CtEDO 06.01.2000 Auto

DESBORDES ET OMER contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
06.01.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DESBORDES ET OMER contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 [Notă1] PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3323/93/96 prezentate de Valerie DESBORDES și de Stéphane OMER [Note2] împotriva Franței [Note] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la ianuarie 2000 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, H.S. Greve, judecători și judecători S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale Având în vedere cererea formulată la 26 septembrie 1996 de Valerie DESBORDES și Stephane OMER împotriva Franței și înregistrată la 2 octombrie 1996 sub nr. de dosar 3333/93/96 Având în vedere raportul prevăzut la art. 49 din Regulamentul Curții Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 20 martie 1998 și observațiile ca răspuns prezentate de solicitanți la 7 mai 1998 După ce au deliberat în acest sens Renunțarea la decizia următoare: recurenta și soțul său, reclamantul, de cetățenie franceză, născută în 1968 și, respectiv, 1964, rezidentă în Vaudricourt (Summe). Jean-Alain Blanc, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Circumstanțele speciale ale cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Urmând oferta prealabilă acceptată la 13 octombrie 1990, societatea de credit SOVAC i-a acordat recurentei o deschidere a creditului în valoare de 85 000 FRF, la rata de 20,90 %, care a servit la achiziționarea unui autovehicul. Reclamantul a depus cauțiune. Primele 19 rate lunare au fost plătite, pentru un total de 45 760,36 FRF. Reclamanții nu au putut plăti următoarele rate lunare ca urmare a pierderii locului de muncă al reclamantului. Societatea SOVAC a confiscat vehiculul, a pus la dispoziția acestuia vânzarea forțată și au obținut un preț de 41 658, 43 FRF. Invocând decăderea din contract, aceasta a atribuit reclamanților pentru plata imediată a sumei de 38 669,97 FRF, suma rămasă a capitalului datorat, cu dobândă la rata contractuală de 20,90% începând cu 1 noiembrie 1992. Prin hotărârea din 16 aprilie 1993, Tribunalul de Instanță din Abbeville a transferat societății SOVAC cererea sa. Tribunalul a considerat că descoperirea autorizată de 85 000 FRF a fost utilizat într-o singură operațiune, iar tranzacția nu trebuia să fie analizată ca o deschidere a creditului utilizabilă în funcție de fracții, ci ca un împrumut clasic. Or, în acest tip de împrumut, instanța a reamintit că costul total defalcat al creditului trebuie menționat în conformitate cu art. 5 din Legea din 10 ianuarie 1978 privind informarea și protecția consumatorilor în domeniul operațiunilor de credit. Instanța a constatat că nu a indicat costul total al creditului în contract și a ajuns la concluzia că oferta de împrumut, sancționată în temeiul articolului 23 din contractul menționat anterior, nu era conformă cu dreptul societății SOVAC. Prin hotărârea din 11 octombrie 1994, Curtea de Apel din Amiens infirma hotărârea, considerând că societatea Sovac a subliniat pe bună dreptate că menționarea impusă în temeiul articolului 5 din Legea din 10 ianuarie 1978 menționată anterior era prea rigidă, în ceea ce privește o ofertă cu rată variabilă a dobânzii și că, în cazul în care aceeași rată ar fi fost aplicată ca urmare a plății integrale a sumei împrumutate, și nu în parte, așa cum au avut reclamanții posibilitatea de a solicita acest lucru. Instanța de apel i-a condamnat pe reclamanți să plătească suma solicitată și, în plus, dobânda a fost capitalizată începând cu 20 septembrie 1993. Reclamanții au solicitat să fie admiși în beneficiul asistenței judiciare în vederea unui recurs în casare la 17 ianuarie 1995. Biroul de asistență judiciară a acordat dreptul la cererea acestora printr-o decizie la data de 15 iunie 1995. Prin urmare, reclamanții s-au ocupat de casarea la 14 august 1995 de către Ministerul Avocatului, acesta din urmă depunând un memoriu amplificativ la 11 ianuarie 1996. Ei au invocat necunoașterea de către societatea de credit a dispozițiilor legislative privind protecția consumatorilor și au invocat în sprijinul motivului lor jurisprudența Camerei civile a Curții de Casație cenzurând decizii care îi conferă creditorului de dobânzi, în timp ce se stabilește omisiunea în contractul încheiat a ratei efective a dobânzii sau a costului total defalcat al creditului. La 27 martie 1996, societatea SOVAC i-a solicitat primului președinte al Curții de Casație retragerea rolului cauzei în temeiul articolului 1009-1 din noul Cod de procedură civilă. Din memoria din 14 mai 1996, reclamanții s-au opus acestei cereri, raportând situația lor financiară (profitul asistenței judiciare); suma datorată fiind de aproape 80 000 FRF la data cererii de radiații ; doi copii minori aflați în întreținere ; venituri lunare de 862 FRF). Prin ordonanța din 21 mai 1996, delegatul primului președinte al Curții de Casație consideră, în special, că reclamanții nu justificau nici o diligență care să permită încheierea voinței lor de a deferi deciziei judecătorilor din fond și (nu stabiliu) nicio situație de fapt personală care să facă să se teamă sau să presupună consecințe vădit excesive, în cazul executării Directorul primului președinte al Curții de Casație a ordonat retragerea rolului cauzei. Drept și practică internă relevantă Noul Cod de procedură civilă art. 386 Instanța este expirată în cazul în care niciuna dintre părți nu efectuează diligențe timp de doi ani.art. 1009 În afara chestiunilor în care recursul împiedică executarea deciziei atacate, primul președinte poate, la cererea pârâtului și după ce a primit avizul procurorului general și al părților, să decidă retragerea rolului unei cauze în cazul în care reclamantul nu justifică executarea hotărârii atacate, cu excepția cazului în care i se pare că executarea ar fi de natură să producă consecințe vădit excesive. El autorizează reinserția cazului în funcția Curții pe baza justificării executării deciziei atacate. Reclamantul recursului nu poate să invoce art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului pentru a se opune unei cereri de retragere a rolului, din moment ce a putut să-și exercite dreptul la recurs în casare și nu poate să-și respecte propriile obligații de a executa cauzele hotărârii de condamnare, privând, prin urmare, adversarul său de o împuternicire pe care o recunosc legile de organizare judiciară (Cass.ord. 1 ps., 22 februarie 1995 Bull Civ. o., nr. 6). Reclamanții consideră că au fost privați de accesul la Curtea de Casație pentru a obține un control în drept al hotărârii pronunțate de Curtea din Amiens, în măsura în care primul președinte al Curții de Casație, care pune în aplicare art. 1009-1 din noul Cod de procedură civilă, și-a retras rolul Curții de Casație la instana deschisă cu privire la declarația lor de recurs și cu privire la situația lor financiară. Acestea invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 26 septembrie 1996 și înregistrată la 2 octombrie 1996. La 14 ianuarie 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Guvernul și-a prezentat observațiile la 20 martie 1998, iar reclamanții au răspuns la aceasta la 7 mai 1998. Începând cu noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție și în temeiul art. 5 alin. (2) din acesta, cererea este examinată de Curte în conformitate cu dispozițiile protocolului menționat. Reclamanții se plâng că nu au avut acces efectiv la Curtea de Casație, pentru a obține un control în drept al hotărârii pronunțate de Curtea din Amiens și aceasta, din cauza unui obstacol insurmontabil, având în vedere sumele implicate. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. (...) Cu titlu preliminar, guvernul pârât explică, printre altele, că art. 1009-1 din noul Cod de procedură civilă constituie o măsură cu caracter juridic judiciar Pe de o parte, întărește autoritatea și respectarea hotărârilor judecătorului din fond prin menținerea drepturilor creditorilor și descurajând, pe de altă parte, debitorii să introducă căi de atac în fața Curții de Casație care ar impune acelorași creditori sarcina grea a procedurilor de executare. Guvernul a explicat, de asemenea, că aplicarea jurisprudențială a articolului 1009-1 beneficiază de o mare flexibilitate, ceea ce a condus la un număr din ce în ce mai mare de refuzuri de retragere a rolului de către primul președinte al Curții de Casație, care apreciază foarte bine justificările prezentate de debitor. În continuare, guvernul ridică o excepție de la faptul că căile de atac interne nu au fost epuizate, întrucât, la data comunicării prezentei cereri, tribunalele nu au epuizat căile de atac interne atâta timp cât termenul de expirare era în curs și, prin urmare, au încă o șansă de a-și reinclude recursul la rolul Curții de Casație. În mod similar, acesta invocă lipsa de calitate a victimei reclamanților, în măsura în care până la expirarea termenului, prejudiciul invocat de aceștia era pur incert și eventual, situația lor financiară putând fi îmbunătățită de la retragerea recursului lor. Guvernul invocă articolele 34 și 35 din Convenție. Pe baza temeiniciei cauzei, guvernul amintește că Curtea Europeană a statuat că dreptul de acces la o instanță judecătorească nu era absolut și putea da naștere unor limitări, acestea din urmă trebuind să urmărească un scop legitim și să respecte un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (hotărârile Golder c. Regatul Unit din 21 februarie 1975, seria A nr. 18 ; Ashingdane c. Regatul Unit din 28 mai 1985, seria A nr. 93 ; Lithgow și altele c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102 ; Miloslavski c. Regatul Unit din 13 iulie 1995, seria A nr. 323). În plus, și ultima hotărâre citată subliniază în special, statele dispun de o marjă largă de apreciere în domeniul reglementării accesului la instanțele judecătorești care limitează cu atât mai mult sfera controlului exercitat de Curte. Potrivit guvernului, aceasta nu trebuie să se substituie autorităților franceze pentru a stabili cea mai bună politică de reglementare a accesului la Curtea de Casație sau de evaluare a faptelor care l-au determinat pe primul președinte al Curții de Casație să adopte o decizie mai degrabă decât o altă decizie. Acesta reamintește în special că Comisia Europeană considerase că sistemul instituit prin art. 1009-1 din noul Cod de procedură civilă viza o bună administrare a justiției (nr. 20373/92, M. c. Franța, 9.1.95, D.R 80-A, p. 56 și nr. 26386/95, B. c. Franța, dec. 29.11.95, nepublicată). Guvernul consideră că este de competența Curții să verifice starea situației financiare a întreprinderilor până la 21 mai 1998, data expirării în instanță, înainte de a concluziona că există o încălcare a dreptului de acces la o instanță. În cazul în care această situație s-ar fi îmbunătățit, nu i s-ar putea reproșa atunci faptul că reclamanții nu au fost informați în timpul perioadei de doi ani. În orice caz, acestea din urmă nu puteau să se mulțumească să propună creditorilor lor să aștepte ca creanța să fi fost confirmată de Curtea de Casație pentru a lua în considerare plata datoriei lor, cu excepția denaturării caracterului nesuspensiv al recursului în casare și a naturii acestei căi de atac extraordinare. Guvernul concluzionează că nu există temei al recursului. Reclamanții explică faptul că, deși reforma a fost prezentată în mod nobil ca o măsură de morală a dezbaterii judiciare, aceasta a fost concepută în principal ca un mijloc privilegiat de a reduce volumul de muncă al Curții de Casație, care, de altfel, s-a dovedit a fi iluzoriu atât de multe cazuri au generat probleme de fapt și de drept nesupuse. În opinia reclamanților, retragerea rolului ocupă mai mulți consilieri la Curtea de Casație Delegați a primului președinte, care ar putea, în același timp, să consacre în esență recursurile pe care le retrag din rol. Spre deosebire de afirmațiile guvernului, reclamanții consideră că textul în litigiu, deja riguros în redactarea sa, nu rezervă decât cazul În primul rând, retragerea rolului, care nu face parte din misiunea Curții de Casație, este un paliativ, pe de o parte, la ineficiență în Franța a căilor de execuție, pe de altă parte, cu durata excesivă a procedurii în fața instanței superioare. În al doilea rând, retragerea rolului care implică exercitarea unui drept constituțional garantat, dreptul de a fi în justiție, la exercitarea unui alt drept neconstituțional garantat, dreptul la executare. În al treilea rând, textul în cauză face din bani criteriul accesului la Curtea de Casație și introduce o discriminare între pledanți. Pentru a răspunde sfârșitului de a nu primi o opoziție din partea guvernului, reclamanții reamintesc în primul rând că Comisia în cauza Ferville c. Franța a recunoscut implicit, dar în mod obligatoriu, că cererea de reinscriere a cauzei în rolul Curții Supreme după decizia de retragere nu constituia o acțiune eficientă și adecvată, având în vedere resursele l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În al doilea rând, acestea explică faptul că cererea de reinscriere în rolul cauzei lor a fost iluzorie, având în vedere în special situația lor materială și posibilitatea de a efectua cea mai mică plată de la data radierii cauzei din cauza rolului Curții de Casație. Dovada acestui fapt este, de altfel, obținerea de către ei a asistenței juridice. Reclamanții precizează că, deși situația lor materială este oarecum îmbunătățită (din 1995, reclamantul este agent de întreținere pentru spațiile verzi ale orașului Cagneux pe Mer și câștigă 6 000 FRF pe lună ; salariile sale au fost de 40 946 FRF în 1995 și 58 602 FRF în 1996), soția sa nu lucrează și veniturile sale slabe nu le-au permis să plătească nicio sumă datorată în temeiul hotărârii atacate, care, prin intermediul intereselor, atinge aproape 100 000 FRF. Reclamanții consideră astfel că aplicarea articolului 1009-1 în ceea ce le privește este complet disproporționată în raport cu resursele lor și că, pentru că sunt săraci, recursul a fost închis, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratică. Pe lângă faptul că expirarea termenului este dobândită începând cu 21 mai 1998, Curtea consideră că excepțiile ridicate de guvernul pârât se confundă cu examinarea pe fond a cererii. Curtea consideră că cererea ridică întrebări serioase de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de toate mijloacele de fond rezervate. S. Dolle N. Bratza Modulul Președinte [Note1] Nu uitați să blocați textul cu Alt+B pentru a preveni dispariția informațiilor în zonele gri. [Note2] Doar inițiale atât de nepublice ; prenume și, în majuscule, numele de familie ; nume corporativ cu majuscule ; nici o traducere a numelor colective. [Note3] Prima scrisoare a țării cu majuscule. Se pune articolul în funcție de utilizarea normală a limbii. [Note4] Aceste dispozitive pot fi precedate de o decizie de a anexa la cereri:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-01-06
0,94
ANNONI DI GUSSOLA contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 31819/96 présentée par Guido ANNONI DI GUSSOLA [Note2] contre la France [Note3] La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 janvier 2000
CtEDO 2000-03-14
0,93
AFFAIRE CLOEZ c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CLOEZ c. FRANCE (Requête n° 41861/98) ARRÊT STRASBOURG 14 mars 2000 En l’affaire CLOEZ c. France, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Brat
CtEDO 2000-01-11
0,93
DROULEZ contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 41860/98 présentée par Michel DROULEZ [Note2] contre la France [Note3] La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 janvier 2000 en une
CtEDO 2000-07-04
0,93
DELBEC contre la FRANCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43125/98 présentée par Annick DELBEC contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de M me E. Pal
CtEDO 2000-01-25
0,93
DAGORN contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 42175/98 présentée par Jean-Jacques DAGORN [Note2] contre la France [Note3] La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 janvier
Sursă