1ra-171/2013 — omor, tentativă de omor

1ra-171/2013 — omor, tentativă de omor (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-171/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 mai 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Petru Ursache,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, Valentina Clevadî,

Sveatoslav Moldovan,

cu participarea:

procurorului Sergiu Crijanovschi,

inculpaților Levința Vitalie, Levința Pavel,

avocaților Veaceslav Țurcan, Maxim Belinschi,

a judecat în ședință publică recursul ordinar împotriva sentinței Curții de

Apel Chișinău din 07 noiembrie 2012, declarat de procuror, de avocații Veaceslav

Țurcan și Maxim Belinschi, în cauza penală privind inculpații

Levința Vitalie Ștefan, născut la

26 martie 1971 în s. Chiperceni, r-nul Orhei, domiciliat

în mun. Chișinău, str. Botanica Veche 6, ap. 2, cetățean

al Republicii Moldova, fără antecedente penale;

Levința Pavel Ștefan, născut la

08 septembrie 1974 în s. Chiperceni, r-nul Orhei,

domiciliat în mun. Chișinău, str. Botanica Veche 43/1,

ap. 1, cetățean al Republicii Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: - 07 noiembrie 2012,

în instanța de recurs: 06 februarie - 02 mai 2013.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Procurorul s-a pronunțat pentru admiterea recursului acuzatorului și

respingerea recursului declarat de avocați.

Avocatul și inculpații au susținut recursul declarat de avocați și au solicitat

respingerea recursului procurorului.

Asupra recursurilor ordinare, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

16 aprilie 2002, Levința Vitalie și Levința Pavel au fost condamnați în baza art. 88

pct. 1), 3), 4), 6), 7), 8) ,9) Cod penal (1961) la 18 ani privațiune de libertate,

fiecare, în baza art. 15, 88 pct. 1), 4), 6), 8) Cod penal (1961) la 16 ani privațiune de

libertate, fiecare, în baza art. 116 alin. 2 Cod penal (1961) la 3 ani privațiune de

libertate, fiecare și în baza art.742 alin. 2 Cod penal (1961) la 8 ani privațiune de

libertate, fiecare.

În temeiul art. 39 Cod penal (1961), pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, le-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 20

de ani privațiune de libertate, fiecare, cu executarea pedepsei în colonie de

corectare prin muncă cu regim înăsprit.

Prin aceiași sentință au fost condamnați și Obrucicov S., Golînschii E.,

Lencov V., Lungu I., Jecov V., dar în privința lor hotărîrile judecătorești nu se

contestă.

la 30 martie 1999, ora 12.30, Levința Vitalie, Levința Pavel și alte persoane

în privința cărora cauza a fost disjunsă, aflîndu-se pe str. Zelinschi, mun. Chișinău

au săvîrșit tentativă de omor a cet. Grișcenco și Jdanov, efectuînd împușcături din

automat asupra automobilului Audi-80, în care se aflau părțile vătămate și care au

izbutit să fugă din acel loc.

Tot ei, la 18 septembrie 1999, ora 18.00, împreună cu alte persoane în

privința cărora cauza a fost disjunsă, aflîndu-se în s. Speia, r-nul Anenii Noi, au

efectuat împușcături din automat asupra lui Simonov O., omorîndu-l. Apoi au

tentat, prin aceeași metodă, să-l omoare și pe Durnopian O., însă ultimul a fugit din

respectivul loc.

Tot ei, la 17 decembrie 1999, ora 10.00, împreună cu alte persoane în

privința cărora cauza a fost disjunsă, aflîndu-se pe str. Cuza-Vodă 17/7, mun.

Chișinău, au săvîrșit tentativa de omor, prin împușcare din automat, a părților

vătămate Durnopian O., Motanschii A. și Pașcov V., care au izbutit să fugă din

acel loc.

La 30 ianuarie 2000, Levința Vitalie, împreună cu alte persoane în privința

cărora cauza a fost disjunsă, au efectuat împușcături din pistolul „Makarov” asupra

părții vătămate Panasiuc I., omorîndu-l.

La 10 februarie 2000, Levința Vitalie, Levința Pavel, împreună cu alte

persoane în privința cărora cauza a fost disjunsă, aflîndu-se pe str. Zelinski, mun.

Chișinău, i-au privat ilegal de libertate pe Grișcenco, Dragan și Chirtoacă, urcîndu-

i cu forța în automobilul „RAF”, iar ulterior au săvîrșit omorul lui Grișcenco prin

împușcare din pistol.

În a doua jumătate a lunii februarie 2000, Levința Vitalie, Levința Pavel,

împreună cu alte persoane în privința cărora cauza a fost disjunsă, au pregătit

omorul și au săvîrșit tentativa de omor a părții vătămate Babuc A., prin filarea

acestuia la locul de trai din or. Durlești și str. Albișoara 68, mun. Chișinău.

2

Levința Vitalie, Levința Pavel și alte persoane în privința cărora cauza a fost

disjunsă, au comis infracțiunile nominalizate fiind membri și participanți activi ai

unei organizații criminale.

Instanța a exclus din învinuirea inculpaților acuzarea lor și în baza art. 227

alin. 2 Cod penal (1961) – procurarea, purtarea și folosirea armelor de foc, deoarece

aceste acțiuni se cuprind în dispoziția art. 74/2 alin. 2 Cod penal (1961).

care au solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri,

prin care inculpații Levința Vitalie, Levința Pavel să fie achitați.

Recurenții au indicat că vinovăția inculpaților de săvîrșirea infracțiunilor

incriminate nu este dovedită. Sentința este bazată pe declarațiile inculpaților de

recunoaștere a vinovăției obținute prin maltratare și încălcarea dreptului la apărare,

deoarece nu le-au fost permise întrevederi cu avocații.

Potrivit deciziei Curții Supreme de Justiție din 22 octombrie 2002,

recursurile au fost respinse ca neîntemeiate.

Pavel în baza art. 116 alin. 2 Cod penal (1961), deoarece prima instanță a depășit

limitele învinuirii în acest sens.

Instanța de recurs a reținut că în rest, sentința este legală și întemeiată.

condamnații Levința Vitalie și Levința Pavel au declarat recursuri în anulare, în

care au solicitat casarea hotărîrilor judecătorești, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei hotărîri, prin care ultimii să fie achitați.

Recurenții au invocat ca prin hotărîrea CțEDO din 16 decembrie 2008 în

cauza Levința vs Moldova, s-a constatat violarea drepturilor inculpaților prevăzute

la art. 3 și 6 § 1 din CEDO, în aspectul că în cadrul urmăririi penale în luna

noiembrie 2000 ei au fost maltratați să recunoască vina, plîngerile acestora cu

privire la aplicarea torturii față de ei nu au fost investigate, iar instanțele

judecătorești au fondat ilegal condamnarea inculpaților pe declarațiile lor inițiale,

deoarece au fost obținute prin tortură.

2010, recursurile în anulare au fost admise, casată sentința Curții de Apel a

Republicii Moldova din 16 aprilie 2002 și decizia Curții Supreme de Justiție din 22

octombrie 2002 în partea condamnării lui Levința Vitalie și Levința Pavel, și

dispusă rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău.

Instanța de recurs a reținut că declarațiile inculpaților privind recunoașterea

vinovăției date în cursul urmăririi penale, pe care se bazează sentința instanței de

fond, au fost obținute prin aplicarea violenței fizice și psihice față de ei de către

colaboratorii poliției. În acest sens, atît la urmărirea penală, cît și în ședința

instanței de fond, ei au formulat cereri, care nu au fost examinate în modul

prevăzut de lege.

Din conținutul sentinței și al deciziei instanței de recurs ordinar rezultă că

motivele privind ilegalitatea probelor pe care se întemeiază concluzia instanței de

judecată nu au fost examinate în modul prevăzut de lege.

3

În sensul art.195/1 și 246 CPP (1961), plîngerea înaintată în ședința de

judecată împotriva hotărîrilor și acțiunilor organului de urmărire penală și ale

procurorului urmează a fi examinată de instanță nu doar în sine, printr-o simplă

înșiruire a declarațiilor inculpatului, ci printr-o analiză obiectivă, completă și sub

toate aspectele de fapt și de drept, motivele fiind confruntate cu susținerile făcute

întru combaterea lor de către inculpat, precum și cu întregul material probator al

cauzei. Neexaminarea cererii inculpatului, soluționarea căreia este necesară pentru

aflarea adevărului, echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.

Prin urmare, instanța de fond era obligată să verifice dacă plîngerile

inculpaților împotriva acțiunilor organului de urmărire penală au fost examinate

multilateral, obiectiv, eficient și complet, prin prisma exigențelor jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărîrile CtEDO - Labita vs Italia; Tanrikulu vs

Turcia; Kaya vs Turcia).

Instanța de fond a desfășurat o activitate insuficientă vizavi de plîngerile

inculpaților, în vederea prezentării unei concluzii certe privind circumstanțele în

care lor le-au fost cauzate leziuni corporale în timp ce se aflau în detenție, fiind

supuși cercetării penale, această chestiune nefiind soluționată.

Inculpaților le-a fost îngrădit dreptul la examinarea obiectivă și efectivă a

contestației privind admisibilitatea unei probe principale folosite împotriva lor –

declarațiile de autodenunțare.

Astfel, în ședința de judecată ei au pretins că au fost maltratați de către

organele de cercetare penală în timpul interogatoriului din 04 noiembrie 2000 și

ulterior, referindu-se la rezultatele examinării medicale. Ca urmare a torturii, ei au

fost impuși să facă declarații autoincriminatorii, care nu au fost susținute în ședința

de judecată.

Din materialele cauzei, rezultă că plîngerea privind maltratarea nu a fost

examinată în ședința de judecată. Adică instanța de fond nu a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 14, 271 și 272 Cod de procedură penală (1961), ceea ce

echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei, fapt care determină concluzia privind

ilegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate.

În sensul prevederilor art. 298 alin. (4) Cod de procedură penală, plîngerea

lor urma să fie examinată de către procuror în modul prevăzut la art. 274 Cod de

procedură penală, într-o procedură separată.

Pe lîngă aceasta, instanța de fond nu a efectuat calificarea infracțiunilor

reținute în sarcina inculpaților în modul prevăzut de lege, astfel nefiind indicate

semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală, în baza căreia

inculpații au fost condamnați.

Semnificative în acest sens sunt concluziile expuse de CtEDO în hotărîrea

Levința vs Moldova, că în cauza dată a avut loc o violare a art. 3 al Convenției în

ceea ce privește maltratarea reclamanților la 04.11.2000 și omisiunea de a-i

transfera ulterior într-un loc sigur, asistența medicală insuficientă acordată

reclamanților și omisiunea de a investiga, în mod corespunzător, plîngerile lor cu

privire la maltratarea din anul 2000, precum și că a avut loc o violare a art. 6 § 1

din Convenție.

4

penal pe art. 290 alin. (1) Cod penal în privința inculpaților Levința Vitalie și

Levința Pavel, iar în privința inculpatului Levința Vitalie și pe art. 166 alin. (1)

Cod penal, a fost încetat, în baza art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală și art.

60 Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de prescripție pentru tragere la

răspundere penală.

Levința Vitalie Ștefan a fost condamnat în baza art. 88 pct. l), 6), 7), 8), 9)

Cod penal (1961) la 15 ani închisoare, în baza art. 15, 88 pct. l), 4), 6), 8) Cod penal

(1961) la 10 ani închisoare și în baza pe art. 74/2 alin. 2 Cod penal (1961) la 7 ani

închisoare.

În temeiul art. 39 Cod penal (1961), pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, lui Levința Vitalie i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 16 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis,

începînd cu ziua reținerii, deducîndu-se perioada pedepsei executate de la 30

octombrie 2000 pînă la 04 februarie 2011.

Levința Pavel Ștefan a fost condamnat în baza art. 88 pct. 6), 7), 8), 9) Cod

penal (1961) la 14 ani închisoare, în baza art. 15, 88 pct. l), 4), 6), 8) Cod penal

(1961) la 10 ani închisoare și în baza art. 74/2 alin. 2 Cod penal (1961) la 7 ani

închisoare.

În temeiul art. 39 Cod penal (1961), pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, lui Levința Pavel i-a fost stabilită pedeapsa

definitivă de 15 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis,

începînd cu 07 noiembrie 2012, deducîndu-se perioada pedepsei executate de la 30

octombrie 2000 pînă la 04 februarie 2011.

În fapt, instanța de fond a constatat că în perioada ianuarie 1998 - februarie

2000, Radulov I. și Stasiucov P. au înființat o organizație criminală și au condus

activitatea ei, fiind ulterior condamnați pentru infracțiunile comise prin sentința

Curții de Apel a Republicii Moldova din 07 octombrie 2003. Prin sentința Curții de

Apel a Republicii Moldova din 16 aprilie 2002 au fost condamnați și complicii

Golînschii E., Lungu I., Lencov V., Jecov V.

Inculpații Levința Pavel și Levința Vitalie, fiind membri ai acestei

organizații criminale, împreună cu alți membri, distribuind rolurile și obligațiunile

între ei, realizau omoruri la comandă, pentru împărțirea sferelor de influență între

diferite grupări criminale, pentru înlăturarea concurenților în activitatea

comercială, precum și alte infracțiuni grave și deosebit de grave.

Ei participau la adunările organizației, închiriind locuințe în mun. Chișinău

str. Miorița 5/1 ap. 27, str. A. Russo 18/1 ap. 102, str. Ginta Latină, 5 „b” ap. 53,

bd. Dacia 12/1 ap. 47, Albișoara 76/2 ap. 60, str. Zoologică 6 ap. 117, str.

Ogorodnaia, 60 ap. 192, str. Negruzzi, 4/2 ap. 31.

La dispoziția organizației erau puse 9 automate „AKC” și „AKM”, o armă

„CDB”, o carabină „Tigru”, 3 pistoale „TT” și unul de model nedeterminat, un

aruncător de grenade „TП-25”, grenade cu amorsă, cartușe, veste antiglonț, măști

etc.

5

Organizația dispunea de automobile, mijloace de legătură prin telefonie

mobilă, uniforme de diverse tipuri, stații radio, binocluri, aparate de noctoviziune

și ochire, echipament al colaboratorului de poliție.

Infracțiunile cu participarea nemijlocită a lui Levința Vitalie și Levința

Pavel au fost comise în următoarele circumstanțele.

Tentativa de omor asupra lui Grișcenco și Jdanov.

Levința V., Levința P., împreună cu Radulov I., Obrucicov, Stasiucov și alte

persoane, au procurat automobilul IJ-2715 NCAN 510, 2 automate AKM-74 cu

calibrul 7,62 mm și AKM 5,45 mm, muniții și dispozitive optice pentru, 2 stații de

radio „Kenwood”.

La 30 martie 1999, Grișcenco E. se afla în oficiul din clădirea sanatoriului

,,Constructorul”, str. Zelinski, mun. Chișinău. Levința Pavel s-a urcat pe acoperișul

unui bloc din apropiere și îl urmărea pe Grișcenco E., iar Levința Vitalie aștepta în

automobilul „Audi-80”.

La ora 12.30, Levința Pavel și o altă persoană l-au anunțat pe Obrucicov,

prin stația de radio, despre apariția lui Grișcenco E. însoțit de Jdanov. Aflîndu-se în

automobilul IJ-2715 Obrucicov și persoana pe nume „Sașa” au efectuat multiple

împușcături din arma de foc în direcția automobilului „Renaut”, în care se aflau

Grișcenco E. și Jdanov, însă ultimii au reușit să fugă.

Tentativa de omor asupra lui Durnopian O. și omorul lui Simonov O.

În septembrie 1999, Golînschii, la indicația lui Radulov și Stasiucov, a

organizat omorul lui Durnopian O., fiind atrași Obrucicov, Levința V., Levința P.

și alte persoane care întrau în gruparea criminală.

La 18 septembrie 1999, inculpații, împreună cu Obrucicov, Golînschii și alte

persoane, înarmîndu-se cu 2 automate Kalașnikov, calibrul 5.45 mm și 7.62 mm.,

folosind 2 automobile conduse de frații Levința, s-au deplasat în s. Speia, r-nul

Anenii-Noi, unde se afla Durnopian O.

La orele 18.00, Obrucicov și ceilalți complici au deschis focul din automate

asupra automobilului în care se aflau Simonov O. și Durnopian O., însă ultimul a

reușit să fugă și să scape cu viață.

Golînschii, Obrucicov, Levința V. și Levința P., dorind să ascundă tentativa

de omor a lui Durnopian O., au continuat să efectueze împușcături asupra lui

Simonov O., pînă l-au omorît.

Tentativa de omor a lui Durnopian O, Motanschii A. și Pașcov V.

La 17 decembrie 1999 Golînschii, Levința P., Levința V. și Lungu I. au

atentat la viața lui Durnopian O., Motanschii A. și Pașcov V. în următoarele

circumstanțe.

Omorul lui Durnopian era îngreunat de faptul că în preajma lui tot timpul se

afla paza. La dispoziția făptașilor erau automobile de fabricație străină, mijloace de

comunicare, o carabină de vînătoare "Tigru", calibrul 7. 62 mm., cu înălțător optic

și muniții.

Lungu I., urmărind și analizînd informațiile despre convorbirile telefonice, a

determinat domiciliul lui Durnopian O. din mun. Chișinău, bd. Cuza Vodă, 17/7,

ap. 25.

6

La 17 decembrie 1999 Lungu I. a comunicat celorlalți membri a grupării

criminale că Durnopian O., Motanschii A. și Pașcov V. vor ieși din apartament

afară. La orele 10.00, membrii grupării criminale au deschis focul asupra lui

Durnopian O., Motanschii și Pașcov, cînd aceștia ieșeau din scara blocului. Lui

Motanschii i-au fost cauzate un șir de leziuni corporale mai puțin grave. Durnopian

și Pașcov s-au ascuns și au rămas în viață.

Pregătirea omorului lui Florea I. și tentativa de omor a lui Panasiuc I.

La 30 ianuarie 2000, Obrucicov S., Levința V. și Lencov V. au atentat la

viața lui Florea, însă de facto ei au atentat la viața gărzii de corp a ultimului -

Panasiuc I.

Levința V. a stabilit locul de trai a lui Florea, parcarea unde acesta ținea

automobilul, locul și căile de deplasare. Complicii au procurat un pistol „Makarov”

și muniții, pe care le păstrau în apartamentul lui Levința V.

La 30 ianuarie 1999, Levința Vitalie, prin mijloacele de comunicare mobile,

a informat că Florea se apropie de casa sa. Obrucicov supraveghea, iar Lencov a

întrat în scara casei, unde a efectuat împușcături din pistolul „Makarov” asupra lui

Panasiuc S., convingîndu-se că acela este mort, dar confundîndu-l cu Florea.

Omorul lui Grișcenco E., privațiunea ilegală de libertate a lui

Grișcenco, Dragan și Chirtoacă.

La 10 februarie 1999, Levința Vitalie, Obrucicov, Golînschii, Lungu, au

elaborat un plan concret pentru omorul lui Grișcenco, din interes material, care era

o autoritate a lumii interlope.

A fost procurat automobilul RAF, vopsit în culoare galbenă, după semnele

automobilelor de „Urgență medicală”. Levința V., împreună cu alte persoane,

au procurat 4 automate și muniții, echipament de polițist, cagule și veste

antiglonț.

Lungu I. a stabilit că Grișcenco se află pe teritoriul profilactoriului

„Constructorul”, str. Zelinski,15, mun. Chișinău. La orele 15.00, toți complicii, cu

automobilul RAF, s-au apropiat de oficiul lui Grișcenco, fiind îmbrăcați în

uniforma colaboratorilor de poliție și înarmați cu 4 automate. La apariția lui

Grișcenco, însoțit de Dragan și Chirtoacă, la semnalul lui Lungu, complicii i-au

atacat, le-au îmbrăcat cătușe, i-au împins în vehiculul RAF, privîndu-i de libertate.

Ajungînd într-un loc pustiu, unul din organizatorii atacului, profitînd de neputința

victimei de a se apăra, 1-a omorît pe Grișcenco, după ce toți au dispărut de la locul

infracțiunii.

Pregătirea și tentativa de omor a lui Babuc A.

În a doua jumătate a lunii februarie 2000, Obrucicov, Levința P., Levința V.,

Lencov și alte persoane în privința cărora cauza a fost disjunsă au săvîrșit tentativa

omorului șefului serviciului economic și financiar al Inspectoratului de poliție a

mun. Chișinău, Babuc A., însă nu și-au realizat intențiile, din motiv că au fost

demascați de colaboratorii poliției.

Levința Pavel, la indicația conducătorilor organizației criminale, a stabilit

locul unde locuia Babuc - or. Durlești și str. Albișoara, 68 mun. Chișinău. Apoi o

perioadă îndelungată Obrucicov, Levința P., Levința V., Lencov și alte persoane se

deplasau cu automobilele prin oraș pe străzile din apropierea casei lui Babuc în

7

căutarea lui, duceau o urmărire exterioară, studiau rutele de deplasare cu scopul

stabilirii locului omorului planificat.

Prin acțiunile sale premeditate inculpații Levința P. și Levința V. au comis

tentative de omor:

asupra lui Grișcenco E. și asupra lui Jdanov V. în circumstanțe agravante,

cu indicii calificativi - din interes material, asupra a două persoane, prin mijloace

periculoase pentru viața mai multor persoane,

asupra lui Durnopian O. în circumstanțe agravante cu indicii calificativi - din

interes material, asupra a două persoane, prin mijloace periculoase pentru viața

mai multor persoane, de o persoană, care anterior a mai comis infracțiunea

prevăzută de art. 88 Cod penal (1961),

asupra lui Motanschii A., Pașcov V., iar Levința V. și în privința lui

Panasiuc I., Florea I. în circumstanțe agravante, cu indicii calificativi - din interes

material, asupra a două persoane, prin mijloace periculoase pentru viața mai multor

persoane, de o persoană, care anterior a mai comis infracțiunea prevăzută de art. 88

Cod penal (1961),

asupra lui Babuc A. în circumstanțe agravante, cu indicii calificativi – care

anterior a mai comis infracțiunea prevăzută de art. 88 Cod penal (1961) și în

legătură cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu.

Astfel, inculpații Levința P. și Levința V. au comis infracțiunea prevăzută

de art. 15, 88 pct. 1), 4), 6), 8) Cod penal (1961).

Inculpatul Levința Pavel a comis omorul lui Simonov O. în circumstanțe

agravante, cu indicii calificativi - din interes material, cu o deosebită cruzime,

profitînd de neputința victimei de a se apăra, cu scopul de a ascunde altă

infracțiune, adică a comis infracțiunea prevăzută de art. 88 pct. 6), 7), 8), 9) Cod

penal (1961).

Inculpatul Levința Vitalie, împreună cu complicii, atacîndu-i și încătușîndu-i

pe Grișenco, Dragan și Chirtoacă, i-au împins în vehiculul RAF, culcîndu-i la

podea, i-au privat de libertate și i-au transportat într-un loc pustiu, adică a comis

infracțiunea prevăzută de art. 116 alin. 2 Cod penal (1961).

Inculpatul Levința Vitalie a comis omorul lui Simonov O. și Grișcenco E.

în circumstanțe agravante, cu indicii calificativi - din interes material, profitînd de

neputința victimei de a se apăra, prin mijloace periculoase pentru viața mai multor

persoane, de o persoană, care anterior a mai comis infracțiunea prevăzută de art. 88

Cod penal (1961), adică a comis infracțiunea prevăzută de art. 88 pct.1), 6), 7), 8),

9) Cod penal (1961).

Apartenența la o organizație criminală și participarea la activitatea ei.

Inculpații Levința P., Levința V. au săvîrșit, în comun cu Obrucicov,

Golînschi, Lencov, Lungu și Jecov, crimele indicate mai sus, fiind membri ai

organizației criminale, participînd la activitatea ei criminală. Din acest grup făceau

parte și alte peroane în privința cărora cauza a fost disjunsă.

Apartenența la organizația criminală și participarea la activitatea criminală

se caracteriza prin stabilitatea și coeziunea participanților pentru atingerea

scopurilor comune stabilite, elaborarea metodelor de săvîrșire a atentatelor

comune, fiecare participant la infracțiune conștientiza că aparține la acest grup la

8

îndeplinirea unei acțiuni criminale sau a tuturor acțiunilor reciproc coordonate.

Caracteristic e și faptul că organizația criminală a fost condusă de persoane

concrete care asigurau grupul cu finanțe, arme, iar scopul comun era - omorul

persoanelor care nu le conveneau și a oamenilor care nu aveau nici o vină.

Acțiunile inculpaților Levința V., Levința P. instanța le-a calificat conform

art. 742 alin. 2 Cod penal (1961).

Instanța a specificat că inculpații Levința V., Levința P. sunt subiecți ai

infracțiunii prevăzute de art. 742 alin.2 Cod penal (1961) și urmează a fi trași la

răspundere în baza acestei legi penale, fiindcă sancțiunea art. 284 alin.(1) Cod

penal în vigoare este mai severă.

Dispoziția art. 284 alin.(1) Cod penal nu conține acțiunea de ,,apartenență,,

la organizația criminală spre deosebire de dispoziția art. 742 alin. 2 Cod penal

(1961).

Prin urmare, răspunderea altor persoane decît organizatorul organizației

criminale, adică a complicilor pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 284

alin.(1) Cod penal, poate avea loc numai prin includerea în învinuire a art. 42 Cod

penal, pe cînd în cazul din speță nu este necesară indicarea în învinuire a art. 17

Cod penal (1961), fiindcă legea penală existentă la timpul comiterii infracțiunii

imputate, art. 742 alin. 2 Cod penal (1961) prevedea expres răspunderea pentru

apartenența la organizație criminală sau participarea la activitatea criminală a

acestei organizații, adică fapte imputate în învinuire ambilor inculpați.

Inculpații Levința V. și Levința P. au mai fost învinuiți în baza art. 227 alin.

2 Cod penal (1961), că ilegal, fără autorizație corespunzătoare, au purtat și păstrat

arme de foc și muniții.

Instanța a concluzionat dispunerea încetării procesului penal pe acest articol

în legătură cu prescripția tragerii la răspundere penală și în legătură cu faptul, că

prin sentința Curții de Apel a Republicii Moldova din 16 aprilie 2002 acuzarea lor

pe art. 227 alin. 2 Cod penal (1961) a fost exclusă din învinuire, ca înaintată de

prisos.

Totodată, instanța a dispus încetarea procesului în privința inculpatului

LevințaV. pe art. 116 alin. 2 Cod penal (1961) în legătură cu prescripția tragerii la

răspundere penală.

Referitor la încetarea procesului pe art. 227 alin. 2 și art. 116 alin. 2 Cod

penal (1961) instanța a menționat că legea penală în vigoare - art. 166 alin. (1) și

290 alin.(1) Cod penal, prevede sancțiuni mai blînde decît legea penală imputată

inculpaților și va înceta procesul în baza legii în vigoare.

Instanța a relevat că în ședința de judecată inculpații Levința V. și Levința

P. nu au recunoscut vina, au solicitat adoptarea sentinței de achitare, indicînd, că au

fost maltratați de către colaboratorii poliției, iar dosarul penal a fost fabricat.

Levința Pavel, a declarat că la 16 noiembrie 2000 și 01 decembrie 2000 a

depus declarații și a recunoscut vina fiind impus de procurorul Ivarlac, fiind

maltratat seara, după ce s-a terminat ziua de lucru. La audieri, anchetatorul Ivarlac

îi dicta ce trebuie să spună, dacă refuza era maltratat de către colaboratorii de

poliție Railean, Ciobănaș, Stavilă și Gusev, care îl doborau la pămînt cu mîinile

legate la spate, picioarele erau legate împreună cu mîinile, de o bară de fier la

9

încheieturile mîinilor și bătut ore la rînd. Ca să nu se audă strigăte, ei îi îmbrăcau

masca antigaz pe cap, temporar închideau și aerul. Cînd a venit avocatul i-a spus că

a fost torturat și atunci a fost chemat medicul legist, care a constatat că tălpile sînt

umflate, mîinile nu se mișcă de la încheieturi. În cadrul audierii din 16 noiembrie

2000 a asistat avocatul, însă el era influențat de cu seară, cînd i se spunea ce să

declare a doua zi. Din momentul cînd el a încetat să recunoască vina, nu a mai avut

acces nici la avocat, nici la rude. În izolatorul Comisariatului General de Poliție a

fost deținut 6 luni. În cadrul urmăririi penale a scris plîngeri referitor la maltratare

și că a fost influențat să depună declarații. Declarațiile depuse la 01 decembrie

2000 au fost dictate de anchetatorul Ivarlac, fiind maltratat să recunoască vina pe

toate episoadele incriminate lui.

Instanța a reținut că Levința Vitalie și Levința Pavel, fiind audiați în calitate

de bănuiți și învinuiți, în luna noiembrie 2000 au recunoscut vina în comiterea

infracțiunilor imputate.

Totodată, instanța a considerat, că declarațiile de recunoaștere a vinovăției

depuse de către Levința Vitalie și Levința Pavel la urmărirea penală, cu excepția

declarațiilor lui Levința Pavel depuse la 16 noiembrie 2000, nu pot fi puse la baza

sentinței de condamnare ca probe de vinovăție, fiindcă sunt lovite de nulitate.

Astfel, în pct. 101 – 106 al hotărîrii din 16 decembrie 2008 (cauza Levința c.

Moldovei) CtEDO a constatat: ,, 102. Curtea a constatat că după maltratarea lor

la 4 noiembrie 2000 și după obținerea la 5 noiembrie 2000, ca urmare a acesteia,

a probelor, autoritățile, în mod conștient, i-au lăsat pe reclamanți sub controlul

deplin al celor care i-au maltratat. Ea a constatat că acest lucru în sine a

constituit o continuare a maltratării, contrar articolului 3.

noiembrie 2000, în care ei și-au recunoscut în întregime vinovăția în comiterea

infracțiunilor de care au fost învinuiți. Curtea face referire la constatarea că ei nu

au avut vre-un contact cu avocații lor în perioada 4-8 noiembrie 2000 și că ei au

făcut declarațiile lor inițiale, fără a beneficia de consultanță juridică.

circumstanțe, ca urmare a torturării lor și în timp ce ei au fost lipsiți de orice

asistență din partea avocaților lor, cu excepția intervenției acestora la 4 noiembrie

2000, și confruntați cu o lipsă totală de reacție din partea autorităților la

plîngerile avocaților lor, cad în categoria declarațiilor care nu ar trebui niciodată

să fie admise în procedurile penale, deoarece folosirea unor astfel de probe ar

face astfel de proceduri inechitabile în ansamblu, indiferent dacă instanțele de

judecată s-au bazat și pe alte probe.

nu consideră necesar de a stabili măsura în care instanțele judecătorești

naționale s-au bazat pe probele obținute ca rezultat al acesteia și dacă astfel de

probe au fost determinante pentru condamnarea reclamanților. Simplul fapt că

instanțele judecătorești naționale s-au bazat de fapt pe probe obținute ca rezultat

al torturii face ca procesul în întregime să fie inechitabil.

Convenției,”.

10

În conformitate cu art. 46 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului

și a Libertăților Fundamentale, art. 4 din Constituția R. Moldova, hotărîrile

CtEDO sunt obligatorii pentru executare.

Potrivit art. 6 alin. 5, CPP, în redacția Legii nr. 1579 din 27.02.1998 , art. 55

CPP, în redacția din 1961, în cursul procedurii penale, nimeni nu poate fi supus

torturii sau tratamentului inuman ori degradant. Probele obținute cu încălcarea

prevederilor prezentului Cod sau neexaminate în modul cuvenit în ședință judiciară

nu pot constitui temeiul sentinței sau al altor hotărîri judecătorești și documente

procesuale.

Prin urmare, avînd în vedere, că prin hotărîrea CtEDO a fost constatat faptul

maltratării inculpaților Levința Vitalie și Levința Pavel la depunerea declarațiilor

de recunoaștere a vinovăției în perioada 01 noiembrie - 08 noiembrie anul 2000,

aceste declarații nu vor fi expuse în prezenta decizie ca probe de vinovăție.

Concomitent, instanța a menționat că va pune la baza sentinței declarațiile

inculpatului Levința Pavel, depuse de el în calitate de învinuit la 16 noiembrie

2000, cu participarea apărătorului său, deoarece acestea au fost depuse în condițiile

legii.

Instanța de fond a specificat că vinovăția inculpaților Levința Vitalie și

Levința Pavel în comiterea infracțiunilor imputate s-a adeverit la judecarea cauzei

prin următoarele probe.

Tentativa de omor a lui Grișcenco și Jdanov:

Declarațiile lui Levința Pavel, depuse ca învinuit la 16 noiembrie 2000, că el

se cunoștea cu Radulov I., Stasiucov P., Golînschii E., Pascari A., Guzun D.,

Obrucicov S., Carabanov O. Împreună cu aceștia a participat la comiterea

infracțiunilor ca făptuitor, îndeplinind cerințele organizatorilor.

În luna martie 1999, împreună cu Guzun D., de pe acoperișul unui bloc locativ

de pe bd. Dacia, nu departe de profilactoriul ,,Constructorul”, el l-a urmărit pe

Grișenco și bodyguarzii lui. Obrucicov S. și ,,Sașa” au tras din arme în Grișenco E.

și bodyguardul său. Levința V. îi aștepta pe Obrucicov S. și pe ,,Sașa” în

automobilul Audi -100. Radulov V. și Stasiucov P. au organizat și planificat

tentativa omorului lui Grișenco. Imediat după eșuarea asasinatului ei au venit în

apartamentul amplasat nu departe de magazinul „1000 de mărunțișuri” din mun.

Chișinău. Aici erau Obrucicov S., „Sașa”, Guzun D., Levința V. și el, iar Radulov V.

și Stasiucov P. i-au mustrat pentru eșec.

Declarațiile părții vătămate Grișcenco Natalia, care a declarat că pe

inculpați nu-i cunoaște, și că soțul i-a povestit personal că asupra lui a avut loc un

atentat în luna martie 1999.

Declarațiile martorului Isac Mihail, care a declarat că lucra șef de sector în

poliție, și cînd a ieșit din profilactoriul ,,Constructorul” a auzit o rafală de automat.

A văzut cum un bărbat, de aproximativ 30 ani fugea. Un automobil „BMW” era

găurit de gloanțe. De la colegii de serviciu a aflat că în scara casei din str. Dacia nr.

5, mun. Chișinău, a fost găsit un automat.

Declarațiile martorului Popereca Igor, care a declarat că nu cunoaște

inculpații, iar în anul 2000 era în ograda de pe str. Trandafirilor, mun. Chișinău,

cînd a văzut 3-4 persoane cu mască însă nu ține minte anumite detalii.

11

De martorul Ovcearenco Oleg, care a declarat că pe inculpați nu-i cunoaște.

Prin anul 2000 a vîndut automobilul ,,Moscvici IJ 2715” unei persoane

necunoscute. La poliție i-au comunicat că din această mașină au fost efectuate

împușcături într-o persoană.

De martorul Obrucicov S., care a declarat că cu frații Levința a făcut

cunoștință în anul 2002, fiind în detenție. La urmărirea penală a dat declarații în

stare de inconștiență, de care avea nevoie ofițerul de urmărire penală.

Instanța de judecată a pus, însă, la baza sentinței declarațiile depuse de către

Obrucicov S. în cadrul urmăririi penale.

Astfel, la 4 decembrie 2000, Obrucicov S. a explicat că Stasiucov și Radulov

au organizat omorul lui Grișcenco. Frații Levința au adus 2 automate. Ei au

așteptat semnalul lui Levința P. și Guzun D., care se aflau pe acoperișul unui bloc

și trebuiau să-i comunice cînd apare Grișcenco. Levința V. îi aștepta în

automobilul „Audi-80”. Au deschis foc din automobilul „Moskvici”, însă

Grișcenco și Jdanov au ieșit în fugă din automobil. El și „Sașa” au aruncat

automatul în stradă, și în scara unui bloc au scos hainele, obiectele ce le purtau pe

cap și s-au ascuns. Apoi toți s-au adunat în apartamentul fraților Levința, unde

Stasiucov le-a reproșat că n-au putut să-1 omoare pe Grișcenco E.

La 27 martie 2000, Obrucicov S. a dat depoziții analogice, iar la 12 mai

2000 a indicat locul amplasării ap. 7 din blocul 12/1 de pe str. Matei Micu, mun.

Chișinău, unde el și „Sașa” au locuit, și unde Radulov organiza adunări cu privire

la preconizatul omor, fiind prezenți Stasiucov, „Sașa", Guzun și frații Levința.

De materialele dosarului :

procesul-verbal din 30 martie 1999, conform căruia pe teritoriul

profilactoriului „Constructorul” au fost depistate automobilele: „Moskvici”,

străpuns de gloanțe, și „Renault”, cu deteriorări cauzate de împușcături din armă

de foc, gloanțe și tuburi de cartușe;

procesul verbal din 30 martie 1999, conform căruia în scara blocului nr. 5

de pe bd. Dacia au fost depistate haine, obiecte de pus pe cap și un automat de

calibru 5,45 mm;

procesul-verbal din 06 mai 1999, din care reiese că pe teritoriul din

apropierea profilactoriului „Constructorul” a fost depistat un automat de calibru

7,62 mm, cu 16 cartușe.

Potrivit expertizei din 05 iunie 2000, scurta și chipiul puteau aparține lui

Obrucicov S.

Conform concluziei expertizei balistice din 24 mai 1999, 10 tuburi de

cartușe, care au fost ridicate la fața locului, au fost împușcate din automatul AKM

depistat pe sectorul din apropierea profilactoriului „Constructorul”.

Potrivit concluziei expertizei balistice din 20 aprilie 1999, 6 tuburi de cartușe,

care au fost ridicate la locul faptei, au fost împușcate din automatul depistat în

scara casei nr. 5 de pe bd. Dacia.

Tentativa de omor asupra lui Durnopian O. și omorul lui Simonov O. :

Declarațiile lui Levința Pavel, depuse în calitate de învinuit la 16 noiembrie

2000 că, împreună cu Carabanov O. și Obrucicov S., a participat la tentativa de omor

asupra lui Durnopian O. și la omorul lui Simonov O.

12

De martorul Golînschii E., care a declarat că la urmărirea penală a dat

declarații sub presiune, inclusiv și în privința fraților Levința. Pe episodul cu

Durnopian, Simonov și Grișcenco nu cunoaște nimic.

Însă, a pus în temeiul sentinței declarațiile depuse de către acesta în cadrul

urmăririi penale.

Astfel, la 03 decembrie 2000 el a declarat că, îndeplinind indicațiile lui

Radulov și Stasiucov, în septembrie 1999, împreună cu Obrucicov, a organizat

omorul lui Durnopian. El i-a atras pe Guzun și frații Levința, iar Obrucicov pe

Carabanov. Erau înarmați cu automate, 2 radiostații „Kenwood”. La ora 16.00, el,

Guzun și Levința P. s-au îndreptat spre s. Speia cu un automobil, iar Obrucicov,

Carabanov și Levința V. cu alt automobil. Nu departe de s. Speia Obrucicov,

Levința V. și Carabanov au rămas de pîndă, iar el cu Levința P. și Guzun au plecat

în s. Speia pentru a se convinge că Durnopian se află la meciul de fotbal. La ora

18.00, Durnopian și Simonov se întorceau acasă. Despre aceasta el i-a comunicat,

prin stația radio, lui Obrucicov, Levința V. și Carabanov. Obrucicov și Carabanov

au deschis focul asupra automobilului și l-au omorît pe Simonov, iar Durnopian a

reușit să fugă.

La 15 septembrie 2000 el a dat depoziții analogice, iar la 22 septembrie 2000

a povestit amănunțit circumstanțele infracțiunii comise, aceste depoziții fiind

înregistrate video. Aceste fapte sunt confirmate și prin sentința irevocabilă,

pronunțată în privința lui, sentință acare a fost bazată inclusiv și pe aceste depoziții.

De depozițiile lui Obrucicov S. din 21 iulie, 11 octombrie și 4 decembrie

2000, că Golînschii a organizat omorul lui Durnopian, la indicația lui Radulov și

Stasiucov. În septembrie 1999 el, Obrucicov, Golînschii, frații Levința și

Carabanov, cu 2 automobile conduse de frații Levința, avînd la sine 2 automate și 2

stații radio s-au deplasat în regiunea autogării. Nu departe de s. Speia s-au împărțit

în 2 grupe. El cu Levința V. și Carabanov au rămas de pîndă, iar Golînschii și

Levința P. au plecat în direcția satului. La ara 18:00, Golînschii, prin stația radio, a

comunicat despre apropierea lui Durnopian și Simonov. Cei ce se aflau de pîndă au

deschis focul asupra automobilului lui Durnopian și 1-au omorît pe Simonov.

Durnopian a reușit să fugă.

De materialele dosarului :

procesul verbal din 18 septembrie 1999, din care reiese că pe autostradă

Speia - Bulboaca a fost depistat un „Jeep” ,cu urme de împușcături și cadavrul lui

Simonov O. Au fost ridicate tuburi de cartușe și gloanțe;

raportul de expertiză medico-legală din 20 septembrie 1999, potrivit căruia

moartea lui Simonov O. a survenit în urma rănilor provocate de gloanțe;

raportul de expertiză criminalistică din 24 septembrie 1999, din care reiese

că tubul de cartuș ridicat de la locul comiterii infracțiunii este parte a unui glonț

militar de calibrul 7,62 și 5,454 mm.

Tentativa de omor a lui Durnopian O., Motanschii A. și Pașcov V.:

De declarațiile lui Levința Pavel, depuse în calitate de învinuit la 16

noiembrie 2000, că în decembrie 1999 Stasiucov și Golînschii au organizat omorul

lui Durnopian. Cînd ultimul a ieșit din casă, însoțit de 2 gardieni, asupra lor a

deschis focul Carabanov, care ședea pe scaunul din spate a automobilului „Audi-

13

100”. Conducea acest automobil el, Levința P., iar Levința V. se afla nu departe la

volanul altui automobil, așteptînd să-i ducă pe toți de la fața locului.Pe la orele 10,

membrii grupării au deschis focul asupra lui Durnopian O., Motanschii și Pașcov,

cînd aceștia ieșeau din scara blocului. Lui Motanschii i-au fost cauzate un șir de

leziuni corporale, iar Durnopian și Pașcov s-au ascuns și au rămas în viață.

De Obrucicov S., care la judecarea cauzei nu a recunoscut vina, însă instanța

a pus în temeiul sentinței declarațiile depuse de el în cadrul urmăririi penale.

Astfel, la 12 octombrie 2000, el a declarat că de la Stasiucov a aflat că Lungu

I. a stabilit adresa și numărul de telefon a lui Durnopian. Asupra lui Durnopian și

pazei sale de corp a tras Carabanov din automobilul la volanul căruia se afla

Levința P. Carabanov nu l-a omorît pe Durnopian, deoarece dispozitivul optic s-a

dereglat.

De materialele dosarului:

procesul-verbal din 17 decembrie 1999, conform căruia la intrarea în scara

nr. l a casei 17/7 din str. Cuza Vodă a fost ridicat un fragment din glonte;

raportul de expertiză balistică din 12 octombrie 2000, din care reiese că acest

glonte a fost împușcat din carabina de model „Tigru”, care a fost găsită în

apartamentul nr. 27, str. Miorița 5/1, închiriat de frații Levința;

raportul de expertiză medico-legală din 31 octombrie 2000, conform căruia

la Motanschii A. au fost depistate plăgi provocate de armă de foc, calificate ca

leziuni corporale mai puțin grave.

Pregătirea pentru omorul lui Florea I. și tentativa de omor al lui

Panasiuc I.:

De martorul Lencov Vasile, care a declarat că la urmărirea penală a

recunoscut episoadele de răpire și omorul lui Grișcenco. Nu ține minte exact cîte

persoane au participat, dar îi ține minte doar pe Obrucicov, Stasiucov și

Carabanov. În mașină se aflau încă patru persoane, nu a văzut fețele lor deoarece

erau în mască. Organele de drept l-au impus să dea depoziții împotriva fraților

Levința și i-au arătat fotografiile lor. Cu frații Levința a făcut cunoștință la judecată

în instanța de fond.

Instanța însă, a pus în temeiul sentinței declarațiile depuse de către Lencov

Vasile în cadrul urmăririi penale.

Astfel, la 27 aprilie și 2 decembrie 2000, Lencov a declarat în calitate de

învinuit că la sfîrșitul lunii ianuarie 2000, el, Obrucicov și Carabanov, la indicația

lui Stasiucov, au hotărît să-1 omoare pe Florea I.. Obrucicov a rămas afară de unde

urmărea, iar el a intrat în scara blocului unde locuia Florea. Acolo a efectuat cîteva

împușcături asupra unei persoane care se ridica pe scări. Convingîndu-se că

persoana este decedată, împreună cu ceilalți s-au făcut nevăzuți. În apartamentul de

pe str. Zoologică, Stasiucov le-a reproșat că l-au ucis nu pe Florea ci pe paza lui de

corp, adică pe Panasiuc.

De Obrucicov Serghei, care la 4 decembrie 2000, fiind audiat în prezența

apărătorului, a declarat că Radulov și Stasiucov au elaborat un plan pentru a-l

omorî pe Florea. Lencov trebuia să tragă în Florea în scara blocului. Carabanov

urma să-1 aștepte pe Lencov afară, iar el personal trebuia să rămînă în automobil.

Așa și s-a întîmplat, însă Lencov 1-a confundat pe Florea cu paza lui de corp.

14

De martorul Radulov Iurie, care a declarat că pe inculpați i-a cunoscut în anul

2002, la urmărirea penală. Anchetatorul Ivarlac i-a spus că frații Levința sînt

arestați și că el trebuie să spună că a comis infracțiunea împreună cu ei.

Anchetatorul Ivarlac i-a pus condiții că trebuie să dea declarații împotriva fraților

Levința în caz contrar nu va fi operat, deoarece el era bolnav.

La judecată, în calitate de martor pe această cauză în anul 2002, a depus

declarații mincinoase, deoarece în sală mai erau 4 colaboratori operativi, Stăvilă și

Gusev de care el se temea.

Însă la judecarea cauzei în anul 2002, martorul Radulov a mai declarat că

Levința V. era în relații bune cu o autoritate din lumea interlopă supranumit

„Micu”. Levința V. s-a adresat la el cu rugămintea de a-l omorî pe Florea, deoarece

acesta îi încurca lui „Micu”. Rugămintea i-a transmis-o Obrucicov și acela a

acceptat.

De martorul Stasiucov Petru, care a declarat instanței, că a fost eliberat din

închisoare după ispășirea pedepsei. A comis omor hoțului în lege ,,Jeca” pentru ce

a fost condamnat la 18 ani închisoare. Infracțiunea a comis-o cu un grup de

persoane, dar nu-i ține minte pe toți. Pe episodul cu omorul lui Grișcenco,

inculpații Levința nu au participat.

Însă la judecarea cauzei în anul 2002, martorul Stasiucov P. a declarat, că

Levința V. i-a spus că Florea îi încurcă în afaceri autorității lumii interlope

„Micu” și trebuie de vorbit cu alți complici de a-l omorî pe Florea. Obrucicov a

acceptat să-1 omoare pe Florea, pentru bani.

De materialele dosarului:

procesul-verbal din 30 ianuarie 2000, din care reiese că în scara 1 din str.

Ginta Latină, mun. Chișinău au fost găsite 2 gloanțe, 2 tuburi de cartușe și un

glonte de calibrul 9 mm., cît și urme de sînge;

potrivit raportului de expertiză din 04 februarie 2000, gloanțele și tuburile de

cartușe depistate la fața locului, și glontele extras din genunchiul pătimitului sunt

parte a glontelui pentru pistol de calibrul 9 mm.;

conform raportului de expertiză medico-legală din 03 aprilie 2000, la

Panasiuc au fost depistate plăgi provocate de o armă de foc, adică leziuni corporale

grave.

Omorul lui Grișenco E. și privațiunea de libertate a lui Grișcenco E.,

Dragan și Chirtoacă:

De succesorul părții vătămate Grișcenco Natalia, care a declarat că soțul ei

Grișcenco Evghenii a fost omorît la 10 februarie 2000, fiind împușcat în automobil

din pistol.

De martorul Stasiucov P., care a declarat că a participat la comiterea

omorului lui Grișcenco, dar nu poate spune dacă a participat și Levința V.

Însă, la judecarea cauzei în anul 2002, Stasiucov P., audiat în calitate de

martor a declarat, că în automobil erau 7 persoane - el, Pascari, Carabanov,

Caplun, Obrucicov, Golînschii, iar la volan se afla Levința V. L-au reținut pe

Grișcenco și încă 2 persoane, i-au urcat în automobil și pe Grișcenco 1-au

împușcat.

15

De martorul Obrucicov, care a explicat că a participat la reținerea lui

Grișcenco și a gărzii lui de corp.

Însă în declarațiile sale de învinuit de la 4 decembrie 2000, Obrucicov a

declarat că la 10 februarie 2000 colaboratorul de poliție Lungu a comunicat locul

unde se afla Grișcenco. La răpirea lui Grișcenco a participat el, Pascari, Levința V.,

Lencov, Stasiucov. În timpul reținerii Stasiucov și Lungu țineau legătura între ei.

Toți participanții la atac erau înarmați, fiind îmbrăcați în uniformă de polițiști și

veste antiglonț cu înscrierea „poliția”. Stasiucov 1-a omorît pe Grișcenco. În seara

aceleași zile el, Obrucicov, Stasiucov și Radulov s-au întîlnit în apartamentul lui

Lungu. Acolo au aflat că pentru omorul lui Grișcenco, Lungu a primit de la

Stasiucov și Radulov 30.000 dolari.

La 4 și 6 aprilie 2000 Obrucicov a dat depoziții analogice, concretizînd că

nemijlocit înainte de atac frații Levința au adus o geantă cu armament și haine.

De martorul Lencov Vasile, care a declarat instanței că pe frații Levința îi

cunoaște din primăvara anului 2001. A recunoscut episoadele de omor asupra lui

Rotari și răpire a lui Grișcenco. Nu ține minte exact cîte persoane au participat la

răpirea lui Grișcenco, dar îi ține minte doar pe Obrucicov, Stasiucov și Carabanov.

În mașină se aflau încă patru persoane necunoscute, dar nu a văzut fețele lor

deoarece erau în mască.

Însă, instanța a pus în temeiul sentinței declarațiile depuse de către Lencov

în cadrul urmăririi penale:

Astfel, la 27 martie și 2 decembrie 2000 Lencov a recunoscut vina parțial,

declarînd, că la 9 februarie 2000 Stasiucov și Carabanov au adus o geantă cu 4

automate și au ascuns-o într-un apartament de pe str. Albișoara mun. Chișinău.

La 10 februarie 2000 Stasiucov și Lungu țineau între ei legătură și la

indicațiile lui Lungu s-au apropiat de oficiul lui Grișcenco de pe teritoriul

profilactoriului. La reținerea lui Grișcenco și a celor 2 paze de corp au participat el,

Lencov, Obrucicov, Pascari, Levința V., Stasiucov și Lungu. Toți erau îmbrăcați în

formă de polițist și înarmați cu automate și pistoale. La apariția lui Grișcenco și a

pazei sale de corp ei i-au atacat, le-au îmbrăcat cătușele și i-au tîrîit în RAF. După

omorul lui Grișcenco toți s-au așezat în automobilul condus de Golînschii și au

plecat.

La 10 septembrie, 14 septembrie și 23 octombrie 2000, Golînschii a

declarat, că după omorul lui Grișcenco, cu automobilul său i-a dus acasă pe

Stasiucov, Lencov, Obrucicov, Pascari, V. Levința. Toți erau înarmați.

De martorul Radulov Iurie, a declarat instanței că, din cîte cunoaște, frații

Levința nu au participat la omorul lui Grișcenco.

Însă, la judecarea cauzei în anul 2002 martorul Radulov a mărturisit că în

ziua omorului lui Grișcenco el se afla cu Golînschii în automobilul acestuia. Pentru

informația despre locul unde se afla Grișcenco el i-a transmis lui Lungu 30.000

dolari.

De martorul Lupu Ilinca, care a declarat că Levința Pavel i-a închiriat

apartamentul nr. 27 din str. Miorița 5/1. În urma percheziției aici au fost depistate

pistoale, muniții, automate și dolari. Levința Pavel i-a spus că va pleca și în

apartament va locui un prieten, cui i-a și transmis cheia. Aproximativ peste o

16

săptămînă a intervenit poliția. Anterior, cînd ea a făcut curat în apartament, nu a

văzut armament. La percheziție frații Levința nu au participat. Cu persoana care

urma să locuiască în casă după Levința Pavel a vorbit la telefon. În ziua cînd

Levința Pavel a telefonat-o și i-a spus că pleacă, ea a venit în apartament și a făcut

curățenie. Levința Pavel nu locuia în apartament, doar se distra acolo pe la vre-o

sărbătoare, deoarece ea făcea apoi curățenie. Levința Pavel era cunoscut cu

prezentul ei soț, deaceea i-a dat apartamentul în chirie. În perioada cît Levința

Pavel închiria apartamentul, ea a făcut curățenie de cîteva ori și nu a văzut nimic

suspect. În locurile unde a fost găsit armamentul, în perioada cînd a făcut curățenie

nu se afla nimic. Soțul Lupu Gheorghe tot a fost arestat, ea fiind speriată de către

colaboratori poliției să nu spună că Levința Pavel a transmis cheile altei persoane.

Soțul i-a spus că în detenție a fost maltratat. Cheile de la apartament nu le-a primit,

lucruri de ale lui Levința Pavel în apartament nu erau. De către colaboratorii de

poliție a fost amenințată că va fi dată afară de la universitate, iar pe soț îl vor

implica în această situație, precum și pe părinți. Despre amenințare nu a scris

plîngere, deoarece dorea să se termine totul mai repede. Cînd se afla la poliție

auzea din alt cabinet cum soțul era maltratat.

De materialele dosarului:

procesul verbal din 10 februarie 2000, din care reiese că în regiunea str.

Trandafirilor 13/4, or. Chișinău, a fost depistat automobilul CFU 374 RAF cu

inscripția 903 „Ambulanță”, în salonul căruia erau pete de sînge, tuburi de cartușe,

gloanțe;

la 24 martie 2000, în apartamentul nr. 27, str. Miorița 5/1, au fost depistate și

ridicate 2 perechi de mănuși, 5 cagule și muniții. Potrivit expertizei judiciar-

biologice din 05 mai 2000, urmele biologice de pe articolele de tricotaj puteau fi

lăsate de Lencov și Obrucicov;

raportul de expertiză medico-legale din 11 februarie 2000, conform căruia

decesul lui Grișcenco a survenit în rezultatul multiplelor plăgi perforate, provocate

de o armă de foc;

proces verbal de ridicare a cătușelor de la Chirtoacă și Dragan, cu care ei au

fost încătușați și privați de libertate.

Conform informației computerizate, prezentate de compania „VOXTEL”, la

10 februarie 2000 Lungu I., utilizînd rețeaua de telefonie mobilă 291-08-608 în

timpul săvîrșirii omorului lui Grișcenco, a conversat pe linia de ieșire cu Radulov

și Golînschii, care au utilizat legătura de telefonie mobilă „VOXTEL” 291-10-004

în intervalul ora 12:35; 12:38; 12:47; 13:32; 4:02 pe linia de recepționare, precum

și cu Radulov și Golînschii la 12:48; 13:31 cu Stasiucov, Carabanov la telefonul

291-36-560 pe linia de ieșire la 12:39; 12:41; 13:33; 14:02.

Stasiucov și Carabanov, la 10 februarie 2000, utilizînd legătura de telefonie

mobilă ,,VOXTEL” 291-36-560 în timpul omorului lui Grișcenco, au conversat pe

linia de ieșire cu Radulov și Golînschii, care au utilizat legătura mobilă cu numărul

291-10-004 în perioada 12:38; 13:29; 13:54 și pe linia de recepționare cu

Golînschii și Radulov la 12:26; 12:28; 12:40; 12:43; 12:46; 12:54; 13:11; 13:55;

13:56; 13:59; 14:00; 14:02; 14:03 cu Levința V., care, împreună cu Levința P. au

utilizat legătura mobilă 291-27-804 pe linia de ieșire în perioada de timp 12:55;

17

13:16; 13:21; 13:28 și pe linia de recepționare la 13:02; 13:17; 13:19; 13:24; 13:43,

pe linia de recepționare cu Lungu la 12:39; 12:41; 13:33; 14:02.

Golînschii, în comun cu Radulov, la 10 februarie 2000, utilizînd rețeaua de

telefonie mobilă „VOXTEL” 291-10-004, în timpul săvîrșirii omorului lui

Grișcenco au conversat cu complicii săi: Lungu 29-08-608 pe linia de ieșire la

12:48; 13:31; 14:01 și pe cea de recepționare la 12:35; 12.38; 12:57; 13:32; 14:02,

cu Stasincov și Carabanov la numărul 291-36-560 pe linia de ieșire ia 12:26;

12:28; 12:40; 12:43; 12:46; 12:54; 13:11; 13:55; 13:56; 13:59; 14:00; 14:02; 14:04,

pe linia de recepționare la 12:38; 13:29; 13:54 cu Levința V. și Levința P. la

numărul 291-27-804 re linia de ieșire la 12:42.

Levința V., la 10 februarie 2000, în timpul săvîrșirii omorului lui Grișcenco,

a utilizat legătura de telefonie mobilă 191-27-804 (același telefon î1 folosea și

Levința P.) și a dus convorbiri cu Carabanov și Stasiucov pe linia de ieșire la 1302;

13.17; 13:19; 13:24; 13:43, pe cea de recepționare la 12:55; 13:16; 13:28; cu

Golînschi și Radulov pe numărul 291-10-004 pe linia de recepționare 12:42.

Pregătirea și tentativa de omor asupra lui A. Babuc:

De partea vătămată Babuc Anatolie, care a declarat că pe inculpații Levința

Pavel și Levința Vitalie nu-i cunoaște. În luna august 1999 a participat la pornirea

cauzei penale de contrabandă comisă de firma ,,Aridon”, din mun. Chișinău.

Dosarul a fost solicitat de procuratura mun. Chișinău, a fost clasat și marfa

eliberată. El activa pe atunci șef al serviciului poliției economice a Comisariatului

General de Poliție Chișinău. Nefiind de acord cu decizia procuraturii, avînd în

procedură un dosar operativ, prin intermediul Interpolului a solicitată partea

turcească, exportatorul mărfii ,,Aridon” și a primit răspuns că documentele

prezentate de firma ,,Aridon” sunt false. A fost pornită o cauză penală pe fals de

documente, fapt ce l-a pus în gardă pe șeful firmei Mircea Botnaru. Acesta a apelat

la frații Levința prin intermediul autorității lumii criminale, care asigura protecția

firmei în cauză. Ulterior, în vara anului 2000, unii membri ai grupării criminale au

arătat că la locul de trai al său, au stat în ambuscadă pentru a-l împușca. Tentativa

de omor a avut loc prin luna februarie anul 2000. Acțiunile infractorice nu au fost

duse pînă la capăt din motivul că el se afla în concediu. Timp de 10 zile el nu a

ieșit din casă.El a aflat că frații Levința au stabilit toate datele lui de anchetă, locul

aflării apartamentului din mun. Chișinău și a căsuței de vară, au urmărit timp de

cîteva zile deplasarea lui de la serviciu și invers.

Martorului Lencov și Obrucicov, în ședință de judecată nu au recunoscut

vina sa și a fraților Levința în tentativa de omor asupra lui Babuc. Însă instanța a

pus la baza sentinței depozițiile lor de la urmărirea penală.

Astfel, la 04 iulie, 31 octombrie, 07 noiembrie și 02 decembrie 2000,

Lencov a indicat că Stasiucov i-a arătat casa din or. Durlești și a doua adresă din

mun. Chișinău, str. Albișoara, unde locuia partea vătămată, deplasîndu-se cu

automobilul fraților Levința. Ei trebuiau să-1 cunoască pe Babuc la față de aceea îl

așteptau lîngă casa sa. Peste cîteva zile, însă, au fost toți reținuți.

La 08 noiembrie și 04 decembrie 2000, Obrucicov a declarat că frații

Levința i-au spus că trebuie omorît polițistul Babuc. Împreună cu Stasiucov se

deplasau în or. Durlești, unde îl așteptau pe polițist lîngă casa lui.

18

Apartenența la organizație criminală și participarea la activitatea ei:

De declarațiile lui Levința Pavel depuse în calitate de învinuit la 16

noiembrie 2000, că se cunoaște cu Radulov I., Stasiucov P., Golînschi E., Pascari

A., Guzun D., Obrucicov S., Carabanov O., că împreună cu aceștia a participat la

comiterea infracțiunilor ca făptuitor, îndeplinind cerințele organizatorilor. În luna

martie 1999, a participat împreună cu complicii la tentativa de omor asupra lui

Grișcenco și Jdanov.

De declarațiile lui Radulov I., Stasiucov P., Obrucicov S. și Lencov, că ei au

participat la comiterea infracțiunilor imputate inculpaților Levința P. și Levința V.

De materialele dosarului:

procesul-verbal din 30 martie 1999, că pe teritoriul profilactoriului

„Constructorul” au fost depistate automobilele: „Moskvici” cu n/î CAN-510,

străpuns de gloanțe, și „Renault” cu n/î CES 498, cu deteriorări cauzate de la

împușcături din armă de foc, gloanțe și tuburi de cartușe;

procesul verbal din 30 martie 1999, conform căruia în scara blocului nr. 5

de pe bd. Dacia au fost depistate haine, obiecte de pus pe cap și un automat cu

calibru 5,45 mm.;

procesul-verbal din 06 mai 1999, că pe teritoriul din apropierea

profilactoriului „Constructorul” a fost depistat un automat cu calibru 7,62 mm., cu

magazie încărcată cu 16 cartușe;

raportul de expertiză din 05 iunie 2000, conform căruia scurta și chipiul

depistate în scara casei nr. 5 de pe bd. Dacia, pot aparține lui Obrucicov;

raportul de expertiză balistică din 24 mai1999, că 10 tuburi de cartușe

ridicate la fața locului, au fost împușcate din automatul AKM, depistat pe sectorul

din apropierea profilactoriului „Constructorul”;

raportul de expertiză balistică din 20 aprilie 1998, conform căruia 6 tuburi

de cartușe ridicate de la locul faptei, au fost împușcate din automatul depistat în

scara casei nr. 5 de pe bd. Dacia;

procesul verbal din 18 septembrie 1999, că pe autostrada Speia - Bulboaca a

fost depistat un „Jeep”, cu urme de împușcături și cadavrul lui Simonov O. De la

fața locului au fost ridicate tuburile de cartuș și gloanțe;

raportul de expertiză criminalistică din 24 septembrie 1999, că tubul de

cartuș ridicat de la locul comiterii infracțiunii, este parte a unui glonț militar de

calibrul 7,62 și 5,45 mm.;

raportul de expertiză medico-legală din 31 octombrie 2000, conform căruia

la Motanschii au fost depistate plăgi provocate de armă de foc, adică leziuni

corporale mai puțin grave;

raportul de expertiză balistică din 12 octombrie 2000, conform căruia

glontele depistat la 17 decembrie 1999, la intrarea în scara nr. l a casei 17/7 din str.

Cuza Vodă, a fost împușcat din carabina de model „Tigr”, care a fost găsită în ap.

nr. 27, casa 5/1, str. Miorița, apartament închiriat de frații Levința;

procesul-verbal din 17 decembrie 1999, că lîngă stația de apă de pe str.

Independenței 38/2 a fost depistat automobilul „Audi-100”, cu n/î STAG-924;

procesul-verbal din 30 ianuarie 2000, conform căruia la locul faptei au fost

găsite 2 gloanțe, 2 tuburi de cartușe și un glonte de calibrul 9 mm.;

19

raportul de expertiză medico-legală din 03 aprilie 2000, că la Panasiuc au

fost depistate plăgi, provocate de o armă de foc, la cap și la picior, adică leziuni

corporale grave;

datele despre utilizarea legăturii de telefonie mobilă ,,VOXTEL”, de către

complici la comiterea infracțiunilor.

Instanța de fond a considerat că declarațiile inculpaților Levința Pavel și

Levința Vitalie, privind nerecunoașterea vinovăției în comiterea infracțiunilor

imputate, sunt declarative, depuse cu scopul evitării răspunderii penale, fiindcă se

combat prin probele susmenționate.

Instanța a specificat că, chiar dacă la urmărirea penală Radulov I., Stasiucov

P., Obruciov S., Golînschii E., Lungu I., Lencov V. au depus declarații de

recunoaștere a infracțiunilor comise fiind în stare de arest, aceste declarații sunt

veridice, fiindcă au fost depuse în condițiile legii, cu participarea apărătorilor,

declarațiile corespund circumstanțelor cauzei, se completează între ele, inclusiv

prin reproducerea declarațiilor la fața locului și se confirmă prin probele

administrate.

Mai mult în privința lui Radulov I., Stasiucov P., Obruciov S., Golînschii E.,

Lungu I., Lencov V. sentințele de condamnare, în care se cuprind și infracțiunile

comise în coparticipare cu inculpații Levința P. și Levința V., au devenit

irevocabile, au fost executate sau se află la etapa de executare.

Astfel, prin sentința Curții de Apel a Republicii Moldova din 07 octombrie

2003 au fost condamnați Radulov I. și Stasiucov P., iar prin sentința din 16 aprilie

2002 au fost condamnați Golînschii E., Lungu I., Lencov V., Jecov V., inclusiv

pentru infracțiunile comise în coparticipare cu inculpații Levința P. și Levința V.,

pentru tentativa de omor asupra lui Grișcenco și Jdanov, tentativa de omor asupra

lui Florea, Panasiuc, comiterea de către Radulov I., Levința V. și alți complici a

omorului lui Grișcenco, privarea de libertate a lui Grișcenco, Dragan și Chirtoacă.

La stabilirea pedepsei inculpaților instanța de fond, în corespundere cu

prevederile art. 7, 61 ,75 Cod penal, a ținut cont de caracterul și gradul pericolului

social al infracțiunilor comise, de faptul că au survenit urmări grave – decesul

persoanelor în circumstanțe agravante.

Totodată, instanța a ținut cont de circumstanțele atenuante, prevăzute la art.

76 alin. (1) lit. l) Cod penal - depășirea termenului rezonabil pentru examinarea

cazului, neprovocată de făptuitori și că inculpații anterior nu au fost condamnați.

De asemenea, instanța a luat în considerare încălcările drepturilor

inculpaților la urmărirea penală sub aspectul aplicării torturii asupra lor în scopul

dobîndirii declarațiilor și sub aspectul neluării măsurilor eficiente pentru

investigarea plîngerilor acestora referitor la maltratare, fapt constatat prin hotărîrea

Curții Europene.

Instanța a remarcat că astfel de circumstanțe constituie motiv pentru

reducerea pedepsei inculpaților, în corespundere cu prevederile art. 385 alin. (4)

Cod de procedură penală.

Totodată, inculpatului Levința Pavel urmează a-i fi stabilită o pedeapsă mai

blîndă, decît lui Levința Vitalie, fiindcă ultimul a comis mai multe infracțiuni și

respectiv prezintă un pericol social mai sporit.

20

casarea sentinței în latura pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

Levința Vitalie și Levința Pavel să fie condamnați în baza art. 74/2 alin. (2), 88 pct.

1), 4), 6), 7), 8), 9), 15, 88 pct. 1), 4), 6), 8), 39 Cod penal (1961), la cîte 18 ani

închisoare, fiecare.

Procurorul a invocat că nu contestă calificarea acțiunilor inculpaților, însă

consideră că măsurile de pedeapsă stabilite inculpaților sunt prea blînde în raport

cu faptele comise de ei, cu circumstanțele agravante, ca săvîrșirea infracțiunii prin

orice formă de participație, săvîrșirea infracțiunii cu folosirea armei, a munițiilor, a

substanțelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită, a mijloacelor tehnice special

pregătite.

La fel, instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal.

Argumentul instanței, că organul de urmărire penală nu a verificat faptul

maltratării inculpaților este neîntemeiat, deoarece Curtea Europeană pentru

apărarea drepturilor Omului, prin hotărîrea sa, i-a recompensat odată pe inculpați,

iar aplicarea de către instanță a prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură

penală, este o dublă recompensă pentru aceiași încălcare.

Mai mult, de către Procuratura mun. Chișinău a fost emisă o ordonanță de

neîncepere a urmăririi penale pe acest fapt, act procedural, care potrivit

materialelor cauzei, nici de către inculpați și nici de către apărătorii săi nu a fost

atacat la judecătorul de instrucție, fapt ce dovedește că adresarea la CtEDO a fost

una formală, mai ales că la momentul efectuării urmăririi penale o asemenea

practică nici nu era elaborată în Republica Moldova.

În drept, recursul ordinar este întemeiat pe prevederile: „art. 400, 401, 402,

405 Cod de procedură penală”.

8.1. Au declarat recurs ordinar și avocații Veaceslav Țurcan și Maxim

Belinschi, în care cer casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care inculpații să fie achitați: „din cauza lipsei în acțiunile acestora a

faptelor infracțiunilor incriminate și din cauză că infracțiunile incriminate nu au

fost comise de ei”.

Recurenții au indicat că:

a) în ședințele de judecată inculpații au refuzat să susțină declarațiile auto-

incriminatorii, date anterior în cadrul anchetei preliminare, ca fiind depuse sub

aplicarea torturii, fapt confirmat prin Hotărîrea CtEDO din 16 decembrie 2008.

Depozițiile date de ei în timp ce aceștia se aflau în custodia poliției urmau a fi

apreciate critic, deoarece aflarea lor în continuare în custodia poliției după ce au

fost supuși torturii reprezintă o continuare a torturii, respectiv continuarea violării

art. 3 din Convenție (pct. 75 din Hotărîrea CEDO Levința vs Moldova din

16.12.2008). În acest context, nu pot fi admise ca probe de vinovăție pe dosar

declarațiiledate de ei anterior, pe episoadele incriminate.

În sentință este reprodus un citat din pct. 101-106 al Hotărîrii CtEDO din

16.12.2008 (cauza Levința contra Moldovei), care vine în contradicție directă cu

motivele fundamentale al instanței de judecată pentru condamnarea inculpaților.

Frații Levința, și după dățile de 01-08 noiembrie 2000 au continuat să fie în

21

custodia poliției, sub controlul deplin ai celor colaboratori de poliție care anterior i-

au maltratat pe ambii. Acest fapt presupune în sine o continuare a maltratării lor,

contrar art. 3 din CEDO (pct. 75 din Hotărîrea CEDO Levința vs Moldova). Tot

timpul cît frații Levința se aflau în custodia statului, în IDP de la Comisariatul de

poliție din Chișinău, de pe str. Tighina nr. 6, ei nu aveau întrevederi confidențiale

cu apărătorii lor, pe tot parcursul urmăririi penale vorbeau la întrevederi numai prin

telefon, și se vedeau numai prin paravanul de sticlă, ceia ce reprezintă o gravă

încălcare a dreptului la apărare eficientă, precum și a garanției de a avea

întrevederi confidențiale în realitate.

În sentință este menționat, că instanța va expune în baza sentinței declarațiile

inculpatului Levința Pavel, depuse de către el la audierea în calitate de învinuit la

data de 16.11.2000, cu participarea apărătorului său, deoarece au fost depuse în

condițiile legii. Această idee judecătorii de mai multe ori au formulat-o în textul

sentinței atacate. Dar reamintim că aceste afirmații sunt în contradicție directă cu

constatările CEDO pe 2 dosare deja examinate: Levința vs Moldova și Popovici vs

Moldova;

b) din materialele dosarului penal nu rezultă că inculpații ar fi comis careva

infracțiuni, la materialele dosarului nu există probe directe, pertinente, concludente

și admisibile ce ar demonstra contrariul.

„Ulterior am trecut pas cu pas episoadele incriminate fraților Levința Pavel

și Levința Vitalie. Vedeți în acest sens în dosarul penal textul pledoariei noastre în

apărarea inculpaților Levința Pavel și Levința Vitalie în Curtea de Apel

Chișinău”.

Nici unul din martorii audiați nu au oferit declarații în baza cărora s-ar putea

de constatat cu certitudine că ei au comis vre-o infracțiune.

Nici un martor audiat pe cauză penală, nu indică direct la frații Levința ca

fiind făptașii infracțiunilor pentru care sunt condamnați. Toți au afirmat în

ședințele de judecată că nu-i cunosc pe frații Levința, și nu au văzut făptașii

infracțiunilor. Mai mult, în cazul unor martori, ca spre exemplu Lupu (ex Osoianu)

Ilinca, care au declarat că au fost impuși să-i denunțe calomnios pe frații Levința:

„vezi textul dezbaterilor avocaților”, instanța de judecată urma să se autosesizeze

și să emită o încheiere interlocutorie în adresa Procuraturii Generale pe acest caz,

precum și pe cazul audierii minorilor în lipsa pedagogului și a părinților, etc.

Ca urmare, inculpații nu puteau fi condamnați în baza probelor prezentate de

procurori, iar toate dubiile și neînțelegerile urmau să fie interpretate de către

instanța de judecată doar în favoarea inculpaților.

În lumina probelor existente pe dosar, a avut loc o eroare judiciară în

privința inculpaților, bazată pe aprecierea incorectă a probelor. „În dezbaterile

judiciare, noi avocații, în detaliu ne-am expus poziția noastră, și ea rămîne

neschimbată”;

c) sentința atacată nu este una motivată, deoarece este bazată pe probele

părții învinuirii, obținute cu aplicarea ilegală a forței fizice, cu aplicarea torturii nu

numai în privința fraților Levința Pavel și Vitalie, dar și în privința altor persoane

învinuite în comiterea acelorași infracțiuni, cum ar fi pe cauza Popovici contra

Moldovei (cererea nr.289/04 și 41194/04) în cadrul căreia s-a dovedit categoric că

22

a avut loc un tratament inuman, și s-a aplicat tortura la fel ca și în privința fraților

Levința.

Argumentele invocate de către apărători au fost nemotivat respinse.

La 07 noiembrie 2011, Plenul Curții Supreme de Justiție în baza recursului

în anulare a Procurorului General al RM a emis hotărîrea prin care s-a menținut

decizia din 21 ianuarie 2010 a Curții Supreme de Justiție în partea menținerii

sentinței de achitare în privința lui Guzun Dumitru și Popovici Petru pe toate

episoadele de omor și tentativă de omor, apartenența la gruparea criminală,

infracțiuni incriminate inclusiv și fraților Levința Pavel și Vitalie, pe marginea

cărora în mare parte procurorul a afirmat în textul dezbaterilor judiciare că Levința

Pavel și Levința Vitalie au comis episoadele descrise împreună cu Guzun Dumitru.

Martorii Golînschii E., Obrucicov S., Lencov V. și Radulov I. nu au susținut

declarațiile date la urmărire penală, menționînd că au fost constrînși fizic și psihic.

Că au făcut apel către instanța de judecată să aplice același standard aplicat

de Curtea Supremă de Justiție a RM pe hotărîrile judecătorești emise pe marginea

condamnării lui Popovici Petru și Guzun Dumitru, dar nu au fost auziți. În sentința

atacată instanța nici nu s-a expus asupra acestui argument al părții apărării și a

argumentat vinovăția inculpaților prin declarațiile date la urmărirea penală de către

persoanele audiate în calitate de martori, precum sunt: Lungu Iurie, Golînschii

Eduard, Obrucicov, Lencov, Radulov Iurie, Lupu Ilinca, Stasiukov Petru, pe cînd

declarațiile acelorași persoane date la urmărirea penală au fost apreciate critic de

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție pe cauza penală de învinuire a lui

Popovici Petru și Guzun Dumitru, ce a condus la achitarea ultimilor pe capetele de

acuzare privind comiterea omorurilor și tentativelor de omor a mai multor

persoane, pe unele din episoade fiind condamnați și frații Levința. De fapt, avem 2

hotărîri judiciare, diametral opuse, pe aceeași învinuire, în privința diferitor

inculpați;

d) referitor la descifrările convorbirilor telefonice - nu este clar cum au

apărut ele în dosarul penal, fiind încălcate garanțiile procesuale prevăzute de Codul

de procedură penală, în redacția anului 1961, și anume trebuia să fi existat

sancțiunea procurorului, pentru a fi ridicate descifrările. Din materialele dosarului

nu rezultă existența acestei sancțiuni. Mai mult, nu există o ordonanță motivată a

anchetatorului (conform prevederilor art. 147-149 CPP în redacția 1961). Potrivit

alin. (3) a art. 55 Cod de procedură penal (1961) - toate probele adunate sau

acumulate cu încălcarea normelor procesual-penale nu au valoare juridică și

urmează a fi desconsiderate.

Toate descifrările convorbirilor telefonice au fost efectuate cu ignorarea

normelor de drept. Prin urmare ele sunt nule și urmează să fie excluse din sumarul

probelor. În sentința atacată acest argument al părții apărării nu este combătut;

e) pe mai multe episoade în sentința atacată se menționează că vinovăția

inculpaților se confirmă și prin tuburile și armele ridicate de la fața locului și

cercetate în cadrul cauzei penale. Însă după cum ne-am expus în dezbaterile

judiciare, nici un tub, glonte sau armă pe nici un episod nu dovedesc vinovăția lor,

deoarece toate aceste probe au fost ridicate și cercetate cu grave abateri de la

23

garanțiile procesuale: „vedeți textul dezbaterilor judiciare”. În sentința atacată nu

au fost combătute aceste argumente.

În drept, recursul ordinar este întemeiat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, că: „a avut loc o eroare gravă de fapt, avînd drept

consecință pronunțarea unei sentințe vădit neîntemeiate”.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit face următoarele concluzii.

În primul rînd, în corespundere cu prescripțiile art. I pct. 142, art. II alin. (5)

din Legea pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală al

Republicii Moldova, nr. 66, din 05 aprilie 2012, în vigoare de la 27 iulie 2012, a

fost abrogat pct. 2) alin. (1) din art. 437 Cod de procedură penală, care prevedea o

procedură specială de atac cu recurs a sentințelor pronunțate de curțile de apel, și

prevăzut că asemenea recursuri urmează a fi examinate în continuare de către

Curtea Supremă de Justiție conform prevederilor în vigoare ale Codului de

procedură penală.

Pe lîngă aceasta, potrivit art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, în

desfășurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul

judecării cauzei în instanța judecătorească.

Consecutivitatea normelor enunțate relevă că hotărîrea pronunțată în primă

instanță de curtea de apel, poate fi supusă recursului ordinar, pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, care se judecă conform prevederilor titl. II cap.

IV secț. a 2-a § 1 Cod de procedură penală și doar în temeiurile prevăzute la art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală.

Totodată, conform art. 424 alin. (2), 429 alin. (1), 430 alin. (5), 434 Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să fie motivată, să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în

acest sens. Instanța de recurs, se pronunță doar în limitele motivelor invocate în

recurs.

În aspectul vizat se reține că în pofida prevederilor enunțate, în recursul

ordinar al procurorului, denumit: „apel” și fondat în drept pe prevederile: „art. 400,

401, 402, 405 Cod de procedură penală”, care reglementează procedura de

judecare a apelului, nu este specificat nici un temei de drept pentru recursul ordinar

din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă

totalmente și argumentarea ilegalității hotărîrilor contestate în acest sens, cu

indicarea unor concrete erori de drept la capitolul vizat (pct. 8 din prezenta decizie).

Astfel, recursul ordinar al procurorului este unul absolut neîntemeiat,

deoarece nu întrunește condițiile legale de conținut, iar instanța de recurs nu este

competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al procurorului cu

circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și care ar agrava situația

inculpaților.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd recursul,

instanța îl respinge ca inadmisibil, în cazul în care se constată că el este

neîntemeiat.

24

Prin urmare, odată ce recursul procurorului este neîntemeiat, el urmează a fi

respins ca inadmisibil.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 434 Cod de procedură

penală hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanța de fond, inclusiv și în temeiul cînd hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, cînd instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței. Judecînd recursul declarat, Colegiul

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărîrii atacate pe

baza materialului din dosarul cauzei și se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în recurs.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei se reține că recursul ordinar al avocaților este

fondat în drept pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Din categoria temeiurilor stipulate în acest articol doar unul este clar

evidențiat în recursul vizat, adică că: „a avut loc o eroare gravă de fapt, avînd

drept consecință pronunțarea unei sentințe vădit neîntemeiate” (pct. 8.1 din prezenta

decizie).

Potrivit art. art. 6 pct.111), 429 alin. (1), 430 alin. (5) Cod de procedură

penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în existența sau

inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, sau prin

denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor. Cererea de recurs trebuie să fie motivată, să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în

acest sens.

La capitolul dat se reține că în respectivul recurs este omisă în totalitate

argumentarea erorii grave de fapt prin prisma legii enunțate.

Mai mult, în cazul motivelor din recurs reproduse la lit. b) și e) pct. 8.1 din

prezenta decizie, recurenții au utilizat sugestii de felul: “vedeți în acest sens în

dosarul penal textul pledoariei noastre.., vezi textul dezbaterilor avocaților…, în

dezbaterile judiciare, noi avocații, în detaliu ne-am expus poziția noastră și ea

rămîne neschimbată…, vedeți textul dezbaterilor judiciare”, care contravin esenței

condițiilor de drept ale unui recurs ordinar. Or, argumentarea ilegalității hotărîrii

atacate trebuie, în corespundere cu normele menționate mai sus, să se conțină în

recursul declarat, dar nu în alte eventuale acte procesuale ale dosarului penal, pe

care instanța de recurs ar urma să le selecteze din oficiu la propunerea recurenților

(pct. 8.1 din prezenta decizie).

Pe lîngă aceasta, privitor la motivele invocate în recurs și reproduse la lit. d)

pct. 8.1 din prezenta decizie, recurenții nu au indicat la concret care descifrări ale

convorbirilor telefonice ar fi fost ilegal administrate și care dispoziții concrete

prescrise în art. 147-149 Cod de procedură penală (1961) ar fi fost încălcate. Or,

aceste norme de procedură penală conțin mai multe aliniate și reguli privind doar

efectuarea percheziției, și ridicării, iar instanța de recurs nu este abilitată să

25

presupună la care din ele se referă recurenții și de ce ei consideră că aceste norme

reglementează acțiunile organului de urmărire penală în domeniul descifrării

convorbirilor telefonice.

Este de menționat și faptul că argumentele invocate în recurs și reproduse la

lit. c) pct. 8.1 din prezenta decizie sunt fondate pe hotărîrea Plenului Curții

Supreme de Justiție din 07 noiembrie 2011 denaturant interpretată, deoarece prin

această hotărîre nu a fost menținută decizia Colegiului penal al Curții Supreme de

Justiție din 21 ianuarie 2010: „în partea menținerii sentinței de achitare în privința

lui Guzun Dumitru și Popovici Petru pe toate episoadele de omor și tentativă de

omor, apartenența la gruparea criminală, infracțiuni incriminate, inclusiv și în

privința fraților Levința Pavel și Levința Vitalie, pe marginea cărora în mare parte

procurorul a afirmat în textul dezbaterilor judiciare că Levința Pavel și Levința

Vitalie au comis episoadele descrise împreună cu Guzun Dumitru”, iar declarațiile

martorilor: „Lungu Iurie, Golînschii Eduard, Obrucicov, Lencov, Radulov Iurie,

Lupu Ilinca, Stasiukov Petru, date la urmărirea penală au fost apreciate critic de

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție pe cauza penală de învinuire a lui

Popovici Petru și Guzun Dumitru, ce a condus la achitarea ultimilor pe capetele

de acuzare privind comiterea omorurilor și tentativelor de omor a mai multor

persoane, pe unele din episoade fiind condamnați și frații Levința, fiind 2 hotărîri

judiciare diametral opuse pe aceeași învinuire, în privința diferitor inculpați”, dar

tocmai a fost casată decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 21

ianuarie 2010 în partea nominalizată și dispusă rejudecarea cauzei în această parte

de către Curtea Supremă de Justiție în ordinea recursului împotriva hotărîrilor

judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, în alt complet de

judecată.

Totodată, cu referire la argumentul că: „martorii Golînschii E., Obrucicov

S., Lencov V. și Radulov I. nu au susținut declarațiile date la urmărirea penală,

menționînd că au fost constrînși fizic și psihic”, se reține că legislația procesual

penală națională nu obligă instanțele de judecată să investigheze acuzațiile

martorilor și persoanelor neinculpate în cauza de pe rol, privind aplicarea față de ei

a constrîngerii fizice și psihice în cadrul propriilor cauze penale, hotărîrile

judecătorești în privința lor pe aceste cauze fiind irevocabile, adică avînd puterea

lucrului judecat.

Prin urmare, în aspectul și în partea vizată, adică a motivelor invocate și

reproduse la lit. b), e), c) și d) din prezenta decizie, recursul avocaților nu

întrunește condițiile legale de conținut și este absolut neîntemeiat.

În al treilea rînd, cu referire la argumentul specificat în recursul ordinar că:

„sentința atacată nu este una motivată”, care poate fi echivalent cu temeiul din art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală - hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, cît și în baza prescripției conținute în art.

424 alin. (2) Cod de procedură penală, că instanța de recurs este în drept să judece

cauza și în baza temeiurilor neinvocate, dar fără a agrava situația persoanei

inculpate, se atestă următoarele erori de drept comise de instanța de fond.

Astfel, cu referire la argumentele invocate în recurs și reproduse la lit. a)

pct. 8.1 din prezenta decizie, se reține că instanța de fond a pus la baza sentinței de

26

condamnare inclusiv și declarațiile auto-incriminatorii ale inculpatului Levința

Pavel din 16 noiembrie 2000, în care el l-a nominalizat în calitate de coparticipant

și pe Levința Vitalie, deoarece acestea ar fi fost depuse în condițiile legii (pct. 7 din

prezenta decizie).

Însă, conform procesului-verbal al ședinței de judecată și părții descriptive a

sentinței contestate, inculpatul Levința Pavel a menționat în ședința instanței de

fond că el a depus declarații auto-denunțătoare la 16 noiembrie și 01 decembrie

2000, în consecința constrîngerii fizice și psihice, indicînd metodele concrete de

maltratare și numele colaboratorilor de poliție care au comis faptele de tortură față

de el - Ivarlac, Railean, Ciobănaș, Stavilă și Gusev (v. 20, f.d. 17, pct. 7 din prezenta

decizie).

Potrivit art. 3 și 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, art. 10 alin. (3), (3/1), art. 11 alin. (9) Cod de procedură

penală, nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane

ori degradante. În timpul desfășurării procesului penal, nimeni nu poate fi maltratat

fizic sau psihic și sînt interzise orice acțiuni și metode care creează pericol pentru

viața și sănătatea omului. Persoana reținută nu poate fi supusă violenței,

amenințărilor sau unor metode care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii și de a-

și exprima opiniile. Sarcina probațiunii neaplicării torturii și a altor tratamente sau

pedepse crude, inumane sau degradante îi revine autorității în a cărei custodie se

află persoana privată de libertate, plasată la dispoziția unui organ de stat sau la

indicația acestuia, sau cu acordul ori consimțămîntul său tacit. Orice persoană, ale

cărei drepturi și libertăți recunoscute de convenție au fost încălcate, are dreptul să

se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci cînd încălcarea s-ar

datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Aceste prevederi legale au fost ignorate de către instanța de fond. Or, în

materialele cauzei lipsește probațiunea (ordonanța respectivă – de refuz în pornirea

urmăriri penale, încetarea urmăririi penale, etc.) autorităților în a cărei custodie s-a aflat

inculpatul Levința Pavel la 16 noiembrie 2000, fiind privat de libertate, despre

inexistența faptului aplicării față de el a constrîngerii fizice și psihice.

Prin ordonanța din 10 martie 2011, procurorul a dispus: “Încetarea urmăririi

penale pe cauza nr. 2010028145, cu privire la maltratarea cet. Levința Pavel și

Levința Vitalie de colaboratorii CGP mun. Chișinău, Virgil Ceobănaș Maftei,

Scurtu Veaceslav Vasile, Gusev Valerian Vladimir, Railean Vadim, din motiv că

fapta acestora nu întrunește elementele componenței de infracțiune prevăzută de

art. 101/1 Cod penal (red. 1961)” (v. 19, f.d. 231).

Însă, pe lîngă faptul că în descriptivul acestei ordonanțe nu se regăsește

cercetarea circumstanțelor din 16 noiembrie și 01 decembrie 2012, raportate la

metodele concrete de maltratare și numele colaboratorilor de poliție care au comis

faptele de tortură, dat fiind că urmărirea penală pe faptul maltratării inculpatului a

fost încetată “deoarece fapta nu întrunește elementele infracțiunii”, dar nu pe

motiv că “nu există faptul infracțiunii”, potrivit prevederilor art. 275 pct. 1) Cod de

procedură penală, se impune o singură concluzie, că faptul infracțiunii de tortură

aplicată față de inculpat există și acest fapt rămîne a fi unul neinvestigat pînă în

prezent.

27

Mai mult, faptul că și la 16 noiembrie 2000, inculpatul Levința Vitalie a fost

maltratat, rezultă clar și din constatările invocate în hotărîrea CtEDO din 16

decembrie 2008, în cauza Levința vs Moldova, că după ce reclamanții au fost

supuși torturii la 3-4 noiembrie 2000, ei aveau un temei rezonabil să le fie frică de

posibila maltratare ulterioară de către aceeași polițiști, care dețineau controlul

asupra cauzei și asupra acuzaților. Astfel, omisiunea de a-i transfera pe reclamanți

la 4 noiembrie 2000 într-un loc sigur trebuie considerată o continuare a maltratării

la care ei au fost supuși (pct. 75); La 20 decembrie 2000, Levința Pavel a cerut

asistență medicală pentru mîna sa, simțind că aceasta și-a pierdut funcționalitatea

în consecința maltratărilor, însă el nu a primit nici o asistență și nici un răspuns

(pct. 76, 85); Prin supunerea reclamanților la tortură, la 4 noiembrie 2000 și

omisiunea de a-i transfera ulterior într-un loc sigur, omisiunea de a investiga în

mod corespunzător plîngerile lor credibile cu privire la maltratare și de a le acorda

asistență medicală necesară, autoritățile au încălcat prevederile articolului 3 al

Convenției (pct. 92); După maltratarea inculpaților la 4 noiembrie 2000 și după

obținerea la 5 noiembrie 2000, ca urmare a acesteia, a probelor, autoritățile, în mod

conștient, i-au lăsat pe reclamanți sub controlul deplin al celor care i-au maltratat.

Acest lucru în sine a constituit o continuare a maltratării, contrar articolului 3

(pct. 102); declarațiile obținute de la reclamanți în astfel de circumstanțe, ca urmare

a torturării lor și în timp ce ei au fost lipsiți de orice asistență din partea avocaților

lor, și confruntați cu o lipsă totală de reacție din partea autorităților la plîngerile

avocaților lor cad sub categoria declarațiilor care nu ar trebui niciodată să fie

admise în procedurile penale, deoarece folosirea unor astfel de probe ar face astfel

de proceduri inechitabile (pct. 102). Curtea a hotărît că a avut loc o violare a art. 3,

art. 6 § 1, art. 6 § 3 și art. 13 ale Convenției în ceea ce privește maltratarea

reclamanților la 4 noiembrie 2000 și omisiunea de a-i transfera ulterior într-un loc

sigur, asistența medicală insuficientă acordată reclamanților, și omisiunea de a

investiga, în mod corespunzător, plîngerile lor cu privire la maltratarea din anul

2000 (pct. 2, 3, 4).

În hotărîrea din 02 februarie 2010, Plenul Curții Supreme de Justiție, casînd

hotărîrile judiciare precedente de condamnare a inculpaților la baza cărora au fost

puse declarațiile auto-incriminatorii ale lui Levința Pavel din 16 noiembrie și 01

decembrie 2000, la fel a constatat faptul maltratării lui Levința Pavel și la 16

noiembrie 2000, referindu-se la jurisprudența CtEDO nominalizată și indicînd că

inculpații au pretins că au fost maltratați de către organele de cercetare penală în

timpul interogatoriului din 04 noiembrie 2000, și ulterior, referindu-se la

rezultatele examinării medicale. Ca urmare a torturii, ei au fost impuși să facă

declarații autoincriminatorii, care nu au fost susținute în ședința de judecată.

Plîngerea privind maltratarea nu a fost examinată în ședința de judecată. Adică

instanța de fond nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 14, 271 și 272 Cod

de procedură penală (1961), ceea ce echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei,

fapt care determină concluzia privind ilegalitatea și netemeinicia sentinței

pronunțate. În sensul prevederilor art. 298 alin. (4) Cod de procedură penală,

plîngerea lor urma să fie examinată de către procuror în modul prevăzut la art. 274

Cod de procedură penală, într-o procedură separată. În cauza dată a avut loc o

28

violare a art. 3, art. 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește maltratarea inculpaților

la 04 noiembrie 2000 și omisiunea de a-i transfera ulterior într-un loc sigur,

asistența medicală insuficientă acordată reclamanților și omisiunea de a

investiga, în mod corespunzător, plîngerile lor cu privire la maltratarea din

anul 2000 (pct. 6 din prezenta decizie).

Împrejurările expuse relevă cu luciditate că declarațiile auto-incriminatorii

ale inculpatului Levința Pavel din 16 noiembrie 2000 au fost obținute prin

constrîngerea lui fizică și psihică, fiind violate drepturile ambilor inculpați

garantate de art. 6 § 1 al Convenției, fiind ilegal puse la baza sentinței de

condamnare a acestora de către instanța de fond și urmează a fi excluse din

ansamblul de probe prezente pe cazul dat. Adică, în aspectul vizat hotărîrea atacată

nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția de a pune la baza sentinței

de condamnare a inculpaților declarațiile inculpatului Levința Pavel din 16

noiembrie 2000, iar recursul de pe rol în această parte este întemeiat.

Totodată, instanța de recurs consideră că doar această probă nu atrage după

sine inechitabilitatea procesului în întregime, ea nefiind una decisivă. Celelalte

probe administrate, conținute în partea descriptivă a sentinței atacate și reproduse

la pct. 7 din prezenta decizie, fiind pertinente, concludente, utile și veridice, or

acestea coroborează între ele și nu au fost supuse criticii în recursul ordinar în

modul prevăzut de lege, pe motivele reiterate la pct. 9 din prezenta decizie.

În același timp, pornind de la aceste erori de drept constatate, comise de

instanța de fond, cît și a prescripțiilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, că

dacă în cursul judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale drepturilor inculpatului,

precum și s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări, instanța

examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru

aceste încălcări, instanța de recurs concluzionează că reducerea pedepsei aplicate

inculpaților în baza art. 15, 88 pct. 1), 4), 6), 8) Cod penal (1961) cu 2 luni

închisoare pentru fiecare constituie o modalitate adecvată de redresare a violării

menționate.

În al patrulea rînd, conform art. 325 alin. (1), 389 alin. (4) pct. 3), 394 alin.

(4 ) pct. 3), 395 alin. (1) pct. 2), 3), 436 alin. (4), 457 alin. (3) Cod de procedură

penală, judecarea cauzei în primă instanță se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. La rejudecarea cauzei este interzisă aplicarea legii

privind o infracțiune mai gravă decît numai dacă hotărîrea inițială a fost casată în

baza recursului procurorului care a solicitat aplicarea legii privind o infracțiune

mai gravă. În cazul expirării termenului de prescripție se adoptă o sentință de

condamnare cu liberarea de pedeapsă. În dispozitivul sentinței de condamnare

trebuie să fie arătate constatarea că inculpatul este vinovat de săvîrșirea infracțiunii

prevăzută de legea penală, categoria și mărimea pedepsei aplicate inculpatului

pentru infracțiunea constatată ca dovedită. În caz dacă instanța îl găsește pe

inculpat vinovat, dar îl liberează de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale

Codului penal, ea este datoare să menționeze aceasta în dispozitivul sentinței.

Aceste prevederi legale la fel au fost ignorate de către instanța de fond.

Astfel, prin sentința contestată, instanța de fond a decis încetarea procesului

29

penal pe art. 290 alin. (1) Cod penal în privința inculpaților Levința Vitalie și

Levința Pavel, iar în privința inculpatului Levința Vitalie și pe art. 166 alin. (1)

Cod penal, în baza art. 332 alin. (1) Cod de procedură penală și art. 60 Cod penal,

în legătură cu expirarea termenului de prescripție pentru tragere la răspundere

penală (pct. 7 din prezenta decizie).

Însă, prin sentința din 16 aprilie 2002 inculpații nu au fost condamnați în

baza art. 227 alin. (2) Cod penal (1961), deoarece aceste acțiuni se cuprind în

dispoziția art. 74/2 alin. 2 Cod penal (1961), iar conform deciziei instanței de recurs

din 22 octombrie 2002 a fost exclusă condamnarea lui Levința Pavel în baza art.

116 alin. 2 Cod penal (1961), deoarece comiterea acestei infracțiuni nu i-a fost

imputată prin actul de învinuire. Procurorul nu a atacat hotărîrile judecătorești în

această parte, ele fiind casate doar în temeiul recursului în anulare al apărării și,

astfel, instanța de fond neîntemeiat a revenit la învinuirea inculpaților pe aceste

capete, constatînd în fapt că ei au comis aceste infracțiuni (pct. 1, 2, 4 și 5, 6 din

prezenta decizie).

Totodată, instanța de fond, în partea dispozitivă a sentinței atacate, nu a

constatat vinovăția inculpaților de comiterea infracțiunii prevăzută la art. 166 alin.

(1), 290 alin. (1) Cod penal, categoria și mărimea pedepsei aplicate inculpaților

pentru această infracțiune și liberarea de pedeapsă, iar instanța de recurs nu poate

corecta această eroare de drept, deoarece procurorul nu a atacat cu recurs sentința

în partea vizată.

Prin urmare, hotărîrea atacată nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază condamnarea inculpaților și încetarea procesului penal pe art. 290 alin.

(1), 166 alin. (1) Cod penal.

Potrivit art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, în cazul în care

există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală se adoptă o

sentință de încetare a procesului penal, iar conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b)

Cod de procedură penală, instanța admite recursul, casează hotărîrea atacată și

dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de Codul de procedură

penală.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanța de fond, constituie erori de drept, prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, care exclud tragerea la răspundere penală a inculpaților, se

impune soluția casării parțiale a sentinței contestate și încetării procesului penal

privind învinuirea inculpaților Levința Vitalie și Levința Pavel de comiterea

infracțiunii prevăzută la art. 290 alin. (1) Cod penal și a inculpatului Levința

Vitalie de comiterea infracțiunii prevăzută la art. 166 alin. (1) Cod penal, pe motiv

că există circumstanțe care exclud tragerea lor la răspundere penală.

În al cincilea rînd, conform art. 107 alin. (1), 274, 275 alin. (1) lit. e) Cod

de executare, 389 alin. (4) pct. 2) Cod de procedură penală, amnistia este actul ce

are ca efect reducerea pedepsei aplicate. Prin stingerea executării pedepsei se

stinge raportul juridic de executare a pedepsei penale, adică obligația

condamnatului de a executa pedeapsa și dreptul organului de stat de a cere

executarea pedepsei. Stingerea executării pedepsei are loc în cazul intervenirii unui

30

act de amnistie în cursul executării pedepsei. Sentința de condamnare se adoptă cu

stabilirea pedepsei și cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei.

Normele de drept enunțate relevă că din termenul executării pedepsei

aplicate inculpaților urmează să fie dedus termenul de 4 ani și 22 de zile

închisoare, redus în cazul ambilor inculpați conform încheierilor Judecătoriei

Cahul din 15 septembrie 2004, în baza art. 10 alin. (1), lit. e) al Legii nr. 278-XV

din 16 iulie 2004 „Privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea

Constituției Republicii Moldova”.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța îl admite, casează parțial hotărîrea atacată, rejudecă cauza și

pronunță o nouă hotărîre, dacă nu se agravează situația condamnatului.

Circumstanțele expuse atestă astfel că, recursul de pe rol este parțial

întemeiat, că erorile judiciare comise de instanța de fond pot fi corectate în instanța

de recurs prin casarea parțială a deciziei atacate în latura pedepsei, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri în acest sens, cu menținerea în rest a

dispozițiilor sentinței atacate.

Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procuror împotriva

sentinței Curții de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2012, în cauza penală privind

inculpații Levința Vitalie Ștefan și Levința Pavel Ștefan.

Admite recursul ordinar declarat de avocații Veaceslav Țurcan și Maxim

Belinschi, în numele inculpaților Levința Vitalie Ștefan și Levința Pavel Ștefan,

casează parțial sentința Curții de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2012, rejudecă

cauza și pronunță o nouă hotărîre.

Încetează procesul penal privind învinuirea inculpaților Levința Vitalie

Ștefan și Levința Pavel Ștefan de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 290 alin.

(1) Cod penal, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea lor la

răspundere penală.

Încetează procesul penal privind învinuirea inculpatului Levința Vitalie

Ștefan de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 166 alin. (1) Cod penal, pe motiv

că există circumstanțe care exclud tragerea lui la răspundere penală.

Levința Vitalie Ștefan se condamnă în baza art. 15, 88 pct. 1), 4), 6), 8)

Cod penal (1961), cu aplicarea prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură

penală, la 9 ani și 10 luni închisoare.

Se menține condamnarea lui Levința Vitalie Ștefan în baza art. 88 pct. 1),

6), 7), 8), 9) Cod penal (1961) la 15 ani închisoare și în baza art. 74/2 alin. 2 Cod

penal (1961) la 7 ani închisoare.

În temeiul art. 39 Cod penal (1961), pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, se stabilește lui Levința Vitalie Ștefan

pedeapsa definitivă de 15 ani și 10 luni închisoare, cu executarea pedepsei în

31

penitenciar de tip închis.

Termenul executării pedepsei lui Levința Vitalie Ștefan se calculează de la

02 mai 2013, deducîndu-se termenul deja executat al pedepsei de la 30 octombrie

2000 pînă la 04 februarie 2011 și de la 07 noiembrie 2012 pînă la 02 mai 2013, cît

și termenul de 4 ani și 22 de zile închisoare, redus conform încheierii Judecătoriei

Cahul din 15 septembrie 2004, în baza art. 10 alin. (1), lit. e) a Legii nr. 278-XV

din 16 iulie 2004 „Privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea

Constituției Republicii Moldova”.

Levința Pavel Ștefan se condamnă în baza art. 15, 88 pct. 1), 4), 6), 8) Cod

penal (1961), cu aplicarea prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală,

la 9 ani și 10 luni închisoare.

Se menține condamnarea lui Levința Pavel Ștefan în baza art. 88 pct. 6), 7),

8), 9) Cod penal (1961) la 14 ani închisoare și în baza art. 74/2 alin. 2 Cod penal

(1961) la 7 ani închisoare.

În temeiul art. 39 Cod penal (1961), pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, se stabilește lui Levința Pavel Ștefan

pedeapsa definitivă de 14 ani și 10 luni închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis.

Termenul executării pedepsei lui Levința Pavel Ștefan se calculează de la

02 mai 2013, deducîndu-se termenul deja executat al pedepsei de la 30 octombrie

2000 pînă la 04 februarie 2011 și de la 07 noiembrie 2012 pînă la 02 mai 2013, cît

și termenul de 4 ani și 22 de zile închisoare, redus conform încheierii Judecătoriei

Cahul din 15 septembrie 2004, în baza art. 10 alin. 1, lit. e) a Legii nr. 278-XV din

16 iulie 2004 „Privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea

Constituției Republicii Moldova”.

În rest, sentința se menține.

Decizia este irevocabilă, pronunțată în ședință publică la 30 mai 2013, ora

10.00.

Președinte (semnătură) Petru Ursache

Judecători (semnătură) Iurie Diaconu

(semnătură) Elena Covalenco

(semnătură) Valentina Clevadî

(semnătură) Sveatoslav Moldovan

Copia corespunde originalului,

Judecătorul Iurie Diaconu

32