ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.05.2013

1ra-16-2013 — 196 alin.4

HOTĂRÂRE
14.05.2013
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
196 alin.4
Temei legal
196 alin.4
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
1ra-16-2013 — 196 alin.4 (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul 1ra-16/13

Curtea Supremă de Justiție

16 aprilie 2013 mun.Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Petru Ursache,

Judecători - Elena Covalenco, Ghenadie Nicolaev, Iurie Diaconu, Vladimir Timofti,

cu participarea:

procurorului - Nicolae Suvac,

avocatului - Petru Munteanu și Alexei Barbaroș,

a judecat în ședință publică recursurile ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan și reprezentantul legal al

părții vătămate, Liubomir Dudulica, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 22 iunie 2012 în cauza penală privindu-l pe

Belobrov Andrei Stepan, născut la 15 august 1969,

originar și domiciliat în mun.Chișinău str.Sfînta Vinere

45/2.

Cauza a fost examinată de prima instanță de la

16.06.2010 pînă la 28.12.2010, în instanța de apel de la

18.03.2010 pînă la 29.06.2011, în instanța de recurs de

la 11.11.2011 pînă la 07.02.2012, în instanța de apel de

la 29.03.2012 pînă la 22.06.2012 și în instanța de recurs

de la 08.10.2012 pînă la 16.04.2013.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-au prezentat: inculpatul Belobrov Andrei.

Procurorul și avocatul în numele părții vătămate și-au susținut recursurile,

solicitînd admiterea lor în sensul declarat.

Apărătorul și inculpatul s-au pronunțat pentru respingerea recursurilor ca fiind

nefondate, cu menținerea hotărîrii atacate.

Colegiul penal lărgit asupra recursului,

Belobrov Andrei a fost achitat de sub învinuirea de săvîrșire a infracțiunii prevăzute de

art.196 alin.(4) Cod penal, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

fiind administratorul SRL „Viracocea” cunoscînd despre faptul că SA „Forjacom” deținea

în proprietate un strung de marcă SMERAL LZK 4000 „A” fabricat în anul 1984, care

urma a fi înstrăinat, intenționa să-1 procure la un preț avantajos pentru sine cu ulterioara

realizare în scopul obținerii unui profit. La fel, cunoscînd despre faptul că cetățeanul

Republicii Germane H.Dalchiran, administratorul firmei Germane „HD

Werkzeugmaschinenhandel” GmbH este cointeresat în procurarea unui strung similar la

09 ianuarie 2008 a încheiat cu ultimul contractul de vînzare-cumpărare nr.0208-1 a

strungului de marcă SMERAL LZK 4000 „A” la prețul de 400000 euro, contract în care

era stipulat achitarea prealabilă pentru strungul procurat - 50% din costul utilajului la

1

încheierea contractului de vînzare-cumpărare, 25% pe parcursul a 20 de zile din

momentul începerii demontării acestuia și 25% la data încărcării strungului pe suport la

calea ferată.

La 11 ianuarie 2008 „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH în baza contractului

menționat, a transferat pe contul SRL„Viracocea” suma de 200 000 euro, iar la 11 iunie

2008 a mai transferat suma de 100 000 euro. Intrînd în posesia banilor, A.Belobrov, în

cadrul licitației organizate de SA „Forjacom” la 12 iunie 2008 a procurat strungul de

marcă SMERAL LZK 4000 „A” cu numărul de fabricare 6429 la prețul de 1504300 lei. În

continuare, aflînd despre faptul că există un alt potențial cumpărător al strungului dat,

urmărind scopul obținerii unui profit nejustificat, abuzînd de încrederea lui H.Dalchiran,

nu și-a onorat obligațiunile contractuale față de ultimul, la 11 iulie 2008 realizîndu-l

firmei canadiene „Orol Trading LTD” contra sumei de 420 000 euro, din suma dată

restituind „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH la 02 februarie 2009 - 800 euro și la

30 aprilie 2010 - 9200 euro, eschivîndu-se de la restituirea sumei de 4 722 844 lei,

cauzîndu-i astfel proprietarului o dauna materială în proporții deosebit de mari.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care A.Belobrov să fie condamnat în baza art.196 alin.(4) Cod

penal, cu admiterea integrală a acțiunii civile și încasarea în beneficiul părții vătămate a

sumei de 4 722 844 lei.

2011 a fost respins, ca nefondat, apelul procurorului, cu menținera hotărîrii contestate.

Acțiunea civilă privind încasarea sumei a fost lăsată fără soluționare, cu dreptul de

a fi înaintată în ordinea procedurii civile.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că, concluziile primei instanțe

despre achitarea inculpatului corespund circumstanțelor stabilite la judecarea cauzei, iar

cererea de apel nu conține careva temeiuri legale, care ar demonstra necesitatea casării

sentinței atacate, și că constatarea relațiilor civile între A.Belobrov și firma „HD

Werkzeugmaschinenhandel” GmbH nu au fost combătute, nefiind prezentate probe cu

privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii incriminate.

De asemenea, instanța de apel a menționat că organul de urmărire penală,

expediind cauza în judecată, a decis că nu există probe privind tragerea la răspundere a lui

A.Belobrov în baza art.190 alin.(5) Cod penal.

Instanța de apel a mai reținut că pe parcursul judecării cauzei nu au fost prezentate

probe, precum că A.Belobrov a urmărit intenția de comitere a escrocheriei sau de cauzare

a daunei materiale prin abuz de încredere.

și reprezentantul părții vătămate L.Dudulica, care au solicitat:

- procurorul, casarea deciziei și dispunerea rejudecării cauzei, pe motiv că prima

instanță a apreciat incorect circumstanțele de fapt ale cauzei și acțiunile inculpatului;

instanța de fond nu a reținut că obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relațiile

sociale cu privire la proprietate, relații care presupun respectarea obligațiilor și

angajamentelor patrimoniale întemeiate pe buna-credință și încrederea dintre subiecții

acestor raporturi; instanța de apel la adoptarea deciziei nu a ținut cont de explicațiile date

de către Plenul Curții Supreme de Justiție la pct.14 al Hotărîrii nr.22 din 12 decembrie

2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel”, din sensul cărora

rezultă că nerespectarea acestor cerințe ale legii echivalează cu nerozolvarea apelului, fapt

care atrage după sine casarea deciziei instanței de apel;

2

- reprezentantul părții vătămate L.Dudulica, casarea hotărîrilor adoptate,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de condamnare a inculpatului, pe motiv

că concluziile instanței de apel asupra învinuirii sînt greșite, deoarece lui A.Belobrov în

cadrul urmăririi penale i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de

art.190 alin.(5) Cod penal și nu există o ordonanță de încetare a urmăririi penale pe

componența dată de infracțiune și nici ordonanță de scoatere de sub urmărire penală pe

cauza dată; prima instanță greșit a constatat neprezentarea de probe noi pe parcursul

examinării cauzei, deoarece de către subsemnat a fost prezentat în ședința de judecată

rezultatul controlului Inspectoratului fiscal asupra activității întreprinderii SRL

„Viracocea”, prin care se demonstrează clar intenția inculpatului de înșelăciune; instanța

nu s-a pronunțat asupra apelului părții vătămate, fiind încălcat dreptul acestuia la un

proces echitabil și la un recurs efectiv, instanța neapreciind în mod obiectiv probele părții

acuzării, care dovedesc vinovăția inculpatului.

2012, hotărîrea instanței de apel a fost casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași

instanță, pe motiv că instanța de apel nu a ținut seama de cerințele art.414 Cod de

procedură penală, nu a verificat legalitatea hotărîrii atacate și, menținînd sentința de

achitare pe învinuirea adusă în baza art.196 alin.(4) Cod penal, nu s-a pronunțat asupra

tuturor probelor administrate și motivelor invocate în apel de procuror, și anume: - că

obiectul juridic al infracțiunii date îl constituie relațiile sociale cu privire la proprietate,

relații care presupun respectarea obligațiilor și angajamentelor patrimoniale întemeiate pe

buna-credință și încredere între subiecții acestor raporturi, iar cînd o parte încalcă această

bună-credință prin înșelăciune ori abuz de încredere, relațiile date cad sub incidența

dreptului penal; - instanța nu a dat nici o apreciere acțiunilor concrete ale inculpatului,

care încă la momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare a strungului a afirmat

că acesta îi aparține, pe cînd la acel moment strungul aparținea altui proprietar și, primind

de la partea vătămată în contul achitării strungului suma de 300000 euro, fără a înștiința

partea vătămată, care în mărime de 75% era de fapt proprietarul strungului, l-a realizat

altui cumpărător la un preț mai avantajos, astfel instanța nu a apreciat aceste acțiuni ale

inculpatului și nu s-a expus dacă aceste acțiuni conțin elemente de înșelăciune, dacă

acesta a făcut abuz de încrederea părții vătămate ori nu și a cauzat el, prin asemenea

acțiuni, daune materiale în proporții deosebit de mari proprietarului, acțiuni care au și fost

considerate de către procuror ca infracțiune prevăzută de art.196 alin.(4) Cod penal;

expunîndu-se asupra noii învinuiri înaintate de procuror inculpatului în instanța de apel,

aceasta nu a ținut seama de prevederile art.326 alin.(1) Cod penal și hotărîrea Plenului

Curții Suprme de Justiție nr.22 din 12.12.2005 “Cu privire la practica judiciară despre

judecarea cauzelor penale în ordine de apel” și că, în cazul dat, procurorul nu a modificat

învinuirea în cadrul judecării cauzei în instanța de fond și nici în apel nu a invocat careva

motive în problema dată.

respins, ca nefondat, apelul procurorului L.Bacalîm, cu menținerea sentinței.

Instanța de apel a conchis că apelul procurorului privind modificarea învinuirii

aduse inculpatului A.Belobrov în sensul agravării, în speța dată, nu poate fi reținut și

urmează a fi respins, deoarece procurorul nu a modificat învinuirea în cadrul judecării

cauzei în instanța de fond, nu a înaintat în acest sens un asemenea demers și nu a contestat

sentința din motivul dat.

Totodată, instanța de apel reieșind din declarațiile inculpatului, a reprezentantului

părții vătămate, a martorului I.Cuflig, actele cauzei: contractul nr.0208-1 din 09.01.2008

încheiat între SRL „Viracocea” și „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH, scrisorile din

3

26.06.2008 și 09.09.2008 prin care directorul „HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH a

înștiințat directorul SRL„Viracocea” despre rezilierea contractului, înstrăinarea strungului

și restituirea banilor, procesul-verbal nr.1.12 privind rezultatele licitației din 12.06.2008,

contractul nr.11-07-08 încheiat între SRL „Viracocea” și “Orol Trading LTD”, ordinele

de plată de la SRL „Viracocea” către “HD Werkzeugmaschinenhandel” GmbH, a conchis

că inculpatul nu poate fi supus răspunderii penale, fiindcă relațiile litigioase apărute între

părți poartă un caracter civil și nu cad sub incidența normelor penale, contractul de

vînzare-cumpărare a strungului fiind încheiat între două persoane juridice, la prețul

convenit de părți, iar în urma rezilierii contractului firma SRL „Viracocea” a restituit

firmei germane o parte din banii transferați pentru procurarea strungului.

La fel, instanța a reținut că după rezilierea contractului, inculpatul a întreprins și

întreprinde măsuri pentru a-și onora obligațiunile contractuale, din partea lui au fost

înaintate mai multe propuneri oficiale și variante concrete în vederea îndeplinirii acestor

obligațiuni, însă partea vătămată nu a acceptat nici una din numărul celor propuse.

P.Guțan și reprezentantul părții vătămate L.Dudulica, care au solicitat:

- procurorul care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare, pe motiv că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și decizia adoptată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; instanța nu a dat apreciere corectă

probelor prezentate în sprijinul acuzării, și anume declarațiilor reprezentantului părții

vătămate L.Dudulică, a martorului I.Cuflig și actelor cauzei, prin care se confirmă

vinovăția inculpatului, fiindcă intenția acestuia de a nu transmite bunul și banii firmei

germane a apărut după ce ultimul a procurat strungul, iar banii intenționa să-i însușească

după ce a realizat bunul unei terțe persoane, adică firmei „Orol Trading LTD” contra

sumei de 420000 euro, avînd posibilitatea să restituie suma de 300000 euro firmei

germane în urma realizării strungului; instanța nu a ținut seama nici de pct.15 din

Hotărîrea Plenului Curții Suprme de Justiție nr.23 din 28.06.2004, potrivit căruia în cazul

escrocheriei, victima transmiste benevol bunurile făptuitorului, sub influența înșelăciunii

sau a abuzului de încredere; instanța neîntemeiat a conchis că partea acuzării nu a fost în

drept să modifice învinuirea în sensul agravării în instanța de apel, fără invocarea acestui

motiv în prima instanță, deoarece legislația procesual penală nu prevede ca lege -

precedentul judiciar; incorect instanța a constatat că inculpatul a recuperat prejudiciul

cauzat părții vătămate, fără a indica care este suma restituită și dacă aceasta este esențială

ori nu, și că partea vătămată nu a acceptat restituirea pagubei, fiindcă din actele cauzei

rezultă că partea vătămată a acceptat primirea de la inculpat a unui alt strung, iar

prejudiciul cauzat părții vătămate a început a fi restituit de inculpat după ce cauza a fost

remisă spre rejudecare în instanța de apel;

- reprezentantul părții vătămate care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea

cauzei la rejudecare, pe motiv că instanța de apel nu a examinat apelul său depus

împotriva sentinței și contrar prevederilor art.414 Cod de procedură penală nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, și anume că inculpatului la urmărirea

penală i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5)

Cod penal și nu există o ordonanță de scoatre de sub urmărire penală a acestuia pe cauza

dată, iar prin rezultatul controlului Inspectoratului fiscal asupra activității întreprinderii

SRL „Viracocea” se demonstrează incontestabil vina inculpatului.

4

Colegiul penal lărgit conchide că acestea urmează a fi admise din următoarele

considerente.

9.1. Referitor la recursul reprezentantului părții vătămate.

Conform prevederilor art.401, 405 Cod de procedură penală, procurorul, inculpatul,

partea vătămată, partea civilă pot declara apel în scris împotriva sentinței, care se depune

în instanța a cărei sentința se atacă.

Din materialele cauzei rezultă că la etapa recursului ordinar reprezentantul părții

vătămate L.Dudulica, solicitînd casarea deciziei instanței de apel, a invocat că după

adoptarea sentinței de către instanța de fond în privința lui A.Belobrov din 28 decembrie

2010, primind copia sentinței redactate la 24 ianuarie 2011, (ceea ce se confirmă prin

semnătura de pe coperta dosarului (v.2)), respectînd prevederile art.402 Cod de procedură

penală, a declarat apel în termen legal prin cancelaria Judecătoriei Centru, mun.Chișinău

la 18 februarie 2011, fiind înregistrat cu nr.3636, fapt confirmat prin xerocopia paginii din

registrul de evidență a corespondenței de intrare în cancelarie și ștampila judecătoriei de

pe copia apelului rămasă la avocat, care în circumstanțe necunoscute nu a fost anexat la

materialele cauzei de către Judecătoria Centru, mun.Chișinău (f.d.53-55, v.3).

După cum reiese din decizia instanței de apel din 22 iunie 2012, și anume din

partea introductivă, descriptivă și dispozitivă, aceasta a examinat și s-a pronunțat doar

asupra apelului declarat de către acuzatorul de stat, iar cererea de apel a repezentantului

părții vătămate L.Dudulica nu a fost examinată în fond, instanța de apel nepronunțîndu-se

asupra apelului și motivelor invocate în el printr-o decizie, fapt invocat de către

reprezentantul părții vătămate și în recursul ordinar declarat la data de 28 iulie 2011

(f.d.217-219, v.4).

Astfel, în speță, apelul, reprezentînd cel de-al doilea grad de jurisdicție asupra

fondului cauzei și, fiind o cale de atac de reformare a hotărîririi primei instanțe, atît în

fapt, cît și în drept, nu a fost examinat în fond.

Instanța de recurs constată că această eroare reprezintă o încălcare substanțială și

evidentă a dreptului părții vătămate la utilizarea unei căi de atac - apelul, prevăzut de

art.400-401 Cod de procedură penală, care a lipsit partea vătămată, reprezentată de

L.Dudulica, de dreptul de a beneficia la un proces echitabil în sensul art.6 al Convenției

Europene.

Deoarece această eroare judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs,

incontestabil, se impune casarea hotărîrii atacate cu dispunerea rejudecării cauzei de către

instanța de apel pentru examinarea apelului declarat de reprezentantul părții vătămate

L.Dudulica.

9.2. Referitor la recursul procurorului.

Potrivit art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul cînd instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În conformitate cu art.414 Cod de procedură penală instanța de apel, judecînd

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Reținînd această ultimă prevedere, Colegiul penal conchide că instanța de apel nu a

dat răspuns la toate motivele invocate de procuror în apel.

5

Astfel, în apelul declarat de procuror se invocă motivele privind ilegalitatea și

netemeinicia hotărîrii atacate prin faptul că instanța de apel nu a apreciat corect probele

prezentate în sprijinul învinuirii.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 07 februarie

2012 a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia instanței de apel

din 29 iunie 2011 dispunîndu-se rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel.

Instanța de recurs și-a motivat soluțiile prin argumentele că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor probelor examinate și asupra tuturor motivelor invocate în apel,

indicîndu-se că la rejudecarea apelului instanța de apel urmează cu strictețe să

îndeplinească cerințele art.414, 417, 101 Cod de procedură penală, să verifice minuțios

legalitatea și temeinicia sentinței în baza probelor prezentate, să studieze și corect să

aprecieze juridic fapta comisă de A.Belobrov, reieșind din materialele dosarului în tot

ansamblul lor, să indice temeiurile de fapt și de drept, precum și motivele adoptării

soluției date, să aprecieze acțiunile concrete ale inculpatului la momentul încheierii

contractului de vînzare-cumpărare a strungului, dacă conțin aceste acțiuni elemente de

înșelăciune, dacă a făcut abuz inculpatul de încrederea părții vătămate ori nu, și dacă a

cauzat prin asemenea acțiuni daune materiale în proporții deosebit de mari proprietarului,

motive descrise în decizia instanței de recurs (f.d.244-248 v.1)

Instanța de apel, încălcînd prevederile art.436 alin.(2) Cod de procedură penală,

care stipulează că pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sînt

obligatorii în măsură în care situația de fapt rămîne cea care a existat la soluționarea

apelului, n-a îndeplinit indicațiile instanței de recurs specificate la pct.6 al prezentei

hotărîri, superficial și unilateral a cercetat probele prezentate, fără a se pronunța asupra

tuturor motivelor invocate în apelul procurorului, deși acesta invocă probe concrete care,

în opinia lui, confirmă vinovăția inculpatului de cauzarea de daune materiale

proprietarului prin înșelăciune și abuz de încredere, în proporții deseobit de mari.

În acest sens, instanța de apel concluzionînd că apelul procurorului urmează a fi

respins, deoarece acuzarea nu a modificat învinuirea inculpatului A.Belobrov în sensul

agravarii în cadrul judecării cauzei în instanța de fond, nu a verificat și nu s-a pronunțat

asupra motivelor menționate în decizia instanței de recurs din 07.02.2012, care au servit

temei de casare a deciziei instanței de apel, și anume că conform actelor cauzei și

sentinței, prima instanță a examinat cauza numai în baza învinuirii prevăzute de art.196

alin.(4) Cod penal, învinuire care de către procuror nu a fost modificată în prima instanță

și că procurorul nici nu a invocat asemenea demersuri în fața primei instanțe și nici nu a

atacat sentința pe acest motiv, solicitînd atît în cererea de apel, cît și în cadrul ședinței de

judecată condamnarea inculpatului în baza art.196 alin.(4) Cod penal (f.d.168, 204, v.2).

La fel, nu s-a pronunțat instanța nici asupra faptului dacă acțiunile concrete

întreprinse de inculpat la momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare a

strungului conțin elemente de înșelăciune, dacă a făcut abuz inculpatul de încrederea

părții vătămate ori nu și dacă, după primirea de la partea vătămată a sumei de 300000

euro, ceea ce constituie 75% din valoarea strungului, care a devenit proprietar al

strungului asupra acestei cote părți, fără înștiințarea acestuia, l-a realizat altui cumpărător

la un preț mai avantajoc, cauzînd prin asemenea acțiuni daune materiale în proporții

deosebit de mari proprietarului, circumstanțe care și sînt apreciate de partea acuzării ca

elemente de înșelăciune și abuz de încredere a părții vătămate.

Toate aceste motive nu și-au găsit reflectare în hotărîrea instanței de apel și

nepronunțarea asupra acestora reprezintă prin sine neexaminarea fondului apelului de

către instanța de apel, ce se consideră eroare de drept și este temei pentru recurs.

6

Totodată, instanța de recurs constată că în materialele dosarului lipsesc careva

probe certe, care ar confirma concluzia instanței de apel, precum că inculpatul a întreprins

și întreprinde măsuri pentru onorarea obligațiilor făcînd mai multe propuneri oficiale către

partea vătămată cu variante concrete în vederea îndeplinirii acestora, însă partea vătămată

refuză orice variantă în acest sens.

Astfel, Colegiul penal conchide că instanța de apel la judecarea apelului a comis

erori de drept, prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, deoarece nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele prin care să se întemeieze soluția adoptată.

Procedînd în asemenea mod, instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor

art.414 alin.(2) și 417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, ceea ce echivalează cu

erori judiciare, ce s-au soldat cu o hotărîre neîntemeiată și nemotivată. Avînd în vedere că

erorile de drept invocate nu pot fi corectate de către instanța de recurs, decizia instanței de

apel urmează a fi casată, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță.

La noua rejudecare a cauzei instanța de apel are obligația cu strictețe să respecte

prevederile art.414 Cod de procedură penală, să înlăture erorile enumerate mai sus, să

verifice minuțios legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor prezentate,

minuțios să studieze și corect să aprecieze juridic materialele cauzei în tot ansamblul lor,

să țină seama de cele expuse în decizia Curții Supreme de Justiție din 07.02.2012 legate

de justa apreciere, sub toate aspectele, complet și obiectiv a tuturor împrejurărilor cauzei,

să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri și recursuri și, în dependență

de datele obținute, să pronunțe o hotărîre legală, întemeiată și motivată, care să

corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de nivelul Curții

de Apel Chișinău, Guțan Pavel și reprezentantul legal al părții vătămate Dudulica

Liubomir, casează decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 iunie 2012

în cauza penală în privința lui Belobrov Andrei, cu dispunerea rejudecării cauzei de către

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată în ședință publică la 14 mai

2013.

Președinte Petru Ursache

Judecători Elena Covalenco

Ghenadie Nicolaev

Iurie Diaconu

Vladimir Timofti

7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2014-06-17
0,95
1ra-442/2014 — art. 190 al.5 CP
Dosarul nr. 1ra-442/14 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 27 mai 2014 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte – Constantin Alerguș, Judecători – Ion Guzun, Ion Dru
CSJ 2014-02-18
0,95
1ra-16/14 — art. 186 alin. 2 CP
Dosarul 1ra-16/14 CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE DDEECCIIZZIIEE 28 ianuarie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Ursache Petru, Judecători –
CSJ 2014-03-25
0,95
1ra-13/14 — art.195 alin. 2 CP
Dosarul nr. 1ra-13/14 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 11 februarie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Petru Ursache, Judecători Iurie Diaconu, Vladimir Timofti, Constant
CSJ 2014-03-25
0,94
1ra-67/14 — art. 190 alin. 2 lit. b, c, art. 361 alin. 2 lit. b, c CP
Dosarul nr. 1ra-67/2014 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 04 martie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Ursache Petru, Judecători – Timofti Vladimir, Nicolaev Ghenadie, A
CSJ 2014-01-21
0,94
1ra-999/2013 — art. 329 alin. 2 lit. b CP
Dosarul nr. 1ra-999/2013 CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE D E C I Z I E 24 decembrie 2013 mun. Chișinău Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Petru Ursache, Judecători–Nicolae Gordilă, Vladimir Timofti, E
Sursă