SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CONDE c. PORTUGAL (Cercetarea nr. 37010/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 martie 2000 DEFINITIVF 23/0 După deliberarea sa în camera Consiliului la 9 martie 2000, Tribunalul a fost adoptat la această dată, la originea cauzei se află o hotărâre îndreptată împotriva Republicii Portugalia și dintre care doi cetățeni portughezi, dl Júlio Conde și dna Rosa Fernandes Conde, au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( Iunie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (adică Convenția privind libertățile fundamentale). Cererea a fost înregistrată la 23 iulie 1997 sub numărul de dosar 37010/97. Reclamanții sunt reprezentați de dl A. Alves, avocat în baroul Braga. La 16 aprilie 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitându-l să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și temeinicia sa. noiembrie 1998, cauza este examinată de Curte în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din protocolul menționat. În conformitate cu art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții ( La 21 septembrie 1999, președintele Curții a atribuit cauza celei de-a patra secțiuni. Camera constituită în cadrul secțiunii menționate anterior a declarat cererea admisibilă, considerând că persoana în cauză a tras de către reclamanții unei proceduri civile (art. 6 alineatul (1) din Convenție) trebuia să facă obiectul unei examinări pe fond. Reclamanții au depus cereri în temeiul articolului 41 din convenție. Guvernul și-a prezentat observațiile în această privință. DE FAPT Primul reclamant este un resortisant portughez născut în 1939. A doua reclamantă, soția sa, este un resortisant portughez născut în 1941. Ei locuiesc în Braga (Portugalia). Octombrie 1993, reclamanții au cumpărat de la L.G. un apartament într-o clădire în construcție din Portimão. Această clădire a făcut ulterior obiectul unei sechestrări asigurătorii, efectuată la cererea vânzătorului împotriva societății de construcții. Reclamanții au pierdut posesia apartamentului în urma unei hotărâri a instanței din Portimão la data de 7 iunie 1995. Considerând că dreptul lor de proprietate a fost lezat, reclamanții au introdus, la 28 iulie 1995, în fața Tribunalului din Portimão, o procedură de opoziție din partea unor terți (intervenții de tercero) împotriva L.G. La 20 aprilie 1998, judecătorul a solicitat grefa de informații cu privire la starea procedurii privind confiscarea imobilului în cauză. 10. Prin ordonanța din 25 mai 1998, judecătorul a fixat la 5 iunie 1998 audierea martorilor indicați de reclamanți. La audiere a avut loc în ziua respectivă. 11. Prin ordonanța din 9 iunie 1998, judecătorul a declarat opoziția admisibilă și a solicitat L.G. să prezinte concluzii în răspuns, ceea ce aceasta din urmă a făcut la 1 iulie 1998. L.G. a solicitat, de asemenea, acordarea de asistență judiciară. 12. La 14 august 1998, reclamanții și-au retras replica. 13. La 9 noiembrie 1999, judecătorul a respins cererea de asistență judiciară formulată de L.G.14. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului din Portimão. § 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început odată cu depunerea cererii la 28 iulie 1995 și nu s-a încheiat încă, procedura care rămâne pendinte în fața instanței din Portimão și, prin urmare, se extinde până în prezent pe o perioadă de patru ani și șapte luni. 17. Pentru a verifica dacă a fost depășit termenul rezonabil, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, p. 15, § 39). 18. Guvernul recunoaște că a avut loc o lungă întârziere în faza inițială a procedurii. El subliniază că aceasta și-a reluat în prezent cursul normal. 19. Curtea ia notă de poziția guvernului. Ea subliniază că nu poate accepta o perioadă totală de inactivitate de doi ani și nouă luni între depunerea cererii și prima ordonanță a judecătorului. 20. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea concluzionează astfel că a existat o depășire a termenului rezonabil și, prin urmare, o încălcare a articolului 6 alineatul (2). PRIVIND aplicarea articolului 41 din Convenție 21. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât mai mult decât mai mult consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, îi acordă o satisfacție echitabilă. Soții Conde susțin că prejudiciul material care rezultă din încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția sa este de 7 163 032 Escudos portughez (PTE). Ei menționează mai întâi că: ei continuă să plătească taxele și impozitele pe apartament, precum și primele de asigurare, atunci când nu mai sunt în posesia apartamentului din 1995. În plus, ei nu au fost în măsură să-l dea în închiriere în scopul vilegatură, așa cum a fost intenția lor în momentul cumpărării sale. În cele din urmă, mobilierul care au fost în apartament au dispărut și starea generală a acestuia din urmă este rea. În plus, reclamanții solicită 3 500 000 PTE pentru fiecare dintre ele pentru prejudiciul moral 23. Potrivit guvernului, prejudiciul material nu a fost demonstrat de către reclamanți și adaugă că daunele prezentate nu au nicio legătură de cauzalitate cu durata procedurii. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră excesive sumele solicitate. 24. Curtea admite că reclamanții au trebuit să suporte un anumit prejudiciu material care rezultă din durata procedurii. Astfel, aceștia au trebuit să plătească impozitele și taxele care le revin și primele de asigurare, fără a se bucura totuși de apartamentul pe care îl cumpăraseră. Cu toate acestea, un astfel de prejudiciu nu se pretează la un calcul exact. Luând în considerare, de asemenea, eroarea morală suferită cu siguranță în temeiul duratei excesive a procedurii, Curtea decide să atribuie fiecărui reclamant 750 000 PTE, toate cauzele de prejudiciu luate în considerare. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 25. Reclamanții solicită 1 200 000 PTE pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Guvernul contestă această sumă. 26. Curtea decide în mod corect să le aloce celor doi reclamanți 250 000 PTE al acestui șef. Interese moratoriu 27. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă Portugaliei la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 7 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție ; în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 750 000 (șapte sute cincizeci de mii) escodos portughez fiecărui reclamant pentru daune materiale și morale, ii. 250 000 (două sute cincizeci de mii) escudos portughez celui doi reclamant pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată aceste sume vor fi majorate cu 7 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestora Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 martie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Matti P ellonpällier Președintele
QUATRIÈME SECTION
CONDE c. PORTUGAL
(Requête n° 37010/97)
ARRÊT
23 mars 2000
23/06/2000
En l’affaire Conde c. Portugal
,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de :
MM.
M.
Pellonpää
,
président
,
A.
Pastor
Ridruejo
,
L.
Caflisch
,
J.
Makarczyk
,
I.
Cabral
Barreto
,
V.
Butkevych
,
M
me
S.
Botoucharova
,
juges
,
et de
M.
V.
Berger
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 mars 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
PROCéDURE
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République du Portugal et dont deux ressortissants portugais, M. Júlio Conde et M
me
Rosa Fernandes Conde («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 19
juin 1997, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La requête a été enregistrée le 23
juillet 1997 sous le numéro de dossier 37010/97. Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, procureur général adjoint.
2.
Le 16 avril 1998, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Les parties ont présenté des observations.
3.
A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole n° 11 le 1
er
novembre 1998, l’affaire est examinée par la Cour en application de l’article 5 § 2 dudit Protocole.
4.
Conformément à l’article 52 § 1 du règlement de la Cour («
le règlement
»), le président de la Cour a attribué l’affaire à la quatrième section. La chambre constituée au sein de ladite section a déclaré la requête recevable le 21 septembre 1999, estimant que le grief tiré par les requérants de la durée d’une procédure civile (article 6 § 1 de la Convention) devait faire l’objet d’un examen au fond.
5.
Les requérants ont présenté des demandes au titre de l’article 41 de la Convention. Le Gouvernement a présenté ses commentaires à cet égard.
6.
Le premier requérant est un ressortissant portugais né en 1939. La deuxième requérante, son épouse, est une ressortissante portugaise née en
1941.Ils résident à Braga (Portugal).
7.
Le 1
er
octobre 1993, les requérants achetèrent à L.G. un appartement dans un immeuble en construction à Portimão. Cet immeuble fit par la suite l’objet d’une saisie conservatoire, opérée à la demande du vendeur contre la société de constructions. Les requérants perdirent la possession de l’appartement suite à une décision du juge du tribunal de Portimão en date du 7 juin 1995.
8.
Estimant que leur droit de propriété avait été lésé, les requérants introduisirent, le 28 juillet 1995, devant le tribunal de Portimão, une procédure d’opposition de tiers (
embargos de terceiro
) contre L.G.
9.
Le 20 avril 1998, le juge demanda au greffe des renseignements sur l’état de la procédure concernant la saisie conservatoire de l’immeuble en cause.
10.
Par une ordonnance du 25 mai 1998, le juge fixa au 5 juin 1998 l’audition des témoins indiqués par les requérants. L’audition eut lieu le jour dit.
11.
Par une ordonnance du 9 juin 1998, le juge déclara l’opposition recevable et invita L.G. à présenter des conclusions en réponse, ce que cette dernière fit le 1
er
juillet 1998. L.G. demanda également l’octroi de l’assistance judiciaire.
12.
Le 14 août 1998, les requérants déposèrent leur réplique.
13.
Le 9 novembre 1999, le juge rejeta la demande d’assistance judiciaire formulée par L.G.
14.
La procédure est toujours pendante devant le tribunal de Portimão.
I.
Sur la violation alléguée de l’article 6
15.
Les requérants dénoncent la durée de la procédure en cause. Ils allèguent la violation de l’article 6
1.de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (…) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
16.
La période à considérer a débuté avec l’introduction de la demande, le 28 juillet 1995. Elle n’a pas encore pris fin, la procédure demeurant pendante devant le tribunal de Portimão. Elle s’étend donc à ce jour sur quatre ans et sept mois.
17.
Pour rechercher s’il y a eu dépassement du délai raisonnable, il y a lieu d’avoir égard aux circonstances de la cause et aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, série A n° 286-A, p. 15, § 39).
18.
Le Gouvernement admet qu’il y a eu un long retard lors de la phase initiale de la procédure. Il souligne que celle-ci a, à l’heure actuelle, repris son cours normal.
19.
La Cour prend note de la position du Gouvernement. Elle souligne ne pouvoir accepter un délai d’inactivité totale de deux ans et neuf mois entre l’introduction de la demande et la première ordonnance du juge.
20.
Au vu des circonstances de la cause, la Cour conclut ainsi qu’il y a eu dépassement du «
délai raisonnable
» et, partant, violation de l’article 6 §
1.
II.
SUR L’application de l’article 41 de la Convention
21.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
« Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »
A.
Dommage
22.
Les époux Conde affirment que le préjudice matériel résultant de la violation alléguée de l’article 6 § 1 de la Convention s’élève à 7
163
032
escudos portugais (PTE). Ils soulignent d’abord qu’ils continuent de payer les taxes et impôts sur l’appartement ainsi que les primes d’assurances alors qu’ils ne sont plus en possession de l’appartement depuis 1995. En outre, ils n’ont pas été en mesure de le donner en location aux fins de villégiature, comme c’était leur intention lors de son achat. Enfin, les meubles qui étaient dans l’appartement ont disparu et l’état général de ce dernier est mauvais.
Les requérants demandent par ailleurs 3
500
000 PTE pour chacun d’eux au titre du préjudice moral.
23.
Selon le Gouvernement, le préjudice matériel allégué n’a pas été démontré par les requérants. Il ajoute que les dommages exposés ne présentent aucun lien de causalité avec la durée de la procédure.
S’agissant du préjudice moral, le Gouvernement considère excessifs les montants demandés.
24.
La Cour admet que les requérants ont eu à subir un certain préjudice matériel découlant de la durée de la procédure. Ils ont ainsi dû payer les impôts et taxes grevant la propriété ainsi que des primes d’assurances sans pourtant jouir de l’appartement qu’ils avaient acheté. Un tel préjudice ne se prête cependant pas à un calcul exact. Prenant en considération également le tort moral certainement subi en vertu de la durée déraisonnable de la procédure, la Cour décide d’allouer à chaque requérant 750
000 PTE, toutes causes de préjudices confondues.
B.
Frais et dépens
25.
Les requérants demandent 1
200
000 PTE pour frais et dépens. Le Gouvernement conteste ce montant.
26.
La Cour décide en équité d’allouer aux deux requérants 250
000
PTE de ce chef.
C.
Intérêts moratoires
27.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable au Portugal à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 7 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu
’
il y a eu violation de l
’
article 6 § 1 de la Convention ;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention,
i.
750
000 (sept cents cinquante mille) escudos portugais à chacun des requérants pour dommage matériel et moral,
ii.
250
000 (deux cents cinquante mille) escudos portugais au deux requérants pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 7 % l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 mars 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Matti P
ellonpää
Greffier
Président