- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 ianuarie 2000
- Stat pârât
- PRT
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Rodrigues Carolino împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA RODRIGUES CAROLINO c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 36666/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 ianuarie 2000 DEFINITIVF 11/04/2000 În cauza Rodrigues Carolino c. Portugalia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adică secțiunea) se întrunește într-o cameră compusă din: domnii Pellonpäää președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Butkevych, Vajić judecători și de V. Berger grefier din secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 16 decembrie 1999, Tribunalul a adoptat la această dată PROCEDURE La originea cauzei se află o instanță îndreptată împotriva Republicii Portugalia și al cărei resortisant portughez, dl José Rodrigues Carolino ( La 11 iunie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (□ Convenția de la Lisabona).
Cererea a fost înregistrată la 23 iunie 1997 sub numărul de dosar 36666/97. Reclamantul este reprezentat de A. Rocha de Gouveia, avocat în baroul de la Lisabona. Guvernul portughez ( La 14 ianuarie 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitându-l să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și temeinicia sa. Ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998, cauza este examinată de Curte în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocolul menționat anterior. În conformitate cu art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții ( Președintele Curții, dl L. Wildhaber, a atribuit cauza celei de-a patra secțiuni.
Camera constituită în cadrul secțiunii menționate includea de drept pe domnul I. Cabral Barreto, judecător ales în temeiul Portugaliei [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 26 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură] și pe domnul M. Pellonpäää, președintele secțiunii [art. 26 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură]. Ceilalți membri desemnați de acesta din urmă pentru completarea camerei au fost domnul G. Ress, domnul A. Pastor Ridruejo, domnul L. Caflisch, domnul J. Makarczyk și domnul N. Vajić [art. 26 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură]. Ulterior, domnul G. Ress, împiedicat, a fost înlocuit de domnul V. Butkevych, supleant [art. 26 alineatul (1) litera (c) ]. La 26 ianuarie 1999, camera a declarat admisibilă cererea, considerând că motivul întemeiat pe durata unei proceduri civile [art. 6 alineatul (1) din Convenție] trebuia să facă obiectul unei examinări pe fond.
Prin scrisoarea din 23 martie 1999, reclamantul și-a prezentat cererile în temeiul articolului 41 din convenție. Prin scrisoarea din 23 aprilie 1999, guvernul și-a prezentat observațiile în această privință. Tribunalul din Círculo ) de Viseu o cerere în anulare a unui act notarial împotriva unei societăi C., Lda. Citée de a cita la 4 iulie 1994, pârâta a prezentat concluziile sale ca răspuns la 26 septembrie 1994. De asemenea, a prezentat o cerere reconvenională. 10. La 27 octombrie 1994, reclamantul și-a prezentat replica. Acuzatoarea și-a pus duplica sa la 9 noiembrie 1994. 11. La 17 iulie 1997, judecătorul a emis o ordonanță pronunțând incompetența instanței. El a subliniat că procedura fusese atribuită inițial uneia dintre camerele civile ale tribunalului din Viseu, deși aceaceasta a fost adresată instanței de mare instanță.
Cu toate acestea, acesta nu funcționa încă, era necesar ca dosarul să fie transmis Tribunalului din Mangualde, care ar fi competent. La 23 octombrie 1997, dosarul a fost transmis Tribunalului din Mangualde 12. Printr-o ordonanță din 29 octombrie 1997, judecătorul a decis să suspende procedura până la depunerea de către pârâtă a unei declarații privind înregistrarea cererii reconvenționale la cadastru. Această ordonanță a fost adusă la cunoștința pârâtei la 2 decembrie 1997. La 30 ianuarie 1998, pârâta a prezentat declarația în cauză. 13. La 3 februarie 1998, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador) care preciza faptele deja stabilite și cele care trebuiau stabilite. 14. Părțile au depus plângeri împotriva deciziei pregătitoare, la 13 și 16 februarie 1998. La 2 decembrie 1998, judecătorul a statuat cu privire la aceste plângeri.
15. La 29 iunie 1999, judecătorul a stabilit la ședința la 3 decembrie 1999. 16. Procedura rămâne în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Mangualde. ÎN DREPT Cu privire la încălcarea temeiului articolului 6 alineatul (1) din convenție 17. Reclamantul denunță durata procedurii în cauză. El reduce încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început odată cu depunerea cererii la 14 iunie 1994 și nu s-a încheiat încă, procedura care rămâne pendinte în fața instanței din Mangualde și, prin urmare, se extinde până în prezent pe o perioadă de cinci ani și șase luni.
19. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, p. 15, § 39). 20. Guvernul recunoaște întârzierile în desfășurarea procedurii, pe care le impune supraîncărcării rolului tribunalului din Viseu între 1994 și 1997; totuși, el subliniază că au fost luate măsuri adecvate, inclusiv desemnarea unui magistrat auxiliar, pentru a remedia această situație, care a revenit la normal.
Curtea ia notă de poziția guvernului și de explicațiile acestuia; totuși, aceasta nu poate accepta o perioadă de inactivitate totală de doi ani și opt luni, ca cea care a avut loc între 9 noiembrie 1994 și 17 iulie 1997. 22. Curtea reafirmă că revine statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil.
23. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea încheie astfel încât să se ajungă la concluzia că a existat o depășire a termenul rezonabil și, prin urmare, încălcarea articolului 6 alineatul (2). PRIVIND aplicarea articolului 41 din Convenție 24. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât mai mult decât mai mult consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, îi acordă o satisfacție echitabilă. Dl Rodrigues Carolino susține că prejudiciul cauzat de încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind drepturile omului se ridică la 1 000 000 de euro.
26. Potrivit guvernului, reclamantul nu a demonstrat că a suferit un prejudiciu. 27. Curtea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert în virtutea duratei nejustificate a procedurii pe care simpla constatare a încălcării nu o poate compensa; având în vedere circumstanțele cauzei, aceasta decide să îi acorde în acest sens suma de 600 000 escudos portughez (PTE). Comisioane și cheltuieli de judecată 28. Reclamantul solicită 10 În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă Portugaliei la data adoptării prezentei hotărâri era de 7 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, afirmă că a existat o încălcare a acesteia.
art. 6 alineatul (1) din Convenție; A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 600 000 (șase sute de mii) escudos portughez pentru pagubă morală (ii. 250 000 (două sute cincizeci de mii) escudos portughez pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate d un interes simplu de 7 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
Vincent Berger Matti P ellonpääst Premier
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE RODRIGUES CAROLINO c. PORTUGAL (Requête n° 36666/97) ARRÊT STRASBOURG 11 janvier 2000 DÉFINITIF 11/04/2000 En l’affaire Rodrigues Carolino c. Portugal , La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : MM. M. Pellonpää , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , V. Butkevych, M me N. Vajić , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 décembre 1999, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCéDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République du Portugal et dont un ressortissant portugais, M. José Rodrigues Carolino (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 11 juin 1997, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 23 juin 1997 sous le numéro de dossier 36666/97. Le requérant est représenté par M e A. Rocha de Gouveia, avocat au barreau de Lisbonne. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, procureur général adjoint.
Le 14 janvier 1998, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le 5 mars 1998 et le requérant y a répondu le 23 mars 1998.
A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole n° 11 le 1 er novembre 1998, l’affaire est examinée par la Cour en application de l’article 5 § 2 dudit Protocole.
Conformément à l’article 52 § 1 du règlement de la Cour (« le règlement »), le président de la Cour, M. L. Wildhaber, a attribué l’affaire à la quatrième section. La chambre constituée au sein de ladite section comprenait de plein droit M. I. Cabral Barreto, juge élu au titre du Portugal (articles 27 § 2 de la Convention et 26 § 1 a) du règlement), et M. M. Pellonpää, président de la section (article 26 § 1 a) du règlement). Les autres membres désignés par ce dernier pour compléter la chambre étaient M. G. Ress, M. A. Pastor Ridruejo, M. L. Caflisch, M. J. Makarczyk et M me N. Vajić (article 26 § 1 b) du règlement). Ultérieurement M. G. Ress, empêché, a été remplacé par M. V. Butkevych, suppléant (article 26 § 1 c)).
Le 26 janvier 1999, la chambre a déclaré recevable la requête, estimant que le grief tiré par le requérant de la durée d’une procédure civile (article 6 § 1 de la Convention) devait faire l’objet d’un examen au fond.
Par une lettre du 23 mars 1999, le requérant a présenté ses demandes au titre de l’article 41 de la Convention. Par une lettre du 23 avril 1999, le Gouvernement a présenté ses commentaires à cet égard. EN FAIT
Le requérant est un ressortissant portugais né en 1931 et résidant à Mangualde (Portugal).
Le 14 juin 1994, le requérant introduisit devant le tribunal de grande instance ( tribunal de círculo ) de Viseu une demande en annulation d’un acte notarié contre une société « C., Lda. ».
Citée à comparaître le 4 juillet 1994, la défenderesse déposa ses conclusions en réponse le 26 septembre 1994. Elle présenta également une demande reconventionnelle.
Le 27 octobre 1994, le requérant déposa sa réplique. La défenderesse déposa sa duplique le 9 novembre 1994.
Le 17 juillet 1997, le juge rendit une ordonnance prononçant l’incompétence du tribunal. Il souligna que la procédure avait été assignée à l’origine à l’une des chambres civiles du tribunal de Viseu, bien qu’elle fût adressée au tribunal de grande instance. Or celui-ci ne fonctionnant pas encore, il y avait lieu de transmettre le dossier au tribunal de Mangualde, qui serait compétent. Le 23 octobre 1997, le dossier fut transmis au tribunal de Mangualde.
Par une ordonnance du 29 octobre 1997, le juge décida de suspendre la procédure jusqu’au dépôt par la défenderesse d’une attestation concernant l’enregistrement de la demande reconventionnelle au cadastre foncier. Cette ordonnance fut portée à la connaissance de la défenderesse le 2 décembre 1997. Le 30 janvier 1998, la défenderesse produisit l’attestation en cause.
Le 3 février 1998, le juge rendit une décision préparatoire ( despacho saneador ) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir.
Les parties déposèrent des réclamations contre la décision préparatoire, les 13 et 16 février 1998. Le 2 décembre 1998, le juge statua sur ces réclamations.
Le 29 juin 1999, le juge fixa l’audience au 3 décembre 1999.
La procédure demeure pendante devant le tribunal de Mangualde. EN DROIT I. Sur la violation alléguée de l’article 6 § 1 de la convention
Le requérant dénonce la durée de la procédure en cause. Il allègue la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (…) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
La période à considérer a débuté avec l’introduction de la demande, le 14 juin 1994. Elle n’a pas encore pris fin, la procédure demeurant pendante devant le tribunal de Mangualde. Elle s’étend donc à ce jour sur cinq ans et six mois.
Pour rechercher s’il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d’avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, série A n° 286-A, p. 15, § 39).
Le Gouvernement admet des retards dans le déroulement de la procédure, qu’il impute à la surcharge du rôle du tribunal de Viseu entre 1994 et 1997. Il souligne cependant que des mesures adéquates, notamment la désignation d’un magistrat auxiliaire, ont été prises pour parer à cette situation, qui est redevenue normale.
La Cour prend note de la position du Gouvernement ainsi que de ses explications. Elle ne saurait toutefois accepter une période d’inactivité totale de deux ans et huit mois, comme celle qui eut lieu entre le 9 novembre 1994 et le 17 juillet 1997.
La Cour réaffirme qu’il incombe aux Etats contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable.
Au vu des circonstances de la cause, la Cour conclut ainsi qu’il y a eu dépassement du « délai raisonnable » et, partant, violation de l’article 6 § 1. II. SUR L’application de l’article 41 de la Convention
Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
M. Rodrigues Carolino affirme que le préjudice résultant de la violation alléguée de l’article 6 § 1 de la Convention s’élève à 1 000 000 euros.
Selon le Gouvernement, le requérant n’a pas démontré avoir subi un préjudice.
La Cour juge que le requérant a subi un tort moral certain en vertu de la durée déraisonnable de la procédure que le simple constat de violation ne saurait compenser. Compte tenu des circonstances de la cause, elle décide de lui octroyer à ce titre la somme de 600 000 escudos portugais (PTE). B. Frais et dépens
Le requérant demande 10 000 euros pour frais et dépens. Le Gouvernement conteste ce montant.
La Cour décide en équité d’allouer au requérant 250 000 PTE de ce chef. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable au Portugal à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 7 % l ’ an. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, 1. Dit qu ’ il y a eu violation de l ’ article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, i. 600 000 (six cents mille) escudos portugais pour dommage moral ; ii. 250 000 (deux cents cinquante mille) escudos portugais pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 7 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 janvier 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Matti P ellonpää Greffier Président