Sari la conținut
CtEDO 11.01.2000 AI

AKTAS ET AUTRES contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
11.01.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
  • Recevable
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AKTAS ET AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

HOTĂRÂRE

a cererilor nr. 19264-19312/92 prezentate de Șükrü Aktaș și alții [*] împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință din 11 ianuarie 2000 într-o cameră compusă din Doamna E. Palm, președintă , Dl. L. Ferrari Bravo, Dl. Gaukur Jörundsson, Dl. B. Zupančič, Dl. T. Panțîru, Dl. R. Maruste, judecători , Dl. F. Gölcüklü, judecător ad hoc , și Dl. M. O'Boyle, grefier de secțiune ; Având în vedere art. 34 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ; Având în vedere cererile introduse la 26 august 1991 de Aktaș și alții împotriva Turciei și înregistrate la 6 ianuarie 1992 sub numerele de dosar 19264-19312/92 ; Având în vedere rapoartele prevăzute la art. 49 din Regulamentul Curții ; Având în vedere observațiile prezentate de statul pârât la 6 noiembrie 1998 și observațiile în replică prezentate de reclamanți la 14 ianuarie 1999 ; După deliberare ; Emite următoarea hotărâre :

Reclamanții, (ale căror nume figurează în tabelul de mai sus) cetățeni turci, locuiau, la época faptelor, în satele Gökdoğan (la Durağan, Sinop) și Düzce (la Vezirköprü, Samsun). Sunt reprezentați în fața Curții de Dl. Kazım Berzeg, avocat la baroul din Ankara. Faptele, după cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. A. Circumstanțele particulare ale cauzelor În martie, mai și octombrie 1987, Administrația Națională a Apelor (Devlet Su İșleri), organism de stat responsabil cu construcția barajelor, a expropiat terenurile reclamanților pentru a construi barajul hidroelectric Altınkaya în valea Kızılırmak. Aceste terenuri sunt astazi inundate de apele lacului barajului.

Indemnizațiile de expropriere stabilite de o comisie de experți a Administrației Naționale a Apelor au fost plătite reclamanților la data exproprierii. Reclamanții, în dezacord cu sumele plătite de Administrația Națională a Apelor, au introdus, de asemenea în martie, mai și octombrie în 1987, căi de recurs pentru majorarea indemnizației de expropriere la tribunalele din Durağan și Vezirköprü. Aceste tribunale le-au acordat indemnizații suplimentare de expropriere care erau însoțite de dobânzi moratorii simple la rata legală de 30% pe an pornind de la data cesionării terenurilor Administrației Naționale a Apelor. În 1990 și 1991, aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație (a se vedea, pentru datele hotărârilor de casație pronunțate respectiv pentru fiecare reclamant, tabelul de mai jos).

Administrația Națională a Apelor a plătit reclamanților indemnizațiile suplimentare în perioade de aproximativ treisprezece sau șaptesprezece luni după hotărârile judecătorești definitive (a se vedea, pentru datele plăților acestor sume, tabelul de mai jos). Reclamanții explică că, în dreptul turc, nu se poate proceda la execuție silită în ceea ce privește datoriile Administrației Naționale a Apelor, bunurile acesteia fiind bunuri publice, neputând face obiectul unei sechestri. Tabelul privind detaliile plăților în cauză pentru fiecare reclamant.

Nr. Cereri Numele Reclamanților Sumele indemnizațiilor suplimentare (LT) (dobânda și onorariile avocaților nu sunt incluse) Datele hotărârilor Curții de Casație care fixează definitiv sumele în cauză Datele plăților acestor sume 19264/92 Șükrü AKTAȘ Yusuf AKTAȘ 3 151 808 17.09.1990 30.01.1992 19265/92 Fatma ATAK Kazım ATAK Șükrü ATAK Necmiye (Cömert) ATAK Medine ÇALKAN 7 400 000 10 826 500 20.12.1990 22.06.1990 15.11.1992 15.01.1992 19266/92 Rıza BALTEKİN 8 309 750 17.09.1990 25.01.1992 19267/92 Mehmet BİLGİN Mahmut BİLGİN Ahmet BİLGİN 14 087 832 12 857 236 22.06.1990 20.02.1991 09.02.1992 18.01.1993 19268/92 Saniye BİLGİN Fehmiye İNCE Leyli BİLGİN Burhan BİLGİN Münir BİLGİN 22 610 936 22.06.1990 05.02.1992 19269/92 Șehri BOZKURT 35 775 569 17.09.1990 25.01.1992 19270/92 İlhan BUZCU Behsat BUZCU 10 626 214 17.09.1990 30.01.1992 19271/92 Nuriye BUZCU 1 000 000 17.09.1990 30.01.1992 19272/92 Seyfettin ÇALKAN Rabia ÇALKAN Gülbahar ÇALKAN Dudu ÇALKAN 6 381 835 7 824 104 24.05.1990 17.09.1990 30.01.1992 30.01.1992 19273/92 Ekrem ÇAPAR 9 482 288 17.09.1990 30.01.1992 19274/92 Hamdi ÇELEBİ 7 529 995 3 640 100 30.07.1990 25.04.1991 30.01.1992 31.01.1993 19275/92 Yusuf ÇELEBİ 4 083 422 22.06.1990 30.01.1992 19276/92 Kerime ÇIPLAK Hilmi ÇIPLAK Emin ÇIPLAK 7 409 979 2 285 122 22.06.1990 18.09.1990 30.01.1992 15.03.1992 19277/92 Hüseyin DANİȘ 8 129 963 4 115 100 5 860 900 22.06.1990

18.06.1991 13.06.1991 15.02.1992 29.11.1992 29.11.1992 19278/92 Nașide EROL 4 890 355 15.01.1991 30.01.1992 19279/92 Ahmet GÖÇMEN 15 991 450 17.09.1990 30.01.1992 19280/92 Osman GÖKGÖZ 21 669 132 5 537 000 22.06.1990 06.09.1991 30.01.1992 25.12.1992 19281/92 Sefer GÖKMEN 21 488 310 17.09.1990 20.01.1992 19282/92 Kazım GÜNAL 5 640 336 5 032 170 22.06.1990 22.06.1990 15.11.1992 24.04.1990 19283/92 Ayșe IȘIK 14 901 556 24.05.1990 15.01.1992 Nr. Cereri Numele Reclamanților Sumele indemnizațiilor suplimentare (LT) (dobânda și onorariile avocaților nu sunt incluse) Datele hotărârilor Curții de Casație care fixează definitiv sumele în cauză Datele plăților acestor sume 19284/92 Yılmaz IȘIK Mustafa IȘIK Ünal IȘIK Hayriye KABAL 1 010 000 3 128 861 25.05.1990 24.05.1990 15.01.1992 15.01.1992 19285/92 Cemile KARABULUT Fahri KARABULUT Necmi KARABULUT Hüsamettin KARABULUT Lütfi KARABULUT Nurettin KARABULUT 5 670 155 17.09.1990 30.01.1992 19286/92 Sefer KARABULUT 6 514 258 17.09.1990 15.01.1992 19287/92 Osman ÖZEN 6 225 734 10.09.1990 30.01.1992 19288/92 Asım ÖZTEKİN 5 958 830 18.09.1990 30.01.1992 19289/92 Ali ÖZTÜRK 3 545 000 20.02.1991 16.10.1992 19290/92 Hasan ÖZTÜRK 8 978 902 22.06.1990 30.01.1992 19291/92 Kamil ÖZTÜRK 3 627 000 13 417 783 20.02.1991 22.06.1990 07.01.1993 07.01.1992 19292/92 Mehmet ÖZTÜRK 13 658 090 22.06.1990 30.01.1992 19293/92 Muhsin ÖZTÜRK 6 589 000 4 865 550

20.02.1991 22.06.1990 07.01.1993 30.01.1992 19294/92 Mustafa ÖZTÜRK 4 510 000 20.02.1991 14.01.1993 19295/92 Sabri ÖZTÜRK 2 309 000 16.09.1991 17.01.1993 19296/92 Yunis ÖZTÜRK 9 563 426 22.06.1990 07.01.1992 19297/92 Mehmet SANCAR 1 474 000 1 857 475 2 823 700 2 309 875 24.05.1990 24.05.1990 27.03.1990 24.05.1990 15.12.1992 15.01.1992 15.01.1992 30.01.1992 19298/92 Șükrü SARI 14 644 000 2 717 000 5 112 115 05.06.1991 17.09.1990 05.06.1991 15.12.1992 15.01.1992 Neplătit 19299/92 Mustafa SEZER 14 044 534 22.06.1990 15.01.1992 19300/92 Burhan SÜLÜN 6 721 000 8 196 483 18.09.1990 18.09.1990 15.09.1992 30.01.1992 19301/92 Mehmet ȘAHİN Mustafa ȘAHİN Hüseyin ȘAHİN 2 770 998 7 540 737 4 556 100 20.02.1991 22.06.1990 20.02.1991 29.11.1992 30.01.1992 29.10.1992 19302/92 Aziz ȘEN İsmet ȘEN Kemal ȘEN Mahmut ȘEN Behice CANLI Saniye BİLGİN 16 094 580 22.06.1990 20.01.1992 Nr. Cereri Numele Reclamanților Sumele indemnizațiilor suplimentare (LT) (dobânda și onorariile avocaților nu sunt incluse) Datele hotărârilor Curții de Casație care fixează definitiv sumele în cauză Datele plăților acestor sume 19303/92 Celal ȘEN Keziban ȘEN (COȘKUN) 23 412 205 22.06.1990 10.01.1992 19304/92 İbrahim TAȘDEMİR 6 622 044 22.06.1990 05.02.1992 19305/92 Mahir TAȘDEMİR Mehmet TAȘDEMİR Satu MANSUR Nuriye SEZER Hatice ÖZTÜRK 13 939 470 2 382 990 22.06.1990 20.02.1991 30.01.1992 30.11.1992 19306/92 Mehmet TAȘDEMİR

3 993 336 22 06 1990 30.011992 19307/92 Zekeriya TAȘDEMİR 9 054 540 22.06.1990 10.02.1992 19308/92 Zekeriya YILMAZ 4 564 190 17.09.1990 30.01.1992 19309/92 Zekiye YILMAZ 17 100 400 17.09.1990 30.01.1992 19310/92 Hamit YILMAZ 2 555 421 17.09.1990 30.01.1992 19311/92 Bayram YÜKSEL 17 119 912 22.06.1990 05.02.1992 19312/92 Șakire ZENGİN Emine KOÇER Șerife ZENGİN Abdullah ZENGİN İlyas ZENGİN İbrahim ZENGİN Ömer ZENGİN 1 053 261 3 173 800 878 815 20.02.1991 22.06.1990 20.02.1991 29.11.1992 30.01.1992 29.11.1992 B. Dreptul și practica internă relevante Dobânzile datorate pentru întârziere în plata datoriilor Statului au fost fixate prin legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 la rata de 30% pe an. La vremea faptelor, rata inflației era în medie de 70% pe an și rata dobânzilor moratorii aplicabile creanțelor Statului era de 7% pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din legea nr. 6183 privind recuperarea creanțelor Statului și ordonanța nr. 89/14915 a consiliului miniștrilor).

art. 105 din codul obligațiilor dispune: „ Atunci când prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânzile moratorii ale zilelor de întârziere și debitorul nu poate demonstra că creditorul a comis o culpă, repararea prejudiciului este în sarcina debitorului. Dacă prejudiciul suplimentar poate fi estimat în mod imediat, judecătorul poate fixa suma acestuia în momentul pronunțării sentinței pe fond. " La 3 iunie 1991, a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de indemnizație de expropriere, s-a pronunțat în următorii termeni: „ Ceea ce compensează întârzierea în regularizarea creanțelor, sunt dobânzile moratorii.

Întrucât calea de execuție silită permite creditorului să ceară ceea ce i se cuvine, majorat cu dobânzi, acesta nu are dreptul să cersească o altă compensație cu titlu indemnitativ; prin urmare, decizia care face dreptul cererii creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se dovedește neîntemeiată (...) " La 23 februarie 1994 (hotărâre E: 1993/5-600, K: 1994/80), plenul Curții de Casație a hotărât astfel: „ Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare atunci când inflația în țară era puternică, cu o rată care depășea cu mult 30%. Cu toate aceasta, legiuitorul a dorit ca rata dobânzilor moratorii să fie de 30%. Din acest motiv, în cauza examinată, nu este conform dreptului, invocând dobânzile atașate depozitelor bancare, să depășiți dobânda compusă de 30% printr-o cale ocolitoare.

" La 19 iunie 1996, plenul Curții de Casație rezolvând chestiunea aplicabilității art. 105 din Codul obligațiilor s-a pronunțat în următorii termeni: „ (...) rata dobânzii prevăzută de legea nr. 3095 (...) este o indemnizație forfetară care acoperă prejudiciile fără a fi necesară demonstrarea lor (...). Din moment ce rata dobânzilor moratorii (prejudiciul datorat întârzierii în plată) este fixată prin lege, ținând cont de problemele economice (inflație, scăderea valorii monedare (...)) în care se află țara, este imposibil să se invocă aceleași elemente (inflație, scăderea valorii monedare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului în exces menționat la art. 105 din codul obligațiilor, nici să se afirme că dezavantajele care rezultă din aceasta constituie prejudiciul real suferit.

Altfel, constatarea legiuitorului că echivalentul acestor dezavantaje ar fi 30%, n-ar mai avea niciun sens. Atunci când legiuitorul, considerând ansamblul problemelor economice, a fixat, în temeiul puterii legislative care i-o conferă Constituția, rata reparării prejudiciului rezultat din aceste probleme, nu se poate accepta că prejudiciul de reparat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că aprecierea menționată [a legiuitorului] s-ar dovedi neîntemeiată. (...) Este evident că inflația care se resimte considerabil în conjunctura economică actuală a țării noastre, depășește [rata de] 30% prevăzută de (...) legea nr. 3095, și că [prin urmare] prejudiciul suferit de creditor din cauza regularizării târzii rămâne neacoperit.

Cu toate acestea, acest prejudiciu depășind rata de 30% fixată de legislator nu este acela despre care este vorba la art. 105 din codul obligațiilor (...). Atunci când legiuitorul, în temeiul puterii sale legislative, a considerat că prejudiciul menționat s-ar ridica la 30%, creșterea acestuia la rate mai ridicate printr-o decizie judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, constituie o depășire de competență (...)" C. Date economice (inflație și rata dobânzii legale aplicată datoriilor și creanțelor Statului) Indicele prețurilor cu amănuntul a trecut, în ritm de 70% pe an (rată avansată de reclamanți care nu a fost contestată de Guvern), de 100 (indice presupus la momentul hotărârilor definitive care stabilesc datoria Statului față de reclamanți, și anume în 1990 sau 1991) ; la 189,91 în treisprezece luni [170+(170x70%x1/12)] ; la 219,58 în șaptesprezece luni [170+(170x70%x5/12)].

De asemenea, majorarea datoriilor Statului la rata de 30% dobândă anuală simplă (necompusă), pentru aceleași perioade, dă următoarele rezultate: 100 (indice presupus la momentul hotărârilor definitive care stabilesc datoria Statului față de reclamanți, și anume în 1990 sau 1991) ; 132,5 în treisprezece luni [130+(100x30%x1/12)] ; 142,5 în șaptesprezece luni [130+(100x30%x5/12)]. PREȚURI Reclamanții se plâng că dreptul lor la respect pentru bunurile lor nu a fost respectat, în contradicție cu art. 1 din Protocolul nr. 1, datorită întârzierilor pe care le-a pus Administrația în plata complementelor de indemnizație fixate de tribunale. Ei susțin în acest sens că rata anuală a inflației în Turcia ajunge la 70%, în timp ce rata dobânzii prevăzută prin lege pentru datoriile Statului nu se ridică decât la 30%.

Cererile au fost introduse la 26 august 1991 și înregistrate la 6 ianuarie 1992. La 18 februarie 1993, Comisia a decis să aducă cererile la cunoștință statului pârât fără a-i invita să prezinte observații privind admisibilitatea acestora. La 25 octombrie 1997, Comisia a decis să invite Guvernul să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și fondul cererilor. La 10 iulie 1998, statul pârât a cerut să prezinte observațiile sale după pronunțarea hotărârii în cauza Aka c. Turcia. Comisia a amânat termenul pentru prezentarea observațiilor la 30 octombrie 1998. În conformitate cu art. 5 § 2 din protocolul nr. 11, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998, cererile sunt examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din acea dată.

Statul pârât, după mai multe prelungiri ale termenului acordat, a prezentat observațiile sale în scris la 6 noiembrie 1998. Reclamanții au transmis observații în replică la 14 ianuarie 1999.

Reclamanții se plâng de o atingere adusă dreptului lor la respect pentru bunurile lor datorită întârzierilor Administrației în plata complementelor de indemnizații de expropriere fixate de tribunale. Ei susțin în acest sens o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1, conform căruia, „ Orice persoană fizică sau juridică are drept la respect pentru bunurile sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Prevederile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care îl au Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

" Asupra excepțiilor preliminare ale Guvernului A. Neepuizarea căilor de recurs interne Potrivit Guvernului, reclamanții nu au epuizat, după cum cere art. 35 din Convenție, căi de recurs interne din lipsă de a fi exercitat corect calea de recurs pus la dispoziția lor de art. 105 din codul obligațiilor. Refăcând trimitere la o hotărâre din 22 octombrie 1996 a Curții de Casație, Guvernul susține că repararea presupuselor pierderi din cauza întârzierilor în plata indemnizațiilor complementare ar fi fost posibilă dacă persoanele interesate ar fi demonstrat existența prejudiciilor suferite dincolo de cele care sunt compensate de dobânzile moratorii.

Potrivit Guvernului, disparitatea dintre rata inflației actuale și rata legală a dobânzilor moratorii nu dă neapărat dreptul la un complement de indemnizație în sensul art. 105 menționat mai sus, dar reclamanții ar fi putut totuși beneficia de această prevedere, cu condiția de a dovedi că au suferit personal prejudicii reale din cauza întârzierilor - sau a lipsei - de plată de care se plâng. Reclamanții se opun tezei Guvernului și susțin că această cale de recurs este inadecvată pentru a-și apăra pretențiile.

Curtea reamintește că, în ceea ce privește o excepție similară a Guvernului referitoare la neepuizarea căi de recurs interne, ea a hotărât în cauza Aka c. Turcia (hotărâre din 23 septembrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii, 1997-VI, p. 2678-2679, §§ 34-37) după cum urmează: „ ... în scopul art. 35 din Convenție, un reclamant trebuie să se folosească de căi de recurs în mod normal disponibile și suficiente pentru a-i permite să obțină repararea violărilor pe care le susține. Aceste căi de recurs trebuie să existe la un grad suficient de certitudine, în practică cât și în teorie, altfel le lipsește eficacitatea și accesibilitatea necesare. Guvernului care invocă neepuizarea îi revine sarcina de a convinge Curtea (...)" Curtea observă că, în dreptul turc, hotărârile de principiu pronunțate de plenul Curții de Casație sunt obligatorii și leagă judecătorii asupra chestiunilor pe care le rezolvă (...).

Din acest punct de vedere, ea observă că plenul Curții de Casație, după ce o dată a confirmat că aplicarea ratei legale de 30% prevăzută de legea nr. 3095 nu suferea nicio excepție (...), a pronunțat la 19 iunie 1996 o altă hotărâre de principiu privind tocmai prezenta cauză. În aceasta enunța în mod explicit că tribunalele ar depăși puterea discreționară a legiuitorului dacă ar decide să crească rata legală a dobânzilor moratorii, fixată la 30% de legea nr. 3095, pe motiv că diferența dintre rate și rata inflației constituie un prejudiciu în sensul art. 105 din codul obligațiilor (...). Rezultă în mod clar din această jurisprudență că un creditor al Statului nu ar putea trage din mijlocul de reparare invocat de Guvern o posibilitate de despăgubire cu titlu de prejudiciu rezultat din deprecierea monedară și neacoperit de dobânzile moratorii alocate în temeiul legii nr. 3095 (...).

De altfel, Guvernul nu a prezentat nicio decizie judecătorească care ar putea infirma această concluzie, hotărârea din 22 octombrie 1996 a celei de-a cincea camere civile a Curții de Casație citată de el nefiind relevantă în prezenta cauză (...). În consecință, Curtea consideră că Guvernul a fost în culpă de a nu stabili adecvarea și eficacitatea căii de recurs prevăzute de art. 105 din codul obligațiilor " (...) ". În prezentele cauze, Curtea nu consideră necesar să se abată de la acest raționament și consideră că excepția Guvernului referitoare la neepuizarea căi de recurs interne nu poate fi reținută. B. Nerespectarea termenului de șase luni Guvernul invită Curtea să respingă cererile pentru nerespectarea termenului de șase luni conform art. 35 din Convenție.

El susține că acești termeni au început să curgă de la datele efective ale versărilor indemnizațiilor complementare și că reclamanții și-au introdus cererea la Cură mai mult de șase luni după aceste versări. După examinarea datelor de plată în cauză ( a se vedea tabelul de mai sus ), Curtea constată că faptele care ar constitui, potrivit reclamanților, violări ale prevederii invocate din Convenție nu s-au încheiat mai devreme decât în 1992, când s-au efectuat plățile sumelor datorate de Administrație. Or reclamanții și-au introdus cererile în fața Comisiei la 26 august 1991, anterior datei plăților. Rezultă că reclamanții au respectat termenul de șase luni prevăzut de art. 35 din Convenție. Prin urmare, această excepție a statului pârât trebuie respinsă.

Asupra fondului Guvernul reamintește că Statul a versed reclamanților indemnizațiile lor înainte de a preluá posesia terenului, precum și indemnizațiile complementare majorate cu 30% dobândă, după hotărârile Curții de Casație. Chiar și presupunând că aceste sume nu țin cont de inflație, ele se bazează pe jurisprudența Curții: dacă indemnizațiile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților sechestrate, condițiile enunțate la art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt îndeplinite. Aceasta ar fi mai ales cazul atunci când sunt vorba de proiecte de mare amploare care sunt de folos miilor de persoane; a recunoaște Statului o obligație de despăgubire integrală ar pune în dificultate realizarea unor asemenea proiecte.

De altfel, reclamanții nu ar putea pretinde, în prezenta cauză, că au suportat o „ sarcină specială și excesivă " deoarece nu au, pe riscul și pericolul lor, profitat de posibilitatea oferită de art. 105 din codul obligațiilor. În plus, Guvernul se invocă pe marja sa vastă de apreciere în fixarea și aplicarea ratelor dobânzii care fac parte integrantă din politica sa în materie de creație și bună administrare a serviciilor publice. Or rata de dobândă ridicată percepută pentru creanțele Statului vizează asigurarea că funcționarea serviciilor publice nu fie întreruptă, și constituie de asemenea o specie de impozitare indirectă, fixată în mod deliberat de legislator în exercitarea competențelor sale.

Reclamanții susțin că nu contestă actul de expropriere, în sine, ci se opun modalităților de plată a indemnizațiilor de expropriere. Ei subliniază că indemnizațiile complementare le-au fost plătite la începutul anului 1992, adică mai mult de treisprezece sau șaptesprezece luni după hotărârile Curții de Casație, în timp ce înainte de 1980, termenii de plată nu depășeau în cazuri similare două luni. Ei susțin de altfel că acești termeni depind de ceva timp de bunul plac al birocraților administrativi care tind astfel să minoreze suma indemnizațiilor de expropriere prin efectul inflației. În sfârșit, ei deplorează absența în dreptul turc a prevederilor care să permită execuția silită pentru datorii ale Statului către particulari.

Curtea consideră că, la lumina criteriilor care rezultă din jurisprudența sa, ( hotărâre Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Culegere 1997-IV, fasc. 43 ), și ținând cont de ansamblul argumentelor părților, cererile pun întrebări serioase de fapt și de drepturi care nu pot fi rezolvate la acest stadiu al examinării cererilor, ci necesită un examen pe fond. Rezultă că cererile nu pot fi declarate în mod manifest neîntemeiате conform art. 35 din Convenție. Curtea constată de altfel că cererile nu se lovesc de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Din aceste considerente, Curtea, cu unanimitate,

, toți termenii de apărare rezervați. Michael O'Boyle Elisabeth Palm Grefier Președintă [*] Numele reclamanților figurează în tabelul de la paginile 3-5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-03-28
0,96
GÜNAL contre la TURQUIE
SECȚIUNEA ÎNTÂI DECIZIE ASUPRA ADMISIBILITĂȚII a cererii nr. 20142/92 prezentată de Kazım GÜNAL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), ședință din 28 martie 2000 într-o cameră compusă din: D-na E. Palm, p
CtEDO 2000-03-28
0,96
TASDEMIR contre la TURQUIE
SECȚIUNEA ÎNTÂI DECIZIE PRIVIND ADMISIBILITATEA cererii n° 20158/92 prezentată de Mehmet TAȘDEMİR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), ședință la 28 martie 2000 într-o cameră compusă din: D-na E. Palm,
CtEDO 2000-03-28
0,96
BILGIN contre la TURQUIE
PRIMA SECȚIE DECIZIE ASUPRA ADMISIBILITĂȚII cererilor nr. 20132/92, 20133/92, 20134/92 prezentate de Burhan BİLGİN, Leyli BİLGİN, Münir BİLGİN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secție), sesizată la 28 martie 200
CtEDO 2000-03-28
0,96
SEN contre la TURQUIE
SECȚIUNEA ÎNTÂI DECIZIE ASUPRA ADMISIBILITĂȚII cererilor nr. 20153/92, 20154/92, 20156/92 înaintate de İsmet ȘEN, Mahmut ȘEN, Kemal ȘEN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), ședință pe 28 martie 2000 în
CtEDO 2000-03-28
0,96
INCE contre la TURQUIE
SECȚIUNEA ÎNTÂI DECIZIE PRIVIND ADMISIBILITATEA Cererii nr. 20143/92 prezentate de Fehmiye İNCE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), ședință pe 28 martie 2000 într-o cameră alcătuită din Doamna E. Palm,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă