M.M. ET P.P. contre l'ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
M.M. ET P.P. contre l'ITALIE (CtEDO, 2000)
A DOUA DECIZIE [Notă1] PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34910/97 prezentate de M.M. și P. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la ianuarie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele domnul Fischbach, B. Conforti, G. Bonello, V. Strážnická, P. Lorenzen, domnul Tsatsa-Nikolovska, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale având în vedere cererea formulată la 10 decembrie 1996 de către M.M. și P. împotriva Italiei și înregistrată la 13 februarie 1997 sub numărul de dosar 34910/97 având în vedere rapoartele prevăzute la art. 49 din Regulamentul Curții După ce a intenționat să facă această decizie în conformitate cu art. Reclamanții sunt doi resortisanți italieni, născuți în 1957 și, respectiv, 1962 și care își au reședința în Torino. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Laura Garetto, avocat în baroul din Torino. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele speciale ale cauzei Reclamanții au deținut un apartament în Nichelino, pe care l-au închiriat M.L. printr-un act Printr-o ordonanță din 20 iunie 1992, care a devenit executorie în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuiau eliberate până la 31 martie 1994 cel târziu. La 4 aprilie 1995, reclamanții au făcut o declarație solemnă că aveau nevoie urgentă de a-și recupera apartamentul pentru a-și face locuința. La 8 aprilie 1995, reclamanții au însemnat chiriașului comanda de a elibera apartamentul. La 11 mai 1995, ei i-au comunicat că expulzarea va fi executată la 30 iunie 1995 prin intermediul unui executor al justiției. Între 30 iunie 1995 și 10 ianuarie 1997, executorul judiciar a făcut 5 tentative de expulzare la 30 iunie 1995, 6 octombrie 1995, 10 ianuarie 1996, 16 aprilie 1996 și 10 ianuarie 1997. Toate aceste încercări s-au încheiat printr-un eșec, cele care nu au obținut ajutorul forței publice în executarea deportării. La 11 februarie 1997, locatarul a eliberat locul. Drept intern relevant Dreptul intern relevant este descris în hotărârea Imobiliar Saffi c. Italia din 28 iulie 1999, care apare în registrul oficial al Curții, §§ 18-35. GRIFS Reclamanții se plâng de posibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul, în lipsa acordării de asistență publică. Reclamanții se plâng și de durata procedurii de expulzare. ÎN Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea consideră că interferența pusă în discuție de instanțele în cauză într-o măsură de reglementare a utilizării bunurilor în sensul art. 1 din Protocol nr. 1 care urmărea un scop legitim conform interesului general, conform dispozițiilor celui de-al doilea paragraf din art. 1 (a se vedea Hotărârile Imobiliare Saffi menționate anterior, §§ 46 și 48) și Scollo c. Italia din 28 septembrie 1995, seria A, nr. 35 p. 26 §§ 30-31). Curtea amintește că o măsură de ingerință trebuie să aibă un echilibru corect între imperativele de interes general și cele de salvgardare a drepturilor fundamentale ale persoanelor. Căutarea unui astfel de echilibru se reflectă în structura întregului articol 1 și, prin urmare, în al doilea paragraf: trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. Prin controlul respectării acestei cerințe, Curtea recunoaște în la .. o mare marjă de apreciere atât pentru a alege modalitățile de punere în aplicare, cât și pentru a judeca dacă consecințele acestora se află legalizate, în interesul general, prin dorința de a atinge obiectivul legii în cauză. În ceea ce privește domeniile cum ar fi locuințele, care ocupă un loc central în politicile sociale și economice ale societăților moderne, Curtea este de acord cu aprecierea din partea legiuitorului național în această privință, cu excepția cazului în care aceaceasta este în mod clar lipsită de o bază rezonabilă (a se vedea Hotărârea Imobiliar Saffi, citată anterior, § 49). Curtea consideră că, în principiu, sistemul italian de escaladare a executării hotărârilor judecătorești nu este criticabil în sine, având în vedere în special marja de apreciere autorizată de al doilea paragraf al articolului 1. Cu toate acestea, un astfel de sistem implică riscul de a impune beneficiarului o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a dispune de proprietatea sa și, prin urmare, trebuie să prevadă anumite garanții procedurale pentru a se asigura că punerea în aplicare a sistemului și impactul acestuia asupra dreptului de proprietate al locatorului nu sunt arbitrare sau imprevizibile (a se vedea mutatis mutandis) , Hotărârea Immobiliare Saffi, citată anterior, § 54). Curtea consideră că, prin urmare, este necesar să se verifice dacă, în speță, echilibrul dintre interesele în cauză a fost menținut. Curtea constată că reclamanții au solicitat executarea la data de 8 aprilie 1995 a ordonanței de expulzare și-au recuperat apartamentul la 11 februarie 1997. Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile aplicabile, reclamanții aveau dreptul la asistență din partea forței publice cu prioritate, dar nu imediat. În speță, având în vedere problemele de ordin public legate de domeniul locuințelor, Curtea consideră că restricția pe care o suportă reclamanții pentru utilizarea apartamentului lor, care a durat un an și nouă luni, nu a fost contrară cerințelor articolului 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 (a se vedea, a contrao, Hotărârea Scollo, citată anterior, § 40). În aceste împrejurări, Curtea concluzionează că această cauză este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în sensul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Reclamanții se plâng ulterior de durata procedurii de expulzare. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Curtea consideră că acest litigiu trebuie examinat în mod mai larg, la un unghi de dreptul la o instanță (a se vedea Hotărârea Imobiliară Saffi, citată anterior, § 61). Dreptul la tribunal garantat la art. 6 protejează, de asemenea, punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne indelebile în detrimentul unei părți (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Hornsby c. Grecia din 19 martie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi amânată în mod excesiv. Cu toate acestea, o suspendare a executării unei hotărâri judecătorești în timpul strict necesar pentru a găsi o soluție satisfăcătoare la problemele de ordine publică poate fi justificată în circumstanțe excepționale (a se vedea Hotărârea Immobiliare Saffi, citată anterior, § 69). În cazul de față, Curtea constată că a trebuit să se confrunte cu o întârziere de un an și nouă luni în ceea ce-i privește pe reclamanți, în ceea ce privește executarea deportării. Judecând după problemele de ordine publică legate de domeniul locuințelor la care a trebuit să se confrunte Italia, Curtea consideră că această întârziere nu a privat ordinul judecătorului judecătoresc din Moncalieri din 20 iunie 1992 cu orice efect util (a se vedea, a inverso , Hotărârea Immobiliare Saffi, citată anterior, § 73. Curtea consideră, de asemenea, că a luat în considerare dificultățile practice ridicate de executarea unui număr foarte mare de expulzări, durata procedurii în cauză nu a fost rezonabilă (a se vedea, a invers , Hotărârea Scollo menționată anterior, § 44 in fine Prin urmare, acest aspect este, de asemenea, vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respins în sensul articolului 35 alineatul (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară în mod unanim că Erik Fribergh Christos Rozakis Președinte [Note1] Nu uita să blocheze textul cu Alt+B pentru a evita dispariția informațiilor în zone gri.