CtEDO 11.01.2000 AI

AKTAS ET AUTRES contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
11.01.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AKTAS ET AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

a cererilor nr. 19264-19312/92

prezentate de Șükrü Aktaș și alții

[*]

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință din

11

ianuarie

2000 într-o cameră compusă din

Doamna

președintă

,

Dl.

Dl.

Gaukur Jörundsson,

Dl.

Dl.

Dl.

judecători

,

Dl.

judecător ad hoc

,

și

Dl.

grefier de secțiune

;

Având în vedere art. 34 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

;

Având în vedere cererile introduse la 26 august 1991 de Aktaș și alții împotriva Turciei și înregistrate la 6 ianuarie 1992 sub numerele de dosar 19264-19312/92

;

Având în vedere rapoartele prevăzute la art. 49 din Regulamentul Curții

;

Având în vedere observațiile prezentate de statul pârât la 6 noiembrie 1998 și observațiile în replică prezentate de reclamanți la 14 ianuarie 1999

;

După deliberare

;

Emite următoarea hotărâre

:

Reclamanții, (ale căror nume figurează în tabelul de mai sus) cetățeni turci, locuiau, la época faptelor, în satele Gökdoğan (la Durağan, Sinop) și Düzce (la Vezirköprü, Samsun).

Sunt reprezentați în fața Curții de Dl. Kazım Berzeg, avocat la baroul din Ankara.

Faptele, după cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

A.

Circumstanțele particulare ale cauzelor

În martie, mai și octombrie 1987, Administrația Națională a Apelor (Devlet Su İșleri), organism de stat responsabil cu construcția barajelor, a expropiat terenurile reclamanților pentru a construi barajul hidroelectric Altınkaya în valea Kızılırmak. Aceste terenuri sunt astazi inundate de apele lacului barajului.

Indemnizațiile de expropriere stabilite de o comisie de experți a Administrației Naționale a Apelor au fost plătite reclamanților la data exproprierii.

Reclamanții, în dezacord cu sumele plătite de Administrația Națională a Apelor, au introdus, de asemenea în martie, mai și octombrie în 1987,

căi de recurs pentru majorarea indemnizației de expropriere la tribunalele din Durağan și Vezirköprü.

Aceste tribunale le-au acordat indemnizații suplimentare de expropriere care erau însoțite de dobânzi moratorii simple la rata legală de 30% pe an pornind de la data cesionării terenurilor Administrației Naționale a Apelor.

În 1990 și 1991, aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație (a se vedea, pentru datele hotărârilor de casație pronunțate respectiv pentru fiecare reclamant, tabelul de mai jos).

Administrația Națională a Apelor a plătit reclamanților indemnizațiile suplimentare în perioade de aproximativ treisprezece

sau șaptesprezece luni după hotărârile judecătorești definitive (a se vedea, pentru datele plăților acestor sume, tabelul de mai jos).

Reclamanții explică că, în dreptul turc, nu se poate proceda la execuție silită în ceea ce privește datoriile Administrației Naționale a Apelor, bunurile acesteia fiind bunuri publice, neputând face obiectul unei sechestri.

Tabelul privind detaliile plăților în cauză pentru fiecare reclamant.

Nr. Cereri

Numele Reclamanților

Sumele indemnizațiilor suplimentare (LT)

(dobânda și onorariile avocaților nu sunt incluse)

Datele hotărârilor Curții de Casație care fixează definitiv sumele în cauză

Datele plăților acestor sume

19264/92

Șükrü AKTAȘ

Yusuf AKTAȘ

3 151 808

17.09.1990

30.01.1992

19265/92

Fatma ATAK

Kazım ATAK

Șükrü ATAK

Necmiye (Cömert) ATAK

Medine ÇALKAN

7 400 000

10 826 500

20.12.1990

22.06.1990

15.11.1992

15.01.1992

19266/92

Rıza BALTEKİN

8 309 750

17.09.1990

25.01.1992

19267/92

Mehmet BİLGİN

Mahmut BİLGİN

Ahmet BİLGİN

14 087 832

12 857 236

22.06.1990

20.02.1991

09.02.1992

18.01.1993

19268/92

Saniye BİLGİN

Fehmiye İNCE

Leyli BİLGİN

Burhan BİLGİN

Münir BİLGİN

22 610 936

22.06.1990

05.02.1992

19269/92

Șehri BOZKURT

35 775 569

17.09.1990

25.01.1992

19270/92

İlhan BUZCU

Behsat BUZCU

10 626 214

17.09.1990

30.01.1992

19271/92

Nuriye BUZCU

1 000 000

17.09.1990

30.01.1992

19272/92

Seyfettin ÇALKAN

Rabia ÇALKAN

Gülbahar ÇALKAN

Dudu ÇALKAN

6 381 835

7 824 104

24.05.1990

17.09.1990

30.01.1992

30.01.1992

19273/92

Ekrem ÇAPAR

9 482 288

17.09.1990

30.01.1992

19274/92

Hamdi ÇELEBİ

7 529 995

3 640 100

30.07.1990

25.04.1991

30.01.1992

31.01.1993

19275/92

Yusuf ÇELEBİ

4 083 422

22.06.1990

30.01.1992

19276/92

Kerime ÇIPLAK

Hilmi ÇIPLAK

Emin ÇIPLAK

7 409 979

2 285 122

22.06.1990

18.09.1990

30.01.1992

15.03.1992

19277/92

Hüseyin DANİȘ

8 129 963

4 115 100

5 860 900

22.06.1990

18.06.1991

13.06.1991

15.02.1992

29.11.1992

29.11.1992

19278/92

Nașide EROL

4 890 355

15.01.1991

30.01.1992

19279/92

Ahmet GÖÇMEN

15 991 450

17.09.1990

30.01.1992

19280/92

Osman GÖKGÖZ

21 669 132

5 537 000

22.06.1990

06.09.1991

30.01.1992

25.12.1992

19281/92

Sefer GÖKMEN

21 488 310

17.09.1990

20.01.1992

19282/92

Kazım GÜNAL

5 640 336

5 032 170

22.06.1990

22.06.1990

15.11.1992

24.04.1990

19283/92

Ayșe IȘIK

14 901 556

24.05.1990

15.01.1992

Nr. Cereri

Numele Reclamanților

Sumele indemnizațiilor suplimentare (LT)

(dobânda și onorariile avocaților nu sunt incluse)

Datele hotărârilor Curții de Casație care fixează definitiv sumele în cauză

Datele plăților acestor sume

19284/92

Yılmaz IȘIK

Mustafa IȘIK

Ünal IȘIK

Hayriye KABAL

1 010 000

3 128 861

25.05.1990

24.05.1990

15.01.1992

15.01.1992

19285/92

Cemile KARABULUT

Fahri KARABULUT

Necmi KARABULUT

Hüsamettin KARABULUT

Lütfi KARABULUT

Nurettin KARABULUT

5 670 155

17.09.1990

30.01.1992

19286/92

Sefer KARABULUT

6 514 258

17.09.1990

15.01.1992

19287/92

Osman ÖZEN

6 225 734

10.09.1990

30.01.1992

19288/92

Asım ÖZTEKİN

5 958 830

18.09.1990

30.01.1992

19289/92

Ali ÖZTÜRK

3 545 000

20.02.1991

16.10.1992

19290/92

Hasan ÖZTÜRK

8 978 902

22.06.1990

30.01.1992

19291/92

Kamil ÖZTÜRK

3 627 000

13 417 783

20.02.1991

22.06.1990

07.01.1993

07.01.1992

19292/92

Mehmet ÖZTÜRK

13 658 090

22.06.1990

30.01.1992

19293/92

Muhsin ÖZTÜRK

6 589 000

4 865 550

20.02.1991

22.06.1990

07.01.1993

30.01.1992

19294/92

Mustafa ÖZTÜRK

4 510 000

20.02.1991

14.01.1993

19295/92

Sabri ÖZTÜRK

2 309 000

16.09.1991

17.01.1993

19296/92

Yunis ÖZTÜRK

9 563 426

22.06.1990

07.01.1992

19297/92

Mehmet SANCAR

1 474 000

1 857 475

2 823 700

2 309 875

24.05.1990

24.05.1990

27.03.1990

24.05.1990

15.12.1992

15.01.1992

15.01.1992

30.01.1992

19298/92

Șükrü SARI

14 644 000

2 717 000

5 112 115

05.06.1991

17.09.1990

05.06.1991

15.12.1992

15.01.1992

Neplătit

19299/92

Mustafa SEZER

14 044 534

22.06.1990

15.01.1992

19300/92

Burhan SÜLÜN

6 721 000

8 196 483

18.09.1990

18.09.1990

15.09.1992

30.01.1992

19301/92

Mehmet ȘAHİN

Mustafa ȘAHİN

Hüseyin ȘAHİN

2 770 998

7 540 737

4 556 100

20.02.1991

22.06.1990

20.02.1991

29.11.1992

30.01.1992

29.10.1992

19302/92

Aziz ȘEN

İsmet ȘEN

Kemal ȘEN

Mahmut ȘEN

Behice CANLI

Saniye BİLGİN

16 094 580

22.06.1990

20.01.1992

Nr. Cereri

Numele Reclamanților

Sumele indemnizațiilor suplimentare (LT)

(dobânda și onorariile avocaților nu sunt incluse)

Datele hotărârilor Curții de Casație care fixează definitiv sumele în cauză

Datele plăților acestor sume

19303/92

Celal ȘEN

Keziban ȘEN (COȘKUN)

23 412 205

22.06.1990

10.01.1992

19304/92

İbrahim TAȘDEMİR

6 622 044

22.06.1990

05.02.1992

19305/92

Mahir TAȘDEMİR

Mehmet TAȘDEMİR

Satu MANSUR

Nuriye SEZER

Hatice ÖZTÜRK

13 939 470

2 382 990

22.06.1990

20.02.1991

30.01.1992

30.11.1992

19306/92

Mehmet TAȘDEMİR

3 993 336

22 06 1990

30.011992

19307/92

Zekeriya TAȘDEMİR

9 054 540

22.06.1990

10.02.1992

19308/92

Zekeriya YILMAZ

4 564 190

17.09.1990

30.01.1992

19309/92

Zekiye YILMAZ

17 100 400

17.09.1990

30.01.1992

19310/92

Hamit YILMAZ

2 555 421

17.09.1990

30.01.1992

19311/92

Bayram YÜKSEL

17 119 912

22.06.1990

05.02.1992

19312/92

Șakire ZENGİN

Emine KOÇER

Șerife ZENGİN

Abdullah ZENGİN

İlyas ZENGİN

İbrahim ZENGİN

Ömer ZENGİN

1 053 261

3 173 800

878 815

20.02.1991

22.06.1990

20.02.1991

29.11.1992

30.01.1992

29.11.1992

B.

Dreptul și practica internă relevante

Dobânzile datorate pentru întârziere în plata datoriilor Statului au fost fixate prin legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 la rata de 30% pe an. La vremea faptelor, rata inflației era în medie de 70% pe an și rata dobânzilor moratorii aplicabile creanțelor Statului era de 7% pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din legea nr. 6183 privind recuperarea creanțelor Statului și ordonanța nr. 89/14915 a consiliului miniștrilor).

art. 105 din codul obligațiilor dispune:

Atunci când prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânzile moratorii ale zilelor de întârziere și debitorul nu poate demonstra că creditorul a comis o culpă, repararea prejudiciului este în sarcina debitorului. Dacă prejudiciul suplimentar poate fi estimat în mod imediat, judecătorul poate fixa suma acestuia în momentul pronunțării sentinței pe fond.

"

La 3 iunie 1991, a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de indemnizație de expropriere, s-a pronunțat în următorii termeni:

Ceea ce compensează întârzierea în regularizarea creanțelor, sunt dobânzile moratorii.

Întrucât calea de execuție silită permite creditorului să ceară ceea ce i se cuvine, majorat cu dobânzi, acesta nu are dreptul să cersească

o altă compensație cu titlu indemnitativ; prin urmare, decizia care face dreptul cererii creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se dovedește neîntemeiată (...)

"

La 23 februarie 1994 (hotărâre E: 1993/5-600, K: 1994/80), plenul Curții de Casație a hotărât astfel:

Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare atunci când inflația în țară era puternică, cu o rată care depășea cu mult 30%.

Cu toate aceasta, legiuitorul a dorit ca rata dobânzilor moratorii să fie de 30%.

Din acest motiv, în cauza examinată, nu este conform dreptului, invocând

dobânzile atașate depozitelor bancare, să depășiți dobânda compusă de 30% printr-o cale ocolitoare.

"

La 19 iunie 1996, plenul Curții de Casație rezolvând chestiunea aplicabilității art. 105 din Codul obligațiilor s-a pronunțat în următorii termeni:

(...) rata dobânzii prevăzută de legea nr. 3095 (...) este o indemnizație forfetară care acoperă prejudiciile fără a fi necesară demonstrarea lor (...). Din moment ce rata dobânzilor moratorii (prejudiciul datorat întârzierii în plată) este fixată prin lege, ținând cont de problemele economice (inflație, scăderea valorii monedare (...)) în care se află țara, este imposibil să se invocă aceleași elemente (inflație, scăderea valorii monedare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului în exces menționat la art. 105 din codul obligațiilor, nici să se afirme că dezavantajele care rezultă din aceasta constituie prejudiciul real suferit. Altfel, constatarea legiuitorului că echivalentul acestor dezavantaje ar fi 30%, n-ar mai avea niciun sens. Atunci când legiuitorul, considerând ansamblul problemelor economice, a fixat, în temeiul puterii legislative care i-o conferă Constituția, rata reparării prejudiciului rezultat din aceste probleme, nu se poate accepta că prejudiciul de reparat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că aprecierea menționată [a legiuitorului] s-ar dovedi neîntemeiată. (...) Este evident că inflația care se resimte considerabil în conjunctura economică actuală a țării noastre, depășește [rata de] 30% prevăzută de (...) legea nr.

3095, și că [prin urmare] prejudiciul suferit de creditor din cauza regularizării târzii rămâne neacoperit. Cu toate acestea, acest prejudiciu depășind rata de 30%

fixată de legislator nu este acela despre care este vorba la art. 105 din codul obligațiilor (...). Atunci când legiuitorul, în temeiul puterii sale legislative, a considerat că prejudiciul menționat s-ar ridica la 30%, creșterea acestuia la rate mai ridicate printr-o decizie judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, constituie o depășire de competență (...)"

C.

Date economice

(inflație și rata dobânzii legale aplicată datoriilor și creanțelor Statului)

Indicele prețurilor cu amănuntul a trecut, în ritm de 70% pe an (rată avansată de reclamanți care nu a fost contestată de Guvern),

de 100 (indice presupus la momentul hotărârilor definitive care stabilesc datoria Statului

față de reclamanți, și anume în 1990 sau 1991)

;

la 189,91 în treisprezece luni [170+(170x70%x1/12)]

;

la 219,58 în șaptesprezece luni [170+(170x70%x5/12)].

De asemenea, majorarea datoriilor Statului la rata de 30% dobândă anuală simplă (necompusă), pentru aceleași perioade, dă următoarele rezultate:

100 (indice presupus la momentul hotărârilor definitive care stabilesc datoria Statului

față de reclamanți, și anume în 1990 sau 1991)

;

132,5 în treisprezece luni [130+(100x30%x1/12)]

;

142,5 în șaptesprezece luni [130+(100x30%x5/12)].

Reclamanții se plâng că dreptul lor la respect pentru bunurile lor nu a fost respectat, în contradicție cu art. 1 din Protocolul

nr. 1, datorită întârzierilor pe care le-a pus Administrația în plata complementelor de indemnizație fixate de tribunale. Ei susțin în acest sens că rata anuală a inflației în Turcia ajunge la 70%, în timp ce rata dobânzii prevăzută prin lege pentru datoriile Statului nu se ridică decât la 30%.

Cererile au fost introduse la 26 august 1991 și înregistrate la 6

ianuarie 1992.

La 18 februarie 1993, Comisia a decis să aducă cererile la cunoștință statului pârât fără a-i invita să prezinte observații privind admisibilitatea acestora.

La 25 octombrie 1997, Comisia a decis să invite Guvernul să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și fondul cererilor.

La 10 iulie 1998, statul pârât a cerut să prezinte observațiile sale după pronunțarea hotărârii în cauza Aka c. Turcia.

Comisia a amânat termenul pentru prezentarea observațiilor la 30 octombrie 1998.

În conformitate cu art. 5 § 2 din protocolul nr. 11, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998, cererile sunt examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din acea dată.

Statul pârât, după mai multe prelungiri ale termenului acordat, a prezentat observațiile sale în scris la 6 noiembrie 1998. Reclamanții au transmis observații în replică la 14 ianuarie 1999.

Reclamanții se plâng de o atingere adusă dreptului lor la respect pentru bunurile lor datorită întârzierilor Administrației în plata complementelor de indemnizații de expropriere fixate de tribunale. Ei susțin în acest sens o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1, conform căruia,

Orice persoană fizică sau juridică are drept la respect pentru bunurile sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prevederile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care îl au Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

"

Asupra excepțiilor preliminare ale Guvernului

A.

Neepuizarea căilor de recurs interne

Potrivit Guvernului, reclamanții nu au epuizat, după cum cere art. 35 din Convenție, căi de recurs interne din lipsă de a fi exercitat corect calea de recurs pus la dispoziția lor de art. 105 din codul obligațiilor.

Refăcând trimitere la o hotărâre din 22

octombrie 1996 a Curții de Casație, Guvernul susține că repararea presupuselor pierderi din cauza întârzierilor în plata indemnizațiilor complementare ar fi fost posibilă dacă persoanele interesate ar fi demonstrat existența prejudiciilor suferite dincolo de cele care sunt compensate de dobânzile moratorii. Potrivit Guvernului, disparitatea dintre rata inflației actuale și rata legală a dobânzilor moratorii nu dă neapărat dreptul la un complement de indemnizație în sensul art.

105 menționat mai sus, dar reclamanții ar fi putut totuși beneficia de această prevedere, cu condiția de a dovedi că au suferit personal prejudicii reale din cauza întârzierilor - sau a lipsei - de plată de care se plâng.

Reclamanții se opun tezei Guvernului și susțin că această cale de recurs este inadecvată pentru a-și apăra pretențiile.

Curtea reamintește că, în ceea ce privește o excepție similară a Guvernului referitoare la neepuizarea căi de recurs interne, ea a hotărât în cauza Aka c. Turcia (hotărâre din 23 septembrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii, 1997-VI, p. 2678-2679, §§ 34-37) după cum urmează:

... în scopul art. 35 din Convenție, un reclamant trebuie să se folosească de căi de recurs în mod normal disponibile și suficiente pentru a-i permite să obțină repararea violărilor pe care le susține. Aceste căi de recurs trebuie să existe la un grad suficient de certitudine, în practică cât și în teorie, altfel le lipsește eficacitatea și accesibilitatea necesare. Guvernului care invocă neepuizarea îi revine sarcina de a convinge Curtea (...)"

Curtea observă că, în dreptul turc, hotărârile de principiu pronunțate de plenul Curții de Casație sunt obligatorii și leagă judecătorii asupra chestiunilor pe care le rezolvă (...).

Din acest punct de vedere, ea observă că plenul Curții de Casație, după ce o dată a confirmat că aplicarea ratei legale de 30% prevăzută de legea nr. 3095 nu suferea nicio excepție (...), a pronunțat la 19 iunie 1996 o altă hotărâre de principiu privind tocmai prezenta cauză. În aceasta enunța în mod explicit că tribunalele ar depăși puterea discreționară a legiuitorului dacă ar decide să crească rata legală a dobânzilor moratorii, fixată la 30% de legea nr. 3095, pe motiv că diferența dintre rate și rata inflației constituie un prejudiciu în sensul art. 105 din codul obligațiilor (...).

Rezultă în mod clar din această jurisprudență că un creditor al Statului nu ar putea trage din mijlocul de reparare invocat de Guvern o posibilitate de despăgubire cu titlu de prejudiciu rezultat din deprecierea monedară și neacoperit de dobânzile moratorii alocate în temeiul legii nr. 3095 (...). De altfel, Guvernul nu a prezentat nicio decizie judecătorească care ar putea infirma această concluzie, hotărârea din 22 octombrie 1996 a celei de-a cincea camere civile a Curții de Casație citată de el nefiind relevantă în prezenta cauză (...).

În consecință, Curtea consideră că Guvernul a fost în culpă de a nu stabili adecvarea și eficacitatea căii de recurs prevăzute de art. 105 din codul obligațiilor

" (...)

".

În prezentele cauze, Curtea nu consideră necesar să se abată de la acest raționament și consideră că excepția Guvernului referitoare la neepuizarea căi de recurs interne nu poate fi reținută.

B.

Nerespectarea termenului de șase luni

Guvernul invită Curtea să respingă cererile pentru nerespectarea termenului de șase luni conform art. 35 din Convenție. El susține că acești termeni au început să curgă de la datele efective ale versărilor indemnizațiilor complementare și că reclamanții și-au introdus cererea la Cură mai mult de șase luni după aceste versări.

După examinarea datelor de plată în cauză (

a se vedea tabelul de mai sus

), Curtea constată că faptele care ar constitui, potrivit reclamanților, violări ale prevederii invocate din Convenție nu s-au încheiat mai devreme decât în 1992, când s-au efectuat plățile sumelor datorate de Administrație. Or reclamanții și-au introdus cererile în fața Comisiei la 26 august 1991, anterior datei plăților. Rezultă că reclamanții au respectat termenul de șase luni prevăzut de art. 35 din Convenție. Prin urmare, această excepție a statului pârât trebuie respinsă.

Asupra fondului

Guvernul reamintește că Statul a versed reclamanților indemnizațiile lor înainte de a preluá posesia terenului, precum și indemnizațiile complementare majorate cu 30% dobândă, după hotărârile Curții de Casație. Chiar și presupunând că aceste sume nu țin cont de inflație, ele se bazează pe jurisprudența Curții: dacă indemnizațiile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților sechestrate, condițiile enunțate la art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt îndeplinite. Aceasta ar fi mai ales cazul atunci când sunt vorba de proiecte de mare amploare care sunt de folos miilor de persoane; a recunoaște Statului o obligație de despăgubire integrală ar pune în dificultate realizarea unor asemenea proiecte. De altfel, reclamanții nu ar putea pretinde, în prezenta cauză, că au suportat o „

sarcină specială și excesivă

" deoarece nu au, pe riscul și pericolul lor, profitat de posibilitatea oferită de art. 105 din codul obligațiilor.

În plus, Guvernul se invocă pe marja sa vastă de apreciere în fixarea și aplicarea ratelor dobânzii care fac parte integrantă din politica sa în materie de creație și bună administrare a serviciilor publice. Or rata de dobândă ridicată percepută pentru creanțele Statului vizează asigurarea că funcționarea serviciilor publice nu fie întreruptă, și constituie de asemenea o specie de impozitare indirectă, fixată în mod deliberat de legislator în exercitarea competențelor sale.

Reclamanții susțin că nu contestă actul de expropriere, în sine, ci se opun modalităților de plată a indemnizațiilor de expropriere. Ei subliniază că indemnizațiile complementare le-au fost plătite la începutul

anului 1992, adică mai mult de treisprezece sau șaptesprezece

luni după hotărârile Curții de Casație, în timp ce înainte de 1980, termenii de plată nu depășeau în cazuri similare două luni. Ei susțin de altfel că acești termeni depind de ceva timp de bunul plac al birocraților administrativi care tind astfel să minoreze suma indemnizațiilor de expropriere prin efectul inflației. În sfârșit, ei deplorează absența în dreptul turc a prevederilor care să permită execuția silită pentru datorii ale Statului către particulari.

Curtea consideră că, la lumina criteriilor care rezultă din jurisprudența sa, (

hotărâre Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Culegere 1997-IV, fasc. 43

), și ținând cont de ansamblul argumentelor părților, cererile pun întrebări serioase de fapt și de drepturi care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererilor, ci necesită un examen pe fond. Rezultă că cererile nu pot fi declarate în mod manifest neîntemeiате conform art. 35 din Convenție. Curtea constată de altfel că cererile nu se lovesc de niciun alt motiv de inadmisibilitate.

Din aceste considerente, Curtea, cu unanimitate,

, toți termenii de apărare rezervați.

Michael O'Boyle

Elisabeth Palm

Grefier

Președintă

[*]

Numele reclamanților figurează în tabelul de la paginile 3-5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-03-28
0,97
BILGIN contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n°s 20132/92, 20133/92, 20134/92 présentées par Burhan BİLGİN, Leyli BİLGİN, Münir BİLGİN contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28
CtEDO 2000-02-08
0,96
B.T. ET AUTRES ET Z.A. ET E.Y. contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 26093/94 et 26094/94 présentée par B.T. et autres et Z.A. et E.Y. [Note2] contre la Turquie [Note3] La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégean
CtEDO 2000-02-08
0,96
YASAR ET AUTRES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 27697/95 et 27698/95 présentée par Şeyhmus YAŞAR et autres [Note2] contre la Turquie [Note3] La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 8
CtEDO 2000-03-28
0,96
SEN contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n°s 20153/92, 20154/92, 20156/92 présentées par İsmet ŞEN, Mahmut ŞEN, Kemal ŞEN contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28 mars 2000
CtEDO 2000-03-28
0,96
GÜNAL contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 20142/92 présentée par Kazım GÜNAL contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28 mars 2000 en une chambre composée de M me E. Palm,
Sursă