- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 martie 2000
- Stat pârât
- PRT
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Rodrigues Coelho Osorio împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA RODRIGUES COELHO OSÓRIO c. PORTUGAL (Cercetarea nr. 36674/97) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 martie 2000 În cauza Rodrigues Coelho Osório c. Portugalia Curtea Europeană a Drepturilor LUI După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 9 martie 2000, hotărârea a fost luată la această dată, adoptată la data inițială a procedurii, la data inițială a cauzei (nr. 36674/97), îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, Maria Manuela Rodrigues Coelho Osório, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului ( La 17 aprilie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului).
Recurenta este reprezentată de J. Botelho Moniz, avocat în Baroul de la Lisabona. Guvernul portughez (atlée) este reprezentat de agentul său, dl A. Henrique Gaspar, procuror general adjunct. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. La 14 ianuarie 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitându-l să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la aprilie 1998, iar reclamanta a răspuns la aceasta la 17 iunie 1998. La 29 iunie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 23 noiembrie 1999, guvernul a făcut propuneri în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, în conformitate cu articolul din Convenție.
Prin scrisorile din 25 ianuarie și 15 februarie 2000, reprezentantul recurentei și-a dat acordul cu privire la acestea. Printr-un decret ministerial al secretarului de la mai sus la data de 5 martie 1990, zece terenuri, dintre care unul aparține reclamantei, au fost declarate de interes public în vederea exproprierii lor, astfel încât să se instaleze localurile unei universități publice, l În lipsa unui acord între reclamantă și la .UNL cu privire la suma de la … La 12 martie 1991, comisia de arbitraj și-a prezentat decizia. L ... guvernul portughez (...) oferă [...] să plătească [recurentei] suma de 750 000 de escudos portughez [PTE] plus cheltuielile (...) obișnuite. Această plată va fi destinată soluționării definitive a acestei cereri și [el] nu înseamnă din partea guvernului Portugaliei nici o recunoaștere a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în speță.
10. La 25 ianuarie 2000, reprezentantul reclamantei și-a dat acordul cu privire la propunerile guvernului. În scrisoarea sa din 15 februarie 2000, acesta a declarat că acceptă suma de 250 000 PTE drept cheltuieli și cheltuieli de judecată. 12. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele fine din Convenție și 3 din Regulamentul de procedură). 13. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. prin aceste motive, Curtea, în launanimit, decide să șteargă cauza rolului Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 23 martie 2000 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții.
Vincent Berger Matti Pellonpääst Premier
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE RODRIGUES COELHO OSÓRIO
c. PORTUGAL (Requête n° 36674/97) ARRÊT STRASBOURG 23 mars 2000 En l’affaire Rodrigues Coelho Osório c. Portugal , La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : MM. M. Pellonpää , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , V. Butkevych , M me S. Botoucharova , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 mars 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 36674/97) dirigée contre la République du Portugal et dont une ressortissante de cet Etat, M me Maria Manuela Rodrigues Coelho Osório (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 17 avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M e J. Botelho Moniz, avocat au barreau de Lisbonne. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. A. Henriques Gaspar, procureur général adjoint.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. Le 14 janvier 1998, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le 1 er avril 1998, et la requérante y a répondu le 17 juin 1998.
Le 29 juin 1999, la Cour a déclaré la requête recevable.
Le 23 novembre 1999, le Gouvernement a fait des propositions en vue d’un règlement amiable de l’affaire, aux termes de l’article 38 § 1 de la Convention. Par lettres des 25 janvier et 15 février 2000, le représentant de la requérante a marqué son accord à leur sujet. EN FAIT
Par un arrêté ministériel du secrétaire d’Etat à l’Enseignement supérieur en date du 5 mars 1990, dix terrains, dont un appartenant à la requérante, ont été déclarés d’utilité publique en vue de leur expropriation, afin d’y installer les locaux d’une université publique, l’ Universidade Nova de Lisbonne (ci-après UNL).
En l’absence d’un accord entre la requérante et l’UNL sur le montant de l’indemnité d’expropriation, la requérante déposa, le 23 novembre 1990, devant le tribunal d’Almada une demande de constitution d’une commission d’arbitrage chargée d’évaluer ladite indemnité.
La commission d’arbitrage rendit sa décision le 12 mars 1991. L’UNL attaqua cette décision devant le tribunal d’Almada, qui la confirma par un jugement du 23 juin 1997. Par un arrêt du 12 février 1998, la cour d’appel ( Tribunal da Relação ) de Lisbonne, saisie par l’UNL, confirma le jugement attaqué. EN DROIT
Par une lettre du 23 novembre 1999, l’agent du Gouvernement a indiqué ce qui suit : « (…) le gouvernement portugais (…) offre de (…) verser [à la requérante] la somme de 750 000 escudos portugais [PTE] plus les frais (…) habituels. Ce versement sera destiné au règlement définitif de cette requête et [il] n’implique de la part du Gouvernement du Portugal aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce. »
Par une lettre du 1 er mars 2000, l’agent du Gouvernement a précisé qu’il acceptait le montant de 250 000 PTE à titre de frais et dépens.
Le 25 janvier 2000, le représentant de la requérante a marqué son accord sur les propositions du Gouvernement. Dans sa lettre du 15 février 2000, il a déclaré accepter le montant de 250 000 PTE à titre de frais et dépens.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ, Décide de rayer l’affaire du rôle ; Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 mars 2000 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Vincent Berger Matti Pellonpää Greffier Président