 pînă la 06.06.2011;

Instanța de apel (rejudecare) de la 17.06.11 pînă la 07.12.11;

Instanța de recurs de la 17.05.12 pînă la 31.07.12;

Instanța de apel (rejudecare) de la 08.08.12 pînă la 18.12.12;

Instanța de recurs de la 28.03.13 pînă la 21.05.13.

Procedura de citare a fost legal executată.

S-au prezentat:

procurorul – Dumitru Graur, care a solicitat admiterea recursului declarat;

avocatul – Svetlana Gordila în numele inculpatului Stăvila T., care a pledat pentru

respingerea recursului procurorului ca neîntemeiat;

inculpatul – Stăvila Tudor, care a pledat pentru respingerea recursului procurorului ca

neîntemeiat;

partea vătămată – Garștea Lidia, care a solicitat admiterea recursului procurorului.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție asupra recursului,

C O N S T A T Ă :

baza art. 27, 42 alin.(2), (3), art. 195 alin.(2) CP la 12 ani închisoare.

ianuarie 2008 a alcătuit un plan criminal cu scopul sustragerii bunurilor proprietarei Lidia

Garștea prin șantaj în următoarele circumstanțe: Stăvila T., acționînd conform planului său

criminal stabilit și cunoscînd cu certitudine că șase copii ai cet. L. Garștea se află la muncă

peste hotarele RM, și posedă sume de bani, la 25 ianuarie 2008 a organizat răpirea ultimei

de la domiciliul ei, situat în s. Hulboaca, r-nul Orhei.

1

Întru realizarea scopului său criminal, Stăvila T., în schimbul unei recompense

bănești, a angajat cetățenii Al. Botnaraș și I. Cruzin să execute răpirea cet. L. Garștea.

Ulterior, Al. Botnaraș și I. Cruzin au declarat organelor de poliție despre intențiile

acestuia și, sub controlul Departamentului Serviciilor Operative al MAI, au realizat răpirea

cet. L. Garștea, deținînd-o cu acordul ei într-un apartament conspirativ din mun. Chișinău.

La data de 25 ianuarie 2008 Stăvila T., convingîndu-se de faptul că cet. L. Garștea a

fost răpită, telefonic 1-a amenințat pe cet. Z. Mihailă cu omorul concubinei sale și a cerut

transmiterea sumei de 20 000 euro, echivalentul a 333 600 lei, declarînd că, în caz de refuz

de a transmite banii, amenințările vor fi realizate.

Luînd în considerare că Al. Botnaraș și I. Cruzin au refuzat cu bună voie comiterea

infracțiunii și au anunțat organele de drept despre intențiile lui Stăvila T., ultimul din cauze

independente de voința sa n-a însușit banii ceruți, necătînd la faptul că acțiunile ce țin de

răpirea cet. L. Garștea de a fi transmiși banii au fost realizate.

-Inculpatul Stăvila T., care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărîri, prin care dînsul să fie achitat, din motivul lipsei faptului

infracțiunii;

-Avocații Alexandru Mihai, Iana Talmaci și Sergiu Bucicov în numele inculpatului,

au solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri de achitare. În argumentarea

cerințelor s-a invocat încălcările procedurale comise atît în cadrul urmăririi penale cît și

cercetării judecătorești asupra cărora instanța de judecată nu s-a pronunțat deși au fost

invocate în ordinea prevăzută de lege.

admise apelurile declarate, casată sentința și pronunțată o hotărîre nouă, conform căreia

Stăvila T. a fost condamnat în baza art. 164 alin.(2) lit. e), f) CP la 5 ani închisoare. În

temeiul art. 90 CP s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen

de probă de 3 ani.

Totodată, s-a dispus încasarea din contul inculpatului Stăvila T. în beneficiul părții

vătămate L. Garștea a sumei de 3 000 lei ca pagubă morală. Acțiunea civilă în partea

prejudiciului material a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului

despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

2011 au fost admise recursurile declarate de procuror și inculpat, casată decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 20 mai 2010 și dispusă rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

au fost admise apelurile declarate de inculpatul Stăvila T. și avocatul Mihai Alexandru,

casată sentința Judecătoriei Orhei din 07 mai 2009, rejudecată cauza și pronunțată o nouă

hotărîre, prin care Stăvila T. a fost condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. e), f) CP la 5 ani

închisoare, iar în temeiul art. 90 CP executarea pedepsei numite i-a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

S-a dispus încasarea din contul lui Stăvila T. în beneficiul lui L. Garștea prejudiciul

moral în sumă de 10 000 lei. Acțiunea civilă, în partea încasării prejudiciului material a

fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se expună

instanța în ordinea procedurii civile.

2

- Procurorul care a solicitat casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și

condamnarea lui Stăvila T. în baza art. 27, 42 alin. (2), art. 189 alin. (6) CP, motivînd că în

dosar se conțin suficiente probe pentru condamnare, dar care au fost apreciate de către

instanța de apel unilateral;

- Inculpatul Stăvila T. care a solicitat casarea hotărîrilor cu achitarea lui, motivînd

că în speță a avut loc provocare la comiterea șantajului.

au fost admise recursurile declarate de procuror și inculpat, casată decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2011 și dispusă rejudecarea cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Restituind cauza la rejudecare, instanța de recurs în decizie a invocat, că potrivit

prevederilor art. 436 alin. (2) CPP, pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de

recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămîne cea care a existat la

soluționarea recursului.

Astfel, prin decizia Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 08

februarie 2011 (vol. II, f.d. 133-140) s-au admis recursurile declarate de procuror și

inculpatul Stăvila T., s-a casat decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20

mai 2010 și s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

Pentru motivarea soluției instanța de recurs a statuat, că reieșind din probele

cercetate de către instanța de apel în ședința de judecată la rejudecarea cauzei, care au stat

la baza recalificării acțiunilor inculpatului, nu s-au stabilit careva semne calificative expuse

supra, care ar fi dat temei de recalificare a acțiunilor lui Stăvila T. din șantaj în răpire a

persoanei din interes acaparator, astfel, concluziile instanței de apel în sensul recalificării

fiind greșite.

Instanța de apel nu a acordat deplină eficiență faptului, că pronunțînd hotărîrea sa în

baza probelor cercetate sub toate aspectele și analizate în ședința de judecată, nu s-a

pronunțat asupra semnelor calificative din învinuire, expuse imperativ și în norma art. 189

CP, care include și acțiuni de șantaj, exprimate prin cererea de a transmite bunurile

proprietarului.. .însoțite de răpirea proprietarului....

Instanța de recurs ordinar a apreciat cele stabilite ca fiind o eroare ce poate fi

corectată numai prin rejudecarea cauzei în ordine de apel, unde urmează să fie dată o

apreciere probelor din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității

lor, după cum este stipulat în art. 101 CPP (vol. II, f.d. 138).

Instanța de recurs a relatat, că instanța de apel nu s-a expus pe marginea tuturor

motivelor invocate în apeluri, prin ce a încălcat prevederile art. 414 alin. (3) CPP.

Instanța de recurs a mai notat, că instanța de apel a ignorat indicațiile instanței de

recurs și repetat a adoptat aceeași soluție, ignorînd cerințele art. 436 CPP.

au fost respinse ca depuse peste termen apelurile avocaților Iana Talmaci și Sergiu Bucicov

în numele inculpatului Stăvila T.

Au fost admise apelurile inculpatului Stăvila T. și al avocatului Alexandru Mihai în

interesele primului, casată sentința Judecătoriei Orhei și pronunțată o hotărîre nouă potrivit

căreia s-a dispus încetarea procesului penal pe învinuirea prevăzută de art. 27, 42

3

alin.(2),(3), 195 alin. (2) CP, conform art. 391 alin.(l) pct.6) CPP - existența altor

circumstanțe care condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

9.1. Pentru a pronunța decizia instanța de apel a reținut, că activitatea colaboratorilor

DSO de investigare a cazului nu numai că nu a fost autorizată în modul stabilit de lege, dar

s-au manifestat ca instigatori și această versiune a inculpatului a rămas necombătută pe

parcursul judecării cauzei, or, partea acuzării nu a prezentat nici o probă suplimentară ce ar

infirma declarațiile inculpatului, precum că urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea

legii, că dosarul a fost „fabricat”.

Instanța de apel a mai concluzionat, că colaboratorii DSO al MAI, organizînd

prinderea în delict flagrant a inculpatului, prin provocarea acestuia la comiterea răpirii și

șantaj a L. Garștea, fără informarea organului de urmărire penală, inclusiv a procurorului și

în lipsa unui dosar penal au încălcat principiul contradictorialității și principiul de egalitate

a armelor, prevăzut de art. 24 CPP, art. 6 al. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale și această concluzie mai rezultă din

jurisprudența CEDO, invocînd cauze concrete. Acestea și alte abateri de la legislația de

procedură penală, în opinia instanței de apel, au condus la încetarea procesului penal.

declarat recurs ordinar, solicitînd casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei cu

condamnarea inculpatului în baza art. 27, 42 alin. (2), 189 alin. (6) CP la 12 ani închisoare.

În motivarea recursului procurorul a menționat, că decizia instanței de apel este nefondată,

bazată pe aprecierea unilaterală a probelor, iar circumstanțele constatate sunt eronate,

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fapt care a dus la

adoptarea hotărîrii ilegale.

Recurentul în recurs mai afirmă următoarele:

…. afirmațiile instanței de apel referitor la declarațiile martorilor A.Botnăraș și

I.Cruzin precum că ar fi îndoielnice și nu pot constitui probe de vinovăție a inculpatului,

fiindcă ei au acționat în calitate de agenți sub acoperire și că Stăvila T. ar fi fost provocat la

comiterea infracțiunii, sunt neîntemeiate.

La fel, instanța de apel neîntemeiat exclude ca probe și înregistrările convorbirilor

telefonice între martorii menționați mai sus și Stăvila T., precum că au fost angajați în

calitate de agenți sub acoperire și au înscenat răpirea L.Garștea de la domiciliu, deoarece

colaboratorii de poliție fiind sesizați despre organizarea comiterii unei infracțiuni din

categoria celor grave, au întreprins urgent toate acțiunile necesare pentru evitarea urmărilor

grave și prinderii infractorului în flagrant delict.

Conform art.2 al Legii privind activitatea operativă de investigații nr.45 din

12.04.1994 printre sarcinile activității operative de investigații se enumera inclusiv și

prevenirea, curmarea, descoperirea infracțiunilor și a persoanelor care le organizează, le

comit s-au le-au comis.

Articolul 6 al aceleași legi prevede că ,,în scopul soluționării sarcinilor prevăzute la

art. 2, organele care exercită activitatea operativă de investigații, respectînd regulile de

conspirație, sunt în drept: să înfăptuiască, cu autorizarea judecătorului de instrucție,

următoarele măsuri operative de investigații: a) cercetarea domiciliului și instalarea în el a

aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat etc; b) supravegherea domiciliului prin

utilizarea mijloacelor tehnice; c) interceptarea convorbirilor telefonice și a altor

convorbiri”.

4

Astfel, la materialele cauzei penale este anexată încheierea judecătorului de instrucție

nr. 13-62/08 din 23.01.2008 despre autorizarea interceptărilor și înregistrărilor

convorbirilor și imaginilor lui Stăvila T. cu A.Botnăraș și I.Cruzin, în calitate de corpuri

delicate cu 4 CD-uri purtători de informație cu înregistrările convorbirilor lui Stăvila T.

Conform pct.2 al raportului de expertiză nr.143 din 22.01.2010 - careva caracteristici

de modificări, adăugări, înlăturări, ștersături, adică semne de montare în înregistrările

audio/video și a înregistrărilor audio în litigiu prezentate la cercetare nu au fost depistate.

Din aceste considerente instanța de apel neîntemeiat a constatat, că colaboratorii DSO

fără autorizare legală au purces la investigarea cauzei nu într-o manieră pasivă de

supraveghere și investigare a pretinsei activități criminale, dar în mod activ i-au implicat pe

A.Botnăraș și I.Cruzin sub acoperire ca coparticipanți la comiterea șantajului -

determinîndu-1 pe inculpat la comiterea pretinsei infracțiuni.

În opinia recurentului, reieșind din logica instanței de apel, colaboratorii de poliție

urmau să aștepte și să admită comiterea infracțiunii incriminate inculpatului Stăvila T. cu

survenirea consecințelor grave ca rezultat al comiterii acesteia și ulterior ,,cu întîrziere” să

acționeze conform legii, cu toate că Legea vizată prevede expres că printre sarcinile

activității operative de investigații se enumera inclusiv prevenirea și curmarea, acțiuni care

legal au fost întreprinse de către colaboratorii de poliție.

Acuzatorul nu este de acord nici cu afirmațiile instanței de apel precum, că partea

acuzării nu a prezentat nici o probă suplimentară ce ar infirma declarațiile inculpatului,

precum că urmărirea penală s-a desfășurat cu încălcarea legii și că dosarul a fost ,,fabricat”,

deoarece prin probele administrate și prezentate instanței este dovedit incontestabil

participarea inculpatului Stăvila T. la comiterea infracțiunii în calitate de organizator,

concluzie la care a ajuns și instant de fond.

Declarațiile inculpatului Stăvila T. urmau a fi apreciate critic, deoarece au fost date cu

un singur scop, ducerea în eroare a organului de urmărire penală și eschivarea de la

răspunderea penală pentru fapta comisă.

Mai mult ca atît, instanța de apel face referire la unele afirmații ale inculpatului, în

pofida faptului că astfel de declarații nici nu sunt reflectate în proces-verbal.

Instanța de apel a lăsat fără apreciere, că inculpatul Stăvila T. în ședință a confirmat

declarațiile părții vătămate L.Garștea, cu referire la aceea, că el a venit în apartamentul

unde era răpită și s-a convins că anume ea este persoana șantajată.

Procurorul mai menționează și acel fapt că prin decizia din 08februarie 2011 Curtea

Supremă de Justiție a statuat, că nu s-au stabilit careva semne calificative expuse supra,

care ar fi dat temei de recalificare a acțiunilor inculpatului Stăvila T. din șantaj în răpire a

persoanei din interes acaparator, astfel, concluziile instanței de apel în sensul recalificării

fiind greșite.

Recurentul în recurs atenționează asupra faptului, că instanța de apel nu a acordat

deplină eficiență semnelor calificative expuse imperativ în norma art.189 CP, care include

acțiuni de șantaj, exprimate prin cererea de a transmite bunurile proprietarului...însoțite de

răpirea proprietarului..., indicații ce se conțin în decizia premergătoare a instanței care

conform art.436 CPP urmau a fi executate de instanța ierarhic inferioară.

actele cauzei, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi admis cu remiterea

cauzei la rejudecare, reieșind din următoarele considerente.

5

Potrivit prevederilor art. 414 CPP instanța de apel, judecind apelul, verifică legalitatea

și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau cercetează

suplimentar probele administrate de instanța de fond. Instanța de apel poate da o nouă

apreciere probelor din dosar și poate administra la cerea părților, orice probe noi pe care le

consideră necesare.

Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art. 436 alin. (2) CPP pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de

recurs sunt obligatorii.

Însă aceste prevederi legale de către instanța de apel au fost ignorate.

cerințele art. 414, 101, 436, 391 pct. 6) CP și altele care vor fi menționate în continuare.

În opinia instanței încălcările procedurale comise la urmărirea penală au condus la

nulitatea actelor referitoare la efectuarea măsurilor de investigație la urmărirea penală. În

acest context instanța de apel a relatat, că probele cercetate, inclusiv din înregistrările

convorbirilor susmenționate rezultă, că colaboratorii DSO cu încălcarea prevederilor

legale, în lipsa cererii părții vătămate și cu 8 zile înaintea pornirii urmăririi penale, au

angajat în calitate de agenți sub acoperire pe cet. Al. Botnăraș și I. Cruzin, care în urma

convorbirilor purtate de ei cu Stăvila T., au înscenat răpirea L. Garștea de la domiciliu.

În opinia instanței de apel, încălcările normelor procedurale la efectuarea măsurilor

operative de investigații au afectat ireversibil și iremediabil posibilitatea probării acțiunilor

pretinse ca criminale ale făptașului, or, declarațiile inculpatului Stăvila T., precum că

dînsul a fost provocat la comiterea infracțiunii de către colaboratorii poliției nu pot fi

combătute în situația în care probele acuzării sunt nule.

Potrivit ari. 93 alin. (4) CPP datele de fapt obținute prin activitatea specială de

investigații pot fi admise ca probe numai în cazurile în care ele au fost administrate și

verificate prin intermediul mijloacelor prevăzute la alin. (2), în conformitate cu prevederile

legii procesuale, cu respectarea drepturilor și libertăților persoanei sau cu restricția unor

drepturi și libertăți, autorizate de către instanța de judecată.

Aceste prevederi legale nu au fost respectate în cauza din speță, iar încheierea

judecătorului de instrucție nr.13-62/08 din 23.01.2008 despre autorizarea interceptărilor, a

înregistrării convorbirilor și imaginilor lui Stăvila T. a fost adoptată cu întîrziere, adică

atunci cînd au fost deja efectuate acțiuni de investigație în privința lui Stăvila T. și

respectiv astfel de acțiuni cad sub nulitatea prevăzută de art. 94 alin. (1) pct. 6),8) CPP,

deoarece nu mai pot fi verificate la judecarea cauzei.

Încheierea judecătorului de instrucție nr. 13-62/08 din 23.01.2008 nu numai că a fost

emisă cu întîrziere, dar și după adoptarea acesteia nu a fost pornită urmărirea penală și în

acest sens încheierea vizată nu poate fi atribuită la mijloacele de probă prevăzute de art. 93

CPP ce ar putea fi expusă în temeiul sentinței de condamnare.

Analizînd starea de fapt constatată, instanța de apel a concluzionat, că

colaboratorii DSO al MAI, organizînd prinderea în delict flagrant a inculpatului, prin

provocarea acestuia la comiterea răpirii și șantajării L.Garștea, fără informarea organului

de urmărire penală, inclusiv a procurorului și în lipsa unui dosar penal au încălcat

principiul contradictorialității și principiul de egalitate a armelor, prevăzut de art. 24 CPP,

6

art. 6 al. (1) al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

fundamentale.

În materialele dosarului nu există date ce ar demonstra, că în lipsa implicării

colaboratorilor DSO ar fi fost comisă infracțiunea.

Astfel, instanța de apel a rezumat, că în legătură cu încălcările procedurale comise la

efectuarea urmăririi penale, se impune necesitatea admiterii apelurilor, casarea sentinței și

încetarea procesului penal pe temeiurile prevăzute în art. 391 alin. (1) pct. 6) CPP.

în decizie a accentuat asupra faptului, că Stăvila T. nu necesită să fie achitat … cu toate

că Stăvila T. știa despre răpirea Lidiei Garștea și nu a negat faptul apariției sale în

apartamentul conspirat unde ea se afla legată, adică ,,pregătită” pentru continuarea

pretinsei șantajări.

Conform prevederilor art. 391 CPP sentința de încetare a procesului penal se pronunță

în situația în care instanța constată existența unuia din cazurile prevăzute în alin. 1) al

normei vizate - lipsește plîngerea părții vătămate, părțile s-au împăcat, decesul inculpatului

ș.a.

În speță, instanța de apel, încetînd procesul penal, s-a referit la pct. 6) din

alineatul (1) din norma vizată - există circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea

urmăririi

penale și tragerea la răspundere penală.

Potrivit art. 332 CPP instanța este obligată să înceteze procesul penal dacă, pe

parcursul judecării cauzei, se constată circumstanțe prevăzute de lege, inclusiv cele expuse

în alineatul precedent din prezenta decizie.

Conform prevederilor art. 391 alin. (1) pct. 6) CPP la circumstanțe prevăzute de lege

care condiționează excluderea pornirii penale sau tragerea la răspundere penală se referă

situațiile:

- există cel puțin unu din cazurile prevăzute în art. 35 CP (legitima apărare, riscul

întemeiat, ș.a.) care înlătură caracterul penal;

- renunțarea de bună voie la săvîrșirea infracțiunii în condițiile art. 56 CP;

- persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;

- persoana a săvîrșit fapta prejudiciabilă în stare de iresponsabilitate și nu este

necesară aplicarea măsurilor cu caracter medical;

- în cazul cînd conform legislației făptuitorul este liberat de răspundere penală (art.

217 alin. (4), 278 alin. 6), 282 alin. (2), 290 alin. (3), 325 alin. (4), 334 alin. (3), 337 alin.

(2), 362 alin. (4), 371 alin. (5) CP);

- în cazul cînd Parlamentul refuză să încuviințeze începerea urmăririi penale sau

trimiterea în judecată a unui deputat.

Dacă aceste circumstanțe sunt constatate în cursul urmăririi penale, se va dispune

încetarea urmăririi penale, iar dacă în mersul judecării cauzei se va înceta procesul penal în

instanță.

Însă circumstanțele la care se referă instanța de apel nu cad sub incidența

pct. 6) alin. (1) al art. 391 CPP.

Astfel, pretinsele probe nule la care se referă instanța de apel nu prezintă temei de

încetare a procesului penal.

7

Colegiul penal lărgit observă și faptul, că instanța de apel s-a referit și la încheierea

judecătorului de instrucție nr-13-62/08 din 23.01.2008 despre autorizarea interceptărilor,

înregistrării convorbirilor și imaginilor lui Stăvila T., considerînd-o ,,adoptată cu

întîrziere”, fără a verifica dacă ea nu a fost adoptată ca excepție prezăzută în cazuri de

urgență cum prevede art. 301 CPP (a vedea Hotărîrea Plenului Nr. 7 din 04.07.2005

privind controlul judecătoresc), ori dacă ea corespunde ori nu rigoriilor expuse în art. 7

alin. (1) lit. b), art. 8 alin. (1) lit. c), e) ale Legii cu privire la activitatea operativă de

investigații la care se referă instanța.

legii prezintă încălcări ce atrag după sine nulitatea actelor procedurale.

Potrivit prevederilor art. 251 alin. (1) CPP încălcarea prevederilor legale care

reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului procedural numai în

cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată

decît prin anularea acestui act.

Încălcările de ordin absolut ce atrag nulitatea actului se conțin în alin. (2) al normei

vizate, însă încălcările din speță nu cad sub incidența lui.

Relevante în aspectul dosarului sunt stipulările din alin. (4) al aceluiași articol -

încălcarea oricărei alte prevederi legale decît cele prevăzute în alin.(2) atrage nulitatea

actului, dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii – cînd partea este prezentă, sau la

terminarea urmăririi penale – cînd partea ia cunoștință de materialele dosarului, sau în

instanța de judecată – cînd partea a fost absentă la efectuarea acțiunii procesuale, precum și

în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță.

Însă din dosar reiese, că atît în cursul efectuării urmăririi penale cît și la terminarea ei,

nici inculpatul nici apărătorul n-au semnalat prin nimic careva încălcări de procedură,

acceptînd mersul efectuării ei.

Or, aceasta înseamnă, că atît avocatul cît și inculpatul au avut răgaz pentru a înainta

demers corespunzător la timpul potrivit, iar dacă exercitarea acestui drept procesual n-a

fost utilizat în termenul prevăzut de lege, aceasta impune pierderea dreptului și nulitatea

actului efectuat peste termen (art. 230 alin. (2), (3) CPP).

cerințele art. 436 alin. (2) CPP – ea n-a îndeplinit indicațiile expuse în decizia Colegiului

penal al Curții Supreme de Justiție din 08.02.2011 în vederea adoptării hotărîrii legale și

întemeiate, precum și nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate de apelanți în apeluri.

drept prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) CPP pentru casarea ei iar acestea conduc la

admiterea recursului cu casarea hotărîrii atacate și remiterea cauzei în instanța de apel,

întrucît erorile comise nu pot fi înlăturate în instanța de recurs.

prevederile art. art.436, 101, 394, 414-419 CPP, ținînd cont și de temeiurile invocate în

apeluri și recursul procurorului, va adopta hotărîre legală și întemeiată.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

8

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de

Apel Chișinău, Constantin Miron, casează decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 18 decembrie 2012, în cauza penală în privința lui Stăvila Tudor Ion cu

remiterea cauzei la rejudecare de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia este irevocabilă, pronunțată în ședința publică la 18 iunie 2013, ora 930

Președinte /semnătura/ Andrei Harghel

Judecători /semnătura/ Ion Arhiliuc

/semnătura/ Elena Covalenco

/semnătura/ Iurie Bejenaru

/semnătura/ Valentina Clevadî

9