1ra 396/13 — 264 alin 1 CP

1ra 396/13 — 264 alin 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-396/2013

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 aprilie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență :

Președinte – Constantin Gurschi,

judecători – Ion Arhiliuc și Olga Adam,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpatul

Cechina Ion, împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din 04 iunie 2012 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2012, în cauza penală în

privința lui

Cechina Ion Vladimir, născut la 10 mai 1958,

originar și domiciliat în or. Ungheni, str. Victoriei 4,

moldovean, cetățean al R. Moldova.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

2013;

Asupra recursului ordinar, Colegiul penal

CONSTATĂ:

condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 200 unități

convenționale, în sumă de 4.000 lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 1 an.

A fost admisă în principiu acțiunea civilă înaintată de reprezentantul părții

vătămate Șevcenco Svetlana împotriva inculpatului I. Cechina, urmînd ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

30.05.2011, aproximativ la orele 17:30, conducînd microbuzul de model

„Mercedes D- 208”, n/î UN AM 569 pe str. Națională, Ungheni, deplasîndu-se cu o

viteză mai mare de 50 km/oră, viteză ce depășește considerabil limita de viteză de

40 km/oră stabilită pentru sectorul respectiv de drum, încălcînd prevederile pct.

45,46,47 alin. (1) lit. a) a RCR, a tamponat pietonul minor Sultanov Vladimir, care

traversa strada prin fața microbuzului de pe ruta nr.5, care staționa la oprirea de la

piața orășănească amplasată pe str. Națională din or. Ungheni, prin urmare cauzînd

minorului leziuni corporale medii.

1

solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care el să fie achitat.

În susținerea cerințelor sale, inculpatul a invocat următoarele motive:

 că la baza sentinței de condamnare instanța a ținut cont unilateral doar de

declarațiile părții vătămate, care a susținut, că traversa strada cu pași

normali, ieșind pe dinaintea microbuzului din care a coborît, că n-a admis

încălcări la traversarea străzii;

 că nu mijlocul de transport condus de el 1-a tamponat pe pieton, ci

pietonul s-a lovit de microbuz, în timp ce el frîna,

 că colaboratorii de poliție nu au reflectat în schiță, în procesul verbal de

la fața locului detalii, care ar fi avut însemnătate pentru soluționarea

corectă a cazului, nu au fost fixate fotografic detalii care s-au depistat la

fața locului de către expertul-criminalist;

 că instanța nu a atenționat la faptul că pe capota vehiculului se vedeau

urmele palmare ale pătimitului, din care se poate deduce, că acesta s-a

lovit de mijlocul de transport, dar nu a fost lovit, că dacă acesta ar fi fost

lovit de automobil, ar fi fost aruncat înaintea direcției de deplasare a

microbuzului, dar nu înapoi direcției sale de deplasare,

 că în cazul cînd pietonul singur a admis încălcare a RCR, nu există nici o

legătură de cauzalitate dintre acțiunile/inacțiunile sale și consecințele

produse și dînsul nu poate purta răspundere pentru cele ce i se impută;

 că instanța nejustificat a pus la baza sentinței rezultatele experimentului

de la anchetă, prin care se atestă, că dînsul a depășit viteza de mișcare pe

porțiunea respectivă de drum, instanța neținînd cont de-asemeni și de

starea rutieră din acel loc, prezența nisipului care a facilitat mișcarea din

inerție a mijlocului de transport după frînare.

De asemenea, inculpatul a susținut, că instanța la determinarea pedepsei nu a

ținut cont de faptul, că dînsul este bolnav, are la întreținere soția bolnavă și fiica

majoră, care nu lucrează cu un copil mic, ca serviciul pe care-1 prestează, prin

utilizarea mijlocului de transport este unicul mijloc de a asigura existența sa și a

membrilor familiei, că a fost sancționat prea dur fiind lipsit de drepturile de a

conduce mijloace de transport.

2012, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului Cechina Ion, cu menținerea

fără modificări a sentinței instanței de fond.

4.1. La adoptarea soluției date, instanța de apel a statuat că, instanța de fond

în baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate

în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) CPP, le-a dat o

apreciere justă în sensul art. 101 CPP, din punct de vedere al pertinenței, utilității,

concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate

aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia corectă cu privire la

condamnarea inculpatului Cechina Ion în baza art. 264 alin. (1) Cod penal și în

baza acestei legi, fiindu-i corect stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime

de 200 unități convenționale, în sumă de 4.000 lei, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

2

În acest sens, instanța de apel a conchis că vinovăția inculpatului Cechina I.

în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, întru-totul s-a confirmat prin:

 Declarațiile părții vătămate Sultanov Vl. (f.d. 106-108);

 Declarațiile martorilor Cojocaru Vl. (f. d. 126-127), Gorea Vl. (f. d.

129), Umaniuc O. (f. d. 131), Crudu M. (f. d. 132);

 Procesul verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului rutier

cu planșa foto (f. d. 6-11);

 Procesul verbal de experimentare din 16.05.2011 (f. d. 46);

 Raportul de expertiză medico-legală nr. 115 din 01.06.2011 (f. d. 38);

Astfel, argumentele apelantului, prin care se susține că instanța ar fi preluat

învinuirea formulată, fără a avea la suportul sentinței probe relevante, - au un

caracter generic și declarativ, lipsite de substanță, fiind combătute definitiv.

La fel, instanța de apel, indică că nu pot fi reținute argumentele autorului

apelului, precum că organul de urmărire penală insuficient a fixat circumstanțele

stabilite în actele procedurale de la fața locului. Or, atît din procesul verbal de

cercetare la fața locului, cît și din materialele atașate la acesta rezultă suficientă

informație ce ar permite de a stabili circumstanțele cauzei care au însemnătate

pentru soluționarea corectă a cazului,

aceste acte procedurale, au fost consemnate de către I.Cehina fără careva obiecții și

observații.

Motivele apelantului, precum că schița atașată la materialele cauzei nu

reflectă situația reală, nu pot fi reținute, deoarece, schița respectivă (f.d.8), a fost

consemnată fără obiecții, prin urmare, inculpatul a fost de acord cu cele ce se

conțin în ea. Relevant, că din schița respectivă rezultă, că calea de frînare depistată

la locul accidentului rutier de la automobilul condus de către I. Cechina era de 16

m. pe partea stîngă și 13 m. - pe partea dreaptă, ulterior fiind raportate la datele din

rezultatele experimentului de la fața locului din 16.05.2011 și, care atestă că acesta

se deplasa cu o viteză mai mare de 50 km/oră, viteză ce este mai mare decît cea

admisă pe porțiunea de drum respectivă.

De asemenea, instanța de apel, mai indică că argumentele apelantului

referitor la rezultatele experimentului, nu au valoare de concluzie a unei expertize

și nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare. Or, această probă în corelație cu

probele enunțate supra și reținute de către instanța de fond, atestă vinovăția

inculpatului. Or, conducerea automobilului cu o viteză de peste 50 km/oră pe

porțiunea respectivă a carosabilului, unde viteza acceptabilă nu poate fi mai mare

de 40 km/oră, nu poate fi interpretat în folosul inculpatului, chiar dacă minorul

traversa drumul în modul și locul respectiv.

4.2. Deci, conchide instanța de apel, însăși deplasarea neregulamentară a

inculpatului la volanul automobilului cu o viteză mai mare de 50 km/oră, nefiind

atent la trafic, dînd dovadă de neglijență față de trecerea pentru pietoni, care urma

să fie, neatrăgînd atenție față de staționarea la stația de transport urban a unui

mijloc de transport care staționa și depășindu-1 cu viteză, manifestînd încredere

exagerată în sine, neaplicînd măsuri de asigurare a securității traficului ce a dus la

tamponarea pietonului minor Vl. Sultanov, în rezultatul cărui fapt i-a fost

provocată din imprudență vătămări medii a integrității corporale, - indică la

prezența în acțiunile inculpatului a elementelor constitutive ale infracțiunii reținute.

3

Astfel, în condițiile respective, nu este acceptabilă susținerea inculpatului,

că nu el a tamponat pietonul, ci că acesta s-ar fi lovit în el. Or, în condițiile real

create, este absolut evident faptul, că inculpatul fiind la volanul automobilului și

deplasîndu-se pe o stradă aglomerată, centrală din or. Ungheni, trebuia să acționeze

în strictă conformitate cu cerințele pct.2) art. 45 RCR. Din materialele cauzei

rezultă, că I. Cechina se deplasa în localitate cu viteză interzisă, sporită, neglijind

faptul, că la oprire staționa altă rutieră, de unde era de așteptat, că ar putea să iasă

pasageri ce vor încerca să traverseze strada.

Faptul, că pe porțiunea respectivă s-ar fi aflat nisip, care a împiedicat la o

frînare efectivă, nu poate fi tratat în suportul inculpatului. Or, și aceste

circumstanțe, urmau a fi luate în considerație de către conducătorul mijlocului de

transport, atunci cînd se deplasa pe porțiunea respectivă de drum. Cu atît mai mult

în condițiile, cînd dînsul fiind șofer pe ruta respectivă, cunoștea cu certitudine

situația rutieră.

Nu pot fi tratate în susținerea inculpatului, declarațiile martorului Vl.

Cojocaru. Or, din conținutul acestor declarații vădit rezultă, că impactul s-a produs

ca urmare al încălcărilor admise de I. Cechina, care nu a manifestat prudență în

cazul cînd se deplasa pe lîngă un vehicul de rută oprit în stație și nu a redus viteza.

Susținerea apărării, că cele încălcate de către inculpat ar putea fi determinate

doar printr-o concluzie a expertului, nu pot fi reținute, încălcările admise de către

inculpat sunt vădite, după cum sunt vădite legătura de cauzalitate dintre încălcările

admise, impactul produs și consecințele parvenite la partea vătămată. Dubii asupra

acestora nu sunt.

Întru asigurarea inculpatului a dreptului la apărare, de către instanța de apel,

la demersul apărării, a fost numită o expertiză auto-tehnică, care însă nu a putut da

răspuns la întrebările formulate de către apărare, efectuarea acesteia fiind

condiționată de anumiți factori.

În vederea soluționării întrebărilor ridicate, de către partea apărării nu au fost

solicitate alte măsuri în vederea acordării asistenței judiciare. Astfel, ținînd cont de

principiul contradictorialității procesului penal, instanța de judecată, nu poate să se

manifeste în folosul acuzării ori apărării.

4.3. Referitor la individualizarea pedepsei, instanța de apel, a menționat că

instanța de fond a dat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, adică

criteriilor generale de individualizare a pedepsei, gradului de pericol social al celor

săvîrșite, persoanei inculpatului, scopului pus de legea penală. Instanța și-a

argumentat soluția la capitolul respectiv, a justificat felul și mărimea pedepsei

aplicate, numundu-i o pedeapsă cea mai blîndă prevăzută de sancțiunea art. 264

alin. (1) Cod penal, astfel temeiuri pentru a interveni în latura pedepsei, la fel

lipsesc.

contestat cu recurs ordinar hotărîrile pronunțate, solicitînd casarea acestora și

adoptarea unei decizii de achitare în privința sa, deoarece acțiunile lui nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii incriminate.

5.1. În susținerea recursului, inculpatul a invocat că, atît organul de urmărire

penală cît și instanțele de judecată au stabilit ci aproximație viteza de deplasare a

automobilului pe care el îl conducea, din partea acuzării nu au fost prezentate

4

probe veridice prin care s-ar demonstra că el nu a întreprins toate măsurile posibile

de a evita tamponarea cu partea vătămată.

Inculpatul recurent, a susținut că nu a avut posibilitatea tehnică de a evita

impactul cu pietonul din cauză că distanța dintre automobile și ultimul a fost prea

mică din momentul cînd l-a observat, mai mult, această circumstanță de fapt ar fi

putut fi dovedită prin efectuarea unei expertize tehnică-auto, care în asemenea

cazuri este numită de către organul de urmărire penală.

Însă, indică recurentul, organul de urmărire penală contrar prevederilor

art.254 CPP n-a dispus o asemenea expertiză, astfel cauza n-a fost cercetată sub

toate aspectele, complet și obiectiv, fiind ignorat principiul prezumției nevinovăției

și, prin urmare, instanța de judecată a pronunțat o sentință bazată pe presupuneri.

Cechina I., în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide

inadmisibilitatea acestuia, reieșind din următoarele considerente.

6.1. Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În pct. 18 din Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr.9 din 30.X.2009 „Cu privire

la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, este atenționat că instanța de

recurs controlează dacă s-a aplicat corect dreptul față de faptele constatate de către

instanța de apel și dacă faptele au fost constatate respectîndu-se normele de drept

material sau procesual.

Sub acest aspect Colegiul penal, atestă că, instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel nu a comis careva erori de drept.

6.2. Colegiul penal, reține că, instanțele de judecată, verificînd probele

administrate legal de către organul de urmărire penală și verificate în ședințele de

judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-

au dat o apreciere justă potrivit art. 101 CPP, din punct de vedere al pertinenței,

utilității, concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine

toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungînd la concluzia corectă cu privire la

vinovăția inculpatului Cechina I. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (1) Cod penal, fiindu-i corect aplicată pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 200 unități convenționale, în sumă de sumă de 4.000 lei, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

În ce privesc criticele formulate de recurent, enunțate la pct. 5.1. al prezentei

decizii, prin care susține că Cechina I. nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.264 alin. (1) Cod penal, acestea au format obiect de discuție la

judecarea cauzei în apel și cărora instanța de apel le-a dat o motivare

corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4.1-4.2,

soluție pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin și, a cărei reluare nu se

mai impune, avînd în vedere și faptul că verificînd decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, în sensul că nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de aceasta este vădit neîntemeiat.

5

La fel, Colegiul penal, menționează că din textul recursului, se evidențiază

că recurentul își motivează recursul prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a

probelor, or, motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile

prevăzute la art. 427 Cod de procedură penală, astfel, criticele formulate de

recurent nu sunt motivate sub aspectul casării hotărîrii recurate ca fiind ilegală.

Colegiul penal, menționează și faptul că, potrivit procesului-verbal al ședinței

de judecată în instanța de apel (f.d. 200) partea apărării luînd cunoștință cu

procesul-verbal întocmit de expertul Mîrza A., privind imposibilitatea întocmirii

raportului de expertiză (f.d.192), - n-a solicitat instanței dispunerea efectuării altei

expertize.

Or, potrivit art.24 alin.(4) CVPP, părțile în procesul penal își aleg poziția,

modul și mijloacele de susținere a ei de sine stătător, fiind independente de

instanță, de alte organe ori persoane. Instanța de judecată acordă ajutor oricărei

părți, la solicitarea acesteia, în condițiile prezentului cod, pentru administrarea

probelor necesare.

6.3. Astfel, raportînd situația reținută în cauză, la prevederile art. 432 alin. (2)

Cod de procedură penală, rezultă că lipsesc temeiuri de drept de casare a hotărîrilor

adoptate în cauza în privința inculpatului Cechina I., și, prin urmare, se impune

soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de acesta, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Cechina Ion,

împotriva sentinței Judecătoriei Ungheni din 04 iunie 2012 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2012, în propria cauză penală, fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 15 mai 2013.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Ion Arhiliuc

Olga Adam

6