1ra-16-2013 — 196 alin.4
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- 196 alin.4
- Temei legal
- 196 alin.4
1ra-16-2013 — 196 alin.4 (Curtea Supremă de Justiție, 2013)
Dosarul 1ra-16/13
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
16 aprilie 2013 mun.Chișinău
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:
Președinte - Petru Ursache,
Judecători - Elena Covalenco, Ghenadie Nicolaev, Iurie Diaconu, Vladimir Timofti,
cu participarea:
procurorului - Nicolae Suvac,
avocatului - Petru Munteanu și Alexei Barbaroș,
a judecat în ședință publică recursurile ordinare declarate de procurorul în
Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan și reprezentantul legal al
părții vătămate, Liubomir Dudulica, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel
Chișinău din 22 iunie 2012 în cauza penală privindu-l pe
Belobrov Andrei Stepan, născut la 15 august 1969,
originar și domiciliat în mun.Chișinău str.Sfînta Vinere
45/2.
Cauza a fost examinată de prima instanță de la
16.06.2010 pînă la 28.12.2010, în instanța de apel de la
18.03.2010 pînă la 29.06.2011, în instanța de recurs de
la 11.11.2011 pînă la 07.02.2012, în instanța de apel de
la 29.03.2012 pînă la 22.06.2012 și în instanța de recurs
de la 08.10.2012 pînă la 16.04.2013.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-au prezentat: inculpatul Belobrov Andrei.
Procurorul și avocatul în numele părții vătămate și-au susținut recursurile,
solicitînd admiterea lor în sensul declarat.
Apărătorul și inculpatul s-au pronunțat pentru respingerea recursurilor ca fiind
nefondate, cu menținerea hotărîrii atacate.
Colegiul penal lărgit asupra recursului,
C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Centru, mun.Chișinău din 28 decembrie 2010
Belobrov Andrei a fost achitat de sub învinuirea de săvîrșire a infracțiunii prevăzute de
art.196 alin.(4) Cod penal, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.
Potrivit sentinței Belobrov Andrei a fost învinuit, precum că la 09 ianuarie 2008,
fiind administratorul SRL „Viracocea” cunoscînd despre faptul că SA „Forjacom” deținea
în proprietate un strung de marcă SMERAL LZK 4000 „A” fabricat în anul 1984, care
urma a fi înstrăinat, intenționa să-1 procure la un preț avantajos pentru sine cu ulterioara
realizare în scopul obținerii unui profit. La fel, cunoscînd despre faptul că cetățeanul
Republicii Germane H.Dalchiran, administratorul firmei Germane „HD
Werkzeugmaschinenhandel” GmbH este cointeresat în procurarea unui strung similar la
09 ianuarie 2008 a încheiat cu ultimul contractul de vînzare-cumpărare nr.0208-1 a
strungului de marcă SMERAL LZK 4000 „A” la prețul de 400000 euro, contract în care
era stipulat achitarea prealabilă pentru strungul procurat - 50% din costul utilajului la
1
încheierea contractului de vînzare-cumpărare, 25% pe parcursul a 20 de zile din
momentul începerii demontării acestuia și 25% la data încărcării strungului pe suport la
calea ferată.
La 11 ianuarie 2008 „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH în baza contractului
menționat, a transferat pe contul SRL„Viracocea” suma de 200 000 euro, iar la 11 iunie
2008 a mai transferat suma de 100 000 euro. Intrînd în posesia banilor, A.Belobrov, în
cadrul licitației organizate de SA „Forjacom” la 12 iunie 2008 a procurat strungul de
marcă SMERAL LZK 4000 „A” cu numărul de fabricare 6429 la prețul de 1504300 lei. În
continuare, aflînd despre faptul că există un alt potențial cumpărător al strungului dat,
urmărind scopul obținerii unui profit nejustificat, abuzînd de încrederea lui H.Dalchiran,
nu și-a onorat obligațiunile contractuale față de ultimul, la 11 iulie 2008 realizîndu-l
firmei canadiene „Orol Trading LTD” contra sumei de 420 000 euro, din suma dată
restituind „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH la 02 februarie 2009 - 800 euro și la
30 aprilie 2010 - 9200 euro, eschivîndu-se de la restituirea sumei de 4 722 844 lei,
cauzîndu-i astfel proprietarului o dauna materială în proporții deosebit de mari.
Sentința a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat, care a solicitat casarea
acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit
pentru prima instanță, prin care A.Belobrov să fie condamnat în baza art.196 alin.(4) Cod
penal, cu admiterea integrală a acțiunii civile și încasarea în beneficiul părții vătămate a
sumei de 4 722 844 lei.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 iunie
2011 a fost respins, ca nefondat, apelul procurorului, cu menținera hotărîrii contestate.
Acțiunea civilă privind încasarea sumei a fost lăsată fără soluționare, cu dreptul de
a fi înaintată în ordinea procedurii civile.
Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, concluziile primei instanțe
despre achitarea inculpatului corespund circumstanțelor stabilite la judecarea cauzei, iar
cererea de apel nu conține careva temeiuri legale, care ar demonstra necesitatea casării
sentinței atacate, și că constatarea relațiilor civile între A.Belobrov și firma „HD
Werkzeugmaschinenhandel” GmbH nu au fost combătute, nefiind prezentate probe cu
privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii incriminate.
De asemenea, instanța de apel a menționat că organul de urmărire penală,
expediind cauza în judecată, a decis că nu există probe privind tragerea la răspundere a lui
A.Belobrov în baza art.190 alin.(5) Cod penal.
Instanța de apel a mai reținut că pe parcursul judecării cauzei nu au fost prezentate
probe, precum că A.Belobrov a urmărit intenția de comitere a escrocheriei sau de cauzare
a daunei materiale prin abuz de încredere.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ordinar procurorul R.Cașu
și reprezentantul părții vătămate L.Dudulica, care au solicitat:
- procurorul, casarea deciziei și dispunerea rejudecării cauzei, pe motiv că prima
instanță a apreciat incorect circumstanțele de fapt ale cauzei și acțiunile inculpatului;
instanța de fond nu a reținut că obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relațiile
sociale cu privire la proprietate, relații care presupun respectarea obligațiilor și
angajamentelor patrimoniale întemeiate pe buna-credință și încrederea dintre subiecții
acestor raporturi; instanța de apel la adoptarea deciziei nu a ținut cont de explicațiile date
de către Plenul Curții Supreme de Justiție la pct.14 al Hotărîrii nr.22 din 12 decembrie
2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”, din sensul cărora
rezultă că nerespectarea acestor cerințe ale legii echivalează cu nerozolvarea apelului, fapt
care atrage după sine casarea deciziei instanței de apel;
2
- reprezentantul părții vătămate L.Dudulica, casarea hotărîrilor adoptate,
rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de condamnare a inculpatului, pe motiv
că concluziile instanței de apel asupra învinuirii sînt greșite, deoarece lui A.Belobrov în
cadrul urmăririi penale i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de
art.190 alin.(5) Cod penal și nu există o ordonanță de încetare a urmăririi penale pe
componența dată de infracțiune și nici ordonanță de scoatere de sub urmărire penală pe
cauza dată; prima instanță greșit a constatat neprezentarea de probe noi pe parcursul
examinării cauzei, deoarece de către subsemnat a fost prezentat în ședința de judecată
rezultatul controlului Inspectoratului fiscal asupra activității întreprinderii SRL
„Viracocea”, prin care se demonstrează clar intenția inculpatului de înșelăciune; instanța
nu s-a pronunțat asupra apelului părții vătămate, fiind încălcat dreptul acestuia la un
proces echitabil și la un recurs efectiv, instanța neapreciind în mod obiectiv probele părții
acuzării, care dovedesc vinovăția inculpatului.
Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 07 februarie
2012, hotărîrea instanței de apel a fost casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași
instanță, pe motiv că instanța de apel nu a ținut seama de cerințele art.414 Cod de
procedură penală, nu a verificat legalitatea hotărîrii atacate și, menținînd sentința de
achitare pe învinuirea adusă în baza art.196 alin.(4) Cod penal, nu s-a pronunțat asupra
tuturor probelor administrate și motivelor invocate în apel de procuror, și anume: - că
obiectul juridic al infracțiunii date îl constituie relațiile sociale cu privire la proprietate,
relații care presupun respectarea obligațiilor și angajamentelor patrimoniale întemeiate pe
buna-credință și încredere între subiecții acestor raporturi, iar cînd o parte încalcă această
bună-credință prin înșelăciune ori abuz de încredere, relațiile date cad sub incidența
dreptului penal; - instanța nu a dat nici o apreciere acțiunilor concrete ale inculpatului,
care încă la momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare a strungului a afirmat
că acesta îi aparține, pe cînd la acel moment strungul aparținea altui proprietar și, primind
de la partea vătămată în contul achitării strungului suma de 300000 euro, fără a înștiința
partea vătămată, care în mărime de 75% era de fapt proprietarul strungului, l-a realizat
altui cumpărător la un preț mai avantajos, astfel instanța nu a apreciat aceste acțiuni ale
inculpatului și nu s-a expus dacă aceste acțiuni conțin elemente de înșelăciune, dacă
acesta a făcut abuz de încrederea părții vătămate ori nu și a cauzat el, prin asemenea
acțiuni, daune materiale în proporții deosebit de mari proprietarului, acțiuni care au și fost
considerate de către procuror ca infracțiune prevăzută de art.196 alin.(4) Cod penal;
expunîndu-se asupra noii învinuiri înaintate de procuror inculpatului în instanța de apel,
aceasta nu a ținut seama de prevederile art.326 alin.(1) Cod penal și hotărîrea Plenului
Curții Suprme de Justiție nr.22 din 12.12.2005 “Cu privire la practica judiciară despre
judecarea cauzelor penale în ordine de apel” și că, în cazul dat, procurorul nu a modificat
învinuirea în cadrul judecării cauzei în instanța de fond și nici în apel nu a invocat careva
motive în problema dată.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2012, a fost
respins, ca nefondat, apelul procurorului L.Bacalîm, cu menținerea sentinței.
Instanța de apel a conchis că apelul procurorului privind modificarea învinuirii
aduse inculpatului A.Belobrov în sensul agravării, în speța dată, nu poate fi reținut și
urmează a fi respins, deoarece procurorul nu a modificat învinuirea în cadrul judecării
cauzei în instanța de fond, nu a înaintat în acest sens un asemenea demers și nu a contestat
sentința din motivul dat.
Totodată, instanța de apel reieșind din declarațiile inculpatului, a reprezentantului
părții vătămate, a martorului I.Cuflig, actele cauzei: contractul nr.0208-1 din 09.01.2008
încheiat între SRL „Viracocea” și „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH, scrisorile din
3
26.06.2008 și 09.09.2008 prin care directorul „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH a
înștiințat directorul SRL„Viracocea” despre rezilierea contractului, înstrăinarea strungului
și restituirea banilor, procesul-verbal nr.1.12 privind rezultatele licitației din 12.06.2008,
contractul nr.11-07-08 încheiat între SRL „Viracocea” și “Orol Trading LTD”, ordinele
de plată de la SRL „Viracocea” către “HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH, a conchis
că inculpatul nu poate fi supus răspunderii penale, fiindcă relațiile litigioase apărute între
părți poartă un caracter civil și nu cad sub incidența normelor penale, contractul de
vînzare-cumpărare a strungului fiind încheiat între două persoane juridice, la prețul
convenit de părți, iar în urma rezilierii contractului firma SRL „Viracocea” a restituit
firmei germane o parte din banii transferați pentru procurarea strungului.
La fel, instanța a reținut că după rezilierea contractului, inculpatul a întreprins și
întreprinde măsuri pentru a-și onora obligațiunile contractuale, din partea lui au fost
înaintate mai multe propuneri oficiale și variante concrete în vederea îndeplinirii acestor
obligațiuni, însă partea vătămată nu a acceptat nici una din numărul celor propuse.
Hotărîrea nominalizată a fost contestată cu recurs ordinar de către procurorul
P.Guțan și reprezentantul părții vătămate L.Dudulica, care au solicitat:
- procurorul care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de
procedură penală, casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că instanța
de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și decizia adoptată nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; instanța nu a dat apreciere corectă
probelor prezentate în sprijinul acuzării, și anume declarațiilor reprezentantului părții
vătămate L.Dudulică, a martorului I.Cuflig și actelor cauzei, prin care se confirmă
vinovăția inculpatului, fiindcă intenția acestuia de a nu transmite bunul și banii firmei
germane a apărut după ce ultimul a procurat strungul, iar banii intenționa să-i însușească
după ce a realizat bunul unei terțe persoane, adică firmei „Orol Trading LTD” contra
sumei de 420000 euro, avînd posibilitatea să restituie suma de 300000 euro firmei
germane în urma realizării strungului; instanța nu a ținut seama nici de pct.15 din
Hotărîrea Plenului Curții Suprme de Justiție nr.23 din 28.06.2004, potrivit căruia în cazul
escrocheriei, victima transmiste benevol bunurile făptuitorului, sub influența înșelăciunii
sau a abuzului de încredere; instanța neîntemeiat a conchis că partea acuzării nu a fost în
drept să modifice învinuirea în sensul agravării în instanța de apel, fără invocarea acestui
motiv în prima instanță, deoarece legislația procesual penală nu prevede ca lege -
precedentul judiciar; incorect instanța a constatat că inculpatul a recuperat prejudiciul
cauzat părții vătămate, fără a indica care este suma restituită și dacă aceasta este esențială
ori nu, și că partea vătămată nu a acceptat restituirea pagubei, fiindcă din actele cauzei
rezultă că partea vătămată a acceptat primirea de la inculpat a unui alt strung, iar
prejudiciul cauzat părții vătămate a început a fi restituit de inculpat după ce cauza a fost
remisă spre rejudecare în instanța de apel;
- reprezentantul părții vătămate care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1)
pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea
cauzei la rejudecare, pe motiv că instanța de apel nu a examinat apelul său depus
împotriva sentinței și contrar prevederilor art.414 Cod de procedură penală nu s-a
pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, și anume că inculpatului la urmărirea
penală i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5)
Cod penal și nu există o ordonanță de scoatre de sub urmărire penală a acestuia pe cauza
dată, iar prin rezultatul controlului Inspectoratului fiscal asupra activității întreprinderii
SRL „Viracocea” se demonstrează incontestabil vina inculpatului.
4
Judecînd recursurile ordinare în raport cu materialele cauzei și motivele invocate,
Colegiul penal lărgit conchide că acestea urmează a fi admise din următoarele
considerente.
9.1. Referitor la recursul reprezentantului părții vătămate.
Conform prevederilor art.401, 405 Cod de procedură penală, procurorul, inculpatul,
partea vătămată, partea civilă pot declara apel în scris împotriva sentinței, care se depune
în instanța a cărei sentința se atacă.
Din materialele cauzei rezultă că la etapa recursului ordinar reprezentantul părții
vătămate L.Dudulica, solicitînd casarea deciziei instanței de apel, a invocat că după
adoptarea sentinței de către instanța de fond în privința lui A.Belobrov din 28 decembrie
2010, primind copia sentinței redactate la 24 ianuarie 2011, (ceea ce se confirmă prin
semnătura de pe coperta dosarului (v.2)), respectînd prevederile art.402 Cod de procedură
penală, a declarat apel în termen legal prin cancelaria Judecătoriei Centru, mun.Chișinău
la 18 februarie 2011, fiind înregistrat cu nr.3636, fapt confirmat prin xerocopia paginii din
registrul de evidență a corespondenței de intrare în cancelarie și ștampila judecătoriei de
pe copia apelului rămasă la avocat, care în circumstanțe necunoscute nu a fost anexat la
materialele cauzei de către Judecătoria Centru, mun.Chișinău (f.d.53-55, v.3).
După cum reiese din decizia instanței de apel din 22 iunie 2012, și anume din
partea introductivă, descriptivă și dispozitivă, aceasta a examinat și s-a pronunțat doar
asupra apelului declarat de către acuzatorul de stat, iar cererea de apel a repezentantului
părții vătămate L.Dudulica nu a fost examinată în fond, instanța de apel nepronunțîndu-se
asupra apelului și motivelor invocate în el printr-o decizie, fapt invocat de către
reprezentantul părții vătămate și în recursul ordinar declarat la data de 28 iulie 2011
(f.d.217-219, v.4).
Astfel, în speță, apelul, reprezentînd cel de-al doilea grad de jurisdicție asupra
fondului cauzei și, fiind o cale de atac de reformare a hotărîririi primei instanțe, atît în
fapt, cît și în drept, nu a fost examinat în fond.
Instanța de recurs constată că această eroare reprezintă o încălcare substanțială și
evidentă a dreptului părții vătămate la utilizarea unei căi de atac - apelul, prevăzut de
art.400-401 Cod de procedură penală, care a lipsit partea vătămată, reprezentată de
L.Dudulica, de dreptul de a beneficia la un proces echitabil în sensul art.6 al Convenției
Europene.
Deoarece această eroare judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs,
incontestabil, se impune casarea hotărîrii atacate cu dispunerea rejudecării cauzei de către
instanța de apel pentru examinarea apelului declarat de reprezentantul părții vătămate
L.Dudulica.
9.2. Referitor la recursul procurorului.
Potrivit art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel
pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de
apel în cazul cînd instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau
hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
În conformitate cu art.414 Cod de procedură penală instanța de apel, judecînd
apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de
prima instanță, conform materialelor din dosar, și în baza oricăror probe noi prezentate
instanței de apel, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.
Reținînd această ultimă prevedere, Colegiul penal conchide că instanța de apel nu a
dat răspuns la toate motivele invocate de procuror în apel.
5
Astfel, în apelul declarat de procuror se invocă motivele privind ilegalitatea și
netemeinicia hotărîrii atacate prin faptul că instanța de apel nu a apreciat corect probele
prezentate în sprijinul învinuirii.
Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 07 februarie
2012 a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia instanței de apel
din 29 iunie 2011 dispunîndu-se rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel.
Instanța de recurs și-a motivat soluțiile prin argumentele că instanța de apel nu s-a
pronunțat asupra tuturor probelor examinate și asupra tuturor motivelor invocate în apel,
indicîndu-se că la rejudecarea apelului instanța de apel urmează cu strictețe să
îndeplinească cerințele art.414, 417, 101 Cod de procedură penală, să verifice minuțios
legalitatea și temeinicia sentinței în baza probelor prezentate, să studieze și corect să
aprecieze juridic fapta comisă de A.Belobrov, reieșind din materialele dosarului în tot
ansamblul lor, să indice temeiurile de fapt și de drept, precum și motivele adoptării
soluției date, să aprecieze acțiunile concrete ale inculpatului la momentul încheierii
contractului de vînzare-cumpărare a strungului, dacă conțin aceste acțiuni elemente de
înșelăciune, dacă a făcut abuz inculpatul de încrederea părții vătămate ori nu, și dacă a
cauzat prin asemenea acțiuni daune materiale în proporții deosebit de mari proprietarului,
motive descrise în decizia instanței de recurs (f.d.244-248 v.1)
Instanța de apel, încălcînd prevederile art.436 alin.(2) Cod de procedură penală,
care stipulează că pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sînt
obligatorii în măsură în care situația de fapt rămîne cea care a existat la soluționarea
apelului, n-a îndeplinit indicațiile instanței de recurs specificate la pct.6 al prezentei
hotărîri, superficial și unilateral a cercetat probele prezentate, fără a se pronunța asupra
tuturor motivelor invocate în apelul procurorului, deși acesta invocă probe concrete care,
în opinia lui, confirmă vinovăția inculpatului de cauzarea de daune materiale
proprietarului prin înșelăciune și abuz de încredere, în proporții deseobit de mari.
În acest sens, instanța de apel concluzionînd că apelul procurorului urmează a fi
respins, deoarece acuzarea nu a modificat învinuirea inculpatului A.Belobrov în sensul
agravarii în cadrul judecării cauzei în instanța de fond, nu a verificat și nu s-a pronunțat
asupra motivelor menționate în decizia instanței de recurs din 07.02.2012, care au servit
temei de casare a deciziei instanței de apel, și anume că conform actelor cauzei și
sentinței, prima instanță a examinat cauza numai în baza învinuirii prevăzute de art.196
alin.(4) Cod penal, învinuire care de către procuror nu a fost modificată în prima instanță
și că procurorul nici nu a invocat asemenea demersuri în fața primei instanțe și nici nu a
atacat sentința pe acest motiv, solicitînd atît în cererea de apel, cît și în cadrul ședinței de
judecată condamnarea inculpatului în baza art.196 alin.(4) Cod penal (f.d.168, 204, v.2).
La fel, nu s-a pronunțat instanța nici asupra faptului dacă acțiunile concrete
întreprinse de inculpat la momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare a
strungului conțin elemente de înșelăciune, dacă a făcut abuz inculpatul de încrederea
părții vătămate ori nu și dacă, după primirea de la partea vătămată a sumei de 300000
euro, ceea ce constituie 75% din valoarea strungului, care a devenit proprietar al
strungului asupra acestei cote părți, fără înștiințarea acestuia, l-a realizat altui cumpărător
la un preț mai avantajoc, cauzînd prin asemenea acțiuni daune materiale în proporții
deosebit de mari proprietarului, circumstanțe care și sînt apreciate de partea acuzării ca
elemente de înșelăciune și abuz de încredere a părții vătămate.
Toate aceste motive nu și-au găsit reflectare în hotărîrea instanței de apel și
nepronunțarea asupra acestora reprezintă prin sine neexaminarea fondului apelului de
către instanța de apel, ce se consideră eroare de drept și este temei pentru recurs.
6
Totodată, instanța de recurs constată că în materialele dosarului lipsesc careva
probe certe, care ar confirma concluzia instanței de apel, precum că inculpatul a întreprins
și întreprinde măsuri pentru onorarea obligațiilor făcînd mai multe propuneri oficiale către
partea vătămată cu variante concrete în vederea îndeplinirii acestora, însă partea vătămată
refuză orice variantă în acest sens.
Astfel, Colegiul penal conchide că instanța de apel la judecarea apelului a comis
erori de drept, prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, deoarece nu
s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde
motivele prin care să se întemeieze soluția adoptată.
Procedînd în asemenea mod, instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor
art.414 alin.(2) și 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, ceea ce echivalează cu
erori judiciare, ce s-au soldat cu o hotărîre neîntemeiată și nemotivată. Avînd în vedere că
erorile de drept invocate nu pot fi corectate de către instanța de recurs, decizia instanței de
apel urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță.
La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația cu strictețe să respecte
prevederile art.414 Cod de procedură penală, să înlăture erorile enumerate mai sus, să
verifice minuțios legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor prezentate,
minuțios să studieze și corect să aprecieze juridic materialele cauzei în tot ansamblul lor,
să țină seama de cele expuse în decizia Curții Supreme de Justiție din 07.02.2012 legate
de justa apreciere, sub toate aspectele, complet și obiectiv a tuturor împrejurărilor cauzei,
să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri și recursuri și, în dependență
de datele obținute, să pronunțe o hotărîre legală, întemeiată și motivată, care să
corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală.
În conformitate cu prevederile art.434, 435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de
procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de nivelul Curții
de Apel Chișinău, Guțan Pavel și reprezentantul legal al părții vătămate Dudulica
Liubomir, casează decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2012
în cauza penală în privința lui Belobrov Andrei, cu dispunerea rejudecării cauzei de către
aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată în ședință publică la 14 mai
2013.
Președinte Petru Ursache
Judecători Elena Covalenco
Ghenadie Nicolaev
Iurie Diaconu
Vladimir Timofti
7