S.A. ET D.D.L. contre l'ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
S.A. ET D.D.L. contre l'ITALIE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30973/96 prezentate de S.A. și D.D.L. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 7 septembrie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, P. Lorenzen, domnul Tsatsa-Niklovska, A. Kovler, judecători și e. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 23 noiembrie 1995 și înregistrată la 9 aprilie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții sunt cetățeni italieni, născuți în 1963 și, respectiv, 1962 și rezidenți în Florența. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o scrisoare recomandată din 15 iunie 1989, M.L. și R.B., proprietari ai unui apartament din Florența, au informat locatarul cu privire la intenția lor de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 18 mai 1990, și au rugat-o să elibereze locul înainte de această dată. La 28 decembrie 1989, reclamanții au devenit proprietari ai apartamentului. Printr-un act notificat la 21 februarie 1990, reclamanții au numit chiriașul să se prezinte în fața instanței din Florența, printr-o ordonanță din 25 iulie 1990, care a devenit executorie la 5 septembrie 1990, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 31 decembrie 1992. La data de 26 februarie 1993, reclamanții au însemnat chiriașului comanda de eliberare a apartamentului. La 29 martie 1993, ei i-au comunicat că expulzarea va fi executată la 19 aprilie 1993 prin intermediul unui executor al justiției. La data de 19 aprilie 1993 și 15 noiembrie 1993, executorul justiției a condus la două tentative de expulzare. La 8 aprilie 1994, reclamanții au făcut o declarație solemnă în care aveau nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-și face propria locuință. Între 6 octombrie 1994 și 3 decembrie 1998, executorul justiției a făcut opt tentative de expulzare, la 6 octombrie 1994, 12 mai 1995, 28 noiembrie 1995, 11 iunie 1996, 4 decembrie 1996, 23 septembrie 1997, 15 mai 1998 și 3 decembrie 1998. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, legile privind eschivarea executării deciziilor de deportare care nu permit reclamanților să beneficieze de concursul forței publice. Procedura este în prezent pendinte: instanțele nu și-au recuperat apartamentul. Dreptul intern relevant este descris în hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 2774/93, § 18-35, CEDH 1999-V, să apară. GRIFS Reclamanții se plâng de posibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul, în lipsa acordării de asistență publică. Reclamanții se plâng, de asemenea, în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenția privind durata procedurii de deportare. (1) din Protocolul nr. 1, din cauza duratei lungi de recuperare a apartamentului lor. Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție dispune Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În plus, reclamanții se plâng de durata procedurii de expulzare. 1 din Convenție, a cărei parte relevantă este formulată după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ei fac să se manifeste în special că rămân în incertitudine cu privire la momentul în care își vor putea recupera apartamentul (...) ; Legea nr. 431/98 prevede, într-adevăr, că instanța de execuție poate să șteargă după 18 luni de la expulzare. Guvernul consideră că întârzierea în ceea ce privește expulzarea nu poate fi considerată nerațională, având în vedere necesitatea de a păstra ordinea publică. În ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamanților, ar fi avut drept rezultat un echilibru corect între drepturile lor și interesul public și, prin urmare, nu ar putea fi considerată disproporționată. Curtea a examinat argumentele părților. Comisia consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară revendicarea tuturor mijloacelor de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte